ANATOMIA APARATULUI RENAL

Aparatul urogenital masculin

Aparatul urogenital feminin

Rinichii

Rinichii constituie organele principale ale aparatului urinar, care este format de acestia cei doi si din caile lor excretoare, constituite din calice, bazinete, uretere, vezica si uretra.

Rinichii sunt organe retroperitoneale, cel stang fiind situat mai sus decat cel drept;

Au forma de bob de fasole si prezinta: doua fete, anterioara (facies anterior) si posterioare (facies posterior); doua margini, una laterala convexa (margo lateralis) si cealalta mediaila (margo medialis), sapata in hil (hilus renalis); doi poli, unul superior (extremitas superior) si unul inferior (extremitas inferior), axul lor vertical fiind oblic in jos si in afara, iar cel transversal oblic inapoi si in afara. Masoara circa 12X6X3 cm, au intre 120-140 g si sunt de culoare rosie-bruna si de consistenta ferma.

Rinichii sunt constituiti dintr-un parenchim in centrul caruia este sapat sinusul rinichiului (sinus renalis).

Sinusul renal (sinus renalis). Profund, de circa 3 cm, este o cavitate care adaposteste pediculul renal format din caile excretoare (calice si pelvis renal), vase (artera si vena renala), nervi si o masa de grasime. Odata indepartat continutul, sinusul renal, de forma paralelipipedica daca este sectionat frontal, prezinta in fundul suprafetei lui papilele renale, in jurul carora se prind caliciile mici, iar intre ele apar proeminentele interpapilare, formate din substanta corticala.

Parenchimul renal este inconjurat de capsula proprie renala densa (capsula fibrosa), care poate fi decorticata si cuprinde doua zone: medulara (medulla renis) si corticala (cortex renis).

Medulara, (situata profund, este alcatuita din piramidele renale ale lui Malpighi (pyramides renales), in numar de 7-14, care prezinta o baza (basii pyramidis) paralela cu marginea laterala a rinichiuilui si un varf, papila renala (papilla renalis), ce proemina in sinusul renal. Pe fiecare papila se prinde un calice mic (calyces minores) si exista 15-20 orificii papilare (foraminae papillares), situate pe suprafata intercaliceala a piramidei, suprafata numita arie ciuruita (area cribrosa).

Piramida poate fi considerata ca fiind alcatuita din o zona papilara si o zona limitanta sau externa, striata, ale carei striatii sunt formate din tubii colectori si vasele sanguine.

Corticala (cortex renis), situata extern periferic, inspre capsula, este determinata de existenta glomerulilor renali si se intinde, ca o banda, intre baza piramidelor si capsula renala. La randul ei corticala patrunde printre piramide formand coloanele lui Bertin (columnae renales), care, la nivelul sinusului, determina proeminentele interpapilare. De asemenea, medulara de la nivelul bazelor piramidelor lui Malpighi, care formeaza lobii renali, patrunde in corticala sub forma unor striatii palide, care alcatuiesc radiatiile medulare, "piramidele Ferrein', fiecare striatie fiind formata din 50 -100 tubi uriniferi. Intre piramidele Ferrein, care sunt lobulii renali dupa PNA [cu toate ca au fost desemnate ca lobuli si portiunea convoluta, centrata de o artera (inter) lobulara si portiunea invecinata a radiatiilor medulare (piramidele lui Ferrein)], se gaseste portiunea convoluta (pars convoluta), de culoare mai inchisa, alcatuita din corpusculii renali, cu vasele lor aferente si canaliculele nefronilor cu care sunt in legatura. Corpusculii renali apar ca niste puncte rosii, substanta corticala apare galben-rosietica, iar substanta medulara apare de culoare albastra-rosiatica palida.

Rinichii sunt, deci, alcatuiti din lobi (lobi renalis), in a caror structura intra o piramida renala Malpighi impreuna cu toate piramidele Ferrein aferente si toata substanta corticala ce le inconjoara. Lobii sunt formati din lobuli corticali (lobuli corticales), reprezentati din o radiatie medulara si portiunea corticala convoluta inconjuratoare. In mijlocul radiatiei se gaseste canaliculul colector, iar in portiunea convoluta, totalitatea nefronilor tributari colectorului respectiv.

