Genul Escherichia

Genul Escherichia

Caractere generale, definitie, istoric

Genul Escherichia cuprinde germeni comensali, constituenti obisnuiti ai florei normale intestinale la om si animale, dar care in anumite conditii pot manifesta evidente caractere de patogenitate; se gasesc ubicvitar raspanditi in mediul extern (aer, apa, sol, etc.). In intestinul omului, germenii joaca un rol important in sinteza unor vitamine din grupul B.

Genul Escherichia este format din bacili gram negativi mobili sau imobili, care pot utiliza acetatul, dar nu utilizeaza citratul, ca sursa unica de carbon; glucoza si alti carbohidrati sunt fermentati cu producere de piruvat ulterior convertit in acizi lactic, acetic si formic; parte din acidul formic este desfacut de un sistem enzimatic complex - hidrogenilaza - in cantitati egale de CO₂ si H₂.

Unele tulpini sunt anaerogene. Lactoza este fermentata de majoritatea tulpinilor, dar reactia poate fi intarziata sau absenta.

Continutul G + C al ADN variaza intre 50-51 moli%. (1)

Caractere morfologice. Bacili drepti sau usor incurbati cu dimensiuni cuprinse intre 1-3m lungime /0,4-0,7m grosime; uneori prezinta forme filamentoase (8m lungime) iar alteori forme cocobacilare: sunt mobili datorita cililor peritrichi sau imobili; in general la izolarea din organism prezinta o mobilitate redusa; unele tulpini prezinta capsule sau structuri similare mai putin dezvoltate (microcapsulare); multe tulpini prezinta fimbrii (pili); pe baza reactiei de hemaglutinare directa sau pe diferentele morfologice, tulpinile de E. coli pot fi clasificate in mai multe tipuri fimbriale.

Caractere de cultura. Se dezvolta bine pe medii simple pe cultura; pe geloza pot dezvolta colonii S convexe, umede, cu suprafata lucioasa, margini netede, usor emulsionabile in ser fiziologic; exista forme intermediare intre coloniile S si R dupa cum exista si colonii mucoide (M). Sub actiunea unor agenti biologici (antibiotice, bacteriofagi) pot apare colonii uleioase, mucoase sau colonii mici punctiforme.

Caractere biochimice si de metabolism. Aerobi si facultativ anaerobi, germenii se dezvolta intre limite largi de temperatura si ph cu un optim de 37⁰C si la Ph 7,2 - 7,8. Capacitatea germenilor de a fermenta lactoza permite diferentierea E. coli de alte Enterobacteriaceae (Salmonella, Shigella, Proteus etc.) cu toate ca unele specii fermenteaza tardiv acest zahar sau deloc.

Proprietatile enzimatice ale germenilor sunt cuprinse in tabelul de mai jos:

Pe baza fermentarii unor zaharuri si a altor teste biochimice s-au putut stabili mai multe biotipuri. Unele tulpini de E. coli sunt capabile sa elaboreze anumite substante cu actiune antagonista (colicine).

Rezistenta la agenti chimici, fizici si biologici. Germenii supravietuiesc in mediul extern (sol, apa, etc.) luni de zile. Majoritatea tulpinilor sunt omorate prin expunerea la 60⁰C - 30 min. Sunt sensibili la actiunea antisepticelor uzuale: fenil, sublimat, cloramina etc. Clorul in concentratia de 0,5-1/1.000.000 este folosit pentru purificarea apei, datorita actiunii sale bactericide asupra germenilor. Sunt sensibili fata de actiunea unor coloranti (verde briliant, verde de malahit), care introdusi in medii de cultura inhiba in mare masura dezvoltarea coloniilor de E. coli.

Alte substante cu actiune bacteriostatica (clorura de litiu, sarurile de seleniu, teliuritul de K, tetrationatul etc.) sunt folosite in acelasi scop. Sensibili de asemenea fata de o serie larga de antibiotice: I. Betalactamine (ampicilina); II oligozaharide (Streptomicina); III antibiotice cu spectrul de tip streptomicinic (Neomicina, Kanamicina, Gentamicina, polimixina B; Colimicina); IV antibiotice cu spectru larg (tetraciclina, Cloramfenicolul); V Sulfamide (Nitrofurantoinul, Furazolidonul); VI - Chimioterapice urinare (ac. Nalidixic, cotrimixazolul). Rezistenta tulpinilor de E. coli fata de antibiotice si chimioterapice este in crestere, unele dintre tulpini purtand plasmide R. Germenii sunt sensibili la actiunea bacteriofagilor; unele tulpini sunt lizogene. (2)

Structura antigenica. Germenii apartinand acestui gen se disting printr-o variata heterogenitate antigenica, datorita multiplelor fractii antigenice flagelare si somatice cat si variantele antigenice de invelis si capsulare. Antigenele prezinta in general caracteristicile comune ale antigenelor germenilor din fam. Enterobacteriaceaelor.

