Evaluarea si selectia actiunilor

Evaluarea si selectia actiunilor

In ce priveste evaluarea actiunilor, un prim raspuns, pentru titlurile cotate in bursa, este dat de piata. Un al doilea raspuns este cautat prin intermediul modelelor propuse in teoria financiara, pe de o parte, si de practica financiara, pe de alta parte. Aceste modele ale teoriei si practicii financiare incearca sa vada daca pretul de piata al actiunii este cel just, cautand valoarea "teoretica" a acestuia.

Din punctul de vedere al ansamblului informational utilizat in evaluarea actiunilor se disting:

o       analiza tehnica (cartista): ansamblul informational este constituit din statistici de piata, respectiv, cursuri, volume de tranzactii si variatiile acestora;

o       analiza fundamentala: ansamblul informational este format din informatiile publice, respectiv, bilanturi, conturi de exploatare, PER, cresteri de capital.

1. Analiza fundamentala

Aceasta metoda cauta sa determine pentru fiecare actiune valoarea sa intrinseca, in functie de calitatea si de caracteristicile fizice si financiare ale societatii emitente. Materia prima folosita de analist o reprezinta informatiile publice, in primul rand cele contabile, deci, anticiparile sale vor fi gresite atunci cand va prelucra o informatie de proasta calitate.

Previziunile macroeconomice servesc ca baza de pornire pentru a deduce evolutia relativa a diferitelor compartimente ale pietei financiare si in particular, ale pietei actiunilor.

Doua argumente justifica un astfel de demers:

- previziunile macroeconomice conjuncturale si cele financiare au in general acelasi orizont temporal: un an sau mai putin de atat. Pentru firme exista de asemenea variabile ale veniturilor si cererii care explica esentialul activitatii desfasurate si implicit rezultatele obtinute.

- previziunile macroeconomice sunt gratuite sau foarte putin costisitoare pentru analistii financiari, deoarece sunt disponibile la nivelul autoritatilor publice.

Cei care fac apel la aceasta metoda de previzionare trebuie sa continue cu un nivel de analiza intermediar intre cel macroeconomic si firma: sectorul. Aceasta pentru ca fiecare domeniu de activitate este caracterizat de un ciclu propriu.

Limitele unei astfel de analize sunt date de calitatea informatiilor contabile.Pe de alta parte, pretul din bursa nu este determinat de valorile trecute sau prezente ale societatii, ci de anticiparile privind valoarea sa viitoare.

1.1 Evaluarea actuariala

Intr-o astfel de evaluare se pleaca de la premisa ca un investitor cauta sa-si plaseze in mod optim capitalurile. Decizia de investire are la baza exclusiv consideratii de natura financiara. Pretul pe care un astfel de investitor este dispus sa-l plateasca pentru o actiune este egal cu suma actualizata a veniturilor pe care spera sa le realizeze.

P = D₁ / (1 + r) + D₂ / (1 + r)² ++ D_n / (1 + r)ⁿ + P_n / (1 + r)ⁿ

Unde: D₁ - dividendul sperat a fi obtinut in anul 1.

n - numarul de ani de detinere a titlului

r - rata de actualizare

P_n - valoarea actiunii in anul n

Cand n, valoarea actiunii la revanzare tinde spre zero, dividendele fiind singurele variabile de care depinde P₀.

Relatia de calcul va fi:

Aceasta relatie poate avea forme simplificate, cel mai cunoscut model este cel propus de Gordon&Shapiro (1956). Acesta pleaca de la ipoteza ca investitia in actiuni poate avea o durata nelimitata, in consecinta, extrapoleaza formula valorii actuale spre infinit, presupunand ca dividendele cresc cu o rata constanta g. Prin urmare, valoarea actuala a actiunii va fi:

P = D₁ / (r + g)

Consideram ca evaluarea ce se poate face utilizand aceasta metoda este una deficitara, deoarece dividendele nu pot inregistra in timp o rata de crestere constanta.

