CULTURA CIRESULUI

Cultura cirEsului

1.Importanta culturii

Ciresele fiind printre primele fructe care apar primavara, sunt foarte cautate pe piata atat pentru consum in stare proaspata cat si pentru prelucrare in diferite produse (compot, dulceata, gem, jeleu, suc, sirop, lichior, produse de cofetarie etc.). Compozitia chimica a fructelor este destul de complexa, la 100 g pulpa gasim: 7,7-18,8% zahar total, 0,49-1,37% acizi organici, 0,06-0,39% substante pectice, pana la 16,8 mg% vitamina C, vitaminele B₁, B₂, E, provitamina A, saruri minerale de Ca, Fe, K, P, etc.

Lemnul de cires este foarte apreciat in industria mobilei, pentru lucrari de artizanat etc., datorita culorii naturale deosebite.

Ciresul este cultivat pe intreg teritoriul tarii cu rezultate mai mult sau mai putin satisfacatoare in functie de conditiile climatice locale, nu este afectat de alternanta de fructificare si necesita putina forta de munca la efectuarea taierilor.

2.Originea si aria de raspandire

Ciresul este originar din regiunea cuprinsa intre Marea Neagra si Marea Caspica, de unde s-a extins in toate zonele favorabile. In stare salbatica creste in China, Iran, CSI, Asia Mica, Asia centrala, Africa de Nord, sudul si sud-estul Europei. A fost luat in cultura cu circa 2500 de ani in urma.

In prezent, cultura ciresului este raspandita pe toate continentele, dar o pondere mai mare ocupa in Europa, unde se produce circa 65% din productia mondiala, SUA si Canada cu circa 15% si mai putin in Africa, Asia si America latina (tabelul 22). Productia mondiala de cirese se ridica la circa 1,5 milioane de tone, obtinuta de pe circa 295,6 mii ha. Din Europa, mai mari producatoare de cirese sunt: Germania, Turcia, Italia si Franta (tabelul 23).

In Romania se cultiva circa 7150 ha, din care aproape jumatate in sectorul particular si se obtine o productie de peste 50 tone. Cele mai importante judete producatoare sunt prezentate in tabelul 24. In ultimii ani se inregistreaza un usor regres al suprafetelor cultivate, plantatiile existente sunt imbatranite, ritmul de replantare este foarte mic, productia fiind din ce in ce mai mica.

Tabelul 22

Productia de cirese la nivel mondial (t)

(Buletin FAO, 1999)

Tabelul 23

Productia de cirese la nivel european (t)

(Buletin FAO, 1999)

3.Particularitati biologice

3.1.Particularitati de crestere

Sistemul radicular. Cresterea radacinilor este influentata de portaltoi si insusirile fizico-chimice ale solului. Pe solurile fertile radacinile cresc mai putin in lungime dar ramifica mai mult, iar pe solurile sarace radacinile se alungesc mult si ramifica mai putin. Pe solul brun roscat, majoritatea radacinilor sunt situate in stratul de sol cuprins intre 20 si 55 cm, extinderea pe orizontala depasind de 1,6-3 ori proiectia coroanei. Altoit pe mahaleb, ciresul formeaza un sistem radicular mai profund, cu radacini ce pot ajunge la 3-4 m adancime, ceea ce-i confera o buna rezistenta la seceta. Altoit pe visin, formeaza un sistem radicular mai superficial si mai putin extins, dand posibilitatea valorificarii solurilor mai subtiri. Cresterea radacinilor se face in doua valuri, unul primavara in aprilie-mai si unul toamna inaintea caderii frunzelor.

Tabelul 24

Repartitia productiei de cirese

(Braniste si Dragoi, 1999)

Tulpina. Partea aeriana creste mai greu in primi ani de livada, desi ciresul este viguros si are tendinta de etajare naturala, formeaza coroane rare si bine luminate. In perioada de tinerete formeaza coroane piramidale, iar la maturitate coroanele devin globuloase sau invers piramidale. Ciresul are capacitate destul de slaba de ramificare, coroana se mentine destul de rara si necesita putine interventii de taiere pentru intretinerea ei. Fructifica pe ramuri mijlocii si buchete de mai, ramuri pe care mugurii floriferi si vegetativi sunt asezati solitar. In perioada de maxima rodire, diferentiaza muguri de rod si pe ramurile de prelungire a elementelor de schelet. Mugurii floriferi se formeaza in cantitate mai mare pe ramurile scurte tip buchet (75%) si mai putin pe ramurile mijlocii si lungi (25%).