Antigenul O reprezinta un antigen de suprafata, termostabil, existand in toate formele smooth (S) ale Enterobacteriaceaelor. Este de natura glucido-lipido-polipeptidica, rezista la 2 ½ ore la 100⁰C pastrandu-si proprietatile imunogene, aglutinante si de legare cu anticorpii.

Rezista la actiunea alcoolului, formolului si acidului clorhidric.

Antigenul O reprezinta polizaharidul O specific al lipopolizaharidului (PLS) peretele celular: mutantele care si-au pierdut specificitatea O sunt forme R. Pana in 1980 s-au descris 165 fractiuni antigenice O.

S-au descris relatii antigenice intre antigenel O ale E. coli si antigenele O ale altor enterobacteriaceae (Shigella, Slamonella, Klebsiella, Citrobacter) si antigenul O si V. cholerae.

Antigenul H este un antigen termolabil de natura proteica, prezent in flagelii bacteriilor mobile (compusi dintr-o proteina numita flagelina). Rezista la actiunea formolului si este inhibat de alcool in activitatea sa aglutinanta si in capacitatea de adsorbtie a aglutininelor. Sensibil la actiunea acidului clorhidric. Continutul in aminoacizi si frecventa cu care acestia apar in flagelina, determina specificitatea fiecareia dintre numeroasele fractii antigenice (52 pana la 1980).

Antigenul K este reprezentat de fapt de trei factori antigenici deosebiti (antigenele L, A, B); in general o tulpina de E. coli contine un singur antigen K.

Dupa natura lor chimica, antigenele K se impart in doua categorii: antigenele K de natura polizaharidica si antigenele K de natura proteica (fimbriale). S-a demonstrat astfel ca antigenele K83 sunt de natura proteica, asociate cu diareea de porcine si respectiv la vitel si miei; ambele produc aglutinarea hematiilor de cobai K88 si de cal K99 fara ca reactia sa fie inhibata de D-manoza. Ambele antigene se transmit prin plasmide si pot fi gasite impreuna cu celelalte antigene K determinate cromozomial. S-a demonstrat ca antigenele H88 si K99 sunt responsabile de aderente in vivo si in vitro a bacteriilor de celulele epiteliale ale intestinului subtire, spre deosebire de antigenele K de natura polizaharidica care nu prezinta aceasta proprietate. In afara de antigenele K de suprafata descrisa mai sus, s-au descris factorii de colonizare antigenica (colonization factor antigenic) CFA I, CFA II si E 8775, CFA III, 987P (987 pili), specifice pentru serotipurile de E. coli enterotoxigene izolate de la om. Prin proprietatile lor de aderare de celulele epiteliale ale intestinului uman, factorii de colonizare reprezinta atribute de virulenta ale E. coli. Dintre antigenele K de natura polizaharidica cel mai bine este studiat a fost antigenul K1 compus din acid N acetylneuraminic; este identic sau poate fi asemanator capsular al N. meningitidis tip B.

Antigenul R. Mutantele R care pot apare spontan din formele S sau care pot fi obtinute in laborator prin tratamentul cu substante mutagene au un LPS caruia ii lipseste polizaharidul O specific (regiunea 3). Acesti LPS poarta denumirea de antigene R. Tulpinile de E. coli K12, B si C sunt forme R la care formele parentale S nu sunt cunoscute. E. ccli K12 este un mutant R (rfb) cu care complet, iar E. coli B este un mutant (rfa) cu core incomplet. (3, 18, 19)

Caractere de patogenitate

Patogenitatea tulpinilor de E. coli izolate din infectii enterale sau extraenterale este datorita unor factori de virulenta sau toxici.

I.      Factorii de virulenta:

Factorii de aderenta reprezentati de antigenele K88, K99.