Rinichiul, bazinetul si ureterul (sectiune longitudinala)

Caile excretoare ale rinichiului

Urina formata este eliminata in exterior prin caile excretorii, alcatuite din caliciile mici (cilyces renaies minores), caliciile mari (calyces renales majores), pelvisul renal (pelvis renalis), ureterul (ureter), vezica urinara (vesica urinaria) si uretra. Calicele, pelvisul renal si ureterul alcatuiesc si o regiune topografica numita pielo-ureterala, delimitata: superior, de un plan transversal care trece sub vertebra a XII-a toracala, inferior, de un plan transversal conventional dus prin spinele iliace antero-superioare, medial, de un plan parasagital care trece la 2-2,5 cm de linia mediana a corpului, iar lateral, tot de un plan parasagital, dus prin procesele transverse ale vertebrelor lombare.

Caliciile mici (calyces renales minores) sunt formatiuni musculo-membranoase, aflate in sinusul renal, care se prind cu extremitatea lor proximala in jurul papilelor renale, iar prin extremitatea distala se unesc intre ele formand caliciile mari (nu insa intotdeauna). Sunt in numar de 6-12, numar egal cu cel al papilelor renale, dar mai mic decat cel al piramidelor, care se pot deschide si doua la nivelul aceluiasi calice mic, prin unirea papilelor lor (piramide compuse). Calicele au suprafata interioara, care vine in contact cu urina, neteda, iar suprafata exterioara e in raport cu grasimea si vasele din sinusul renal.

Caliciile mari (calyces renales majores) sunt in numar de doua sau trei si rezulta din unirea celor 6-12 calicii mici. Astfel ia nastere un pelvis sau bazinet dendiritic. Cand calicele mici se deschid direct in pelvis, care este in acest caz mai voluminos, ia nastere un pelvis ampular.

Pelvisul renal (pelvis renalis pyelos). Pelvisul renal are forma de palnie turtita antero-posterior, cu o constitutie musculo-membranoasa, la nivelul bazei sale deschizan-du-se caliciiile mari, iar prin varf continuandu-se cu ureterul. Aspectul sau morfologic este foarte variabil insa, in general, exista doua tipuri de pelvis renal: pelvisul renal ampular, la care calicele mici sunt scurte, pelvisul fiind larg si voluminos si pelvisul ramificat sau dendritic, mai frecvent, la care calicele mici se unesc dand nastere calicelor marii oare sunt lungi, iar pelvisul este mai mic. Pelvisul renal prezinta doua fete, anterioara si posterioara, trei margini, inferioara, superioara si supero-laterala sau baza, care primeste calicele mari si un varf, care se continua cu ureterul.

Pelvisul renal are doua portiuni: una intrarenala (intrasinusala) si o portiune extrarenala (extrasinusala).

Portiunea intrarenala, de obicei este restransa, iar pelvisul renal, care ocupa planul posterior al pediculului renal, intra in raport cu: vasele prepielice, arterele anterior si venele situate anterior de artere. Fata posterioara a pelvisului renal vine in raport doar cu artera retropieilica, fapt pentru care calea de acces in pielotomie este cea posterioara.

Partea extrarenala (extrasinusala) a pelvisului renal vine in raport, in pediculul renal, anterior, cu ramurile arteriale segmentare prepielice si cu ramurile venoase prepielice.

In afara raporturilor contractate cu elementele vasculare in pedicul, mentionam urmatoarele raporturi de ansamblu: superior, cu glandele suprarenale; inferior, cu ureterul cu care se continua: lateral, cu hilul renal; posterior, cu diferitele planuri ale peretelui posterior, respectiv cu muschiul psoas si grasimea perirenala; anterior, raporturile difera in dreapta fata de stinga: in dreapta, prin intermediul fasciei lui Treitz, vine in raport cu portiunea a doua a duodenului si cu vena cava, iar in stanga, bazinetul este incrucisat de radacina mezocolonului transvers si are raporturi cu corpul pancreasului.