3.2. Particularitati de fructificare

Primavara, ciresul porneste in vegetatie si infloreste simultan cu piersicul, visinul si unele soiuri de prun. Din mugurii floriferi, se formeaza inflorescente cu 2-4 flori, iar infloritul dureaza 10-14 zile. Infloritul poate fi timpuriu (cea mai timpurie, Pietroase de Cotnari), mijlociu (Hedelfinger) sau tarziu (Germersdorf, Pietroase D nissen). Polenizarea ciresului este entomofila, iar majoritatea soiurilor sunt autosterile, ceea ce impune o atenta asezare a soiurilor la plantare, pentru a se asigura o buna polenizare. Pentru o recolta buna, trebuie sa se polenizeze circa 30-35% din florile unui pom. La cires, se cunosc si perechi intersterile (Pietroase Burlat cu Pietroase Morreau), de care se va tine seama la alegerea polenizatorilor. De data recenta, sunt introduse in cultura soiuri autofertile, care sunt si bune polenizatoare, dintre care: Stella, Sunburst, New Star, Lapins etc.

Varsta intrarii pe rod este diferita in functie de soi, primele fructe formandu-se la 3-4 ani de la plantare, iar productii economice dupa 5-6 ani de la plantare. De la inflorire la maturarea fructelor, sunt necesare 35-38 de zile pentru soiurile timpurii si 60-65 de zile pentru soiurile tarzii. Potentialul de productie a ciresului este de 7-11 t/ha in functie de soi, iar longevitatea economica ajunge la 35-40 de ani.

Longevitatea economica a plantatiilor este de 30-40 de ani la altoirea pe salbatic si mai mica la altoirea pe mahaleb.

3.3.Specii, soiuri si portaltoi

Speciile mai importante care au contribuit la formarea soiurilor si portaltoilor sunt:

Cerasus avium - ciresul salbatic, are trei varietati botanice din care deriva majoritatea soiurilor cultivate:

- var. silvestris (kirschl), cu fructe mici, negre, amarui, putin suculente, folosite pentru dulceata. Din aceasta varietate provin soiurile cu fructe mici si pulpa moale, suculenta, care se matureaza timpuriu: Cea mai timpurie, timpurie de Mai etc.;

- var. Juliana (L), care a dat nastere soiurilor semitimpurii cu fructul mare, pulpa moale sau semipietroasa si suculenta: Ramon Oliva, Basicate etc.;

- var. duracina (L), care a dat nastere soiurilor cu fructul mare, pulpa pietroasa, crocanta, foarte apreciata de consumatori. In cadrul acestei varietati exista trei forme: rubra, cu fructe rosii; flava, cu fructe galbene si variegata cu fructe pestrite, galben cu rosu.

Cerasus mahaleb L. - visinul turcesc, prezinta interes ca portaltoi;

Cerasus vulgaris Mill. - visinul comun si Cerasus fruticosa - visinul de stepa, au contribuit la formarea unor soiuri si portaltoi de cires.

Sortimentul de soiuri cultivat in Romania

Sortimentul cuprinde soiuri romanesti si straine adaptate diverselor zone de cultura, care se esaloneaza la maturare din 10 mai pana in 15-20 iulie. Cele mai importante soiuri sunt:

Cea mai timpurie (Fruheste der Mark) - este un soi de vigoare mijlocie, autosteril cu fructe mici, alungite, cu o depresiune in zona punctului stilar, de culoare rosie-inchisa, cu insusiri gustative mediocre. Se matureaza la mijlocul lunii mai.

Bigarreau Morreau - soi viguros, autosteril, are fructul mijlociu-mare, larg cordiform, de culoare rosu-viu, lucios, pulpa pietroasa, bine colorata, de calitate buna. Se matureaza in a doua jumatate a lunii mai.

