Psihologia si sportul

Psihologia si sportul

Importanta psihologiei

Se admite, in general, ca aspectele psihologiei determina rezultatele unui atlet si ca importanta lor relativa se mareste proportional cu performantele.

Atletii si antrenorii acorda in general cea mai mare atentie aptitudinii fizice si tehnice, probabil in masura in care aceste doua laturi ale pregatirii pot fi mai usor de evaluat, fiind evidente. Noi avem tendinta sa ignoram componenta mentala a antrenamentului sportiv, in aparenta, de la principiul ca in acest domeniu aptitudinile se dezvolta spontan. In aceasta conceptie care privilegiaza supravietuirea celor care au cea mai buna conditie fizica, lipsa de pregatire psihologica sau mentala potrivita ar putea fi factorul care limiteaza succesul. De aceea este esential ca pregatirea psihologica sa faca parte integranta din programul sportiv, mai curand decat sa constituie completare ocazionala.

Este important sa se inteleaga ca aceasta necesita o ucenicie si nu descoperirea talentelor ascunse si ca la fel ca dezvoltarea capacitatilor tehnice si fizice, aptitudinile psihologice trebuie sa fie practicate pentru a fi intretinute.

Tehnici psihologice

Vom aborda patru tehnici:

controlul excitatiei

repetitia mentala

concentrarea

fixarea obiectivelor.

In aplicarea tehnicilor psihologice se poate opera o distinctie privind stapanirea mediului de catre atlet.

Cu ocazia antrenamentelor atletul are posibilitatea desi nu se foloseste prea des de ea de a exercita un control considerabil asupra mediului in care isi desfasoara antrenamentul. Se vor trece in revista preocuparile legate de:      

echipament

hrana

repaus odihna la antrenament sau la competitii.

Acestea vor fi serios analizate in scopul crearii unei stari de buna pregatire psihologica.

In timpul competitiei diferiti factori suplimentari se combina pentru a crea un mediu diferit. Acestia sunt:

l. adversarii

2. coechipierii

3. oficialii

4. instalatiile existente

5. timpul.

Atletii vor trebui sa incerce sa-si mareasca la maxim stapanirea controlul de sine pe care o au atat asupra antrenamentului cat si a competitiilor.

1. Controlul excitatiei

Inainte si in timpul competitiei, capacitatea de a-si regla propriul nivel de excitare la nivelul dorit pentru o performanta optima constituie o preocupare psihologica majora.

Exista o relatie curbilinie intre excitatie si performanta. Ele se maresc proportional pana la un nivel optim care va fluctua pentru fiecare subiect, dupa mediul in care acesta indeplineste o anumita activitate.

Atletii au nevoie sa-si dezvolte perceptia care le va permite sa stie cand sunt supraexcitati sau subexcitati si sa posede mijloacele practice de a-si modifica starea la nevoie.

In general cel mai greu este sa se diminueze excitatia, caci simpla vointa si eforturile facute in acest scop, conduc adesea, in mod paradoxal, la o marire a excitatiei. E suficient sa amintim frustrarea numerosilor atleti atunci cand:

"incearca cu disperare sa se destinda".

Se pot utiliza o intreaga serie de tehnici pentru reducerea excitatiei. Simplul control al procentului activitatii poate fi eficient, caci atletul are tendinta sa-si accelereze ritmul atunci cand excitatia creste.

Daca o competitie are pauze, acestea vor fi folosite pentru a micsora ritmul, respiratii profunde sau controlul respiratiei vor ajuta la diminuarea excitatiei, cu atat mai mult cu cat numerosi atleti respira superficial sau gafaie cand sunt incordati.

Recent s-a sugerat ca putini atleti sunt antrenati sa respire corect, daca sunt comparati cu cantaretii, si ca ei utilizeaza doar cutia toracica si nu ansamblul diafragmei. Antrenamentul unor proceduri de relaxare mai sofisticate, ca de exemplu relaxarea musculara progresiva, este foarte util.

