GAZE INDUSTRIALE CU PERICOL DE INCENDIU

1. Hidrogen

Hidrogenul prezinta un accentuat pericol de incendiu si explozie. Limitele de explozie ale amestecului hidrogen-aer sunt foarte largi, fiind cuprinse intre 4 si 75% vol. Hidrogen in aer. Totodata, amestecurile de hidrogen-aer in proportie de 17-60% detoneaza cu usurinta daca vin in contact cu o sursa de aprindere. In cazul detonatiei, unda se de soc este foarte puternica, presiunea ajungand sa creasca de aproape 20 de ori in comparatie cu presiunea initiala. Daca unde de soc intalneste in cale un obstacol, ea se poate reflecta, presiunea crescand in acest caz pana la 40 de ori.

Arderea hidrogenului in oxigen provoaca o reactie in lant, care se propaga cu viteza mare prin radicalii liberi care se formeaza. Viteza de propagare este functie de: temperatura, presiune, proportia dintre hidrogen si oxigen, prezenta unor molecule de gaz inert etc.

La temperatura obisnuita pentru aprinderea amestecului hidrogen-aer, este necesara o sursa de energie care sa initize reactia in lant. Cand amestecul este de 27-30% hidrogen in aer (respectiv raportul hidrogen/oxigen este de 2/1) aprinderea poate fi initiata de scantei electrice cu energii foarte reduse (0, 020 mj). Sub actiunea cladirii, amestecurile hidrogen-aer se aprind la temperaturi variind intre 400-580 C, functie de presiune. La presiunea atmosferica aprinderea se produce la 575 C.

Surse de aprindere ale amestecurilor hidrogen-aer mai pot fi unde de soc provocate de explozii sau orice obiect puternic incalzit, ca de exemplu topirea unui conductor electric. Chiar si unele impuritati solide (cum este rugina), existente in jeturi puternice de hidrogen comprimat, pot fi surse de aprindere.

Avand cel mai mic volum molecular dintre toate gazele, hidrogenul se caracterizeaza printr-o mare viteza de difuziune, ceea ce face sa poata trece cu usurinta chiar prin porii mici ai metalelor. Asigurarea unei etanseitati perfecte in instalatiile care lucreaza cu hidrogen este absolut necesara.

Hidrogenul este cel mai usor dintre gaze (de circa 14, 5 ori mai usor decat aerul). Datorita greutatii specifice mi si gradului mare de difuziune, pericolul formarii amestecurilor explozive hidrogen-aer este intrucatva micsorat, intrucat in atmosfera deschisa el se risipeste usor. In incaperi inchise se acumuleaza insa sub plafon.

Din punct de vedere chimic, hidrogenul avand o mare afinitate fata de carbon, se poate continua cu acest element existent in compozitia anumitor oteluri, micsorandu-le astfel rezistenta mecanica.

a. Fabricarea hidrogenului. Hidrogenul se obtine in cantitati mari prin electroliza solutiilor apoase de clorura de sodiu, ca produs secundar la fabricarea clorului si hidroxidului de sodiu. Industrial se mai fabrica prin reformarea metanului cu vapori de apa sau arderea incompleta a metanului, obtinandu-se un amestec de hidrogen si oxid de carbon numit gaz de apa sau gaz de sinteza. In instalatii mici se obtine electroliza apei sau din hidruri. In laborator, hidrogenul se prepara prin actiunea acizilor asupra metalelor. Formarea hidrogenului pe aceasta cale poate avea loc accidental, datorita actiunii corozive a acizilor, si poate duce la explozii.

In instalatiile de obtinere a hidrogenului prin arderea imcompleta a metanului o conditie esentiala este respectarea raportului metan/oxigen si asigurarea unei buna amestecari a aerului. Viteza gazelor in conducta la intrarea in convertor trebuie sa fie mai mare decat viteza de propagare a flacarii. La scadarea raportului metan/oxigen, in gazele rezultate apara oxigen liber, ceea ce poate duce la formarea unui amestec detonant. Aparitia concentratiilor periculoase de oxigen in gaze este insotita si de cresterea continutului de bioxid de carbon si poate fi preintampinata cu ajutorul unui dispozitiv simplu. O mica parte din gaze se ard in fata unui fotoelement. La cresterea continutului de bioxid de carbon peste limita admisa, flacara se stinge si intra in functiune sistemul de semnalizare.

La instalatiile de electroliza a apei se pot forma amestecuri explozive datorita impurificarii hidrogenului cu oxigen si invers. Pentru prevenirea acestui pericol se prevad analizoare de gaz pentru determinarea continutului de oxigen in hidrogen si de hidrogen in oxigen. Depasirea concentratiei de 0, 2% volum se semnalizeaza acustic.

Inainte de efecturarea reparatiilor si in cazuri de avarie, electrolizorul trebuie deconectat din retea izolat de conductele tehnogice si suflat cu azot pana la indepartarea completa a hidrogenului. Nu se va folosi bioxid de carbon drept gaz inert, intrucat acesta reactioneaza cu electrolitii obisnuiti (hidroxid de sodiu sau hidroxid de potasiu) formand carbonatii respectivi. In cazuri de incendiu se va folosi azot. In nici un caz nu se va folosi apa, instalatia fiind sub tensiune.

La obtinerea hidrogenului din hidruri metalice, se va avea in vedere ca hidrura de litiu fin maruntita absoarbe umiditatea din aer si se autoaprinde. De aceea operatiile cu hidrura de litiu se fac numai sub atmosfera de azot.

b. Depozitarea si transportul hidrogenului. In cantitati mari, hidrogenul se deplaseaza in gazometre, umede sau uscate.

Formarea de amestecuri explozive in gazometrele umede poate avea loc in cazul conectarii gazometrului la reteaua de conducte fara o sulfare prealabila cu gaz inert. In timpul iernii, temperatura apei in bazinul gazometrului trebuie mentinuta la minimum 5 C, intrucat, in caz de inghet a acesteia, poate avea loc distrugerea gazometrului.

La gazometrele uscate cu piston, pericolul consta in formarea de amestecuri explozive in spatiul inchis de deasupra pistonului, unde in timpul exploatarii poate patrunde hidrogen. Patrunderea hidrogenului in spatiul de aer se poate datora descentrarii pistonului, ca urmare a griparii rolelor sau formarii ghetii pe peretii rezervorului.

