Criterii motrice in selectia sportiva. Particularitati ale selectiei

Criterii motrice in selectia sportiva. Particularitati ale selectiei

Criteriile de selectie, precizate si in Sistemul national unic de selectie, prezinta o importanta diferita de la o ramura de sport la alta. De exemplu, pentru unele ramuri, probe sau chiar "posturi" (in echipe) s-a putut stabili un anumit tip somatic care favorizeaza marea performanta, in timp ce la altele obtinerea rezultatelor nu este conditionata de existenta unui anumit tip constitutional.

Dar pentru majoritatea ramurilor de sport, motricitatea - nivelul si ritmul de evolutie al acesteia - devine criteriul de baza al selectiei. Acesta este obiectivizat printr-un sistem de probe si norme de control imaginate tocmai pentru depistarea si promovarea talentelor sportive. Continutul acestui sistem de probe si norme este diferentiat in functie de varsta si stagiul de pregatire al candidatului sportiv.

3.1. Sistemul de probe si norme pentru selectie

Acest sistem reprezinta un instrument operativ de lucru care orienteaza selectia si pregatirea copiilor si juniorilor pentru sportul de performanta, permitand fiecarui antrenor sau profesor de educatie fizica si sport compararea rezultatelor si evolutiilor motrice ale copiilor din grupele proprii cu niste valori standard stabilite la nivel national.

Probe si norme de control pentru selectia primara (grupele de incepatori)

In momentul selectiei primare pot fi intalniti copii cu o experienta motrica diferita. Exista astfel riscul de a fi respinsi copiii cu calitati motrice deosebite, pe care nu le pot exprima insa la un nivel corespunzator, datorita unor deprinderi motrice de baza deficitare sau unei experiente motrice insuficiente. Pentru o apreciere cat mai exacta a capacitatilor motrice ale fiecarui copil este bine ca, inainte de formularea deciziei in privinta celor ce vor fi inclusi in pregatire, copiii sa urmeze un program unitar de pregatire de 1-3 luni. In practica se procedeaza in acest mod, selectionandu-se copiii dupa o perioada de supraveghere (gimnastica, patinaj artistic, inot). La anumite ramuri de sport este nevoie de o perioada anterioara selectiei propriu-zise, de 1-2 ani, pentru acomodarea cu mediul (zapada, gheata, apa) si pentru initiere, astfel incat pierderile la grupele de incepatori sa fie cat mai mici. Includerea in grupele de incepatori se face pe baza rezultatelor obtinute la probele de control de la sfarsitul acestei perioade.

De asemenea, pot fi selectionati copii proveniti din grupele de pregatire sportiva din ciclul gimnazial, din cercurile sportive ale ciclului primar sau cei care dovedesc aptitudini reale pentru activitatea sportiva.

Aprecierea motricitatii tuturor acestor copii, ca expresie a gradului de dezvoltare a fiecarei calitati motrice in parte si a tuturor la un loc, se face pe baza rezultatelor obtinute la probele incluse intr-o baterie care are la baza testul international de capacitate fizica cunoscut sub denumirea de "Standard Fitness Test", adoptat de Federatia Internationala de Educatie Fizica (FIEF).

Pentru o apreciere unitara a rezultatelor s-a stabilit un sistem de scalare a performantelor pentru fiecare varsta in parte, separat pentru baieti si pentru fete, fiecare performanta capatand un echivalent in puncte.

Acest sistem de scalare, denumit Hull, in care media primeste 50 de puncte, prezinta urmatoarele avantaje:

- permite antrenorului sau profesorului compararea nivelului general al grupei si al fiecarui elev in parte cu nivelul standardelor nationale;

- face posibila raportarea grupei la cele avute anterior in pregatire si aprecierea potentialului de care dispune aceasta;

- permite aprecierea evolutiei in timp a fiecarui copil.

Tabele scalare - incepatori - baieti (puncte)

Tabele scalare - incepatori - fete (puncte)

Pentru a fi inclusi in grupele de incepatori, copiii trebuie sa realizeze prin cumul unul din urmatoarele baremuri:

- pentru ramurile de sport in care prima selectie se face pana la 6 ani (inclusiv), copiii trebuie sa realizeze minimum 280 puncte la urmatoarele 5 probe: alergare pe 20 m., saritura in lungime de pe loc, proba de indemanare (naveta pe 10 m.), ridicari de trunchi din culcat in sezand timp de 30 s. si mobilitate coxofemurala in plan anterior;

- pentru ramurile de sport la care prima selectie se face la 7 ani sau dupa aceasta varsta, copiii trebuie sa totalizeze minimum 440 de puncte la cele 8 probe ale testului de pregatire fizica generala.

La ramurile de sport la care realizarea performantelor este conditionata de un nivel inalt al calitatilor motrice cu mare preponderenta genetica (viteza, cu toate formele ei de manifestare, detenta si calitatile de coordonare), exigenta trebuie sa fie sporita inca de la prima selectie deoarece aceste calitati se dezvolta mai putin in procesul de antrenament. De aceea, la aceste ramuri de sport, punctajul realizat de copii la calitatile cu grad mare de determinare genetica trebuie sa se apropie de 70 puncte.

Succesul in sportul de inalta performanta este favorizat la anumite discipline (probe) sportive de un anumit tip somatic caracteristic (chiar pentru anumite compartimente sau posturi din cadrul echipei, la unele jocuri sportive). Se constata insa ca, in general, copiii cu valori ale taliei peste media pe tara a varstei lor, prezinta valori motrice mai scazute. Pentru a se asigura reusita pregatirii anumitor copii cu sansa de a deveni performeri, s-a introdus, la unele ramuri de sport (atletism, jocuri sportive si categoriile superioare din lupte si box), o bonificatie pentru talie de exceptie. Se considera copii (juniori) cu talie de exceptie baietii care vor ajunge la o inaltime de peste 191 cm. si fetele care vor atinge inaltimea de peste 175 cm.

Acesti copii primesc o bonificatie de 40 puncte (in medie, 5 puncte de proba), astfel ca in momentul primei selectii pot totaliza 400 de puncte.

In afara acestor probe care testeaza pregatirea fizica generala, la unele ramuri de sport au fost introduse si probe care vizeaza calitati specifice, si anume:

- la gimnastica sportiva: probe de mobilitate (podul de jos si sfoara antero-posterioara), echilibrare si orientare in spatiu (mers pe barna cu intoarcere), viteza de rotatie si executie a miscarilor singulare (proba riglei);

- la gimnastica ritmica sportiva: proba de mobilitate (podul de jos si sfoara laterala), echilibru si orientare in spatiu (mers pe barna cu intoarcere de 1800 la capatul barnei), viteza de reactie si de executie a miscarilor singulare (proba riglei), ritmicitate si muzicalitate motrica;

- la patinaj artistic orientare in spatiu si viteza de rotatie (proba Matorin);

- la inot: probe de mobilitate scapulohumerala si flotabilitate;

- la judo: probe de echilibru (mers pe banca rasturnata), coordonare, memorie motrica (executarea a doua procedee la prima vedere), orientare in spatiu (proba Matorin).

Durata pregatirii in grupele de incepatori este in medie de 3 ani. Ea variaza insa de la o ramura de sport la alta, in functie de complexitatea tehnicii si a efortului, intre 2 si 4 ani.

La sfarsitul fiecarui an de pregatire se trec probe de control. Cerintele minime impuse in acest sens sunt:

- realizarea a 480 puncte la 7-12 ani (sau 280 puncte la 6 ani) conform scalarii varstei respective pentru copiii cu talie normala si 440 puncte pentru copiii cu talie de exceptie (la atletism, jocuri sportive si la unele categorii din atletica grea);

- realizarea normelor la probele specifice pentru fiecare ramura de sport. Aceste probe vizeaza nivelul insusirii procedeelor tehnice de baza ale calitatilor motrice specifice.

Probe si norme de control pentru selectia secundara (grupele de avansati)

Promovarea juniorilor in grupele de avansati si mentinerea lor in aceste grupe de pregatire sunt conditionate de trecerea anuala a probelor de control specifice pentru fiecare ramura de sport sau grupa de probe (din atletism). Aceste probe de control obiectivizeaza:

- gradul de insusire a procedeelor tehnico-tactice de baza si a unor combinatii tactice de atac si aparare;

- nivelul pregatirii fizice specifice.

Durata pregatirii in grupele de avansati este in medie de 5 ani, in functie de natura sportului respectiv (complexitatea tehnicii si tacticii sau necesitatea unei perioade mai indelungate pentru adaptari pe plan biologic).

