Apa ca factor de vegetatie

Apa ca factor de vegetatie

Apa reprezinta un mediu intern al plantelor, participand la metabolismul acestora. Oxigenul si hidrogenul, cele doua componente ale apei, intra in mare parte in structura materiei organice sintetizata de planta. Ca element de mediu, apa participa la dizolvarea si disocierea compusilor din sol, la transportul substantelor nutritive in sol si in planta sub forma de solutii si mediaza absorbtia substantelor nutritive in planta.

Participand la metabolismul plantei, apa este implicata direct in procesele fundamentale ale lumii vegetale: fotosinteza, respiratia si transpiratia.

Plantele absorb o cantitate de apa mai mare decat cea necesara functiilor de nutritie, excesul de apa se elimina continuu, prin procesul de transpiratie.

Eficienta cu care plantele consuma apa se poate aprecia cu ajutorul coeficientului de transpiratie, definit prin cantitatea de apa necesara producerii unei unitati de substanta uscata. Valorile coeficientului de transpiratie sunt diferite de la o specie la alta, de la o zona la alta si in interiorul speciei, de la un soi sau hibrid la altul.

Din punct de vedere al adaptarii plantelor la factorul apa, acestea se pot grupa astfel:

- plante xerofile care sunt adaptate sa creasca in coditii de seceta extrema, cum sunt cactusii;

- plante hidrofile care prefera sa vegeteze in conditii de umiditate excesiva, cum este orezul;

- plante mezofile adaptatela cantitati moderate de apa, cum sunt toate plantele anuale cultivate la noi in tara;

In cadrul acestei ultime grupe, plantele de cultura se diferentiaza la randul lor, in functie de rezistenta la seceta, dupa cum urmeaza:

- plante care nu rezista la seceta, dintre care amintim cartoful, soia, fasolea, legumele. La aceste plante instalarea secetei determina scaderea accentuata a recoltei, iar mentinerea deficitului hidric poate duce la compromiterea recoltei;

- plante cu rezistenta mijlocie la seceta: graul, orzul, secara, porumbul, floarea soarelui, sfecla pentru zahar, care se pot cultiva in regiunile mai aride. Acestea    sunt capabile sa reziste la perioade mai indelungate de seceta, dar se resimt ca nivel al productiei;

- plante rezistente la seceta, care se pot cultiva in regiuni mai secetoase, ca meiul, sorgul, iarba de Sudan, dughia. Aceste plante, datorita unor adaptari morfo-fiziologice, au un consum redus de apa, dar in conditii de aprovizionare buna cu apa dau recolte foarte mari.

Necesarul de apa al plantelor este diferit de la o specie la alta, iar in cadrul speciei in raport cu soiul sau hibridul cultivat.

Cerintele pentru apa ale plantelor sunt diferite si in functie de fazele de vegetatie, incepand cu germinarea si pana la maturitate.

In perioada de vegetatie, satisfacerea cerintelor pentru apa ale plantelor este influentata de ritmul de crestere al acestora. Cercetari riguroase au pus in evidenta consumul diferit de apa al plantelor in functie de faza de dezvoltare, prin identificarea fazelor critice pentru umiditate. Fazele critice pentru umiditate sunt faze in care deficitul hidric conduce la reduceri semnificative ale productiei.

Plantele care cresc in zonele secetoase si-au dezvoltat masuri de prevenire a pierderilor de apa. Unele dintre aceste masuri au caracter permanent. Astfel, isi micsoreaza masa vegetativa aeriana fata de cea subterana, isi formeaza frunze mai mici, reducandu-si suprafata de transpiratie, isi micsoreaza numarul de stomate pe unitatea de suprafata, presiunea osmotica este mai mare la plantele rezistente la seceta.

Foarte frecvent plantele cultivate sunt supuse la perioade de seceta de scurta durata. In acest caz ele isi iau masuri de aparare temporare: isi rasucesc frunzele, reducandu-si suprafata de transpiratie, isi formeaza pe frunze si tulpini cantitati mari de ceara.

