FAZELE TEHNICE DE REALIZARE A PUNTILOR DENTARE

FAZELE TEHNICE DE REALIZARE A PUNTILOR DENTARE

1. Model

2. Macheta

3. Realizarea tiparului

4. Turnare materiale folosite pentru partea metalica

5. Prelucrarea partilor metalice

6. Realizarea fatetelor din acrilat

1. Modelul

A. Definitie

Modelul reprezinta copia pozitiva a campului protetic. Se realizeaza dupa amprenta (copia negativa a campului protetic) si calitatea biomaterialului conditioneaza fidelitatea modelului. Modelele se efectueaza pentru analiza campului protetic in scop didactic si in scop curativ pentru obtinerea puntii.

B. Tipuri de modele

Modelul preliminar

Materialul din care se confectioneaza modelul preliminar poate sa fie reprenzentat de gipsul dur sau gipsul obisnuit.

Modelul preliminar este confectionat in scopul urmatoarelor utilizari:

- sa completeze examenul clinic al campului protetic, in special in zonele mai putin accesibile, cele orale si posterioare, sau vestibullo-distale, unde nu se poate efectua o inspectie vizuala directa. Pe model sunt observate foarte bine gradul de inclinare al dintilor restanti si contactele dento-dentare atat vestibular cat si oral;

- sa se incerce schite pentru unele solutii de tratament si sa se esaloneze interventiile necesare;

- sa fie informat pacientul asupra stari campului protetic si a planului de tratament, in vederea obtinerii acordului si colaborarii acestuia pe tot parcursul tratamentului stomatologic;

- sa se efectueze unele interventii de modelare la nivelul parodantiului marginal si la nivelul planului de ocluzie;

- sa prezinte un element de referinta sau de studiu privind aspectele clinice ale edentatiei partiale, migrarile dintilor restanti si contactele dento-dentare ocluzale;

- sa prezinte o proba juridica in situatia unor neintelegeri, constituind stadiul initial al campului protetic;

Modelul de lucru

Modelul de lucru sau modelul definitiv este confectionat din gips dur. Tehnica de lucru a modelului definitiv cuprinde urmatorii timpi:

1) analiza amprentei:

- aspectul de ansamblu al suprafetei, care arata daca materialul a fost aplicat intim pe intregul camp protetic;golurile mari, subdenivelarile asemanatoare unor geode, au semnificatia interpunerii unor bule de aer;

- aspectul marginilor, daca materialul este modelat dupa morfologia fundurilor de sac si sustinut de peretii laterali ai lingurii; daca materialul este rupt sau balant, amprenta va fi repetata;

- aspectul suprafetei amprentei la nivelul dintilor restanti, acestea trebuind sa fie inregistrate in mod corect.

2) spalarea amprentei;

3) tratarea amprentei:

- daca este din alginat ea va fi tinuta 1-2 minute in solutie de 2% sulfat de zinc sau 2% sulfat de potasiu (acest tratament neutralizeaza fosfatul trisodic din alginat);

4) pasta de gips este preparata, de preferat, la vacuum-malaxor pentru a se exclude incorporarea bulelor de aer. Este obtinut un material cu duritate mult mai mare, comparativ cu cel preparat prin spatulare manuala in bolul de cauciuc;

5) turnarea pastei in amprenta se face sub forma de cantitati mici ce se depune progresiv pe zona cea mai inalta; prin vibrare aceasta curge in toate locurile declive; pasta introdusa prin curgere impinge aerul, fara sa apara posibilitatea inglobarii lui intre suprafata amprentei si suprafata modelului, vibrarea amprentei se poate executa cu ajutorul vacuum-malaxorului, al masutei vibratorii sau manual; amprenta acoperita cu pasta de gips este lasata 30-40 de minte, timp necesar pentru priza acestuia;

6) confectionarea soclului modelului:

- acesta este realizat cu o inaltime de aproximativ 2 cm;

- pasta de gips este depusa pe masa peste ea, asezandu-se prin rasturnare, amprenta cu gipsul care a facut priza;

7) fasonarea soclului este obtinuta dupa priza gipsului, cu ajutorul aparatului de soclat;

8) suprafata bazala a soclului modelului este paralela cu suprafata campului protetic.

C. Materiale folosite pentru modele

1. Materiale nemetalice reprezentate de:

- gipsuri normale;

- gipsuri tari;

- gipsuri speciale;

- cimenturi;

- compozite;

- rasini acrilice.

2. Materiale metalice care cuprind aliaje usor fuzibile, amalgame (cupru si argint) si aliaje ionizate pe cale galvanica (cupru si argint).

3. Materiale mixte care sunt formate prin amestecul ambelor categorii.

Caracteristici generale ale materialelor

Caracteristici fizico-chimice

Materialele indicate pentru confectionat modelele prezinta compozitii chimice diferite si tehnici de preparare specifice, fiind caracterizate de:

- plasticitate;

- exactitate;

- stabilitate;

- rezistenta mecanica;

Plasticitatea

Materialele pentru confectionat modelele prezinta o faza in care particulele cuprinse in compozitie sunt mobile, asigurand curgerea si deformarea ireversibila specifica plasticitatii.Datorita vascozitatii, materialele au proprietatea de a inregistra diferentiat relieful structurii campurilor protetice.

Faza plastica este finalizata in momentul prizei, variabila ca durata de timp, pentru toate materialele nemetalice.

Exactitatea sau fidelitatea

Aceasta caracteristica a materialelor reda toate microdetaliile de relief ale amprentei. Fidelitatea de redare este dependenta de finetea particulelor si de fluiditatea pastei. Materialul ofera fidelitate mare daca in faza plastica are fluiditate.

Exactitatea modelului determina gradul de adaptare al protezei pe campul protetic. Numai modelele foarte precise, care redau dimensiunea si forma celor mai mici detalii ale situatiei din cavitatea bucala asigura obtinerea unei proteze corect adaptata dupa insertie. Modelele cu diferente volumetrice si de forma comparativ cu particularitatile campului protetic sunt inacceptabile pentru procesul tehnologic.

Stabilitatea fizico-chimica

Materialele pentru confectionat modelele trebuie sa fie inerte din punct de vedere fizic si chimic. Aceasta caracteristica se manifesta din faza de plasticitate, in momentul prizei si pentru toata perioada de timp cat sunt utilizate sau conservate. Materialele nu trebuie sa se dilate sau sa se contracte.

Materialele nemetalice se comporta diferentiat volumetric astfel gipsurile se dilata in timpul prizei, iar altele se contracta, de exemplu: cimentul si acrilatele.

In contact cu materialele amprentelor, materialele pentru confectionat modele trebuie sa fie inerte, sa nu provoace nici o reactie chimica. Exceptie fac gipsurile, care nu sunt inerte in contact cu amprentele din alginat de potasiu restant.

Rezistenta mecanica

Aceasta caracteristica se manifesta sub doua aspecte, rezistenta de suprafata si rezistenta de structura interioara.

Rezistenta de suprafata este necesara pentru a nu-si modifica dimensiunea si forma prin contactul cu obiectele in timpul modelarii machetelor.

Rezistenta de structura interioara constituie o conditie foarte importanta pentru toate fazele parcurse in procesul tehnologic din laboratorul de tehnica dentara. Evidentierea acestei caracteristici apare in momentul demularii, al realizarii machetei, al probei si adaptarii pentru protezele metalice si mixte.

Gipsurile

a) Gipsurile obisnuite

Sunt frecvent utilizate in multe laboratoare de tehnica dentara datorita pretului de cost mult mai redus comparativ cu al celorlalte gipsuri.

Caracteristicile mecanice reprezentate de rezistenta scazuta la presiune, la rupere si la abraziune (tocire) le recomanda sa fie utilizate numai pentru anumite tipuri de modele.

Caracteristicile gipsurilor obisnuite:

- duritate medie in mediu uscat, redusa in mediu umed;

- rezistenta redusa la uzura;

- rezistenta medie la presiune;

- rezistenta satisfacatoare la rupere;

- coeficient de dilatare pentru modele nesemnificativ -0,2

Tehnica de realizare a modelului

1. Amprenta este pregatita prin spalare sub un usor jet de apa pentru a fi indepartate resturile de saliva, mucina sau urme de sange.In prezent amprentele de ipsos constituie o exceptie, acestea fiind obligatoriu izolate dupa o tehnica simpla, specifica.

2. Pasta de gips, preparata cu o vascozitate si consistenta ce-i permite sa curga. Aceasta pasta de gips se depune in cantitati reduse in zona cea mai proeminenta a amprentei care este apoi supusa vibrarii.

Pasta se depune progresiv in aceeasi zona, din care se deplaseaza datorita vascozitatii si vibratiilor.

Miscarea vibratorie imprimata amprentei este transmisa pastei in dublu scop:

- pasta aluneca spre zonele cele mai declive fara sa se incorporeze bule (microcavitati) de aer;

- particulele din pasta sunt aglomerate eliminand astfel in intregime aerul incorporat.

Priza este finalizata dupa 30 de minute cand se realizeaza demularea.