Mentinerea in pregatire este conditionata de realizarea normelor stabilite pentru fiecare varsta si an de pregatire, in parte. Aceste probe si norme sunt corelate cu:

- modelul de instruire pe niveluri, ele reprezentand finalitati ale acestui model;

- normele si cerintele pentru participarea la competitii.

In acest mod, la un anumit nivel, se opereaza in cadrul unor discipline sportive cu aceleasi probe de control atat pentru aprecierea pregatirii si selectionarea in grupa superioara, cat si pentru participarea in competitii.

Probe si norme de control pentru selectia finala (grupele de performanta)

Promovarea in grupele de performanta (care corespunde de obicei cu varsta juniorilor I si II) se face pe baza rezultatelor la probele control specifice pentru fiecare ramura de sport, precum si a rezultatelor din competitii (clasificarea si rezultatele obtinute; corelarea cu clasificarea sportiva la sporturile individuale si comportamentul in meciuri la jocurile sportive).

In medie, pregatirea in aceste grupe dureaza doi ani si vizeaza in principal:

- cresterea ponderii lucrului specific (pregatirea tehnico-tactica si pregatirea fizica specifica);

- cresterea capacitatii sportivului de a evolua cu siguranta in concursuri si imbunatatirea experientei competitionale.

Aprecierea anuala a progresului inregistrat se face pe baza rezultatelor obtinute la probele de control. Aceste probe si norme sunt corelate si la acest nivel cu modelul de instruire si normele de participare la competitii.

Probele reprezinta:

- mijloace de pregatire cu grad mare de corelatie cu performanta;

- proba de concurs sau parti din ea;

- procedee tehnico-tactice executate in ritmuri specifice;

- elemente de dificultate crescuta;

- combinatii tactice specifice diferitelor sisteme de atac si aparare;

- performanta pe distante sau durata diferite;

- obtinerea unei anumite categorii de clasificare sportiva.

3.2. Varsta optima de selectie

Particularitatile selectiei motrice sunt determinate de varsta la care se face selectia.

In privinta stabilirii varstei optime de selectie in unele ramuri de sport exista inca puncte de vedere contradictorii. Fiecare din aceste conceptii si practici este prezentata cu avantajele ei si cu exemple concrete de performeri de valoare. Dar practica a dovedit ca la fiecare ramura de sport exista o anumita perioada optima de selectie, majoritatea sportivilor inscriindu-se in aceasta regula, desi in unele cazuri nu lipsesc exceptiile.

Perioada sau varsta de selectie nu are caracter aleatoriu, ci este determinata de:

- varsta care favorizeaza performanta maxima atestata de statisticile competitiilor majore (J.O., C.M., C.E. etc.). Din aceasta varsta scade timpul optim, necesar pentru acumulari pe plan tehnico-tactic si adaptari pe plan biologic (fiziologic, biochimic, motric);

- caracteristicile psihomotrice ale varstei la care se preconizeaza sa se faca prima selectie, daca aceasta varsta favorizeaza invatarea motrica. De exemplu, la gimnastica, inot si patinaj artistic se considera optima varsta de 5-6 ani, intrucat copiii nu se tem, manifesta receptivitate la invatarea elementelor tehnice, iubesc miscarea, au motivatie pentru participarea continua la pregatire;

- posibilitatea de a prognoza dezvoltarea somatica. De exemplu, este greu de prognozat talia si rapoartele intre segmente sub varsta de 10 ani, unul din motivele pentru care, de regula, selectia la atletism si la jocurile sportive se face in jurul sau putin peste aceasta varsta;

- manifestarea calitatilor motrice determinante pentru ramura de sport respectiva: coordonare-viteza de exemplu 6-8 ani (gimnastica, patinaj artistic, schi alpin, inot, tenis de masa, judo); viteza si viteza-forta: 10-12 ani (atletism, lupte, haltere); rezistenta: 14-16 ani (canotaj, ciclism, caiac-canoe, atletism).

3.3. Descrierea probelor testului de pregatire fizica generala pentru selectia primara (grupele de incepatori)

Alergare de viteza - 50 m.

Si pentru fete, si pentru baieti alergarea este aceeasi; cu start din picioare, cronometrat de la prima miscare. Se evita terenurile in panta sau denivelate. Nu se folosesc pantofi cu cuie. Se acorda doua incercari si se inregistreaza cel mai bun rezultat. Pauza dintre alergari este de 15 minute. Rezultatul se inregistreaza in secunde si in zecimi de secunda, punctele cuvenite pentru performanta respectiva fiind precizate la proba, varsta si sexul respectiv, in tabelele de punctaj.

Saritura in lungime de pe loc

Proba este comuna ambelor sexe. Se permite o singura pendulare a bratelor pentru elan. Se acorda doua incercari si se inregistreaza cea mai buna saritura. Se masoara distanta de la varfurile picioarelor (pozitia de plecare) pana la calcaie (pozitia de aterizare). Suprafata pe care se sare trebuie sa fie neteda si nealunecoasa. Se sare descult sau cu pantofi de tenis. Rezultatele se inregistreaza in centimetri si se transforma in puncte conform tabelelor.

Alergarea de rezistenta

Fetele si baietii pana la varsta de 12 ani alearga 600 m.; de la 12 ani in sus, fetele alearga 800 m., iar baietii 1000 m.

Toate distantele se alearga o singura data, pe teren plat contracronometru. Transformarea alergarii in mers se considera abandon. Se alearga descult sau cu pantofi de tenis. Rezultatul se exprima in minute si secunde si se puncteaza conform tabelelor.

Aruncarea mingii de oina la distanta

Se executa o aruncare de pe loc cu o singura mana. Se acorda doua incercari si se inregistreaza cea mai buna aruncare. Proba este comuna ambelor sexe, iar rezultatul se exprima in metri si in centimetri si se puncteaza conform tabelelor.

Mentinerea in atarnat la bara fixa cu bratele indoite

Proba se executa de catre fete la toate varstele, iar de catre baieti numai pana la 12 ani. Bara se apuca cu palmele orientate spre interior, cu bratele indoite din coate, barbia deasupra barei. Copilul este ajutat sa ajunga in aceasta pozitie, dupa care incepe cronometrarea, executantul trebuind sa ramana atarnat, cu bratele indoite si cu barbia deasupra barei, timp cat mai indelungat. Daca barbia a atins bara sau a trecut sub nivelul ei, executia se considera terminata si cronometrul se opreste. Corpul executantului nu trebuie sa atinga nimic in timpul executiei. Se acorda o singura incercare, iar rezultatul se exprima in minute si secunde si se puncteaza conform tabelelor.

Tractiuni in brate

Aceasta proba se executa numai de catre baieti care au depasit varsta de 12 ani. Priza barei se face cu palmele orientate spre interior, bratele perfect intinse, fara ca picioarele sa atinga solul in timpul executiilor. Tractiunile in brate se considera corecte numai daca barbia depaseste de fiecare data nivelul barei. Bratele se intind complet la fiecare revenire, dupa care executia se reia fara paiza pana cand executantul nu mai poate sa treaca cu barbia deasupra barei. Daca executia se intrerupe mai mult de 3 s., se incheie examinarea. Balansarea picioarelor nu este permisa. Rezultatul se exprima in numarul de repetari corect executate si se puncteaza conform tabelelor.

Joc de miscare (naveta)

Se traseaza pe sol doua linii paralele, la distanta de 10 m. una de alta. In spatele fiecarei linii se deseneaza doua cercuri tangente, fiecare cu diametrul de 50 cm. In cercurile uneia dintre linii se aseaza cate o bucata cubica de lemn, avand latura de 5 cm. Initial, executantul se gaseste in celelalte doua cercuri, situate vizavi, stand cu cate un picior in fiecare. La semnalul conducatorului, executantul pleaca cu maximum de viteza, ia si aduce un cub pe care-l plaseaza intr-unul din cercurile pe care le-a parasit, apoi, tot in viteza, pleaca sa aduca si sa plaseze si cel de-al doilea cub. Nu este permisa aruncarea cubului de la distanta, in cerc. Cronometrul se opreste in momentul in care cel de-al doilea cub a fost pus corect in cerc. Rezultatul se exprima in secunde si zecimi de secunda si se puncteaza conform tabelului.

