Coloranti pentru par

Coloranti pentru par

Colorarea sau vopsirea parului nu este un apanaj al lumii moderne, ea se practica in forma naturala din antichitate. Este cunoscut faptul ca femeile egiptene utilizau o vopsea naturala, kohl (kohol), probabil o sulfura de plumb (galena) pentru a colora in negru parul, genele si sprancenele. Apoi se utiliza henna, o pulbere uscata a frunzelor de Lawsonia alba, Lawsonia spiona si L. inermis, utilizata pentru a obtine culoarea rosie.

In epoca romana, s-au descoperit noi plante prntru coloarea parului. Asa de exemplu Lysimachia era folosita pentru a obtine culoarea blonda, Lythrum salicaria, din care se obtinea herba (purpura de salcie).

Schimbarea culorii parului trebuie sa fie o decizie bine gandita, tinand cont de o serie de factori: daca culoarea aleasa avantajeaza persoana, daca exista posibilitatea continuarii vopsirii cu regularitate, pentru ca firul dupa un timp sa nu apara in diferite nuante, iar cel mai important fapt care trebuie sa se tina seama este consecinta daunatoare asupra firului de par, precum si unele intolerante care pot sa apara sub forma de iritatii, prurit, eczema etc. Se recomanda de aceea ca inainte de a trece la vopsitul parului, sa se efectueze un test de utilizare si toleranta: se aplica putin vopsea in spatele urechii sau in plica cotului, dupa ce portiunea respectiva a fost stearsa cu alcool. Daca dupa 24 ore sau in acest interval nu apare nici un fel de iritatie sau roseata se poate recurge la vopsire.

Vopsirea se evita in cazuri de surmenaj, anemie, depresiune nervoasa sau in cazul in care parul are tendinta de scadere excesiva.

Un bun colorant trebuie sa indeplineasca urmatoarele calitati:

- sa coloreze parul, fara sa afecteze structura si luciul parului, sa nu distruga tija parului;

- sa nu aiba efecte toxice asupra parului si pielii;

- sa nu posede o actiune iritanta primara si sa nu manifeste o actiune de sensibilizare;

- sa fie stabil la aer, lumina solara, apa sarata;

- sa nu-si schimbe culoarea la aplicarea preparatelor de toaleta cum sunt, briantine, lotiuni de decor, lacuri, sapunuri, sampoane;

- sa nu se decoloreze cand parul este tratat cu substantele alcaline, reducatoare, oxidante sau in decursul procesului de ondulare permanenta.

Colorantii pentru par se impart in trei grupe, tinand cont de provenienta lor: coloranti vegetali, metalice si sintetici organici.

1. Coloranti de provenienta vegetala. Henna. Dintre colorantii naturali, henna prezinta si astazi o mare importanta. Ea este constituita din pulberea uscata obtinuta din frunzele arbustului Lawsonia (cultivat in Egipt), recoltate inainte de inflorire. Calitatile de colorant se datoreaza Lawsonei (2-hidroxi-1-4 naftochinona), solubila in apa la cald, in solutii acide, un colorant specific keratinei. Se utilizeaza sub forma de pasta obtinuta din pulbere si apa calda usor acidifiata cu acid citric, adipic sau alti acizi la pH aproximativ 5,6. Pasta rezultata se aplica cu o perie pe parul spalat, se lasa timp de 5-60 minute, invelind capul cu prosopul cald, dupa care se spala complet cu sampon, se clateste si se usuca. Timpul de tratament depinde de nuanta care dorim sa o obtinem, conditia parului, calitatea pulberii, pH-ul pastei si temperatura la care se aplica.

Henna prezinta avantajul ca nu este iritanta, nu produce sensibilizari, nu este toxica daca se aplica local dar nici sistemic, culoarea obtinuta este destul de stabila, ea se fixeaza pe tija parului, pana cand colorantii metalici invelesc firul de par. Acest colorant prezinta si o serie de dezavantaje, printre care domeniul de colorare este limitat la nuanta roscata, trebuie evitat contactul dintre colorant si unghii a carei keratina se poate colora (se evita prin protectia cu manusi). Utilizarea repetata a coloratiei poate produce o coloratie roscata, efect care poate fi corectat prin asociere de indigo natural obtinut din frunzele de Indigofera.

