SOIA

1. Importanta, Biologie, Ecologie

1.1. Importanta

Planta "oleoproteinoasa", soia se cultiva in multe tari ale lumii, fiind folosita intreaga cantitate de biomasa, cu precadere, insa, seminte-le bogate in substante proteice (27,0 - 50,0%) si grasimi (17,2 - 26,9%).

Semintele mature pot fi utilizate in alimentatia oamenilor (in diferite retete culinare), in obtinerea furajelor combinate si pentru extragerea grasimilor. Faina de soia, in cantitati reduse (10 - 15%), in amestec cu faina de grau, determina obtinerea unei paini mai hranitoare, se poate folosi ca adaosuri la supe si pentru realizarea concentratelor proteice, proteinelor texturate ("carne vegetala") si ca substituenti ai carnii intr-o serie de preparate culinare. Semintele se mai folosesc pentru obtinerea de produse fermentate, sosuri, "lapte" si "branzeturi" (in China, Japonia, Indochina).

Uleiul de soia, este semisicativ si se utilizeaza in consumul populatiei, la prepararea margarinei, obtinerea culorilor pentru pictura, fabricarea maselor plastice, iar sroturile si turtele rezultate dupa extragerea acestuia se folosesc in furajarea animalelor.

Semintele si pastaile nemature se utilizeaza ca legume verzi sau pentru prepararea unor mancaruri bogate in vitamine si saruri minerale.

Planta intreaga se foloseste ca furaj verde pe pasune, fan uscat si conservat, nutret insilozat, iar tulpinile si pastaile ramase dupa treierat se pot folosi in furajarea animalelor (dupa o prealabila pregatire), ca ingrasamant organic, combustibil sau pentru prelucrari industriale (obtinerea furfurolului si matasii artificiale).

Fiind planta leguminoasa, care intra in relatie de simbioza cu bacteriile fixatoare de azot, soia este o planta buna premergatoare chiar si pentru cerealele de toamna, cand se cultiva soiuri timpurii, lasand in sol cantitati mari de azot (80 -120 kg/ha).

Avand in vedere multiplele utilizari ale biomasei de soia, ea este considerata "planta de aur" a omenirii, "planta minune" sau "planta viitorului" menita sa rezolve deficitul mondial de proteine (in prezent asigura peste 60% din necesar).

1.2. Compozitie chimica

Semintele de soia isi diferentiaza componentele chimice in functie de cultivar, conditiile climatice ale anului si zonei, fertilitatea naturala a solului si tehnologia de cultura folosita, din care se detaseaza fertilizarea cu macro- si microelemente (tabelul 4.8).

Tabelul 4.8.

Compozitia chimica a semintelor de soia

Proteina caracteristica soiei este glicinina, o substanta complexa cu grad ridicat de digestibilitate, avand un indice ridicat de solubilizare (61 - 92%), apropiindu-se mult de proteina de origine animala.

Continutul semintelor in proteine creste sub influenta ingrasamintelor azotate, prin tratarea semintelor de soia cu nitragin, inainte de semanat, si a microelementelor (in special molibdenului). Proteinele au valoare nutritiva ridicata, avand intreaga gama de aminoacizi esentiali, unii dintre ei in cantitate mai mare sau apropiata de a carnii de porc (izoleucina, leucina, lizina, fenilalanina, triptofan si valina.

Grasimile din semintele de soia. sunt constituite din palmitina, stearina, oleina, linoleina, linolenina, fitosterina, colesterina si lecitina. Uleiul este semisicativ (75 - 85% acizi grasi nesaturati), cu indicele iod 107 - 139, greutatea specifica de 0,924 - 0,930 si solidifica Ia -8C -16C. Lecitina (2 - 4%) are o larga intrebuintare in medicina, in productia mondiala de ulei vegetal comestibil soia detine primul loc, reprezentand peste 25% din total.

Tulpinile, frunzele si pastaile au un continut ridicat in proteine si grasimi care, pe masura ce se apropie de maturitate, migreaza spre seminte. 'Fanul' de soia, bogat in proteine: (15,4%) si grasimi (5,2%), depaseste ca valoare nutritiva lucerna si trifoiul.

Extractele neazotate sunt formate din monozaharide, zaharoza, amidon, dextrina, hemiceluloza, celuloza, pentozani, rafiinoza etc. Cenusa contine P₂O₅ CaO, MgO, K₂O. Semintele sunt bogate, de asemenea, in vitaminele A, bi, B₂, D, E, C si K.

1.3. Raspandire

Ca urmare a importantei sale deosebite, soia a inregistrat o crestere spectaculoasa a suprafetelor, in perioada 1927 - 1931 se cultivau pe glob doar 5,84 milioane ha, ajungand in perioada 1948 - 1952 la 6 milioane ha, in perioada 1969 - 1971 la 32,3 milioane ha. Suprafetele cultivate in perioada 1979 - 1981 si in continuare sunt redate in tabelul 4.9.

Fata de perioada 1979 - 1981, suprafetele cultivate cu soia au crescut in Argentina, Brazilia, China si Italia si au scazut in S.U.A. Cea mai spectaculoasa crestere a suprafetelor se constata in Italia, care realizeaza si o productie medie la hectar foarte ridicata (peste 3.000 kg boabe/ha).

Tabelul 4.9.

Suprafata si productia de soia (F.A.O., 2001)

* date preliminare

Tabelul 4.10

Evolutia suprafetelor si productiei la soia in Romania

In Romania, pozitia soiei in grupa leguminoaselor pentru boabe s-a schimbat esential. Fata de numai 7 mii ha cultivate cu soia in anul 1931 si 10,0 -24,9 mii in perioada 1948 - 1960 (9,2 - 16,2% din suprafata leguminoaselor pentru boabe), in perioada 1979 - 1981 s-au cultivat 325 mii ha cu o productie medie de 1.110 kg/ha, iar in perioada 1989 - 1990 o suprafata de 269 mii ha, datorita scaderii suprafetelor din anul 1990 (tab. 4.10).

Consideram ca suprafetele, si mai ales productia medie la hectar vor creste in anii viitori, o data cu redresarea intregii agriculturi.

1.4. Sistematica. Origine. Soiuri

Soia apartine genului Glycine L., cu specia cea mai importanta Glycine max (L) Merr., sinonim Glycine hispida (Moench) Maxim.

Glycine max (L) Merr. cuprinde patru subspecii caracterizate astfel:

subspecia chinensis are tulpina inalta si subtire, frunze cu foliole ovat-
lanceolate, pubescente; flori mici de culoare aiba sau violacee; pastai mici cu
seminte turtite de culoare galbena, verde, castanie sau neagra;

subspecia indica are tulpini ramificate, foliole ovate, lanceolate sau
ovat-lanceolate, pubescente, flori mici albe sau violacee, pastai mici cu seminte
diferit colorate;

subspecia japonica are tulpini groase si ramificate, flori mari de culoare alba sau violacee, pastai mari si plate, cu seminte foarte mari (MMB = 400 - 500 g), diferit colorate (galbene, verzi, castanii, brune, negre);

subspecia manshunca singura cultivata si in tara noastra, va fi descrisa

in subcapitolul 1.5.