Modelele prezinta un soclu fasonat dupa priza gipsului si dupa separarea din amprenta. Soclul are in medie o inaltime de 1,5-2 cm.

b) Gipsurile dure

Aceste gipsuri sunt caracterizate de:

- rezistenta mult mai mare la rupere;

- rezistenta mare la presiune;

- rezistenta mai mare la abraziune.

Gipsurile dure sunt frecvent folosite in tehnologia protezelor dentare reprezentand materialele principale pentru realizarea majoritatii modelelor de lucru.

Gipsurile dure, datorita structurii, prezinta urmatoarele particularitati:

- redau cu multa fidelitate detaliile amprentelor;

- duritatea este de 2,5-10 ori mai mare decat a gipsurilor normale;

- dilatarea de priza este de 0,1% (de 2 ori mai mica decat a gipsurilor obisnuite).

Tehnica de realizare a modelului

Amestecul dintre pulbere si apa se realizeaza in proportie de 3 parti pulbere la o parte de apa.

Depunerea pastei in zona cea mai proeminenta a amprentei este efectuata modern numai pe masa vibratorie.

Priza gipsului dur este definitiva dupa 30-40 de minute, dupa acest interval de timp se recomanda sa se prepare pasta de gips obisnuit pentru obtinerea soclului si pentru obtinerea modelului dintilor antagonisti.

Priza gipsurilor dure se finalizeaza dupa 2-3 ore.Dupa acest timp se poate utiliza in procesul tehnologic al protezelor dentare.

c)Gipsurile extradure sau speciale

Caracteristici:

- particule de foarte mare finete;

- duritate superioara celorlalte gipsuri;

- dilatarea de priza este foarte redusa;

- fidelitatea de redare extrem de mare;

- sunt indicate numai pentru microprotezele de mare precizie (incrustatii,

coroane partiale).

Produse mai recunoscute la noi: Moldaroc, Duroc de culoare galbena, Duralit (Degusa-Germania) de culoare gri.

Modelul pentru puntile dentare se poate prezenta in doua variante:

- model cu bonturi mobilizabile;

- model cu bonturi fixe.

1. Modelul cu bonturi mobilizabile

In impresiunile dentare ale amprentei se introduce pasta de gips dur pe o inaltime de 7-8 mm de la marginea de colet. Inainte de priza, extremitatea retentiva a tijelor metalice este introdusa in centrul bontului dentar reprodus pe amprenta. Suprafata gipsului dur, corespunzatoare bontului dentar, se netezeste. Dupa priza gipsului dur, in amprenta se introduce gips pentru realizarea soclului si prelungirea distala pe care se taie cheia de ocluzie. In amprenta totala se toarna pasta de gips pentru modelul dintilor antagonisti si pentru prelungirea distala unde este cheia de ocluzie.

Dupa demularea amprentei, cu un fierastrau ce are panza foarte subtire, modelul este sectionat in continuarea fetelor proximale ale bontului dentar. Modelul bontului dentar se desprinde de restul modelului, impreuna cu un fragment corespunzator procesului alveolar.

Repozitionarea pe model este posibila, dupa mobilizare, datorita tijei si a suprafetei plane.

Acest tip de model ofera avantaje pentru faza de realizare a machetei.

2. Modelul cu bonturi fixe

Pasta de gips dur este depusa progresiv in zona cea mai inalta a amprentei. Prin vibrare curge si aluneca pe suprafetele amprentei, patrunzand in toate detaliile amprentei. In final, este realizat soclul cu prelungirea distala pe care se taie cheia de ocluzie. Prelungirea modelului se izoleaza dupa care se toarna, in impresiunile antagonistilor, modelul dintilor antagonisti si totodata, peste prelungirea distala.

La acest model bontul dentar nu se poate detasa din soclu. Este utilizat in scopul duplicarii, obtinindu-se un model duplicat din masa de ambalat.

Realizarea modelului duplicat din masa de ambalat se face astfel:

- pe bonturile modelului se modeleaza din ceara o macheta a coroanelor, subdimensionata;

- in zona cervicala, pe inaltimea de 1,5-2 mm, nu se depune ceara, ea reprezinta zona pe care se adapteaza intim coroana la bont;

- aceasta premodelare se realizeaza cu ceara speciala, care se foloseste la deretentivizarea modelelor in general;

- duplicarea propriu-zisa se realizeaza cu materiale de amprentare din grupa hidrocoloizilor reversibili Dublaga, Vidur, Vinoduble;

- modelul este fixat pe capacul conformatorului, materialul de duplicat fiind turnat la temperatura de 45-50ºC prin orificiul acestuia pana la umplere;

- cand materialul de amprentare este sub forma de gel, permite scoaterea modelului;

- in aceasta amprenta se toarna pasta de masa de ambalat specifica pentru fiecare tip de aliaj;

- dupa 45-50 de minute, masa de ambalat a facut priza, insotita de dilatarea de priza si de dilatarea hidroscopica (materialul de duplicat contine peste 50% apa).

Rezistenta acestui model duplicat este scazuta. Pentru a i se mari rezistenta si a favoriza aderenta cerii de macheta se efectueaza urmatoarea imbunatatire:

- modelul este introdus intr-un cuptor de preincalzit pana la temperatura de 220ºC timp de 15 minute, dupa care se introduce intr-un vas cu ceara topita (colofoniu + parafina) la temperatura de 15ºC timp de 2 secunde.

D. Deficiente ale modelelor

Modelele confectionate din gips dur pot prezenta multiple deficiente care sunt prezentate schematic, astfel:

1.Deficiente vizibile aparute la nivelul suprafetei modelului;

2.Deficiente inaparente.

1.Deficiente vizibile aparute la nivelul suprafetei modelului pot fi:

a) Suprafata cu aspect cretos, insotita de rezistenta redusa, ce poate avea multiple cauze:

- amprenta a fost tinuta mai mult de 15 minute pana la turnarea pastei de gips;

- amprenta nu a fost spalata suficient de minutios.

b) Amprenta a avut exces de apa pe suprafata:

- nu a fost suflata sau a fost tinuta in apa mai mult timp;

- amprenta nu a fost tratata pentru neutralizarea fosfatului trisodic.

c) Suprafata cu aspect rugos se datoreaza urmatoarelor cauze:

- alginatul a fost preparat cu o cantitate redusa de apa;

- pasta de gips a fost preparata incorect, neomogen spatulata, cu vascozitate crescuta.

d) Suprafata prezinta goluri ce se datoreaza urmatoarelor deficiente:

- amprenta a fost insuficient vibrata;

- suprafata amprentei a avut apa sau saliva in timpul turnarii pastei de gips.

e) Suprafata prezinta plusuri sub forma sferica (microsfere) ce se datoreaza:

- amprenta a avut suprafata cu microdepresiuni, deoarece alginatul a incorporat aer la preparare sau intre suprafata amprentei si suprafata campului protetic s-au interpus microbule de aer.

f) Dintii restanti fracturati se datoreaza separarii incorecte a modelului din amprenta; separarea s-a efectuat inainte ca gipsul sa-si definitiveze priza sau s-a efectuat mai tarziu, cand alginatul s-a uscat, prin manevre brutale.

2.Deficiente inaparente

Deficientele inaparente sunt mai grave decat deficientele aparute la suprafata modelului, deoarece sunt constatate dupa ce proteza a fost confectionata, cand au fost consumate materiale, timp si efort.

Cauzele care au determinat turnarea unui model cu forma si dimensiuni diferite de cele ale campului protetic sunt reprezentate de:

a) deformarea amprentei prin:

- miscarea in timpul prizei;

- in timpul tragerii si desprinderii din lingura;

- tinerea in apa sau in aer mai mult timp.

b) gipsul a fost turnat cu consistenta dura, iar amprenta a fost rasturnata si deformata cand s-a realizat soclul.

Aparate frecvent folosite in laboratorul de tehnica dentara pentru realizarea modelului

a) Vacuum-malaxorul;

b) Masa vibratorie;

c) Soclatorul.

a) Vacuum-malaxorul

Acest aparat este folosit atat pentru confectionarea modelelor cat si a tiparelor. Actiunea lui este de a realiza un amestec omogen intre pulberea de gips si apa. Aparatul este constituit dintr-o sursa de energie electrica, indicator de timp, tije vibratorii, vas malaxor. In interiorul aparatului se afla un motor electric care invarteste aparatul cu 300-400 rotatii/minut. Vibratorul este o bobina electromagnetica.

Amestecul de gips cu apa este perfect omogen fiind realizat cu pompa de vacuum-malaxor. Pasta care rezulta este folosita pentru modele, tipare sau pentru amprente.

Avantajele utilizarii vacuu-malaxorului sunt:

se realizeaza concomitent malaxarea, absorbtia aerului si vibrarea;

se realizeaza o pasta omogena;

economie de timp si efort fizic.

b) Masa vibratorie

Este un aparat cu ajutorul caruia masa de gips sau masa de ambalat patrunde in amanuntele amprentei eliminand aerul si ducand la obtinerea unor modele sau tipare fara pozitati. Aparatul de compune dintr-o masa paralelipipedica, asezata pe picioare cu tampoane din cauciuc si are la partea superioara un platou acoperit cu cauciuc care poate vibra. Aparatul poseda o bobina din sarma de cupru cu rol de electromagnet care produce microvibratii verticale ale platoului orizontal.

c) Soclatorul

Este un aparat destinat realizarii soclului modelelor. Aparatul este constituit din urmatoarele parti:

- motor;

- baie;

- sistem de curgere a apei;

- carcasa.

