TURTA DIN FAINA DE GRAU

TURTA DIN FAINA DE GRAU

500 g faina * sare

apa cat primeste un aluat (de-i vartos ori moale, puterea casei decide)

. Faina se cerne, se framanta cu apa si un pic de sare pana nu se mai lipeste de degete

. Se rup bucati de aluat, se rotunjesc si turtesc (desigur!) si se pun pe vatra sau intr-o tava presarata cu faina, in cuptorul incins sau sub test- cand li s-a intarit coaja sunt gata

Paranteza de expediat la alte capitole: de aici incolo incep adaosurile in grasimi, branzeturi, oua, smantana, desigur si alte bunatati ce schimba viata si chiar si numele turtei, indepartand-o intrucatva de rolul primar religios caruia-i fusese destinata.

TURTELE DE AJUN

Iata un prim exemplu: ce fac moldovencele pentru noaptea de Ajunul Craciunului,

Aluat:

800 g faina . apa, sare

ulei de uns tava (desi, traditia nu prevede!)

Se framanta un aluat ce se poate intinde foaie subtire (muchie de cutit)

Se taie cu paharul turtite

Se unge tava cu putin ulei (se poate si fara, presarand doar faina)

Tava se pune pe foc si se coc turtitele repede, pe o parte si pe alta, apoi se lasa sa astepte

Sirop:

. 400 g zahar (sau miere) . zahar vanilat

l cana ceai de tei, iasomie si petale de trandafir (sau lapte - julfa - de samanta de canepa)

Se fierbe zaharul cu ceai (sau mierea cu julfa) pana se face un sirop bine legat

Glazura:

200 g miez de nuca prajita (sau mac)

200 g zahar pudra

* Se inmoaie turtitele-n sirop, se tavalesc prin nuca sau mac si se presara cu zahar pudra

De post sunt, dar sunt atat de dulci!

renasterea

Prin anii '65, cand generatia artistica saizeci schimba fata culturii romanesti si darama, cu o splendida violenta spirituala, zidurile proletcultismului, un fenomen similar, la alta scara si in alt plan, avea loc si in satele fagarasene. Eram tulburat, nu intelegeam, - nu stiam atunci cat de sensibila e freatica unei culturi - cum prind, din nimic parca, latentele culturale semnale insesizabile si reactioneaza exploziv.

Nici azi nu stiu pe ce cai au simtit taranii fagaraseni valul innoitor (ca doar nu citeau la Ceapeu, dupa arat, in cor, Romania literara!) si nici cum s-au hotarat, toti feciorii, din cincizeci de sate odata, sa porneasca iar, toti in acelasi an, cetele de colindatori, interzise de doua decenii.

Nici daca s-ar fi dat ucaz si s-ar fi anuntat la ziar - de maine reincep cetele - si tot n-ar fi reactionat asa cei cateva sute de tineri, nascuti si crescuti sub poala de un rosu intolerant a lui Mos Gerila,

Oricum, o febra mistuitoare, deopotriva fericita si dureroasa, a cuprins satele fagarasene. Serbarile cu Mos Gerila s-au dus dracului, plangeau bietele invatatoare in caminele (culturale!) goale, cu sarcina neindeplinita si activistul UTC, descumpanit, amenintator si beat, pe cap. Batranii alergau - la propriu! - prin sat, scotand de prin poduri sculele dosite - borita, turca, capra, buhaiul - sa le dea in sfarsit in grija nepotilor, ca pe o solie fara de pret. Tiganii ramasesera fara uneltele de lucru - noroc ca era iarna si nu se scotea ciurda, asa ca se puteau lipsi de harapnice.

De unde, de neunde (pana atunci, daca veneai in sat si voiai sa cumperi rachiu, te plimbau: "N-avem, ni-l ia statul pe tot, domnisorule, muncim degeaba') brusc, bautura curgea in valuri.

La Casa Cetei, militianul, cu mana lui, implantase brazii in pamant, la intrare, iar cand trecea prin fata bisericii se inchina (si inainte o facea, dar numai cand credea ca nu-l vede nimeni).