In cadrul acestei subspecii se cunosc mai multe varietati ce se deosebesc intre ele dupa culoarea perisorilor, pastailor, semintelor si hilului (tab. 4.11).

In tara noastra se afla in cultura soiuri din toate grupele de maturitate, repartizate pe zone de cultura, avand unele caractere redate in tabelul 4.12.

Tabelul 4.11

Varietatile speciei_Glycine max (L.) ssp. manshurica

Tabelul 4.12

Soiuri de soia cultivate in Romania

000 - foarte precoce; 00 - precoce; 0 - semiprecoce; I - semitardive; II - tardive

In anul 1998 s-au mai introdus soiurile: "Agat" (00; R) si "S-2254 RR"¹ USA) din grupa II de precocitate; in anul 1999 soiul Romanesc 99 (precoce), iar in anul 2000 soiurile Safir - precoce romanesc si S 1484 RR (m)* - semiprecoce din SUA

Soiurile din grupa "00" se recomanda in zonele mai reci si in cultura succesiva; cele din grupa "0" in Transilvania, Campia de N-V si in vestul Moldovei; cele din grupa I in Dobrogea, Campia de Vest si de Sud; cele din grupa a II-a in Baragan zona colinara din sud, Campia de Sud si de Vest, Dobrogea; soiurile din grupa a III-a se pot cultiva numai in Campia de Vest si de Sud.

Pentru a realiza productii mari si constante se recomanda ca in fiecare ferma sa se cultive cel putin doua soiuri de soia: unul mai precoce si altul mai tardiv.

1.5. Particularitǎtile morfologice si fiziologice

La germinare semintele se imbiba cu o cantitate de apa ce reprezinta circa 150% fata de masa lor, germinand mai repede sau mai lent, in functie de temperatura.

Radicela care iese din samanta in regiunea micropilului, se ancoreaza in sol, formand primele ramificatii si perisori radiculari cand are 2 - 3 cm lungime. Hipocotilul are un ritm rapid de crestere si ridica cotiledoanele la suprafata solului (germinatie epigee), faza fiind critica si in pericol daca s-a format crusta la suprafata solului. Sistemul radicular pivotant de tipul HI patrunde in sol pana la 200 cm adancime, iar ramificatiile laterale se dezvolta pe o raza de 40 - 70 cm; circa 75% din masa radacinilor se dezvolta in stratul de sol pana la adancimea de 30 cm. Radacinile au capacitate ridicata de solubilizare si absorbtie a elementelor nutritive din sol (fig. 4.17).

In faza cresterii vegetative, radacinile cresc mai intens comparativ cu partea epigee a plantei si se reduce cresterea lor in timpul fazei reproductive, incheindu-se inainte de maturitatea fiziologica.

Fig. 4.17. Soia (Glycine max L.): 1, 2, 3 - germinatia; 4 - aparitia frunzelor simple (a - cotiledoane; b -frunze simple); 5 -frunze trifoliate; 6 - planta de soia (a -cotiledoane; b - frunze simple; c - frunze trifoliate); 7 - portiune de planta cu pastai, 8 - pastai cu seminte

Datorita simbiozei dintre bacteriile de Bradyrhizobium japonicum cu radacinile soiei se formeaza nodozitati care devin vizibile la 10 - 14 zile de la infectie, iar fixarea azotului incepe dupa 15-25 zile de la formarea lor, ajungand la dimensiunile maxime dupa 25 - 35 zile de la formare, incheindu-si activitatea cel mai frecvent dupa 50 - 60 zile de la infectie. Culoarea rosie intensa a continutului nodozitatilor (leghemoglobina) arata o fixare intensa a azotului; culoarea roza o activitate mai redusa, iar culoarea verde indica inactivitatea.

Tulpina este erecta, cu un grad diferit de ramificare, in functie de soi si spatiul de nutritie. In functie de genotip, cresterea tulpinii poate fi: determinata, nedeterminata si semideterminata (intermediara).

La tipul de crestere determinata tulpina se termina cu o inflorescenta in varf; la tipul de crestere nedeterminata, ultima inflorescenta se afla sub nivelul ultimelor frunze de la varful plantei, iar la tipul de crestere semideterminata situatia este intermediara.

Soiurile mai precoce apartin tipului de crestere nedeterminata, iar cele mai tardive tipului de crestere determinata, iar din incrucisarea celor doua tipuri s-au obtinut soiuri cu crestere a tulpinii determinata, mai precoce, inaltimea tulpinii oscileaza intre 40 si 150 cm.

Frunzele situate la primul nod al tulpinii sunt provenite din cotiledoane; cele inserate la al doilea nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurile urmatoare, dispuse altern, sunt trifoliate, fiind inserate printr-un petiol lung de circa 3-30 cm. Foliolele au forma, ovala, lanceolata, rombica etc. Frunzele, ca si tulpina, sunt acoperite cu perisori desi, care la maturitate pot avea culoarea argintie sau roscata.

Florile, grupate cate 3-9, sunt dispuse in raceme axilare sau terminale. La soiurile cu crestere determinata primele flori se formeaza si se deschid la nodurile 8 - 9 si progreseaza, formarea si deschiderea lor spre baza si varful plantei, inflorirea incheindu-se intr-un timp mai scurt, iar la soiurile cu crestere nedeterminata primele flori apar la nodurile 4-5, inflorirea progresand spre varful tulpinii. Florile sunt hermafrodite, caracteristice leguminoaselor, cu fecundare autogama, avand petalele de culoare alba sau violacee. Din cauze inca neelucidate se manifesta frecvent fenomenul de avortare a florilor, a formarii de pastai fara seminte. Se crede ca acest fenomen este determinat de iluminarea insuficienta, fecundarea defectuoasa, temperaturi prea scazute sau prea ridicate, seceta in timpul infloririi si fecundarii.

Fructul este o pastaie usor curbata sau dreapta, cu l - 5 seminte, de culoare bruna-deschis sau castan i e-deschis, cu perisori argintii sau roscati. Pe o planta se pot forma pana la 300 - 400 pastai, dar in mod obisnuit se formeaza si ajung la maturitate 30 - 60 pastai.

Samanta se formeaza in urma dublei fecundari si are o crestere rapida pana ajunge la greutatea maxima, respectiv pana la maturitatea fiziologica. Semintele au forma aproape sferica, elipsoidala, cu tegumentul de culoare galbena, bruna, neagra iar hilul de aceeasi culoare cu tegumentul sau diferit colorat, avand MMB intre 50 - 400 g (mai frecvent 100 - 200 g) si MHL de 65 -80 kg.