Pe masura dezvoltarii acestor aptitudini, procesul se accelereaza din ce in ce mai mult si este posibila atingerea in cateva clipe a unui nivel ridicat de relaxare.

In cazul unei excitatii slabe, pentru atingerea nivelului dorit, este suficient ca atletul sa se concentreze mai precis asupra activitatii de indeplinit, precum si asupra planului competitiei. Pentru anumiti subiecti, a se concentra asupra adversarului poate genera emotie in contextul competitiei.

Numerosi atleti isi elaboreaza propriile modele de comportament si de tehnici mentale pentru a se reincarca, cu toate ca etica unora dintre ei este contestabila, cum ar fi cazul unui atlet care se cearta cu oficialii sau care cauta o confruntare cu adversarul.

Se poate aplica invatatura trasa dintr-o situatie data la o alta situatie, daca ele sunt similare. In consecinta, daca este o mare deosebire intre experientele avute in timpul antrenamentului si cele din timpul competitiei, nu va fi posibil sa se generalizeze la competitii tot ceea ce se aplica in timpul antrenamentelor.

Cum atletii isi petrec majoritatea timpului in antrenamente si nu in competitii, s-ar putea ca ei sa devina mai buni la antrenamente decat in competitii. Acest fenomen decurge, printre altele, din diferenta nivelului de excitatie, adeseori resimtita, intre aceste doua tipuri de activitate. Este posibil ca aptitudinile exersate la antrenament sa fie asociate cu o atmosfera calma si cunoscuta, care poate fi mult diferita de angoasele pe care altfel le incearca un sportiv cu ocazia competitiilor.

Ar trebui ca, atat de des cat se poate, conditiile de la antrenament sa fie cat mai asemanatoare cu cele din competitie.

Atletii vor fi incurajati sa-si propuna un scop atunci cand se antreneaza. Daca ei reusesc sa depaseasca pragul propus la antrenament, vor fi mai bine antrenati pentru a le depasi pe cele pe care le vor intalni in competitie.

Tehnicile psihologiei sau cele care fac apel la actiuni directe si simple se vor potrivi unui evantai mai larg de stari de excitatie decat comportamentele obiceiurile dobandite recent sau complexe si care cer un nivel inalt de stapanire de sine.

In conditii de mare excitatie, un atlet isi va mari sansele de succes daca utilizeaza tehnici bine asimilate, mai putin complexe si cu un risc scazut.

In timpul oricarei sedinte de antrenament, ar trebui consacrate anumite perioade pentru ridicarea incordarii tensiunii emotionale si sa se recreeze conditiile care duc la o crestere a excitatiei, asa cum se intampla in competitii.

2. Repetitia mentala

Acest domeniu al antrenamentului psihologic inglobeaza tehnicile descrise de obicei sub numele de repetitie mentala, imaginare si vizualizare. Ele se bazeaza pe principiul pregatirii mentale care favorizeaza activitatea psihica.

In imaginarea exterioara atletul isi vizualizeaza performanta asa cum s-ar vedea pe sine intr-un film, ca si cand ar observa o alta persoana. Aceasta forma de vizualizare este considerata ca fiind mai utila atunci cand un atlet invata un gest sau isi corecteaza erorile.

Vizualizarea activitatii corect efectuate de atletul insusi sau dupa un model ideal favorizeaza performanta.

Imaginarea interioara este o experienta mai cinetica, mai emotionala, in care atletul coordoneaza senzatii in muschii sai, vizualizandu-si in acelasi timp si performanta. Aceasta ii permite sa anticipeze si sa pregateasca reactii adaptate fata de dificultatile provocarile fizice si emotionale ale competitiei. A fi in masura sa-ti imaginezi o excelenta performanta poate contribui mult la crearea increderii si elanului necesar pentru a o realiza.

3. Concentrarea

Atletii au nevoie sa invete sa-si rezolve problemele de atentie, cum sunt lipsa de concentrare, gandurile negative sau plictiseala.

