TACIUNII CEREALELOR

TACIUNII CEREALELOR

(Ustilago, Sphacelotheca)

Culturile agricole de cereale pot fi afectate de taciuni a caror infectie poate fi florala, germinala si locala.

Taciunele zburator al orzului

(Ustilago nuda)

Boala este frecventa in zonele unde se cultiva orzul si poate atinge praguri de epidemie daca nu se executa tratamentele chimice la samanta inainte de semanat.

Simptome Plantele atacate inspica mai devreme decat cele sanatoase, iar la iesirea spicului din burduf se constata ca spiculetele sunt transformate intr-o pulbere bruna negricioasa, protejata de o membrana micotica fina, argintie. Sub actiunea vantului sau ploii membrana micotica se rupe si sporii sunt pusi in libertate iar din spic ramane doar rahisul fapt ce explica denumirea bolii (figura 6).

Agentul etiologic si evolutia bolii Masa sporifera constituie organele de propagare si dispersare ale ciupercii Ustilago nuda si se numesc teliospori. Prin intermediul apei si vantului teliosporii ajung pe stigmatul

florilor ude si in conditii favorabile (18 - 25ºC si 60% UR) germineaza, emit un promiceliu (epibazidie) cilindric, hialin, septat in patru celule haploide diferite ca sex. Intre aceste celule sau doua promicelii diferite are loc copularea si plasmogamia rezultand un filament dicariotic care strabate stilul si se localizeaza in embrion; aici miceliul dicariotic care se formeaza se ramifica abundent, isi mareste volumul iar membrana se ingroasa si devine miceliu de rezistenta prin care ciuperca poate rezista 3 - 10 ani in stare latenta. Cariopsele infectate se dezvolta normal si nu pot fi deosebite de cele sanatoase. Daca inainte de semanat nu se face tratamentul semintei, din cariopsele infectate, in cursul vegetatiei cresc plante ce prezinta in interior miceliul care se repartizeaza in spiculete, distruge elementele florale iar prin fragmentarea si ingrosarea peretilor vor aparea teliosporii.

Fig. 6. Taciunele zburator, Ustilago nuda

Infectia cu acest patogen este florala, iar ciclul de viata dureaza 2 ani (in primul an are loc infectia cariopselor, iar in al doilea an apar spicele taciunate. Soiurile cu inflorire deschisa sunt mai expuse la infectia cu taciune, iar conditiile de temperatura de 18 - 25C si umiditatea peste 60% sunt de asemenea factori ce favorizeaza si maresc frecventa atacului.

Prevenire si combatere. Aceasta ciuperca este usor de controlat prin aplicarea tratamentului chimic seminal cu unul din urmatoarele produse: Vitavax 75 - 0,2%, Raxil - 0,15%, Sumi 8 - 0,1%, Baytan universal - 0,2%, Benit universal - 0,2%, Caroben - 0,25%, Prelude - 0,15%. Trichotecina, antibiotic produs de ciuperca Trichotecium roseum, poate combate biologic taciunele zburator. Tot o varianta biologica de combatere a taciunelui zburator este aceea de utilizare a micoparazitilor Macrosporium utile si Fusarium ustilaginalis care paraziteaza si inhiba dezvoltarea ciupercii Ustilago.

Taciunele imbracat al orzului

(Ustilago hordei (Pers.) Lagerh.)

Simptome Plantele taciunate inspica mai devreme, au talia redusa cu spice mici, erecte, care ies doar partial din burduf. Cariopsele distruse sunt invelite intr-o membrana micotica fina, iar masa de teliospori este aglutinata, paleele si aristele sunt distruse partial din spic pastrandu-se cateva reminescente. Rahisul este fragil si la recoltare se rupe in fragmente mici.

Agentul etiologic si evolutia bolii. Ustilago hordei prezinta teliospori sferici, unicelulari, bruni, cu membrana neteda. In timpul recoltarii prin sfaramarea spicelor sunt pusi in libertate acesti spori care adera la suprafata semintelor sanatoase contaminandu-le. Infectia cu acest taciune este germinala si dureaza un an agricol. Daca samanta nu se trateaza inainte de semanat teliosporii de la suprafata cariopselor vor germina la 10 - 20ºC si emit un promiceliu septat in patru celule pe care se formeaza bazidiosporii ce copuleaza. Rezultatul acestei uniri este un filament de infectie dicariotic care prin liza epidermei plantei va initia infectia. In planta filamentul dicariotic se ramifica abundent, creste odata cu planta si ajungand la spic se repartizeaza in spiculete, sporuleaza si da nastere la teliospori.

Prevenirea si combaterea se fac dupa metodele descrise la "taciunele zburator" al orzului si "malura".

Malura comuna a graului

(Tilletia foetida (Bauer) Liro, T. caries (DC) Tul., T. triticoides Savulescu si T. intermedia Gassner)

In perioada anilor 70 - 90 atacul acestei boli era cu totul sporadic datorita aplicarii tratamentelor obligatorii la samanta in prezent din cauza ca pe sole intinse proprietarii au semanat grau netratat, gradul de atac al agentului patogen a crescut ingrijorator.