Ridicari de trunchi din culcat in sezand

Executantul se afla initial culcat pe spate, cu mainile la ceafa, coatele pe saltea, genunchii indoiti, talpile pe saltea, varfurile picioarelor fiind sprijinite sub scara fixa (sau sprijinite de un coleg). La semnal, executantul ridica trunchiul la verticala, in pozitia sezand, atingand genunchii cu coatele, dupa care revine imediat in pozitia initiala pentru a repeta executia. Se retin ca executii corecte numai acelea in care s-au atins genunchii cu coatele la ridicarea in pozitia sezand si salteaua la revenirea in pozitia culcat. Rezultatele se exprima in numar de executii corecte, pe parcursul a 30 s.

Mobilitatea articulatiei coxofemurale

Executantul sta in picioare pe un scaun sau pe o banca, inalta de 50 cm., cu varfurile picioarelor la marginea scaunului sau a bancii. O rigla gradata din centimetru in centimetru se fixeaza cu gradatia 50 la nivelul suprafetei scaunului, cu gradatiile mici in sus si cu cele mari in jos. Executantul indoaie trunchiul inainte, cu genunchii perfect intinsi, alunecand cu varfurile degetelor inainte si in jos pe rigla, incercand sa depaseasca cat mai mult gradatia 50. Pozitia finala se mentine 3 s., un timp suficient pentru citirea gradatiei pana la care s-a ajuns cu varful degetelor. Dupa efectuarea a doua incercari, se noteaza cel mai bun rezultat, caruia i se acorda punctajul cuvenit conform tabelelor.

3.4. Principalele aspecte organizatorice ale selectiei sportive

Practica a demonstrat ca nu este suficient sa dispunem doar de o conceptie teoretica bine pusa la punct despre continutul actului de selectie, sa avem criterii, probe si norme, precum si un corp de specialisti, pentru a considera problema rezolvata. Toate aceste componente obligatorii ale muncii de selectie trebuie sa se incadreze mai precis intr-o structura organizatorica apta sa ordoneze activitatea fiecaruia.

A organiza si conduce procesul complex al selectiei inseamna a stabili obiective precise si clare, pe unitati, sectii si specialisti, a instrui corespunzator pe toti cei carora le revin sarcini in domeniul selectiei, pe diferitele ei trepte, a analiza periodic eficienta acestei activitati, pentru a stabili masuri noi, adecvate pentru perfectionarea continua a activitatii de selectie.

Intregul proces de selectie a talentelor pentru sportul de performanta este structurat pe mai multe etape, fiecare trebuind sa aiba precizate aria organizatorica in care se desfasoara, precum si metodologia de realizare.

Aspecte organizatorice deosebit de complexe si de importante se contureaza in desfasurarea activitatii la nivelul primei etape a selectiei, etapa in care are loc de fapt depistarea si initierea copiilor si juniorilor cu calitati deosebite pentru sportul de performanta. Ca forme de organizare a activitatii in cadrul acestei etape "sistemul national unic de selectie" a prevazut constituirea, la nivelul unitatilor de invatamant, a unor cercuri si grupe pentru initierea elevilor selectionati la diferite ramuri de sport.

Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca principala parghie de crestere a eficientei activitatii de depistare si initiere a talentelor trebuie actionata la nivelul scolii de catre profesorii de educatie fizica, a caror calificare le confera aceasta prioritate.

Grupelor de pregatire sportiva li se aloca 5 ore saptamanal, acestea fiind conduse de profesorii de educatie fizica. Efectele acestei organizari trebuie sa se concretizeze in:

- cresterea considerabila a numarului de tineri care prezinta disponibilitati fizice pentru sportul de performanta;

- asigurarea cresterii potentialului fizic si motric al elevilor depistati si inclusi in grupele de pregatire sportiva;

- cresterea valorii grupelor de incepatori din cadrul sectiilor unitatilor sportive, prin promovarea unor elevi care au deja un an de pregatire fizica multilaterala si o motivatie orientata spre sportul de performanta.

Depistarea elevilor cu calitati pentru sportul de performanta reprezinta o sarcina obligatorie si permanenta a tuturor profesorilor de educatie fizica, elevii selectionati fiind orientati catre unitatile specializate.

Admiterea tinerilor talentati in grupele de incepatori ale unitatilor sportive trebuie realizata in conditii de organizare ireprosabile, cu participarea profesorilor de educatie fizica angajati in aceasta activitate, a antrenorilor din unitatile sportive si a medicilor (sportivi sau pediatri) care pot contribui decisiv la elaborarea deciziei de selectie. In acelasi timp, se recomanda imprimarea unui caracter sarbatoresc acestui moment cu adanci semnificatii pentru viitoarea activitate de performanta a tinerilor:

- constituirea grupelor de pregatire pe niveluri valorice in cadrul sectiilor reprezinta nu numai un act metodic, ci si o actiune organizatorica importanta care trebuie desfasurata cu mare exigenta, deoarece efectele acestei structuri sunt in masura sa asigure calitatea procesului de instruire;

- promovarea sportivilor la un nivel superior, conditie esentiala a procesului si cresterii maiestriei lor sportive; aceasta promovare are un caracter permanent, fiind insotita de o ampla actiune organizatorica avand la baza criterii obiective, dar si intelegerea faptului ca, potrivit metodologiei moderne a antrenamentului, nu se mai incredinteaza aceluiasi tehnician atat sarcina depistarii si pregatirii multilaterale a tinerilor, cat si aceea a conducerii procesului de instruire la toate nivelurile de performanta;

- mentinerea in grupe a sportivilor reprezinta un proces organizatoric si metodic care, in unele unitati sportive, are la baza foarte mult subiectivism, conducand la pierdere de timp, blocarea promovarii adevaratelor talente, consumarea unor fonduri importante, promovarea mediocritatii.

Testarea periodica a sportivilor, trecerea probelor si normelor de control in procesul de antrenament sau pentru admiterea participarii la sistemul competitional reprezinta o obligativitate de prim ordin atat in activitatea tehnicienilor, cat si a conducatorilor unitatilor sportive.

Un alt aspect deosebit de important al organizarii procesului de selectie se refera la promovarea sportivilor in loturile olimpice si nationale de seniori, tineret si juniori. Organizarea sistemului de cunoastere si selectionare in loturi a celor mai valorosi sportivi este o operatiune de maxima responsabilitate, de ea depinzand nivelul la care se vor prezenta acestia in confruntarile sportive internationale.

Toate aceste norme trebuie respectate in procesul de selectie si pregatire a sportivilor pentru marea performanta, ele constituindu-se in tot atatea aspecte organizatorice care concura la obtinerea unor rezultate din ce in ce mai bune.

3.5. Particularitatile de crestere si dezvoltare ale copiilor si juniorilor si valorificarea lor in antrenamentul sportiv

Dupa cum se stie, copilul nu este un "adult in miniatura" (Paiget, Claparade) si, ca atare, trebuie tratat diferentiat in procesul de antrenament. Fiecare etapa de crestere si dezvoltare a copilului, cu reguli specifice particularitatilor de varsta, trebuie bine cunoscuta de antrenor.

In timp ce cresterea reprezinta expresia fenomenelor cantitative legate de marirea dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifica procesele calitative care marcheaza atingerea unor niveluri superioare de functionalitate (de exemplu, pubertatea echivaleaza cu intrarea in functiune a glandelor sexuale).

La copii nevoia de miscare reprezinta, de fapt, o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric si aceasta se manifesta prin dorinta lor permanenta de a se juca, de a alerga, sari, arunca etc., de a "zburda" fie spontan, fie organizat (la gradinita, la scoala).

De la bun inceput se impune precizarea ca intre varsta cronologica si cea biologica exista unele discrepante. Din aceste considerente se fac o serie de investigatii pentru stabilirea varstei biologice, singura in masura sa permita individualizarea eficienta a antrenamentului sportiv.

In timpul cresterii si dezvoltarii, diversele elemente corporale prezinta diferentieri de la o varsta la alta. Astfel, se remarca o crestere rapida a cutiei craniene si a creierului, care la varsta de 6 ani ating deja 90-95% din valorile intalnite la adult, in timp ce dimensiunile organismului in ansamblu se cifreaza aproximativ la jumatate din acelea ale adultului. Pe de alta parte, procesul de crestere si dezvoltare nu are loc in mod linear, ci in puseuri, cu o viteza care diminueaza spre varsta adulta si cu mari oscilatii la nivelul diferitelor segmente. Uneori exista diferentieri chiar intre cele doua procese fundamentale de crestere si dezvoltare. Astfel, la pubertate se manifesta o accelerare pronuntata. De asemenea, s-a constatat ca segmentele scheletice considerate izolat au puseul de crestere in momente diferite; plantele si palmele cresc mai repede decat gambele si antebratele, care, la randul lor, inregistreaza indici superiori in raport cu coapsele si bratele, evidentiind aceasta regularitate centripeta a cresterii (Zurbrugg). Inceputul pubertatii este marcat si de o puternica modificare in plan psihofizic fara echivalenta la varsta adulta.

