CADRUL ACTUAL DE REGLEMENTARE A ASIGURARILOR

CADRUL ACTUAL DE REGLEMENTARE A ASIGURARILOR

Cadrul Legislativ al Asigurarii si Reasigurarii din Romania

Romania, pana la sfarsitul anului 1989, dispunea de o singura societate de asigurari de stat. Economia de piata a impus insa necesitatea crearii unor structuri noi, precum si calificarea de noi cadre, activitatea de asigurare si reasigurare desfasurandu-se in prezent prin societati de asigurare, de asigurare-reasigurare si societati de reasigurare cu capital de stat, privat sau mixt.

Actele normative in vigoare care reglementeaza activitatea de asigurare sub aspectul organizarii si functionarii sale, cat si sub aspectul dreptului material sunt legile, ordinele si normele.

Cele mai importante legi pe care se bazeaza activitatea de asigurare si reasigurare sunt

1. Legea nr. 136 din 29.12.1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 303 din 30.12.1995, reglementeaza contractul de asigurare si principiile de baza ale principalelor tipuri de asigurari, respectiv asigurarile de bunuri, persoane, raspundere civila, asigurarile obligatorii de raspundere civila pentru pagubele cauzate tertilor din accidente de autovehicule si alte asigurari.

Capitolul III al Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romania a fost partial modificat. Astfel, competentele de a reglementa, anual, prin norme, nivelul primelor de asigurare si conditiile legale de stabilire si de plata a daunelor suferite de terti din accidente de autovehicule revin acum Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor potrivit art.45 (4) din Legea nr. 32/2000, Guvernul Romaniei stabilea, la propunerea Ministerului Finantelor, nivelul primelor de asigurare si conditiile de reglementare si plata daunelor catre tertii pagubiti, prin Hotarare de Guvern.

In Romania, activitatea de asigurare se desfasoara sub forma asigurarilor facultative si obligatorii, precum si a opertiunilor de reasigurare. In prezent, singura asigurare obligatorie, stabilita prin Legea nr. 136 din 1995 este cea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Persoanele fizice si juridice romane pot incheia contracte de asigurare numai cu societati stabilite in Romania, cu exceptia cazurilor in care asigurarile solicitate nu se practica pe piata interna.

Se urmareste astfel protejarea asiguratilor, reducandu-se riscul ca acestia sa incheie asigurari cu societati necunoscute, despre care se obtin greu informatii, iar situatiile litigioase impun apelarea la avocati care sa cunoasca legile internationale si care sa poata sustine procese la tribunalele din tara de resedinta a asiguratorului.

2. Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supraveghere a asigurarilor aprobata la 03.04.2000 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 148 din 10.04.2000. Aceasta reglementeaza constituirea, organizarea si functionarea organismului de supraveghere a asigurarilor, care potrivit acestei legi se numeste Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, precum si constituirea, organizarea si functionarea societatilor de asigurare din Romania.

Prin natura reglementarilor sale, Legea nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor prevede completarea acestora cu Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, potrivit atributiilor ce i-au fost conferite de lege.

Legea nr. 32/2000 reglementeaza de asemenea, modul de organizare si desfasurare a pietei de aigurari si a actorilor sai. Potrivit acestei legi, pot desfasura activitate de asigurare, societati de asigurare constituite ca societati comerciale pe actiuni si societati mutuale de asigurare, sucursale ale unor societati de asigurari straine, constituite in Romania ca societati comerciale de asigurari de drept romanesc, precum si filiale ale societatilor comerciale de asigurari staine, constituite ca reprezentante ale acestora pe teritoriul tarii.

Legea nr.32/2000 cuprinde si prevederi referitoare la activitatea de asigurari de viata, aceste dispozitii completandu-se cu dispozitiile legii nr. 136/1995. Asiguratorul care exercita o activitate de asigurari de viata este obligat: sa inregistreze toate veniturile si cheltuielile aferente asigurarilor de viata intr-un cont separat, care sa constituie si sa apartina unui fond de asigurare distinct (fondul asigurarilor de viata); sa asigure conducerea contabilitatii fondului asigurarilor de viata pentru identificarea operativa a activelor si a obligatiilor aferente acestuia.

Asiguratorul care desfasoara o activitate de asigurare de viata trebuie sa calculeze obligatiile aferente fondului asigurarilor de viata si ale rezervelor matematice necesare, examinand daca exista o concordanta intre fondurile asigurarilor de viata si activele aferente. In urma efectuarii acestor analize, asiguratorul trebuie sa redacteze un raport asupra asigurarilor de viata, o copie a acestui raport urmand a fi depus la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, care va analiza situatia financiara a fondului.

Un capitol important al Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor este consacrat intermediarilor in asigurari, care potrivit acestei reglementari se realizeaza prin agenti de asigurare si brokeri de asigurare.