Modelul este asezat pe masuta in dreptul ferestrei in contact cu piatra abraziva. Piatra polizorului se roteste cu 1500 turatii/minut si este spalata permanent cu un jet de apa.

2. Macheta

A.Definitie

Semnificatia termenului de macheta in practica stomatologica defineste o reproducere in ceara la scara normala a viitoarei proteze. Macheta este o etapa obligatorie in confectionarea protezelor fixe si mobile.

Macheta poate fi obtinuta prin una din tehnicile cunoscute:

picurare si sculptura (bloc), folie de ceara;

din elemente prefabricate din ceara si mase plastice.

Tehnicile sunt combinate intre ele. Macheta corpului de punte este modelata

odata cu macheta elementelor de agregare sau dupa aceasta.

B.Materiale folosite pentru confectionarea machetei

Clasificarea materialelor pentru machete:

- ceruri animale (Shellack-insecte), ceara de albine, lanolina, cetaceum;

- ceruri vegetale, ceara Carnauba si Candelilla;

- ceruri minerale, parafina si ozocherita;

- rasini acrilice.

Caracteristici tehnlogice:

- sa aiba plasticitate;

- sa devina semirigida (ceruri) sau rigida (rasini);

- sa nu se deformeze;

- sa nu coloreze sau sa murdareasca modelul;

- sa se elimine (arda) fara reziduuri;

- sa fie netoxica;

- sa prezinte stabilitate volumetrica si chimica.

Ceruri animale:

- ceara de albine - se obtine din fagure de miere, este de culoare galbena, poate fi decolorata dupa iradiere (ultraviolete);

- este mata, se topeste la 55ºC, iar la 43ºC devine maleabila;

- se foloseste pentru machete in combinatie cu alte ceruri vegetale carora le scade temperatura de topire;

- lanolina - se obtine din lana oilor prin fierbere, se topeste la 39-41ºC si se

foloseste in amestec cu ceruri vegetale carora le scade temperatura de topire;

- cetaceum - este ceara de balena care se obtine din capul acesteia; se topeste la 49-50ºC, iar chimic este palmitat de etil; influenteaza temperatura de topire a amestecului cu ceruri vegetale.

Ceruri vegetale:

- ceara Carnauba - se extrage din frunzele palmierilor din Brazilia si Venezuela; este verde si se topeste la 80-84ºC, este rigida, casanta si creste temperatura de topire in amestecuri cu alte ceruri;

- ceara Candelilla - se extrage din frunzele unor plante tropicale (Euphorbiacee), are culoare bruna, este rigida, casanta, se topeste la 83-84ºC; creste temperatura de topire si consistenta in amestecuri cu alte ceruri.

Ceruri minerale:

- parafina - este o hidrocarbura saturata superioara care se extrage din carbuni si produse petrolifere; este alba, transparenta si are temperatura de topire 90-95ºC; in amestec creste temperatura de topire;

- ozocherita - este o hidrocarbura parafinica de culoare galben inchis care

se extrage din produse petrolifere; ozocherita prelucrata isi deschide culoarea si se numeste ceresina; temperatura de topire este de 90-95ºC.

Recomandari pentru folosirea cerurilor:

- ceara topita sa nu fie supraincalzita, sa se aplice cu o miscare pe toata

suprafata, sa nu fie casanta la solidificare, sa nu se modifice dupa topire sau solidificare;

- ceara in stare plastica in stadiul de preincalzire reprezinta un plastifiant

omogen, permite o modelare rapida (racire brusca); necesita instrumente ascutite pentru modelaj.

Ceruri pentru confectionarea machetei incrustatiilor, coroanelor si puntilor

Pentru realizarea acestora se folosesc ceruri: de vara, de iarna si inlay (microproteze).

Ceara de vara - este de culoare verde si contine:

- ceara de albine 50 de parti;

- ceara Carnauba 25 de parti;

- Terebentina 15 parti;

- Ceara Oleum Sesam 5 parti.

Ceara de iarna este de culoare albastra si contine:

- ceara de albine 75 de parti;

- Terebentina 15 parti;

- Cinabru 5 parti.

Ceara inlay contine:

- ceara de albine 50 de parti;

- ceara Carnauba 10 parti;

- parafina 35 de parti;

- coloranti.

Cerurile se prezinta sub forma comerciala de batonare, benzi, conuri si stifturi.

Indicatii:

- macheta incrustatiilor se foloseste ca metoda directa si indirecta;

- macheta coroanelor (toate tipurile);

- macheta corpurilor de punte foloseste metoda clasica;

- macheta puntilor din elemente unite, foloseste metoda moderna.

Caracteristicile cerurilor:

- sa fie rigide sau semirigide dupa racire;

- sa prezinte fidelitate;

- sa fie plastice pentru a putea fi aplicate pe bonturi sau introduse in cavitate;

- sa nu se deformeze la 20ºC;

- sa se modeleze usor prin picurare sau cu ajutorul instrumentelor taioase;

- sa se topeasca fara reziduri si sa nu coloreze tiparul;

Tehnica de lucru realizata pentru modelarea machetei pentru casete cu fatete acrilice si Weissere (puntea semifizionomica)

Pe elementele de agregare se realizeaza machete tip Weisser astfel:

- se taie din patratul de ceara un dreptunghi;

- pentru obtinerea machetei se poate proceda in doua feluri: fie sa se realizeze un inel de ceara, fie banda de ceara sa se infasoare din aproape in aproape pe bont;

- se aplica intim in contact cu bontul prin apasare digitala;

- pe fata ocluzala se taie o rondela si se lipeste la extremitatea cerii ce acopera bontul, prin picurare cu ceara;

- pentru obtinerea formei finale a machetei se continua cu picurare si razuire.

Picurarea se realizeaza in urmatoarele zone:

1. Zona cervicala:

- se depune o pelicula subtire de ceara incat contactul cu modelul sa fie foarte strans.

2. Pe fetele proximale in 1/3 ocluzala se depune ceara astfel incat sa se realizeze puncte de contact cu dintii vecini.

3. In zona convexitatii maxime:

- pe vestibular in 1/3 cervicala;

- pe fata orala in 1/3 mijlocie.

4. Pe fata ocluzala se depune ceara pentru realizrea proeminentelor cuspidiene, sau pe fata orala se depune ceara pentru realizarea cingulumului in cazul incisivilor. Ceara se depune usor in exces si se realizeaza razuirea.

Pentru corpul de punte exista doua tehnici pentru obtinerea machetei casetelor:

a) din machete prefabricate si adaptarea in spatiul respectiv;

b) machete din ceara executate manufactural

a) Machete prefabricate

Industrial se executa in stante, dintr-o ceara usor elastica, cu temperatura de topire ridicata, machete de casete in forme si marimi diferite. Asemenea machete sunt si din mase plastice. Pentru corpul de punte format din 2-4 dintii se unesc cu ceara topita mai multe casete-macheta si se obtine un element unic.

Aceste machete prezinta urmatoarele avantaje:

- au o grosime uniforma in limita de rezistenta a aliajelor dentare;

- au retentii satisfacatoare;

- se pot adapta usor prin radiere sau completare prin picurare cu ceara

economisindu-se astfel foarte mult timp.

b) Machete realizate manufactural in laborator:

Se realizeaza o macheta preliminara care reproduce forma corpului de punte in intregime. Se realizeaza apoi o cheie tipar din gips prin amprentarea elementelor de agregare si a machetei preliminare, dar numai a fetelor ocluzale si orale, precum si a versantului oral al crestei alveolare. Se indeparteaza de pe model macheta preliminara si se repune pe model cheia de gips, obtinandu-se un tipar.

Macheta casetelor este obtinuta prin turnarea unei cantitati de ceara incalzita in cheia tipar.In contact cu peretii reci, ceara se solidifica intr-un strat unifom.

Marginea gingivala a crestei trebuie sa fie cu fata vestibulara la colet sau la jumatatea fetei orale, niciodata in contact cu mucoasa varfului crestei. La nivelul jonctiunii dintre metal si acrilat exista fisuri care retin alimentele. Este preferata forma la care marginea ajunge vestibular,fiindca se poate lustrui foarte bine.

Elemente de retentie utilizate pentru fixarea acrilatului

la componenta metalica

Aceste elemente sunt create din faza de macheta, pe fetele vestibulare:

1.O caseta cu margini retentive

Marginile sunt:meziala, distala si incizala. Aceste margini sunt usor convergente spre centrul fetei, ceea ce impiedica desprinderea acrilatului. Acest sistem de retentie este greu de realizat, de aceea se foloseste foarte rar.

2.Mici depresiuni liniare create in grosimea metalului inca din faza de macheta, cu ajutorul unei lame. Aspectul suprafetei se aseamana cu solzii de peste sau cu acele unui brad.

3.Bare mici (anse) - fac legatura intre peretii casetei si suprafata libera a componentei metalice.

