sport - Dezvoltarea calitatii motrice-rezistenta(800m)

 

 

 

Dezvoltarea calitatii motrice-rezistenta(800m)

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Cateva date din istoria probei de 800m

1934 - B. Eastman alerga distanta de 800m in 1'49"8

R. Harbig alearga 800m in 1'46"6

Mel Whitfield , campion olimpic in 1948 si 1952 pe 800m alearga 1'47"9

T. Courtney , campion olimpic la Melbourne in 1956 alerga distanta in 1'45"8

Peter Snel , campion olimpic la Roma si Tokio reuseste sa parcurga distanta in 1'44"3

Jim Ryun alearga 1'44"2 in anul 1966

In 1973 M. Fiasconaro reuseste sa alerge distanta in 1'43"7

1976 - A. Juantorena alearga distanta in 1'43"50 , cu noul cronometraj electronic

Sebastian Coe bate recordul mondial al probei de 800m cu timpul de 1'41"43

In prezent recordul mondial in proba masculina de 800m apartine lui Wilson Kipketer - 1'41"11 si a fost stabilit in 1997 la Koln iar cel din proba similara feminina apartine cehoaicei Jarmila Kratochvilova cu 1'53"28 , stabilit in 1983 la Munchen .

Dintre sportivii romani cu rezultate notabile in aceasta proba amintim de Doina Melinte cu 1'55"05 alergat in 1982 , al 10-lea rezultat mondial din toate timpurile , Ella Kovacs - 1'55'68 , Paula Ivan - 1'56"42 , Fita Lovin - 1'56"67 .

1.3 Motivarea alegerii temei

Practicand atletismul de la varsta de 10 ani si in timp orientandu-ma spre proba de 800m am considerat ca un studiu mai aprofundat al acestei probe din atletism ma va ajuta pe viitor intr-o posibila cariera ca profesor sau instructor sportiv si rezistenta fiind una din calitatile principale ale probei de 800m m-am oprit la analiza dezvoltarii acestei calitati motrice .

CAPITOLUL II

BAZE SI PRINCIPII DE DEZVOLTARE

Definitii

Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumita intensitate , un timp mai indelungat , fara scaderea eficientei activitatii depuse , in conditiile reprimarii starii de oboseala se numeste rezistenta .

Zaciorski definea rezistenta ca fiind capacitatea de a efectua pe o durata prelungita o activitate de o anumita intensitate fara scaderea eficacitatii .

Raportul permanent dintre intensitate si durata efortului , care reiese din aceasta definitie , indica clar faptul ca aceasta calitate de rezistenta nu trebuie sa fie limitata numai la activitatile care solicita procesele aerobe . Toate tipurile de eforturi , de la cele mai intense la cele mai reduse si , de aici , toate procesele energetice in masura sa intretina contractia musculara , se caracterizeaza printr-un anumit nivel de rezistenta .

A dezvolta rezistenta inseamna deci a dezvolta atat capacitatea de a sustine mai mult timp un efort cu o intensitate nemodificata , cat si capacitatea de a produce un efort cu o intensitate superioara pe o durata identica . In acest context , se poate vorbi fara probleme de rezistenta - viteza pentru a exprima capacitatea unui sportive de a sustine mai mult decat un altul un efort de intensitate maxima . Ina acelasi fel , poate fi conceputa prezentarea conceptelor de rezistenta lactacida sau aeroba pentru a caracteriza aptitudinile speciale ale unui sportive pentru un anumit tip de efort .

Prin urmare , calitatea propriu-zisa de rezistenta trebuie sa traverseze ansamblul acestor parametrii pentru a dobandi statutul de calitate fizica asa cum a fost ea definita .

Diferite tipuri de eforturi

Eforturile sportive nu se diferentiaza numai prin intensitatea , durata sau procesele energetice utilizate . Ele pot fi repartizate in functie de masele musculare solicitate . In consecinta , unii autori au fost pusi in situatia de a prezenta o clasificare tinand cont de acest parametru . Ei deosebesc trei tipuri de eforturi :

eforturi globale , cele care caracterizeaza activitatile in care sunt solicitate peste doua treimi din masele musculare ale unui sportiv .

eforturile regionale , in care sunt solicitate sub doua treimi din masele musculare ale unui sportiv

eforturile locale , cele in care acest procentaj este sub o treime

Cunoasterea acestei clasificari este extreme de importanta pentru dezvoltarea rezistentei deoarece efectele metodelor se vor diferentia radical in functie de tipul de efort adoptat .