Tot satul carase lavite, mese, pahare si farfurii, mancare, la intai decembrie Casa Cetei putea primi si ospata pe oricine ii trecea pragul. Flacaii cu cas la gura, care de douazeci de ani pareau sa nu fi invatat decat "Republica mareata vaaatra' si marsul cu cantec patriotic la munca voluntara, jucau "horita' si "turca' de ziceai ca n-au facut nimic altceva toata viata! Colinde pe care le credeam disparute, uitate, ingropate, lungi poeme de cincizeci de strofe tasneau izvor din gura plozilor de cinci-sase anisori ("Fost-o odat-un imparatu, Leru-i domn, leru mH domn, Care veste-n lume-o datu, Lerui domn, leru mi-i domn) de parca le-ar fi avut tot timpul in ei!

Asta mi-a fost impresia: ca nimeni nu a invatat sau nu a reinvatat nimic, ci totul a erupt din adanc, dintr-o gena culturala, dintr-o memorie unica, dintr-un monolog artistic milenar neintrerupt.

De unde numai basca si pantalonii de salopeta impanzeau ulitele satului de doua decenii, o data cu Sfantu'Nicolae n-am mai vazut altceva decat costume populare. Cand veneau de la lucru, "de la fabrica' din Fagaras, cu "Rata', feciorii opreau autobuzul in capul satului si se schimbau, isi puneau cioarecii albi si camesile brodate si numai asa intrau in vatra satului si in Casa Cetei,

S-au tocmit lautari pe o luna-ntreaga, s-a scos o data jocul, a venit si Craciunul, Vataful Cetei, desi nu eram din sat, mi=a ingaduit sa-l ajut pe colacar, urma incercarea cea grea, colindatul.

La sarbatorile de iarna in Transilvania, un rol important in ceata de feciori il detine "colacarul', cel de gestioneaza proviziile alimentare stranse, inclusiv colacii oferiti colindatorilor, cu care se organizeaza mesele comune ce marcheaza ciclul sarbatorilor de Craciun si Anul Nou, Functie principala in cetele de feciori, cea a colacarului, poate fi indeplinita de un tanar cu calitati deosebite; - cinste ireprosabila, istetime si respect pentru "randuiala indatinata'.

(Oielia Vaduva - " Pasi,,,')

Obiceiul fagarasan (si nu numai) este ca ceata, cu tot alaiul, cu capra, borita, turca, buhai, cu lautari si ce o mai fi, sa colinde intregul sat, casa cu casa, in seara si noaptea de Ajun si in ziua si noaptea de Craciun.

Se intra in fiecare casa, chiar si in cele de tigani - in satele din Tara Fagarasului tiganii au propriul lor "cartier' prapadit, un pic in afara asezarii, si sunt crestini, - se bea un pahar de rachiu si unul de vin si se joaca fetele de maritat.

Acuma, ganditi-va si dumneavoastra, un sat are doua sute de case.

Sa zicem ca nu toti au fete de maritat. Sa zicem ca unii sunt in doliu si nu te pot primi, asa ca iti dau, din poarta, o sticla, un ban, o bucata de carne si un colac, si se intorc sa-si planga necazul. Dar, am numarat: in noaptea aceea Vataful si ai sai au cantat, au jucat si au baut cate un rachiu si un pahar de vin in nouazeci si trei de case! Au dormit trei ore si iar au plecat, spre seara ispravind, taras, de colindat si ultima casa de tigani, dupa datina!

Colacarul si cu mine n-am baut deloc - aveam raspunderi - dar ceilalti ma asteptam tot timpul sa cada secerati de o coma alcoolica fara intoarcere: nouazeci si trei de paharele de rachiu de cincizeci-saptezeci de grade - si inca de soiuri diferite, Dumnezeu stie din ce facute fiecare - si nouazeci si trei de pahare de vin, si el de toate felurile!!