4.Butonii - asemanatori unor ciupercute, sunt in numar variabil, repartizati echilibrat pe suprafata.

5.Perlele(sfere) - sunt comercializate granule sferice cu dimensiuni reduse din mase plastice care sunt depuse pe suprafata machetei din ceara. Repartizarea perlelor va fi uniforma pe suprafata. Dupa turnarea componentei metalice, cu o piatra diamantata, foarte atent, zonele supraecuatoriale ale fatetelor sunt slefuite. Dupa aceasta slefuire, raman retentii pe suprafata de dimensiuni mici. Stratul de acrilat va prezenta o dimensiune corespunzatoare si nu va fi modificat cromatic de prezenta retentiilor.

In toate situatiile, indiferent de tipul retentiei, izolarea modelului este obligatorie.

Detensionarea machetei

Ceara machetei in timpul modelarii acumuleaza tensiuni interne determinate de manevre de adaptare prin presarea diferitelor elemente preformate sau picurarea cerii fierbinti in zonele de legatura dintre partile componente.

Tensiunile interne reprezinta cauza care genereaza mici modificari de forma ale machetei in momentul ambalarii, cu repercursiuni imediate asupra preciziei piesei turnate.

Pentru a elimina aceste tensiuni interne, macheta se depune intr-un aparat de detensionare format dintr-o baie de apa cu reglare termostatica, unde se mentine cateva minute la temperatura de 25-35ºC. Se recomanda ca in timpul modelarii macheta sa nu fie racita, iar lichidul cu care se prepara masa de ambalat sa aiba temperatura cu apa din baia de detensionare.

Degresarea machetei

Suprafetele machetei modelate impreuna cu macheta canalelor de turnare si de evacuare a gazelor sunt degresate, pentru a favoriza aderenta pastei de masa de ambalat pentru a se obtine o piesa turnata cu suprafete netede, foarte precise, asupra carora sa se intervina cat mai putin in fazele ulterioare de prelucrare.

Operatia de degresare se efectueaza, in general, cu alcool sau cu solutie concentrata de detergenti casnici, mai rar sunt folosite cum sunt solventi ai acizilor grasi. Industria producatoare de materiale dentare comercializeaza solutii Waxit care insotesc masa de ambalat. Alcoolul este utilizat folosind un tampon de vata imbibat, cu ajutorul caruia se sterge usor suprafata machetei. Solutiile speciale sunt pensulate pe suprafata machetei inainte de ambalare.

Degresarea se efectueaza cu atentie, deoarece, daca se insista, contactul prelungit dintre solvent si ceara machetei determina dizolvarea sau reducerea dimensiunilor acesteia.

3. Tiparul

Reprezinta negativul machetei. Tiparul constituie cavitatea in care este introdus materialul din care va fi confectionata piesa protetica finita.

Sunt doua tehnici pentru cofectionarea tiparului:

a)    Tehnica moderna

b)    Tehnica clasica

a)    Tehnica moderna

Tijele sunt din ceara cilindrica sau din mase plastice. Pe fiecare element se aplica in treimea ocluzala a fetei palatinale, perpendicular cate o tija lunga de 2-4 mm, cu diametrul de 2 mm, care reprezinta macheta canalelor secundare de curgere a aliajului.

La extremitatea libera a acestor tije se aplica o tija cu diametrul de 4 mm, care va avea o directie paralela cu macheta corpului de punte si reprezinta macheta canalului intermediar de curgere a aliajului lichid. La aceasta tija sunt aplicate doua tije usor curbate care se unesc dupa aproximativ 10-15 minute, reprezentand macheta canalelor principale de curgere a aliajului.

Tija orizontala de unire cu cele doua verticale curbate este impartita in trei zone egale.

b) Tehnica clasica

Tija trebuie sa fie cilindrica, cu o grosime cuprinsa intre 1,5-3 mm si cu o lungime de aproximativ 4-5 cm. Ca numar se indica, pentru fiecare element al machetei, cate o tija. Tija se fixeaza cu o extremitate pe fata orala a machetei, imediat sub cuspizi, iar directia va fi astfel orientata, incat sa nu formeze unghiuri ascutite cu suprafata machetei. Locul de jonctiune al capetelor libere ale tijelor va fi la 2-3 cm de macheta, in nici un caz sub 2 cm. Tijele de turnare pot fi metalice (din sarma), din ceara si din mase plastice.

Cand tija de turnare este din ceara, se poate realiza un element central de la care pleaca tije secundare.

Elementul central va reprezenta in tipar rezervorul de metal topit.Pe tijele metalice se depune un strat subtire de ceara, iar la 2 mm de macheta se face o bila de ceara ce creeaza in tipar un rezervor de metal topit.

Portiunea de tija dintre macheta si rezervorul de compensatie se ingroasa cu ceara pentru ca fluxul de aliaj topit sa treaca mai usor din rezervor in tipar.

Reusita unor piese turnate este conditionata de prezenta in tipar a canalelor suplimentare de evacuare a gazelor.

In acest scop se iau fire de ceara, fire de naylon sau fire de par de cal cu diametrul de 0,5-0,7 mm, care se fixeaza cu o extremitate pe macheta, in locul cel mai indepartat de tija de turnare. Dupa fixarea si pregatirea tijelor de turnat, machetele se degreseaza cu alcool sau cu substante speciale care indeparteaza grasimile de pe suprafata cerii, micsoreaza tensiunea superficiala, in acest fel nu se mai formeaza bule de aer la suprafata machetei, atunci cand se realizeaza tiparul.

Ambalarea

Ambalarea este operatia de realizare a tiparului. Pentru realizarea tiparului sunt folosite mase de ambalat specifice fiecarui tip de aliaj metalic. Masa de ambalat prezinta un coeficient de dilatare egal cu coeficientul de contractie al aliajului si rezista la temperatura de turnare.

Ambalarea se face dupa doua tehnici:

a) ambalarea intr-un singur timp;

b) ambalarea in doi timpi.

a) Ambalarea intr-un singur timp sau intr-un singur material se efectueaza in chiuvete metalice speciale cunoscute si sub numele de mufe. Pentru ambalare se foloseste un singur material masa de ambalat de tip Silikan, Naposil pentru aliaje inoxidabile si masa de ambalat de tip Expansit, Vest Star, Gloria pentru aliaje seminobile si nobile.

Prepararea masei de ambalat, turnarea si vibrarea se fac cu ajutorul vacuum malaxorului, pentru a asigura o mai buna omogenitate si densitate prin eliminarea bulelor de aer. Asezarea machetei de ceara in chiuveta este determinata de repartitia temperaturii in interiorul acesteia in timpul procesului de turnare si resolidificare a aliajului topit. Intr-o sectiune verticala tiparul apare astfel: de la palnia de turnare pornesc doua canale principale cu lungime de circa 10-15 mm care duc spre un canal orizontal, paralel cu tiparul piesei protetice. De la acest canal orizontal pornesc perpendicular mai multe canale secundare.

b)    Ambalarea in doi timpi sau in doua materiale

Se face un nucleu de masa de ambalat, specifica aliajului din care se va turna corpul de punte, in care este imbracata macheta si tija de turnare. Nucleul are forma de para. Al doilea timp se face gips cu nisip. Se toarna compozitia (gipsul cu nisip) in conformator, apoi se introduce nucleul facut din masa de ambalat astfel incat sa nu atinga peretii tiparului. Se lasa sa faca priza, apoi se realizeaza un con. Conul se captuseste cu un strat de masa de ambalat deoarece acest material este refractar si rezista la temperaturile ridicate la care se topesc aliajele inoxidabile.

4. Turnarea metalului in tipar

Materiale folosite pentru partea metalica

Inainte de turnare sunt necesare doua operatiuni:

a)    Pregatirea tiparului;

b)    Topirea aliajului.

a) Pregatirea tiparului consta in preincalzire si incalzire. Dupa ambalarea circa o ora, tiparul se introduce la preincalzit intr-un cuptor de preincalzire unde temperatura se urca in 60 de minute la 300-400 grade Celsius, apoi in cuptorul de incalzire, urmand ca in decurs de 30 de minute temperatura cuptorului sa ajunga in jur de 750 grade Celsius pentru aliaje nobile, seminobile si la 950-1000 grade Celsius pentru aliajele inoxidabile, Crom-Cobalt.

Incalzirea tiparului este realizata pentru:

- uscarea totala a peretilor tiparului;

- arderea intregii cantitati de ceara sau rasina acrilica;

- arderea microdepunerilor din porii tiparului;

- dilatarea masei refractare care duce la marirea cavitatii tiparului ce compenseaza contractia aliajului.

Dilatarea tparului se realizeaza in trei etape:

1. Dilatarea de priza

Se produce in timp ce pasta de masa de ambalat se intareste datorita procesului chimic extern. Coeficientul de dilatare este de 0,25-0,35%.

2. Dilatarea hidroscopica

Se realizeaza intentionat pentru a mari valoarea procentuala a dilatarii de priza.

3. Dilatarea termica

Se obtine prin incalzirea tiparului pana la temperatura optima.

b)Topirea aliajului

Pentru topirea aliajelor metalice se utilizeaza ca surse de caldura instalatii care folosesc gazul metan cu aer comprimat, gazul metan cu oxigen, generator de benzina, aceste surse fiind suficient de puternice pentru topirea aliajelor nobile si seminobile.

