Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Agenti inteligenti - adaptive si autonome

Tehnica mecanica



+ Font mai mare | - Font mai mic



Agenti inteligenti

Definitie



Agentii inteligenti sunt programe adaptive si autonome care pot fi folosite in vederea crearii de software ce rezolva anumite sarcini (task-uri) in numele unui anumit utilizator, bazandu-se pe instructiuni explicite sau implicite din partea acestuia. Agentii inteligenti pot imbunatati interactiunea om-computer prin :

- ascunderea complexitatii task-urilor dificile
- realizarea de task-uri (actiuni) laborioase
- conducerea unor tranzactii in numele utilizatorului
- pregatire si invatare
- oferirea de ajutor unor anumiti utilizatori in vederea colaborarii acestora
- monitorizarea de evenimente si proceduri diverse

Tipuri de agenti inteligenti

Exista 2 tipuri de agenti inteligenti:

A.    Varietatea cea mai comuna de agent este agentul care este construit cu scopul de a invata si de a prelucra permanent sarcini de rutina sau repetitive ale utilizatorului. Un astfel de agent poate recunoaste, de exemplu, ca utilizatorul ignora in mod constant e-mail-urile provenind de la un anumit expeditor (de exemplu fostul prieten) si sterge automat un astfel de e-mail cand acesta soseste (utilizatorul nici macar nu afla ca a primit un astfel de email, el nefiind retinut in Inbox).

B.     Un tip mai special si mai interesant de agent este tipul 'fire-and-forget', ceea ce vrea sa insemne ca un utilizator poate instrui un agent pentru a gasi anumite informatii, urmand ca apoi sa-l 'trimita' in cautarea acestor informatii. De exemplu, agentul inteligent astfel instruit poate fi lansat in retea, iar el isi poate croi drumul spre sistemul de computere al renumitei Bibiloteci a Congresului (Library of Congress in US) cu scopul de a cerceta/intreba daca si unde sa poate afla informatia pe care el o cauta. Utilizatorul este astfel eliberat de laborioasa sarcina de a cauta pe Internet informatia ce-l intereseaza, lucrul acesta fiind realizat, in schimb, de catre agentul sau, care, dupa un anumit timp (poate si cateva zile) ii va furniza rezultatul cautarii. In acest timp, utilizatorul se poate concentra asupra unor probleme mai creative, imbunatatindu-si astfel randamentul muncii. Sarcinile de rutina vor fi controlate si efectuate de catre agent. Alte operatiuni pe care le poate efectua un agent inteligent tip 'fire-and-forget' ar fi: programarea de intalniri (scheduling appointments), realizarea de cumparaturi pe pietele electronice (termen utilizat: e-commerce sau e-shopping sau virtual shopping), sesizarea aparitiei anumitor oportunitati (in care utilizatorul este interesat) si alertarea, eventual remedierea (automata) a problemelor de software.

Din punctul de vedere al aptitudinilor de mobilitate ale unui agent, avem de asemenea 2 categorii: agenti statici si agenti mobili.

c.       Cei din prima categorie nu-si pot parasi locul si nu pot 'traversa' prin retea pentru a ajunge la alte servere si nu pot comunica nici cu agentii aflati in acele site-uri.

d.      Agentii mobili, in schimb, pot efectua acest lucru, ei fiind caracterizati din punct de vedere formel ca fiind obiecte ce poseda comportament, stare si locatie. In vederea realizarii sarcinii ce i s- a incredintat, un agent din aceasta categorie poate parasi site-ul pentru care a fost creat si poate naviga prin retea, in fiecare moment el identificandu-se printr-o anumita locatie (site-ul pe care a ajuns), un anumit comportament (task-ul pe care in realizeaza in acea situatie/stare) si starea corespunzatoare.