Nu numai ca nu a cazut nici unul, dar si-au terminat misiunea (altfel nu pot s-o numesc) cu o anume demnitate incetosata. Sigur, fetele aveau grija sa-i sustina ele, in cei doi-trei pasi de joc, abia schitate. Sigur, oamenii aveau grija sa-i sprijine pe cetasi de la o poarta la alta, altfel poate s-ar fi pravalit.

Dar feciorii, asa imbibati de alcool si epuizati de oboseala cum erau, isi cantau constiincios colindele la fiecare curte, jucau "capra' (Doamne, ce greu e!) si fetele corespunzatoare si urau gazdelor bucurii, sanatate si belsug de sarbatoare, band paharutele ceremoniale.

Ce puteri ii anima? ma-ntrebam. Ce ii poarta mai departe, iluminati de viziuni, sa-si duca mesajul augural, daca nu niste forte divine? (eram destul de exaltat pe vremea aceea, si nu stiu daca m-am schimbat).

Colindatorii, care il aduc chiar pe Dumnezeu in casele oamenilor, nu sunt decat mediatorii ce primesc darul care, prin ei, ajunge la divinitate, Colindele retin imaginea mesei de Craciun, cand se deschide cerul si Dumnezeu intra in casa o data cu colindatorii si se asaza la masa cu gazda, realizandu-se un imaginar contact intim cu divinitatea, Darurile-ofranda oferite colindatorilor, menite sa medieze raporturile cu divinitatea, sunt o reflectare a dorintei perpetue a omului de a comunica cu fortele supreme (de aici credinta, inca actuala, ca cel ce nu rasplateste corespunzator colindatorii poate atrage mania divina).

(din Ofelia Vaduva - "Pasi spre sacru')

Seara, la Masa Craciunului, in Casa Cetei, dupa ce popa a sfintit bucatele, toti feciorii cetei - livizi, cu cearcane dramatice, cu febre musculare dureroase si paralizante - au cinstit sarbatoreste cu oaspetii, cum se cuvine. intai s-a rupt Colacul Mare, si s-a-mpartit la toti cei de fata, care numai putini nu eram.

Colacul Mare, de 4-6 kg, are forma rotunda si este bogat ornamentat cu motive astrale (Soarele si Luna), fitomorfe (flori, crengute de pomi, fructe) si zoomorfe (pasari). Se face in Bucovina, Maramures, Transilvania, Oltenia de nord.

(Ion Ghinoiu - "Obiceiuri,..')

Trebuie spus, daca nu stiti obiceiul; din banii, bucatele si bautura primite din colindat, ceata tine lautari si casa deschisa si imbelsugata o luna intreaga, intregului sat, asigurand bunul mers al tuturor sarbatorilor de iarna.

Pe masa erau, pentru inceput, insirate blide incarcate cu racituri: toba (cas de cap, cum i se spune), caltabos, carnati afumati, piftii, chisea si jumari printre sticle de rachiu si cepe rosii, lucind in otet. in dreptul fiecarei farfurii era un craciunel rotund, frumos impletit, pe o ramurica de brad.

Lautarii cantau intr-o dunga, ametiti si ei de oboseala.

S-a cantat colind, s-a facut semnul crucii peste colaci, peste adunare si peste blide si s-a inceput vesel, masa. Dupa racituri a venit la fala cinei o ciorba de carne de porc afumata, cu tarhon si otet, sa dreaga. Se manca incet dar galagios, se radea mult, din nesomn si sarbatoare. Lume venea, lume pleca.

Masa Cetei - la spectacolul ritual asistau mamele, surorile si dragutele flacailor, plus cine mai dorea din sat - a continuat cu o friptura de carne de porc - parte afumata, parte proaspata - un carnat prajit, langa ceva cartofi saraci si castroane cu muraturi in otet: gogosari si castraveciori.

A venit vinul, fiert si dulce, insinuant ca o otrava, au venit si sarmalele, uriase, cu smantana, cu mamaliga si ardei iute. in sfarsit au venit si cozonacii, cu nuca si cu mac.