Factorii de colonizare antigenica (CFA I, CFA II, E8775m CFA III si P 987) sunt structuri filamentoase care prezinta asemanari morfologice si biologice cu antigenele K88 si K99. Sunt proteine codificate de plasmide. (22)

Antigenele de suprafata (K) reprezinta un factor important de virulenta. Capsula polizaharidului prezenta la germeni face ca acestia sa fie mai putin sensibili fata de mecanismele de aparare ale gazdei (fagocitoza sau actiunea litica a complementului). Un efect important al factorilor de suprafata asupra celulei bacteriene este reprezentat de capacitatea lor de a adera de celulele epiteliale; proprietatea E. coli de a adera de uroepiteliul uman s-a constatat ca este corelata cu capacitatea de a induce infectii ale tractului urinar.

II.       Factorii de toxicitate.

Antigenul somatic O ale carei efecte generale sunt cele ale endotoxinei, protejeaza germenii fata de posibilitatea de aparare ale gazdei.

Hemolizinele - unele tulpini de E. coli sunt hemolitice; hemolizinele sunt codificate de un plasmid (Hly) cu actiune litica asupra hematiilor provenite de la diferite specii de animale.

Enterotoxine. E. coli produce cel putin doua enterotoxine cunoscute enterotoxina termolabila (LT) cu greutate moleculara mare (86.500 daltoni), antigenica, asemanatoare cu toxina holerica ca structura, functie si mecanism de actiune si enterotoxina termostabila (ST) de natura polizaharidica, cu greutate moleculara mica (1500-5000 daltoni), neantigenica.

Recent, s-a reusit sa se purifice si sa se caracterizeze in parte, enterotoxina termolabila (LT) observand ca aceasta disociaza in timpul operatiei de filtrare prin gel, in prezenta guanidinei 5M, in subunitati denumite A si B. S-au pus in evidenta cinci subunitati B, fiecare cu greutate moleculara de 11/80 daltoni avand rolul de a lega toxina de receptorii de pe enterocite (gangliosidul GM1 si glicoproteina). (23)

Exista o singura subunitate A (greutate moleculara 25.500-30.000) care patrunde in enterocit activand la acest nivel adenilatciclaza, ajungandu-se in acest mod, la cresterea nivelului de AMP-ciclic. (4)

Consecinta acestor evenimente de la nivelul enterocitului consta din secretia in lumenul intestinului al unui lichid bogat in electroliti traducandu-se clinic printr-o diaree apoasa.

Enterotoxina termostabila produsa de tulpinile ETEC umane, este stransa inrudita, dar distincta de aceea secretata de tulpinile ETEC porcine; ambele sunt insa inrudite imunologic cu toxina holerica. In timpul filtrarii prin gel a enterotoxinei termolabile la Ph = 6,5 si temperatura camerei s-a pus in evidenta un toxid al acesteia, analog cholerahenoidului, primind denumirea de coligenoid.

In ceea ce priveste mecanismul de actiune al enterotoxinei termostabile (ST) prezinta la tulpinile ETEC umane, nu este insa pe deplin lamurit, necunoscandu-se exact modul in care acestea se leaga sau patrund in eritrocite; ceea ce se cunoaste insa este faptul ca enterotoxina termostabila activeaza guanilatciclaza. Acest nucleoid ciclic altereaza functia membranei enterocitului, conducand la secretia de lichid in lumenul intestinal.

Enterotoxina termostabila prezenta la tulpinile ETEC umane, metanol solubila, produce acumulare de lichid in intestinul soarecelui sugar, fiind denumita STA sau STI pentru a putea fi diferentiata de enterotoxina termostabila, metanol insolubila, prezenta la tulpinile ETEC patogene pentru porci; acestea a fost denumita STB sau STII si produce acumulare de lichid numai in ansa intestinala a purceilor sugari.

Numai STA prezinta importanta pentru patologia umana.

Exista tulpini de E. coli LT+/ST+; LT+/ST- si LT-/ST+.

Producerea de enterotoxina este codificata de un plasmid denumit Ent, relativ usor transmisibil tulpinilor receptoare.

Nu exista medii selective sau teste enzimatice care sa diferentieze tulpinile enterotoxigene de cele neenterotoxigene; s-au descris o serie de teste biologice sau imunologice care permit evidentierea producerii cat si a diferentierii enterotoxinelor.

