ANESTEZIA

ANESTEZIA

Alaturi, de asepsie si de antibiotice, anestezia se afla la baza evolutiei chirurgiei moderne. Din istoria anesteziilor, mentionam, cateva date, reprezentative. Descoperirea si folosirea barbituricelor intravenoase, in 1932. Prima respiratie artificiala asistata si controlata, realizata de Gueddel, in 1934. Introducerea curarei in 1942. Arthur Ernest Gueddel descrie cele patru faze, ale anesteziei generale:

1. Faza de analgezie si dezordine;

2. Faza de agitatie sau de delir;

3. Faza chirurgicala;

4. Faza de paralizie a cantrului bulbar sau faza agonica.

Anestezicele trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, intre care:

- sa ofere o analgezie profunda (disparitia durerii) ;

- sa realizeze hipnoza, in care bolnavul isi pierde starea de constienta, nu stie ce se intampla cu el si nu- si mai aminteste parioada operatorie;

- sa asigure o relaxare musculara necesara controlului respiratiei si desfasurarii in bune conditiuni a operatiei;

- sa asigure securitatea bolnavului, prin mentinerea homeostazei constantelor biologice si sa prrmita contr;l, permanent, al functiilor vitale, ale bolnavului.

Suprimand reflexele de aparare ale bolnavului, in timpul anesteziei, viata bolnavului ramane, in mana anestezistului. Pentru acesta, este ;bligatoriu ca anestezistul sa aiba trei calitati esentiale: competenta, aparatura necesara si substantele optime necesare, pentru o buna anestezie. Blocul operator modern este prevazut, in acest scop, cu mijloace de diagnostic rapid: RX, statie de oxigen, aparat de anestezie si sistem de monitorizare care sa permita urmarirea constantelor biologice, ale bolnavului.

Dupa modul de actiune si metodele folosite, anesteziile se impart in trei categorii mari:

A. Anesteziile de contact sau locale, in care anestezicul actioneaza in special, pe receptorii periferici ai durerii.

B. Anestezii de conducere, in care se blocheaza conducerea influxului nervos al durerii.

C. Anestezii generale care confera calitatile optime: analgezie, hipnoza, relaxare musculara si monitorizarea functiilor vitale.

Analgezie ideala, trebuie sa realizeze, urmatoarele conditii:

1. Analgezie buna si cu posibilitati de reglare.

2. Relaxare musculara perfecta care sa permita chirurgului sa desfasoare interventia chirurgicala, in bune conditiuni.

3. Sa asigure amnezia si analgezia, postoperatorie.

4. Sa nu fie toxica, pentru bolnav, si pentru personalul, din de operatie.

5. Sa se instaleze rapid si sa dispara, tot asa de rapid.

6. Sa produca cat mai putine efecte negative, asupra metabolismului general, al bolnavului.

A. ANESTEZIA DE CONTACT (locala) este de trei feluri:

1. Prin refrigeratie;

2. Topica (pe mucoase) ;

3. Prin infiltratii.

1. Anestezia de contact prin refrigeratie foloseste, in mod obisnuit, Kelenul (clorura de etil). Este utilizat inca din 1867 (Rottenstein). Kelenul este un lichid incolor care se evapora, rapid, la 11 grade, de aceea se pastreaza, in flacoane ermetice. In momentul deschiderii flaconului, la temperatura mainii, kelenul tasneste in jet pe care il plimbam, de cateva ori, la o distanta de 30- 40cm, pe care dorim sa- l anesteziem. Pielea ingheata, la o temperatura de - 35 grade, capatand aspect caracteristic, albicios si tare.

Sub aceasta anestezie, se pot practica incizii mici si superficiale pentru panaritii sau abcese, in faza lor de fluctuenta.

Metil clorilul coboara temperatura tegumentului, la - 55 grade, neputand fi folosit decat in amestecuri, impreuna cu Kelenul, in asa numitele 'sprayuri refrigerante', care poarta diverse denumiri comerciale: anestol, anestyi, koril s. a.

Bioxidul de carbon lichid ingheata, brusc, pielea si, de aceea, este utilizat in instalatii speciale, prevazute cu tuburi subtiri de metal care dau un jet fin care realizeaza 'zapada carbonica'. Utilizarea sa este, mai putin, pentru anestezii si, mai ales, pentru tratamentul dermatologic.