Modul de lucru al agentilor inteligenti

Agentii inteligenti opereaza in cadrul unui mediu software cum ar fi sistemele de operare, bazele de date sau retelele de calculatoare. Tehnologia aflata in spatele agentilor inteligenti este o combinatie de tehnici din domeniul inteligentei artificiale si de metodologii de dezvoltarea sistemelor, cum ar fi programarea orientata obiect, care permite programelor sa invete din si sa reactioneze la mediul incanjurator. Agentii inteligenti interactioneaza cu mediul din care fac parte prin criterii de selectie a datelor bazate pe reguli. Un agent inteligent isi dezvolta reguli corespunzatoare prin intermediul instructiunilor explicite furnizate de utilizator, prin imitarea utilizatorului, prin feedback (raspuns) pozitiv sau negativ primit de la utilizator si prin indicatii obtinute in urma interactionarii cu alti agenti.

Modul de comunicare al agentilor inteligenti

Tipul interfetei sistemului pe care o are un agent inteligent depinde de tipul resurselor sistemului cu care el comunica. Tipurile de agenti inteligenti disponibili in prezent pot comunica doar cu resursele sitemului din mediul software aflat in imediata sa vecinatate. Astfel, agentii Microsoft Intellisense pot opera doar in cadrul programelor Microsoft; agentii Maxims ai firmei Apple pot opera doar in cadrul sistemului de operare System 7. Cu toate acestea, General Magic doreste sa schimbe acest lucru, astfel ca limitarea impusa de o anumita platforma sa dispara. Se doreste astfel stabilirea interfetei sistem Telescript ca standard pentru toate platformele de computere si pentru toate protocoalele de comunicare. Telescript este un limbaj de programare pentru calculatoare dezvoltat de General Magic si care permite agentilor inteligenti sa realizeze lucruri mai putin obisnuite. Nu numai ca permite agentilor inteligenti sa se miste liber in cadrul unei retele in vederea realizarii unei anumite sarcini, ci da agentilor inteligenti posibilitatea de a conduce tranzactii si de a invata de la orice sistem de calculatoare sau de la orice alt agent pe care-l intalneste. Adoptarea unanima a standardului Telescript va permite crearea unui univers virtual global. Cu cat este mai larg universul, cu atat va creste abilitatea agentilor inteligenti. General Magic este un consortiu al AT&T, Apple Computer, Motorola, Matushita Electric Industrial, Sony si Philips Electronics.

Principalele arii de utilizare a agentilor inteligenti

- Cercetare guvernamentala - Administrarea retelelor - Sofware pt. consumatori (recent) Marimea pietei: Ovum, o societate londoneza de consultanta, apreciaza cresterea pietei agentilor inteligenti de la 800 de milioane de dolari in 2000 (fata de 11 milioane dolari in 1995 si 66 milioane dolari in 1996).

Guvernul si institutiile sponsorizare de Guvern (este vorba despre Guvernul US ) se numara printre cei mai activi sponsori ai domeniului agentilor inteligenti, in particular in domeniile transmiterii de mesaje, automatizarea procesului de munca si regasirea informatiei. De exemplu, agenti inteligenti sunt utilizati in mecanismele de urmarire si control a sofisticatelor mecanisme de lupta ce presupun lansari de bombe (proiectile) (missile systems) cum ar fi platformele Patriot si Tomahawk. De asemena, un volum mare de munca a fost necesar pentru ca platforma informationala sa permita lucrul agentilor inteligenti.

Administrarea retelelor (network management) este una dintre ariile in care agentii inteligenti sunt cei mai dezvoltati. A fost nevoie de acestia pentru a monitoriza si masura in mod continuu activitatea retelei, persupunand si raportarea problemelor software ce intervin pe parcursul desfasurarii procesului. Printre cele mai avansate tehnologii de agenti inteligenti destinati administrarii retelelor se numara produsul In-Touch al firmei IBM si produsul Cloud al firmei AT&T. Acesti agenti, nu numai ca pun complet, oriunde si oricand comunicatia sub controlul cumparatorului, dar realizeaza si task-uri de genul plati, servicii client, inregistrari si servicii director. Alte companii ce ofera agenti pentru retele sunt: Synoptics, Alcatel, British Telecom si Nippon Telegraph & Telephone.