In procesul de crestere se mai remarca o intensificare a metabolismului bazal care este in proportie de 20-10% superior adultului (A. Demeter). Nevoia de vitamine, minerale si alimente este si ea crescuta, dar mai ales necesarul de proteine care poate atinge 2,5 g/kgcorp.

In ceea ce priveste aparatul locomotor, legea Mark-Jansen referitoare la fragilitatea si sensibilitatea tesutului muscular evidentiaza riscurile la care este supus copilul in cazul unui antrenament antifiziologic, cu incarcatura care ii depasesc posibilitatile si care pot avea drept consecinta leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos si ligamentar. Aparatul locomotor al copilului nu are inca rezistenta adultului, ceea ce impune introducerea gradata a exercitiilor cu ingreuieri. In acest sens, antrenamentul de forta pentru copii si juniori presupune:

- asigurarea unui timp suficient de refacere dupa un antrenament predominant de forta;

- evitarea alternarii bruste a incarcaturii;

- evitarea exercitiilor cu haltere, pe deasupra capului si mai ales in timpul puseului de crestere la pubertate, avand in vedere efectul lor negativ la nivelul coloanei (Hollmann-Hettinger). La aceasta varsta, greutatea proprie este suficienta ca incarcatura;

- evitarea lucrului static de durata, care poate afecta indeosebi circulatia venoasa si, implicit, procesele de oxigenare. Lucrul dinamic este de preferat.

Optimizarea antrenamentului sportiv la copii si juniori impune, asadar, cunostinte referitoare la particularitatile de crestere a acestora in diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora un proces de pregatire sportiva adecvat varstei si nivelului de dezvoltare, dar si nevoilor si dorintelor manifestate de copii si juniori.

La varsta scolara mica (antepubertara: 6-11 ani fete si pana la 12 ani baieti), caracterizata prin debut scolar si printr-un comportament gestual impetuos, este evidenta atractia copiilor catre sport, catre intrecerile sportive. Aceasta varsta (copiii fiind mici si usori) poate fi considerata o etapa foarte favorabila pentru invatare, pentru o pregatire tehnica de baza.

Cresterea este in general uniforma, accelerandu-se catre sfarsitul perioadei. Aceasta se manifesta in principal prin alungirea membrelor inferioare; pana la 10 ani, diferentele de crestere a copiilor de sex opus nu sunt mari; la fete, de la aceasta varsta incepe o accelerare a cresterii ca urmare a aparitiei pubertatii.

Sistemul nervos. Creierul are o greutate aproximativ egala cu aceea a adultului, insa, din punct de vedere functional, dezvoltarea lui nu este completa; se constata o mai buna dezvoltare a primului sistem de semnalizare ; aria motrica corticala se apropie de maturatie si este completa abia la 13-14 ani.

Din punct de vedere functional, fenomenul cel mai izbitor este lipsa echilibrului dintre procesele corticale fundamentale, remarcandu-se o neta predominanta a excitatiei. Dintre diversele forme de inhibitie, mai ales inhibitie de diferentiere (una dintre formele principale ale inhibitiei interne, conditionate) este slab dezvoltata si ingreuiaza fixarea corticala a elementelor (cuvintelor, notiunilor, miscarilor) nou receptionate.

Plasticitatea accentuata a sistemului nervos central la aceasta varsta asigura o receptivitate deosebita, dar slaba dezvoltare a inhibitiei de diferentiere ingreuiaza fixarea stabila a notiunilor noi. In aceasta perioada, activitatea glandelor cu secretie interna este insuficienta.

Aparatul locomotor. Oasele sunt mai elastice prin consolidarea sistemelor functionale lamelare, ceea ce determina tendinta spre deformare a acestora la solicitarile de tractiune, presiune si rasucire.

Definitivarea cifozei toracice are loc la etatea de 6-7 ani.

Musculatura ajunge sa reprezinte, la 6 ani, 21,7% din greutatea corpului (fata de peste 35% la adult).

La copiii de varsta antepubertara, fibrele musculare sunt relativ mai lungi decat la adult, iar portiunile tendinoase sunt mai scurte. La inceputul perioadei, sunt inca subtiri, au nucleele mari si sunt relativ bogate in sarcoplasma si apa. Printre ele se gaseste o cantitate mare de tesut conjuctiv.

Tonusul muscular este mai scazut la copiii de varsta antepubertara fata de adult, ceea ce favorizeaza efectuarea mai ampla a miscarilor in articulatii, dar ingreuiaza realizarea unor miscari fine, diferentiate, de precizie.

Sistemul cardiovascular. Cordul reactioneaza puternic, insa neeconomic la efort; irigatia coronariana este bogata; mecanismele de reglare sunt inca slabe pana la 7 ani, datorita dezvoltarii lor insuficiente, si permit doar solicitari usoare.

Frecventa cardiaca in repaus este in medie de 100/min. la varsta de 6 ani, 90/min. la 7 ani, 84/min. la 8 ani si 80/min. la 12 ani.

Cavitatile nazale sunt mai mici si mai inguste decat la adult, iar laringele se situeaza cu trei vertebre mai sus decat la adult.

Bronhiile sunt, la inceput putine la numar.

Dezvoltarea toracelui este devansata de aceea a membrelor.

Muschii respiratori, insuficient dezvoltati, nu pot asigura marimea corespunzatoare a volumului toracelui in efort, amplitudinea miscarilor respiratorii fiind din aceasta cauza relativ mica.

In timpul efortului fizic, posibilitatile de marire a volumului cutiei toracice intr-o respiratie ampla sunt reduse. De aceea, la cel mai mic efort, acesti copii isi accelereaza frecventa respiratorie, evident in anumite limite.

Asigurarea echilibrului corpului in timpul miscarilor intampina dificultati din cauza analizatorului kinestezic, insuficient dezvoltat, dar si ca urmare a faptului ca centrul de greutate al corpului este mai ridicat fata de sol.

Nivelul de dezvoltare pe plan psihofizic la aceasta etapa de varsta permite formarea unor noi deprinderi motrice, ameliorarea coordonarii, indemanarii, supletei si mobilitatii, asigurarea unui bagaj fundamental de procedee tehnice specifice sportului sau probei sportive in care copilul se initiaza si se specializeaza (gimnastica artistica, fosta sportiva, gimnastica ritmica sportiva, inot, patinaj artistic, schi alpin, schi fond, fotbal etc.). Aceasta pregatire tehnica se slefuieste treptat, pe parcursul timpului si isi gaseste expresia in maiestria sportivului respectiv. Ea se cladeste pe fondul unei solide pregatiri fizice, care incepe la 7-8 ani.

Eforturile antrenorului trebuie indreptate in directia insusirii corecte a miscarilor, a eliminarii leganarii sau a altor elemente de prisos in mers si alergare, cu accent pe formarea unei tinute corecte si insusirea unui ritm corespunzator al miscarilor. O atentie speciala trebuie acordata dezvoltarii muschilor extensori ai spatelui si gatului, precum si a altor grupe musculare extensoare, in vederea asigurarii unui echilibru functional intre marile grupe musculare antagoniste.

Rezistenta la efort static a copilului la aceasta varsta este mica, in schimb se recomanda efortul dinamic, concretizat in contractii si relaxari succesive, care este favorizat si de gradul crescut de excitabilitate corticala si contribuie, la randul sau, la optimizarea functiilor respiratorii si circulatorii.

Exercitiile de forta, care reclama incordari mari, si cele de rezistenta nu sunt recomandabile la aceasta varsta decat individualizat si gradat.

Varsta scolara mijlocie coincide cu perioada pubertara care, la fete, se situeaza intre 11 si 13 ani, iar la baieti, intre 12 si 14 ani. Aceasta perioada marcheaza intrarea in functiune a glandelor cu secretie de androgeni, indeosebi de testosteron la baieti si estrogeni la fete, ceea ce determina aparitia caracterelor sexuale secundare si modificari ale intregului organism (masa musculara, cord, pulmon etc.).

