CONTEXTUL GENERAL AL AGRICULTURII IN ROMANIA

CONTEXTUL GENERAL AL AGRICULTURII IN ROMANIA

Agricultura a reprezentat dintotdeauna ramura de baza a economiei romanesti, legata intrinsec de principala sa functie: asigurarea hranei intregii populatii, intr-o structura diversificata si la un inalt nivel calitativ. Din acest punct de vedere, Romania dispune de conditii pedoclimatice favorabile, ceea ce face posibila obtinerea unor productii agricole capabile sa satisfaca in intregime necesitatile de consum alimentar si sa creeze chiar importante disponibilitati pentru export.

Structura agrara in tara noastra a avut o anumita stabilitate, determinata de conditiile pedoclimatice si de nevoile economico-sociale pe care le avea Romania. Astfel ca, raportul suprafetelor cultivate cu produsele de baza erau in mica masura modificat, in functie de interesele de moment ale societatii, iar aceasta stabilitate se realiza prin intermediul parghiilor economice (mai ales prin pret).

Agricultura este ramura cu cele mai profunde implicatii socio-economice, nivelul si structura productiei punandu-si amprenta asupra nivelului si calitatii hranei pe care trebuie sa o consume populatia tarii. In economiile moderne structura alimentara este foarte mult diversificata si orientata catre un consum echilibrat, de obicei bogat in proteina de origine animala, bogat intr-un complex de vitamine indispensabile unei alimentatii normale. Prin traditie insa, poporul roman este un mare consumator de produse agricole de origine vegetala, dar resimte in acelasi timp nevoia unei alimentatii echilibrate, a cresterii ponderii produselor de origine animala, mult mai energizante si mai indicate pentru diferite categorii de varsta.

Stiinta a demonstrat ca dezvoltarea fizica si mai ales intelectuala este strans legata de consumul alimentar, de ponderea pe care trebuie sa o aiba in ratiile alimentare diferite categorii de alimente, in special cele cu continut ridicat de proteina animala.

Scopul central al oricarei politici economice este acela de a asigura, cantitativ si calitativ, hrana necesara unei alimentatii normale, capabila sa sustina eforturile fizice si intelectuale ale populatiei. Eforturile sunt sporite in aceasta perioada cand se incearca redresarea , reconstructia, echilibrarea economiei romanesti.

Redresarea nu se poate face, insa decat prin actiuni de sprijinire substantiala a producatorilor, sprijin concretizat in subventii, credite cu dobanda redusa, sistem preferential de taxe si impozite, sistem de preturi favorabil realizarii unor acumulari notabile.

In anii ce au urmat Revolutiei din 1989 declinul agriculturii romanesti a fost in primul rand simtit prin transformarea Romaniei in importator permanent de produse agricole si alimentare, chiar daca suprafete mari de teren ramaneau nelucrate si nefertilizate. Aceasta stare de fapt s-a datorat aplicarii unor politici antiagricole in perioada post-decembrista. Se adauga ritmul greoi de aplicare a Legii fondului funciar care a generat si inca mai genereaza dispute pe marginea dreptului de proprietate. Principala directie de actiune pentru formarea noii structuri agrare o constituie privatizarea, proces care determina atat formele de proprietate si exploatatie, cat si restructurarea productiei agricole.

Repunerea in drepturi a fostilor proprietari de pamant, conform Legii fondului funciar, este pe departe a fi considerata o actiune incheiata.

Pe de alta parte, multe din masurile ce s-au luat la nivel central nu au sustinut agricultura si producatorii agricoli, indiferent de forma de proprietate.