Ciclul de vegetatie a soiei este format din trei faze: 1.) faza cresterii vegetative, care dureaza 30 - 40 zile, timp in care planta isi dezvolta foliajul si sistemul radicular. Nodozitatile se dezvolta lent si inca nu sunt in functiune. Planta foloseste azotul mineral din sol; 2.) faza reproductiva, care dureaza 35 - 50 zile si cuprinde inflorirea si fructificarea. Activitatea fiziologica a plantei este maxima, iar nodozitatile furnizeaza azot plantei; 3) faza maturizarii semintelor, care dureaza 30 - 50 zile.

1.6. Cerinte fata de clima si sol

Soia are o capacitate ridicata de adaptare la diferite conditii climatice si de sol, dar cele mai bune rezultate se obtin in zona temperata calda, cu umiditate suficienta si soluri propice.

Caldura. Temperatura minima de germinatie se situeaza in jurul a 7C (dupa numeroase cercetari la 6C), ca si pentru floarea-soarelui. Dupa rasarire plantutele suporta, pentru scurt timp, temperaturi de -2 -3C in faza cotiledonala si a formarii frunzelor simple. Temperatura optima de germinare este de 30C, iar cea maxima de 38-44C.

Dupa rasarirea plantelor intervalul optim al temperaturii din timpul zilei, pentru fotosinteza, este cuprins intre 20 si 30C, iar temperatura optima din timpul noptii de 16C.

in perioada cresterii intense a plantelor temperatura trebuie sa fie peste 14C, fara oscilatii mari de la zi la noapte.

Temperaturile scazute in timpul infloririi si fructificarii nu sunt favorabile, impiedicand polenizarea si fructificarea; cele mai potrivite temperaturi sunt intre 20 - 22C.

Cele mai bune conditii pentru soia se inregistreaza atunci cand germinarea-rasarirea se desfasoara la temperaturi de 20 - 22C, formarea organelor de reproducere la 21 - 23C, inflorirea la. 22 - 25C, formarea fructelor si semintelor la 21 - 23C, iar maturarea la 19 - 20C, umiditatea solului si aerului fiind, de asemenea, corespunzatoare cerintelor plantei.

Apa. Cerintele soiei fata de umiditate sunt ridicate, inregistrandu-se un consum specific cuprins intre 300 si 700. La germinare necesita 120 - 150% apa fata de greutatea uscata a semintelor. Perioada critica pentru apa se inregistreaza in faza de formare a organelor de reproducere, inflorire si umplere a semintelor (10 - 15 iunie - 15 - 20 august). Insuficienta apei in aceasta perioada determina caderea florilor si pastailor, semintele formate raman mici si productia se reduce Ia circa 50%.

Excesul de umiditate este tot atat de daunator ca si lipsa apei, in toate fazele de vegetatie.

Consumul de apa variaza in raport cu gradul de aprovizionare al solului, durata vegetatiei soiurilor, potentialul productiv, conditiile de mediu.

La noi in tara, in zona de sud, se impune asigurarea apei prin irigare: in Campia de Vest, numai in anumite perioade, iar in zonele din jumatatea de nord a Moldovei si din Transilvania aproape deloc, deficitul apei in fazele critice fiind mai mic.

Lumina. Cerintele fata de lumina ale soiei sunt ca ale unei plante de zi scurta. Prin semanatul mai timpuriu, zilele scurte de la inceputul vegetatiei au un rol important in satisfacerea cerintelor fotoperiodice ale soiurilor tardive si mijlocii.

La o iluminare intensa planta ramifica mai mult, se formeaza mai multe pastai pe planta, iar primele pastai se formeaza mai sus pe tulpina, favorizand recoltarea mecanizata.

Solul. Cerintele soiei fata de sol sunt relativ mari, necesitand suprafete de cultura cu textura mijlocie, luto-nisipoasa pana la lutoasa, cu reactie neutra, slab acida, bine drenate, bogate in humus, fosfor, potasiu si calciu, din seria cernoziomurilor, solurile brun-roscate si aluviale. Solurile cu textura grea, cu apa stagnanta, acide sau saraturate, ca si cele nisipoase nu sunt favorabile pentru soia. Pe terenurile calcaroase apar frecvent fenomene de carenta, mai ales in microelemente si fosfor, iar cele acide trebuie amendamentate.

1. 7. Zonarea ecologica si a soiurilor

Coroborand cerintele soiei fata de clima si cele pentru sol, teritoriul Romaniei poate fi impartit in 3 zone ecologice de favorabilitate, peste care se suprapun 5 microzone de repartitie a soiurilor (fig.4.18)

Zona foarte favorabila - pentru soia ocupa partea de vest a tarii, Campiile Carasului, Timisului Muresului, partea vestica a Campiei Crisurilor si a Somesului; in Moldova Depresiunea Jijiei si a Bahluiului ; Lunca Siretului, intre Bacau si nord de orasul Roman; in Transilvania, Vaile Muresului, Tarnavelor Campia din zona Blaj - Turda, Tg. Mures, Lunca Somesului, depresiunea Cibinului de la Sibiu la Sebes.

In aceasta zona sunt soluri fertile (cernoziomuri, brun-roscate, aluviuni, etc.) insumandu-se in lunile mai-august 250 - 340 mm precipitatii, cu un numar scazut (sub 20) de zile tropicale, iar temperatura din perioada infloririi si fructificarii favorabile (19 - 20C). Potentialul mediu de productie a zonei este de 2.000-2.400 kg/ha.

Zona favorabila soiei se situeaza in sudul tarii, cuprinzand cernoziomurile din Campia Romana, solurile balane din Dobrogea, unde factorul deficitar este apa, iar prin irigatie zona poate deveni foarte favorabila soiei.

Zona putin favorabila - cuprinde regiuni cu soluri slab fertile sau acide. Temperaturile si umiditatea existente aici sunt corespunzatoare cerintelor soiei. in aceasta zona intra partea centrala si de nord a Dobrogei, unde solurile sunt corespunzatoare dar climatul este secetos si nu sunt extinse irigatii; zona subcarpatica din nordul Olteniei si Munteniei, unde solurile sunt podzolice si cenusii, in diferite grade de podzolire, cu precipitatii relativ reduse, dar cu temperaturi favorabile soiei; partea de est a Baraganului, unde solurile sunt corespunzatoare, dar climatul este secetos si terenul neirigat.