Ureterul

Este un conduct musculo-membranos care uneste pelvisul renal cu vezica urinara si strabate in lung cavitatile abdominala si pelvina. Este extraperitoneal si are o lungime de oca 30-35 cm.

Ia nastere din pelvisul renal la nivelul celei de-a doua vertebre lombare, de unde coboara oblic in jos si medial, nefiind rectiliniu. Are o portiune abdominala (pars abdo-minalis), aproape verticala, ce se intinde pana in dreptul stramtorii superioare a bazinului linia terminala a pelvisului osos) si o portiune pelvina (pars pelviae), ce coboara in pelvis pana la nivelul vezicii urinare. Ureteral prezenta 3 curburi: una la nivelul rinichiului (flexura renala), a doua la nivelul liniei terminale (flexura marginala) si a treia in pelvis (curbura pelvina).

Prezinta, de asemenea, o succesiune de zone intermitente si dilatate: imediat dupa pelvisul renal, o zona dilatata numita .infundibul apoi o zona ingustata, numita col ureteral, o noua dilatare, fusul lombo-iliac, urmata, la nivelul liniei marginale, de stramtoarea marginala, dupa care se redilata formand fusul pelvin si, in final, se ingusteaza la nivelul orificiului de patrundere in vezica.

Fixitatea ureterului este relativa; uneori exista un ligament uretero-lombar, insa cel mai ades el adera de peritoneu, cu care poate fi mobilizat, fapt de care trebuie sa se tina seama in interventiile chirurgicale. Este inconjurat de un plex vascular nervos oare trebuie menajat in cursul interventiilor chirurgicale (extragerea de calculi ureterotomii, ureterostomii).

Raporturile ureterului difera in functie de portiunile sale.

Portiunea abdominala (pars abdominalis) se imparte intr-un segment lombar, de la pelvisul renali la osul sacrum si un segment liliac, de la sacrum pana la linia terminala.

Segmentul lombar al ureterului drept are raporturi: anterior, cu peritoneul parietal posterior de care adera, avand in partea superioara, prin intermediul peritoneului, raporturi cu portiunea a doua a duodenului si cu radacina mezenterului, care trece peste el, fiind apoi incrucisat de vasele genitale (spermatice la barbat si ovariene la femeie) si vasele calicelui; peste segmentul lombar al ureterului drept trece mezosigmoidul, in recesul caruia poate fi palpat; posterior, cu muschiul psoas si, prin mijlocirea fasciei iliace, cu nervii genito-femoral si cutanat femural lateral; medial, cu artera aorta, la stanga si vena cava inferioara, la dreapta, cu ganglionii limfatici lombo-aortici si trunchiurile simpatice; lateral, cu clonu! ascendent, la dreapta si descendent, la stanga.

Segmentul iliac, cu o lungime de 3-4 cm, coboara inaintea vaselor iliace si incruciseaza, la dreapta, artera iliaca externa, la 1,5 cm sub bifurcatia arterei iliace comune, iar la stanga, artera iliaca comuna, la 1,5 cm deasupra bifurcatiei posterior este in raport cu muschiul psoas; anterior, ureterul drepte incrucisat de mezenter si are raporturi cu ileonul terminal, vasele ileocolice si apendice (cand are pozitie descendenta); ureterul stang e traversat, anterior, si in acest segment, de mezocolonul sigmoidian, care formeaza, la acest nivel, recesul intersigmoidian, loc de reper al ureterului; (lateral, ureterele sunt in raport cu vasele genitale (spermatice la barbat si ovariene la femeie).

Portiunea pelvina (pars pelvina) incepe la linia terminala si are un segment parietal fix si unul visceral, care prezinta raporturi diferite la barbat fata de femeie.