Mentionam, de asemenea, ca pubertatea variaza ca durata de la individ la individ. In afara caracterelor sexuale primare si secundare care devin evidente, au loc o serie de modificari in intreg organismul. Astfel, oasele cresc in grosime, sistemul vascular se dezvolta, laringele creste explosiv la baieti, trunchiul este mai mare decat membrele, cele doua sexe se diferentiaza tot mai mult. Subliniem, de asemenea, ca factorii ereditari si cei de mediu (alimentari, geoclimatici, urbanizare etc.) influenteaza momentul instalarii si durata pubertatii, astfel incat individualizarea perioadei pubertare si diferentierea varstei cronologice de cea biologica constituie elemente de maxima importanta in investigarea stiintifica a acestei etape de dezvoltare a organismului.

Aparatul locomotor. La aceasta varsta, oasele se dezvolta mai ales pe seama cresterii lor in grosime, prin depunere de saruri minerale (calciu si fosfor) si prin consolidarea structurii functionale intime. Ele devin mai rezistente la actiunea factorilor mecanici de presiune, tractiune si rasucire, in schimb se reduce elasticitatea lor.

Articulatiile sunt mai slab dezvoltate, iar ligamentele nu asigura in suficienta masura rezistenta la tractiuni, la rasuciri.

Muschii se dezvolta mai ales pe seama alungirii fibrelor, nu insa si in grosime. Din aceasta cauza, suprafata lor in sectiune fiziologica si, implicit, forta lor sunt inca mici. Lungimea fibrelor musculare prezinta si un avantaj, in sensul ca determina cresterea valorii lucrului mecanic, cu conditia ca greutatea sa nu depaseasca forta globala a muschiului.

In aceasta etapa, forta relativa (forta raportata la kg/corp) nu numai ca stagneaza, ci manifesta chiar un regres considerabil, atat la nivelul flexorilor car si al extensorilor. Totusi, ritmul de crestere a fortei absolute si a celei relative a flexorilor este ceva mai mare comparativ cu acela al extensorilor. De aceea, apare necesitatea folosirii intr-o masura mai mare a exercitiilor de forta la aceasta varsta, indeosebi pentru muschii extensori, pentru a se preveni scaderea activitatii motrice generale, tendinta accentuata la fete catre sfarsitul perioadei pubertare.

Revizuirea conceptiilor vechi, potrivit carora folosirea exercitiilor de forta este total contraindicata la elevii de varsta pubertara, invocand argumente de ordin morfologic si functional, este absolut necesara. Sunt insa contraindicate eforturile maximale de forta si marile incordari neuromusculare, fara antrenamente specializate, deoarece prezinta pericolul suprasolicitarii aparatului musculoligamentar. In schimb, exercitiile de forta bine dozate, bazate pe lucrul cu haltere mici, cu hantele, in conditiile maririi treptate a volumului si intensitatii, conform principiului fiziologic de crestere gradata a efortului, nu sunt contraindicate.

Sistemul nervos se dezvolta rapid, acum incheindu-se practic, maturizarea ariei corticale a analizatorului motor. Functia de analiza si sinteza a scoartei se dezvolta, ca de altfel si procesul inhibitiei interne. Pe aceasta baza, viteza de realizare a diferentierilor creste, iar reflexele conditionate formate se sting mai lent. Functia celui de-al doilea sistem de semnalizare domina in raport cu aceea a primului sistem.

Trebuie aratat ca la pubertate mai persista inca, intr-o oarecare masura, insuficienta proceselor de inhibitie conditionata, in schimb, predomina procesele de excitatie. Datorita acestui fapt, miscarile copiilor la aceasta varsta au un caracter brusc, iar precizia lor este scazuta.

Sistemul cardiovascular se dezvolta lent in etapa pubertara. Arterele au un diametru proportional mai mic decat la adult, iar venele si sistemul limfatic sunt destul de bine reprezentate. Frecventa cardiaca inregistreaza la inceputul perioadei 90-100 pulsatii pe minut si scade la finele pubertatii pana la 82-88 pulsatii/minut.

Asadar, sistemul cardiovascular prezinta dificultati de adaptare la eforturile intense, fapt evidentiat prin aceea ca oxigen-pulsul maxim obtinut in valori absolute sau pe Kg/corp, este mai mic, iar volumul sistolic si debitul cardiac maxim sunt departe de valorile adultului, baietii inregistrand valori superioare comparativ cu fetele.

Aparatul respirator se dezvolta intens in etapa pubertara. Functia respiratorie se amelioreaya net. Astfel, creste amplitudinea miscarilor respiratorii (de la 230 ml volum curent la 11 ani, la 350 ml la 15 ani), scade frecventa respiratorie (de la 22 la 18 respiratii pe minut in medie), creste capacitatea vitala, iar respiratia tisulara - apreciata dupa VO max. pe minut - se amplifica in mare masura (cu toate acestea nu sunt atinse limitele maxime ale capacitatii aerobe de efort, astfel incat in eforturile de rezistenta nu se pot obtine rezultate maxime).

Aparatul vestibular - ca organ de echilibru - precum si alti analizatori ating o dezvoltare comparabila cu aceea a adultului (A. Demeter).

Aceasta perioada de varsta, marcata de o nevoie acuta de miscare este extrem de importanta in pregatirea sportiva.

Mentionam ca au loc cresteri medii anuale in greutate pana la 9,5-10 kg. si in inaltime pana la 10 cm. (fenomenul de acceleratie). Secretiile hormonale, dezvoltarea sexuala, labilitatea psihica si modificarile somato-psihologice, la care se mai pot adauga unele aspecte sociale legate de fenomenul de neotonie (accelerarea maturizarii somatosexuale si intarzierea maturizarii psihice care permite o mai mare receptivitate a sistemului nervos, precum si intarzierea maturizarii sociale, o data cu cresterea duratei de scolaritate), concretizate in fenomene de detasare de casa parinteasca, conflicte cu parintii, cu antrenorii, cu adultii - in general tendinte de autonomie si responsabilitate proprie necesita din partea pedagogului o revedere a noilor relatii care se impun intre "educator - educat", "profesor-elev" sau "antrenor-sportiv", unde tactul si experienta adultului trebuie sa fie folosite pentru evitarea incidentelor si mentinerea interesului juniorului pentru pregatirea lui sportiva.

Copilul manifesta acum o mare indrazneala, accepta constient riscuri, deci se pot realiza acumulari tehnice deosebit de importante, care vor influenta favorabil evolutia sa sportiva; ceea ce se omite acum in pregatire ori se invata gresit (deprinderi, gesturi tehnice) va fi foarte greu sa se corecteze mai tarziu.

Cresterea accelerata in greutate si inaltime deterioreaza raportul greutate-forta, influentand nefavorabil coordonarea motrica. Scad atat precizia in miscari, cat si indemanarea. In aceasta perioada se impune un antrenament intensiv pentru dezvoltarea fortei, vitezei si rezistentei, bineinteles in functie de specificul sportului sau probei respective.

Acum, tanarul are un nivel intelectual mai ridicat si este receptiv la noi forme de transmitere a cunostintelor, de perfectionare gestuala, ceea ce presupune o restructurare a antrenamentului.

Incepand cu aceasta varsta se creeaza substratul nervos si locomotor necesar invatarii deprinderilor motrice complexe (perfectionarea tehnicii) si pentru eforturile de viteza. Tinand seama insa de faptul ca fiecare copil isi parcurge propria pubertate, trebuie acordata o atentie deosebita individualizarii efortului.

Ramurile de sport sau probele care impun cerinte crescande in ceea ce priveste rezistenta - alergari pe distante medii, patinaj-viteza, ciclism pe sosea - pot fi incluse in programul de pregatire, cu conditia ca ele sa fie introduse treptat si sub control medical, limitandu-se strict efortul in concordanta cu nivelul dezvoltarii fizice si capacitatea functionala a organismului copiilor de aceasta varsta.

Nu se recomanda eforturile maxime, cu incordari mari, ale aparatului locomotor. In pregatirea copiilor de aceasta varsta se poate folosi insa un numar mare de exercitii fizice cu o structura diferita a miscarilor si cu un caracter variat al efortului neuromuscular. Ele contribuie la dezvoltarea stereotipurilor dinamice si la perfectionarea capacitatii functionale a organismului.

In concluzie, la varsta pubertara, modelele de pregatire fizica trebuie aplicate in mod diferentiat, in functie de natura eforturilor si de solicitarile specifice fiecarei ramuri de sport. Faptul ca varsta cronologica nu este identica cu cea biologica impune, de asemenea, aplicarea elastica a indicatiilor si contraindicatiilor mentionate anterior.

