Deschiderea procedurii la cererea creditorilor

Deschiderea procedurii la cererea creditorilor

Plata sau acoperirea unei creante prin concursul justitiei in procedura de drept comun parcurge, de regula, doua faze: faza judecatii si faza executarii silite. Titlurile executorii care nu sunt contestate in justitie trec direct in faza executarii silite. In procedura insolventei, creantele se pot realiza fara ca creditorul sa fie nevoit sa parcurga cele doua faze din dreptul comun. Procedura insolventei este instituita de lege pentru acoperirea creantelor contra debitorului aflat in stare de insolventa, iar organele procedurii au obligatia sa asigure realizarea drepturilor participantilor la procedura. Creantele respective se pot realiza fara a fi nevoie de un titlu executoriu contra debitorului, singura conditie pusa de Legea insolventei creditorului fiind aceea de a formula o cerere de inscriere in tabelul creantelor, cerere la care trebuie sa se ataseze titlul creantei sale. In urma procedurii de verificare, administratorul judiciar sau lichidatorul poate trece in totalitate sau in parte creanta respectiva pe tabel sau o poate respinge, cel interesat avind, totusi, dreptul de a contesta masura. Dupa definitivarea tabelului, creditorul trecut in acest tabel este un "creditor indreptatit sa participe la procedura", unul dintre drepturile acestui creditor fiind si acela de a primi, in conditiile planului de reorganizare sau ale ordinii de preferinta din art. 121 si art. 123 din Legea insolventei, o parte sau integralitatea creantei sale. Procedura insolventei este, deci, cel putin aparent, un avantaj pentru creditor, pentru ca procedura colectiva este (poate fi) direct o procedura executionala, caracterizata prin celeritate, ceea ce nu se poate spune despre procedura de drept comun[1].). Pe de alta parte, taxa de timbru aplicabila atit cererii de deschidere a procedurii, cit si cererii de inregistrare a creantei in tabelul creantelor contra debitorului aflat in insolventa este fixa si, as spune, modica (39 de lei), in timp ce taxa de timbru in litigiile de drept comun este procentuala si se aplica la valoarea creantei pretinse. In fine, in litigiile comerciale de drept comun, este obligatorie asa-numita conciliere directa prealabila (procedura reglementata de art. 720¹ C.proc.civ.), procedura care amina, de obicei, startul procesului, cu cel putin 30 de zile, in timp ce pentru cererea creditorului de deschidere a procedurii nu este necesara parcurgerea procedurii concilierii prealabile directe.