Hena compusa. Un domeniu mai larg de colorare se poate obtine prin asocierea de pirogalol si sulfat de cupru sau alte saruri metalice, obtinadu-se o serie de nuante de maro pana la negru.

Acest amestec se evita a se aplica pe rani, deoarece nu este lipsit de toxicitate.

Musetelul. Se utilizeaza florile proaspete, recoltate de la Matricaria chamomillae. Se utilizeaza sub forma de solutie extractiva apoasa (infuzie) sau pasta preparata din flori. Pentru colorarea parului se foloseste pasta obtinuta din 2 p flori de musetel si 1-2 p caolin, care se amesteca pana la consistenta de crema fluida cu apa calda; se aplica pasta pe cap si se mentine 15-60 minute in functie de nuanta ce dorim sa o obtinem.

Florile de musetel se mai utilizeaza pentru a da luciu parului, prin clatire cu solutii extractive sau sampoane cu musetel. Se utilizeaza in concentratie de 5% sau un echivalent in extract.

Dintre colorantii naturali se mai foloseste indigoul, un colorant extras din plante din zona tropicala, cu care se poate realiza culori variind de la negru-albastrui, pana la rosu aprins.

2. Coloranti metalici. Dintre compusii metalici se folosesc mai frecvent, compusii de argint, cupru, fier, nichel si cobalt si mai putin sarurile de bismut. Actiunea de colorare s-ar datora probabil unor sulfuri formate prin reactia dintre sulful din keratina si sarurile metalice sau oxizilor metalici rezultati prin actiunea reducatoare a keratinei asupra sarurilor metalice. In urma reactiilor se formeaza saruri insolubile care se depun ca un film de-a lungul firului de par, imprimand parului aspectul caracteristic metalic inchis. Reactia decurge lent, viteza si intensitatea depinde de concentratia solutiei, efectul luminii si a aerului.

Colorantii de plumb. Substanta utilizata obisnuit pentru colorare este acetatul de plumb, asociat de obicei cu sulf precipitat, glicerina si apa. pentru colorarea parului se foloseste asa-numitele "regeneratoare de par" care contin saruri de plumb sau argint:

Sulf precipitat 2,0 g

Clorura de amoniu 1,0 g

Acetat de plumb 1,0 g

Glicerina 10,0 g

Alcool 15,0 g

Apa la 100,0 g

In locul sulfului se poate utiliza tiosulfatul de sodiu.

Actiunea plumbului ca si colorant este lenta si progresiva, colorarea in cenusiu trece de la galben prin maro la negru.

Intensitatea coloratiei depinde de concentratie in sare de plumb din preparat, numarul utilizatorilor. Preparatul nu prezinta toxicitate, datorita interactiunii ionului Pb²⁺ cu proteinele parului, totusi utilizarea indelungata a preparatului poate sa duca la intoxicatii.

Coloranti de argint. Acesti coloranti se folosesc in solutie apoasa amoniacala, care favorizeaza fixarea pe par pentru o scurta perioada, inainte de a se aplica solutia cu agentul reducator (pirogalol, metabisulfit de sodiu). Se utilizeaza in acest scop doua solutii:

Solutia 1:

Azotat de argint      5,0 g

Azotat de amoniu 3,0 g

Hidroxid de amoniu conc. q.s. (pana la dizolvare) Apa distilata la 100,0 g

Solutia 2:

Pirogalol      4,0 g 3,0 g

Metabislufit de sodiu - 1,0 g

Alcool 46,0 g -

Apa 50, 0 g la 100, 0 g

Se aplica pe par solutia 1, dupa 5 minute solutia 2.

Pentru a obtine nuante mai deschise se utilizeaza concentratii de 0,5-1g% azotat de argint.

Sarurile de argint produc pe par o nuanta metalica verzui-negru, care poate fi modificata prin adaus de cupru, cobalt sau nichel, in diferite proportii, cand se obtin nuante de la blond-cenusiu pana la negru:

Azotat de argint      3,0 g 5,0 g

Sulfat de cupru - 2,50 g

Sulfat de nichel 0,02 g -

Hidroxid de amoniu q.s. q.s.