2. Anestezia topica sau a mucoaselor se realizeaza prin badijonare, stropire sau pulvelizare. Anestezia se instaleaza in cateva secunde (cocaina) sau minute (xilina si procaina). Cocaina, descoperita in 1884 pentru efectele sale anestezice, se foloseste in doze maxime de 1 mg/kg corp, in solutii de 4- 5% (in ORL), solutii de 2- 4% (in oftalmologie si 8% pentru bronhoscopii.

3. Anestezia prin infiltratie (locala) se administreaza prin injectare de xilina sau procaina (novocaina), in solutii de 0, 25 - 1%. Se injecteaza in piele, tesut subcutanat, muschi, seroase si pediculii divarselor organe. Durata anestaziei este, in functie de concentratie, de 1- 2 ore. Adaugarea la solutia de anestezic, a unei cantitati de 0, 1- 0, 2 ml de adrenalina la mie, prelungeste durata anesteziei prin vasoconstrictie si diminuarea resorbtiei anestezicului. Disparitia sensibilitatii se face, intr- o anumita ordine: initial, dispare durerea, apoi, senzatia de frig si cald, tactila si, in final, senzatia de presiune.

Solutiile alcaline actioneaza, mai rapid, decat solutiile acide de anestezic. De aceea, in inflamatii, tesuturile avand un Ph acid, puterea anestezicului diminua.

Prin resorbtia sau prin administrarea, accidentala, a anestezicului intr-un vas, apar si efecte generale ale xilinei sau procainei:

- excitatia sistemului nervos central, urmata de convulsii si, in final, de depresii: somnolenta, adenamie, tulburari respiratorii si circulatorii;

- vasodilatatie, urmata de scaderea sau, chiar, prabusirea tensiunii arteriale si modificarea ritmului cardiac;

- alergii la substante care impun, testarea obligatorie, a substantei anestezice, inainte de administrarea anesteziei.

Din aceste motive, indicatiile anesteziei locale prin infiltratii, sunt limitate la interventiile, de mai mica amploare si de durata, mai mica.

Contraindicatiile anesteziilor locale sunt: inflamatiile, starile septice, bolnavii cu insuficienta hepatica, operatiile mari si bolnavii obezi care necesita cantitati mari de substanta care depasesc dozele optime de 500 mg, pentru un adult. Reactiile alergice, provocate de intoleranta la substanta, trebuie depistate, prin anamneza si prin efectuarea, obligatorie, de teste, inainte de administrarea anesteziei.

B. ANESTEZIA DE CONDUCERE este, in functie de locul injectarii anestezicului si de tehnica folosita, de patru feluri:

1. Anestezia tronculara, in care blocarea influxului nervos se face la nivelul unui nerv periferic.

2. Anestezia plexala, in care se blocheaza, atat nervii senzitivi cat si cei motori, de la nivelul unui plex nervos (brahial, cervical, etc.) sau din pedicolul visceral (hepatic, renal, pulmonar, etc.)

3. Anestezia intraosoasa sau intravenoasa sub garou care se utilizeaza, la nivelul gambei, antebratului sau mainii.

4. Anestezia spinala care se administreaza, in coloana vertebrala.

Anestezia spinala este, cea mai frecvent folosita. Ea este de doua feluri: rahianestezia si anestezia peridurala.

Rahianestezia blocheaza conducerea nervoasa dureroasa, motorie si vegetativa la nivelul radacinilor nervilor spinali (rahidieni), in maduva prin injectarea substantei in spatiul subarahnoidian al maduvei spinarii.

Tehnica: se foloseste un ac lung de 7- 10 cm si un diametru (bizou) de 0, 55- 0, 75 mm, prevazut cu un mandren. Acul strabate pielea, tesutul subcutanat, ligamentele supraspinos si interspinos si apoi ligamentul galben (perforarea acestuia se percepe asemanator cu inteparea unei hartii subtiri), spatiul peridural si, apoi, dura mater (se percepe ca a unei membrane fine). In momentul cand acul a patruns in spatiul subarahnoidian, se retrage mandrenul lasand sa se scurga prin ac lichidul cefalorahidian, limpede ca apa. Dupa ce ne- am convins ca acul se afla in spatiul subarahnoidian, montom o seringa, pregatita dinainte, cu xilina 2% 4 ml sau cu xilina 4% 2 ml, pe care o administram cu blandete. De obicei, punctia se practica in spatiile dintre vertebrele lombare 2, 3 sau 4, unde, de fapt, maduva spinarii nici nu mai ajunge, la acest nivel aflandu- se numai coada de cal a maduvei. Prin inclinarea mesei de ;peratie, substanta anestezica se poate urca, mai sus, in functie de baricitatea sa (densitatea sa).