Astfel , eforturile de tip global vor dezvolta o rezistenta generala care antreneaza modificari profunde in metabolismul sportivului . Aceasta rezistenta generala va influenta , in special , caracteristicile proceselor energetice prin intermediul unor modificari suferite de sistemele cardiac , respirator si circulator . Ceea ce ii confera un character eminamente transferabil , permitandu-i sa se manifeste in toate activitatile fizice practicate .

In schimb rezistenta regionala si , mai ales , cea locala nu vor determina decat niste modificari precise , axate in principal asupra grupelor musculare solicitate si care , in consecinta , vor mentine caracterul foarte specific al activitatii practicate . Acest tip de rezistenta , primordial in apropierea competitiilor , nu va ocupa decat un loc secundar in pregatirea fizica din celelalte perioade de antrenament .

Diferite forme de oboseala

A avea rezistenta inseamna , in definitiv , a poseda capacitatea de a rezista la oboseala . Prin urmare , este esential sa se pastreze permanent in minte aceasta conceptie atat de simpla si de pragmatica privind natura rezistentei . Deoarece asocierea notiunii de oboseala cu calitatea fizica rezistenta inseamna o mai buna constientizare a diferitilor parametri pe care pregatitorul fizic trebuie sa ii stapaneasca pentru a reusi sa dezvolte aceasta calitate .

In functie de sursele diferite care o pot genera , se deosebesc , in mod traditional , patru tipuri de oboseala :

oboseala fizica

oboseala emotionala

oboseala senzoriala

oboseala intelectuala

Daca , in domeniul antrenamentului sportiv prioritara este rezolvarea problemelor generate de oboseala fizica , aceasta nu inseamna ca trebuie neglijata dezvoltarea rezistentei fata de celelalte forme de oboseala . La cel mai inalt nivel de practica si , in special , in apropierea competitiilor , acest antrenament trebuie sa capete chiar o importanta considerabila , apelandu-se la utilizarea procedurilor specifice .

Cu toate acestea baza dezvoltarii rezistentei ramane rezolvarea problemelor puse de oboseala fizica , pe primul loc la acest capitol situandu-se , bininteles , cerintele energetice .

Principii de dezvoltare

Pentru a dezvolta un process energetic , e absolute necesar sa se se recurga la activitati fizice care impugn eforturi de tip global , adica solicitand doua treimi din masa musculara a sportivului .

Pentru fiecare proces energetic exista un prag de intensitate sub care nu se mai poate obtine nici o ameliorare functionala si care nu permite decat o forma de mentinere a potentialului deja existent . Aceasta intensitate minimala eficienta care creste proportional cu cresterea nivelului de maiestrie a sportivului trebuie sa se situeze insa mereu in jurul unor valori apropiate de limitele maxime ale procesului activat.

Pentru a obtine o ameliorare imporanta si durabila a unui proces energetic , trebuie sa se urmareasca dezvoltarea in paralel a intensitatii maximale a acestu proces si a capacitatii sale maximale . O dezvoltare dezechilibrata , care acorda prioritate numai unuia din aceste aspecte , nu numai ca sfarseste intotdeauna prin a afecta progresul celeilalte caracteristici a procesului dar prezinta si inconveniente serioase pentru sportivii pregatiti .

Pentru a dezvolta intensitatea unui proces energetic , se recurge la eforturi corespunzand intensitatii maximale a acestui proces si chiar , prin intermediul unor metode adaptate , unor intensitati depasind aceasta valoare maxima ( eforturi supramaximale ) . Durata acestor eforturi trebuie sa ramana inferioara fata de cea maximala in care procesul poate asigura furnizarea energetica a contractiei musculare .

Pentru a dezvolta capacitatea unui proces energetic , se vor folosi , in schimb , intensitati de efort care vor ramane inferioare intensitatii maximale a acestui proces . Dimpotriva , durata lor o va depasi pe cea peste care procesul , odata solicitat la maximum de intensitate , ajunge sa se epuizeze . La modul general , nu se vor recomanda exercitii care sa depaseasca de doua ori aceasta durata teoretica .