Pentru aliajele inoxidabile de tip Wipla si Crom-Cobalt, ca sursa de caldura se utilizeaza curentul electric continuu sub forma arcului voltaic, cuptoare cu curenti de inalta frecventa, acetilena cu oxigen si flacara neutra de hidrogen cu oxigen.

Aliajele nobile si seminobile sunt bine topite, in momentul cand se transforma intr-o bila sferica, lucioasa, mobila. In cazul aliajelor nobile si seminobile se utilizeaza substante decapante, ca de exemplu, boraxul.

Introducerea materialului topit in tipar se obtine folosind forta centrifuga (rotax, fronda), fie forta de impingere a vaporilor sau, mai modern folosind alternativ vacuum si presiune.

Materiale folosite in turnarea metalului:

- aliajul;

- brener;

- gaze;

- oxigen.

- daca centrifuga este manuala este nevoie de o chinga.

Pentru topire si turnare sunt necesare urmatoarele pregatiri:

- pregatirea materialului calitativ dupa fisa de cabinet pe care este notat materialul;

- pregatirea materialului cantitativ pentru o apreciere exacta se recurge la un calcul matematic.

Daca macheta cantareste 1 g (ceara are in general greutatea specifica 0.9, dar se considera 1 g), se inmulteste 1 cu greutatea specifica a aliajului. Apoi se inmulteste cu 2 deoarece se iau in consideratie tijele si conul.

Materiale folosite pentru partea metalica a puntii:

Materialele metalice cuprind:

- aliaje de aur;

- platina;

- paladiu;

- argint;

- aliaje inoxidabile de crom-cobalt;

- aliaje pentru metalo-ceramica (nobile, seminobile si inoxidabile);

- aliaje de bronx (cupru, staniu, aluminiu);

- aliaje pentru lipit.

Caracteristici tehnologice ale metalelor:

- sunt solide la 20 de grade Celsius (exceptie mercurul);

- majoritatea prezinta culoare alb-argintie cu exceptia aurului si cuprului care

sunt galbene;

- au structura policristalina;

- sunt bune conducatoare de electricitate si temperatura;

- rezistenta mecanica buna (duritate, elasticitate);

- plasticitate specifica (isi schimba forma sub actiunea fortelor mecanice);

- genereaza curenti electrici (cupru dimetalic);

- combinatiile cu acizi dau saruri;

- ionizeaza in solutie (ioni pozitivi).

Aliajele sunt combinatii de mai multe elemente din care unul este metal.

Materialele metalice folosesc la confectionarea protezelor unidentare, puntilor

si protezelor partiale scheletare.

Aliajele prezinta diferite forme:

- aliaje nobile (formate din aur, paladiu, platina);

- aliaje seminobile (formate din argint si paladiu);

- aliaje inoxidabile (crom-nichel, crom-cobalt);

- aliaje cuprice (baza este cuprul si mai contin aluminiu, staniu, etc.) sunt

cunoscute si sub denumirea de bronzuri.

Tipurile de aliaje cuprind variate rapoarte a doua metale:

a) doua metale sunt solubile unul in altul in orice proportie (solutie perfecta si in stare solida);

b) doua metale sunt solubile in stare lichida, dar se separa prin cristalizare (aliajul solid contine cristale pure fiecarui element), constituiesc aliajele eutectice (melotul);

c) doua metale sunt solubile unul in celalalt numai in anumite proportii, aliajul devine casant daca se depasesc proportiile;

e) doua metale formeaza intre ele combinatiile chimice numite produsi intermediari (aliajul poate deveni casant);

f) doua metale care nu se pot amesteca, nu pot forma aliaje.

Clasificarea aliajelor folosite pentru realizarea componentei metalice a puntilor dentare

A.   Aliaje nobile

Aliajele nobile contin aur, platina, iridiu, radium, ruteniu, osmiu.

Caracteristici tehnologice

- este usor de prelucrat, maleabil si ductil;

- nu se oxideaza, este rezistent la actiunea acizilor si bazelor termice;

- densitatea 19,3g/mm³;

- duritatea foarte scazuta (40 de unitati Brinell);

- se aliaza cu diferite metale care cresc duritatea (argint, cupru, platina, iridiu,

paladiu, nichel).

a) Aurul

Este un metal galben cu densitate mica, maleabil, rezistent la agentii corozivi,

modificat numai de apa regala. Poseda coeficient de contractie 1-1,2 , este fluid si se obtin piese de precizie. Aurul se recupereaza din lucrarile vechi si are pret de cost ridicat.

Aliajele din aur au coeficient de contractie de 1,2 compensabil cu masele de ambalat. Coeficientul de curgere este bun si se obtin turnari de mare precizie (incrustatii 0,2-0,3 mm). Aliajele nobile isi modifica culoarea daca sunt turnate incorect fara mediul de corectie. Raportul de 916 sau de 585 se completeaza cu elemente variate: argint, cupru, platina, iridiu care au urmatoarele proprietati corectoare: cantitatea de aur continuta intr-un aliaj se numeste titlu si se exprima in carate sau grame la mie.

Aurul pur (100

24 carate

22 carate

20 carate

18 carate

16 carate

14 carate

8 carate

In stomatologie se foloseste aliajul de aur de 22 de carate (916), iar aurul de 18 si 14 carate (750 si 585) se foloseste pentru bijuterii.

Criterii Ag Cu Pt Pb Ir

Punct de topire 1071^oC 1082^oC 1754^oC 1548^oC 2454^oC

Densitate 10,5 8,5 21,4 12 22,4

Continut 10-14% % % 25%

b) Argintul

Este un metal care face parte din aliajele seminobile si este usor de prelucrat fiind maleabil si ductil.

Poseda mare afinitate pentru sulf. Se uneste cu sulful realizand sulfura de argint de culoare neagra.

Absoarbe gaze si in special oxigenul in stare fluida si le elimina in stare solida avand structura poroasa.

Se aliaza cu aurul in orice proportie, dar isi modifica culoarea (aurul se albeste proportional cu continutul in argint).

In aliaj cu aurul isi mareste duritatea si rezistenta la abraziune.

c)     Cuprul

Este un metal dur, rezistent la abraziune si incovoiere.

Cuprul poseda punct de topire 1082^oC si se aliaza cu aurul pentru a-si imbunatatii proprietatile.

Modifica culoarea aliajului in concentratii de peste 10 are greutate specifica 8,5g/mc³ si in aliaje reduce maleabilitatea si conductibilitatea.

d)    Platina

Este un metal din grupa aliajelor nobile si are culoarea gri-argintie.

Este maleabil si ductil. Platina creste rezistenta la rupere si mareste duritatea

fiind rezistenta si la abraziune. Modificarea culorii aliajului (gri-galben) se produce uneori.

Platina pura s-a folosit in stomatologie pentru realizarea coroanelor stantate, iar in prezent se obtin coroane Jacket de metalo-ceramica (folie de 0,01 mm). Platina rezista la temperaturi inalte si are stabilitate volumetrica fiind componenta a aliajelor nobile (12 ) si metalo-ceramica (15

e)     Paladiu

Este un material folosit in aliaje nobile, de culoare gri-argintie. Este maleabil si

ductil, creste rezistenta la rupere si deformarea elastica.

Innobileaza aliajele de aur, paladiu, iridiu si ridica punctul de topire al aliajelor.

Pentru aliajele dentare se cifreaza la 1,3 iar pentru metalo-ceramica la 12

f) Iridiu

Este un metal din grupa aliajelor nobile de culoare gri-argintiu, dur, casant, rezistent la rupere. Rezista la actiunea acizilor si bazelor puternice inclusiv a apei regale. Intra in compozitia aurului dentar 25% si este cunoscut pentru rezistenta la deformari elastice cu incovoiere. Se foloseste la turnarea coroanelor de substitutie si pivoturilor radiculare.

Aliajele nobile cu iridiu au structura cristalina foarte fina.

Tipuri de aliaje din aur

Aliajul de 22 carate - 915 contine 84g argint si cupru. Ii confera aliajului nobil cu duritate si culoare rosiatica (42g). Argintul ii scade duritatea si intensitatea culorii galbene. Aliajul nobil cu aur de 22 carate este maleabil si se foloseste pentru incrustatii, coroane turnate, inel pentru coroana din doua bucati. Inelul se poate modela, sa fie asemanator coroanei naturale a dintilor, iar marginile se pot brunisa.

Aliajul de 20 carate - 833, contine 167g cupru si argint. Poseda cupru mai mult decat argint ceea ce ii creste duritatea, rezistenta la abraziune si rupere. Se recomanda pentru confectionarea corpurilor de punte, coroanelor turnate si capacelor coroanelor din doua bucati.

Aliajul de 20 carate - 833 si 100% platina contine 167g cupru si argint. Aliajul are predominant platina, ceea ce confera duritate foarte mare, evidentiata la rezistenta la rupere si la soc. Este rezistent la substante oxidante, este elastic.

Se recomanda pentru confectionarea protezelor scheletate, coroanele de acoperire, pentru confectionarea dispozitivelor corono-radiculare, a coroanelor partiale 3/4 si 4/5.