O data cu anestezia nervilor rahidieni, se produce si scoaterea din functie a ganglionilor simpatici, din vecinatate. In acest fel, se strica echilibrul neurovegetativ dintre simpatic si vag, putand apare pericolul 'furtunii vagale'.

Pentru a preveni aceasta complicatie, este necesar, sa luam, urmatoarele masuri:

- in faza de preanestezie, cu cateva zile, inainte de operatie, se face examenul complet al bolnavului: EKG, tensiunea arteriala, timpul de sangerare, timpul de coagulare, radioscopia pulmonara, testul cu solutie diluata pentru aflarea medicamentului. In seara precedenta operatiei, se administreaza un somnifer (ciclobarbital 0, 10- 0, 20 g) si un tranchilizant (diazepan 0, 05- 0, 10 g).

- premedicatia, efectuata cu 30 minute inainte de anestezie, cuprinde: vagolitice (atropina, efedrina, scopilandina), tranchilizant (diazepam injectabil) si un analgetic care va potenta anestezia (mialgin, fortral, hidromorfon).

- pe masa de operatie, se instaleaza o perfuzie cu glucoza 5- 10 %, dextran, marisang, dupa necesitati si sonda endonazala pentru administrare de oxigen.

- se controleaza, permanent, pulsul, tensiunea arteriala, frecventa respiratiei si fata bolnavului

Furtuna vagala sau rahianestezica care are, la baza, suprimarea simpaticului din zona, se manifesta prin hipotensiune si hipoventilatie. Tulburarile respiratorii se pot accentua, prin aparitia blocajului nervilor intercostali, ca urmare a ascensiunii anestezicului. Hipoventilatia si hipotensiunea vor fi urmate de hipoxie care este foarte grva, mai ales la nivelul creerului. In plus, pot aparea tulburari digestive: greata, hipersalivatie si varsaturi.

In cazul acesta se iau urmatoarele masuri:

- efedrina, administrata, intravenos sau in perfuzia montata, 10- 20 mg, efortil sau hemisuccinat de hidrocortizon, in cazurile mai severe;

- oxigen pe masca si, in cazurile grave, prin intubatie;

- accelerarea ritmului si debitului perfuziilor montate (dextran, marisang) ;

- autotransfuzia posturala, prin ridicarea mesei la 30 grade (pozitie Trendelenburg) ;

Rahianestezia hiperbara se realizeaza, cu solutii mixte, de substante anestezice care au densitatea, mai mare de 1010:

- xilina 2% + 1- 1, 5 ml de glucoza 33%= glucoxilina;

- percaina 20 mg + glucoza 33% 1 ml = glucocaina;

- percaina 10 mg + xilina 40 mg + dextran 70, 1ml = dixidextracaina.

Daca bolnavul este culcat in decubit dorsal, se produce o anestezie bilaterala, daca bolnavul este culcat in decubit lateral, anestezia instaleaza, numai pe partea, in care este nevoie sa se faca opratia (hemianestezie). Fixarea anesteziei se face, in 20- 30 minute, dupa care asezam bolnavul, in pozitia normala, pentru operatie.

Accidentele rahianestezice, care se previn prin metodele aratate sunt urmatoarele:

- furtuna vagala, descrisa mai sus;

- hipotensiunea, se administreaza oxigen si efedrina;

- insuficienta respiratorie, se administreaza oxigen si, la nevoie, se intubeaza;

- cefaleea postrahianestezica, se evita, prin mentinerea bolnavului culcat fara perna, 6- 8 ore, dupa operatie;

- retentia de urina, cauzata de cantitatea mare de lichid perfuzat, in timpul operatiei si de pareza vezicii urinare, ca si de pozitia bolnavului culcat si de durerea postoperatorie (se face sondajul vezicii urinare) ;

- avand in vedere, ca bolnavii varstnici si aterosclerotici au un flux sangvin, mai scazut, in spatiul subarahnoidian, exista pericolul prelungirii nedorite, a anesteziei si ridicarea substantei anestezice, mai sus decat nivelul injectat, dupa 30- 40 minute, de la punctie.