Rezistenta la seceta difera si in raport cu varsta.Plantele tinere sunt mai sensibile, pe masura ce inainteaza in varsta, rezistenta lor la seceta creste.

Apa are importanta nu doar in viata plantelor de cultura, ci influenteaza si principalele procese microbiologice din sol.

Consumul specific de apa al plantelor variaza vizibil in functie de umiditatea existenta in sol. Cu cat umiditatea solului este mai mare plantele au tendinta de a consuma cantitati sporite de apa, cu eficienta mai redusa.

Consumul de apa al plantelor este influentat si de desimea plantelor, epoca de semanat, gradul de imburuienare.

Metode agrotehnice de dirijare a regimului apei

a) Efectuarea lucrarilor de baza ale solului (araturile) la timp, de calitate si strict pe adancimea necesara, fara a lasa la suprafata resturi vegetale;

b) Efectuarea de lucrari usoare de grapare pentru conservarea apei in sol prin impiedicarea evaporarii, face posibila pregatirea in continuare a solului cu ajutorul combinatorului, care conserva mai bine apa in sol decat grapele cu discuri;

c) Tavalugirea solului dupa semanat. Sunt sitatii cand trebuie sa favorizam urcarea apei din profunzime prin capilare. De exemplu, primavara, cand se seamana seminte mici si solul este uscat, prin tavalugire se taseaza usor solul, se micsoreaza spatiile necapilare, apa urca si intalneste semintele, favorizand incoltirea acestora.

d) Practicarea sistemelor minime, acolo unde insusirile solului o permit, pentru o mobilizare cat mai redusa a solului in profunzime si pentru a nu expune solul descoperit unei uscari excesive;

e) Adoptarea in rotatie a sortimentului de specii, soiuri sau hibrizi potriviti pentru conditiile de aprovizionare cu apa din zona. Folosirea de plante rezistente la seceta, de hibrizi si soiuri timpurii, care evita seceta la inflorire si fructificare si asigura o folosire rationala a apei;

f) Aplicarea rationala a ingrasamintelor, pe langa faptul ca asigura hrana necesara plantelor, contribuie asa cum s-a aratat, la folosirea mai eficienta a apei de catre plantele de cultura. Aplicarea ingrasamintelor organice favorizeaza afanarea si structurarea solului, prin aceasta imbunatatind si regimul de apa al solului;

g) Distrugerea buruienilor din culturi prin mijloace agrotehnice si chimice, deoarece acestea consuma cantitati mari de apa si substante nutritive;

h) Stabilirea densitatii plantelor se face si in functie de aprovizionarea solului cu apa. In anii cu precipitatii abundente si in conditii de irigare numarul de plante recomandat la hectar este mai mare decat in anii secetosi si pe terenurile neirigate;

i) Plantarea de perdele forestiere de protectie. Aceste perdele sunt fasii de arbori si arbusti forestieri, late de 10-20 m, plantate in calea vanturilor dominante, la distante de 200-400 m. In intervalul dintre perdele climatul se amelioreaza evident. Perdelele reduc viteza vanturilor si ca urmare, se reduc procesele de evaporare a apei din sol si de spulberare a zapezii pe timpul iernii.

j) Stabilirea corecta a datei semanatului. In scopul folosirii rationale a apei in zonele de stepa si silvostepa, semanatul primavara va incepe mai timpuriu;

k) Eliminarea surplusului de apa. In zonele cu exces de umiditate, in vederea eliminarii surplusului de apa se vor executa lucrari agroameliorative ca desecarea si drenajul. Desecarea presupune inlaturarea excesului de apa de la suprafata solului si din sol, astfel incat sa se formeze un regim de apa si aer favorabil plantelor agricole. Desecarea se realizeaza printr-un sistem de canale deschise la suprafata solului. Drenajul presupune colectarea si indepartarea apei in exces printr-o retea de canale acoperite, retea de tuburi de ceramica sau galerii.