CAPITOLUL III

ELEMENTE CARE INFLUENTEAZA REZISTENTA

Factorii care conditioneaza rezistenta

1. Tipul de fibre musculare.

Exista o corelatie procentuala intre activitatea fibrelor rosii si consumul maxim de oxigen. Un efort izometric de 20-25% din capacitatea maxima se realizeaza numai prin contractia fibrelor rosii; peste 25-30% intra in contractie si cele albe (fibrele musculare rosii si albe intra in actiune diferentiat in functie de gradul de solicitare).
Fiziologii apreciaza ca intr-un efort de rezistenta, aproape 90% din absorbtia maxima de oxigen este realizata de fibrele rosii (fibre lente), restul de catre fibrele albe (fibre rapide).

2. Resursele energetice, activitatea enzimatica si mecanismele hormonale.

Rezervele energetice: fosfatii, glicogenul, moleculele de trigliceride exista la nivelul celulelor si pot fi aduse din ficat (rezervele de glicogen) de catre sange sau din stratul adipos subcutanat la celula musculara din activitate.
Cresterea activitatii enzimelor este asociata cu cresterea rezervelor energetice. Efortul de rezistenta se situeaza in zona in care nu se formeaza acid lactic. Antrenamentul de tip aerob va produce in fibrele musculare rosii care contin o cantitate mare de mitocondrii, sporirea acestora si in consecinta capacitatea oxidativa.
Trebuie actionat asupra metabolismului fibrei, cresterea doar a volumului nu va avea efect favorabil asupra structurii mitocondriale, in schimb intensitatea va actiona corespunzator .
Asadar, antrenamentele trebuie reactualizate la 6 saptamani si cresterea intensitatii cu masura. Frecventa cardiaca optima este de 140-150 batai/minut, cand se ating valori ale consumului de oxigen intre 70-75%. F.C. de 160+3 batai/minut reprezinta limita zonei pentru antrenamentul de rezistenta. Prin antrenament se produce o hipertrofie a glandelor cu secretie interna si implicit a debitului lor normal. Hormonii din sange sunt mai eficienti la cei antrenati.

3. Capacitatea cardiovasculara

Aparatul cardiovascular impreuna cu muschii formeaza un sistem in care inima actioneaza ca o pompa, iar sangele ca un vehicul care transporta substantele nutritive si oxigenul la muschi, precum si a catabolitilor pentru eliminare.
La aceasta se adauga capacitatea de schimb la nivelul capilarelor. Criteriul de apreciere a capacitatii de rezistenta este consumul maxim de oxigen (V02max). Nu este singurul indicator, lui i se poate adauga buna functionare a inimii, dimensiunile acesteia care determina minut/volumul.
Diferentele intre antrenati si neantrenati sunt net superioare in favoarea primilor. Volumul sistolic:, pe nemancate la un individ este de 50 cmc-80 cmc , minut/volumul este prin urmare de 50 cmc (80 cmc) x 60 F.C. = 3000 cmc (4800 cmc) = 3-5 litri. Digestia creste volumul sistolic si minut/volumul cu 15-20%. Efortul fizic face sa creasca minut/volumul pana la 35 litri de sange.

4. Capilarizarea si reglarea periferica.

Vascularizarea musculaturii angajata in efort este mai buna decat la grupurile musculare ce nu sunt cuprinse direct in activitate. Irigarea sanguina locala creste de 15-20 ori fata de repaus.

5. Compozitia sangelui.

Eritrocitele (hematiile) sunt purtatoare de oxigen datorita hemoglobinei care fixeaza direct 02 (oxihemoglobina) si asigura astfel o buna oxigenare a tesuturilor. In mod normal concentratia de hemoglobina este la adultul sanatos, nesportiv de 16g% si 14,7g% la femei .
La sportivi valorile cresc pentru ca efortul de rezistenta solicita transportul de O2 si ca atare organele hematopoetice sunt excitate, determinand cresterea numarului de hematii pe mmc si automat cantitatea totala de hemoglobina din sange.

6. Capacitatea pulmonara.

Patrunderea unei cantitati mai mari de oxigen in sange este determinata de volumul pulmonar si capacitatea de difuziune la nivelul alveolelor. Volumul plamanilor creste pentru faptul ca antrenamentul de rezistenta favorizeaza dezvoltarea musculaturii toracice si in acelasi timp a perimetrului toracic.
Tehnica respiratorie este de mare importanta , ea trebuie corelata cu ritmul activitatii desfasurate si sa contribuie la evacuarea unei cantitati cat mai mari de bioxid .