Apa distilata 100,0 g 100,0 g

La preparare se adauga o cantitate necesara de hidroxid de amoniu, pana se dizolva precipitatul format. Aceste solutii poseda un efect de colorare mai slab, de aceea necesita aplicare de 2-3 ori pe zi.

Saruri de cupru, nichel si cobalt. Aceste saruri se utilizeaza singure sau in asociere cu sarurile de argint, cand se obtine un domeniu de culori; si in aceste cazuri culoarea este evidentiata prin aplicarea ulterioara a unei solutii de 3-5% pirogalol.

Se mentioneaza utilizarea sarurilor de cupru, cobalt, fier,, in combinatie cu tioli, cum este tioglicolatul cand rezulta culori maro inchis. Se utilizeaza de asemenea complecsi ai metalelor cu liganzi organici (baze organice) ai cationilor, fier, cupru, cobalt, molibden, vanadiu, crom, ruteniu. Pentru a favoriza penetrarea colorantilor metalici, combinatii complexe se asociaza cu agenti reducatori cum este ureea si enzime proteolitice, urmate de tratamente cu agenti oxidanti.

Coloranti de bismut. Actioneaza in mod progresiv ca si sarurile de plumb in procesul de colorare a parului. Culorile care se obtin de la blond catre mediu sau castaniu inchis:

Citrat de bismut 5,0 g

Hidroxid de amoniu q.s.

Tisoulfat de sodiu 3,0 g

Apa distilata la 50,0 g

Preparare: se dizolva citratul de bismut in apa, se adauga hidroxid de amoniu pana se obtine o solutie limpede, apoi se dizolva tiosulfatul de sodiu.

3. Coloranti organici sintetici. Preparatele moderne utilizate pentru colorarea parului cuprind in majoritate coloranti organici sintetici; datorita capacitatii lor de penetrare a tijei parului un aspect placut natural, iar domeniul de colorare cuprinde o paleta mai larga. Se mentioneaza ca azi se utilizeaza peste 1900 de compusi organici se folosesc in trei domenii: 66% pentru a obtine nuante diferite de cele naturale care sunt in ton cu moda; 33% pentru a masca parul incaruntit si 1% in scop de coloranti obisnuiti.

Dintre colorantii sintetici organici se utilizeaza colorantii de anilina paratoluendiamine, care prin oxidare formeaza un produs cu o mare putere de fixare pe par.

Colorantii de par se pot clasifica dupa actiunea si durata coloratiei, in: coloranti temporari, permanenti si decoloranti.

Coloranti temporari. Constau din asocieri de coloranti cu un acid, de obicei organic si se prepara sub forma de pulbere sau lichid.

Colorantii pulbere, se obtin din amestecul unui colorant cu acid tartric sau citric, ambalate in pachete sau capsule. Ei se utilizeaza ca lichide de clatire a parului umed imediat dupa samponare dizolvand continutul unui ambalaj in aproximativ 500 ml apa calda; solutia obtinuta se toarna in mai multe reprize peste parul umed imediat dupa samponare. Colorantul va fi absorbit de cuticula parului dar nu penetreaza in cortex sau maduva, colorantul putand fi astfel usor indepartat cu sampon. Efecte bune de colorare se pot obtine prin utilizarea apelor de clatire formulate pentru culorile albastru, roz, galben auriu sau roscat; ele dau efecte bune pe parul deschis, alb, blond sau maron.

O formula cuprinde:

Colorant      5,0 g

Acid tartric 95,0 g

Unele industrii furnizeaza solutii acide de clatire, care constau dintr-un solvent de baza la care se asociaza un colorant:

Acid citric      30,0 g

Alcool 20,0 g

Apa 50,0 g

La prepararea solutiilor colorantilor se utilizeaza apa distilata, la care este recomandabil sa se adauge si un agent de complexare, care sa previna schimbarea culorii ce ar putea surveni accidental datorita ionilor metalici. Uneori se utilizeaza solutii concentrate, care se dilueaza in momentul utilizarii.

In ceea ce priveste acizii utilizati s-a constat ca rezultate bune se obtin cu acid tartric, acid citric, rezultate nesatisfacatoare se obtin cu acidul acetic.

Mai sunt utilizate de asemeni si sampoanele colorate, pentru a obtine diferite grade de intensitate a coloratiei; in aceste cazuri colorantul trebuie sa fie solubil in apa. Obisnuit se asociaza 0,50-2% colorant in functie de efectul pe care dorim sa-l obtinem; aceasta se dizolva in apa si se amesteca cu o baza de sampon cu trietanolamina sau laurilsulfat de trietanolamina. Pentru a favoriza absorbtia se ajusteaza pH-ul in jur de 5, care se tatoneaza experimental pentru fiecare colorant.

Nu se ajusteaza pH-ul sub deoarece colorantul poate fi iritant pentru ochi, daca se utilizeaza o cantitate mare de sampon. Nuantele de culoare se obtin prin teste individuale a colorantului utilizat.

In scop de colorare temporara se utilizeaza si spray-ul sub forma de solutie apoasa sau hidroalcoolica; in aceste cazuri trebuie avut in vedere solubilitatea colorantului, compatibilitatea acestuia cu gazul propulsor. Se mai pot utiliza spray-uri cu solutii coloidale a unor macromolecule, polivinilpirolidona in concentratie de 3% in apa sau in mediu hidroalcoolic:

Spray baza:

Polivinilpirolidona      3,0 g

Monolaurat de propilenglicol 0,30 g

Alcool 950 96,70 g

Parfum solubil in alcool 0,25-0,50 g

Preparare: se dizolva colorantul intr-o parte de alcool si polivinilpirolidona in restul de alcool. Se amesteca, se adauga parfumul si monolauratul de propilenglicol.

Flaconul cu spray contine:

Spray baza      40 p

Gaz propulsor 11/12 (50:5) 60 p

Rezultate mai bune se pot obtine utilizand substante cum sunt eticeluloza si PVP/AV copolimeri. In aceste baze de spray se pot conditiona dioxid de titan sau pulberi metalice cu efect de aur sau argint:

PVP/AV 60:40 6,0 g

Alcool 950 72,0 g

Alcool izopropilic 20,0 g

Propilenglicol 2,0 g

Dioxid de titan 15%

Pulberi metalice 10%

Se conditioneaza sub forma de spray: spray baza 60 p gaz propulsor 40 p.

Coloranti permanenti. In colorarea permanenta cel mai frecvent se utilizeaza colorantii de provenienta organica:

Exemplu:

4,4-diaminodifenilamina 0,70 g

2,6-diaminopiridina 0,70 g

Amoniac 25% 4,0 g

Apa la 100,0 g

Preparare: amestecul de vopsea (14 g) se amesteca cu peroxid de hidrogen (6 ml, 20 volume) si se trateaza parul 20 minute. Se obtine o culoare albastru-verde.

Indepartarea colorantilor oxidanti de pe par se poate face cu mai mult sau mai putin succes prin tratarea parului cu substante reducatoare, cum este hiposulfitul de sodiu sau formaldehidsulfoxilatul de sodiu, utilizat in concentratie de 5%. Se mai utilizeaza si acidul formamidin sulfuric ca in formula:

Acid fromamdin sulfuric 1,50 g

Polivinilpirolidona 5,0g

Carbonat de amoniu 1,0 g

Amoniac 25% 2,50 g

Apa la 100,0 g

4. Decolorarea sau albirea parului. Decolorarea parului se practica pentru a obtine o nuanta mai deschisa sau pentru a permite aplicarea mai buna a colorantilor (vopselelor). Decolorarea pigmentului melanic se realizeaza in general folosind peroxidul de hidrogen, in mediu alcalin de amoniac. Se utilizeaza obisnuit o solutie de 3-5% peroxid de hidrogen (10 sau 20 volume) care se alcalinizeaza imediat inaintea intrebuintarii, prin adausul de cateva picaturi dintr-o solutie concentrata de amoniac. Efectul decolorant se datoreaza actiunii oxidante a oxigenului eliberat sub actiunea alcalilor. Dupa aceea se clateste parul cu o solutie care contine 1:100.000 albastru de metilen sau un alt colorant albastru corespunzator.

In timpul oxidarii are loc o degradare a legaturilor S-S din par, in functie de timpul de expunere la efectul alcalilor. Parul inmuiat cu alcali este mult mai usor atacat de tioglicolati, de aceea se folosesc in special solutiile diluate pentru a preveni alterarile ulterioare ce pot avea loc. Parul fiind solubil intr-o oarecare masura in alcali devine moale, gelatinos la pipait, cand se uda este adeseori greu de pieptanat, iar dupa uscare este aspru si fragil.