Hidrogenul se transporta comprimat la 150 at in recipiente de otel. Pentru a evita cresterea presiunii datorita incalzirii gazelului, recipientele se vor pastra in locuri ferite de razele solare sau surse de caldura. Exploziile pot fi favorizate de impurificarea hidrogenului cu oxigen, de coroziunea recipientelor sau de nerespectarea regulilor de depozitare.

c. Folosirea hidrogenului. In locurile in care se lucreaza cu hidrogen, se interzice folosirea imbracamintei ce se electrizeaza cu usurinta cum ar fi camasi si ciorapi din fire sintetice, pantofi cu talpa de cauciuc, manusi de cauciuc etc. In cazul recipientelor cu hidrogen asezate pe carucioare cu roti de cauciuc este necesar ca inainte de folosire acestea sa fie legate la pamant.

Este necesar a se asigura o ventilatie de 20-30 schimburi de aer pe ora cu guri de introducere a aerului proaspat in partea de jos. In caz de incendiu stingatoarele cu bioxid de carbon sunt foarte eficace pentru stingerea unui curent de hidrgonen aprins.

Paralel se va intrerupe curentul de gaz prin inchiderea ventilului.

In unele situatii flacara de hidrogen nu este vizibila decat atunci cand jetul de gaze aprinde alte materiale combustibile din jur.

In cazul aprinderii hidrogenului lichid in cantitati mici in laborator, se lasa sa arda linistit pana la epuizare, intrucat utilizarea mijloacelor de stingere poate imprastia hidrogenul aprins si ca atare extinde flacara asupra altor materiale inflamabile. In cazul aprinderilor unor cantitati mari se folosesc ca mijloace de stingere azot lichid si abut. Un alt agent de stingere folosit in asemnea situatii este spuma mecanica.

2. Oxigen

Oxigenul este unul din cele mai active elemente chimice; el are proprietatea de a forma extrem de usor si energic combinatii chimice cu toate celelalte elemente. Aceste reactii care au loc in prezenta oxigenului se numesc reactii de oxidare.

Toate procesele de ardere se produc in aer decurg mult mai energic in oxigen pur. Astfel daca intr-un vas cu oxigen se introduce un chibrit care arde fara flacara, arderea continua cu flacara vie. O bucatica de sulf ce arde in aer cu flacara palida, in oxigen pur arde cu o flacara violenta, puternica.

Gazele combustibile formeaza cu oxigenul amestecuri explozive. Limitele inferioare de exploziein amestec cu oxigenul sunt mai coborate decat in cazul amestecurilor cu aer. Grasimile si uleiurile se pot autoaprinde daca vin in contact cu oxigenul comprimat.

Combustibilii solizi cu structura poroasa (carbune, turba etc. ) imbibati cu oxigen lichid produc explozii foarte puternice cand se aprind in spatii inchise.

Cu ajutorul oxigenului se pot obtine temperaturile ridicate necesare topirii platinei, cuartului etc., prin arderea diferitelor gaze (hidrogen, acetilena, gaz de iluminat) in oxigen pur. De exemplu, prin arderea acetilenei in oxigen se obtin temperaturi de circa 3500 C, care se folosesc la taierea si sudarea metalelor.

a. Obtinerea oxigenului. Oxigenul se poate obtine prin metode chimice, electroliza a apei si separare din aer.

Metodele chimice se bazeaza pe proprietatea pe care o au unele substante chimice (clorat de potasiu, oxid de bariu etc. ) de a degaja oxigen prin incalzire. Ele se folosesc numai in laborator. Electroliza apei se foloseste atunci cand scopul principal este obtinerea hidrogenului pur, iar oxigenul rezulta ca produs secundar.

Cea mai raspandita metoda pentru obtinerea industriala a oxigenului este separarea din aer prin fractionare la temperaturi scazute. La obtinerea oxigenului pe aceata cale, cel mai mare pericol de explozie il constituie acumularea acetilenei si patrunderea uleiului in aparatura de rectificare.

In aerul atmosferic se gasesc intotdeauna cantitati mici de acetilena. Continutul de acetilena intr-un metru cub de aer variaza de obicei in limitele 0, 002 0, 1 cm³. Daca in apropiere de locul de aspiratie a aerului in compresor se gaseste o fabrica de acetilena cu bazine de slam de carbid, cantitatea de acetilena poate creste la 0, 5 si chiar 1 cm³/m³ aer. Acest continut de acetilena este foarte periculos pentru functionarea instalatiilor de oxigen.

Acetilena si alte gaze combustibile se pot forma chiar in compresorul de aer din cauza descompunerii uleiului, daca acesta nu este de calitate corespunzatoare sau daca temperatura la sfarsitul compresiei este prea ridicata (racire, insuficienta, scapari in supapele de refulare etc. ).

Acetilena se solidifica la 83, 6 C. Fiind antrenata impreuna cu aerul in instalatia de rectificare, unde temperatura este foarte coborata, congeleaza si se acumuleaza in stare solida in aparat. Acetilena solida se dixolva in ogigen lichid si anume 1 l oxigen lichid dizolva circa 5 cm³ de acetilena la saturatie. Acetilena in exces se gaseste in oxigenul lichid sub forma de suspensii. Acumularea acetilenei se produce aproape intotdeauna in condensatoarele sistemului de separare, acolo unde se gaseste oxigen lichid in fierbere. Prezenta in condensator a acetilenei solide plutind in oxigenul lichid prezinta pericol de explozie a aparatului. In practica exploatarii instalatiilor de oxigen s-au constat cazuri de explozie datorita tocmai acumularii de acetilena solida. Cauzele exploziei nu sunt pe deplin stabilite. Se presupune ca explozia se produce datorita frecarii si lovirii acetilenei solide de tevile condensatorului, prezentei in oxigenul lichid a oxizilor de azot, a peroxizilor compusilor organici si a ozonului lichid sau formarii electricitatii statice. Ozonul introdus odata cu aerul este un oxidant puternic.

Pentru prevenirea patrunderii acetilenei in oxigenul lichid, aerul lichid se filtreaza printr-un strat de silicagel. Adsorberul este format dintr-un corp cilindric de alama umplut cu granule de silicagel de 2 3 mm. El se cupleaza de aer lichid imbogatit in oxigen din vaporizatorul coloanei inferioare care alimenteaza coloana superioara. Dupa un anumit timp silicagelul se satureaza cu acetilena si trebuie regenerat prin suflare cu azot la temperatura normala si apoi incalzit la 70-80 C. In acest timp, fluxul de aer lichid este trecut prin cel de al doilea adsorber.