Bigarreau Burat - soi de vigoare mijlocie, autosteril, foarte productiv, cu fructul mare, cordiform, rosu-viu, pulpa semipietroasa. Se matureaza la sfarsit de mai.

Negre de Bistrita - soi de vigoare mare, fructul mijlociu, rosu-vinetiu, cu o depresiune in varf, cu pulpa semipietroasa, colorata, de calitate buna. Se matureaza la sfarsit de mai si inceput de iunie.

Sam - are vigoare mijlocie, formeaza ramuri de schelet groase, are fructe mari, sferice, cu pulpa semipietroasa, cu gust satisfacator, bun pentru industrializare. Soiul este rezistent la crapare si se matureaza in prima decada a lunii iunie.

Cerna - are vigoare mijlocie, este autosteril, este bun polenizator, are fructul mare, tronconic, cu pielita rosie stralucitoare, pulpa rosie semipietroasa si gust echilibrat. Se matureaza la mijlocul lunii iunie.

Ponoare - soi de vigoare mijlocie-mare, autosteril, cu o buna capacitate de productie, are fructe mijlocii, de culoare rosie, cu pulpa semipietroasa si gust dulce-acrisor.

Van - are vigoare medie, este autosteril, precoce si productiv, are fructul mare, sferic-trunchiat, de culoare rosie, pulpa pietroasa, rezistent la crapare, de calitate foarte buna. Se matureaza in ultima decada din iunie.

Rubin - soi de vigoare supramijlocie, autosteril, cu mare capacitate de fructificare, fructul mare, cordiform, de culoare rosu-rubiniu stralucitor, pulpa pietroasa, foarte bun pentru masa. Se matureaza la sfarsitul lunii iunie.

Pietroase de Cotnari - are vigoare mijlocie-mare, este autosteril, produce foarte mult, fructul este mare, cordiform-rotunjit, galben-auriu, acoperit cu rosu-corai, pulpa pietroasa, suculenta de calitate foarte buna. Se matureaza la sfarsit de iunie.

Gersmersdorf - soi foarte viguros, autosteril, cu fructul foarte mare, larg cordiform, rosu-inchis, cu pulpa pietroasa de calitate foarte buna. Se matureaza in decada a treia a lunii iunie.

Armonia - este un soi viguros, cu fructe mari, cordiform rotunjite, de culoare galbena, marmorate cu rosu-aprins, cu pulpa pietroasa, dulce si armonios acidulata, foarte bun pentru masa. Se matureaza la sfarsit de iunie si inceput de iulie.

Stella - soi de vigoare mijlocie, autofertil, are fructul mijlociu-mare, ovoid-alungit, rosu-anilin, cu pulpa pietroasa, foarte bun pentru masa. Se matureaza in decada a treia a lunii iunie.

Stella compact - are vigoare mijlocie-mica, fructifica exclusiv pe buchete, are portul compact. Fructele sunt mijlocii-mari, cordiform-ovoidala, asemanator cu Stella, cu peduncul scurt si gros. Pulpa este pietroasa, cu gust echilibrat si destul de rezistent la crapare. Se matureaza la sfarsit de iunie si inceput de iulie.

Hedelfinger - soi viguros, autosteril, foarte productiv, cu fructul mare, ovoid-alungit, rosu-violaceu, pulpa pietroasa, semiaderenta la sambure, de calitate foarte buna pentru masa si industrializare. Se matureaza la sfarsit de iunie si inceput de iulie.

Lambert compact - soi de vigoare mijlocie, cu fructul mare, scurt cordiform, de culoare rosie-inchis, pulpa pietroasa, gust placut. Se matureaza in prima jumatate a lunii iulie.

Uriase de Bistrita - este soi de vigoare mare, autosteril, are fructe mari si foarte mari, sferic-trunchiate, pana la ovosferice, bombate pe partea dorsala, de culoare rosie. Pulpa este rosie, pietroasa, suculenta, cu gust dulce si armonios acidulat. Se matureaza in prima jumatate a lunii iulie.

Silva - soi autosteril, viguros, cu fructul mic-mijlociu, de culoare neagra si gustul amar. Se matureaza la sfarsit de iunie.

Amara - soi viguros, cu fructul mijlociu, negru si gust amar. Se matureaza in prima decada a lunii iulie.