Legea nr.32/2000 cuprinde si o sectiune care se refera la obligatiile asiguratorilor autorizati, pe care acestia trebuie sa le indeplineasca, pentru o gestionare prudenta a activitatii lor, astfel incat sa poata fi monitorizati, in mod adecvat, de catre autoritatea de supraveghere.

Despagubirile, sumele asigurate si orice alte drepturi ce se acorda din asigurarile de orice fel, precum si transferurile de portofoliu si plasamentele intre asiguratori, sunt scutite de impozite, taxe de timbru si orice alte taxe.

Potrivit programelor Romaniei de aderare la Uniunea Europeana, asigurarile constituie un subiect deosebit de actual si preocuparea pentru armonizarea continua a legilor romane in domeniu, este in aceeasi masura actuala. In acest sens, si Legea nr. 32/2000 va urma un proces de armonizare cu ultimele reglementari in materie, din Uniunea Europeana.

3. Legea nr. 76 din martie 2003, pentru modificarea si completarea Legii nr.32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, publicata in monitorul oficial nr.193/26.03.2003, care aduce modificari si completari referitoare la brokerul de asigurare, actionarul semnificativ, prime brute subscrise, la organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Modificarile legislatiei specifice sectorului asigurarilor din Romania isi produce efectele, foarte curand, in conditiile prezentarii rezultatelor activitatii asiguratorilor locali in anul 2002 dupa principii de evaluare valabile pretutindeni pe pietele dezvoltate din Europa. De fapt, este vorba de introducerea reglementarilor privind solvabilitatea asiguratorilor.

Riscul major al conjuncturii pe care o traverseaza actualmente piata asigurarilor din Romania nu se rezuma doar la foarte probabila inregistrare a starii de insolvabilitate a unuia sau a altuia dintre operatori. In fond, dramatizarea unor asemenea cazuri ar fi o greseala, deoarece recunoasterea realitatii privind existenta falimentelor reprezinta acceptarea unei stari de normalitate. Pericolul este de a ignora (fie si cu buna-credinta, asteptand redresarea, de la sine) situatii-limita ale unor societati, situatii care, tolerate, se agreaveaza, in loc sa se imbunatateasca. Ceea ce trebuie inteles este ca acest concept de control al marjei de solvabilitate are, in primul rand, un rol preventiv, reducand posibilitatea aparitiei starii de insolvabilitate. In plus, foarte important este si faptul ca gradul de solvabilitate are si rol de atentionare, urmarirea acestui indicator oferind posibilitatea declansarii unei interventii eficiente a autoritatii de supraveghere - in momentul scaderii lui sub un plafon prestabilit - in vederea evitarii deteriorarii situatiei financiare a asiguratorului in cauza.

Avand la baza un calcul matematic, realismul gradului de solvabilitate determinat depinde de corectitudinea evidentierii elementelor care-l compun. Dintre acestea, rezervele tehnice sunt cele care pot introduce devieri importante ale ratei solvabilitatii calculate, atunci cand ele nu sunt evaluate corect. Subdimensionarea acestor sume reprezentand obligatii ale asiguratorilor fata de clienti reprezinta o tentatie careia asiguratorii sunt predispusi sa-i cedeze, intrucat determina ridicarea artificiala a gradului de solvabilitate calculat.

De o importanta deosebita pentru domeniul asigurarilor, atat din punct de vedere operational, cat si in contextul pregatirilor pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, a fost publicarea si intrarea in vigoare a acestei legi. In principal, Legea nr.76/2003 redefineste o serie de termeni si expresii specifice, precum broker de asigurare, actionar semnificativ (direct si indirect), prime brute subscrise, completeaza atributiile Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si introduce obligativitatea asiguratorilor de a furniza asiguratilor sau potentialilor asigurati, inainte de incheierea contractului de asigurare, informatii minimale cu privire la modul de derulare a contractului. Aparitia Legii nr.76/2003 este o prima etapa de modificare a Legii nr.32/2000 si reprezinta realizarea angajamentului asumat fata de Uniunea Europeana.