La intervale regulate de timp, trebuie sa se efectueze analize pentru determinarea continutului de acetilena in produsul din condensator si din vaporizatorul coloanei inferioare. Continutul admisibil de acetilena este sub 0, 5 cm³/l in oxigenul lichid si sub 1 cm³/ in lichidul din vaporizator. Daca la prima analiza continutul in acetilena a depasit aceste limite, se scurge in intregime instalatia si se inlatura cauza care provoaca un continut ridicat de acetilena.

In timpul unei functionari indelungate se acumuleaza cantitati mici de ulei. Patrunderea lui in condensatorul coloanei este foarte periculoasa. Pentru indepartarea uleiului instalatia se spala cu solventi ca dicloretan, tricloretilena etc. Trebuie avut in vedere ca vaporii cu dicloretan formeaza amestecuri explozive cu aerul. De aceea suflarea instalatiei dupa spalare se face numai cu azot. Nu se va folosi in nici un caz oxigenul. Din practica se cunosc cazuri cand, din eroare s-a folosit pentru suflarea instalatiei oxigen comprimat, ceea ce a condus la explozia amestecului de vapori de dicloretan si oxigen.

b. Transportul, depozitarea si folosirea oxigenului. Oxigenul se transporta si se foloseste comprimat in recipiente transportabile la presiunea de 150 at.

Compresoarele de oxigen au o constructie diferita de cea a compresoarelor cu aer, intrucat oxigenul comprimat are proprietatea de a provoca explozia uleiului cand vine in contact cu acesta. Explozia este cu atat mai puternica cu cat presiunea si temperatura sunt mai ridicate, intrucat in acest caz oxidarea se face mai intens. Din aceasta cauza se interzice utilizarea uleiului pentru ungerea cilindrilor compresorului. In locul segmentilor, la etansarea pistoanelor se folosesc mansete de fibra, iar pentru ungerea lor se utilizeaza apa distilata, uneori in amestec cu 10% glicerina. Bineinteles, apa nu trebuie sa contina nici o urma de ulei.

La unele constructii moderne de compresoare de oxigen etansarea pistoanelor se face cu bronz fosforos, iar ungerea se realizeaza cu o emulsie speciala de sapun fabricat in ulei de floarea soarelui in apa distilata.

Uleiului poate fi insa introdus in compresor din neatentie, la asamblarea lui si in timpul reparatiilor, cand muncitorul ia cu mainile murdare de ulei piesele compresorului. Au fost cazuri de explozii ale uleiului, in special in cilindrii etajelor 3 si 4 datorita tocmai acestei cauze. De aceea inainte de montare in compresor, piesele care vin in contact cu oxigenul trebuie degresate prin spalare cu solventi.

Buteliile de oxigen se vopsesc in albastru si poarta inscriptia oxigen scrisa cu vopsea neagra. Afara de aceasta, stuturile laterale ale ventilelor de la buteliile de oxigen au filetul de toli pe dreapta, in timp ce celelalte butelii pentru gaze combustibile (hidrogen, acetilena etc. ) au filetul pe stanga. de toli. Aceasta pentru a inlatura posibilitatea ca din greseala sa se incarce oxigen intr-o butelie de gaze combustibile, ceea ce ar provoca explozii.

Din acelasi motiv in buteliile goale ce se intorc de la consumatori trebuie sa existe o presiune de 0, 5 at, pentru ca sa se poata controla natura gazului care a fost in butelie. Buteliile inapoiate fara presiune sunt trimise la atelierul de reparatii, pentru a fi suflate cu azot si spalate cu apa.

Buteliile de oxigen nu se vor pastra in aceeasi incapere cu butelii continand gaze combustibile hidrogen, acetilena, etilena) sau gaze lichefiate. Ele se aseaza in pozitie verticala in compartimente de cate 20-25 butelii.

In timpul transportului buteliile se aseaza pe suporturi de lemn acoperite cu pasla. In timpul verii ele se acopera cu o panza de cort pentru a fi protejate de razele solare intrucat prin incalzire, presiunea gazului poate creste peste limita la care rezista buteliile.

Mainile, imbracamintea si sculele muncitorilor care folosesc oxigenul nu trebuie sa aiba urme de ulei. De asemenea trebuie sa se urmareasca cu grija ca uleiul sa nu patrunda in ventile si garnituri.

3. Metan

Metanul este un gaz combustibil care se aprinde cu multa usurinta de la o scanteie sau de la foc deschis. Flacara produsa se propaga apoi cu viteza mare in masa gazului, incat fenomenul pare instantaneu. Temperatura de autoaprindere a metanului este 556 C in oxigen si 650 C in aer.

Temperatura teoretica de ardere a metanului in aer este de circa 2000 C. In realitate, din cauza pierderilor de caldura, in procesul de ardere temperatura este mai scazuta.

In cazul in care arderea metanului este completa, gazele de ardere contin bioxid de carbon si vapori de apa. La ardere incompleta se obtine si oxid de carbon. Prezenta oxidului de carbon poate constitui un pericol de aprindere cu explozie in cazul cand, datorita sugerii de aer fals, se formeaza un amestec exploziv de oxid de carbon si aer. In plus oxidul de carbon este un gaz foarte toxic.

In spatii inchise metanul formeaza cu aerul amestecuri explozive in limitele de 5-15%. Viteza medie de explozie a gazului metan este de circa 2300 m/s.

Pericolul de explozie este intrucatva micsorat, intrucat metanuol fiind mai usor decat aerul (densitate fata de aer 0, 55) este antrenat pe gos datorita tirajului. De asemenea, ventilatia incaperilor in care s-a acumulat metanul se face usor prin deschiderea usilor si ferestrelor.

Deoarece metanul nu are miros, pentru a putea fi usor recunoscut in caz de scapari, i se adauga substante puternic mirositoare. Aceasta operatie se numeste odorizare si se face la statiile de distributie a metanului. Cel mai folosit in acest scop este etilmercaptanul.

Cantitatea de substanta adaugata trebuie astfel dozata, incat gazul sa poata fi simtit inainte de a forma cu aerul un amestec exploziv. Acest grad de odorizare se obtine folosind 16 g sau 19, 1 cm³ de etilmercaptan la 1000 m³ gaz metan. In aceste conditii, gazul poate fi identificat chiar la concentratii de 1% volum in aer.