Cunoasterea aprofundata a particularitatilor morfofunctionale si psihice ale fiecarui copil cu care lucram este singura cale care permite evitarea celor doua greseli mai frecvente in activitatea sportiva: suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate si excesul de prudenta, din cauza caruia pregatirea este mentinuta la un nivel inferior posibilitatilor copilului.

Perioada de varsta scolara mare (postpubertara) este cuprinsa intre 13-17 ani la fete, 14-18 ani la baieti.

In etapa postpubertara se constata o incetinire a ritmului dezvoltarii somatice.

Oasele se apropie de structura si rezistenta celor ale adultului; cartilajele de conjugare se subtiaza, marcand inceputul osificarii lor si incetarea cresterii in inaltime.

Toracele se dezvolta ca volum si mai mult decat membrele, ceea ce determina cresterea indicelui de proportionalitate (Erismann). La randul lor, si muschii cresc in volum. Prin marirea suprafetei sectiunii fiziologice, forta se dezvolta proportional cu valoarea acestei suprafete. Se stie din literatura de specialitate ca 1 cm² de suprafata dezvolta la aceasta varsta cca. 10 kgf. Fac exceptie de la aceasta regula fetele de aceeasi varsta, care dezvolta pe aceeasi suprafata de sectiune cca. 7-8 kgf, si tinerii antrenati, la care valoarea pe cm² depaseste valoarea medie (in functie de gradul de antrenament). Cu toate acestea, trebuie sa subliniem ca, aceasta perioada de varsta, fara un antrenament adecvat, forta ramane in urma ca valoare fata de viteza si coordonarea motrica, ai caror parametri sunt apropiati de aceia ai adultilor. Tonusul muscular si capacitatea de rezistenta la efortul static inregistreaza valori crescute.

Sistemul nervos se caracterizeaza prin faptul ca isi continua dezvoltarea, indeosebi prin permeabilizarea sinapselor. Exista un echilibru intre excitatie si inhibitie, intre iradiere si concentrare. Plasticitatea si receptivitatea sunt mari, engramele fixandu-se cu usurinta, ceea ce explica facilitatea insusirii deprinderilor motrice in aceasta etapa.

Analizatorii inregistreaza, de asemenea, un grad de maturizare apropiat de acela al adultilor pe plan morfologic, dar sub raport functional nivelul este inferior.

Sistemul cardiovascular isi accelereaza dezvoltarea.

Volumul si greutatea miocardului cresc, mai ales ale cordului stang. Suprafata de sectiune a fibrelor miocardice sporeste si, in consecinta, creste si amplitudinea de contractie. Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala au valori apropiate de acelea ale adultului.

In privinta economiei cardiovasculatorii in efortul fizic maximal, remarcam faptul ca indicele oxigen-puls maxim inregistreaza in aceasta etapa o imbunatatire neta.

Aparatul respirator se apropie in plan morfologic de acela al adultului, dar functional este inca departe si continua sa se dezvolte.

Sub raport functional, parametrii ventilatiei pulmonare se imbunatatesc, frecventa respiratorie scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala sporeste, iar VO² max. se ridica in mod considerabil.

Cu toate acestea VO2 max. pe min./kg./corp si oxigen-pulsul maxim nu ating valori foarte inalte decat prin antrenament, etapa postpubertara fiind favorabila efortului de rezistenta.

Mentionam, de asemenea, ca in aceasta perioada are loc stabilizarea secretiei endocrine si a reglarii vegetative simpatice si parasimpatice.

In medie, greutatea corporala inregistreaza o crestere anuala de 4-5 kg. fata de cele 9,5-10 kg. din perioada anterioara, iar cresterea in inaltime se reduce la 1-2 cm. fata de 10 cm.

Proportiile corporale se armonizeaza, capacitatea de coordonare cunoaste sensibile ameliorari, creandu-se astfel premise favorabile pentru perfectionarea capacitatii motrice.

Echilibrul psihic al adolescentului - o consecinta a influentei pozitive exercitate de scoala, familie si societate - se rasfrange pozitiv si asupra procesului de antrenament, avand drept consecinta modelarea personalitatii tanarului si integrarea lui sociala.

Dat fiind ca la aceasta varsta se evidentiaza stabilitatea psihica, armonizarea proportiilor corporale, nivelul intelectual ridicat, o capacitate de observare ameliorata, perioada postpubertara este considerata "a doua varsta de aur pentru invatare".

Acum se poate efectua un antrenament amplu, intens, la parametrii impusi de exigentele performantei in ramura de sport respectiva. Este o perioada de acumulari si de perfectionare specifica probei sau sportului in care adolescentul este specializat si in care obtine performante maxime. Este, de asemenea, perioada optima de manifestare a rezistentei aerobe, care in special la fetele inotatoare tinde spre o valoare maxima.

Desigur, toate aceste date apartin morfofiziologiei clasice. Stiinta sportului, impingand limitele adaptarii la mediu, le efort, a restructurat in mare masura aceste concepte. Astfel, ca o consecinta a procesului specializat de antrenament (gimnastica, inot etc.) de la varste foarte mici (5-6 ani), profilul morfofunctional, constitutia psihica si endocrinohormonala a acestor copii sportivi, instruiti de timpuriu, nu se mai incadreaza adesea in baremurile clasice. Nici pe plan metabolic, mai ales, aceste profiluri nu se mai situeaza in limitele varstei cronologice, ceea ce impune adaptarea procesului de antrenament la copii si juniori la varsta lor biologica. Totusi, raman valabile cateva legitati de care este absolut necesar sa tina seama: activitatea sportiva se interfereaza cu cresterea fiziologica, adaptabilitatea accelerand si perfectionand diferentierea structurala, functionala si psihica. Varsta pubertatii nu mai constituie un "tabu" pentru sport, ci, dimpotriva, o sansa (I. Dragan), cu conditia respectarii particularitatilor genetice care permit selectarea subiectului de exceptie ce poate face fata efortului sportiv fara prejudicierea starii de sanatate si a fondului biologic.

Cunoscand fondul genetic, se poate individualiza antrenamentul astfel incat sa se optimizeze si in aceasta perioada calitatile si deprinderile motrice ale copilului sportiv, care are deja un stadiu de 5-6 ani in sport. Fara a putea fi identificat cu performerul adult, el se apropie totusi intr-o masura mai mare de modelul sportiv ("micromodelul" biologic) in comparatie cu exponentii varstei sale. De asemenea, perfectionarile adaptative neuropsihice si metabolice fac posibila o mare cheltuiala de energie la varstele copilariei si junioratului, insa cu o capacitate de refacere, de revenire superioara adultului sportiv.

3.6. Particularitatile dezvoltarii calitatilor motrice ale copiilor si juniorilor

Principalele forme de solicitare motrica sunt calitatile motrice, care pot fi impartite in calitati conditionate si calitati de coordonare (coordinative). Primele (rezistenta, forta si viteza) sunt, in principal, o consecinta a unor procese energetice, celelalte (supletea, indemanarea) reprezinta urmarea unor procese de conducere, dirijare si reglare care au loc in sistemul nervos central; la aceste calitati se adauga si mobilitatea.

In practica sportiva, aceste calitati se manifesta mai ales sub forma de calitati motrice combinate (forta-viteza, forta-rezistenta, viteza-forta, viteza-rezistenta etc.) sau complexe (forta in regim de viteza, rezistenta in regim de viteza etc.).

Antrenarea acestor calitati motrice la copii si juniori impune respectarea unor reguli si principii metodice adaptate la particularitatile de crestere, in diferitele etape de dezvoltare psihofizica a copilului.

Rezistenta este o calitate motrica ce exprima capacitatea organismului de a realiza un efort de intensitate ridicata, intr-o durata de timp relativ lunga (Guillet-Genety).

Antrenarea rezistentei la varsta scolara mica (antepubertara 6-11/12 ani)

La varsta antepubertara este indicata individualizarea pregatirii desfasurata in conditii de efort mediu si in regim aerob, ale carui efecte sunt net superioare asupra organismului copilului in comparatie cu exercitiile efectuate in regim anaerob.

