Medii de transmitere si canale de comunicare

Medii de transmitere si canale de comunicare

Mediul are un rol central in transmiterea informatiilor. In functie de atributele sale, comunicarea are caracteristici foarte diferite. Un atribut important este disponibilitatea fizica a mediului de transmitere. Se pot diferentia doua cazuri:

. Mediul de transmitere este deschis si disponibil pentru emitator si pentru receptor si nu introduce nici o limitare a accesului. Un exemplu este transmiterea prin unde electromagnetice in spatiu (Fig. 11.3a).

. Mediul de transmitere este disponibil numai pentru emitatoare si receptoare inchise si contine o limitare fizica a accesului. Un exemplu aici este transmiterea semnalelor in cabluri electrice sau optice (Fig. 11.3b).

Fig. 11.3 a) Mediu de transmitere fizic deschis (unde), b) mediu de transmitere fizic inchis (cablu)

Daca mediul de transmitere nu este deschis, atunci posibilitatile de transmitere la participanti este limitat, mediul este inchis in retea de comunicare.

Pentru sistemele mobile, care nu trebuie sa aiba cabluri, este minimum necesar un mediu de transmitere deschis.     La telefoanele mobile transmiterea semnalelor se face prin unde intre aparatul tinta si statia intermediara (repeater) si intre statiile intermediare transmiterea se face prin retea de comunicare, care prin utilizeza cabluri sau unde directionate sau comunicare prin satelit. Astfel, se pot utiliza liber aparatele tinta din acest mediu de transmitere mixt deschis-inchis. Totusi exista cateva limite de baza. Pentru mediul de transmitere cu repeater se pot distinge doua cazuri:

. exista un acces liber la mediu de transmitere (mediu si repeater) in infrastructura generala.

. exista un control al accesului, care este asigurat de repeater, daca informatia trebuie sau poate sa fie emisa sau transportata.

Exista mai multe elemente de baza de control al accesului. Elementul principal este capacitatea canalului si costurile cu disponibilitatea sistemului de transmitere si transmiterea propriu-zisa. Capacitatea canalului descrie, pentru mediul de transmitere, volumul maximal al informatiei transmise in unitatea de timp. Acesta poate fi:

. aparent nelimitata local, atunci cand nu este necesara o conditie a capacitatii pentru controlul accesului, sau

. limitata local. Nu toate informatiile pot fi transmise intr-un interval de timp limitat, din cauza perturbatiilor si a suprasolicitarilor.

La comunicarea globala, aceasta poate fi limitata in general prin capabilitatea repeater-ului, in mod automat, cand capacitatea canalului este solicitata la un nivel inalt. Un exemplu este ocuparea liniilor telefonice.

Controlul accesului poate fi condus dupa mai multe principii. Metodele se denumesc:

. comanda cu prioritati, cand accesul la comunicare se da dupa prioritati, atata timp cat capacitatea canalului este depasita,

. comanda prin sir de asteptare, cand accesul la comunicare se face in ordinea cererii de acces, atata timp cat capacitatea canalului este depasita,

. comanda prin capacitate, cand accesul la comunicare astfel este asigurat, ca fiecare participant sa primeasca o parte egala de acces din capacitatea canalului.

Pana aici s-a prezentat mediul de transmitere ca un mediu care nu inmagazineaza (salveaza) informatiile. Aici se iau in considerare si caracteristicile de intensitate ale semnalului cu distanta fata de emitator si timp. In tehnica, informatiile sunt transportate de multe ori in medii care inmagazineaza informatiile. Astfel de medii sunt: dischete CD, coduri de bare. Aceste medii de memorare sunt un domeniu fizic al mediului modificat de catre emitator. Aceasta inseamna ca, domeniul intalnit nu poate fi scris decat de un emitator la un moment dat, fara sa apara suprascrieri ale informatiilor sau sa se distorsioneze informatia. Astfel, mediul de memorare necesita un control al accesului si un protocol corespunzator. Capacitatea mediului este limitata. Cand se citeste mai putina informatie decat a fost memorata de catre emitator, atunci informatia s-a suprascris sau a aparut o intarziere in transmiterea informatiei.

O caracteristica speciala a mediilor de immagazinare (salvare) este legarea memorarii informatiei de transportul acesteia. Astfel, este posibil, ca informatia sa fie transportata impreuna cu un obiect fizic, astfel incat ea sa fie disponibila intotdeauna acolo unde se afla obiectul (Fig. 11.4).

Fig. 11.4

Transport de material si de informatie prin mediul de memorare