Principalii portaltoi ai ciresului sunt:

Ciresul salbatic - (Cerasus avium L. var. silvestris), este utilizat pe scara larga in toate tarile cultivatoare de cires. Este recomandat in zonele cu peste 550 mm precipitatii anual, imprima vigoare si longevitate mare, rezistenta la ger si asigura o buna inradacinare. Are afinitate buna la altoire, creste bine in pepiniera si asigura procente bune de prindere la altoire. Este sensibil la seceta si la excesul temporar de apa din sol.

Ciresul franc - (Cerasus avium L.), obtinut din samburii unor soiuri cu maturare tarzie si cu o buna germinare, dintre care: Pietroase D nissen, Hedelfinger, Pietroase de Cotnari etc. La Iasi a fost obtinut portaltoiul Cristimar, de vigoare mai mica, pretabil si ca intermediar pentru reducerea vigorii pomilor. De asemenea pe plan mondial au fost facute o serie de selectii de cires franc folosite cu succes ca portaltoi dintre care: Fercahum si Fercadeu, rezistenta la cancerul bacterian; RW 101 etc.

Mahalebul (Cerasus mahaleb), raspandit in Europa Centrala, Meridionala si Asia Mica, destul de heterogen, este pretabil pentru terenurile uscate si sarace dar bine drenate, este sensibil la asfixia radiculara, este rezistent la calcarul activ, creste bine in pepiniera si imprima o vigoare ceva mai mica, precocitate si o calitate mai buna a fructelor. Din aceasta specie a fost selectata clona S.L. 64, mai uniforma din punct de vedere morfologic si cu buna afinitate de altoire.

Visinul comun - (Cerasus vulgaris), este mai putin folosit deoarece nu are afinitate cu toate soiurile si drajoneaza destul de mult. Este mai tolerant si adaptabil la solurile mai grele si cu continut mai mare in calcar activ, fiind mai rezistent si la temperatura scazuta. este rezistent la cancerul bacterian, nematozi si putrezirea radacinilor.

Portaltoi cu inmultire vegetativa

F 12/1, clona cu capacitate mare de drajonare, sensibil la Agrobacterium dar rezistenta la Pseudomonas sp;

F 4/13, este o selectie obtinuta la East Malling, are o rata mare de multiplicare prin marcotaj, imprima o foarte buna productivitate, este rezistenta la Pseudomonas, fiind pretabila pentru solurile cu fertilitate scazuta.

Colt, are o buna capacitate de inmultire prin butasi lemnificati sau in verde, are afinitate buna cu toate soiurile de cires, imprima vigoare mica si precocitate. Portaltoiul este rezistent la Pseudomonas si Coccomyces, dar este sensibil la seceta si la gerurile puternice din prima parte a iernii.

Stockton Morello, este o selectie americana, folosit pentru solurile mai grele si umede, imprima vigoare mica, are afinitate cu majoritatea soiurilor, se inmulteste atat prin butasi lemnificati cat si in verde dar necesita tratamente hormonale de inradacinare. Este imun la nematozii galicicoli.

Vladimir, are vigoare mica, drajoneaza putin si se inmulteste prin butasi semilemnificati.

Meteor, este o selectie americana ce se inmulteste prin butasi semilemnificati in conditii de ceata artificiala. Imprima vigoare slaba.

CAB 6 P si CAB 11 E, sunt selectii de visin obtinute in Italia, se inmulteste usor prin butasi semilemnificati si imprima vigoare mica.