Aceste avantaje sunt, insa, relative, deoarece actiunea (cererea) creditorului de deschidere a procedurii fata de debitor are diverse limite si antameaza diverse pericole pentru creditori. Astfel, in principiu, creditorii mici si mijlocii evita sa ceara deschiderea procedurii insolventei fata de furnizorul ori clientul lor. Psihologic, retinerea se poate explica prin teama de a pierde un partener de afaceri, pierdere care s-ar putea repercuta in lant si fata de alti parteneri de afaceri care vor fi avertizati ca furnizorul sau clientul lor recurge la masuri agresive pentru a-si realiza creantele. Aceasta actiune este dificila si datorita faptului ca relatiile de afaceri tind sa se depersonalizeze, deseori creditorul cunoscandu-l putin sau deloc pe debitorul sau, ceea ce face imposibil sau, in orice, ca, dificil de stiut daca neplata se datoreaza unei jene momentane a debitorului sau insolventei acestuia. Dar actiunea creditorilor este si periculoasa, intrucit insolventa (incetarea platilor) nu este intotdeauna evidenta, iar cerand prematur insolventa debitorului, creditorul comite un delict civil generator de raspundere. Legea insolventei pune la dispozitia debitorului un mijloc foarte dur de aparare contra abuzului sau incertitudini creditorului petent, respectiv, obligarea la cautiunea de maxim 10% din valoarea creantei pretinse , suma care, daca se admite contestatia debitorului si, deci, se respinge cererea creditorului, va putea fi atribuita debitorului contestator pentru acoperirea prejudicului cauzat prin cererea prematura de deschidere a procedurii. Din alt punct de vedere, actiunea creditorilor nu prezinta pentru acestia decat un interes redus, caci : (i) fie creditorii sunt profesionisti ai creditului (ex.: banci) care isi asigura garantii reale, astfel ca, o urmarire silita a bunurilor ipotecate/gajate poate fi mai utila decat insolventa debitorului; ar fi paradoxal sa se conteze pe acesti creditori pentru declansarea procedurii, mai ales ca ei ar risca o reputatie de severitate susceptibila sa-i indeparteze ceilalti clienti ; (ii) fie creditorul nu este un profesionist al creditului (ex.: un client care a platit un avans ori un furnizor care nu a stipulat in favoarea sa o clauza de rezerva a proprietatii) si, nebeneficiind de nici o garantie, nu are nici o sansa (sau sanse foarte mici) de a fi platit, iar daca debitorul este un client important al creditorului, acesta din urma este deseori obligat sa nu actioneze, in vederea mentinerii relatiilor de afaceri cu acel client ; de unde reticenta evidenta de a cere deschiderea procedurii. In fine, in conduita retincenta a creditorului fata de o eventuala cerere de deschidere a procedurii, trebuie sa tinem cont si de nenumaratele restrictii ale drepturilor creditorilor, ca efecte ale deschiderii procedurii. Intr-adevar, asa cum am aratat in preambulul Cap. V, procedura insolventei este o procedura de sacrificiu. Dar nu oricine isi poate asuma acest sacrificiu.

46. Cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditori declanseaza un adevarat proces care, in mod obsinuit, are caracter necontencios, intrucit debitorul, cunoscind starea sa de insolventa vadita, achieseaza expres sau implicit la cererea creditorului. Daca insa debitorul contesta cererea creditorului, atunci procesul capata carcater contencios, cu toate rigorile impuse de contradictorialitate, disponibilitate, pozitie procesuala, probatoriu etc. Asadar, ambele parti (creditorul si debitorul) urmeaza a fi citate pentru solutionarea contestatiei. In doctrina[3] s-a admis chiar ipoteza interventiei unei banci sau a unui garant in interesul debitorului, atunci cand cererea de deschidere a procedurii apartine unui creditor si banca sprijina contestatia debitorului, care neaga starea de insolventa.

Unul sau mai multi creditori, care au o creanta certa, lichida, exigibila si neachitata de debitor timp de cel putin 30 de zile, pot introduce cerere de deschidere a procedurii insolventei fata de debitor, acesta fiind prezumat, in atari conditii, a fi in stare de insolventa. Cererea i se comunica debitorului, in termen de 10 zile de la comunicare acesta avind dreptul sa conteste ca s-ar afla in insolventa. Comunicarea se efectueaza in conditiile Codului de procedura civila, si nu prin publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa, intrucit nu suntem inca in prezenta unei proceduri de insolventa. In schimb, in recurs sau alte cai de atac la incheierea/sentinta de deschidere a procedurii, intrucit suntem in prezenta unei proceduri deja deschise, toate citarile, comunicarile si notificarile aferente se vor efectua prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Daca exista mai multi creditori care cer deodata deschiderea procedurii insolventei, atunci acestora li se aplica dispozitiile din Codul de procedura civila referitoare la co-participare procesuala. Daca exista mai multe cereri concurente de deschidere a procedurii, atunci acestea se conexeaza la dosarul cel mai vechi. Daca printre cererile concurente se afla si cererea debitorului, atunci toate cererile se conexeaza la dosarul acestie ultime cereri. In fine, daca exista o procedura djà deschisa si una sau mai multe alte cereri de deschidere a procedurii, toate aceste cereri vor fi conexate la dosarul de insolventa, putind fi considerate cereri de inscriere la masa credala (cu conditia sa contina elementele si sa imbrace formele prevazute de Legea insolventei pentru declaratia de creanta). Toate aceste masuri procesuale sunt necesare in vederea constituirii unui dosar unic al procedurii, care sa permita solutii coerente si prompte.