La barbat, segmentul parietal descinde vertical pe peretele lateral al pelvisului, in raport intim cu artera si vena iliaca interna, iar segmentul visceral, orientat transversal, se afla in spatiul pelvisubperitoneal, trece intre vezica urinara si rect, incruciseaza ductul deferent, peste care trece, se situeaza inaintea bazei veziculei seminale si patrunde in vezica urinara printr-un orificiu foarte stramt.

La femeie este de mentionat ca, in segmentul parietal, fata laterala a ureterului e incrucisata de artera uterina, ram din artera iliaca interna, iar fata mediala e acoperita de .peritoneu, delimiteaza fosa ovariana si are astfel raporturi cu ovarul. Segmentul visceral, orientat tot transversal, are o prima parte chiar in baza ligamentului larg al uterului unde, de asemenea, contracteaza un important raport cu artera uterina, care il incruciseaza anterior, iar apoi trece inaintea vaginei si se deschide in vezica. Acest raport este foarte important si de el trebuie sa se tina seama la efectuarea histerectomiei (ablatia uterului), intrucat exista un real pericol de lezare intraoperatorie a ureterului.

Portiunea intravezicala e scurta, orientata oblic, iar orificiul de deschidere e prevazut cu o plica a mucoasei vezicale ce nu permite refluarea urinei din vezica in ureter. Orificiile ureterale impreuna cu orificiul uretrei delimiteaza, la nivelul vezicii urinare, "trigonul lui Lieutaud'. Structural, caile excretoare ale urinei prezinta urmatoarele tunici: adventicea, alcatuita din tesut conjunctiv fioros si elastic, tunica musculara, care, in pelvisul renal are doar un strat circular, iar la nivelul ureterului, in treimea superioara, este constituita din trei straturi (longitudinal-extern, circular-mijlociu si longitudinal-intern), la fel si in treimea inferioara, pe cand in treimea mijlocie sunt doar doua straturi (longitudinal-extern si circular intern), tunica mucoasa, formata dintr-un eipiteliu stratificat, numit de tranzitie, deoarece, cand ducturile sunt destinse, epiteIiul isi dispune celulele doar in doua straturi.

Vezica urinara

Dispozitia fasciilor si peritoneului pelvin determina formarea unei loji viscerale cu deosebita importanta clinica si chirurgicala - loja vezicii urinare.

Vezica urimara (vesica urinaria) este un rezervor muscuIo-membranos in care se deschid ureterele, ce aduc urina excretata de rinichi si care este eliminata de uretra in afara organismului, urina fiind retinuta in vezica intre mictiuni.

Forma vezicii variaza in functie de gradul sau de umplere, astfel incat atunci cand este goala are forma de tetraedru cu o baza triunghiulara, orientata postero-inferior si un varf antero-superior, de la care pleaca, inspre cicatricea profunda a ombilicului, uraca, continuta in plica ombilicala mediana (ligamentum umbilicale media-num). Cand este plina are forma de ovoid cu axul indreptat oblic postero-superior.

Vezica prezinta un varf (apex vesicae), un fund (fundus vesicae), opus varfului ca orientare, loc de unde porneste uretra. Portiunea dintre varf si fund este corpul vezicii (corpus vesicae), de la nivelul careia pleaca lateral ligamentele ombilicale mediale (ligamentum umbilicale laterale), rezultate din obturarea arterelor ombilicale. Capacitatea medie vezicala este de 250-350 ml, existand variatii marcate in functie de varsta, sex, stari patologice etc.

Vezica urinara se gaseste in pelvis in interiorul unei loji ai carei pereti sunt formati: anterior, de fascia ombilico-prevezicala si, prin intermediul acesteia, de cele doua oase pubiene, articulate prin simfiza pubiana; posterior, de fascia prostato-peritoneala, septul recto-vezical la barbat si septul vezico-vaginal la femeie; lateral, de muschii obturatori interni si ridicatori anali; inferior, de prostata la barbat si vagina si, respectiv, de diafragma urogenitala la femeie (mentionam ca la femeie vezica este mai jos situata, venind in contact chiar cu diafragma uro-genitala); superior, de peritoneu. In jurul vezicii se afla tesutul conjunctiv pelvisubperitoneal si spatiile delimitate (prevezical, retrovezical) descrise mai inainte.