Un exemplu de agent inteligent destinat aplicatiilor consumator este PersonaLink al firmei AT&T. El furnizeaza o platforma din care utilizatorii isi pot lansa proprii agenti inteligenti intr-un univers virtual administrat de AT&T. Acest univers include piete in care agentii pot face tranzactii, magazine in care agentii pot selecta produse si servicii si biblioteci unde agentii pot localiza si extrage informatii. PersonaLink este prima aplicatie care a utilizat standardul Telescript. Acest agent poate poate fi accesat printr-un agent digital personal, un diposzitiv de comunicare (ca un receptor) al firmai Sony. Recent s-au dezvoltat si interfete prietenoase pentru introducerea comenzilor catre agenti.

Concluzie

Cateva considerente in legatura cu agentii inteligenti: - Agentii inteligenti modifica stilul interactiunii om-calculator. - Natura lor autonoma si automatica a fost acceptata. - Securitate (agentii inteligenti sunt asemanatori virusilor) - Probleme ce privesc responsabilitatea legala - Vor inlocui agentii inteligenti oamenii ?

Ca parte finala putem afirma ca agentii inteligenti reprezinta o solutie inteligenta (desteapta) pentru necesitatile mereu crescande ale unui numar cat mai mare de utilizatori, functionala, flexibila (relativ independenta si adaptabila diferitelor platforme si sisteme de comunicare). Prin automatizarea sarcinilor de lucru ce presupun un grad inalt de consum de timp sau presupun actiuni repetitive din partea utilizatorului unui calculator, agentii inteligenti elibereaza utilizatorii de treburile acestea, permitandu-le inschimb realizarea de task-uri mai valoroase pentru acestia. Agentii vor fi cei realizeaza task-urile obositoare si plictisitoare si o vor face si mult mai repede, mai ieftin si mai eficient (cu erori mai putine) decat partea umana.

Gama atributiilor ce pot fi incredintate agentilor inteligenti este practic nelimitata si include filtrarea postei electronice (filtre soft pt. serviciul e-mail), cautarea in baze de date si realizarea de cumparaturi in magazine virtuale (electronic marketplaces).

Cateva exemple de agenti inteligenti

'Norns go to war' - un proiect de colaborare intre firma CyberLife si DERA (Defense Evaluation and Research Agency a Guvernului Britanic) destinat crearii de agenti care sa se comporte ca adversari in misiunile de pilotaj in simulatoarele de zbor. Departamentul militar doreste crearea unor piloti de lupta de elita (virtuali), adica agenti/piloti software care sa mentina in aer avioanele indiferent de atac si sa poata urmari tintele perioade lungi de timp. De asemenea, Ministerul Apararii al UK impreuna cu CyberLife au initiat un contract pentru construirea unui aparat de zbor militar simulat controlat in intregime de un agent software.(el va fi capabil, printre altele sa ia decizii rationale in functie de context pentru a-si finaliza misiunea cu succes).

'Do-I-Care Agent ?' (DICA), dezvoltat la University of California at Irvine trateaza problema re-descoperirii resurselor pe Web. O data ce s-a gasit un site interesant pe Web, cum se poate sti cand a fost adaugat material nou si interesant pe acel site ? Solutia DICA pentru aceasta problema consta in verificarea/vizitarea periodica a site-ului si informarea utilizatorul numai in cazul cand a fost adaugat ceva nou si interesant. Pentru aceasta utilizatorul trebuie sa furnizeze feedback lui DICA pentru 'a-l invata' pe acesta ce inseamna 'interesant' din punctul de vedere al utilizatorului.

'ReferralWeb' - creeaza automat retele sociale reprezentand relatii intre prieteni, colegi, si parteneri in afaceri, din informatiile publice disponibile pe Web. Doua persoane sunt relationate (exista un link intre ele) daca sistemul a adunat informatie ca cele doua persoane sunt dintr-un anumit punct de vedere relationabile. Reteaua poate fi astfel folosita pentru a ghida cautarea de informatii, de experti. De exemplu, cineva doreste sa utilizeze sistemul pentru a gasi experti in criptografie care se gasesc la 3 pasi de el. Sistemul va gasi expertii si ii va prezenta solicitantului in ce fel sunt relationati, permitandu-i acestuia sa gaseasca informatie de incredere de la experti de incredere, care sunt dispusi sa ajute, deoarece sunt prieteni ai prietenilor acelei persoane.

https://thor.info.uaic.ro/~abejan/ag.html



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1344
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved