Functia secretorie

Functia secretorie

Este reprezentata de secretia sudorala si a sebumului. Glandele pielii dupa structura lor anatomica sunt de doua feluri: glande holocrine, cum sunt cele sebacee, si glande ecrine si apocrine ca cele de tip sudoripar.

Glandele sudoripare sunt anexele cutanate cele mai numeroase, se intalnesc pe majoritatea suprafetei corporale; numarul lor variaza intre 100 - 600/cm², densitatea maxima este atinsa in palme, plante, obraji si frunte. Ele au o forma tubulara si sunt constituite dintr-un canal cilindric spiralat (canalul excretor) care strabate pana in dermul profund unde ia o forma spiralata formand glanda secretorie (glomerulul).

Glandele ecrine, sunt foarte numeroase aproximativ 3 milioane, sunt mai mici decat cele apocrine si sunt raspandite pe toata suprafata corpului, cu exceptia regiunilor axilare, perimamelonare, pubiene, unde se gasesc glande apocrine. Canalul sudoripar se deschide la suprafata pielii printr-un mic orificiu, porul sudoripar, de 2 - 4 mm.

Glandele sudoripare ecrine (glandele propriu-zise), au o secretie incolora, inodora, care se ridica prin canal sudoripar, fiind eliberata la suprafata pielii. Secretia ecrina este hipotona, contine mult mai putini electroliti decat plasma din care deriva. Compozitia sudorii ecrine este variabila si consta din ioni de electroliti, uree, aminoacizi, mici cantitati de glucoza si probabil ceva lipide. Cantitate anormala in clorura de sodiu a sudorii ecrine este cuprinsa intre 10 - 100 mEq/litru, pH-ul secretiei ecrine este acid (pH= 3,9 - 5,6).

Secretia glandelor ecrine este merocrina, adica celulele secreta fara a se distruge.

Secretia sudorala ecrina este corelata cu temperatura corpului, a mediului ambiant, glandele ecrine raspund si la o serie de alti stimuli (lumina ultravioleta, stresul emotional, ridicarea temperaturii corpului datorita febrei etc.), factori care actioneaza printr-un mecanism nervos, glandele ecrine apartinand enervatiei sistemului nervos simpatic.

Transpiratia ecrina este un proces continuu si imperceptibil, de unde ea mai este denumita si 'perspiratio insensibilis'.

Glandele sudoripare 'apocrine', poseda celule secretorii tot sub forma de spirala, ca si cele ecrine dar sunt mai mari si mai putin numeroase. Continutul lor secretor se varsa printr-un canal excretor care se deschide intr-un folicul pilos sebaceu si nu direct la suprafata pielii. Aceste glande se intalnesc indeosebi in axile si pliurile inguinale, zona genitala si anala. Secretia apocrina este intermitenta, slab alcalina, pH=6,9 ,fapt care poate favoriza dezvoltarea unor microorganisme la nivelul axilelor, pliurilor inghinale.

La om secretia acestor glande produc mirosul specific individului. Secretia apocrina initial inodora este descompusa rapid de flora bacteriana de la suprafata pielii, dand nastere la produsi odoranti. Exudatul apocrin este inodor, alb-gri, slab galbui, vascos, usor opalescent. Secretia glandelor apocrine este holomerocrina, adica celulele glandulare se distrug partial in timpul secretiei. Din punct de vedere histologic secretia apocrina, ar avea originea in citoplasma.

Secretia sudoripara in general se evalueaza la aproximativ 1 litru in 24 ore, putand ajunge in cazul unor eforturi fizice mari pana la 10 litri. Ea contine 99% apa si 1% substante solubile anorganice, in special NaCl, KCl, substante organice azotate (uree, creatinina, amoniac, etc.), acid lactic, acizi grasi volatili (acid butiric, acid formic, acid caproic, caprilic).

In stare fiziologica, secretia sudoripara se face prin excitatia directa a centrilor nervosi pe cale umorala (cresterea temperaturii sangelui in starile febrile, acumulare de CO₂) sau printr-o actiune reflexa (ridicarea temperaturii ambiante si senzatiile de caldura receptionate de terminatiile periferice ale nervilor senzitivi) fiind calea cea mai obisnuita a reflexului sudoral.