Vezica este fixata in loja sa: inferior, prin perineu; superior este mentinuta de peritoneu ce o leaga de organele invecinate si de ligamentele ombilicale median si laterale; anterior, de ligamentele pubo-vezicale (ligamentum pubo-vezicale), care contin fibre musculare netede si ligamentele pubo-prostatice (ligamentum pubo-prostaticum); posterior, de un contingent de fibre musculare ce merg spre rect (m. rectovesicalis) sau, la femeie, spre uter (m. utero-vesicalis).

Prin intermediul peretilor lojei in care se gaseste vezica are raporturi diferite la barbat si la femeie, variabile in oarecare masura dupa cum organul este gol sau plin.

In ceea ce priveste vezica goala, careia i se pot descrie 3 fete (anterioara, posterioara si inferioara), doua margini laterale si un varf, prezinta urmatoarele raporturi:

- fata anterioara este in raport cu fascia ombilico-prevezicala, cu spatiul lui Retzius, cu ligamentele pubo-vezicale, cu plexul venos al lui Santorini, cu vase limfatice, cu manunchiul vascuIo-nervos obturator si cu simfiza pubiana;

fata posterioara este acoperita de peritoneu si vine in raport cu rectul la barbat si uterul la femeie, cu anse intestinale subtiri, colonul sigmoid si, uneori, cu apendicele vermiform, daca acesta are pozitie normala;

- fata inferioara (fundul vezicii), ce se intinde de la colul vezicii la fundurile de sac vezico-rectal, la barbat si vezico-uterin, la femeie, are raporturi: la barbat, cu prostata, veziculele seminale si ampulele canalelor deferente, iar prin intermediul acestora, cu rectul; la femeie, cu colul uterin si peretele anterior al vaginei;

- marginile laterale sunt in raport cu muschii ridicatori anali si obturatori interni; peritoneul, care acopera portiunea (lor superioara, formeaza fundurile de sac latero-vezicale, in care se gasesc anse ale intestinului subtire; sub reflectarea peritoneului vezica e in raport cu tesutul conjunctiv pelvisubperitoneal, iar la barbat, in aceasta regiune se incruciseaza ureteral cu ductul deferent;

- in varful vezicii se afla uraca, iar ia nivelul celor doua unghiuri postero-inferioare se implanteaza ureterale.

Vezica plina isi schimba intr-o oarecare masura raporturile, in partea superioara a fetei anterioare se formeaza fundul de sac peritoneal prevezical, care trebuie impins in sus in momentul cistotomiei, pentru a evita deschiderea cavitatii peritoneale.

In interior, vezica prezinta urmatoarele elemente structurale: la nivelul fundului vezicii exista o zona neteda, lipsita de plice, de forma triunghiulara, in ale carei unghiuri posterioare sunt orificiile ureterale, iar in unghiul anterior, orificiul uretrei; este numit trigonul vezical (trigonum vesicae) al lui Lieutaud.

Orificiile ureterale sunt marginite de cate o plica mucoasa (plica ureterica), iar intre cele doua orificii se intinde o proeminenta transversala numita plica interureterica (pilca interureterica), posterior de care exista o depresiune numita fosa interureterica.

Orificiul intern al uretrei (ostium urethrae internum), rotund la copil si la femeie, este o deschidere transversala la barbat datorita prostatei; reprezinta punctul cel mai decliv al vezicii, in jurul careia exista un plex venos submucos, cu rol in mecanismul de inchidere a orificiului. Corpul vezicii este neted la copiii, dar odata cu cresterea in varsta se plicatureaza, si formeaza coloane si recesuri mai mult sau mai putin pronuntate.

Vezica urinara si uretra - structura

Prostata

Este situata intr-o loja splanhnica bine delimitata care permite efectuarea in bune conditii a interventii lor chirurgicale.