Pentru a face acest lucru ei pot incepe prin a elabora tehnici vizand modificarea modului in care ei se adreseaza lor insusi, principiul de baza este ca gandurile se reflecta in actiuni care determina performanta. A se descrie pe sine ca pe un perdant cel ce pierde este mult mai putin eficient decat sa identifice cauzele unor astfel de preocupari si sa formuleze un plan ce ar permite schimbari. Ar trebui pus accentul mai mult asupra desfasurarii decat pe anticiparea rezultatului, adica pe rezultatul prezent si nu pe rezultatul final. In optica dezvoltarii gandului care se leaga de desfasurarea probei, atletul trebuie sa-si asculte permanent gandurile si sa invete sa-si schimbe gandurile negative in ganduri pozitive si pertinente potrivite, valabile.

Atletii trebuie incurajati sa-si intocmeasca liste cu afirmatii sau indemnuri destinate sa genereze o stare de spirit sau motivatii pozitive pe care le vor putea utiliza daca se simte nevoia, odata cu practica, ei vor descoperi ca pot sa-si diminueze mult gandurile negative sau pozitive si sa se concentreze asupra actiunilor esentiale.

4. Fixarea obiectivelor

Foarte adesea, atletii consacra mult timp sportului pe care il practica fara sa aiba obiective clar definite, altele decat cele pe termen lung. In acest context, este important sa se formuleze obiective clare, pe termen scurt, care ofera atletilor posibilitatea de a avea succese.

Aceste obiective vor trebui sa fie realiste, plasate intr-un cadru realist si sa reflecte angajarea si potentialul subiectului sau echipei. Singurul obiectiv al unui atlet este de a face parte din echipa nationala si daca performantele sale nu-i permit sa atinga acest scop, subiectul va avea tendinta sa se considere ratat.

Atingerea obiectivelor fixate mareste increderea care se traduce prin capacitatea, resimtita de subiect, de a accepta o provocare si de a persevera in ciuda obstacolelor. Altfel spus, succesul naste succes.

Va trebui ca atletii sa fie incitati sa-si fixeze obiective precise, pe termen scurt, pentru a-si dezvolta aptitudinile tehnice, fizice si psihologice. Obiectivele vor fi acceptabile pentru atlet, dat fiind ca numarul de frustrari sportive, in special cele ale tinerilor atleti, sunt datorate lipsei de reusita in atingerea obiectivelor fixate de antrenor sau de parinti.

Relaxarea psiho-fizica - Metoda de initiere si perfectionare

Metodele de relaxare cunosc diferite variante in functie de scopul urmarit si de localizarea efectului relaxarii asupra organismului.

Cu mai bine de trei decenii in urma, teoria relaxarii stabilea existenta decontractarii generale a intregului corp si partiale, interesand o anumita parte a corpului.

Continutul concret al relaxarii generale era o stare vecina cu somnolenta, in care toti muschii inclusiv cei ai fetei si ai ochilor erau relaxati iar spiritul era vid priveste fara sa vezi, traieste fara sa gandesti.

In practica sportiva si in general, in scopul cresterii oricarui gen de performanta umana, se foloseste tehnica antrenamentului autogen elaborata de medicul J. Schultz.

Metoda se bucura de o unanima recunoastere si utilitate, ea imbunatatindu-se prin adaugiri, simplificari sau adaptari.

Antrenamentul autogen combina relaxarea tonusului muscular cu un optimum de luciditate, o stare de vigilenta dirijata catre propria sfera somato-visuro functionala.

Acest gen de exercitii inmanuncheaza, in aparenta, doua notiuni contrare: relaxarea si tonusul.

Metoda lui Schultz presupune nu o abandonare a vointei si luciditatii ca in relaxarea clasica ci contrariul printr-un mecanism de autosugestie. Autoconcentrarea presupune un gen de odihna activa deoarece pune in joc fortele volitive ale individului inspre propriul corp.