Exista centrii sudorali (scoarta, regiunea diencefalica, bulb, maduva) de la care pleaca impulsuri centrifuge pe calea nervilor sudorali, care excita glandele sudoripare, atat prin intermediul acetilcolinei si substantelor colinergice (pilocarpina) cat si a celor adrenergice (adrenalina, noradrenalina).

Glandele sebacee

Glandele sebacee indeplinesc functia de secretie a sebumului, care formeaza majoritatea stratului gras ce acopera pielea si parul.

Glandele sebacee sunt glande cu secretie externa, de tip holocrin, adica secretia sebumului se datoreaza dezintegrarii celulelor glandulare. Glanda sebacee este dispusa de obicei in triunghiul constituit din firul de par, muschiul erector al parului si suprafata profunda a epidermei, constituind ceea ce se numeste foliculul pilosebaceu. Glandele sebacee se gasesc pe cea mai mare parte a corpului in asociere cu foliculii parului, dar pot exista si separat.

Fig.3 Glanda sebacee asociata firului de par (aparatul pilosebaceu)

Fig.4 Accin glandular

Glanda sebacee este formata din mai multi lobuli (accini) care sunt delimitati la exterior de o membrana bazala.

Fata interna a acestei membrane prezinta un rand de celule (strat germinativ) care da nastere celulelor sebacee superioare, aceasta in timpul evolutiei lor acumuleaza lipide, devin de cateva ori mai mari decat marimea lor normala, se dezagrega elimina sebumul, prin conductul sebaceu principal, in canalul pilar. Nu toate glandele sebacee au legatura cu canalul pilar, o parte din ele se deschid direct la suprafata pielii.

Eliminarea sebumului in canalul pilar are loc datorita contractiei muschiului erector al parului, actionat de sistemul neurovegetativ iar din canalul pilar datorita presiunii hidrostatice de-a lungul firului de par. Reinnoirea permanenta a celulelor sebacee este asigurata de diviziunea care are loc la periferia accinilor.

Numarul si volumul glandelor sebacee care insotesc firul de par difera in functie de zona corporala. Se pot intalni mai multe glande sebacee in forma de coroana in jurul unui fir de par.

Numarul glandelor variaza intre 400 - 1000/cm² in zona capului (scalp), frunte, obraz, barbie, toracele superior, umeri, regiunea genitala. Cele mai mici, uneori rudimentare, sunt glandele atasate firelor de par subtiri de pe membre si abdomen. Glandele sebacee lipsesc pe palme si talpi.

Grasimile care se formeaza in glandele sebacee provin o parte din lipidele din sange, iar o alta parte din transformarea glicogenului existent in celulele bazale ale glandei. Sebumul apare astfel la suprafata pielii sub forma unei secretii grase de consistenta variabila in raport cu temperatura mediului (este mai fluida la temperaturi mai ridicate si mai vascoasa la temperaturi mai joase).

Sebumul reprezinta secretia pura a glandelor sebacee, constituit dintr-un amestec complex de lipide, alcatuit din fosfolipide, trigliceride, ceruri, squalen, acizi grasi nesaturati, colesterol, esteri colesterolici, alti steroli si alte substante.

Analiza componentelor sebumului a fost dificila datorita impurificarii sebumului cu componenete ale grasimii de la suprafata pielii (a carei compozitie difera) si a degradarii enzimatice pe care-l sufera aceasta pe parcursul traversarii conductului sebaceu.

F.J. Ebling si V.R. Wheathley, prin studiile intreprinse mentioneaza urmatoarea compozitiei a sebumului:

Tabel I. Compozitia sebumului

R.E. Kellum, a demonstrat ca sebumul pur izolat din glandele sebacee, contine toti acizii grasi sub forma de trigliceride, care ulterior se scindeaza in digliceride, monogliceride si acizi grasi liberi, sub influenta enzimele lipolitice din conductul sebaceu si de la suprafata pielii, secretate, de microorganisme.

In comedoane si filamentele seboreice unde abunda Corynebac-terium acnes care secreta o enzima lipolitica, lipoliza este completa, iar in zonele unde prezenta lui este mai redusa, predomina trigliceridele si acizii grasi liberi sunt prezenti intr-o cantitate mai mica.

N. Nicolaides, discuta originea componentilor principali din sebum. El mentioneaza ca acizii grasi liberi sunt din domeniul C₈ - C₂₂ si cuprind acizi saturati, nesaturati, proveniti in special din scindarea digliceridelor, monogliceridelor.