Operatiunea de decolorare, se efectueaza uneori si inaintea celei de colorare; astfel culoarea neagra a parului poate fi mai usor aplicata printr-o predecolorare in culori pastel, rosu deschis sau auriu.

Pentru decolorare pot fi utilizate: paste, creme, pudre, care permite un control mai bun in utilizarea peroxidului de hidrogen. Pastele sau cremele de albire, sunt considerate cele mai actuale forme de albire. Ele se prepara prin amestecarea solutiei de peroxid de hidrogen cu o pudra absorbanta, imediat inainte de intrebuintare; aceste paste se aplica cu usurinta. O pulbere corespunzatoare pentru a forma pasta prin amestecare cu apa oxigenata, a fost o perioada de timp asa-numita "Henna alba", denumire data impropriu carbonatului de magneziu, forma laevis, la care in afara de perhidrol se adauga si amoniac ca un activator.

Pulberi de decolorat. Contin substante oxidante si alcali incorporate intr-un excipient, care poate fi constituit in intregime din carbonatul de magneziu forma laevis:

Bicarbonat de amoniu 20,0 g

Bisulfat de amoniu 10,0 g

Carbonat de magneziu (laevis) 50,0 g

Carbonat de calciu (laevis) 20,0 g

Colorant q.s.

Bisulfatul de amoniu (NH₄SO₄) din formula actioneaza ca stabilizator al bicarbonatului de amoniu.

In preparat se mai asociaza un oxidant, persulfat de amoniu (NH₄)₂S₂O₈ pana la 20%, el da un efect rapid pentru colorarea foarte deschisa, in mediul apos ele se descompun cu formarea de hidroxid de sodiu si peroxid de hidrogen.

Culorile pot fi mai bine tonifiate daca parul se clateste cu apa care contine un colorant solubil in apa (albastru de metilen) care coloreaza parul in albastru slab, aparand astfel mai alb in aparenta. In mod similar culorile galben pot fi eliminate sau reduse prin adaos de colorant albastru la pulberea alba.

Solutiile pentru decolorare. Contin in general doua flacoane de solutii care se amesteca imediat inainte de intrebuintare. Un flacon contin 20 sau 25 volume solutie a peroxidului de hidrogen si al doilea contine activatorul:

Flaconul I

Peroxidul de hidrogen 18,60 g

Acid tartric 0,80 g

Stanat de sodiu 0,60 g

Flaconul 2

Amoniac 4,50 g

Substanta (sapun de amoniu) 3,0 g

Apa la 100,0 g

Inainte de intrebuintare se amesteca volume egale din solutia 1 si 2.

Alte preparate lichide:

Apa oxigenata 70,0 g

Apa distilata 30,0 g

Se spala parul de 2 ori pe saptamana:

Flori de musetel 10,0 g

Apa la 1000 g

Se fierbe amestecul pana se reduce cantitatea la jumatate si se uda parul de 2-3 ori pe saptamana.

Emulsie decoloranta. Sunt emulsii ulei in apa, avand ca emulgatori sapunurile rezultate din reactie, cum sunt oleati:

Acid oleic 45,40 g

Alcool 18,30

Hidroxid de amoniu 22,70

Trietanolamina 13,60

Parfum q.s.

Preparare: se dizolva parfumul in alcool si se adauga acidul oleic si se amesteca.

Se adauga incet solutia de hidroxid de amoniu, in final se adauga trietanolamina. La intrebuintare se amesteca o parte din crema cu doua parti solutie de peroxid de hidrogen (20 volume). Preparatul se utilizeaza ca decolorant sau pentru a obtine un efect luminos, deschis.

Cremele prezinta avantajul ca preparatul poate fi controlat pe par si procesul de decolorare poate fi usor reglat.

Preparatele pentru decolorare se aplica cu o periuta de dinti, fie un tampon de vata invelit pe o bagheta. Daca preparatul este format din doua solutii, amestecarea acestora se face intr-un vas de sticla sau de portelan, se evita cele metalice. In majoritatea cazurilor procesul de decolorare are loc la temperatura camerei; caldura accelereaza acest proces si in acest caz se infasoara capul cu un prosop.