3.4.Cerintele ciresului fata de factorii de mediu

Caldura. Ciresul are cerinte destul de mari fata de caldura, in special in perioada de primavara, cerinte care sunt satisfacute in zona dealurilor mici si mijlocii, unde temperatura medie anuala este cuprinsa intre 9 si 11,5C. Soiurile timpurii sunt mai pretentioase la caldura, avand nevoie de 14-16C in luna mai. Pentru maturarea fructelor la soiurile timpurii este necesara o suma de temperatura de 470-670C dupa inflorit, in timp ce la soiurile cu maturare tarzie sunt necesare 1100-1150C. Este o specie la care necesarul in frig este mare, intre 1000 si 1700 ore in functie de soi, ceea ce face ca ciresul sa aiba un repaus profund mai mare si sa nu fie afectat decat rar de inghetul de revenire. Pe perioada iernii, mugurii rezista la temperaturi de -24C, in faza de buton la -5,5C, iar la deschiderea florilor la -2,2C (Cornelia Parnia, 1985). Deoarece pomii sunt in general de talie mare, eventualele pagube care pot apare se inregistreaza la baza coroanei, in primii 2 m de la sol, fara efecte majore asupra pomilor. Nu suporta temperatura ridicata si arsita din timpul verii, unde productia si calitatea acesteia nu se ridica la potentialul soiurilor.

Apa. Fata de apa cerintele sunt moderate, reusind in zonele cu 600-700 mm precipitatii anual. Daca zona este mai saraca in precipitatii, sub 600 mm anual, ciresul poate valorifica apa din panza freatica daca aceasta este la 1,5-2 m. Apa stagnanta din sol este foarte greu suportata de cires, daca este de durata provoaca asfixia radacinilor. Si umiditatea relativa a aerului are efecte negative, in timpul infloritului favorizeaza atacul moniliozei, iar la maturarea fructelor determina craparea pielitei in zona punctului stilar, ca dealtfel si ploile care cad in aceasta perioada.

Rezistenta la stresul hidric este dependenta de portaltoi. Altoit pe mahaleb (visin turcesc) ciresul reuseste bine in zone cu precipitatii mai putine (500-550 mm), iar daca este altoit pe visin are nevoie de irigare.

Lumina. Fiind o specie iubitoare de lumina, ciresul trebuie plantat pe versantii sudici, in treimea mijlocie si superioara si la distanta suficienta pentru evitarea umbririi reciproce a pomilor. In conditii de umbrire, pomii cresc greu, fructificarea se muta la periferia coroanei, sunt mai sensibili la boli, calitatea fructelor este slaba, iar uscarea rapida a ramurilor de rod duce la degarnisirea coroanei in zona umbrita.

Solul. Cerintele fata de sol sunt destul de mari si dependente de portaltoi, prefera solurile profunde, adanci, usoare, luto-nisipoase, lutoase, bine drenate si cu panza de apa freatica nu mai sus de 1,5-2 m. Nu suporta solurile grele, umede, reci sau cu apa stagnanta, unde cresterile sunt slabe si numarul pomilor uscati prematur este mare. Cantitatea de calcar activ nu trebuie sa depaseasca 6% daca se foloseste ca portaltoi mahalebul, sau 2-3% pentru ceilalti portaltoi.

4.Particularitati tehnologice

4.1.Producerea materialului saditor.

Materialul de plantat se obtine prin altoire pe unul din portaltoii: mahaleb, care asigura toleranta la calcar si seceta, visin, imprima vigoare mai mica, franc, care asigura o buna ancorare in sol; o serie de portaltoi cu inmultire vegetativa: F 12/1, Colt, IPC 1 etc. Altoirea se face in ochi dormind, in prima parte a campaniei de altoire si eventual plantele neprinse se realtoiesc primavara, in ochi crescand sau in lemn. Puietii sau butasii inradacinati se obtin cu un an inainte in campul de puieti sau pe parapetii de inradacinare si se folosesc la infiintarea campului II al pepinierei.

4.2. Specificul infiintarii plantatiilor de cires

Fiind pretentios la sol si la unele componente chimice rezultate din descompunerea radacinilor altor specii (oboseala solului), ciresul nu se planteaza dupa el insasi sau dupa alte samburoase inrudite, mai devreme de 10-15 ani, dar se poate planta dupa mar sau par. Este sensibil la fenomenul de oboseala a solului, din care cauza terenul trebuie bine pregatit, fertilizat si dezinfectat impotriva viermilor tericicoli si a nematozilor.

Pregatirea terenului in vederea plantarii consta in afanarea adanca, fertilizarea de baza cu 40-60 t/ha ingrasaminte organice, 250-300 kg/ha superfosfat si 150-200 kg/ha sare potasica si incorporarea ingrasamintelor la 20-25 cm si maruntirea solului in vederea pichetarii. Pentru solurile care au fost ocupate anterior cu livada, este necesara dezinfectia chimica, pentru distrugerea nematozilor si viermilor tericicoli, prin aplicarea a 80-100 kg/ha Lindatox, Aldrin sau Heclotox. Daca este cazul, se poate corecta pH-ul solului prin aplicarea de amendamente.