Sebumul este o componenta cu o puternica actiune iritanta asupra tesuturilor, datorate in principal acizilor grasi liberi. S-a constat ca injectarea intradermica a unei suspensii diluate de acizi grasi liberi izolati din sebum, determina aparitia unei intense papule inflamatorii, pe cand injectarea sebumului din care au fost indepartati acizi grasi, a dat o reactie inflamatorie mai slaba.

In ceea ce priveste actiunea acizilor grasi, F.J. Ebling a demonstrat ca acizii grasi liberi cu lungimea lantului C₈ - C₁₄, determina o reactie inflamatorie mai puternica decat cei cu lant mai lung sau mai scurt, deoarece au o mare capacitate de penetrare a barierei epidermice.

In afara de lipide, o alta componenta care abunda in glandele sebacee din pielea umana este glicogenul. Lipidele si glicogenul se gasesc intr-un raport invers; pe masura ce creste cantitatea de lipide, glicogenul scade, ceea ce demonstreaza posibilitatea transformarii in evolutia glandelor sebacee a glucidelor in lipide.

Secretia sebacee care alcatuieste filmul lipidic al pielii are urmatoarea compozitiei (tabel II).

Tabelul II. Compozitia lipidelor de la suprafata pielii (dupa Sagarin)

Continutul total in lipide de la suprafata pielii, apreciat prin determinari fizico-chimice este 0,017 g/cm² pentru pielea normala, 0,023 g/cm² pentru pielea grasa si 0,005 g/cm² la pielea uscata (K. Schrader, 1974).

S-a constatat ca in filmul lipidic de la suprafata pielii in zonele in care glandele sebacee lipsesc (palme, plante) - squalenul se gaseste in concentratie mica, fiind prezenta in schimb o cantitate mai mare de colesterol, in timp ce in zonele unde predomina glandele sebacee, acest raport este invers. Se pare ca squalenul este produs in mare cantitate de glandele sebacee, el constituie precursorul colesterolului din filmul lipidic superficial, impreuna cu care formeaza 10 - 20% din filmul lipidic de la suprafata pielii umane normale.

Factorii care influenteaza secretia sebacee. Secretia glandelor sebacee este influentata indeosebi de factori interni si in mai mica masura de cei externi.

Factorii interni cuprind:

- sistemul endocrin;

- sistemul nervos.

Sistemul endocrin. Glandele sexuale. Numeroase cercetari evidentiaza rolul important de coordonator al glandelor sexuale, indeosebi al hormonilor androgeni, in controlul activitatii glandelor sebacee. Dezvoltarea si activitatea glandelor sebacee este dependenta in primul rand de prezenta androgenilor, in special a testosteronului, ceea ce determina ca intrarea in functiune a glandelor sebacee sa coincida cu epoca pubertatii. Rolul predominant al hormonilor androgeni rezulta si din faptul ca in perioada prepubertala glandele sunt minuscule si cresc apreciabil la pubertate cand cantitatea de sebum creste in medie de 5 ori.

Estrogeni (foliculina), in doze mici nu influenteaza secretia glandelor sebacee, in doze mari desi nu influenteaza ritmul de dezvoltare al celulelor sebacee ei fac sa scada volumul glandelor sebacee si inhiba secretia acestora. Estrogenii au ca efect o micsorare a glandelor sebacee la animale si om, o reducere a productiei de sebum la om. Estrogenii actioneaza prin suprimarea secretiei gonadotrofin hipofizare si a androgenilor endogeni. Reiese deci din cercetarile intreprinse in acest domeniu ca secretia glandelor sebacee este stimulata cu predominanta de hormonii androgeni testiculara (barbati), corticosuprarenala sau ovariana (femei) si inhibata printr-un efect local de estrogeni.

Tiroida, are o influenta asupra secretiei sebacee. In insuficienta secretorie (hipotiroidism) are loc o crestere a lipemiei, ceea ce determina o crestere a cantitatii de sebum, aparitia seboreei si chiar a unor leziuni seboreice.

Capsulele suprarenale, influenteaza prin hormonii secretati, activitatea glandelor sebacee. Hidrocortizonul si cortizonul secretate de capsulele suprarenale au rol de pregatire a glandelor sebacee pentru a raspunde la actiuni de stimulare a androgenilor. Actiunea stimulatoare a corticosteroizilor este sustinuta pe baza aparitiei de eruptii acneiforme la unii bolnavi dupa administrare prelungita de hormoni corticosteroizi.