Din punct de vedere chimic, metanul este o hidrocarbura saturata, putin reactiva in conditii normale. Din aceasta cauza, metanul este folosit adeseori drept gaz inert, in lipsa azotului, in diferite reactii chimice in care nu este admisa prezenta aerului (polimerizare, alchilare etc. ). Utilizarea metanului in aceste scopuri poate constitui uneori particule de explozie. In caz de initiere a unei reactii oxidante, cu degajarea unei cantitati mari de caldura, poate avea loc aprinderea cu explozie a amestecului de metan-oxigen. Din practica se cunoaste un caz cand o reactie de alchilare cu aluminiul praf, capatand un caracter eploziv, a dus la aprinderea cu explozie a metanului folosit drept gaz inert.

a. Utilizarea metanului. Metanul si-a gasit inca de la inceput o larga utilizare drept combustibil casnic si industrial, inlocuind partial combustibilii solizi si lichizi. Paralel cu utilizarea lui drept combustibil, o foarte buna valorificare se obtine prin chimizarea metanului metanului. El serverste ca materie prima pentru obtinerea unor produse chimice ca: acetilena, amoniac, metanol, formaldehida, negru de fum.

Pericolele ce insotesc produsele de chimizare a metanului vor fi tratate la capitolele respective. Mai jos se indica o serie de masuri legate de folosirea lui ca combustibil.

Spre deosebire de combustibilii lichizi care necesita pentru ardere pulverizare cu aer sau cu abur, metanul se aprinde cu usurinta chiar de la o scanteie, ceea ce duce in anumite imprejurari la explozii.

Pentru utilizarea metanului in scopuri casnice este necesara o presiune de la 180-270 mm H₂O, ceea ce se asigura cu o retea de joasa presiune. Aceasta are insa dezavantajul ca produce variatii mari de presiune la consumatori, in functie de consumul de gaz din retea. Daca presiunea gazului scade mult, flacara are tendinta sa se stinga, iar robinetul ramanand deschis, la revenirea presiunii, gazul iese nears in spatiul focarului.

Sistemul de distributie adoptat astazi este cel cu retea de presiunea medie (2-6 at) sau redusa (0, 5-2 at), cu reducerea presiunii la fiecare consumator pana la presiunea de utilizare (500 mm H₂O). In acest fel, consumul casnic nu este grevat de consumatori importanti, cu varfuri de consum, care ar determina variatii mari de presiune in retea. Dezavantajul distributiei gazului cu regulatoare de casa consta in faptul ca acestea trebuie supravegheate si revizuite din timp in timp.

Conductele ingropate pentru distributia metanului in orase vor avea deasupra un strat de pietris cu grosimea de 15-20 cm pentru drenarea eventualelor scapari de gaze spre rasuflatori. In jurul rasuflatorilor se asea o cantitate mai mare de pietris, pentru a crea o zona de mica rezistenta, in care sa se adune gazele. Conductele se vor proteja contra coroziunii si a curentilor vagabonzi. Bransamentele care alimenteaza consumatorii casnici vor avea in mod obligatoriu un robinet de inchidere la strada intr-o cutie cu rasuflatoare pentru gaze.

Inainte de punerea in functiune, conductele se sufla cu gaz pentru indepartearea aerului, cu care gazul ar forma amestecuri explozive. Aceasta se constata cu ajutorul unor baloane in care se iau probe. Se da foc continutului balonului si, daca arderea se face fara pocnituri, inseamna ca a fost evacuat aerul din conducta. Trebuie avut in vedere ca la viteze mari ale gazului, aceasta antreneaza bucati de piatra din conducte, ramase din neglijenta la montaj, care pot produce scantei si provoaca aprinderea gazului la teava de evacuare.

La utilizarea metanului in scopuri casnice se vor respecta Instructiunile pentru consumatorii de gaz metan.

In cazul utilizarii metanului in instalatiile de incalzire din industrie pot avea loc incendii si explozii datorita aprinderii necorespunzatoare a arzatoarelor sau in cazul intreruperii flacarilor. Arzatoarele se aprind de obicei prin introducerea unei torte. Daca in momentul introducerii tortei in spatiul focarului exista un amestec exploziv gaz-aer, explozia se va produce in mod inevitabil. Amestecul exploziv se poate forma in cazul in care ventilele de pe conducta de gaze sunt incomplet inchise, sau defecte. Pentru a evita patrunderea gazului in spatiul focarului exista un amestec exploziv gaz-aer, explozia se va produce in mod inevitabil. Amestecul exploziv se poate forma in cazul in care ventilele de pe conducta de gaze sunt incomplet inchise, sau defecte. Pentru a evita patrunderea gazului in spatiul focarului in cazul inchiderii neetanse a ventilelor, este bine sa se prevada o conducta de derivatie intre arzator si ventil care se scoate in afara cladirii. Micile scapari de gaz nu intra astfel in cuptor. Aceeasi conducta serveste si pentru purjarea conductei de gaz.

Intreruperea instantanee a flacarii care se poate produce prin inchiderea temporara a alimentarii cu gaze este de asemenea periculoasa. Prin reducerea alimentarii cu combustibil, inainte de a se raci complet spatiul focarului, acesta poate sa se aprinda cu explozie. Pentru a asigura in orice momenta prinderea jetului de gaz ce vine dupa intreruperea flacarii, se recomanda o instalatie de arzatoare pilot care functioneaza separat. De asemenea se poate folosi o instalatie electrica ce se cupleaza automat in momentul intreruperii alimentarii arzatorului.

Un dispozitiv sigur dispozitiv de protectie se realizeaza folosind fotoelemente sau relee termice pentru inchiderea conductelor de gaz in caz de stingerea flacarii. Desi asemenea dispozitive sunt relativ costisitoare, ele pot fi justificate economic prin eliminarea unor pericole ce duc la explozii.

4. Acetilena

Acetilena se prezinta sub forma unui gaz mai usor decat aerul (densitatea 0, 907 fata de aer), avand un miros caracteristic.

Din punct de vedere chimic, acetilena este o hidrocarbura nesaturata cu tripla legatura, care se descompune usor in elementele sale constituive: carbon si hidrogen. Descompunerea acetilenei se explica prin faptul ca atomii de carbon din molecula tind sa se combine reciproc intr-o masura mare. Aceasta descompunere are loc printr-o reactie exoterma si dezvoltarea unei cantitati mari de energie (2080 kcal/kg). In cazul unei descompuneri explozive, temperatura creste pana la 3000 C.