Aliajul de 18 carate - 750 contine 83g argint si 167g cupru. Aliajul este dur, elastic, rezistent la coroziune.

Se recomanda pentru confectionarea protezelor scheletate.

Aliajele de aur pentru metalo-ceramica contin 4% paladiu, 15% platina, 10% iridiu si metale nenobile, fier, zinc, staniu (oxizi care confera aderenta metalo-ceramica).Se recomanda in confectionarea partii metalice a lucrarilor metalo-ceramice.

Aliajele de aur se gasesc sub diferite forme: benzi si discuri imprimate cu desene diferite.

B.   Aliajele seminobile

Aliajele seminobile sunt asemanatoare aliajelor nobile, dar avand un pret de cost mai redus au inlocuit cu succes prima categorie. Aliajele seminobile sunt compuse din paladiu, argint, aur, cupru, platina.

1. Paladiu

Este un element nobil ca aurul si platina. Se topeste la 1549^oC. Paladiul are vascozitate mare, curgerea in tipare fiind redusa. Se asociaza in procent de 25% cu argintul in constituirea aliajului seminobil.

Paladiul are rol protector pentru produsii sulfurosi bucali impiedicand realizarea sulfurei de argint (de culoare neagra).

2. Argintul constituie al doilea component de baza (in procent de 65%) al aliajului seminobil. Argintul poseda o mare afinitate pentru sulf. Rolul protector al paladiului se mentine numai la temperatura de 200^oC dupa care argintul realizeaza sulfura de argint de culoare neagra.

3. Aurul participa in procent redus 2-15% la realizarea aliajelor seminobile si le mareste rezistenta la agentii chimici si coroziune. Aurul creste fluiditatea aliajului topit obtinandu-se lucrari precise.

4. Cuprul participa numai in procent de 7-9% la compozitia aliajelor seminobile si are rolul de a mari duritatea si elasticitatea aliajului. Cuprul scade punctul de topire la 1082^oC.

5. Platina desi participa numai in procent de 1-2% mareste rezistenta la rupere a aliajului. Compozitia aliajelor seminobile mai include: nichel, crom, cobalt, mangan, cadmiu, magneziu.

Caracteristici tehnologice a aliajelor seminobile

- sunt bine tolerate biologic;

- prezinta rezistenta la coroziune;

- sunt rezistente la rupere, abraziune si deformare;

- se prelucreaza la cald sau la rece si se topeste la temperatura de 1060^oC;

- topit aliajul este mai vascos decat aurul, necesitand canale groase la turnare

(peretii coroanelor au o grosime de 0,30 mm);

- coeficientul de contractie este egal cu aliajele nobile, fiind compensat de

masa de ambalat;

- dezomogenizarea poate fi mai frecventa necesitand tratament termic;

- sulful modifica culoarea si friabilitatea aliajului (sulfura de argint de culoare

neagra);

- pretul de cost este mai redus.

Aliajele seminobile se prezinta sub forma de:

- tabla cu grosimea de 0,25-0,50 mm (cilindrii ortodontici si cilindrii

coroanelor din doua bucati);

- placute groase de 1 mm (suprafata 7/7 sau 10/10) cu numele produsului

gravat;

- aliaj sub forma de tabla pentru lipit;

In comert se gasesc sub diferite denumiri: PALLIAG (contine aur 5%, argint, paladiu, platina avand culoare argintie), PALIDOR (contine aur 6%, argint, paladiu, platina), PALLR, PALORAG.

Aliajele seminobile sunt indicate pentru punti dentare si micropoteze de acoperire.

Recomandari practice

- tijele pentru canalele de curgere ale aliajului seminobil trebuie sa prezinte

diametre mai mari (aliaj vascos);

- aliajul sa nu fie supraincilzit in timpul topirii, caci se dezomogenizeaza;

- tiparul sa nu se incalzeasca peste 750^oC (sulfatul de calciu elibereaza sulf

care se combina cu argintul);

- dezoxidarea cu acid azotic sau clorhidric trebuie sa se faca in exces

(modificari coloristice si rigiditate);

- omogenitatea structurii cristaline se face obligatoriu prin tratament termic

dupa prescriptiile prospectului.

C.   Aliajele inoxidabile

Aliajele inoxidabile folosesc crom-nichel si crom-cobalt si sunt cunoscute pentru calitati deosebite avand pret de cost scazut.

a)    Aliajele de Wipla

Aliajele inoxidabile sunt foarte folosite in practica stomatologica si in special Wipla. Denumirea se refera la aspectul coloristic exprimat in limba germana Wie Platin.

Wipla contine in compozitie crom 18%, nichel 8%, fier gama nemagnetic in procent de 70-72%, carbon 0,07% si cantitati mici de mangan, molibden, siliciu, titan si tantal.

Cromul impiedica oxidarea, iar nichelul creste maleabilitatea, ductilitatea si rezistenta mecanica.

Caracteristici tehnologice a aliajelor de Wipla

- sunt de culoare argintie cu punct de topire 1375-1420^oC;

- au duritate 160kg/mm² Brinell;

- prezinta elasticitate buna;

- prezinta vascozitate mare (in stare topita curge greu in tipar);

- coeficient de contractie 2,5% (turnarea pieselor este mai putin precisa);

- sunt bine tolerate biologic;

- rezista la oxidare si coroziune;

- avand duritate mare este abraziv pe dintii naturali.

Masa de ambalat pentru wipla contine tridinit, cristobalit, sicanit, carborund, oxid de zirconiu, magneziu si poseda ca liant silicati si fosfati.

In comert se gaseste sub diferite denumiri HATEX, CROFORM, VIRILIUM, SWEDITERM (au ca liant silicat), CROMWEST, HIALIT, VITADUR, VIDERIT, SILIKAN (au ca liant fosfat).

Tratamentul termic se face prin incalzire la 110^oC si racire brusca. Otelurile inoxidabile nu au aliaj corespunzator pentru lipirea elementelor puntii. Se foloseste lot pe baza de argint cu topire la 700-800^oC, dar prezinta urmatoarele dezavantaje:

- la aceasta temperatura se formeaza carbura de fier si crom;

- argintul in cavitatea bucala se coloreaza in gri-negru, prin realizarea sulfurii

de argint;

- zona de lipitura este putin rezistenta la coroziune.

Wipla se comercializeaza sub forma de:

- cape cu diferite dimensiuni (0,20mm), necesare pentru stantarea coroanelor;

- placi de tabla cu grosimea de 0,40 mm pentru stantarea placilor necesare

protezelor mobile;

- placi laminate sau cuburi groase pentru turnarea coroanelor;

- rulouri de tabla de grosime 0,10 mm pentru realizarea inelelor ortodontice;

- crosete prefabricate din sarma;

- bare prefabricate;

- sarma cu grosimea variata 0,2 mm, pentru ligaturi 0,5 mm, pentru crosete 2,5 mm, pentru arcuri necesare aparatelor ortodontice.

Wipla se recomanda pentru crosete de sarma, arcuri ale aparatelor ortodontice,

corpuri de punte, coroane stantate, proteze scheletate.

b)    Aliajele crom-cobalt

Aliajele crom-cobalt reprezinta combinatii complexe superioare aliajelor din wipla. Contin in compozitie crom 15-30%, cobalt pana la 65% si mici cantitati de nichel, molibden, siliciu, carbon, magneziu, aluminiu, tantal, titan, wolfram, vanadiu si niobiu. Aliajele crom-cobalt au fost folosite in special pentru metalo-ceramica si sunt cunoscute si sub denumirea de stelite.

D. Aliajele din bronz

Aliajele din bronz se recomanda pentru punti, coroane mixte metalo-acrilice, coroane turnate.

Este un aliaj dentar pe baza de cupru cu adaosuri de aluminiu, fier, nichel, magneziu utilizat in tratamentul de masa pentru punti dentare si reconstituiri corono-radiculare.

Aceasta categorie de aliaje, BRONZURI SPECIALE COMPLEXE, este citata ca fiind una din cele mai rezistente la diversele conditii de coroziune, aceasta calitate facandu-le foarte apropiate de cerintele ce se impun unui aliaj dentar. Sub aspectul rezistentei la oxidare si al coroziunii, aceste bronzuri complexe, din care face parte si gaudentul S, sunt cele mai bune, avand o mare rezistenta la acizi minerali si organici. Aceasta se datoreste unui film protector de oxid de aluminiu care chiar si atunci cand se sparge prin abraziune mecanica se reface extrem de rapid. Rezistenta la coroziune este mult crescuta prin adaugare de nichel, mangan si fier.

Comparandu-se rezistenta la coroziune a acestui aliaj cu unul din cele mai bune oteluri inoxidabile: crom 18%, nichel 8%, molibden 2%, intr-un cuvant wipla, s-a constatat ca viteza de coroziune a gaudentului S este de aproape 20 de ori mai mica la acid sulfuric 10% la temperatura de fierbere si in atmosfera aerata. In acid clorhidric 2-5%, la aceeasi temperatura si in acelasi mediu aerat este de 8 ori mai mica.