Anestezia peridurala blocheaza radacinile nervilor rahidieni (spinali), atat sesizati cat si motori precum si nervii vegetativi dar se administreaza, in afara durei mater si a lichidului cefalorahidian. Prezinta avantajul ca influenteaza, tensiunea arteriala si ca nu produca cefaleea post operatorie.

Tehnica anesteziei peridurale are nevoie de un ac, mai scurt decat cel folosit la rahianestezie, la care se monteaza o seringa de 2 ml, o solutie fiziologica sau apa distilata. Se patrunde, cu acul, apasand pe piston care scapa, in momentul cand s- a perforat ligamentul galben si cand, se aude sau se simte 'un clic' caracteristic, datorita presiunii negative care exista in canalul rahidian. In spatiul dintre dura mater si peretele osos al canalului rahidian, exista un plex venos bogat si tesutul adipos care poate ajunge 4- 5 mm. In acest spatiu se administreaza substanta anestezica care se afla intr- o alta seringa, mai mare, de 15- 20 ml xilina 2%. Anestezia se instaleaza, in 8- 18 minute si dureaza, 60- 90 minute. Doza minima de xilina este de 400 mg, adica 20 ml solutie 2 %. Durata anasteziei poate fi marita pana la 120- 150 minute, daca adaugam, la solutie si 1 ml de adrenalina 1%0. Bolnavul simte o caldura, ca urmare a blocarii simpaticului lombar, dupa care se instaleaza anestezia, treptat, incepand cu disparitia senzatiei de cald, durere atingere, presiune, si motilitate musculara. Relaxarea musculara se instaleaza ultima, dupa 15- 20 minute.

Pentru ca anestezia peridurala sa fie optima se vor avea, in vedere, urmatoarele:

ateroscleroticii, se va administra o cantitate, mai mica, de xilina, datorita fluxului sanguin scazut, la nivelul plexului vascular peridural si care poate sa produca la 30- 40 minute, de la administrarea anesteziei, insuficienta respiratorie, hipotensiune si, in cazurile mai grave, stop cardiac;

sarcina, produce o compresiune, asupra plexului venos peridural urmata de dilatatie care duce la cresterea sensibilitatii, la substanta anestezica de aceea se va administra, o cantitate redusa, de anestezic;

injectarea, rapida, a solutiei anestezice, este defectuoasa, ea putand duce la compromiterea anesteziei care devine incompleta, inegala sau de durata mai scurta decat cea dorita;

injectarea accidentala, intr-o vena, din plexul peridural (apare sange in seringa), este foarte grava, de aceea, se scoate imediat acul existand pericolul aparitiei insuficientei cardiorespiratorii si a convulsiilor.

In functie, de pozitia bolnavului, se obtine diverse forme de anestezie:

Injectarea anestezicului, in spatiile 3- 4 lombare, bolnavul in pozitie sezanda realizeaza "anestezia joasa".

Bolnavul in pozitie laterala, in timpul inductiei anesteziei, realizeaza "anestezia unilaterala".

Bolnavul asezat, in pozitie Trendelenburg, realizeaza anestezia "inalta" prin urcarea anestezicului catre maduva dorsala.

C. ANESTEZIA GENERALA

A. Anestezia generala asigura conditiile optime de anestezie: analgezie, hipnoza, relaxare musculara, controlul functiilor vitale si mentinerea homeostaziei. Ea necesita aparatura si instalatii complexe.

In practica, anestezia generala se desfasoara, in 3 etape (momente):

Inductia sau instalarea anesteziei

Mentinerea anesteziei generale pe tot timpul operatiei;

Trezirea bolnavului dupa terninarea operatiei.

Cele mai multe accidente pot sa apara in etapele 1 si 3.

1. inductia reprezinta faza in care incepe sa se instaleze anestezia. Ea este prezenta la toate tipurile de anestezie. De ex., la anestezia peridurala, dureaza 8- 18 minute. In anestezia generala, instituirea anesteziei se realizeaza prin inhalatie, pe masca a unui anestezic volativ sau prin injectare intravenoasa, a acestui anestezic. Optim, se folosesc ambele cai de administrare, concomitent.

Pentru exemplificare, vom descrie cum se procedeaza in anestezia generala, in mod curent. Se administreaza, intravenos, thiopental (pentotal) care are efectul de a adormi, profund, bolnavul. Concomitent, se administreaza, pe masca, protoxid de azot in amestec cu oxigenul si apoi, se administreaza, intravenos, un miorelaxant, de scurta durata (succinil colina). In acest moment, se poate introduce o sonda, in trahee (intubatia orotraheala).