Inainte de a verifica temeinicia cererii creditorului, judecatorul-sindic va trebui sa verifice admisibilitatea cererii acestuia, respectiv:

a) daca cererea de deschidere a procedurii indeplineste conditiile de forma generale preconizate de art. 112 si art. 132 C.proc.civ., sub sanctiunea nulitatii cererii ;

b) daca cererea indeplineste conditiile de forma speciale prevazute in art. 31 alin.1 din Legea insolventei, respectiv : (i) indicarea cuantumului si a temeiului creantei, si, daca este cazul, a existentei vreunei garantii reale contra debitorului si a existentei vreunei masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, precum si (ii) indicarea intentiei de a participa la reorganizarea judiciara a debitorului, caz in care creditorul va trebui sa isi declare aceasta intentie prin cererea de deschidere a procedurii precizind, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare. Daca in cererea sa creditorul va indica aceste elemente, el nu va mai fi obligat sa formuleze cerere de inscriere la masa credala, odata cu ceilalti creditori indreptatiti sa participe la procedura, ci va fi trecut pe tabelul creantelor cu suma si garantia verificate de judecatorul sindic. Asadar, creanta si garantia creditorului indreptatit sa ceara deschiderea procedurii nu va mai trebui supusa verificarii administratorului judiciar/lichidatorului. Neindicarea cuantumului si a temeiului creantei poate pune judecatorul-sindic in imposibilitate de a verifica caracterul cert, lichid si exigibil timp de mai mult de 30 de zile al creantei, ceea ce va duce fie la nulitatea, fie la respingerea cererii. Neindicarea existentei garantiei poate fi sanctionata cu refuzul recunoasterii privilegiului conferit in mod normal de garantie, ceea va putea duce la trecerea creditorului care a cerut deschiderea procedurii in rindul creditorilor chirografari. Cerinta indicarii existentei unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului este o simpla cerinta de informare a judecatorului-sindic, intrucit orice masura asiguratorie devine inutila dupa data deschiderii procedurii, dat fiind efectul suspensiv al procedurii fata de orice urmarire silita individuala pentru realizarea creantelor contra debitorului, creante anterioare deschiderii procedurii. Omisiunea de a indica intentia creditorului de a participa la reorganizarea judiciara a creditorului poate fi sanctionata cu ridicarea dreptului creditorului respectiv de a participa la reorganizarea debitorului, cu toate ca art. 32 alin.4 permite oricarui creditor - deci, si petentului in cererea de deschidere a procedurii - care detine cel putin 20% din valoarea masei credale si care si-a declarat intentia de a depune un plan prin cererea de inscriere la masa credala;

c) daca creanta creditorului este certa, lichida si exigibila, nefiind achitata timp de minim 30 de zile[4]. Pentru a se putea verifica aceste caracteristici ale creantei, creditorul este obligat sa anexeze cererii sale titlurile doveditoare ale creantei. Afirmarea existentei unei creante este insuficienta, creditorul urmind a dovedi, cel putin ca aparenta a dreptului, existenta creantei si caracterul sau cert, lichid si exigibil. Spre deosebire de creditorul indreptatit sa participe la procedura, care se inscrie la masa credala chiar in lipsa unui titlu pentru creanta sa, creditorul indreptatit sa ceara deschiderea procedurii trebuie sa dovedeasca creanta sa, si nu oricum, ci cu inscrisuri. Intr-adevar, avind in vedere caracteristicile speciale ale creantei pretinse de petent (creanta certa si lichida), caracteristici cerute pentru ca cererea sa sa fie admisibila, este evident ca alte mijloace de proba decit inscrisurile sunt inadmisibile. Cita vreme, insa, debitorul nu a formulat contestatie la cererea de deschidere a procedurii, dezinteresindu-se de chestiune, judecatorul-sindic trebuie sa se limiteze la analiza titlului creantei si caracteristicile acesteia, fara a se putea lansa in probatorii complexe, de genul expertizei sau a actelor solicitate de la terti. O astfel de maniera de lucru ar insemna incalcarea evidenta a principiului disponibilitatii ;

d) daca creanta are o valoare egala sau mai mare cu valoarea-prag.