Luand in considerare factorul termic, DENCESCU S. (1982) a propus 5 zone de cultivare a soiurilor de soia'(fig. 4.18):

Zona I, cuprinde Campia de Sud si Dobrogea, in care suma temperaturilor active (t > 10C), este de 1.600 - 1.750C, soia gasind conditii favorabile pe terenurile irigate si pe cele cu aport freatic, in aceasta zona se recomanda soiurile de soia semitardive, urmate de cele semitimpurii, iar intr-un procent scazut si cele tardive;

Zona a II-a, cuprinde Campia de vest, in care se acumuleaza 1.400 -1.600C, cu un numar redus de zile tropicale si cu cantitati mai mari de precipitatii, soia cultivandu-se neirigat. In aceasta zona se recomanda soiurile semitardive, urmate de soiurile semitimpurii, iar in partea de est a zonei soiurile timpurii;

Zona a III-a, cuprinde partea de nord a Campiei Romane, acumulandu-se tot 1.400 - 1.600C, dar cu mai multe zile tropicale, soia amplasandu-se pe terenuri irigate si pe cele cu aport freatic. Se recomanda soiurile semitardive si semitimpurii pentru partea de sud, soiuri timpurii pentru partea de nord a zonei;

Zona a IV-a este situata in partea de est a Moldovei si Campia de nord-vest a tarii, unde se acumuleaza l .200 - l .400C.

in aceasta zona se recomanda soiuri semitimpurii si soiuri timpurii in partea centrala si estica a Moldovei si in partea de nord-vest a tarii ; in partea de sud-est a Moldovei se recomanda soiuri semitarzii, iar in partea nordica soiuri foarte timpurii.

Fig. 4.18. Zone de cultura la soia, in functie de suma gradelor utile:

I - 1.600-1.750C; II- 1.400- 1.600C; III- 1.100- 1.400C;

IV - l .200 - l .400C; V - l. 100 - l .250C

Zona a V-a cuprinde partea de vest si sud-vest a Transilvaniei (luncile Muresului, Tarnavelor si Somesului) si partea de nord-est a Moldovei, realizandu-se suma de 1.100 - 1.250C. in aceasta zona procentul cel mai mare va fi detinut de soiurile timpurii; in nordul zonei se vor cultiva soiuri foarte timpurii, iar in sud soiuri semitimpurii.

2. Tehnologia de cultivare a soiei

2.1. Rotatie

Cercetarile efectuate in U.S.A., C.S.I., China si Romania au demonstrat ca soia nu este pretentioasa la planta premergatoare si la durata rotatiei. Prefera, totusi, ca plante premergatoare cerealele paioase (grau, orz), plantele furajere graminee care asigura in sol o cantitate mare de apa, precum si unele plante prasitoare, in zone mai umede sau in conditii de irigare, cum ar fi sfecla pentru zahar, porumbul neerbicidat cu triazine si cartoful.

Nu se recomanda ca plante premergatoare leguminoasele anuale sau perene, eliminand posibilitatea valorificarii efectului de ameliorare a fertilitatii solului de catre aceste culturi. Floarea-soare l ui si rapita nu se folosesc ca plante premergatoare avand boli comune (Sclerotinia sclerotiorum).

Lasand in sol cantitati mari de azot (60 - 168 kg/ha), soia este o buna premergatoare pentru cele mai multe plante neleguminoase, ameliorand, totodata, si insusirile fizice ale solului. Soiurile timpurii de soia pot constitui premergatoare bune pentru cerealele paioase de toamna.

Culturile de porumb in care buruienile s-au combatut cu erbicide triazinice nu pot constitui premergatoare soiei, foarte sensibila la acestea.

2.2. Fertilizare

Consumul de elemente nutritive pentru formarea a 100 kg seminte si biomasa secundara aferenta are valori de: 7,1 - 11 kg azot, 1,6 - 4,0 kg P2Os, 1,8 -4,0 kg K₂O, la care se mai adauga cantitati importante de calciu, magneziu, sulf si microelemente. Cercetarile au demonstrat ca soia consuma, in medie, de 5,1 ori mai mult azot si de 2,2 ori mai mult potasiu raportat la intreaga planta si de 3 - 8 ori mai mult azot si 1,3 ori mai mult potasiu raportat la productia de seminte, fata de consumul de fosfor. Cerintele mari fata de azot se datoreaza continutului ridicat al plantei in acest element.

Azotul. Aprovizionarea plantelor de soia cu azot se face pe doua cai: absorbtia nitratilor din sol, redusi la amoniac la nivelul frunzelor de catre enzima nitrat-reductaza si fixarea bacteriana a azotului atmosferic, gratie enzimei nitrogenaza din nodozitatile cu bacterii Bradyrhizobium japonicum.

In mod obisnuit cele doua cai se completeaza reciproc, azotul din sol fiind indispensabil plantei in primele faze ale vegetatiei, pana ce functioneaza sistemul simbiotic. La inceputul perioadei de vegetatie, timp de 25 - 35 zile, pana cand se stabileste simbioza dintre bacteriile Bradyrhizobium japonicum cu radacinile de soia, plantele isi procura azotul necesar numai din sol; apoi, dupa instalarea mecanismului de simbioza, o mare parte din azot (20 - 80%) este pusa la dispozitia plantei prin asimilarea lui din atmosfera de catre bacteriile fixatoare de azot. Faza critica in nutritia plantelor cu azot, este perioada premergatoare infloririi (2 saptamani inainte de inflorire), care nu poate fi compensata ulterior prin fertilizarea cu azot. in perioada infloririi si formarii semintelor se realizeaza 48 - 57% din substanta uscata si se asimileaza 50 -73% din substantele nutritive.

Azotul se acumuleaza in tulpina si frunze pana la inceputul cresterii pastailor apoi sunt translocate in seminte (50 - 64% din azotul total). Transferul azotului din frunze spre seminte determina imbatranirea si reducerea capacitatii de fotosinteza a frunzelor, care se ingalbenesc si cad.

Realizarea in bune conditii a simbiozei dintre radacini cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum depinde de: aptitudinea de a lupta cu alte tulpini (suse) din sol si de a forma cat mai repede nodozitati (competitive); capacitatea ridicata de fixare a azotului (eficacitatea fixarii); toleranta fa conditiile mai vitrege (temperatura, umiditate, pH) si capacitatea de a supravietui in sol; compatibilitatea cu soiurile de soia cultivate.

Eficienta mai ridicata a bacteriilor se constata pe solurile bine aprovizionate in fosfor, potasiu, sulf, calciu, molibden, magneziu, cobalt precum si in conditii optime de umiditate. Temperaturile scazute si cele, foarte ridicate inhiba procesul de simbioza; fungicidele aplicate pe seminte, precum si unele erbicide (metribuzin, trifluralin, etc. in doze mari) determina distrugerea unui numar mare de bacterii si, ca urmare, formarea unui numar redus de nodozitati sau lipsa acestora.

In conditii favorabile, tulpinile actuale de Bradyrhizobium japonicum determina acumularea a 60 - 168 pana la 220 kg azot la ha (preparate bacteriene pe substrat de turba).