Acest lucru trebuie inteles ca o tentativa de marire sistematica si progresiva a controlului muscular, visural si emotional, ceea ce este esential pentru un sportiv de performanta, intrucat formula de comportament a unui campion inscrie, printre alte atribute si capacitatea de autoreglare in concurs, respectiv posibilitatea sportivului de a-si dirija optim energia fizica, nervoasa in functie de situatiile concrete.

Starea de relaxare autogena experimentata de Schultz consta in:

1. Diminuarea tonusului muscular - regland tonusul muscular se influenteaza in mod indirect starile afective care dintr-un anumit punct de vedere il genereaza si il intretine.

2. Senzatia de greutate corporala - o alta caracteristica a starii de relaxare. Pornindu-se de la ideea ca greutatea din membru creste atunci cand tonusul dispare, aceasta idee s-a extrapolat in domeniul metodei lui Schultz.

3. Senzatia de caldura corporala - urmareste sa induca vasodilatatia periferica. Vasodilatatia este pe plan circulator ca si hipotonia pe plan muscular. Un vas de sange decontractat, dilatat este relaxat dilatarea se produce prin caldura.

4. Ingustarea campului cunostintei - este cu atat mai profunda cu cat senzatiile de greutate corporala si de caldura sunt mai temeinic executate.

5. Incetinirea ritmului cardiac si respirator - se obtine prin coactiunea simultana a autosugestiei legata de aceste comenzi si prin efectul local al diminuarii tonusului cu vasodilatatie generala.

Obiectivarea acestui efect este simpla si consta in cronometrarea frecventei cardiace si respiratorii inainte si la sfarsitul sedintelor de relaxare. Economia de energie biologica de care beneficiaza organismul obosit dupa efort este remarcabila.

6. Cresterea capacitatii de autosugestie - starea de relaxare a sistemului nervos central mareste pragul de sugestibilitate, ceea ce este foarte important pentru fiecare sportiv care-si poate propune sa redevina calm, linistit. Modificarile visurale de exemplu frecventa cardiaca se obtin relativ usor in starea de relaxare anterioara, datorita cresterii sugestibilitatii, a posibilitatii de a impresiona si influenta propria constiinta.

7. Concentrarea atentiei - antrenamentul autogen propune si realizeaza un tonus optim al atentiei difuze, a vigilentei indreptat spre propriul corp. Efortul de concentrare a atletului este real si destul de obositor, el diminuandu-se pe masura ce se acumuleaza experienta.

8. Fenomenul abreactiei autogene - este pus in legatura cu descarcarile unor zone ale creierului suprasolicitat de efort sau din alte motive. Cand subiectul este obosit, el poarta un reziduu toxic pentru organismul sau, pe care nu a putut ori nu a stiut sa-l elimine. La sportivul epuizat zonele cerebrale sunt inhibate, dereglate iar mecanismul relaxarii profunde duce la reglarea lor. Sportivul familiarizat cu acest fenomen abreactiv, are rabdarea de a astepta ca zonele cerebrale solicitate in exces prin efortul de antrenament sau concurs sa fie deblocate.

9. Fenomenul imaginatiei spontane si dirijate - in timpul relaxarii imaginatia tinde sa se dezvolte datorita faptului ca sportivul s-a obisnuit sa-si imagineze propriul corp, sa se vada cu ochii mintii total si partial. Starea autogena permite o manifestare libera a imaginatiei sub forma diferitelor reprezentari datorate fenomenelor abreactive discutate anterior. Relaxata scoarta cerebrala permite asociatia de imagini care pot fi dirijate si voluntar intr-un ciclu superior avansat.

Metoda relaxarii progresive a lui Edmund Jacobson

Cand organismul ramane la un punct inalt de tensiune si nu se poate relaxa datorita hipertensiunii reziduale, prin aceasta metoda se poate realiza reductia tonusului muscular de odihna. Se urmareste ca sportivul sa ajunga, prin executia unui act specific, la contractie, sa localizeze si sa simta acea contractie, apoi sa dobandeasca o capacitate de comanda imediata a relaxarii respectivei grupe musculare, fara a mai fi nevoit sa treaca printr-o contractie prealabila. Se urmareste antrenarea sportivului pentru a controla trecerea cortexului la starea de repaus.