Intubatia orotraheala este necesara, pentru urmatoarele considerente:

asigura calea respiratorie libera, in orice moment, pentru administrarea anestezicului si oxigenului, precum si evacuarea bioxidului de carbon;

asigura posibilitatea controlului ventilatiei pulmonare si respiratia automata preluata de aparatul de anestezie;

separa, complet, calea respiratorie de calea digestiva permitand aspirarea eventualelor varsaturi si evitarea aspiratiei acestora, in caile respiratorii;

reduce spatiul mort respirator, de la nas pana la trahee si, deci, reduce efortul ventilator al aparatului;

permite relaxarea profunda a musculaturii, necesara chirurgului operator;

permite resuscitarea respiratiei, in cazul unui accident grav care este stopul cardiac;

indeparteaza echipa de anestezie de echipa chirurgicala in operatiile care se fac pe gat sau la nivelul fetei.

Sondele traheale sunt prevazute, de obicei, cu un balonas care se poate umfla si care ii asigura etanseitatea si separarea completa a caii respiratorii, de cae digestiva. Exista sonde prevazute cu lumen dublu si pinten (sonda Carlens) care permite intbatia, separata, a unui plaman, pentru a permite, operarea linistita, a plamanului celuilalt. Pentru a efectua intubatia este nevoie de un laringoscop care permite vizualizarea laringelui si descoperirea caii respiratorii, la nivelul epiglotei. De asemenea, este necesar un pulverizator sau o seringa anestezica speciala prin care se anesteziaza mucoasa traheei si a laringelui, inainte de intubatie. Sursele necesare respiratiei artificiale sunt diferite: balonul Ruben, aparat de anestezie, pulmomat.

Contraindicatiile intubatiei orotraheale sunt: laringitele acute, traheitele acute, leziunile aortice (anevrismul de arc aortic) si afectiunile acute, ale plamanului.

2. Mentinerea anesteziei reprezinta perioada, dintre inductie si trezire, din anestezie, adica perioada necesara chirurgului pentru a efectua, in conditiuni bune, operatia propusa.

Pentru aceasta, este nevoie sa se asigure echipamentul optim, in sistemul anestezic, format din: aparat, alveolele pulmonare si sangele bolnavului. Substantele anestezice volatile (eter, protoxid, ciclopropan, halotan), ajung la alveolele pulmonare unde patrund, in sangele bolnavului. Acestea se intalnesc, cu substantele anestezice, injectate intravenos, in perfuzie (fentanyl, mialgin) si cu miorelaxantele de durata (D tubocurarina, flaxedilul). Concomitent, se administreaza oxigen, prin sonda de intubatie. Fentanylul este o substanta deosebit de activa, de o mie de ori, mai puternica decat mialginul.

Controlul anesteziei generale pe toata durata, se face prin controlul oxigenarii bolnavului, de catre anestezist si cadrele medii. Mentinerea coloratiei normale a fetei si a sangelui din plaga, controlul tensiunii arteriale urmarirea volumului respirator care trebuie sa fie de 10- 15 ml/kg corp, cu o frecventa de 12- 14 ventilatii/minut, se asigura prin instalatiile de monitorizare. In general, pentru mentinerea volemiei normale se administreaza perfuzii cu lichide izotone (glucoza 5%, ser fiziologic) intr-un ritm de 700 ml/h. In cazul unor pierderi importante de sange, in timpul operatiei, se administreaza sange, in cantitatile apreciate in functie de aceste pierderi.

Neuroleptanalgezia (NLA) este o metoda de anestezie care se realizeaza prin combinarea unui neuroleptic (heloperidol), cu un analgetic puternic (fentanilul) administrate intravenos.

Neuroleptanestezia se realizeaza prin combinarea neuroleptanesteziei, descrise mai sus, cu anestezie generala superficiala, cu protoxid de azot si cu miorelaxante.

3. Trezirea din anestezie trebuie sa se faca, odata cu terminarea actului operator. Pentru aceasta se actioneaza, prin doua mijloace:

a. Oprirea administrarii de substante anestezice si eliminarea acestora din sangele bolnavului. Eliminarea este rapida, in cazul protoxidului, halotanului si ciclopropanului dar, mult mai lenta pentru eter.

b. Neutralizarea substantelor restante, cu ajutorul unor antidoturi. Pentru decurarizare se administreaza miostin si atropina. Pentru neutralizarea analgeticului (fentanyil) se administreaza nalorfina.