Fosforul favorizeaza dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, contribuind la sporirea numarului de nodozitati, in functie de conditiile climatice si soiul cultivat. Fosforul influenteaza direct instalarea simbiozei, dar si indirect, prin fortificarea plantelor, care, fiind mai bine dezvoltate asigura nutritia unui numar mai mare de nodozitati. Continutul nodozitatilor in fosfor este de doua ori mai mare decat in radacini.

Cerintele mari fata de fosfor se manifesta imediat dupa rasarire si de la inflorire pana la maturitate. Imediat dupa rasarire, cand sistemul radicular si capacitatea acestuia de absorbtie a fosforului nu sunt inca dezvoltate, cerintele fata de fosfor nu sunt asigurate. Vremea rece si umeda, in unele primaveri, impiedica absorbtia fosforului. Asigurarea ulterioara cu fosfor nu compenseaza carenta din primele faze de vegetatie, in general, soia absoarbe mai bine fosforul din sol, comparativ cu porumbul, inul sau ovazul, ceea ce demonstreaza o capacitate mai ridicata de a folosi rezervele existente in sol.

Insuficienta fosforului se manifesta prin incetinirea cresterii plantelor, frunzele au culoarea albastruie-verzuie, apar pete brune pe frunze dupa inflorit, se reduce capacitatea de germinatie a semintelor.

Excesul de fosfor provoaca fenomenul de toxicitate, reducand cresterea si productivitatea plantelor. Marginile frunzelor se necrozeaza, avand nuante albe-transparente pana Ia brune-cenusii, necroze care avanseaza bazipetal; frunzele cad in scurt timp. Fosforul isi manifesta actiunea sinergica impreuna cu azotul si potasiul, marind productia.

Potasiul se absoarbe in cantitate maxima in perioada cresterii vegetative rapide, reducandu-se pe masura ce incepe formarea semintelor. El joaca un rol insemnat in sinteza grasimilor si depunerea lor in seminte. Potasiul favorizeaza formarea nodozitatilor si fixarea simbiotica a azotului, cresterea rezistentei la boli, absorbtia calciului. Insuficienta potasiului afecteaza procesele biochimice si fiziologice ale plantei. Pe marginea frunzelor apar pete de culoare galbena, care se extind, ramanand verzi numai centrul si baza frunzei. Se reduce rezistenta la cadere si la seceta a plantelor.

Dintre celelalte elemente soia consuma cantitati importante: de sulf, care influenteaza favorabil dezvoltarea nodozitatilor si fixarea azotului; de calciu, care ajuta la formarea nodozitatilor, creand un mediu propice pentru bacterii; de magneziu, care imbunatateste activitatea fotosintetizanta si de fixare a azotului in nodozitati etc.

Pe solurile acide, unde este stanjenita cresterea plantelor si fixarea azotului, sunt necesare microelemente; molibden, zinc, bor, cupru, mangan, iar pe solurile alcaline, cu continut ridicat in fosfor, este necesara prezenta zincului sau a fierului pe solurile erodate.

Aplicarea ingrasamintelor, ingrasamintele cu azot se stabilesc in functie de fertilitatea solului si de aplicarea bacteriilor simbiotice. Pe solurile sarace in azot se aplica 30 - 40 kg azot la ha, inainte de semanat, necesar pentru primele faze de vegetatie (de preferat azot amidic). Pe celelalte soluri, fertilizarea cu azot se face in functie de testarea reusitei simbiozei dintre bacterii si radacini, dupa aparitia primei frunze trifoliate. Verificarea reusitei bacterizarii se face in faza in care plantele de soia au l - 3 frunze trifoliate, pe diagonala lanului in 5 - 10 puncte de control, stabilindu-se procentul de plante cu nodozitati, iar prin strivirea acestora se stabileste eficienta activitatii bacteriilor (continutul de culoare rosie presupune o activitate buna a bacteriilor, prin prezenta leghemoglobinei). in functie de reusita bacterizarii, se stabilesc dozele de azot orientative (tab. 4.13).

Tabelul 4.13

Dozele orientative de ingrasaminte la soia

Azotul aplicat fazial este utilizat mai bine cand se incorporeaza in sol pana la inceputul infloririi plantelor, odata cu executarea prasilelor mecanice intre randuri (prasila I si a Il-a).

Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica in functie de productia scontata si de valorile cartarii, agrochimice privind continutul solului in fosfor si potasiu (v. tab. 4.13).

Ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica sub aratura de baza. Daca nu s-au aplicat sub aratura de baza, mai pot fi aplicate sub forma de ingrasaminte complexe la pregatirea, patului germinativ.

Microelementele pot fi aplicate tratand semintele pe cale uscata sau umeda sau extraradicular, cand se obtin sporuri insemnate de productie si imbunatatirea calitatii recoltei. Ele contribuie la cresterea sistemului radicular, faciliteaza simbioza dintre bacterii si radacini, determina o nutritie mai buna a plantelor de soia.

O deosebita importanta in cultura soiei prezinta biopreparatele de Bradyrhizobium japonicum, folosindu-se in mod obisnuit patru doze la samanta necesara insamantarii unui ha.

Soia valorifica efectul remanent al fertilizarii organice si al amendamentelor dupa 2 - 4 ani de la aplicarea lor.

2.3. Lucrarile solului

Prin lucrarile de pregatire a solului in vederea insamantarii soiei se urmaresc: afanarea si aerisirea solului; incorporarea in sol a tuturor resturilor vegetale, a ingrasamintelor si amendamentelor; distrugerea totala a buruienilor: crearea unui pat germinativ optim pentru semanat si care sa asigure rasarirea plantelor si dezvoltarea lor in continuare; acumularea unor rezerve mari de apa in sol, care sa permita aprovizionarea plantelor pe durata vegetatiei.

Lucrarile solului trebuie sa se execute tinand seama de tipul de sol, microclimatul zonei, structura culturilor, cu alte cuvinte sa se aplice o agrotehnica diferentiata.

Experientele executate in diferite zone au scos in evidenta ca, pe solurile grele, cu textura argilo-lutoasa sau argiloasa, adancimea araturii trebuie sa fie cuprinsa intre 25 - 28 cm, in functie de umiditatea solului si de resturile vegetale care trebuie incorporate in sol. Pe cernoziomurile din Moldova si Transilvania adancimea araturii poate fi de 20 - 22 cm. Esential este ca aratura sa fie de cea mai buna calitate, respectiv uniform executata.

Efectuarea araturii este influentata de planta premergatoare. Dupa recoltarea plantelor premergatoare timpurii (cereale paioase), aratura se efectueaza in l - 2 zile, cand solul este inca reavan si permite executarea unei lucrari de calitate, prin care se incorporeaza resturile vegetale si ingrasamintele cu fosfor si potasiu. Aratura se mentine curata de buruieni si afanata pana la venirea iernii, in conditii de seceta, cand solul este uscat si nu exista posibilitati de a se iriga, pentru a nu se face o aratura cu bulgari mari, cu consum mare de energie, se amana executarea araturii pana cand intervine o ploaie care sa umezeasca solul pe 20 - 25 cm adancime, in acest caz, dupa eliberarea terenului de planta premergatoare se executa o lucrare cu grapa cu discuri la adancimea de 7 - 11 cm.