7. Factorii psihici.

Joaca rolul de dinamizator. Procesele volitive cu aspectele de darzenie si perseverenta favorizeaza eforturile de rezistenta.

CAPITOLUL IV

4.1 MIJLOACE DE DEZVOLTARE A REZISTENTEI

Principalul mijloc de dezvoltare a rezistentei este alergarea desfasurata in diferite conditii . In perioada pregatitoare insa se apeleaza si la mijloace imprumutate din alte sporturi ( inot , jocuri sportive , mersul pe bicicleta ) dand o mai mare diversitate si alungand monotonia .

In folosirea mijloacelor de dezvoltare a rezistentei pe langa structura lor sunt esentiale cantitatea de repetare , durata si distanta efectuarii efortului , intensitatea lui dar si numarul si durata pauzelor de odihna si relaxare precum si tipul acestor pauze ( active , pasive ) .

In pregatirea specifica a probei de 800m , tinand cont ca solicita atat rezistenta in regim anaerob ( aproximativ 70 % ) cat si in regim aerob ( aproximativ 30 % ) , se folosesc : alergarea pe teren variat , alergarea de durata , alergarea accelerata , alergarea in tempo variat , alergarea in tempo uniform , alergarea pe intervale .

CAPITOLUL V

METODE DE DEZVOLTARE A REZISTENTEI

A . Metoda antrenamentului de durata

Caracteristica generala a acestei metode o constituie efortul prelungit , care nu este fragmentat de pauze . Viteza poate fi uniforma sau variabila . Durata prelungita nu este standardizata , ea variind in functie de individualizarea antrenamentului si de particularitatile energetice si tehnice ale fiecarei ramuri sau probe sportive in parte . Durata are insa limitele ei minime , 30 de minute pentru incepatori si 50 - 120 de minute pentru sportivii consacrati .

Din aceasta caetgorie fac parte :

a)      Metoda antrenamentului continuu - care consta in efectuarea fara pauza a efortului fizic pe distante de timp care pot depasi de mai multe ori distanta sau durata de concurs . Metoda prevede cronometrarea timpului in care se parcurge distanta respectiva sau numararea ciclurilor de repetari ale eforturilor specifice realizate in intervalul de timp in care s-a efectuat efortul fizic planificat . In felul acesta se poate evidential viteza de executie a mijlocului folosit in antrenament . Intensitatea poate fi stabilita cu exactitate prin masurarea frecventei pulsului , care atinge valori intre 150 - 170 p/min in functie de cerintele probei sportive .

b)      Metoda antrenamentului alternative sau variabil - consta in repetarea diferentiata a eforturilor sub aspectul vitezei de executie , a distantelor si perioadelor de timp in care se efectueaza .

c)      Metoda alternativa - prin care intr-o distanta sau perioada de timp data , unele parti , anticipat stabilite , se executa cu viteza ridicata sau in care ea creste progresiv . De exemplu alergarea de 60 de minute dintre care 1000m cu viteza de 4 m/s , echivalent cu 140 p/min si 500m cu viteza de 5m/s , echivalent cu 180 p/min , alternative , iar altele cu viteza mai mica .

B. Metoda alternativa - progresiva

Aceasta metoda are urmatoarele subvariante :

in crestere si/sau uniforma a distantelor ( perioadelor de timp ) sau a vitezelor de executie

in crestere si/sau neuniforma a distantelor sau a vitezelor de executie

combinata , imbinand sistemele de crestere sau descrestere a eforturilor cu cele uniforme sau neuniforme

C. Metoda Fartlek

Se bazeaza pe parcurgerea anumitor distante ( perioade de timp ) stabilite in general de sportiv . Alternarea tempourilor de alergare se face dupa o schema prestabilita sau aleasa de sportiv in functie de starea terenului , de gradul de pregatire , de momentul aplicarii acesteia in raport cu graficul formei sportive . De obicei , alergarea se desfasoara in padure , cu o durata cuprinsa intre 30 - 60 minute , valoarea tempourilor depinzand atat de variatia traseului , cat si de intensitatile impuse de etapa de antrenament .