Perioada optima de plantat este toamna, cand suporta mai bine transplantarea si porneste mai bine primavara. Pentru asigurarea polenizarii, se planteaza cel putin trei soiuri, in randuri alternative, in functie de valoarea lor comerciala. Foarte bun polenizator este soiul Pietroase D nissen, dar are fructe de calitate inferioara si se poate planta in raport de 1:8 cu alte soiuri de calitate.

Distantele de plantare folosite sunt de 5-6 m intre randuri si 3-4 m pe rand, in functie de vigoarea pomilor si capacitatea de ramificare. Pentru soiurile de vigoare slaba si cu port compact, conduse ca tufa-vas, se pot folosi distante de    4/3 m.

Formele de coroana folosite sunt in functie de vigoarea soiului si de dominanta apicala (tendinta de a creste inalt si slab ramificat) si sunt: tufa vas, pentru soiurile de vigoare mai mica (Lambert compact, Van, Rubin, Jubileu), vasul intarziat, piramida intrerupta, palmeta libera, pentru soiurile mai viguroase.

4.3. Specificul intretinerii plantatiilor de cires

Taierea de formare a coroanelor este specifica fiecarei forme in parte si se executa preponderent prin lucrari in verde. Cu cat se intervine mai putin prin taieri in uscat cu atat se asigura conditii mai bune pentru diferentierea si intrarea pe rod.

Taierea de productie consta in rarirea sau reductia ramurilor de semischelet pentru favorizarea patrunderii lumini, inlaturarea ramurilor lacome din partea superioara a coroanei, limitarea inaltimii si a extinderii laterale, in functie de distanta de plantare si eliminarea ramurilor rupte, uscate sau bolnave. Ciresul nu necesita taiere obligatorie in fiecare an, mai ales la pomii solitari, care nu se stanjenesc in crestere si fructificare. Deoarece fructele sunt mici, nu se pune problema supraincarcarii pomilor, iar maturarea timpurie, da posibilitatea refacerii pomilor si asigurarea unei diferentieri bune pentru anul urmator, fara probleme de alternanta de fructificare. Ciresul isi cicatrizeaza greu ranile si nu se recomanda taierea ramurilor groase, deoarece pe rani apar scurgeri gomoase, pe care se instaleaza agenti patogeni cu efect negativ asupra pomului. Pe masura ce cresterile anuale se diminueaza, se intervine pentru rarirea ramurilor mijlocii si chiar scurtarea acestora cu 1/3-1/2, pentru stimularea cresterii si asigurarea ramurilor necesare fructificarii in anii urmatori.

Se practica cu succes taierea de vara, dupa recoltarea fructelor, in locul celei din primavara, deoarece ranile se vindeca mai usor si mai repede, iar stresul suportat de planta este mai mic.

Intretinerea solului in livezile tinere consta in cultivarea lui cu specii legumicole sau ingrasaminte verzi, fie toate intervalele fie alternativ din doua in doua. Se poate cultiva cu succes capsunul, cate 3-4 randuri de o parte si de alta a pomilor, lasand un interval de 2 m necesar circulatiei agregatelor de stropit.

In livezile mature se recomanda inierbarea intervalelor si lucrarea solului pe rand primavara, dupa care randul se mulceste cu iarba de pe interval. Pentru controlul buruienilor, in livezile mature, pe randul de pomi se pot face erbicidari locale pe vetrele de buruieni mai greu de combatut mecanic sau pe toata lungimea randului.