Daca cererea creditorului indeplineste conditiile de admisibilitate analizate mai sus si daca creanta intruneste caracteristicile enumerate, atunci sunt intrunite conditiile de aplicabilitate ale prezumtiei de insolventa. In lipsa unei contestatii, judecatorul-sindic nu are nimic de facut altceva decit sa aplice prezumtia de insolventa si sa deschida procedura. 

Asadar, in functie de momentul procesual si de atitudinea debitorului, sarcina probatiunii este impartita intre creditor si debitor. In privinta stabilirii existentei starii de insolventa, sarcina probatiunii este rasturnata in favoarea creditorului, odata ce sunt indeplinite conditiile de admisibilitate analizate mai sus. Prezumtia insolventei este declansata de proba intrunirii acestor conditii, proba care este in sarcina creditorului. Odata facuta aceasta proba, creditorul beneficiaza de prezumtia  insolventei vadite  a debitorului care, pentru a se apara contra dechiderii procedurii, va trebui sa faca proba ca nu este in insolventa.

Daca formuleaza contestatie, debitorul poate contesta nu numai starea de insolventa, ci si faptul ca creditorul ar fi indreptatit sa ceara deschiderea procedurii, adica faptul ca creditorul ar avea o creanta certa, lichida si exigibila. Spre exemplu, debitorul poate pretinde ca refuzul sau de plata nu este determinat de incapacitatea de plata, ci stingerea creantei, prescrierea acesteia, caracterul conditionat sau nedeterminat al acesteia etc. Debitorul poate, de asemenea, sa probeze ca, de fapt, creditorul practica un mic santaj prin formularea cerererii de deschidere a procedurii, intentionind sa-l forteze pe debitor la plata. Fiind dovedit abuzul de drept al creditorului, cererea poate fi respinsa. In plus, creditorul poate fi obligat la depunerea unei cautiuni, pentru evitarea prejudicierii debitorului. Dar, odata dovedita existenta creantei, precum si a caracteristicilor cerute acesteia pentru a face admisibila cererea de deschidere a procedurii, debitorul se afla in fata prezumtiei de insolventa, pe care trebuie sa o rastoarne pentru a putea obtine respingerea cererii debitorului. Intr-adevar, conform art.33 alin.2, in termen de 10 zile de la primirea copiei de pe cererea creditorului de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca starea de insolventa.

Pentru a putea rasturna prezumtia de insolventa, debitorul trebuie sa formuleze in termen constestatie si sa dovedeasca faptul ca efectueaza plati curente de salarii, impozite si taxe, utilitati, eventual rate de credit, prin extrase de cont bancar. Nu este suficienta dovada faptului ca debitorul a facut plati sporadice catre creditori, chiar daca ar fi vorba de un numar relativ mare de plati de acest gen. Sincopele in efectuarea platilor sunt, in realitate, dovezi ale insolventei si nu dovada contrarie prezumtiei de insolventa. Nu este utila o expertiza care sa-si propuna sa dovedeasca, spre exemplu, ca debitorul ar putea avea capacitatea, in viitor, sa-si achite datoriile, intrucit insolventa sau lipsa acesteia se analizeaza la momentul cererii de deschidere a procedurii, si nu la momente ulterioare sau raportat la expectatii nerealiste ale debitorului.