Coroziunea, in aceste conditii este de 0,09 mm la gaudent S fata de 1,51 mm la wipla (in acid sulfuric) si de 13,5 mm (in acid clorhidric).

Lucrarile dentare din gaudent S sunt incomparabile cu lucrarile din wipla sau aliaje pe baza de crom. Au toleranta medie alaturi de aliajele seminobile (Palliag, Pallidor) si au toleranta buna alaturi de aliajele nobile. De asemenea, gaudentul S nu este recomandat la pacientii cu caracter pronuntat bazic in cavitatea bucala.

Gaudentul S are urmatoarea compozitie:

Al = 8,5-10%

Ni = 3-4%

Mn = 1,5-2%

Fe = 1-2%

Raport Ni/Fe = 2

Restul cupru

Caracteristici tehnologice a aliajelor din bronz

- duritate 130 unitati Brinell (dupa turnare);

- densitate 8,5g/cm³;

- alungirea la rupere - 10% (dupa recoacere 20%);

- interval de topire 1025-1050^oC;

- rezistenta la rupere 40Kgf/mm² (dupa calire 65kgf/mm²);

- conductibilitate termica 2,5% (sau mai mica decat a aliajelor nobile);

- fluiditate se pot turna piese cu o grosime de 0,2-0,3 mm;

- nu poseda aliaj pentru lipit.

Criterii de alegere a materialelor folosite la confectionarea puntilor

- intinderea edentatiei;

- starea dintilor antagonisti;

- constitutia pacientului.

Calitati ale aliajelor din bronz

- rezistenta in mediul bucal la oxidare si coroziune;

- se prelucreaza in laborator cu un instrumentar abraziv obisnuit;

- are duritatea aproape de cea a aurului;

- poseda puncte de topire asemanatoare aliajelor nobile si seminobile;

- coeficientul de contractie este compensat de masa de ambalat;

- este rezistent la deformare plastica si elastica;

- eliminarea prin sectionare a coroanelor de acoperire nu este dificila.

Bronzurile reprezinta aliaje moderne care au perspectiva deosebita prin calitatile tehnice si preturi de cost redus.

Aparate pentru turnarea aliajului topit prin centrifugare

Aparatele care dezvolta forta centrifuga prezinta diferite forme. Unele sunt mai simple (rudimentare) cum sunt centrifuga manuala si centrifuga orizontala rotaxul.

Altele sunt mai complexe, rezultat al perfectionari tehnologice, cum sunt centifuga semiautomata si centrifuga automata.

Centrifuga orizontala manuala Rotaxul

Este un instrument imbunatatit comparativ cu centrifuga verticala manuala.Se compune din urmatoarele elemente:

- axul vertical este de lungimea de 50-60 cm si gros de 5-6 cm; ambele extremitati sunt fixate mobil pe rulmenti; la extremitatea inferioara rulmentul este asezat pe o placa metalica de 5 cm grosime; la placa metalica este fixat un cadru reprezentat de trei bare verticale repartizate la distanta egala; in partea superioara barele cadrului sunt convergente pentru a se solidariza cu carcasa rulmentului;

- bratul orizontal cu sectiune dreptunghiulara, lung de 40-50 cm si gros de 4-5 cm; la jumatate prezinta orificiul de asamblare la axul vertical; impreuna cu bratul orizontal se poate roti foarte usor datorita rulmentilor; bratul orizontal prezinta la o extremitate carlige de care se leaga talerul pentru asezarea tiparului, iar la cealalta extremitate contragreutatea reglabila prin culisare sau infiletare in functie de greutatea tiparului;

- cordonul din tesatura are latimea de 3-4 cm si lungimea de 150 cm, este infasurat in axul vertical in sensul miscarii acelor de ceasornic; se recomanda pentru infasurarea si tragerea mai usoara a cordonului, ca axul vertical la locul de infasurare a acestuia sa fie construit cu un diametru mai mare si cu forma de mosor.

Instructiunile de protectie a muncii prevad urmatoarele cu privire la montarea si utilizarea rotaxului:

- instalarea sa fie executata intr-un colt al incaperii;

- fixat foarte rezistent de un postament zidit;

- spatiul din jurul bratului orizontal, protejat cu un paravan (carcasa) de protectie din zid sau din tabla groasa pentru a fi create conditiile de securitate a muncii tehnicianului ce executa turnarea.

Tiparul impreuna cu aliajul fluid, este posibil, ca datorita fortei centrifuge sa paraseasca talerul si sa fie proiectate in spatiul inconjurator, eventual sa produca arsuri tehnicianului.

Modul de utilizare a rotaxului

- cordonul se infasoara in lacasul de pe axul vertical; este lasata libera o

extremitate de 20-30 cm;

- tiparul fierbinte scos din cuptor este asezat pe taler;

- contragreutatea este reglata dupa greutatea tiparului;

- aliajul este topit in palnia tiparului;

- cordonul prins de extremitatea libera este tras brusc, la semnele prezentate

de aliaj ca este topit;

- cordonul se desfasoara total intr-un timp de 2-3 secunde;

- se imprima rotirea axului vertical si odata cu el, a bratului orizontal;

- talerul, din pozitie verticala, prin rotire, se situeaza orizontal;

- forta centrifuga dezvoltata impinge aliajul fluid din palnie in interiorul

tiparului;

Racirea tiparului si dezambalarea

Dupa racirea tiparului 5 minute (conul isi schimba culoarea) acesta se sparge, iar resturile se masa de ambalat se indeparteaza mecanic sau cu spatula, sub un jet de apa.

La piesele protetice din crom-cobalt si cele din oteluri inoxidabile, ramane un strat de masa de ambalat aderenta care se indeparteaza la peria de sarma si apoi la aparat de sablat. Daca nu exista aparat de sablat, indepartarea urmelor de masa de ambalat se poate efectua cu substante chimice, care sunt in acelasi timp si dezoxidante. Aceste substante sunt acizi si baze puternice.

Defecte posibile ale piesei turnate

Prezenta defectelor este ordonata de trei criterii:

1. Dupa primul criteriu sunt defecte ce afecteaza geometria piesei, reprezentate de turnarile cu forma modificata fata de modelajul machetei.

2. Dupa al doilea criteriu sunt defecte de omogenitate macroscopica (incluziuni de gaze, zgura, masa de ambalat).

3. Dupa al treilea criteriu exista:

- defecte remediabile piesa protetica este recuperata;

- defecte iremediabile asupra carora nu se poate interveni (piesa protetica fiind iremediabila).

Forma si volumul piesei protetice modificata datorita plusurilor prin prezenta unei cantitati reduse de aliaj, solidificata pe suprafetele piesei avand diferite forme: sferice, lamelare sau conuri aciforme, acestea reprezentand defectul numit plus de material.

Aceste modificari apar in doua momente diferite ale procesului tehnologic: la ambalarea machetei si la incalzirea tiparului pentru turnare.

Dupa forma pe care o prezinta plusul, se deduce cauza ce a determinat-o.

Forma sferica a plusului este determinata de neaplicarea intima a masei de ambalat pe suprafata machetei.

Formele lamelare si aciforme (ascutite si taioase) ale plusurilor sunt determinate de aparitia fisurilor in peretii tiparului la operatiunea de preincalzire sau de incalzire. Fenomenul se poate produce in mod diferit astfel:

- tiparul este introdus direct in cuptorul incalzit, cu valoare termica ridicata;

- tiparul este introdus in cuptor, la temperaturi corespunzatoare, dar cresterea temperaturii se efectueaza brusc.

Forma si volumul modificate datorita lipsurilor.

Aceste lipsuri pot fi partiale si totale.

Lipsurile partiale sunt determinate de:

- cantitatea de aliaj depusa pentru topire-turnare nu a fost suficienta;

- sursa de caldura nu a topit in mod corespunzator aliajul, a ramas vascos;

- tiparul nu a fost incalzit la temperatura optima care favorizeaza curgerea aliajului fluid;

- tiparul a prezentat o zona cu dimensiuni foarte reduse, ceea ce a constituit un obstacol in calea aliajului fluid;

- prezenta gazelor in tipar opreste patrunderea aliajului in toate detaliile cavitatii;

- forta de impingere a aliajului fluid a actionat un timp redus si a avut o putere mica.

Lipsurile totale sunt determinate de:

- aliajul a fost insuficient topit, s-a solidificat in palnia tiparului;

- aliajul topit in palnia tiparului se scurge lent in canalul de turnare, inainte de a se declansa forta de impingere.

Defecte de omogenizare macroscopica

Aceste defecte sunt reprezentate de incluziunile de gaze, zgura sau masa de ambalat.

Turnaturile obtinute in laboratoarele dentare sunt executate dupa tehnologii de inalta precizie, ceea ce are drept efect eliminarea incluziunilor de zgura, ale masei de ambalat, dar nu sunt excluse incluziile de gaze cunoscute sub numele de pori. Porii sunt microcavitati de forma sferica, umplute sau nu cu gaze, dispuse in interiorul masei metalice sau la suprafata lucrarii protetice.