Dupa planta premergatoare ce se recolteaza tarziu se efectueaza aratura de toamna cu plugul in agregat cu gripa rotativa, urmarindu-se calitatea si efectuarea ei cat mai timpurie.

In zonele cu terenuri mai joase din incintele indiguite, sau pe cele din Lunca Dunarii si a altor rauri, sau chiar pe cele joase unde apa stagneaza primavara, se executa lucrarea de drenaj, iar pe terenurile cu denivelari mai mari (crovuri, gorgoane) se efectueaza macronivelarea solului.

Pentru pregatirea patului germinativ, prima lucrare in primavara este distrugerea crustei, a buruienilor si nivelarea cu ajutorul grapei cu colti reglabili, perpendicular sau in diagonala fata de lucrarile precedente. Dupa 2-3 saptamani se efectueaza o lucrare de distrugere a buruienilor cu grapa cu discuri sau cu ajutorul cultivatorului in agregat cu grapa cu colti reglabili; Daca este cazul, se incorporeaza si erbicidele antigramineice. Cand terenul prezinta denivelari se va executa si o micronivelare cu ajutorul nivelatorului sau cu bara nivelatoare. Patul germinativ se pregateste in preziua sau ziua semanatului cu combinatorul, care lasa terenul bine maruntit, nivelat si putin tasat, inlesnind semanatul de calitate al soiei. Cu ajutorul combinatorului se pot incorpora si erbicidele antigramineice nevolatile. Adancimea de lucru a combinatorului nu trebuie sa depaseasca adancimea semanatului (5 cm).

2.4. Samanta si semanatul

Samanta destinata semanatului trebuie sa faca parte dintr-un soi zonat, sa aiba puritate de cel putin 98%, capacitatea de germinatie de cel putin 80%, iar masa a 1.000 de boabe sa fie cat mai mare. Tratarea semintelor cu fungicide impotriva bolilor se efectueaza numai in situatia in care suspensia de bacterii (Nitragin-soia) se administreaza direct in sol, o data cu semanatul. Pentru tratarea semintelor se utilizeaza produsul Tiradin-75 in doza de 3,5 kg/t sau Captadin 50 PU in doza de 0,2 - 0,5 kg/t.

Tratarea semintelor cu Nitragin-soia (Bradyrhizobium japonicum) se face conform instructiunilor ce insotesc preparatul, folosindu-se 4 sau mai multe doze Ia samanta necesara insamantarii unui hectar, la adapost de razele solare, mai bine direct in camp, insamantarea facandu-se imediat. Cand semintele au fost tratate cu fungicide, suspensia bacteriana se introduce direct in brazda, in zona destinata semintelor cu ajutorul unui dispozitiv special prevazut cu duze, atasat la brazdarele semanatorii.

Epoca de semanat se stabileste in functie de realizarea temperaturii minime de germinatie in sol, care este de 7 - 8C la adancimea de semanat si care corespunde cu temperatura medie a aerului de 14 - 15C, iar vremea este in curs de incalzire. Semanatul in cadrul epocii optime are importanta deosebita in dirijarea cresterii si fructificarii, asigurand parcurgerea primelor faze de vegetatie in conditii de zile scurte si temperaturi mai scazute, care determina diferentierea unui numar mai mare de noduri pe tulpina, prelungirea perioadei de inflorire si o mai buna fructificare. Se asigura conditii mai bune de umiditate pentru germinarea semintelor, pentru rasarire, o eficienta mai ridicata a erbicidelor si maturarea mai timpurie a plantelor. Soiurile tardive si semitardive valorifica foarte bine conditiile ce se creeaza prin semanatul timpuriu.

Calendaristic, conditiile pentru semanatul soiei se realizeaza incepand cu prima sau a doua decada a lunii aprilie in sudul tarii si in decada a doua sau a treia a lunii aprilie in celelalte zone ale tarii. Soiurile tarzii si semitarzii se seamana in prima parte a epocii optime, iar soiurile semitimpurii si cele timpurii, adaptate la o fotoperioada mai lunga se seamana in a doua parte a perioadei optime de semanat.

Semanatul soiei se realizeaza paralel cu semanatul porumbului si nu dupa terminarea insamantarii acestuia.

Densitatea la semanat trebuie sa realizeze 35 - 45 plante/m² in conditii de irigare si 30 - 40 plante/m² in conditii de neirigare. Pentru a se realiza aceste densitati se seamana 50 - 55 seminte germinabie/m² si respectiv, 45 - 50 seminte germinabile/m². Aceste desimi se diferentiaza si in functie de zona de cultura: 40 -45 pl./m² in prima zona, 38 - 42 pl./m² in zona a doua si 35 - 40 pl./m² in zona a treia - in conditii de irigare, respectiv 35 - 40 si 30 - 35 pl./m² - in conditii de neirigare.

Densitati mai mari (peste 70 pl./m²) nu se justifica, deoarece, se micsoreaza rezistenta la cadere si la boli scade continutul semintelor in substante proteice si se mareste norma de samanta la hectar. Nici desimile mai mici (sub 30 pi./ha) nu sunt favorabile, deoarece plantele ramifica mai mult si se realizeaza neuniformitati la maturare, primele pastai se formeaza prea jos pe planta si se produc pierderi la recoltare.

Intre semintele germinabile introduse in sol si numarul de plante obtinute la recoltare este o diferenta de circa 15%, procent cu care se suplimenteaza norma de samanta. Cantitatea de samanta corespunzatoare densitatilor la semanat stabilite se incadreaza intre 70 - 100 kg/ha, depinzand de puritate, capacitatea de germinatie si masa a 1.000 de boabe.

Distanta intre randuri se coreleaza cu gradul de imburuienare a terenului si posibilitatile de combatere a acestora. Pe terenurile slab sau mijlociu imburuienate si in conditiile combinarii combaterii chimice a buruienilor cu lucrarile de prasit mecanic intre randuri, pe terenuri neirigate sau irigate prin aspersiune se efectueaza semanatul in randuri echidistante la 50 cm, sau in benzi de 3 randuri la 45 cm, cu 60 - 70 cm intre benzi. La irigarea prin brazde se utilizeaza distanta intre randuri de 80 cm. In conditiile combaterii ireprosabile a buruienilor semanatul soiei in randuri apropiate (25 - 30 cm sau chiar 15 cm) a determinat obtinerea unor sporuri insemnate de productie (10 - 15%). Sporul de productie se datoreaza cresterii uniforme si mai viguroase a plantelor pana la inflorire, ca urmare a reducerii competitiei dintre plante pe rand, precum si datorita acoperirii solului mai timpuriu de catre covorul vegetal si captarii unei cantitati suplimentare de energie solara. Soiurile timpurii, cu talia mica, raspund mai bine la semanatul in randuri apropiate.