Contestatia schimba pozitia procesuala a partilor. Creditorul, care a formulat o cerere initial necontencioasa, devine un intimat in contestatia debitorului, contestatie care, de altfel, are natura juridica a cererii de interventie in interes propriu, la care se refera art. 335 C.proc. Creditorul este asimilabil, cel putin din perspectiva probatorie, cu piritul intr-o actiune de drept comun, in timp ce debitorul este un intervenient in interes propriu, care are aceeasi pozitie procesuala ca si reclamantul, asa cum rezulta din art. 49 si art. 52 C.proc.civ. In procesul initial, de deschidere a procedurii, debitorul isi pastreaza administrarea patrimoniului sau, pina la pronuntarea hotaririi de deschidere a procedurii care, fiind executorie de drept, provoaca de regula desesizarea debitorului, care va fi reprezentat, in procedura si in alte procese, de administratorul judiciar/lichidator sau de administratorul special. Debitorul poate formula, insa, si recurs contra hotaririi de deschidere a procedurii, caz in care nu mai este doar in contradictoriu cu creditorul-petent, ci si cu administratorul judiciar/lichidatorul. Legea insolventei permite debitorului, chiar desesizat, sa exercite o serie de actiuni sau drepturi procesuale cu caracter exorbitant, uneori chiar impotriva administratorului judiciar/lichidatorului (recurs, contestatie la tabelul creantelor, contestatie la masurile practicianului in insolventa etc.). Debitorul nu va fi reprezentat in acest recurs de administratorul jidiciar/lichidator, ci de cel care, in mod obisnuit, ii exercita drepturile (in cazul in care acesta nu exista, se aplica prevederile art. 41 C. proc. civ. alin. (1) conform carora "orice pers care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte in judecata" si cele ale art. 44 C. proc.civ., care permit numirea unui curator special care sa reprezinte persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de folosinta limitata).

Debitorul poate sa recunoasca existenta starii de insolventa, caz in care i se permite sa formuleze o cerere de reorganizare judiciara (daca, evident, sunt indeplinite si celelalte conditii legale). Daca insa debitorul, caruia i s-a comunicat in mod legal cererea de deschidere a procedurii, nu se manifesta in nici un fel fata de aceasta cerere, atunci judecatorul-sindic este obligat sa deschida procedura. Tacerea debitorului nu mai permite judecatorului-sindic sa verifice existenta starii de insolventa, intrucit, in caz contrar, prezumtia de insolventa vadita nu ar mai avea sens. Intr-adevar, termenul de 10 zile de la comunicarea cererii crditorului de deschidere a procedurii este un termen de decadere, care opreste debitorul de la a introduce ulterior contestatie. In plus, judecatorul-sindic si-ar putea manifesta  rolul activ  si cere expertize, extrase de cont si alte probe, ceea ce ar prelungi inutil procesul de deschidere a procedurii, in contra principiului celeritatii statuat de art. 5.

Daca s-a admis contestatia, cererea creditorului va fi respinsa, acesta putind fi obligat la acoperirea prejudiciului creat debitorului prin introducerea cererii. Ideea acoperirii acestui potential prejudiciu sta la baza instituirii cautiunii, pe care judecatorul-sindic o poate stabili in sarcina creditorului, la cererea debitorului.

In prezenta unei contestatii din partea debitorului, recursul va putea fi formulat numai de partile in procesul de fond, intrucit in recurs nu se poate schimba calitatea partilor si nu se pot depasi limitele procedurale ale hotaririi de fond. Creditorul va avea, desigur, dreptul de a formula recurs, curtea de apel putind modifica sentinta de la fond in sensul respingerii contestatiei debitorului si admiterii cererii creditorului.