Nu se detubeaza bolnavul care este inca inconstient, care suporta sonda. Inainte de detubare, se aspira secretiile faringiene din faringe si se administreaza, timp de trei minute, oxigen, pentru a se elimina restul de anestezic volatil care mai persista, in caile respiratorii ale bolnavului.

TEHNICILE DE ANESTEZIE GENERALA sunt de trei feluri, dupa modul de administrare:

1. Respiratorii sau inhalatorii, in care se administreaza gaze sau substante volatile, prin intemediul cailor respiratorii;

2. Intravenoase, in care anestezicul se administreaza, prin perfuzii intravenoase (baitanal, pentotal), prin care se pot executa interventii de scurta durata (incizii, chiuretaje, etc) ;

3. Mixte, cele mai bune, in care se folosesc, concomitent, ambele cai, in care se face si intubatia orotraheala care permite relaxarea musculaturii.

Tehnicile de administrare ale anesteziei respiratorii sunt diferite, in functie de posibilitatile de aparatura.

1. Anestezia in circuit deschis se poate face picurand, pe o compresa asezata pe nasul, si gura bolnavului, substante volatile (eter, kelen); este o metoda de stricta necesitate, rara, in cazul in care nu exista alte posibilitati. Pentru a evita eventualele arsuri ale fetei, se unge tegumentul fetei, cu unguente protectoare.

2. Anestezia in circuit semideschis se realizeaza, prin intermediul mastii Ombrendanne, in care se administreaza un amestec de gaze anestezice cu oxigen, cu ajutorul unui balon sau aparatului de anestezie. Bolnavul expira, in atmosfera salii de operatie.

3. Anestezia in circuit semiinchis in care bolnavul expira, partial, in calcea sodata, existenta intr-un recipient, asezat pe circuitul aparatului. O parte din aerul expirat iese, in atmosfera salii de operatie. Calcea sodata este o substanta, cu aspect de granule, care absoarbe bioxidul de carbon, care nu mai iese din aparat, in atmosfera salii de operatie.

4. Anestezia in circuit inchis necesita o aparatura speciala care permite, ca intreaga cantitate expirata sa se faca in calcea sodata.

5. Anestezia cu intubatie orotraheala care a fost descrisa mai sus.

ANESTEZIA CORECTA cuprinde patru etepe obligatorii, in care actioneaza anestezistul si cadrele medii, de anestezie: examinarea preanestezica, alegerea anesteziei, pregatirea preanestezica si premedicatiei.

I. EXAMINAREA PREANESTEZICA are urmatoarele obiective:

1. Luarea de contact cu bolnavul si pregatirea sa psihica. I se explica bolnavului, in ce consta anestezia si se asigura securitatea sa.

2. Se stabileste starea sanatatii si se evalueaza, eventualele tare patologice, in vederea corectarii lor: starile de deshidratare, insuficientele respiratorii, anemia, diabetul incomplet compensat etc.

3. Se descopera, eventualele afectiuni, care pot da un risc crescut, anestezic si operator: afectiuni cardiace, respiratorii, renale, hematologice si altele.

4. Se prescriu medicamentele, penteu odihna optima, a bolnavului, in zilele premergatoare operatiei (ciclobarbital, extraveral, bromoval).

II. ALEGEREA ANESTEZIEI va tine cont de trei conditii: securitatea bolnavului, confortul chirurgului si dotarea sau competenta echipei de anestezie.

1. Securitatea bolnavului, va fi asigurata prin alegerea metodelor si substantelor anestezica care sunt cele mai potrivite, pentru bolnavul respectiv. Astfel:

- eterul este contraindicat, la bolnavii cu diabet, pentru ca influenteaza negativ matabolismul glucozei, de asemenea, la bolnavii cu afectiuni pulmonare cronice (bronsectazii, TBC, s. a):

- cilclopropanul este contraindicat, la bolnavii astmici, deoarece provoaca bronhoconstrictie;

- bolnavii cu anemie grava, sub 8 gr% de hemoglobina, au toleranta foarte scazuta la hipoxie si pot face accidente, in timpul inductiei anesteziei generale;

- bolnavii cu cancer si cu metastaze au un exces de serotonina care predispune la caderea tensiunii si la bronhospsme, la acesti bolnavi se contraindica anestezia locala sau spinala;