Conform legii gazelor (1) presiunea dezvoltata prin descompunerea acetilenei pure (neamestecate cu aer sau oxigen) este in medie de 12 ori mai mare decat presiunea initiala a gazului:

P₁= T₁ P₀ = 3000+273 = 12 P₀ ; (1)

T₀ 273

P₀, P₁ presiunea intiala si finala, in at;

T₀, T₁ temperaturile initiala si finala, in K.

Descompunera acetilenei nu se produce spontan. Pentru amorsarea procesul de descompunere este necesara o anumita energie, care poate fi introdusa in gaz sub forma de energie termica (o ridicare a temperaturii gazelor), de energie mecanica (printr-o izbitura violenta sau un soc puternic) sau de energie chimica degajata dintr-o reactie a acetilenei cu cuprul sau argintul.

La comprimarea acetilenei pericolului de explozie creste ca urmare a apropierii moleculelor de gaz intre ele.

Acetilena sa lichefiaza la presiuni relativ scazute (de exemplu la 63 at si 10 C). Prin racire la temperaturi coborate lichefierea are loc la presiuni mai mici. In stare lichefiata ea este foarte sensibila la socuri si foarte exploziva.

Pe langa o presiune marita si o temperatura ridicata, descompunerea acetilenei este favorizata de prezenta catalizatorilor. Drept catalizatori pot servi oxizii metalici, hidroxidul de fier (rugina), carbunele activ etc. De asemenea, o sursa pentru descompunerea acetilenei o poate constitui energia electrostatica ce se produce, de exemplu in cazul unei evacuari rapide a acetilenei.

In absenta aerului, la temperaturi obisnuite si presiune atmosferica, acetilena nu prezinta nici un pericol. Cu aerul formeaza amestecuri explozive in limite foarte largi (2, 5-80%). Cele mai periculoase amestecuri sunt amestecurile care contin intre 7 si 13% vol. acetilena. Aceste amestecuri explodeaza prin incalzire la temperaturi de peste 500 C si mai ales prin comprimare la presiuni de peste 3 at. In prezenta catalizatorilor amintiti, temperatura de explozie poate scadea pana la 280-300 C.

Prezenta umiditatii este un factor important in prevenirea initierii descompunerii acetilenei. Asigurand saturarea cu vapori de apa, se micsoreaza eventualitatea unei explozii. De asemenea, pentru prevenirea descompunerii acetilenei a fost gasita eficace diluarea cu azot, hidrogen si hidrocarburi.

Descompunerea acetilenei poate decurge, in functie de violenta initierii, de presiunea initiala din sistem, de dimensiunile si forma geometrica a vasului in 3 trepte de violenta (fara o demarcatie neta intre ele) si anume:

1)Rabufnirea este caracterizata printr-o descompunere relativ lenta a acetilenei, in cea mai mare parte a caldurii de reactie este preluata de pereteii vasului, procesul decurgand politrop, aproape de izoterm. Cresterile de presiune sunt foarte mici, de ordinul 2-3 ori presiunea initiala.

2) Explozia este caracterizata printr-o descompunere atat de rapida, incat caldura nu poate fi transmisa procesul decurgand practic adiabatic. Presiunea creste brusc de 10-15 ori fata de presiunea initiala.

3) Detonatia este caracterizata prin propagarea undei de soc. Aceasta forma de descompunere poate apararea numai in recipiente in care cel putin una din dimensiuni este suficient de mare, iar celelalte nu sunt nici ele sub o anumita limita (conducte, reactoare cu un anumit diametru/lungime etc. ). Fenomenul consta in faptul ca acetilena, descompusa intr-o anumita parte a instalatiei, comprima puternic acetilena nedescompusa, inainte de a se descompune si aceasta. Daca unda de soc loveste un obstacol (robinet inchis, flanse oarbe etc. ) ea se reflecta intocmai ca in cazul loviturii de berbec. Presiunea in cazul detonatiei nu este in nici un raport cu presiunea intiala si poate atinge valori de mii de atmosfere. Viteza de detonatie a acetilenei este cuprinsa intre 1000 si 3000 m/s.

Varietatea conditiilor in care se poate produce explozia acetilenei se explica in parte prin faptul ca la ridicarea temperaturii descompunerea ei este precedata de polimerizare. La temperaturi peste 400 C, moleculele de acetilena se combina intre in molecule complexe (benzen, stiren etc. ). Caldura degajata la polimerizare duce la cresterea temperaturii acetilenei si creaza conditii favorabile exploziei.

La dizolvarea acetilenei, moleculele ei sunt separate de moleculele solventului, ceea ce micsoreaza mult capacitatea de descompunere. Astfel, acetilena dizolvata in acetona nu explodeaza la presiuni pana la 10 at.

Cu solutii apoase ale sarurilor de argint si cupru acetilena reactioneaza, formand precipitate ale acetiliurilor respective, care poseda proprietati explozive. In amestec cu clorul acetilena reactioneaza la lumina zilei.

Acetilena este utilizata curent la sudura autogena a metalelor. In ultimii ani a luat o mare dezvoltare utilizarea acetilenei in diferite sinteze chimice.

a. Fabricarea acetilenei. Pentru scorpuri de sudura, acetilena se obtine din reactia carburii de calciu (carbid) cu apa. Pericolele de explozie ce insotesc aceasta fabricatie se datoresc in special patrunderii aerului in generator si conducte si cresterii presiunii si temperaturii peste limitele admise.

Carbidul se pastreaza in depozite ferite de umezeala. Pentru deschiderea butoaielor de carbid se interzice folosirea sculelor care produc scantei. In acest scop se vor folosi instrumente din metale neferoase.

O cauza de explozie poate constitui prezenta in carbid a ferosiliciului, intrucat la lovirea bucatilor de ferosiliciu de peretii vaselor sau intre ele se pot provoca scantei. De aceea, ferosiliciul se elimina din carbid cu ajutorul unor separatoare electromagnetice speciale. Trebuie avut in vedere ca ferosiliciul cu un continut de peste 30% siliciul nu are proprietati magnetice. Pentru evitarea scanteilor se recomanda ca suprafata interioara a bucarelor pentru carbid sa fie captusita cu alumiu sau cauciuc.

Inainte de pornire, generatorul de acetilena se spala cu azot pentru indepartarea aerului din sistem. Pentru a proteja generatorul impotriva undei de explozie datorita intoarcerii flacarii in cazul unei explozii pe conducta, se prevad supape hidraulice. Ca lichid de inchidere se foloseste de obicei apa. Nu este admisa deschiderea gurii de vizitare a generatorului pentru control sau efectuarea unei reparatii inainte de a spala generatorul cu azot.