Pentru insusirea metodei subiectul trebuie sa persevereze in exercitiu, numai asa poate sa recunoasca si sa simta tensiunea musculara si sa-si comande relaxarea.

Consecintele aplicarii metodei

reducerea tulburarilor de somn - inductia dificila a somnului, somnul nerelaxat, somnul nereconfortant, insomniile;

sensibilitate redusa la zgomote puternice si la factori declansatori ai senzatiei de durere;

cresterea randamentului proceselor psihice din sfera psihointelectuala;

cresterea randamentului sportiv pot fi relaxati muschii de care subiectul nu are nevoie in executia actului specific.

Dezideratul major al refacerii psihologice este determinat de particularitatile psihice si de starea de moment a sportivului, de nivelul motivational pe care acesta il are in sustinerea efortului. Trebuie sa se tina seama de momentul in care se apeleaza la tehnicile de refacere - imediat dupa efort sau dupa o perioada de timp.

Pornind de la studii fundamentale de fiziologie s-a demonstrat ca dinamica refacerii naturale a organismului dupa efort constituie un parametru fidel al homeostaziei de efort- al reactivitatii organismului.

Refacerea nu poate fi separata de efortul fizic, ea constituind o parte a unui singur fenomen - antrenamentul sau competitia.

Complexitatea programelor de pregatire fizica, varietatea factorilor de natura psihica care conditioneaza performanta fac necesara interventia psihologiei sportivului prin mijloace specifice.

Directiile principale sunt:

psihodiagnoza sportiva - aceasta urmareste evaluarea aptitudinilor psihice generale si speciale necesare practicarii unei probe sportive si, de asemenea, stabileste in ce masura exista o concordanta intre exigentele activitatii sportive si posibilitatile psihice de raspuns adaptativ la aceste solicitari din partea sportivului;

pregatirea psihologica - in perioada dintre competitii si in timpul concursului. Modalitatea de interventie poate fi:

directa prin educarea unor functii psihice;

indirecta prin alcatuirea unui program psihoigienic de pregatire si viata extrasportiva.

Tehnicile terapeutice au scopul potentarii actiunii acelor laturi ale personalitatii sportivului - atitudinale si aptitudinale - concordante cu solicitarile specifice spatiului si atenuarii deficientelor de structura sau conjucturale.

Psihologia sportului determina prin educatie si terapie instalarea unui nivel optim de comunicare intre sportiv, antrenor, medic si psiholog.

Aceasta este una dintre cele mai importante conditii pentru realizarea unui consens stiintific asupra nivelului optim de solicitare a sportivului, de determinare a acestuia la o participare constienta - nu un accept formal - la rigorile competitiei sportive.

Antrenamentul psihoton

Antrenamentul psihoton este o metoda de reglare si autoreglare a starilor psihice ale sportivilor, de optimizare a mecanismelor de adaptare la situatiile de antrenament si mai ales de concurs.

Antrenamentul psihoton nu are ca obiectiv doar punerea in forma pentru competitie, ci si o ameliorare generala a functionalitatii mecanismelor fizice si psihice ale sportivului.

Ceea ce deosebeste fundamental antrenamentul psihoton de antrenamentul autogen este prezenta in cadrul antrenamentului psihoton a unei faze de activare, de autostimulare musculara si psihica, menita sa sporeasca mobilizarea generala a sportivului pentru competitie. Aceasta activare se realizeaza de obicei prin exercitii de concentrare mentala pe proba specifica, exercitii care duc la cresterea gradului de mobilizare energetica a organismului, ajutandu-l pe sportiv sa faca fata la nivelul cel mai inalt solicitarilor impuse de activitatea competitionala.