4. Legea nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania. La mijlocul anului 2003, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor finaliza proiectul de modificare si completare a altui act normativ de importanta deosebita pentru domeniul asigurarilor, respectiv Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, si l-a transmis pe circuitul legislativ. Aceasta actiune s-a inscris, de asemenea, in cadrul angajamentelor asumate prin documentele de pozitie ale Romaniei la capitolul de negociere 3 - Libera circulatie a serviciilor, reprezentand totodata o necesitate fireasca de adaptare a legislatiei primare la conditiile actuale ale pietei romanesti de asigurari. Adoptarea acestor modificari permite progresul institutional si legislativ, contribuind la: liberalizarea dreptului de incheiere a contractelor de asigurare si cu societati din strainatate, o reglementare mai eficienta a fondurilor de protectie prevazute de lege, imbunatatirea cadrului legislativ necesar cresterii gradului de cuprindere in asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule, redefinirea unor notiuni, stabilirea unui cadru legal conform caruia asiguratorii sunt obligati sa puna la dispozitia asiguratilor sau a potentialilor asigurati, inaintea incheierii contractului de asigurare si pe durata derularii lui, informatii referitoare la legea aplicabila, modalitatile de rezolvare a plangerilor, etc.

5. Legea nr. 403 / 2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. Aceasta lege reglementeaza organizarea si functionarea societatilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare si de reasigurare, a societatilor mutuale, denumite in continuare asiguratori, respectiv reasiguratori, precum si a intermediarilor in asigurari, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, supravegherea asiguratorilor si reasiguratorilor care desfasoara activitatea in sau din Romania, supravegherea activitatii intermediarilor in asigurari si reasigurari, precum si a altor activitati in legatura cu acestea.

6. Legea nr. 212 din 27 mai 2004 privind asigurarile private de sanatate.

7. Legea nr. 240 din 7 iunie 2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.

8. Legea nr. 249 din 9 iunie 2004 privind pensiile ocupationale.

Normele si Ordinele

In contextul dezvoltarii continue a pietei asigurarilor si in vederea respectarii angajamentelor asumate prin documentele de pozitie la capitolul de negociere 3 - Libera circulatie a serviciilor, de adoptare si implementare in legislatia nationala a prevederilor directivelor europene aplicabile domeniului asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a emis, o serie de ordine si norme menite sa amendeze si completeze legislatia.

Principalele atributii ale compartimentelor din cadrul CSA sunt:

Directia Generala Reglementari - coordoneaza activitatea privind elaborarea reglementarilor contabile, a celor specifice asigurarilor generale si de viata si raspunde solicitarilor privind interpretarea prevederilor din legislatia in vigoare privind activitatea de asigurare;

Directia Autorizare - analizeaza documentatiile prezentate de asiguratori si brokeri de asigurare pentru obtinerea autorizatiilor de constituire, functionare sau a altor aprobari ori avize necesare si elaboreaza autorizatiile si avizele respective;

Directia Generala Control - verifica respectarea aplicarii prevederilor Legii nr.32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si a normelor emise in aplicarea acesteia prin controale la sediile si/sau sucursalele operatorilor din piata;

Directia Generala de Supraveghere a Solvabilitatii si Raportari Financiare - primeste si analizeaza raportarile extracontabile si situatiile financiare transmise de societatile de asigurare si de brokerii de asigurare in conformitate cu prevederile Legii nr.32/2000, modificata si completata prin Legea nr.76/2003 si Legea nr.403/2004, si a normelor emise in aplicarea acesteia;

Directia Generala Integrare Europeana si Relatii Internationale - coordoneaza procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana in domeniul asigurarilor si activitatea de reprezentare a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in relatiile cu institutiile, organismele financiare internationale si cu alte autoritati in domeniu;

Directia Generala Asigurari Obligatorii - reglementeaza si monitorizeaza activitatea de asigurari obligatorii;

Directia Fondul de Protejare a Asiguratilor - administreaza si gestioneaza disponibilitatile Fondului de protejare a asiguratilor, constituit in conformitate cu prevederile Legii nr.136/1995; Ulterior aparitiei Legii nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare, aceasta directie s-a transformat in Departamentul Fond de Garantare;

Directia Generala Juridica - reprezinta interesele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor in fata instantelor judecatoresti, a altor institutii si avizeaza legalitatea actelor, normelor si a deciziilor emise de catre autoritatea de supraveghere;

Departamentul Pensii Ocupationale - asigura activitatea de reglementare si supraveghere prudentiala in domeniul pensiilor ocupationale.

Principalele obiective ale CSA:

armonizarea legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar si implementarea acesteia

intarirea capacitatii institutionale de supraveghere prudentiala si control

supravegherea neutra si preventiva a asiguratorilor si a brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare;

protectia consumatorilor si cresterea transparentei pietei

Cadrul legislativ al asigurarilor in Comunitatea Europeana

Cu toate ca asigurarile internationale se bazeaza pe anumite norme juridice si uzante uniforme, exista deosebiri de reglementare intre legislatiile statelor. Principiul "lex voluntatis" este norma conflictuala de baza in materie. Conform acestui principiu, conditiile de fond, mai putin capacitatea partilor si efectele obligationale ale contractului comercial international, sunt supuse legii desemnate de catre partile contractante. Astfel, partile au posibilitatea de a alege acea lege pe care ar considera-o cea mai potrivita. In principiu, nici o lege si nici un sistem juridic nu sunt excluse din raporturile de drept intrenational privat.