In majoritatea tarilor presiunea maxima de generare admisa este de 1, 5 at (presiuni mai mari sunt in general interzise prin lege), aceasta reprezentand limita la care incepe descompunerea acetilenei. Pentru a impiedica cresterea presiunii peste limita admisa, generatorul se prevede cu dispozitiv de siguranta (unul sau mai multe). In general pe langa supapele mecanice cu contragreutate sau cu arc se vor prevedea supape de siguranta hidraulice, astfel incat la depasirea presiunii limita, acetilena sa fie evacuata in atmosfera.

Pentru protectia generatorului de presiuni excesive se monteaza membrane de rupere. Ruperea membranei trebuie sa aiba loc la presiuni cuprinse intre 2, 5 si 3, 5 at. Este obligatorie montarea de manometre (fara piese de cupru) cu o linie rosie corespunzatoare presiunii limita de lucru.

Temperatura din generator va fi strict controlata astfel incat sa nu depaseasca valoarea maxima de 60-70 C. In acest scop se prevedea aparate automate cu semnalizare optica sau acustica la depasirea temperaturii de regim.

b. Comprimarea acetilenei. Compresoarele de acetilena trebuie sa aiba o turatie lenta, ungere perfecta si racire intre trepte. Raportul de compresie variaza in functie de racire, insa trebuie sa fie foarte apropiat de doi. Se utilizeaza compresoarele cu mai multe trepte de comprimare pentru a evita incalzirea excesiva a gazului. Temperatura de iesire din fiecare treapta de comprimare nu trebuie sa depaseasca 60-70 C. Prin cufundarea in apa a compresoarului pe langa o racire buna, se pot detecta usor scaparile de gaz.

In ultima vreme, se utilizeaza tot mai frecvent pentru comprimarea etilenei compresoare centrifuge cu inel de apa, care au o siguranta mai mare in exploatare.

Pe partea de aspiratie a compresorului trebuie sa existe permanent o suprapresiune pentru a evita patrunderea aerului din exterior. Un manometru cu contact opreste automat compresorul, cand presiunea scade sub 10 mmm H₂O.

c. Incarcarea in butelii. Transportul si depozitarea acetilenei gazoase in butelii goale cu presiunea peste 1, 5 at nu este admisa. Din aceste motive, buteliile destinate transportului acetilenei se umplu cu o masa poroasa, de obicei kiselgur. In acest mod, la comprimarea acetilenei in butelie, gazul se repartizeaza in porii masei inerte. O descompunere a acetilenei ce s-ar putea produce intr-o zona oarecare a buteliei nu se poate extinde in masa de gaz.

Pentru a mari capacitatea utila a buteliilor se foloseste proprietatea acetilenei de a se dizolva intr-o serie de solventi. De obicei se utilizeaza ca solvent acetona, in care la un volum se dizolva circa 20 volume de acetilena la temperatura de 20 C. Prezenta acetonei reduce pericolul de explozie a acetilenei. Acetilena care se imbuteliaza trebuie sa fie uscata in prealabil, intrucat umiditatea micsoreaza capacitatea de dizolvare a acetonei su ub acest fel se reduce capacitatea utila a buteliei.

5. Amoniac

Amoniacul, in conditii obisnuite de temperatura si presiune, este un gaz mai usor decat aerul (densitate fata de aer 0, 586). El se transporta si se depoziteaza sub presiune in stare lichida. Prezenta lui poate fi usor constata datorita mirosului puternic patrunzator.

In stare gazoasa nu arde in aer la temperaturi obisnuite. De aceea el este considerat adeseori ca inofensiv din punct de vedere al pericolului de incendiu si explozie. Aceasta este un fapt aparent, deoarece, desi amoniacul nu este o combinatie organica, el formeaza cu aerul amestecuri explozive intre limitele 16, 1-27, 0% volum, amestecuri ce se aprind cu explozie la temperaturi peste 780 C.

In oxigen amoniacul se aprinde la temperaturi obisnuite cu formare de oxid de azot (NO), care se combina usor cu oxigenul din aer trecand in bioxid de azot (NO₂), un oxidant foarte puternic si care la randul sau formeaza, cu vaporii a numeroase substante organice, amestecuri foarte explozive.

Chiar in lipsa aerului, amoniacul gazos se descompune in elementele componente-azot si hidrogen prin incalzire la temperaturi peste 800 C sau datorita unei descarcari electrice.

Amoniacul gazos distruge glandele lacrimale si ataca organele respiratorii. Concentratia maxima admisa in aer este de 0, 02 g/m³.

Se utilizeaza ca agent frigorific, la fabricarea ingrasamintelor si intr-o serie de sinteze chimice.

a. Obtinerea amoniacului. Amestecul de gaze pentru sinteza amoniacului se obtine prin conversia metalului cu vapori de apa, intr-un cuptor tubular, la temperatura de 800 C si presiunea de 20 at. Gazele bogate in hidrogen sunt supuse unei arderi partiale cu aer la temperatura de 1000 C in soba de ardere, obtinandu-se un amestec continand trei parti hidrogen si o parte de azot care serveste pentru sinteza.

Pericolele de incendii si explozii la sinteza amoniacului sunt legate de prezenta unor gaze inflamabile. Atat metanul si gazul de sinteza formeaza cu aerul amestecuri explozive. Faptul ca se lucreaza la presiuni inalte (pana la 450 at in sectia de sinteza) mareste considerabil pericolul scaparilor de gaze. Gazele fiind incalzite la temperaturi superioare temperaturii de autoaprinderese pot aprinde in contact cu aerul.

Un pericol important de explozie il prezinta soba de ardere, unde o crestere exagerata a temperaturii poate conduce la distrugerea inzidirii si slabirea rezistentei mantalei. Pentru a evita pericolul, mantaua sobei se acopera cu un strat de vopsea care-si schimba culoarea la depasirea temperaturii de regim. Cand se observa schimbarea culorii, se pune imediat in functiune instalatia de racire cu apa a exteriorul mantalei.

Instalatia de reformare a gazului metan este protejata contra eventualelor avarii ce s-ar produce la o intrerupere a alimentarii metanului, aburului sau aerului la o cadere curent, printr-un sistem de siguranta. La intrarea in functie a acestuia, pompele de alimentare sau de recirculatie a apei la recuperatoarele de caldura sunt conectate automat la sursa de curent de avarie. In acelasi timp se aprind arzatoarele auxiliare pentru a mentine productia de abur, care se introduce in circuitul principal si in fascicule de tevi ale preincalzitoarelor din instalatia de recuperare a caldurii. In acest mod se evita supraincalzirea si arderea tevilor, iesirea gazelor in spatiul focarului si aprinderea lui cu explozie.