Testele mentionate fiind dificil de executat nu au fost introduse inca in practica curenta a laboratoarelor. Date recente sugereaza ca serotipia ar putea fi de ajutor in identificarea tulpinilor enterotoxigene de E. coli cel putin ca metoda de screening, aceasta apartinand indeosebi serogrupelor O6, O8, O15, O78, O115, O128, O148, O159. Tulpinile enterotoxigene poseda factori de suprafata (factori de colonizare descrisi mai inainte).

E. coli poate produce infectii enterale sau extraenterale. (15)

Infectii enterale

Se considera ca 3 grupe de E. coli produc asemenea infectii.

a. E. coli enterotoxigen (ETEC) - elaboreaza enterotoxine (LT, St sau LT/ST); boala evolueaza de la forme usoare la forme grave cu deschiderea cu cea din holera (cholerra-like); enterotoxina actioneaza mai intai prin legarea cu un receptor specific (similar cu gangliozidele GM1) de pe celulele sensibile si ulterior interfereaza cu metabolismul celular, introducand alterari in eliberarea de lichid si electroliti. Toxina legata de celulele sensibile actioneaza ca si toxina holerica prin activarea adenilciclazei intestinale crescand nivelul de Camp care actioneaza asupra pierderii de apa si electroliti. Tratamentul precoce instituit cu tetraciclina asociata cu rehidratarea bolnavului, este eficace. Incidenta este maxima in lunile martie-septembrie (ploi si caldura). Boala se poate transmite prin apa si alimente si chiar de la om la om; existenta purtatorilor asimptomatici de ETEC face ca acestia sa fie considerati rezervorul major de germeni. Germenii enterotoxigeni se izoleaza in cca. 60-70% din episoadele diareice ale turistilor veniti in tarile industrializate in tarile in curs de dezvoltare. Efect profilactic ar putea prezenta vaccinarile preparate cu pili purificati.

b. E. coli enteroinvaziv (EIEC) prezinta proprietatea de a invada tesuturile (Testul Sereny +) determinand o simptomatologie asemanatoare cu aceea produsa de Shigella (germeni de Shigella-like).

Dintre serogrupele incriminate mentionam: O28 ac., O29, O32, O112 ac., O124, O136, O144, O152, O164. Tulpinile sunt adesea imobile.

c. E. coli enteropatogen (EPEC) (prevazut cu antigen de suprafata B) era responsabil indeosebi in perioada 1940 - 1960 de episoadele de diaree in diferitele parti ale lumii; in prezent se remarca izbucniri cu o frecventa mai redusa, cazuri sporadice si de gravitate mai putin intensa. Sunt denumite serotipuri enteropatogene clasice. Nu se cunoaste patogeneza infectiei cu E. Coli enteropatogene, se presupune insa ca germenii ar elabora un tip diferit de toxina care ar fi responsabila de producerea bolii - presupunere neconfirmata inca.

Tratament: antibiotice, sulfamide asociate unde este cazul, cu rehidratarea bolnavului.

Infectii extraenterale.

Infectii ale tractului urinar. Sunt produse in mod frecvent mai ales de anumite serogrupe de E. coli: O1, O2, O4, O5, O6, O7, O8, O9, O11, O39, O50, O75 (serogrupe prevalente in tractusului intestinal).

Patogenitatea acestor tulpini se datoreste indeosebi prezentei antigenului K1, a plasmidului Hly cat si a posibilitatilor de aderare la uroepiteliul.

Receptorii celulelor uroepiteliale umane de care tulpinile E. coli pielonefritogene adera, sunt glicosfingolipide, inrudite cu sistemul de grup sanguin uman P. Acesti receptori - glicosfingolipide - apar de asemenea pe eritrocitele umane, de aceea majoritatea tulpinilor pielonefritogene de E. coli aglutineaza eritrocitele umane, hemaglutinare rezistenta la D-manoza.

Stabilirea localizarii infectiei urinare (la nivel inalt sau jos) se poate face prin evidentierea anticorpilor serici (prin reactia de hemaglutinare pasiva sau prin tehnica ELISA), obtinandu-se titruri crescute in infectiile urinare localizate la nivel inalt cat si prin folosirea tehnicii de imunofluorescenta pentru demonstrarea germenilor din urina inveliti cu anticorpi (prezenti de asemenea in infectia localizata la nivelul rinichiului).

Tratament: indepartarea cauzei infectiei urinare; chimioterapice autovaccin, autobacteriofag.