Fertilizarea este necesara indiferent de starea de fertilitate a solului, ciresul fiind mare consumator de elemente minerale. In primii 2-3 ani de la plantare se fertilizeaza suplimentar numai cu azot, iar in perioada care urmeaza necesita o fertilizare completa. O plantatie de trei ani consuma urmatoarele cantitati de elemente din sol: 45 kg azot, 11,5 kg fosfor, 22,1 kg potasiu, 42 kg calciu, 10 kg magneziu, 229 g fier, 101 g mangan, 117 g zinc, 66 g bor etc. La o tona de cirese se consuma din sol urmatoarele ingrasaminte: 2,3 kg azot, 0,2 kg fosfor, 1,7 kg potasiu, 0,15 kg calciu, 0,1 kg magneziu si o serie de microelemente. Pentru a compensa aceste consumuri, in livezile pe rod se administreaza circa 120-140 kg azot, 80 kg fosfor si 160-200 kg potasiu la un hectar de livada.

Irigarea. Pentru rezultate bune, plantatiile moderne au nevoie de apa aproape in toate zonele de cultura. Cantitatea de apa administrata la o udare este de 400-500 m³/ha, iar numarul udarilor este de obicei de 3-5, din care 2 dupa recoltarea fructelor. Perioadele critice pentru apa sunt: inainte de inflorire, pentru a sustine legarea fructelor, in timpul intaririi endocarpului si la diferentierea mugurilor de rod. Daca toamna este secetoasa este necesara o udare de aprovizionare.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Protectia ciresului desi este mai simpla decat la alte specii, poate da probleme datorita inaltimii mari a pomilor si lipsei mijloacelor adecvate de stropire a varfului coroanei. Principalele boli ale ciresului sunt: bolile virotice, ulceratia bacteriana, monilioza, antracnoza, patarea rosie, ciuruirea frunzelor etc., iar dintre daunatori putem aminti: paduchii de frunze, musca cireselor, gargarita fructelor etc. Musca cireselor care prin ouale depuse in fructe si formarea larvelor, depreciaza mult calitatea, afecteaza numai soiurile cu maturare mijlocie si tarzie. Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor se face in functie de rezerva biologica, conditiile meteorologice si agentul patogen, fiind necesare cel putin 7-8 tratamente, din care 2 pe perioada repausului de iarna (tabelul 25).

Maturarea si recoltarea fructelor

Dupa intrarea fructelor in parga si in continuare, pana la maturitatea de consum, ciresele cresc mult in volum si greutate, desavarsindu-si totodata si insusirile organoleptice. Dupa desprinderea din pom, ciresele nu-si mai continua maturarea, din aceasta cauza stabilirea momentului recoltarii trebuie facuta cu mare atentie. Desi la nivel de pom maturarea se face esalonat pe o perioada de circa 5-7 zile, in practica recoltarea se face de obicei la o trecere si mai rar prin 2-3 treceri succesive.

Lucrarea de recoltare a fructelor este una dintre cele mai costisitoare din tehnologia ciresului, datorita productivitatii reduse (de max. 10 kg/ora). Fructele ajunse la maturare nu cad din pom, daca nu sunt culese sau mancate de pasari, se stafidesc.

Tabelul 25

Tratamentele recomandate in plantatiile de cires

Acest lucru face dificila chiar si recoltarea mecanizata. Recoltarea fructelor destinate consumului se face cand acestea au ajuns la maturitatea de consum, dupa ce se ridica roua, manual, impreuna cu pedunculul. Odata cu recoltarea se face si sortarea, iar ambalajele folosite sunt mici, cu capacitatea de circa 5 kg. Dupa recoltare, ambalajele cu fructe se tin la umbra, se acopera cu rogojini umezite pana in momentul livrarii. Fiind fructe perisabile, trebuie sa ajunga cat mai repede la consumatori. Pentru a asigura o perioada de pastrare de cateva zile, fructele trebuie refrigerate, adica duse cat mai repede in hale unde exista posibilitatea de scadere a temperaturii in jur de 4C, temperatura la care fructele se pot pastra circa 2 saptamani.

Recoltarea mecanizata este putin utilizata datorita desprinderii greoaie a fructelor. Se practica stropiri cu substante care determina abscisia fructelor si scuturarea pomilor cu diferite masini prevazute cu vibratoare, dar numai pentru fructele destinate prelucrarii industriale. Fructele recoltate mecanic trebuie sa ajunga foarte repede la fabricile de prelucrare, transportul se face de obicei in recipienti cu apa. Daca se lasa fara protectie, se altereaza rapid datorita ranilor care au aparut cu ocazia recoltatului.