Semanatul in benzi, formate din doua randuri la distanta de 25 - 30 cm si cu 70 cm intre benzi, permite ingrijirea culturii prin prasile mecanice si combaterea buruienilor cu erbicide, reducandu-se consumul de erbicide (cu circa 50%). Aceasta metoda de semanat se recomanda pe solurile infestate de buruieni cu rasarire esalonata (Solamum nigrum, Xanthium sp., Abuthilon sp.) si in cazul irigarii prin brazde (80 cm intre benzi).

Soia se poate semana si la distante de 60 - 70 cm intre randuri, cand se creeaza conditii mai bune pentru irigarea culturii, prin prasile mecanice, fara folosirea erbicidelor.

Pentru soiurile cu crestere nedeterminata, pentru soiurile timpurii, cat si atunci cand, din diferite motive, semanatul se face mai tarziu, este mai avantajoasa, distanta mai mica intre randuri. Soiurile cu crestere determinata se pot semana la distante intre randuri mai mari sau mai mici. Trebuie remarcat faptul ca, la schimbarea distantei intre randuri, nu se modifica si desimea semanatului. Distanta semintelor pe rand se poate realiza prin alegerea discului de distributie si a raportului de transmisie dorit. Distanta pe rand se verifica prin sondaje, corectand abaterile constatate, prin modificarea reglajului.

Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 5 cm, osciland intre 2,5 - 3,5 cm pe solurile mai grele, la semanatul timpuriu, in conditii de buna aprovizionare cu apa si intre 2,5 - 4,0 cm pe soluri mijlocii. Semanatul prea superficial intr-un strat de sol uscat sau semanatul la o adancime de peste 5 cm in sol greu si umed influenteaza negativ germinatia si rasarirea, conduce la densitati necorespunzatoare si la productii mici de boabe.

Semanatorile vor fi echipate obligatoriu cu brazdare mici si limitatoare de adancime, jalonandu-se terenul la prima trecere.

2.5. Lucrari de ingrijire

Combaterea buruienilor, a bolilor si daunatorilor trebuie sa se efectueze integrat, revenind un rol insemnat lucrarilor mecanice, manuale, tratamentelor cu erbicide si insectofungicide.

Masurile agrotehnice privind amplasarea culturii dupa premergatoare care lasa terenul curat de buruieni, efectuarea corecta a lucrarilor solului, distrugerea buruienilor rasarite la pregatirea patului germinativ si alegerea perioadei de semanat, contribuie mult la diminuarea gradului de imburuienare inca din primele faze de vegetatie. Buruienile se pot distruge cu mai multa usurinta prin prasile mecanice, lucrari cu sapa rotativa, prasile selective manuale pe rand. Eventuala crusta si buruienile se distrug cu ajutorul sapei rotative sau al grapei cu colti reglabili, cu multa atentie pentru a nu deranja plantele in curs de rasarire sau pe cele rasarite, consecintele fiind foarte favorabile asupra productiei. Cand plantele de soia formeaza prima frunza trifoliata, fiind si mai bine inradacinate, lucrarile cu sapa rotativa (cu coltii invers sensului de inaintare) realizeaza distrugerea buruienilor, iara a cauza pierderi de plante la soia. Se efectueaza l - 2 lucrari cu sapa rotativa, o lucrare inainte de prima prasila mecanica intre randuri, care se efectueaza cand se cunosc bine randurile de plante, la 6 - 8 cm adancime si a doua lucrare intre prima si a doua prasila. Concomitent cu efectuarea primei prasile mecanice intre randuri, prin atasarea unor organe active de la sapa rotativa la cultivator, se poate prelucra solul din zona randurilor de plante, afanandu-1 si incalzindu-1 totodata. Se mai efectueaza doua sau trei prasile (la 8 - 10 cm adancime) in functie de gradul de imburuienare, ultima inainte de inflorirea in masa a soiei. Pe langa combaterea buruienilor, lucrarile cu sapa rotativa si cultivatorul determina aerisirea si incalzirea solului, benefica simbiozei intre radacini si bacterii. Pentru protejarea plantelor de soia se folosesc discuri de protectie Ia cultivator.

O combatere eficienta a buruienilor (si a celor care apar spre faza de maturitate a soiei, ce pot micsora productia cu 50 - 70%) nu se poate realiza fara folosirea erbicidelor care, la soia, reprezinta o masura obligatorie cand se seamana in randuri apropiate (tab. 4.14).

Combaterea chimica a buruienilor la soia poate fi, eficienta daca se are in vedere managementul combaterii integrate a acestora cu urmatoarele precizari:

Erbicidul Sencor nu se va aplica la soiurile timpurii de soia care au manifestat simptome de fitotoxicitate;

Erbicidele antigramineice nevolatile, asociate cu erbicide antidicotiledonate (tankmix) se vor aplica in doze mai reduse cu 25 - 30% fata de dozele recomandate;

Dozele si epocile de aplicare se stabilesc in functie de tipul de sol
(continutul in humus) si conditiile climatice;

In conditii de infestare redusa cu monocotiledonate anuale, erbicidele
Dynam, Pivot si Bolero se pot aplica si singure (fara aplicarea unui graminicid la semanat), deoarece combat partial si unele buruieni monocotiledonate anuale
(Setaria sp. + Echinocloa sp.) in faza de 2 - 3 frunzulite si pana la infratire, iar
buruienile dicotiledonate cu 2 - 4 frunze;

Erbicidele Flex, Blazer, Galaxy, Basagran se pot aplica in 2 tratamente
secventiale, folosind jumatati de doze pentru un tratament. Primul tratament se va aplica dupa rasarirea soiei (1-2 perechi de frunze trifoliate, iar buruienile
dicotiledonate cu l - 2 frunzulite; al doilea tratament se va efectua la reinfestarea cu specii de buruieni dicotiledonate (3-4 saptamani), cand buruienile au 2 - 4 frunzulite;

Buruienile dicotiledonate perene (Cirsium sp., Sonchus sp., Convolvulus sp.) se distrug prin 2-3 prasile mecanice si manuale selective;

Combaterea costreiului din rizomi este mai eficienta cand se iriga
cultura cu 10 - 15 zile inainte de tratament iar dupa tratament nu se mai
efectueaza prasile mecanice sau manuale 15-17 zile dupa tratament pentru a nu
se intrerupe translocarea erbicidului spre rizomi;

La tratamentele in vegetatie se utilizeaza 200 - 300 l solutie la hectar, o
cantitate mai mare ducand la scurgerea solutiei de pe frunze, reducandu-se
eficacitatea erbicidului;

Cand se aplica erbicidul Pivot, se impun restrictii pentru plantele
postmergatoare (4-5 luni pentru grau si orz; 9-10 luni pentru porumb, tutun,
orzoaica de primavara; 24 - 26 luni floarea-soarelui, cartof; 36 luni sfecla si
legume)

Tabelul 4.14

Combaterea buruienilor la soia cu ajutorul erbicidelor

- Erbicidul Roundup combate toate speciile de buruieni si se poate aplica secvential (2 + 2 l/ha sau 2 + 2,5 l/ha, cu realizarea primului tratament in faza de 3 - 4 perechi de frunze la soia, iar inaltimea buruienilor de 10 - 15 cm, urmat de al doilea tratament la reinfestare (3-4 saptamani) sau intreaga doza o singura data in functie de gradul de infestare si inaltimea buruienilor.