Germenii din genul Escherichia pot produce de asemenea leziuni supurative ale tractului digestiv (colecistite, enterite, colite etc.) infectii ale cailor aeriene superioare, septicemii, toxiinfectii alimentare. (5)

Imunitate

a. Infectii intestinale. Anticorpii secretati la suprafata mucoasei intestinale de catre celulele plasmatice din lamina proprie intestinala apartin indeosebi clasei IgA. Limfocitele mici existente de asemenea la acest nivel participa la controlul producerii de anticorpi si mediaza in mod cert raspunsuri celulare imune importante, care sunt insa putin cunoscute. Reiese faptul ca anticorpii secretati, la nivelul intestinului reprezinta mecanismul protector major fata de virusurile enterice, bacteriile neinvazive sau produsele lor toxice. Fata de bacteriile invazive nu se poate contesta rolul protector al anticorpilor secretori si sistemici, dar mecanismele imune mediate celular joaca fara indoiala un rol important. Mecanismul imun de la nivelul mucoasei intestinale functioneaza independent de mecanismul imun sistemic. Pentru producerea unui raspuns imun local necesar ca antigenul sa poata veni in contact cu tesutul limfoid, indeosebi cu placile Peyer. Alti factori neimunologici ca acidul gastric, enzimele proteolitice, peristaltismul intestinal si secretia de mucus joaca un rol important in prevenirea colonizarii bacteriene sau in inactivarea produselor toxice bacteriene. Exista probabil diferente importante in mecanismele de patogenitate si cele imune referitoare la boala diareica produsa de tulpinile enteropatogene de E. coli (EPEC) si cele enteropatogene (ETEC). De mentionat experienta de vaccinare in diareea produsa de tulpinile enteropatogene intreprinsa in Ungaria prin care s-a demonstrat ca administrarea orala repetata a unui vaccin preparat din tulpinile clasice enteropatogene de E. coli (O55, O86 si O111) conferea protectia in mai mult de 75% fata de diareea produsa de aceste serotipuri intre a II-a si a IV-a luna de viata. Un vaccin preparat cu tulpini nepatogene existente in mod natural sau obtinut prin diferite manevre genetice ar reprezenta imunogenul ideal in cazurile de diaree produsa de tulpinile enterotoxigene.

Este posibil ca in viitor sa se prepare vaccinuri anti ETEC din fimbrii purificate (CFA/I; CFA/II, E.8775).

S-ar putea de asemenea ca prin incalzirea enterotoxinei termolabile purificate sa se obtina un toxid - procoligenoidul - analog procholeragenoidului, care sa serveasca drept vaccin.

In prezent, alte incercari de obtinerea a unor vaccinuri anti ETEC se fac prin cuplarea enterotoxinei termostabile (ST) cu IgG porcin, bovin sau cu subunitatea B a enterotoxinei termolabile porcine, obtinandu-se rezultate incurajatoare. (14)

b. Infectii urinare. Majoritatea bolnavilor cu pielonefrita prezinta anticorpi serici si urinari in titruri mari. Anticorpii din urina pot proveni din ser, fie din producerea locala la nivelul tractului urinar, apartinand claselor IgG, IgA si IgA secretor. In cazul bolnavilor cu bacteriurie asimptomatica, fara semne de implicare renala se gasesc adesea anticorpi cu IgA secretor, fata de E. coli izolat din urina in absenta anticorpilor IgA din ser, ceea ce sugereaza fie un raspuns local in anticorpi, fie o filtrare renala selectiva pentru anticorpii IgA; la persoanele normale nu se gasesc in urina anticorpii IgA, ci numai ocazional anticorpii IgG in titruri mici.

Studiile efectuate au indicat existenta unui rol protector al anticorpilor O si K fata de infectiile cu E. coli remarcandu-se mai ales eficienta anticorpilor K ceea ce sugereaza ca un vaccin eficient in tratamentul infectiilor urinare trebuie sa includa obligatoriu in componenta sa si antigen K.

Diagnostic de laborator

Examenul sangelui. Sangele recoltat in conditiile de sterilitate cunoscute este insamantat la patul bolnavului in bulion simplu, in proportie de 10% dupa care se incubeaza la 37⁰C - 18-24 ore. Se practica superior o prima trecere pe un mediu solid (geloza inclinata) - incubarea la 37⁰C, 18-24 ore dupa care se examineaza culturile dezvoltate, acestea sunt identificate pe baza caracterelor morfologice, enzimatice, serologice. In cazul unei hemoculturi negative la prima trecere pe mediile de cultura, se vor face treceri zilnice timp de cel putin 7 zile, dupa care hemocultura poate fi considerata negativa.