In sectia de sinteza se va urmari permanent concentratia oxigenului in amestecul de gaze. La un continut de 0, 2% oxigen in amestec se vor lua masuri pentru a gasi cauzele aparitiei lui. Daca continutul creste pana la 1% se va opri fabricatia. Nu se va porni instatia decat dupa indepartarea cauzelor care au condus la aparitia oxigenului in gaze si suflarea cu azot a reactorului de sinteza si a conductelor.

b. Depozitarea si transportul amoniacului. In timpul depozitarii si transportului amoniacului lichid in vase inchise, o parte din amoniac trece in faza gazoasa, creand o presiune in vad corespunzatoare temperaturii mediului exterior. Astfel la temperatura de 20 C presiunea este de 7, 7 at, iar cand temperatura este de 40 C presiunea atinge 14, 9 at.

De aceea buteliile de amoniac se vor pastra departe de sursele de caldura. Distanta pana la radiatoare sau alte aparate de incalzire trebuie sa fie de minimum 1 m, iar fata de un foc deschis de minimum 5 m. Cisternele de amoniac se protejeaza pentru a nu fi expuse actiunii directe a razelor solare.

In cazul efectuarii unei suduri la vasele in care se gaseste amoniac se va goli mai intai vasul, apoi se va sufla cu abur si azot, pana la indepartarea completa a mirosului specific de amoniac. La temperatura flacarii oxiacetilenice sau a arcului electric, explozia amestecului de amoniac si aer poate fi deosebit de puternica. Din practica se cunosc cazuri cand s-au produs explozii in timpul sudurii unui vas ce continea amoniac, deoarece nu s-a suflat in prealabil vasul.

6. Clor

Clorul se prezinta sub forma unui gaz de culoare galbena-verzuie, mai greu decat aerul (densitatea de aer 2, 49). Este necombustibil, insa majoritatea produselor combustibile reactioneaza cu clorul tot asa ca si cu oxigenul. Gazele si vaporii inflamabili formeaza amestecuri explozive cu clorul. Astfel combinarea clorului cu hidrogenul pentru a forma acidul clorhidric are loc cu explozie de incalzire a amestecului de gaze sau la o iluminare puternica (cu lumina solara directa, magneziu incandescent etc. ). Dupa o aprindere prealabila, amestecul continua linistit. In mod asemanatorare loc arderea metanului in clor. Cu acetilena clorul formeaza amestecuri care explodeaza numai sub actiunea luminii.

Este un gaz otravitor. Ataca caile respiratorii, iar la concentratii mari provoaca moartea. Concentratia maxima admisa pentru halele industriale este de 0, 01 mg Cl₂/l aer.

Clorul se intrebuinteaza la obtinerea hipocloritilor, a clorurilor, la sterilizarea apei, la fabricarea insecticidelor, materialelor plastice si in general ca agent de clorurare. Se obtine prin electroliza solutiilot apoase de clorura de sodiu, odata cu hidrogenul si hidroxidul de sodiu. Pericolele si masurile de prevenire la fabricatia clorului au fost descrise la obtinerea hidrogenului.

Se depoziteaza si se transporta in stare lichefiata la presiunea de 6 at in tuburi de otel. Recipientele cu clor trebuie ferite de deteriorari fizice. Se depoziteaza separat de substante combustibile si produse usor oxidabile. Se vor feri in special de acetilena, amoniac, hidrogen, hidrocarburi, eteri, terebentina sau metale fin divizate. Recipientele cu clor se depoziteaza sub un acoperis sau in cladiri bine ventilate.

La stingerea incendiilor in prezenta de clor se vor folosi aparate izolante. In caz de asfixiere, accidentatul se va scoate din atmosfera viciata si i se va da sa inhaleze vapori de alcool etilic. Este interzis sa i se faca respiratie artificiala.

7. Gaze petroliere lichefiate

Sub aceasta denumire se inteleg, in general, amestecurile de hidrocarburi volatile, care in limitele de temperaturi de la -40 C pana la 40 C, respectiv la presiuni de 0, 2 at pana la 15 at se gasesc in stare licheita. In aceasta categorie intra: propanul, propilena, butanul, izobutanul, butilenele, butadiena si amestecuri ale acestor hidrocarburi in diferite proportii. Ele mai pot contine cantitati mici de etan si etilena.

Gazele petroliere lichefiate se obtin prin distilarea fractionata a gazolinei sau a gazelor de rafinarie. Ele se folosesc drept combustibile casnici si industriali, agenti de racire in instalatii frigorifice, solventi pentru uleiuri si in diferite sinteze chimice.

Compozitia gazelor lichefiate variaza mult in functie de scopul folosirii. Astfel, in cazul utilizarii drept combustibil casnic (aragaz), in compozitia lor intra butanul si izomerul lui in proportie de 90%, restul fiind propan. Ca agent frigorific si solvent la rafinarea uleiurilor se foloseste propanul. Propilena, butilenele si butadiena se utilizeaza in diferite sinteze chimice pentru fabricarea glicerinei sintetice, alcoolului izopropilic, maselor plastice, cauciucului sintetic etc.

Gazele lichefiate sunt usor inflamabile. Temperatura de autoaprindere variaza intre 430 si 455 C. Cu aerul formeaza amestecuri explozive. Limita inferioara de explozie variaza intre 1, 5 si 2, 0% volum, iar cea superioara intre 0., 5 si 9, 5 volum. Greutatea specifica mare a acestor gaze (de 1, 5-2 ori mai grele decat aerul) mareste considerabil pericolul de incendiu, intrucat se acumuleaza in partile inferioare ale incaperilor. Indepartarea lor prin simpla deschidere a ferestrelor nu este posibila. Este necesar sa se creeze curenti puternici de aer, prin deschiderea concomitenta a usilor si ferestrelor. In cazul unei ventilatii artificiale, gurile de aspiratie trebuie plasate imediat langa pardoseala.

Pentru a putea fi simtita prezenta lor in incapere in caz de scapari, ele se odorizeaza cu mercaptan. Continutul de sulf dupa odorizare nu trebuie sa fie mai mare de 0, 5 g/Nm³.