Bradul avea toate lumanarile aprinse, asezand pe chipurile mesenilor umbre mici.

Toti pandeau cetasii, sa vada, se rupe vreunul, se lasa?

S-au ridicat toti, au spus rugaciune - Doamne, erau atat de tineri, de frumosi, de exaltati in hotararea lor supraomeneasca - au mai cantat un colind si au iesit din "casi' sa scoata jocul, sa dea drumul sarbatorii. Purtati in triumf de intregul sat, s-au oprit in "centru', la locul "de hora'. Au jucat intai o "fecioreasca', numai ei. Apoi, si-au luat dragutele la "posovoaica' si s-a pornit hora taraneasca, ca o imbratisare a tuturor, de Craciun.

Au jucat pana la miezul noptii, fara oprire, fara istov, ca niste soli, ca niste insemnati, niste alesi ce erau - satenii se potolisera-n priveala - trimitand astfel undeva, spre inalt, mesajul lor de speranta, de bucurie, de incredere.

Copii bubuiau din pocnitori improvizate, aprindeau artificii, frigul si zapada nu existau pentru nimeni. Am plecat in sfarsit spre Casa, Istoviti, feciorii cetei s-au prabusit in paturi, inveliti si privegheati de mamele lacrimand ingrijorate.

Apoi luminile s-au stins, satul a adormit. Am ramas singur, in camera darurilor. Nu-mi era somn, retraiam, socat, clipa cu clipa, extazul acelor zile si nopti, lumea necunoscuta de datini vechi si mistere in care fusesem aruncat, nepregatit si poate prea brusc.

Satul meu fagarasan devenise brusc altceva. O lume mistica, arhaica, incarcata de rituri si obiceiuri vechi, rasarite torential dintre grijile zilnice, Dezghetul acela temporar din '63 - '71 eliberase exploziv energii si amintiri de o dimensiune colosala (asa s-a intamplat si cu literatura: dupa descatusarea '60 - '70, cine ne-a mai putut intoarce la proletcultism?)

Lumina lunii se filtra prin geamul inghetat. Si nu stiu daca a fost doar emotia noptii, a varstei, a oboselii exaltate, sau si altceva, dar mi s-a parut ca, in jurul mesei pe care se inaltase stiva de colaci - asa arata camera colacarului - s-a aprins un foc rece, nobil, de raze, O aureola.

Mi-era frig, am adormit cu colac rotund si cald ca un soare la piept - eram doar un adolescent sentimental - traisem, la saisprezece ani, prima mea zi de libertate.

Cercul este forma pastrata cu frecventa cea mai mare la facerea colacilor. Imagine simbolica arhetipala, ce ne trimite la profundele radacini ale culturii universale, cercul este " inzestrat cu puterea de a apara, caci, simbolic, semnifica vesnicia'.

Zonal apare sub forma a doua cercuri concentrice (de exemplu, colacii pentru prapur - Mures) sau a trei cercuri concentrice (colacii de nunta - Valcea). Sub forma cercului taiat de cruce, realizata prin aplicari de fasii de aluat sau prin incizare cu ajutorul unui varf ascutit este aluatul folosit in ceremonialul de inmormantare sau de nunta in numeroase zone.

Roata a vietii care se invarteste perpetuu - imagine care, mai tarziu, a capatat acceptiune solara, devenind semn astral in arta populara, in genere -in localitati din judetul Salaj, "colacul Soarelui' este inca agatat pe peretele camerei unde se ia "cina mortului', in judetul Caras-Severin "Soarele' (cu raze trasate din f asii de coca aplicate) face inca parte din motivele ornamentale ale colacilor necesari ceremonialului de inmormantare. in Maramures, dupa cununie, fata se uita prin colac la "Sfantul Soare',
gest pe care-l gasim si in alte zone, colacul fiind insa substituit prin inelul de cununie.

(Ofelia Vaduva - "Pasi spre sacru')