Hipofiza, prin hormonii sebotrofici secretati de ea, pregatesc glandele sebacee sa raspunda la actiunea hormonilor androgeni, ceea ce pot agrava seboreea.

Sistemul nervos. S-a constat ca in conditii de stres, in general are loc o crestere a activitatii glandelor sebacee.

Kligman si Shelley, arata ca emotiile pot produce o seboree emotionala, iar anxietatea prelungita poate determina o seboree crescuta prin hiperplazia glandelor sebacee.

In unele afectiuni cum sunt sindromul parkinson, encefalite, epilepsie are loc o crestere a secretiei de sebum pe cand in nevrite, afectiuni paralitice, are loc o scadere a acesteia.

Aparatul digestiv, joaca un rol indirect prin capacitatea de absorbtie a grasimilor si hidrocarbonatelor la nivelul intestinului, care apoi ajung la glandele sebacee prin circulatia sanguina.

Factori externi. Dintre acestia, influenteaza in special temperatura si alimentatia.

Temperatura, influenteaza asupra vascozitatii sebumului. La temperatura corpului uman sebumul este fluid. La temperatura camerei el este semifluid.

S-a stabilit experimental ca productia de sebum creste cu 10% pentru fiecare ridicare a temperaturii cu 1^o. Cresterea temperaturii mareste fluiditatea sebumului din rezervoarele foliculare, cauzand eliminarea mai rapida spre suprafata.

Alimentatia, influenteaza prin grasimile si hidrocarbonatele, care constituie principalele elemente din care glandele sebacee sintetizeaza grasimile.

Functiile sebumului. Sebumul are rolul de a lubrifia parul si tegumentele. El contribuie la formarea 'stratului hidrolipidic' si a 'mantalei acide'.

Rothman si colab. arata ca sebumul si produsii sai de hidroliza au actiune fungistatica. S-a observat ca parazitii fungici se colonizeaza in special in zonele mai sarace, in glande sebacee (in zona plicilor). Sebumul datorita compozitiei sale chimice, explica actiunea antifungica de vindecare spontana la pubertatea a microsporiei si tricofitiei.

Filmul hidrolipidic cutanat. Reprezinta zona de protectie a pielii, alcatuita din stratul hidrolipidic si stratul cornos.

Stratul hidrolipidic, se prezinta ca o pelicula la suprafata pielii rezultata din emulsionarea grasimilor (secretia sebacee), secretia sudorala (apa si electroliti) si epiderm (unele scleroproteine, steroli, fosfolipide). Din aceste asocieri rezulta emulsii de ulei/apa, cand apa este in cantitate suficienta, care se transforma in emulsie apa/ulei cand acest strat pierde din apa prin evaporare. Continutul de apa trebuie sa fie in aceste conditii de cel putin 10%.

Stratul hidrolipidic poate suferi modificari. In cazul in care scade cantitatea de grasime, pielea se usuca, se formeaza un film multimolecular, ceea ce explica greutatea emulsionarii acestuia fata de situatia normala cand lipidele din sebum ce emulsioneaza intr-un film monomolecular. Alterari ale stratului hidrolipidic au loc si in conditii de clima excesiva (frig, caldura uscata, vant etc,) sau agenti chimici (solventi organici, detergenti).

Consecintele acestor modificari este pierderea rapida a apei sau fixarea ei, ceea ce duce la uscarea pielii si pierderea supletei ei naturale.

Stratul hidrolipidic are functia de reglator al apei din piele, fiind comparat cu un burete care capteaza sau elibereaza apa in functie de necesitati, controland in acest mod evaporarea apei in mediu exterior, difuzarea ei catre epiderm si stabilirea gradului de umiditate al stratului cornos.

Mantaua acida, este alcatuita din stratul hidrolipidic si stratul cornos, care impreuna realizeaza la suprafata pielii o manta acida (pH=5-6), imbraca aproape toata suprafata pielii. Cele doua straturi (hidrolipidic si mantaua acida) actioneaza sinergic, jucand un rol important in protectia antimicrobiana a pielii si chimica impotriva unor noxe. Actiunea antimicrobiana se datoreaza pe de o parte pH-ului acid, care creeaza un mediu nefavorabil dezvoltarii microbilor, pe de alta parte descuamarii continue a stratului cornos care elimina permanent flora microbiana a pielii.