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor

Cele mai periculoase boli la soia sunt produse de agentii patogeni care provoaca mana soiei (Peronospora manshurica), arsura bacteriana (Pseudomonas glycine), fuzarioza (Fusarium ssp.), rizoctonia (Rizoctonia ssp.), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), care se transmit prin sol si resturi vegetale, iar in conditii favorabile de umiditate si temperatura pot aduce prejudicii culturii de soia.

Pentru prevenirea pierderilor produse de Fusarium ssp, si Pythium debaryanum se recomanda tratarea semintelor cu produsul Beret MLX 360 in doza de 1,25 l/t samanta, iar pentru Phomopsis sojae cu Tiramet 2 kg/t samanta.

In momentul cand bolile sunt semnalate in camp se executa 2 - 3 tratamente cu Turdacupral 4 kg/ha, zeama bordeleza in concentratie de 1% sau Orthocid 50 in cantitate de 2,5 kg/ha produs comercial.

Primul tratament se executa la aparitia simptomelor bolilor iar celelalte tratamente la interval de 8 - 10 zile.

Principalii daunatori sunt paianjenul rosu (Tetranicus urticae), care produce defolierea prematura si se combate in momentul semnalarii cu Sintox 25, in doza de 2 l/ha produs comercial; musca cenusie a culturilor (Hylemia sp.), care ataca cotiledoanele in timpul germinatiei sau la rasarire si se combate cu Lindatox 3, Peb + Lindan, 5 + 3 in doze de 25 - 30 kg/ha, inainte de pregatirea patului germinativ; molia pastailor (Etiella zinkenella) se combate tratand samanta dupa recoltare cu Phostoxin sau Delicia in doza de 30 g la tona in magazii inchise; musca (Phorbia platura), ce ataca semintele si plantutele in faza de germinare, se combate prin tratamente preventive la sol.

Irigarea soiei este deosebit de eficienta in toate zonele unde se manifesta perioade de seceta. Apa este necesara inca de la germinare si pana !a maturarea semintelor, consumandu-se intre 6.000 si 7.000 m³/ha apa pentru o productie de peste 3.000 kg seminte la hectar si partile aferente de biomasa.

In faza de germinatie-rasarire lipsa apei determina o rasarire neuniforma, micsorand desimea normala a lanului, iar in faza de butonizare-inflorire se intarzie cresterea vegetativa, se produce caderea florilor si diminuarea productiei de seminte.

Udarile se aplica in perioada critica pentru apa a soiei, de ia aparitia primelor flori si pana Ia umplerea semintelor, calendaristic intre 35 iunie si sfarsitul lunii august. In aceasta perioada trebuie sa se asigure mentinerea umiditatii solului pe adancimea de 80 cm la peste 50% din i.u.a. (intervalul umiditatii active). Prima udare se realizeaza inainte de inflorire, urmatoarele la intervale de 10 - 14 zile, in functie si de precipitatiile inregistrate. Sunt necesare 4 - 5 udari cu norme de udare de 700 - 800 m³/ha pe solurile cu permeabilitate buna si 400 - 500 m³/ha pe solurile cu permeabilitate slaba si pe nisipuri. La irigarea prin brazde, norma de udare este cuprinsa intre 800 si l .000 m³/ha.

In primaverile secetoase se poate aplica o udare de rasarire cu o norma de 200 - 300 m³/ha, care contribuie la imbunatatirea actiunii erbicidelor aplicate in sol. Irigarea se realizeaza prin aspersiune sau prin brazde.

2.6. Recoltare

Recoltarea, soiei ridica probleme legate de limitarea pierderilor de seminte din cauza insertiei joase a primelor pastai. Pentru reducerea Ia minimum a pierderilor la recoltare se iau masuri de nivelare a terenului inainte de semanat, realizarea densitatii optime, fara plante cazute, folosirea soiurilor cu insertie a primelor pastai la peste 10-12 cm de la nivelul solului, executarea lucrarilor de prasit fara denivelarea solului.

Momentul optim de recoltare poate fi determinat luandu-se in considerare urmatoarele: ingalbenirea frunzelor si caderea acestora; brunificarea a minimum 70% din pastai; semintele capata culoarea specifica soiului si se intaresc; semintele au umiditatea de 16%.

Pentru evitarea pierderilor la recoltarea cu combina, inaltimea de taiere a plantelor va fi coborata cat mai mult posibil (4-6 cm), viteza de inaintare a combinei sa nu depaseasca 4-5 km/h, turatia batatorului va fi de 400 - 600 rotatii/minut, deschiderea intre batator si contrabatator de 20 - 25 mm la intrare si 15-18 mm la iesire, sitele sa fie cele corespunzatoare, iar reglajele se vor verifica de mai multe ori intr-o zi de lucru urmarindu-se ca pierderile sa nu depaseasca 2 -3%.

Productiile ce se pot realiza oscileaza intre 3 - 4,5 t/ha in zona I de cultura (Campia Romana si Dobrogea), in conditii de irigare; 2,5 - 3,5 t/ha in zona a II-a de cultura (partea de nord a Campiei Romane, Campia de Vest, sudul Moldovei) si 2 - 3 t/ha in zona a III-a (nord-estul si nord-vestul tarii, Campia Transilvaniei, zonele subcarpatice).

3. Cultura succesiva a soiei

Soia gaseste conditii favorabile pe terenurile irigate din sudul tarii si dupa planta premergatoare ce se recolteaza in primele zile ale lunii iulie (orz, grau de toamna, borceag etc.). Soiurile de soia foarte timpurii sunt potrivite culturilor succesive (Precoce 90, Ilfov, Diamant etc.). Pentru completarea azotului, acesta se aplica la prasila mecanica sau in apa de irigatie, 40 - 50 kg/ha.

Bacterizarea semintelor este obligatorie; densitatea la semanat nu difera de cultura principala, necesitand o udare de rasarire cu o norma de 300 - 400 m³/ha apa, iar in timpul vegetatiei 3-5 udari cu norme de 500 - 600 m³/ha apa.

Lucrarile de ingrijire si recoltarea se realizeaza la fel ca la cultura principala, obtinandu-se productii apropiate ca marime.