1.2 Rate specifice in selectia actiunilor

Selectia actiunilor se poate face si pe baza unor rate specifice, traditionale, iar datorita caracterului lor partial si compact se recomanda o utilizare precauta a acestora.Cele mai importante sunt:

a)      randamentul : este raportul dintre dividendul global (include si partea fiscala) si cursul sau din bursa.Desi o astfel de masura nu integreaza castigurile si pierderile de capital,  datorate variatiei cursului, ea ramane interesanta ca variabila explicativa a variatiei rentabilitatilor. Prin compararea acesteia cu randamentul obligatiunilor se permite transferarea capitalurilor de pe piata actiunilor pe cea a obligatiunilor si invers.

b)      beneficiul net pe actiune (BPA) : este raportul dintre rezultatul net al societatii si numarul de actiuni aflate in circulatie. Comparat cu rentabilitatea, BPA prezinta avantajul delimitarii acestei masuri de politica de distribuire a dividendelor.Societatile de "crestere" prefera autofinantarea activitatii si renuntarea la distribuirea de dividende.In acest caz randamentul este nul, iar BPA important. Relatia care leaga dividendele (D) de BPA este: , unde h este rata de distribuire a dividendelor si este data de politica de dividende.

c)      PER ("Price Earning Ratio") : se obtine raportand cursul bursier la beneficiul net pe actiune.Este masura cea mai cunoscuta si folosita dintre criteriile traditionale de evaluare. Ceea ce indica este de cate ori cursul capitalizeaza beneficiile.

La risc egal, valorile lui PER sunt diferite de la o piata bursiera la alta.Diferente mari exista si in interiorul unei piete bursiere, pe ramuri. De aceea, se recomanda compararea valorii PER a unui titlu cu PER mediu din sectorul din care face parte titlul, caz in care vorbim de "PER relativ".

PER nu este decat o alta modalitate de prezentare a modelului Gordon&Shapiro.Divizand ambii membri ai ecuatiei prin se obtine:

Cu cat randamentul titlului este mai mare cu atat PER este mai mic.Acest rezultat justifica practica analistilor care recomanda achizitionarea actiunilor cu PER mic.

d)      "Book ratio": se calculeaza ca si raport intre cursul bursier si valorea patrimoniala,

in sens contabil ("book value") a titlului.O valoare mai mica decat 1 a acestei rate recomanda achizitionarea titlului, fiind considerat subevaluat de piata.O rata mai mare de 2 constituie un semnal de vanzare, titlul fiind supraevaluat..

2. Analiza tehnica

Poate fi definita ca un studiu al evolutiei unei piete pe baza de grafice. Se mai numeste si analiza grafica, iar principiul fundamental pe care se bazeaza este ca toti factorii economici, financiari, politici si psihologici care influenteaza formarea cursurilor, sunt cuprinsi in miscarea ofertei si cererii pe piata. Observand volumul tranzactiilor si variatiile preturilor putem prevede evolutia cursurilor. Al doilea principiu al analizei tehnice pretinde ca preturile urmeaza tendintele, in ciuda unor fluctuatii minore aleatoare. Sarcina analizei tehnice consta deci in a identifica si localiza punctele de inversare a acestora.

Ipoteza implicita pe care se bazeaza analistul este ca trecutul tinde sa se repete, prin urmare trebuie observate atent evolutiile trecute. Pentru aceasta se utilizeaza diverse tipuri de grafice care ilustreaza "psihologia pietei". Principale figuri folosite sunt formatiunile "cap- umeri" care semnifica un semnal de vanzare pentru investitor si "cap-umeri inversat" care exprima un semnal de crestere puternica.

Principalele metode si tehnici ale analizei tehnice sunt:

a) Strategia filtrelor

Logica acestei strategii este urmatoarea.Se stabileste un filtru in procente (y%).Titlul va fi achizitionat daca cursul creste cu y% fata de ultimul curs minim si va fi pastrat pana va scadea cu y% fata de ultimul maxim.

b) Linii suport si de rezintenta.Mediile mobile

Suportul si rezistenta desemneaza nivele extreme ale cursurilor in timp. Strapungerea liniilor suport sau de rezistenta reprezinta semnale de vanzare, respectiv cumparare.

Tehnica mediilor mobile genereaza semnale de cumparare sau vanzare atunci cand curba mediilor mobile calculate pe intervale scurte de timp (de la 1 la 10 zile) intretaie curba mediilor mobile calculate pe intervale lungi de timp (de la 50 la 200). Utilizarea mediilor mobile permite netezirea seriilor[1] de semnale false de vanzare sau cumparare.

c) Strategii fondate pe forta relativa

Aceasta se bazeaza pe o serie de indicatori statistici care pot genera semnale de cumparare sau vanzare, precum RSI (Relative Strenght Index), MACD (Moving Average Convergent Divergent), dar si indicatori bazati pe volumul valoric al tranzactiilor.