Dupa unii specialisti, alergarile de concurs (sau de control) pe distante de cca. 800 m. sunt neadecvate pentru varsta de 8-9 ani, intrucat solicitarea este mai mare decat aceea impusa de o alergare pe 3000 m. cu sprint (Wasmund-Nowacki). Deci, mai ales in sportul scolar, probele de control ale capacitatii de rezistenta - constand de regula din alergari pe 600-800 m. - nu sunt adaptate particularitatilor fiziologice ale acestei varste. Scopul activitatii scolare de educatie fizica si sport, precum si al antrenamentului la aceasta varsta ar trebui sa-l reprezinte dezvoltarea rezistentei de baza, si nu a celei specifice.

Alergarile de durata mare, intr-un tempo constant, sunt de preferat celor cu intensitate submaximala si maximala, cu schimbari de ritm si sprinturi intermediare sau finale, deoarece copilul are nevoie de un timp indelungat de refacere (Wasmund-Nowacki).

Van Aaken afirma ca "nu distanta dauneaza ci ritmul". Experiente recente au aratat ca, dupa o alergare pe distanta de 10000 m., copiii de 13 ani n-au prezentat manifestari patologice.

Antrenarea rezistentei in etapele pubertara, postpubertara si adolescenta

In perioada postpubertara si in adolescenta, rezistenta inregistreaza indici optimi de dezvoltare, deoarece, datorita puseului de crestere din etapa pubertatii, se produc modificari ale taliei si greutatii, precum si in dezvoltarea sistemelor circulator, respirator, muscular. Avand in vedere aceste aspecte, se recomanda ca in perioada pubertatii sa fie dobandita capacitatea de adaptare a organismului la efortul de durata, pentru ca pe aceasta baza sa poata fi antrenata si ameliorata rezistenta in etapele ulterioare. Intrucat rezistenta in regim anaerob prezinta valori ridicate la pubertate si mai ales la adolescenta (Wasmund-Nowacki), se pot utiliza mijloace si metode diferentiate de dezvoltare ale acesteia. Spre sfarsitul adolescentei, pe baza acumularilor anterioare, se pot mari intensitatea si volumul antrenamentului, apropiindu-se treptat de cerintele pregatirii adultilor.

Indicatii metodice de antrenament

Antrenamentul rezistentei in perioadele antepubertara si pubertara trebuie sa vizeze perfectionarea rezistentei de baza, fundamentale si ameliorarea capacitatii de efort aerob:

- in pregatire sunt contraindicate alergarile pe distante cuprinse intre 600-1200 m., care necesita un efort anaerob, in schimb se pot efectua alergari pe durata de 5, 10, 15 min., intr-un tempo moderat;

- antrenarea rezistentei trebuie realizata in conformitate cu cerintele metodice actuale, in cadrul fiecarei lectii de educatie fizica si sport recurgandu-se la organizarea de jocuri de miscare, corespunzator nivelului respectiv de varsta;

- capacitatea de rezistenta in regim aerob poate fi antrenata la fetele de 11-12 ani si la baietii de 12-13 ani (Koinzer, Enderlein, Herforth);

- in antrenarea acestei calitati motrice trebuie sa se insiste pe amplitudine si nu pe intensitate;

- este necesar ca activitatea desfasurata cu copiii sa fie atragatoare si amuzanta;

- selectionarea mijloacelor si metodelor de antrenament trebuie sa corespunda cerintelor psihofizice ale copilului si adolescentului.

Metode si mijloace de antrenament pentru copii si juniori

Pentru copii si juniori, principalele metode de antrenament sunt alergarile de lunga durata si cele cu intervale scurte.

Se considera improprii metoda repetitiei (mai ales pe distante lungi) unde se solicita exagerat glicoliza anaerobica, si metoda de concurs (mai ales pentru semifond).

Pentru a capata un plus de atractivitate, alergarile amintite pot fi desfasurate si pe patine cu rotile, iar iarna pe patine sau pe schiuri.

Pana la varsta de 12-13 ani, exercitiile trebuie sa aiba un pronuntat caracter ludic, folosindu-se in acest sens in cadrul metodei de alergare cu intervale: toate variantele de jocuri de miscare, de alergare, de stafete; toate variantele de jocuri de miscare cu diferite tipuri de mingi; toate jocurile de circulatie si de orientare, iar in cadrul metodei de alergare de lunga durata: alergarile prin padure; alergarile pe teren variat; alergarile pe durata de 1, 2, 3 min.; alergarile pe durata fixata in sistem piramidal: 1, 2, 3, 2, 1 min. cu pauza de 1 min. dupa fiecare timp in care se alearga; alergarile pe un traseu "labirint" (in care efortul este amplificat de necesitatea concentrarii atentiei asupra traseului corect); alergarile in diferite cadente etc.

In adolescenta se folosesc aceleasi metode, dar cu un caracter mai pronuntat atat extensiv, cat si intensiv.

Dintre mijloacele cuprinse in metoda alergarilor cu intervale amintim: alergari pe distante mai lungi, cu fixarea timpului de parcurgere, care sa nu impuna insa un ritm prea rapid; stafete de tipul 3 x 400 m. alergari in panta (nu prea inclinata); alergari cu schimbari de ritm. In cadrul metodei de alergare pe distante lungi se folosesc cu precadere alergarile in padure si pe teren variat; alergarile dupa un partener care se deplaseaza pe bicicleta (5, 10, 15 km.), cu schimbarea rolurilor la un moment dat (varianta: 3-5 parteneri si o bicicleta); diferite jocuri sportive cu schimbarea unor reguli de desfasurare; diferite tipuri de triatloane, tetratloane sau pentatloane alcatuite din probe de alergari, inot, ciclism, canotaj, iar iarna schi fond, patinaj - toate pe diverse distante; alergari cu ritm impus, de exemplu, 4 min. alergare normala + 1 min. in viteza crescuta; alergari cu handicap (cu avantaj acordat incepatorilor sau chiar celor mai mici ca varsta); orientare turistica (in alergare); testul Cooper (distanta parcursa in 12 min.) etc.

Bineinteles, aceste mijloace pot fi completate, adaptandu-se specificului diferitelor varste, pastrandu-se insa caracterul de variatie, de polivalenta, de joc, pentru ca exercitiile de dezvoltare a rezistentei sa fie placute si atractive.

Antrenarea fortei la copii si juniori

Antrenamentul de forta la copii si juniori are un rol important in formarea si dezvoltarea lor fizica armonioasa. In procesul de dezvoltare a fortei trebuie avut in vedere faptul ca in aceasta perioada, in diferitele etape de crestere si dezvoltare, este necesar sa se lucreze corespunzator particularitatilor specifice fiecarei categorii de varsta. In etapele premergatoare perioadei postpubertare, sistemul osos nu este suficient de consolidat, tesutul muscular este fragil si predispus la leziuni in cazul unor incarcaturi mari, motiv pentru care trebuie evitate chiar anumite tipuri de exercitii, cum ar fi flexiile, lucrul cu greutati deasupra capului etc.

La varsta scolara mica (antepubertara) trebuie continuata dezvoltarea fizica generala, pentru consolidarea aparatului locomotor. De asemenea, este necesara antrenarea detentei.

Prin intermediul lectiilor de educatie fizica, al activitatilor sportive extrascolare si al antrenamentului sportiv se asigura o activitate motrica complexa ce contribuie si ea la dezvoltarea fortei.

Antrenamentul in circuit, catararea, tractiunile sub toate formele, sariturile etc., cu sau fara ingreuieri (minge medicinala, sac cu nisip, etc.), organizate sub forma de joc, stafete, isi aduc o contributie considerabila la dezvoltarea fortei.

La pubertate, cand se produce atat dizarmonia pasagera a proportiilor corporale, consecinta determinata in principal de cresterea in lungime a membrelor si in inaltime a bustului (marea alternanta GODIN), precum si modificarile functionale, indeosebi la nivelul sistemului cardiovascular si aparatul respirator - ceea ce reduce, in general, capacitatea de efort - , se recomanda lucrul cu incarcatura gradata si individualizata pentru dezvoltarea generala a unei musculaturi robuste menite sa consolideze coloana vertebrala si sistemul osos in general. In etapa postpubertara, dupa 13-14 ani, in functie de factorul constitutional individual, se poate incepe antrenamentul cu hantele, progresiv cu hantele si mai tarziu antrenamentul izometric, deoarece chiar in aceasta perioada exista imperfectiuni structurale ale aparatului respirator, izometria in aceste conditii ingreuind circulatia venoasa a sangelui prin cresterea presiunii intratoracice si intracraniene pe care o provoaca, tulburand astfel procesele tisulare de oxigenare. Exercitiile cu partener sunt foarte indicate la aceasta varsta.