Trebuie amintit ca in cazul gazelor lichefiate, intre temperatura si presiunea vaporilor exista o alta corelatie decat la gaze sau lichide. Cresterea presiunii cu temperatura nu se datoreste fenomenului de dilatare termica ca la gaze, ci schimbarii echilibrului lichid-vapori. Din aceasta cauza, la o incalzire relativ usoara, presiunea gazul lichefiat creste considerabil. Astfel, de exemplu, in cazul propanului lichid la cresterea temperaturii de la 0 C la 40 C, presiunea creste de la 5 atm la 12 atm.

Cantitati chiar mici de gaz lichefiat scurse pe pardoseala genereaza prin evaporare o cantitate mare de vapori inflamabili. Astfel, dintr-un litru de propant lichefiat se formeaza peste 300 litri vapori in conditii normale de temperatura si presiune.

a. Imbutelierea gazelor lichefiate. Controlul buteliilor se face dupa greutatea gazului lichefiat, prin cantarirea buteliilor in timpul umplerii. Incarcarea se va face cu 1 kg gaz lichefiat pentru fiecare 2, 7 l din volumul buteliei, ceea ce inseamna 12, 5 kg pentru o butelie normala.

Operatia trebuie supravegheata pentru a se evita supraincarcarea buteliilor.

Dupa incarcare, buteliile sunt supuse unei probe de etansare, prin scufundarea intr-o baie calduta (35-40 C). In cazul in care la suprafata apei nu apar bule de gaz, etanseitatea este asigurata. Proba de etansare se faci intai cu ventilul inchis, pentru verificarea lui, apoi cu ventilul deschis si piulita de siguranta montata, spre a controla etanseitatea acesteia.

Buteliile care nu corespund probelor de etansare, prezentand fisuri, coroziuni, robinete defecte se golesc si se scot din uz, trimitandu-se la atelierul de reparatii. Buteliile gasite etanse, dupa montarea capacelor de protectie sunt transportate pe rampa si asezate in pozitie verticala in cel mult 3 randuri suprapuse. Pentru transportul buteliilor in interiorul statiei de incarcare se folosesc carucioare avand bandaje de cauciuc la roti, in scopul evitarii formarii scanteilor. Se va evita depozitarea buteliilor incarcate in aer liber, fara a lua masurile de protectie impotriva radiatiilor solare (acoperire cu prelate).

Hala de imbuteliere se construieste din materiale necombustibile si se prevede cu mai multe usi metalice dispuse diametral opus. Instalatia electrica trebuie sa fie de tip antiexploziv, iar circuitele principale si intrerupatoarele se monteaza in exterior. Se va prevedea ventilatia artificiala cu guri de absorbtie in pardoseala. Pentru a nu produce scantei, pardoseala se acopera cu un strat de bitum, iar pardoselile rampelor de incarcare si ale magaziilor de butelii se executa din calupuri de lemn. Tot din aceasta cauza, pentru strangerea piulitelor se intrebuinteaza unelte care nu produc scantei (chei alamite, ciocane de bronz etc. ).

Pe teritoriul statiilor de imbuteliere si depozitare se interzice cu desavarsire folosirea focului deschis. Reparatiile ce comporta suduri se fc numai dupa oprirea procesului de productie si evacuarea completa a gazelor.

Pentru stingerea incendiilor, in hala de imbuteliere se prevede o conducta de abur perforata in sistem inchis, cu ventile montate in exterior.

b. Distributie si utilizare. Transportul buteliilor de la statia de imbuteliere la centrele de distributie sau direct la consumatori se face cu autocamioane prevazute cu stelaj special. Pentru a preintampina exploziile si incendiile, buteliile se aseaza numai in pozitie verticala, evitandu-se lovirea lor.

Autocamioanele pentru transportul buteliilor vor avea toba de esapament in partea din fata si prevazute cu site pentru retinerea scanteilor. In timpul transporturilor, buteliile atat cele goale, cat si cele pline vor avea montate piulitele de siguranta si capacele de protectie.

La distributia buteliilor la consumatori se va verifica etanseitatea cu ajutorul emulsiei de sapun. Nu se va intrebuinta in acest scop chibritul aprins. Buteliile ce prezinta defectiuni vor fi restituite centrului de distributie cu capacele de siguranta si protectie montate. In cazul in care, din cauza ventilului defect, gazul nu poate fi oprit nici dupa montarea piulitei de siguranta, se va face golirea buteliei intr-un loc viran, departe de orice sursa de foc.

La utilizarea gazelor lichefiate ca urmare a scaderii presiunii, in interiorul buteliei se produce o vaporizare astfel incat, prin furtunul care duce la aparatul de utilizare, gazul lichefiat trece in stare gazoasa. Pentru a crea o presiune care sa nu depaseasca pe cea admisibila, buteliile sunt prevazute dupa ventilul de inchidere, ca un regulator de presiune de tip care reduce presiunea la 200-250 mm H₂O.

Cauzele care pot da nastere la incendii si explozii sunt legate de defectiunile buteliilor si instalatiei, precum si de lipsa de supraveghere sau prin neglijenta. Asezarea buteliilor in apropiere de surse de foc (sobe, radiatoare), verificarea etanseitatii cu flacara deschisa, aprinderea arzatoarelor dupa ce in prealabil au iesit gaze, folosirea buteliilor fara regulator, sunt tot atatea cauze care pot provoca incendii si explozii.

Pentru prevenirea incendiilor si exploziilor, cel mai important este sa se constate prezenta gazului in incapere. De indata ce s-a constat aceasta, se interzice folosirea focului pana la completa aerisire a incaperii.

In timpul iernii, presiunea in butelie scade uneori sub limita de vaporizare, astfel incat gazul nu mai are presiune. Este interzis a folosi incalzirea buteliei flacara deschisa, intrucat aceasta poate duce la cresterea excesiva a presiunii si la explozia buteliei. Incalzirea buteliei se face prin prastrarea ei un anumit timp intr-o camera incalzita.

Nu se vor folosi buteliile de gaze lichefiate in subsoluri, deoarece, in caz de scurgeri de gaze, aerisirea nu este posibila, gazul fiind mai greu decat aerul.

Buteliile se vor aseza la o distanta de 1 m de sursele de caldura si nu direct pe ciment, ci pe un strat izolator. Furtunul de cauciuc nu trebuie sa aiba indoiri bruste sau dilatari la capete. Furtunurile se fixeaza pe stuturile respective cu coliere.

Reparatiile instalatiei de gaze lichefiate se vor face numai de catre instalatori autorizati.