Cercetarile au aratat ca antrenamentul psihoton are o serie de efecte pozitive asupra sportivilor:

a)     echilibrarea tensiunilor musculare;

b)    recuperarea rapida si eficienta dupa efort;

c)     ameliorarea odihnei;

d)    cresterea capacitatii de concentrare;

e)     un control mai eficient al emotivitatii;

f)      dominarea anxietatii si a tensiunii psihice;

g)     intrarea in forma pentru concurs;

h)     cresterea rezistentei la stres;

i)       cresterea increderii in sine.

La colocviul international pe probleme de pregatire psihosomatica a sportivului, care a avut loc la Paris in 1969, s-a elaborat schema principalelor etape ale pregatirii psihotone:

1. Initierea sau faza preliminara, care cuprinde:

test de relaxare musculara;

constientizarea opozitiei miscare activa - relaxare pasiva;

control respirator relaxant.

2. Antrenament autogen:

exercitii de percepere a greutatii;

exercitii de percepere a caldurii;

reglarea cardiaca;

reglarea abdominala;

controlul respiratiei;

controlul zonei cefalice;

formule de sugestionare.

3. Aspecte specific sportive:

controlul muscular localizat;

modificari pasive liminare;

relaxarea aparatelor vederii si fonatiei;

eliminarea hipertoniilor localizate;

relaxare diferentiala electiva;

relaxare fractionata;

activare cu revenire tonica si stimulare psihica prin formule sugestive;

antrenament modelat cu punere in forma in vederea competitiei.

Antrenamentul modelat Vanek si Macak are ca principiu pregatirea sportivului pentru proba sa specifica, antrenamentul mental vizand tocmai modelarea cu dificultatile specifice probei respective. In afara concentrarii de tip ideomotor asupra probei sportive, antrenamentul modelat cuprinde si elemente care modeleaza factorii afectogeni din concurs ambianta in public, complexul de esec etc.

Cresterea rezistentei la acesti factori se realizeaza prin formule sugestive. Dam mai jos un program simplu de relaxare, care poate fi aplicat fara pericol de catre antrenori in scopul refacerii dupa efort a sportivilor. Desi programul propus este sumar, consideram totusi necesara supravegherea medicala a sportivilor.

"Incepem terapia de psihorelaxare si refacere"

Va rog sa va intindeti pe spate cu bratele usor departate de trunchi. Picioarele de asemenea intinse, usor departate, cu talpile orientate spre exterior. In aceasta pozitie trebuie sa realizati o senzatie de comoditate generala.

Inchideti ochii, ascultati ceea ce urmeaza si incercati sa va concentrati asupra comenzilor care vi se dau.

1. Insusirea senzatiei de greutate

Sunt in intregime linistit si cu desavarsire calm.

Toti muschii mei sunt destinsi si relaxati.

O liniste placuta ma inconjoara.

Calmul ma inunda.

Nimic nu-mi tulbura linistea.

Simt o pace si o liniste profunda.

Sunt complet calm.

Bratul meu drept este greu, foarte greu.

O greutate ca de plumb imi cuprinde umarul, bratul, palma si ajunge pana in varful degetelor.

Bratul meu drept este foarte greu.

Simt liniste si greutate.

Bratul meu stang este greu, foarte greu.

Greutatea imi cuprinde umarul, bratul, palma si ajunge pana in varful degetelor.

O liniste placuta ma inconjura.

Calmul ma cuprinde.

Simt o liniste si o pace interioara.

Piciorul meu drept este greu, foarte greu.

O greutate ca de plumb imi cuprinde piciorul drept.

Piciorul meu drept este greu, din ce in ce mai greu.

Simt liniste si greutate.

Piciorul meu stang este greu, foarte greu.

O greutate ca de plumb imi cuprinde piciorul stang.

Piciorul meu stang este greu, din ce in ce luai greu.

Sunt calm, foarte calm, relaxat.

Simt o liniste si o pace interioara.

Intregul meu corp este relaxat.