In perioada de adolescenta se pot folosi aceleasi metode si mijloace de antrenament utilizate la adulti, cu conditia gradarii continue a incarcaturii.

Indicatii metodice de antrenament:

- asigurarea unei dezvoltari fizice generale armonioase corespunzator perioadei respective de varsta;

- desfasurarea unui antrenament variat, stimulativ si diferentiat;

- dezvoltarea prealabila a fortei musculare ca o conditie a desavarsirii tehnicii sportive;

- efectuarea unui atent examen ortopedic inaintea inceperii antrenamentului de forta, calitate necesara in sportul de inalta performanta.

Antrenarea vitezei la copii si juniori

La varsta scolara mica (antepubertara), viteza de executie a miscarilor, precum si viteza de reactie se amelioreaza constant, datorita procesului de crestere, de dezvoltare fizica, gradului de mobilitate articulara si dezvoltare musculara.

In etapa pubertara (scolar mijlociu), frecventa gestuala si viteza de reactie ating valori apropiate de acelea ale adultului, viteza depinzand de nivelul functionalitatii reflexe a sistemului nervos si de gradul de dezvoltare a mecanismelor biochimice musculare si indeosebi a proceselor enzimatice anaerobice, la care se adauga perfectionarea complexelor reglaje neuroendocrine in care neurohormonii, neuromodulatorii si neurotransmitatorii au un rol prioritar.

La adolescenti, antrenarea vitezei - in privinta mijloacelor si metodelor - este similara cu aceea a adultilor.

Continutul general-orientativ al antrenamentului

Deoarece copilaria este marcata de necesitatea de miscare, prin care se pun de fapt bazele unei dezvoltari motrice, fizice si psihice corespunzatoare fiecarei etape de varsta, o atentie deosebita trebuie acordata caracterului ludic al mijloacelor de pregatire, distantelor de parcurs in alergare (este recomandabil sa fie scurte), modului variat de alergare si numarului de repetari.

Printre mijloacele de antrenament utilizate in aceasta perioada se numara: toate tipurile de alergare sub forma de intrecere, de concurs, jocurile de urmarire, de-a prinselea; stafeta pe trasee "dus-intors"sau circulare; exercitii de start, de reactie; deplasare prin sarituri - inainte, in zigzag, peste o banca etc. (pentru detenta); jocuri cu schimbari de locuri etc.

Treptat insa, o data cu trecerea anilor, caracterul de joaca scade astfel ca spre sfarsitul anilor pubertatii si apoi in etapa postpubertara si adolescenta isi fac loc mijloacele si metodele de antrenare a vitezei - corespunzator exigentelor impuse de proba sau ramura de sport respectiva.

Dezvoltarea mobilitatii la copii si juniori

Mobilitatea este calitatea care permite executarea unor miscari de mare amplitudine la nivelul diferitelor articulatii sau complexe articulare (cupluri sau lanturi cinematice), cu sau fara influenta unor forte externe (D. Harre). Sinonime: flexibilitate, suplete, mobilitate articulara (cand se vizeaza structura unei singure articulatii) si intindere (cand intereseaza muschii, tendoanele, ligamentele si capsulele articulare). Mentionam ca exista o evaluare precisa pentru gradul de mobilitate normala a tuturor miscarilor articulare, exprimata in grade, denumita "scara grafica ROSTANDT" cu care trebuie facuta in permanenta comparatia mobilitatii atat in procesul de selectie, cat si pentru determinarea ratei de progres realizat prin antrenament.

La varsta scolara mica (antepubertara), in prima parte a perioadei, spre 8-9 ani, coloana vertebrala atinge mobilitatea maxima., in schimb, este redusa mobilitatea in articulatiile coxofemurala (in departarea picioarelor - abductie) si scapulohumerala (in retroversie). Din aceasta cauza se recomanda exercitii de intindere ("stretching") pentru ameliorarea in articulatiile respective. In vederea cresterii mobilitatii specifice necesare in anumite ramuri sau probe sportive (gimnastica artistica, gimnastica ritmica sportiva, inot etc.) se pot folosi exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii specifice, fara a se neglija insa dezvoltarea mobilitatii generale.

In partea a doua a acestei perioade trebuie continuata antrenarea mobilitatii generale si specifice, pentru mentinerea si chiar ameliorarea nivelului atins anterior.

Sunt indicate, in aceasta etapa, exercitiile cu partener, exercitiile sub forma de joc sau stafete in care se transmite o minge (medicinala) de la unul la altul (prin lateral, pe deasupra capului, printre picioare etc.), exercitiile de gimnastica acrobatica (rostogoliri, rasturnari etc.).

In etapa pubertara (scolar mijlociu), cand se manifesta puternic puseul de crestere in talie si greutate si au loc importante modificari hormonale, persista rezistenta mecanica scazuta a aparatului locomotor si mobilitatea deficitara datorata faptului ca laxitatea articulara se accentueaza, iar capacitatea de intindere a muschilor si ligamentelor este depasita la unii subiecti de cresterea accelerata in lungime a segmentelor osoase. Se impune, deci, antrenarea sustinuta a mobilitatii, cu precadere pentru coloana vertebrala si articulatia coxofemurala, evitandu-se insa incarcaturile excesive in miscarile de rasucire si rotatie, de flexie (aplecare inainte), de extensie (aplecare inapoi), de indoiri lateral, precum si in exercitiile ce solicita articulatiile membrelor inferioare (Muller-Hohnel).

In adolescenta, scheletul se osifica in totalitate, iar cresterea in inaltime se opreste in jurul varstei de 21-23 de ani. Principiile generale de antrenare a mobilitatii sunt aceleasi ca si pentru adulti.

Antrenarea calitatilor de coordonare (adresa, precizie, indemanare)

In practica sportiva se disting calitati de coordonare generale - dezvoltate ca urmare a unei pregatiri polivalente si care se manifesta in diferite situatii de viata, munca si sport - si calitati de coordonare specifice unei anumite probe sau discipline sportive.

Capacitatea de coordonare este necesara in stapanirea motrica a diferitelor situatii, caracterizandu-se prin executii rapide, rationale, prompte precise, economicoase, eficiente in anticiparea si contracararea actiunii adversarului etc. si avand la baza capacitatea de ghidaj motric, de adaptare, readaptare si invatare motrica.

Subordonate acestor capacitati fundamentale sunt: capacitatea de orientare spatiala; capacitatea de diferentiere kinestezica; capacitatea de reactie; capacitatea de ritm; capacitatea de echilibru.

Tot acest ansamblu complex care formeaza capacitatea de coordonare se afla in legatura de interdependenta cu calitatile conditionale - forta, viteza, rezistenta - sau cu combinatele lor (forta-viteza, viteza-rezistenta etc.) si numai prin aceasta cooperare se realizeaza performanta sportiva. In acest angrenaj complex, un rol determinant il are sistemul nervos central si indeosebi etajul cortical, ce realizeaza analiza si sinteza informatiilor primite de la periferie, pe baza carora elaboreaza comenzile corespunzatoare si analizatorii kinestezic, tactil, optic si acustic, care receptioneaza modificarile de mediu si le transmit spre scoarta cerebrala sub forma de influxuri nervoase. La acestea se adauga numeroasele mecanisme de feed-back, in care un rol important il au atat unele formatiuni nervoase centrale si vegetative (spre exemplu, neuronii Reinshaw din maduva spinala), endocrine, cat si nivelurile de concentratie a unor serii de substante care in ansamblu asigura homeostazia organismului.

La varsta scolara mica (antepubertara), pana la 8-9 ani, trebuie sa se puna accentul pe aprofundarea procesului de invatare motrica, pentru realizarea unei game gestuale precise si stabile. Intre 8-10 ani se poate asigura o dezvoltare intensa a coordonarii motrice care permite o perfectionare a capacitatii de reactie.

A doau parte a acestei perioade de varsta, respectiv pana la 11-12 ani, este considerata foarte buna pentru invatarea motrica, pentru pregatirea tehnica de baza in sportul respectiv.

In etapa pubertara, datorita transformarilor psihofizice survenite, se observa o diminuare a conducerii motrice ce duce la o scadere pasagera a performantei.

La varsta postpubertara si in perioada adolescentei, ca urmare a stabilitatii generale in conduita gestuala si a ameliorarii capacitatilor de adaptare, de readaptare si de coordonare, se manifesta posibilitati sporite de invatare si perfectionare motrico-tehnica.