SALATA LA ROMANI

SALATA LA ROMANI

Sosul etern, o proportie si o compozitie practic nemodificabile: 1 lingura untdelemn, 1 lingura otet, 2 linguri apa, sare, piper. E o constanta autoritara a tuturor salatelor romanesti, de varza, rosii, ciuperci, salata verde, fasole etc.

Boleroul pe care-l vom interpreta acum incepe cu o ceapa sparta pe coltul mesei ("Frumos plang ochii miresei'). Acest sunet primordial cantat-in re major de bucium se afla descris cu duiosie deliroasa si in literatura noastra idilica, ca o prima valoare gastronomica neaosa (suprema? absoluta?).

E urmata de o picatura de otet si una de untdelemn, la care s-a asociat blidul adecvat, ca un sunet de corn, sociabil.

Daca e blid si e ceapa taiata pestisori, se adauga, din simpatie, trompetele: o rosie-doua, impartite in felii subtiri. E bine sa fie tari, coapte (c-asa-s bune rosiile-n salata: niciodata verzi, niciodata moi).

Susura bland si un praf de piper, ca o dulce piculina.

Unde sunt ceapa, rosii, otet, ulei, piper, sare, merg si doi castraveti tineri, rotunzi ca niste violoncele, desi in carne, taiati felii fine, cu trei catei de usturoi, pisati ca niste timpane grave.

Acum dirijorul invita in concert si un piano forte: doi ardei grasi si unul iute, fortissimo, taiati felioare transparente, precum si o legatura de marar, tocata, suava ca o harpa. In sfarsit intra in scena si o bucata potrivita de telemea uscata, gaurita ca o orga, care se rade ploaie peste toate.

Simfonismul a atins apogeul, timpanele sparg timpanele, coardele se-ncordeaza, suflatorii nu mai au suflu, pianul nu canta piano, dirijorul si-a pierdut pana si autocontrolul si a lesinat de placere si excese.

Romanii mananca salata asa:

Rup un miez mare de paine, il inmoaie in sosul de la friptura si il indeasa in gura

Infig in furculita cinci-unspe felii de cartof prajit, le infunda intre masele si pe acelea, ca mai era loc

Taie un hartan de friptura mai grasa, ca este, si-l imping cu pofta si cu mana in hambarul gurii

Abia acum vine randul salatii - din dintii furculitei nu trebuie sa lipseasca rosie, ceapa, ardei gras si iute, castravete, o pata de usturoi si o farama de branza. Daca ceva lipseste, se mai ia o data

. La zeama otetita se ajunge cu un dumicat de paine inmuiat decuvreme in castron si aruncat peste ce mai era in moara falcilor

. Chestia nu poate fi inghitita, asa ca mioriticul ia ulcica cu vinat, suge vreo opt ghiogalturi, strambandu-se de durere pe masura ce nodul gros i se scurge pe gat. Rasufla usurat si suspina multumit, urand induiosat tuturor:"Da Doamne, cand ne-o fi mai rau, sa ne fie ca acum'

Aceasta succesiune e un ritual si nu poate fi modificata decat cu riscul alienarii unui popor sensibil si modest, dar sigur de calitatile si valorile lui.