Examenul urinii. Urina se recolteaza de la mijlocul jetului (dupa toaleta ingrijita a regiunii meantului urinar) intr-un recipient steril. Se transporta de urgenta la laborator unde poate fi pastrata la +4⁰C cel mult o ora din momentul emisiei: faptul ca urina nu este recoltata cu sonda in conditiile de sterilitate stricta, impiedica practicarea uroculturii cantitative. Se practica din urina dilutii zecimale in ser fiziologic steril (1/10 - 1/1000); acestea sunt insamantate in volum de 0,1 ml pe mediul Mc. Conkey sau geloza lactozata cu albastru de bromtymol. Dupa incubarea 18-24 de ore la 37⁰C se numara coloniile dezvoltate pentru stabilirea numarului de germeni/ml urina (raportare de dilutie si la cantitatea de urina insamantata). Urocultura este considerata semnificativa cand se dezvolta cel putin 100.000 germeni/ml urina; proba este dubioasa intre 10.000-100.000 germeni/ml urina si suprainfectata sub 10.000 germeni/ml; probele dubioase se repeta. Coloniile lactozo-pozitive dezvoltate sunt identificate pe baza caracterelor morfologice, enzimatice si serologice.

Examenul materiilor fecale. Recoltarea probelor se face fie cu ajutorul sondei Nelaton, fie din scaunul spontan emis; produsul este suspensionat in ser fiziologic sau introdus in recoltoare cu mediu Cary-Blair; se insamanteaza pe mediul Mc. Conkey sau Levine in striuri pentru obtinerea de colonii izolate; incubare 18-24 de ore la 37⁰C (dupa care cel putin 10 colonii lactozo-pozitive se repica in sectoare pe geloza lactozata de unde dupa incubare 18-24 de ore la 37⁰C se practica identificarea germenilor pe baza caracterelor morfologice, enzimatice si serologice. Materiile fecale pot fi examinate si prin metoda imunofluorescentei, urmand ca probele considerate pozitive sa fie confirmate prin metoda clasica de cultivare a germenilor. (16)

Examenul puroiului, bilei, varsaturilor, probelor de alimente, fragmente de organe recoltate de la cadavre. Probele solide se tritueaza cu ser fiziologic steril, cele lichide sau semilichide se suspensioneaza de asemenea, cu ser fiziologic; se insamanteaza pe mediul Mc. Conkey, Levine sau geloza lactozata.

Dupa incubare 18-24 de ore la 37⁰C coloniile lactozo-pozitive sunt identificate pe baza caracterelor morfologice, enzimatice si serologice.

Identificarea culturilor de E. coli

Caractere morfologice: mobilitate (tuburi in U), mediul MIU sau MILF; frotiuri colorate prin metoda Gram.

Caractere enzimatice: schema restransa de identificare biochimica (TSI; MILF sau MIU, m. Simmons, uree). Schema minima poate fi completata dupa necesitate cu caracterele enzimatice complete.

Identificare serologica

a. Identificarea culturilor clasice pe E. coli enteropatogen se efectueaza prin reactii de aglutinare pe lama cu serurile aglutinate anti E. coli (seruri OB), urmand ca reactiile pozitive sa fie completate cu reactia de aglutinare in tuburi. Identificarea se poate efectua si prin metoda IF.

b. Identificarea serologica a culturilor de E. coli enteroinvaziv se practica la Institutul Cantacuzino, fiind insotita si de efectuarea testului keratoconjunctivitei pe ochiul de cobai.

c. Identificarea serologica a tulpinilor de E. coli izolate din infectii urinare se practica in Institutul Cantacuzino.

d. Determinarea enterotocitatii tulpinilor de E. coli se practica in Institutul Cantacuzino.

Subimpartiri ale genului Escherichia se pot face pe baza activitatii fagilor si/sau colicinelor existand tulpini sensibile fata de un set de fagi cunoscuti/colicine sau pe purtarea de fagi (lizogenie). Au fost dezvoltate sisteme de tipaj fagic pentru tulpinile izolate din enteritele produse de unele serotipuri clasice enteropatogene si pentru unele tulpini izolate din infectii urinare. (6)