Daca debitorul va putea demonstra ca cererea creditorului nu i s-a comunicat in formele prevazute de art. 33 alin.2 din Legea insolventei, el va putea fie sa formuleze o contestatie, cerind repunerea in termen, fie sa formuleze o contestatie in anulare, pentru nelegala citare (contestatia in anulare este inadmisibila daca se mai poate exercita recurs sau daca debitorul ar fi putut exercita un recurs, dar nu a facut-o). Debitorul poate invoca cu succes  comunicarea  cererii de deschidere a procedurii prin Buletinul procedurilor de insolventa, intrucit art. 33 alin.2 din Legea insolventei este o exceptie de la principiul publicitatii prin Buletin, mai ales ca, la momentul depunerii cererii sia al solutionarii ei, debitorul nu va fi fost - inca - in procedura insolventei, asadar acesta cerere a creditorului trebuie sa i se comunice debitorului in modalitatile prevazute de Codul de procedura civila. Trebuie retinut, insa, ca art. 122 alin. (3) C.proc.civ. prevede ca neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de la infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a pune concluzii in fond. In consecinta, neprimirea de catre debitor, conform dispozitiilor art. 33, a cererii creditorului de deschidere a procedurii trebuie sa fie invocata, sub sanctiunea decaderii, la prima sedinta convocata de judecatorul-sindic, daca debitorul participa la sedinta. Daca debitorul nu a participat la sedinta pentru ca nu a primit notoficarea, neregularitatea fiind de ordine publica, incalcarea dispozitiilor art. 33 ali.2 din Legea insolventei poate fi constatata si din oficiu in recursul debitorului contra sentintei de deschidere a procedurii, conform dispozitiilor art. 306 alin. (2) C.proc.civ[5].

Fiind vorba de o procedura necontencioasa, recursul contra sentintei de deschidere a procedurii va putea fi formulat de orice persoana interesata, respectiv, de creditori, de asociatii/actionarii sau membrii persoanei juridice debitoare, de administratorii statutari ai persoanei juridice care s-au opus la introducerea cererii de deschidere a procedurii etc.

Daca o cerere anterioara de deschidere a procedurii a fost respinsa pentru orice motive (cererea era inadmisibila, cererea era nefondata, intrucit debitorul nu era in stare de insolventa, cererea a fost respinsa ca prematura) si ulterior procedura insolventei a fost deschisa a la cererea aceluiasi creditor sau a altuia, intrucit insolventa de deveni, intre timp, actuala, prina hotarirea a judecatorului sindic nu are autoritate de lucru judecat fata de cea de-a doua cerere care, de altfel, poate sa apartina si debitorului .

Daca in urma contestatiei debitorului, a cererii de interventie ori a persoanei interesate, hotarirea de deschidere a procedurii este desfiintata, cererea de deschidere a procedurii va fi considerata lipsita de efecte, chiar de la inregistrarea ei[7]. Este adevarat, insa, ca, in cazul in care cererea se respinge ca urmare a contestatiei sau recursului debitorului, un efect al cererii de deschidere a procedurii formulata de creditor se mentine, totusi, desi nu este vorba de un efect specific procedurii insolventei : este vorba de raspunderea creditorului pentru daune cauzate de introducerea prematura si cu rea credinta a cererii de deschidere a procedurii.

Daca, in final, recursul sau va fi fost respins, sentinta de deschidere a procedurii devenind irevocabila, dreptul debitorului de a cere reorganizarea judiciara este suprimat, cu consecinta intrarii directe in faliment a acestuia, intrucit legea a inteles sa il sanctioneze pe debitorul neonest care, desi stia ca se afla in stare de insolventa, a ascuns aceasta stare creditorilor sai. Falimentul poate fi evitat, in aceasta situatie, numai daca administratorul judiciar sau creditorii ce detin minim 20% din total masei credale si-au exprimat, in termen legal si in formele prevazute de art. 59 alin.1 sau, respectiv, art. 60 alin.2, intentia de a propune un plan de reorganizare a activitatii debitorului. ,

48. La cererea debitorului, formulata odata cu contestatia sau ulterior introducerii acesteia, judecatorul-sindic ii poate obliga pe creditorii semnatari ai cererii introductive sa consemneze o cautiune la o banca, in valoare de maxim 10% din cuantumul creantei pretinse. Daca se impune cautiunea si ea nu este consemnata de catre creditor, cererea sa se respinge. Daca s-a platit cautiunea si cererea creditorului de deschidere a procedurii a fost admisa, debitorul fiind declarat in insolventa, atunci cautiunea se restituie deponentului. Dimpotriva, daca se respinge cererea creditorului, in urma admiterii contestatiei, cautiunea va putea fi folosita la acoperirea pagubelor suferite de debitor.