Porii sunt determinati de urmatoarele cauze:

- aliajul a fost supraincalzit, sursa de caldura a fost putermica;

- rezervorul de aliaj topit are diametrul mic si nu asigura cantitatea necesara

de aliaj;

- istmul dintre rezervorul de aliaj lichid si cavitatea tiparului are un diamentru

mic de 2,2 2,5 mm;

- pozitia rezervorului de aliaj topit nu este in centrul ambalajului;

- forta de topire a aliajului fluid in tipar a fost redusa ca intensitate si durata.

5. Prelucrarea partilor metalice

Mai intai se efectueaza sectionarea tijelor, dupa care se slefuiesc cu pietre urmele tijelor de turnare si eventualele plusuri aparute, ca urmare a inexactitatii tiparului (bule de aer, granulatie prea mare a masei de ambalat).

Dupa prelucrare puntea se probeaza si se adapteaza pe model in spatiu edentat. Aceasta adaptare trebuie facuta cu atentie, fara a forta intrarea puntii pentru a nu rupe modelul.

Proba componentei metalice pe campul protetic

Prima proba se efectuzeaza pe modelul de lucru. Puntea se aseaza pe bonturile modelului, observandu-se cum patrunde pe model si pozitia finala. Se incearca daca basculeaza prin apasare alternativa cu begetele pe suprafetele ocluzale ale elementelor de agregare.

In continuare se constata raportul corpului de punte cu creasta alveolara, cu papila si cu dintii antagonisti la nivelul fetelor ocluzale. Dupa care puntea este trimisa in cabinet pentru proba in cavitatea bucala.

6. Realizarea componentei estetice

Fatetele din acrilat sunt obtinute prin tehnici diferite:

- fatete fabricate;

- fatete realizate in laborator.

Acrilatul - polimetilmetacrilat - este o rasina termopolimerizabila comercializata in truse sub forma de pulbere si lichid.

Polimerul (pulberea) se prezinta sub forma de granule sferice.

Monomerul (lichidul) este volatil, inflamabil, iritant pentru tractul respirator si pentru piele. Lichidul fierbe la 103^oC.

Culoarea solicitata a fatetelor se obtine astfel:

- dimensiunea fetei in sens vestibulo-oral sa fie mai mare de 3 mm, efectul

transparentei acrilatului fiind astfel redus;

- retentiile din interiorul casetelor, reprezentate de mici emisfere sau bare, sa ocupe un spatiu minim, suficient retentionarii acrilatului;

- retentiile, prin dimensiuni sau prin pozitia vestibularizata, reprezinta factori de influentare negativa aspectului cromatic al fatetei;

- interiorului peretilor casetei sa i se schimbe culoarea caracteristica a aliajelor (galben sau gri-argintiu) prin depunerea de lacuri speciale cu nuante de alb-gri sau alb-galben.

Individualizarea reala a fiecarui dinte absent este imposibil de obtinut, corpul de punte nu are intreruperi. Se creeaza o imagine optica de spatiere interentara prin recurgerea la urmatoarele artificii:

- se introduce un acrilat intens colorat in brun pe fetele principale ale

fatetelor;
- sunt utilizate fatete prefabricate, fixate cu pasta de acrilat, colorata mai

intens.

Dezavantajele acrilatului

- isi modifica culoarea in timp;

- nu prezinta transluciditate;

- se poate fractura partial;

- se poate desprinde de pe componenta metalica.

Avantajul este ca are un pret de cost redus fata de ceramica sau compozit.

Fatetele fabricate

Aceste fatete sunt folosite in urma unei prelucrari sumare, in scopul adaptarii la dimensiunile casetei. Sunt slefuite marginile proximal, cervical sau ocluzal. Fetei vestibulare i se conserva aspectul caracteristic realizat industrial. Dupa adaptare, fatetele sunt fixate provizoriu in casete cu ceara.

Fixarea definitiva se obtine in urma ambalarii puntii in pasta de Moldano.

Intr-o jumatate de chiuveta, in care este pasta de Moldano, puntea se aseaza orizontal, cu fatetele in sus. Dupa priza gipsului si izolarea suprafetei, se toarna a doua parte a tiparului.

Ceara care a fixat provizoriu fateta este spalata si in locul ei se introduce pasta de acrilat autopolimerizabil sau pasta de acrilat termopolimerizabil.

Fatetele realizate in laborator din acrilat termopolimerizabil

Aceste fatete se pot realiza fie in tipar sau fie fara tipar (liber).

a)    Fatetele realizate in laborator din acrilat termopolimerizabil in tipar

Macheta fatetelor din ceara roz sau alba, se obtine prin picurarea in interiorul casetelor urmata de modelare, redandu-se morfologia caracteristica fiecarui fetei vestibulare a dintilor respecti Ambalarea machetei puntii dentare se face in chiuveta.

Partile componente ale chiuvetei sunt:

Partea I - cu filet la partea superioara si trei orificii; pe partea laterala semn si serie;

Partea a II-a - nu are filet si in loc de orificiu sunt trei pivoti. Inelul inchide chiuveta si are zimti.

Tiparul se obtine dupa ambalarea intregii punti dentare in pasta de gips dur sau obisnuit. Intr-o jumatate a chiuvetei, in care este pasta de gips, puntea este asezata orizontal, incat sa ramana neacoperita fata vestibulara. Dupa asamblarea inelului celeilalte jumatati a chiuvetei, se acopera cu pasta de gips fata vestibulara, reprezentata de macheta fatetelor. Ceara este indepartata cu un jet de apa la temperatura de 100^oC.

Peretii de gips ai tiparului sunt izolati cu solutie alginica (Pectizol, Izodent). Culoarea fatetelor acrilice, datorita transparentei materialului, este influentata de culoarea aliajului casetei (galben la aliajele din Au si gri-argintiu la cele din Ag-Pd). Prin depunerea in interorul casetei, pe pereti, a unei pelicule de lac opac de tip polifilm sau Declack, culoarea devine asemanatoare cu cea a acrilatului.

Polifilmul se prezinta fie sub forma de praf care adera de metal, daca lucrarea este incalzita la temperatura de 200^oC, fie sub forma de solutie care se depune cu pensula.

Pasta de acrilat preparata in culori diferite, pentru colet si marginea incizala in 2-3 godeuri, este introdusa in casete fara sa se incorporeze aer. Culorile sunt suprapuse pentru a nu apare, in final, o demarcatie neta intre ele.

Chiuveta asamblata este presata si desfacuta de mai multe ori pentru controlul si repartizarea nuantelor cromatice.

Pentru polimerizare, chiuveta este stransa intr-un inel cu un surub, mentinuta sub presiune constanta si introdusa in vasul cu apa destinat acestui scop.

Regimul termic de polimerizare este dirijat, supravegheat si se desfasoara timp de 120 minute.

b)    Fatetele din acrilat termopolimerizabil fara tipar (liber)

Pasta acrilica este pregatita intr-un godeu. Dupa omogenizare pasta este lasata la macerat si dupa ce nu se mai trage in fire, nu mai este lipicioasa este depusa progresiv in caseta si modelata cu ajutorul spatulei, pentru a se obtine forma fetei vestibulare.

Alta metoda de realizare a fatetelor din acrilat termopolimerizabil fara tipar este metoda uscat, astfel se depune pulbere in casete alternand pulbere-lichid, dupa care se modeleaza cu spatula pentru a obtine forma fetei vestibulare.

Polimerizarea este efectuata numai in aparate speciale de tip miniautoclav (Biomat, Biopol), care functioneaza cu vapori de apa, cu glicerina sau cu apa la 6 atmosfere, presiune 2 cm², la temperatura de 120^o timp de 30 de minute.

Aceasta tehnica de realizare a fatetelor din acrilat termopolimerizabil reprezinta o dovada a progresului inregistrat in domeniul maselor plastice si a tehnologiei de laborator.

Fatetele realizat in laborator prezinta urmatoarele deficiente:

- rezistenta mecanica inferioara;

- imbatranirea structurii cu modificarea culorii;

- abraziunea intensa este semnul caracteristic al deficientelor prezentate.

Prelucrarea si lustruirea puntii

1. Prelucrarea cuprinde operatiunile de planare si netezire.

- Planarea este operatiunea care urmareste indepartarea plusurilor datorita excesului de material introdus in tiparul care se inchide imperfect datorita uzurii chiuvetei. Indepartarea acestor plusuri se face cu freze de acrilat sau pietre mari.

- Netezirea este operatiunea prin care sunt indepartate micile rugozitati ale puntii rezultate, fie in urma modelarii insuficiente a machetei, fie izolarii necorespunzatoare a tiparului. Netezirea suprafetei externe a puntii este necesara pentru a nu se obtine suprafete retentive si iritante.

2. Lustruirea puntii este operatiunea prin care suprafetele externe ale puntii

sunt finisate pana la obtinerea unui luciu caracteristic.

Lustruirea este necesara pentru:

- favorizarea alunecarii partilor moi, umezite de saliva in timpul vorbirii si

mimicii;

- prevenirea leziunilor partilor moi invecinate: limba, planseu bucal, mucoasa

obrajilor si a buzelor;

- impiedicarea aderarii si stagnarii alimentelor pe suprafata puntii ceea ce ar

determina mirosul neplacut al cavitatii bucale;

- mentinerea culorii asemanatoare cu cea a dintilor naturali.