D. Metoda antrenamentului cu intervale

Aceasta metoda are o larga raspandire , intrucat se bazeaza pe principiul divizarii efortului pe intervale cu perioade planificate de odihna si efort . Intervalele de odihna nu sunt folosite pentru o refacere completa , sistandu-se atunci cand frecventa pulsului ajunge la 120 - 130 p/min ( stadiul intermediary de revenire ) , moment in care actioneaza efortul urmator . In cadrul acestei metode se utilizeaza , de regula , viteze mari de executie . Factorii de progress constau in cresterea vitezei de executie si/sau reducerea duratei pauzelor ( intervalelor de odihna intermediare ) , impuse de adaptarea sportivului la efort .

Si aceasta metoda prezinta cateva variante :

metoda cu intervale scurte - cu durata efortului cuprinsa intre 15 s si 2 min

metoda cu intervale medii , in care durata efortului se incadreaza intre 2 si 8 minute

metoda cu intervale lungi , cu o durata a efortului cuprinsa intre 8 si 15 minute

In proba de 800m se foloseste in general metoda cu intervale scurte .

E. Metoda de antrenament cu repetari

Metoda consta in repetarea unor distante egale care se executa cu intensitati mari , submaximale si maximale . Si aceasta prezinta urmatoarele variante :

cu pauze medii , de regula 4 - 6 minute , intensitatea fiind ridicata (peste 80 % din posibilitatile maxime ale acelei perioade de pregatire )

cu pauze mari , de regula intre 12 - 20 minute , care intercaleaza eforturi cu intensitati submaximale si maximale

cu pauze mici , intre 1 - 3 minute . Pauzele intercaleaza eforturi cu viteze de executie mari si maxime . De regula , atunci cand se folosesc pauze mici si foarte mici se executa doar parti din timpul regulamentar de concurs si , mai rar , toata durata sau distanta regulamentara de concurs .

cu pauze variate ca durata , de exemplu in scadere , in crestere in combinatii de cresteri sau descresteri ale vitezei de executie in cadrul seriei de repetari , cu viteze de executie care variaza de la o repetare la alta , cu viteze de executie in crestere de la o repetare la alta .

F. Metoda de antrenament " stres "

Aceasta metoda relative recenta se bazeaza pe efectuarea unui volum maxim de effort , care depaseste de cateva ori distanta sau durata efortului competitional . Vitezele de executie pot fi maxime sau la nivelul vitezei medii de concurs . Pauzele de odihna dintre repetari sunt differentiate insa de regula pentru ingreuierea efortului , se folosesc pauze medii sau mici , in unele situatii renuntandu-se complet la ele . Aceasta metoda se aplica rar , indeosebi cand se planifica testarea capacitatii maxime de efort .

G. Metoda de antrenament de control ( competitionala )

Scopul metodei consta in dezvoltarea exclusiva a rezistentei speciale . Prin intermediul acesteia se modeleaza concursul , cu intreaga si complexa lui schema de eforturi fizice , tehnico - tactice si psihice . Folosirea concursurilor de casa , locale in care se angajeaza la maximum capacitatea de efort ca si a probelor de control sau ajutatoare compun elementele metodei care prefigureaza concursul .

CONCLUZII

Alergatorul de 800m trebuie sa fie calauzit de intelepciune , deoarece , indifferent de calitatile sale intrinseci , el se afla la frontiera a doua calitati motrice viteza si rezistenta , trebuind deci sa alerge foarte repede si sa isi mentina cat mai mult timp tempoul respectiv.

Un exces in unul saaltul din aceste sectoare nu are drept rezultat performantele , fiind indispensabila dezvoltarea punctelor sale forte .

Paradoxal de constatat faptul ca pentru a alerga repede multi se pregatesc alergand in exclusivitate mult timp .

Cei mai buni alergatori de 800m sunt si cei mai completi :

BIBLIOGARFIE

1. Antrenamentul sportiv modern ..........Nicu Alexe
2. Atletism ...................L.S. Homenkov
3. Metodica predarii exercitiilor din atletism ... Dumitru Roman, Gheorghe Rugina
4. Pregatirea fizica .................Michel Pardet
5. Antrenorul federal de atletism ...........C.C.P.P.S.