Umerii, bratele, palmele, picioarele sunt grele.

Intregul meu corp este greu, foarte greu.

Sunt in intregime relaxat cu desavarsire calm.

Linistea si greutatea ma impresoara.

II. Experienta caldurii

O caldura agreabila imi cuprinde bratul drept, mana dreapta si ajunge pana in varful degetelor.

Bratul meu drept este cald, invaluit intr-o caldura odihnitoare.

Sunt calm, foarte calm, relaxat.

O caldura agreabila imi cuprinde bratul stang, mana stanga si ajunge pana in varful degetelor.

Bratul meu stang este cald.

Simt liniste, greutate, caldura.

Piciorul meu drept este cald.

O caldura agreabila imi cuprinde piciorul drept.

Piciorul stang este cald.

O caldura agreabila imi cuprinde piciorul stang.

Simt liniste, greutate, caldura.

Linistea si echilibrul ma impresoara.

Intregul meu corp este relaxat, destins.

O caldura placuta imi impresoara umerii, bratele, palmele, picioarele.

O caldura placuta imi impresoara tot corpul.

Intregul meu corp este scaldat intr-o caldura odihnitoare.

Sunt calm, foarte calm, destins, relaxat.

Linistea si echilibrul ma impresoara.

Sunt cu desavarsire linistit calm.

Intregul meu corp este destins, relaxat.

Inima mea bate linistit, egal.

Sunt calm, destins, relaxat.

Respiratia mea e linistita si rara.

Respir liber si linistit aerul din jurul meu.

Sunt calm, destins, relaxat.

Linistea si echilibrul ma impresoara.

Simt o liniste si o pace interioara.

Liniste, echilibru, calm.

Pauza mare.

"Miscati bratele in sus si in jos de trei ori.

Strangeti pumnii inspirati profund.

Inca o data. si inca o data !

Deschideti ochii. Va ridicati incet si va reluati activitatea".

Precizari:

a)            Programul de relaxare e insusit progresiv de catre subiect intr-un interval de cateva saptamani. In primele sedinte subiectul este initiat in utilitatea si metodologia generala a tehnicii de relaxare, apoi isi insuseste exercitiile de greutate, apoi cele de caldura si doar in final face antrenamentul complet.

b)           Comenzile date subiectilor se repeta de mai multe ori, dupa necesitate.

c)            Textul prezentat mai sus are valoare orientativa, antrenorul putand sa realizeze unele modificari in functie de varsta, nivelul de pregatire si particularitatile personalitatii sportivilor.

d)           Antrenamentul de relaxare se poate realiza in bune conditiuni pe un fond muzical adecvat.

Cercetarile intreprinse la noi in tara (M. Epuran, 1967) au evidentiat ca exista unii indivizi la care capacitatea de relaxare se formeaza spontan, ca o reactie fireasca la solicitarile activitatii. Din grupa acestora fac parte, de regula, sportivii echilibrati afectiv, cu aptitudini motrice polivalente. Folosirea sistematica a tehnicii psihotone asigura posibilitatea formarii unor reflexe conditionate de relaxare si la acei sportivi care prin particularitatile individuale si experienta proprie nu ajung la capacitatea aceasta in mod independent.

Efectele antrenamentului psihoton pun in evidenta faptul ca metoda reglarii tonusului muscular in mod voluntar si constient constituie calea cea mai eficienta de influentare a intregului sistem psihosomatic al individului.

Aplicarea antrenamentului psihoton cuprinde o faza de invatare de aproximativ 6 luni, sub control medical riguros, si o faza de explorare tehnica in colaborare cu antrenorul.

Conducerea antrenamentului trebuie sa fie rezultatul colaborarii dintre medic, psiholog, antrenor si masor. Pregatirea speciala, calificarea celor care-i conduc pe sportivi in insusirea acestei tehnici sunt absolut necesare, greselile ce s-ar comite influentand negativ performanta sportiva si putand duce chiar la tulburari grave in sfera personalitatii sportivului.