Simptome. Pana la inspicare plantele infectate se deosebesc cu greu de cele sanatoase prin talia mai mica cu 10 - 20% si o usoara colorare in verde - albastrui a frunzelor. La iesirea din teaca ultimei frunze spicele malurate au mai multe boabe in spiculete, glumele si paleele sunt indepartate iar spicele apar zburlite cu ariste fragile si pozitie erecta pana la recoltare. Cariopsele malurate au santul ventral putin pronuntat si culoare cenusie din cauza inlocuirii totale sau partiale a endospermului cu o masa pulverulenta de spori negriciosi. In timpul treieratului cariopsele contaminate se sfarama usor si raspandesc un miros puternic de peste alterat datorita volatilizarii trimetil aminei.

Fig. 7 Boabe malurate Fig. 7. Malura comuna, Tilletia sp

Agentul etiologic si evolutia bolii. Malura este produsa de 4 specii ale genului Tilletia (Tilletia foetida, Tilletia triticoides, Tilletia intermedia, Tilletia caries) care se deosebesc prin caracteristici fiziologice si biologice. Teliosporii sunt in general bruni, sferici sau ovoizi netezi la Tilletia foetida (figura 7) si reticulati la celelalte specii. Ciclul de infectie cu malura se desfasoara pe parcursul unui an agricol, infectia germinala avand loc in toamna iar manifestarea bolii are loc la inspicare. In timpul treieratului boabele malurate se sparg si sporii ciupercii adera de

boabele sanatoase fixandu-se in santul ventral si in smocul de perisori de la varf. Odata cu semanatul cariopsele infestate si netratate introduc agentul patogen in sol. Contaminarea tinerelor plantute este favorizata de temperatura moderata 14 - 16ºC si de umiditate cand teliosporii germineaza si produc epibazidii neseptate, hialine la capatul carora se formeaza 4 - 12 bazidiospori diferiti ca sex ce copuleaza prin punti de forma literei "H". In urma acestui proces sexual rezulta filamentele de infectie care intra in contact cu coleoptilul graului pe care il infecteaza direct sau prin leziuni. Miceliul generat de filamentul de infectie se dezvolta odata cu planta, ajunge in spic, apoi in ovare unde prin fragmentare in portiuni unicelulare cu pereti grosi, bruni apar teliosporii in numar de 1,5 - 6 milioane intr-o singura cariopsa.

Atacul de malura se manifesta mai puternic atunci cand semanatul se face cu intarziere sau prea adanc. In afara de grau malura mai poate fi semnalata pe secara si pe numeroase poacee din pasuni si fanete.

Prevenire si combatere. Contaminarea cu malura poate fi evitata prin respectarea elementelor de tehnologie premergatoare semanatului cum ar fi: efectuarea de araturi adanci pentru incorporarea resturilor vegetale ce ar putea contine sporii ciupercii, tratarea semintelor si semanatul la epoca optima a loturilor semincere. Combaterea chimica cu substante anti - malurice asigura protectie totala impotriva acestei boli. Cele mai utilizate produse sunt: Dithane M-45 - 0,25%, Nemispor - 0,25%, Orius ST 2 WS - 1,5 kg /t samanta, Vitavax 75 - 0,2%, Raxil 2 WS- 1,5 kg /t, Labilit - 0,25%, Prelude - 0,15%, Sumi 8 2 FL - 1 l /t, Vitavax 200 - 0,2%. In combaterea biologica a malurei, antibioticul aureofungina s-a dovedit eficace, iar ciuperca Trichoderma viride actioneaza ca antagonista pentru speciile patogene Tilletia foetida si Tilletia caries in timp ce unele bacterii actinomicete impiedica germinarea sporilor.

Malura pitica a graului si orzului

(Tilletia controversa Khn. Si Tilletia pancicii Bub. Et. Ranoj.)

Este mai putin raspandita decat malura comuna si sunt atacate si alte poacee cultivate sau spontane, marindu-se sursa de inocul pentru boala.

Simptome. Plantele atacate au culoare verde - albastruie si o talie mult redusa (60 - 80%) decat cea a plantelor sanatoase. Atacul se remarca in vetre de forma circulara sau eliptica. Desi endospermul este transformat in teliospori, masa acestora este densa si cariopsa se sfarama greu. Plantele atacate au un numar mai mare de frati, dar fiecare spic are un numar redus de spiculete. Teliosporii sunt bruni, sferici, cu membrana reticulara, iar la periferie prezinta un invelis gelatinos. Sunt mai mari decat sporii malurii comune. Germinarea sporilor are loc numai in prezenta luminii (straturile superficiale) si aerisirii energice.

Agentul etiologic si evolutia bolii. Infectia cu malura pitica este germinala dar spre deosebire de malura comuna incepe de la teliosporii aflati in sol, deoarece plantele malurate nu sunt recoltabile, avand talia pitica. Cariopsele sfaramate elibereaza teliosporii pe o suprafata destul de restransa ce va constitui in caz de monocultura, suprafata vetrei de atac. In solurile umede sporii rezista 1 - 2 ani, dar in solurile mai uscate pot ramane viabile 3 - 8 ani, datorita stratului exterior gelificabil. Modul de infectie si ciclul de viata se desfasoara ca si la malura comuna. Fertilizarea cu azot in doze mari, intarzierea semanatului, adancimea de semanat, cantitatea de inocul din sol si umiditatea sunt factori ce concura la o frecventa ridicata a malurii pitice.

Prevenire Se recomanda rotatie la 4 - 5 ani, respectarea adancimii de semanat, fertilizarea echilibrata si moderata, cultivarea de soiuri rezistente la orz soiurile au rezistenta mijlocie; tratament la samanta (vezi "malura comuna".