Cererea debitorului de obligare la consemnarea unei cautiuni presupune o contestatie, formulata in termen si ea trebuie sa aiba o justificare conforma scopului cautiunii, adica aceea de a impiedica abuzul de drept al creditorului care ar fi tentat sa introduca prematur si cu rea credinta cereri de deschidere a procedurii insolventei fata de orice debitor, neselectiv. Decizia de a impune o cautiune este una delicata[8], judecatorul-sindic fiind pus intr-o pozitie aparent contradictorie atunci cind stabileste obligatia de consemnare a cautiunii si, in acelasi timp, trebuie sa se pronunte asupra insolventei vadite, adica aparente, care mai este si prezumata. Intr-adevar, insolventa este prezumata ca fiind vadita, daca se dovedesc conditiile de admisibilitate ale cererii creditorului. In schimb, obligarea la consemnarea cautiunii presupune unele dubii ale judecatorului-sindic asupra seriozitatii demersului creditorului. In aceste conditii, nu este foarte clar de ce a mai fost reglementata cautiunea, din moment ce insolventa este prezumata ca fiind vadita, iar obligarea la cautiunea se justifica prin dubiile pe care le poate avea judecatorul asupra seriozitatii cererii de deschidere a procedurii.  De precizat ca, chiar daca judecatorul-sindic este cel care stabileste cautiunea, el nu va avea competenta functionala de a se pronunta si asupra cererii de despagubire formulata de debitor in cazul in care se respinge cererea creditorului. Intr-adevar, daca cererea de deschidere a procedurii este respinsa, nici unul din efectele deschiderii procedurii insolventei nu se poate naste, deci nici competenta functionala a judecatorului-sindic, care se dezinvesteste de cauza cind respinge cererea creditorului. Debitorul trebuie sa formuleze o cerere de despagubire la instanta de drept comun, cerere in care va trebui sa faca dovada intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale. Sarcina probei acestor elemente (fapta ilicita, prejudiciului, legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, culpa autorului prejudiciului) este destul de facila, intrucit prin consemnarea cutiunii, prejudiciul a fost, practic, cuantificat, iar respingerea cererii de deschidere a procedurii ca prematura face dovada faptei ilicite, raminind practic ca debitorul sa faca doar dovada culpei, care este o culpa agravata, sub forma relei credinte sau a abuzului de drept. Numai in cazul in care debitorul ar pretinde ca dauna este mai mare decit cuatumul cautiunii, el va trebuie sa faca dovada acestui prejudiciu suplimentar.

Asadar, ca si in cazul prematuritatii cererii debitorului, si raspunderea creditorului este o raspundere civila delictuala, care poate fi antrenata printr-o actiune a debitorului formulata la instanta de drept comun. Singurele deosebiri importante sunt : (i) dupa ce cererea creditorului va fi fost constata ca prematura, procedura insolventei nu se va putea deschide sau mentine deschisa (ii) judecatorul sindic nu este competent sa se pronunte intr-o astfel de actiune; (iii) sarcina probei este mai facila pentru debitor. Cererea debitorului de despagubire pentru prematuritatea cererii creditorului de deschidere a procedurii nu mai poate fi primita dupa ce s-a pronuntat sentinta de deschidere a procedurii, pentru ca ar fi lipsita de finalitate, intrucat nu mai exista posibilitatea respingerii cererii creditorului[9].