Prostata este un organ glandular de marimea unei castane, anexat, sub raport functional, aparatului genital masculin, situat in spatiul pelvisubperitoneal, deasupra diafragmei uro-genitale si sub vezica urmara, de oare este legata strans. Ea se dezvolta in jurul portiunii initiale a uretrei, care o strabate si are cu ea raporturi foarte intime anatomo-topografice si clinico-operatorii.

La barbatul adult prostata are 20-30 mm lungime, 40 mm largime si 25-30 mm grosime. Greutatea ei normala este 20-25 g.

Are forma unui con turtit dinainte-inapoi, cu baza superioara spre fundul vezicii si varful inferior. Este strabatuta de portiunea prostatica a uretrei (pars prostatica urethrae), baza este in raport cu vezica, iar varful cu diafragma urogenitala. Fata sa anterioara este in raport cu simfiza pubiana, iar fata posterioara cu rectul (facies rec-talis). Prin tact rectal poate fi palpata si masata. Fetele laterale sunt in raport cu muschii ridicatori anali.

Este constituita din doi lobi laterali, care sunt legati prin istmul prostatic, posterior si portiunea preuretrala, anterior. La unii batrani istmul se hipertrofiaza si da nastere unui lob mijlociu, care se dezvolta in uretra si vezica (in uvula acesteia) si trebuie sa fie indepartat.

Uretra prostatica o strabate pe o lungime de 3 cm.

Ea prezinta pe peretele ei dorsal asa numitul colicul seminal, prelungit in sus si in jos prin crista uretralis. Pe colicului seminal se gaseste utricula prostatica, un tub in deget de manusa lung de 1-6 mm si adanc de 9-10 mm. Este un rest al canalului lui Muller, care reprezinta vagina masculina.

De o parte si de alta se deschid canalele ejaculaoare si orificiile celor 30-50 de glande tubulo-alveolare proprii, care sunt infasurate de tesut conjunctiv si fascicule de musculatura neteda, ce alcatuiesc asa numitul muschi prostatic.

Secretia prostatei este vascoasa, cu un miros caracteristic si are functia de a contribui la mobilitatea spermatozoizilor, care se misca cu o viteza de 25 μ, pe secunda.

Prostata este situata intr-o loja limitata de sase pereti.

Peretele posterior este format de aponevroza prostato-peritoneala a lui Denonvilliers (sept rectovezical).

Peretele anterior este alcatuit de pubis.

Peretii laterali, drept si stang, sunt formati din lamele de tesut conjunctiv, care fac parte din aponevroza sacro-recto-genito-pubiana si din muschii ridicatori anali; in grosimea lor se gasesc plexurile venoase laterale ale prostatei.

Peretele superior este format din ligamentele pubo-prostatice si de fundul vezicii urinare, iar apoi de ducturile deferente si veziculele seminale (glandele veziculare).

Peretele inferior este format din diafragma uro-genitala.

Loja comunica, prin spatiile dintre ligamentele pubo-prostatice, cu spatiul prevezical, iar posterior cu spatiul retrovezical. Intre loja si glanda se formeaza spatiul peri-prostatic, in care se gaseste tesut conjunctiv lax. In jurul glandei, acest tesut condensat formeaza fascia periprostatica (fascia prostatae). Lateral de acest tesut se gasesc plexurile venoase vezico-prostatice. Fascia periprostatica nu trebuie confundata cu capsula proprie a glandei. Prostata este fixata prin perineu, prin ligamentele pubopros-tatice si prin aderentele cu uretra si cu vezica urinara.

Prostata si veziculele seminale

Uretra masculina

Uretra incepe la nivelul orificiului uretral al vezicii urinare si se termina la nivelul meatului urinar, situat la capatul liber al glandului peni suin i. Uretra se imparte in patru portiuni: portiunea intramurala, de la baza vezicii urinare, foarte scurta; portiunea prostatica, lunga de 3 cm, care trece prin prostata (pars prostatica); portiunea membranoasa (pars membranacea), ce strabate diafragma urogenitala; portiunea spongioasa (pars spongiosa), inglobata in corpul spongios al penisului (in corpul cavernos al uretrei).