In cultura franceza, un element fundamental este reprezentat de "codificare"; initiata prin Codul Civil al lui Napoleon, care a reusit sa patrunda in intreaga Europa, codificarea dreptului francez, care se realizeaza azi sub egida unei Comisii superioare de codificare, comporta multiple coduri, in domeniile cele mai diverse. In codul civil este doar mentionat contractul de asigurare, intre contractele aleatorii, in art.1964.

In fapt, libertatea contractuala permitea asiguratorilor (celor care redactau politele de asigurare) sa impuna asiguratilor clauze draconice, care, in mod cert, le-ar fi alterat imaginea lor pe piata.

Ca urmare a acestui fapt, apartine legislatorului obligatia de a stabili un echilibru intre partile contractante. Opera legislatorului a progresat, datorita dublului impuls: in primul rand, datorita necesitatii existentei unei protectii a asiguratilor, apoi, in al doilea rand, datorita formarii "Pietei comune a asiguratilor".

Se poate sintetiza aceasta evolutie in trei mari etape: legea din 13.07.1930, codificarea din iulie 1976 si in cele din urma, o serie de legi ulterioare, ce au fost integrate in Codul asigurarilor.

Legea privind contractul de asigurare din 13 iulie 1930. Legea privind contracul de asigurare se disociaza de principiul libertatii contractuale, care s-a dovedit mult prea prejudiciabil pentru asigurati; protejarea asiguratilor si a tertilor a fost un principiu imperativ.

Codificarea asigurarilor: decretele din 16.07.1976. O lege din 08.11.1955 permitea sa se intrevada deja o codificare a textelor privind asigurarile, dar tocmai 20 de ani mai tarziu, prin decretele publicate in iulie 1976, s-a realizat codificarea asigurarilor.

Impulsul care a dat nastere acestui ambitios proiect a constat in cele doua directive comunitare din iulie 1973, relativ la libertatea de stabilire in materie de asigurari de daune, care au impus incorporarea dispozitiilor lor in dreptul intern.

Codificarea a fost efectuata prin doua decrete distincte: Decretul nr. 76-666 din 16.07.1976, care se refera la codificarea textelor legislative privind asigurarile; Decretul nr. 76-667 din 16.07.1976, care se refera la codificarea textelor reglementare privind asigurarile.

Din anul 1976, pana in prezent, multe legi au modificat articolele initiale ale "Codului privind asigurarile".

Legislatia ce guverneaza contractele de asigurare in Comunitatea Europeana. In ceea ce priveste practica asigurarilor in Uniunea Europeana, se observa o preocupare tot mai intensa orientata in directia internationalizarii activitatii de asigurare-reasigurare, fapt ce se datoreaza cresterii numarului, dimensiunii si complexitatii riscurilor asigurate, incapacitatii pietelor nationale de a oferi singure o protectie corespunzatoare impotriva riscurilor. La nivel european, aceasta tendinta este ilustrata de preocuparile Uniunii Europene pentru crearea unei piete unice a asigurarilor, acest lucru avand o importanta majora pentru toate statele membre. S-a initiat astfel un proces de armonizare a legislatiilor nationale ale statelor membre, care va determina legislatia aplicabila tuturor contractelor de asigurare.

Pentru a determina legislatia careia i se va supune contractul de asigurare trebuie mai intai sa definim notiunea "statul membru in care exista riscul", notiune prin care se intelege: statul membru in care se afla bunurile,; statul membru in care contractantul a semnat contractul; statul membru in care contractantul asigurarii are resedinta obisnuita.

In cazul in care legea acestui stat permite, partile contactante pot opta la incheierea contractului pentru legea altei tari.

Daca resedinta (administratia centrala) contractantului nu se afla pe teritoriul statului membru unde este situat riscul, contractului de asigurare i se poate aplica fie legea statului membru pe teritoriul caruia se afla riscul, fie legea statului membru in care contractantul asigurarii are resedinta obisnuita sau administratia centrala.

Atunci cand contractantul asigurarii exercita activitati comerciale, industriale sau profesii libere in diferite state membre, iar contractul acopera doua sau mai multe riscuri ce privesc aceste activitati, optiunea pentru incheierea contractului de asigurare poate fi facuta in favoarea legilor acelor state membre si ale tarilor in care contractantul asigurarii isi are resedinta obisnuita sau administratia centrala.

In cazul in care avem de-a face cu un stat care cuprinde mai multe unitati teritoriale, care au fiecare propriile reguli in materie de obligatii contractuale, fiecare unitate este considerata ca o tara in vederea aplicarii legii.