- bolnavii cancerosi tratati cu citostatice au, de obicei modificari importante ale hematopoezei, sindroame hemoragice si tulburari imunologice care pot produce reactii nedorite, la substantele anetsezice si hipoxie;

- bolnavii cu enfizem pulmonar si bronsic cronic au contraindicatie de anestezie generala; la acestia este recomandabila anestezia spinala peridurala;

- bolnavii febrili necesita cantitati crescute de oxigen si administrarea de romergan, in premedicatie, evitandu-se atropina;

- bolnavii cu hipotensiune, sub 8 cm hg, au contraindicatii la anesteziile rahidiene (spinale) ;

- bolnavii cu inflamatii locale sau stari septice au contraindicatii la anestezziile locale (prin infiltratii) ;

- bolnavii tratati, timp indelungat, cu antibiotice au un risc crescut de micoze pulmonare care pot compromite anesteziile, administrarea pe cai respiratorii;

2. Confortul chirurgului trebuie asigurat, prin metoda anestezica, tinand cont de organul operat, durata operatiei, pozitie bolnavului pe masa, in functie de care se poate asigura controlul respiratiei si circulatiei, precum si de agresivitatea anesteziei respective.

3. Confortul bolnavului trebuie asigurat printr- o anestezie care sa tina cont de frica bolnavului, stresul preoperator, durerea provocata de operatie si de tractiunile, evenimentele, de tesuturi, de sangerare, posibila, intraoperatorie.

4. Dotarea si competenta anestezistului este dependenta de posibilitatile tehnice si de experienta sa si a echipei de cadre medii, cu care lucreaza.

Anestezia generala este, cea mai bine suportata, de bolnavi.

Anestezia spinala prezinta avantaje, fata de anestezia generala:

- foloseste doze, mai mici, de anestezic;

- da o relaxare musculara, buna;

- produce pierderi, minime, de sange, prin plaga;

- confera securitate crescuta, pentru bolnavi;

- are un risc redus, de sechele, postanestezice.

Anestezia locala este o metoda, dintre cele mai simple, lipsita de riscuri si de sechele dar, nu permite, efectuarea unor operatii, de mare amploare.

III. PREGATIREA PREANESTEZICA se face, in ziua sau zilele precedate operatiei si consta, in:

1. Pregatirea psihica, in vederea cresterii increderii bolnavului, in chirurg si anestezist. Cadrele medii au un rol, deosebit, in aceasta privinta.

2. Pregatirea de rutina, a bolnavului, coincide cu pregatirea preoperatorie. Cu o saptamana inainte, se interzice fumatul si se face gimnastica respiratorie, mai ales, la bolnavii, pregatiti pentru anestezia generala.

3. Se va evita postul prelungit fiind suficient, 6- 8 ore pentru alimente si lichide inainte de operatie.

4. Golirea colonului nu este necesara, daca la bolnavii care se opereaza pe abdomen; se va evita abuzul de clisme care irita colonul bolnavilor, in mod inutil, daca acestia au un scaun normal si nu sunt constipati. Golirea stomacului si spalarile gastrice sunt necesare, la bolnavii cu staza gastrica si stenoza pilorica.

Igiena gurii este, absolut, necesara: spalarea dintilor, scoaterea protezelor, eventuale.

Se vor sterge preparatele cosmetice, rujul de pe buze, cremele de pe fata

Igiena corporala, prin spalare, cu apa si sapun sau baie generala

Administrarea de medicamente care sa asigure un somn bun si linistit, an seara premergatoare operatiei (ciclobarbital, diazepam, extraveral)

I.      PREMEDICATIA reprezinta medicamentele administrate, cu 30 min, inainte, de inceperea anesteziei si deci a operatiei si cuprinde:

sedaea si linistirea bolnavului (fenobarbital, diazepam)

scaderea iritabilitatii reflexe vegetative (distonocalm, atropina)

diminuarea secretiilor salivare si respiratorii (atropina, efedrina)

evitarea vomei postanestezice sau preanestezice (atropina)

potentarea anesteziei, in vederea reducerii cantitatii de anestezic si obsinerea anesteziei optime (mialgin, dilauden, atropina)

parcurgerea, corecta a acestor etape, asigura anestezia cu cele mai bune rezultate si evita, in totalitate, complicatiile anestezice sau postanestezice, eventuale, precum, si efectuarea, an conditiuni optime, a interventiei chirzrgicale.