Portiunea prostatica are raporturi variabile cu prostata, formand un tunel in glanda, care este foarte apropiat de fata anterioara a prostatei, putand fi chiar neacoperit anterior de tesut glandular.

Portiunea membranoasa, numita astfel pentru ca tunicile ei constitutive sunt inconjurate de sfiincterul striat extern si de fascia perineala, are raport anterior cu ligamentul transvers al perineului si cu plexurile venoase vezico-prostatice, iar posterior, cu glandele bulbo-retrale si cu centrul tendinos al peroneului.

Portiunea spongioasa se afla in corpul spongios al penisului, in care patrunde pe fata lui superioara, cu 0,5-1 cm anterior de capatul sau posterior.

Forma uretrei este variabila in concordanta cu starea sa functionala si cu aspectul obtinut prin explorare instrumentala sau radiologica. Uretra goala, in faza de repaos intermictionala, este un canal virtual, ai carui pereti sunt in contact, iar la explorare prezinta zone de ingustare. In stare normala are aspectul de "S', prezentand o curbura posterioara, concava inainte, prin ocolirea dindarat inspre inainte si de sus in jos a simfizei pubiene si o curbura anterioara, cu convexitatea inainte, a portiunii aflata in penisul pendulat, care atarna sub simfiza pubiana. Dar si calibrul sau determina anumite caractere morfologice. Astfel, uretra goala are peretii in contact, iar uretra plina are patru zone de ingustare: la nivelul orificiului extern, in corpul spongios pana la unghiul prepubian, in zona membranoasa datorita sfincterului striat, la nivelul orificiu-lui intern, intre aceste stramtori exista portiuni dilatate, printre care si zona intraprostatica.

Aspectul interior este deci variabil.

Astfel, la nivelul uretrei prostatice se gaseste creasta uretrala (crista urethralis), existenta pe peretele posterior al uretrei si care, in portiunea sa mijlocie, prezinta o proeminenta numita veru montanum (colliculus seminalis), in varful careia se deschide utriculul prostatic (utriculus prostaticus), canal inchis in fund de sac ce patrunde in prostata, fiind un rest al canalelor Muller. De o parte si alta se deschid cele doua orificii ale ductelor ejaculatoare, nivel de la care uretra masculina devine oale comuna uro-seminala. Mentionam ca veru montanum (colliculus seminalis) delimiteaza lateral niste depresiuni verticale, numite sinusuri prostatice (sinus prostaticus), in care se deschid orificiile celor doua canale ejaculatoare si vreo 10 orificii mai stramte, ale celor 20-30 glande prostatice din uretra.

In portiunea membranoasa se afla orificiile glandelor uretrale.

La nivelul uretrei spongioase se deschid orificiile glandelor bulbo-uretrale (Cowper) si lacunele Morgagni (lacunae urethrales), care se gasesc indaratul bulbului corpului spongios. Ele sunt sinusuri mai mari (foramina) si mai mici (foraminula) ale mucoasei, limitate de plici in fundul carora se deschid glandele uretrale (Littre). La 1-2 cm inaintea meatului urinar extern se afla o plica transversala mucoasa (valvula fossae navicularis) (Guerin), de forma semilunara, care coboara de pe peretele posterior al fosei naviculare, Cateterizarea uretrei trebuie sa tina seama de aceste amanunte morfologice ale peretilor uretrei, deci sa fie facuta cu multa grija.

In structura uretrei intra o tunica mucoasa si o tunica musculara, in portiunea prostatica, peretele uretrei este solidarizat cu tesutul glandular, iar in cea spongioasa, cu corpul spongios al penisului.

Mucoasa este formata dintr-un epiteliu de tip urinar pana la colicului seminal, apoi cilindric stratificat, pana la fosa navioulara, pavimentos necheratinizat, la nivelul meatului si dintr-un corion fibroelastic bogat vascularizat, ce contine un plex venos alcatuit din lacune sanguine, in mucoasa exista numeroase glande uretrale, intraepiteliale, intramucoase si tubulo-acinoase, care secreta in mod discontinuu mucus ce protejeaza mucoasa uretrala de actiunea coroziva a urinii, de multe ori acida in legatura cu natura alimentelor.

Musculara contine fibre netede si striate. Fibrele netede sunt longitudinale, in continuitate cu cele ale stratului plexiform al vezicii urinare si circulare externe, care, la nivelul zanei initiale a uretrei, formeaza sfincterul vezicii urinare (sphincter vesicae superior) aflat, partial, in interiorul prostatei. Fibrele striate alcatuiesc sfincterul striat uretrei, situat in afara prostatei, la nivelul uretrei membranoase, numit si musculus sphincter vesicae inferior, care este inervat de nervul rusinos.

Uretra feminina

Este in pelvis si se intinde de la baza vezicii urinare la vulva. Directia sa este oblica in jos si inainte si paralela cu cea a vaginei, situata posterior de ea; uretra descrie o usoara curba cu concavitatea anterioara, nefiind chiar rectilinie. Lungimea medie este de aproximativ 3-5 cm, iar diametrul este in jur de 7 mm. Zona cea mai stransa si mai putin dilatabilla este orificiul inferior (meatul urinar), restul uretrei fiind foarte extensibila.

Configuratia interioara e asemanatoare cu cea de la barbat. Prezinta doua pliuri longitudinale dintre care, cel median si posterior este mai evident, fiind numit creasta uretrala (crista urethralis). Suprafata interioara a uretrei are numeroase orificii in care se deschid diverticuli analogi lacunelor lui Morgagni, pe care le intalnim la uretra masculina.

Deosebim uretrei feminine doua portiuni: una superioara, intrapelvina, situata deasupra aponevrozei peri nea le mijlocii si ofta Inferioara, intraperineala.

Portiunea pelvina a uretrei e inconjurata de sfincterul striat. Are raporturi; anterior, cu vena dorsala a clitorisului, cu plexul venos a lui Santorini, cu ligamentele pubo-vezicale si simfiza pubiana; lateral, cu lamele conjunctive sacro-recto-genito-pubiene si muschii ridicatori anali; posterior este in raporturi stranse cu vagina prin intermediul unui tesut conjunctiv dens, paracolpium.

Uretra perineaia se situeaza anterior de vagina si este separata de aceasta prin tesut alcatuit din fibre conjunctive si musculare netede care formeaza septul uretro-vagi-nal. Anterior si lateral e in raport cu fascia perineala mijlocie si muschii transvers si sfincter aii uretrei. Sub apone-vroza perineala mijlocie uretra este incrucisata de corpii cavernos ai clitorisului si partea anterioara a bulbului.

Orificiul inferior al uretrei (orificium seu ostium urerhrae externum) este situat la 20-25 mm posterior de clitoris si imediat anterior de tuberculul vaginal; marginile orificiului prezinta cute de aspect dantelat si adesea ele proemina formand o eminenta de forma si dimensiuni variabile, numita papila uretrala.

In ce priveste structura remarcam urmatoarele. Portiunea initiala este captusita de uroteliu, cea mijlocie de un epiteliu cilindric stratificat sau pseudostratificat, epiteliul segmentului terminal fiind de tip cilindric stratificat, in corion se gasesc numeroase fibre elastice, ca si un bogat plex venos. Dispozitia fibrelor musculare care formeaza tunica mijlocie este similara cu cea de la barbat - un strat intern de fibre longitudinale si unul extern de fibre circulare care, in portiunea initiala a uretrei, formeaza un sfincter neted -(distal de orificiul extern se gaseste sfincterul extern, format don fibre striate, care intaresc pe cele netede circulare). Uretra mai contine, in grosimea peretelui muscular, glandele parauretrale (Skene), in numar de doua, plasate de fiecare parte a canalului uretral, canalele, iar excretoare deschizandu-se la nivelul mucoasei, de o parte si de alta a meatului. Datorita faptului ca este scurta, uretra feminina este de multe ori poarta de intrare a unor germeni care produc inflamatia vezicii urinare (cistite).