Dispersia si divizarea riscurilor

Dispersia si divizarea riscurilor

Pentru supravietuirea mutualitatii asiguratorii trebuie sa asigure dispersia corespunzatoare riscurilor adica sa aibe grija ca un sinistru sa nu afecteze in acelasi timp un numar mare de unitati de expunere asigurata. De aceea riscurile de razboi sau riscurile atomice sunt excluse in general de la asigurare intrucat creaza pagube de valoare foarte mari peste posibilitatile de acoperire a asiguratorului. Asiguratorul are sarcina de a controla acumularile posibile de valori pe care mai multe contracte pot sa le puna in sarcina sa, pentru a cunoaste portofoliul de contracte, pentru a sti in orice moment volumul sinistrului maxim posibil pe care acesta il va avea de platit din cauza unui singur eveniment asigurat.

In practica nu este usor de respectat regula dispersiei riscurilor si de aceea asiguratorii pentru a se proteja impotriva consecintelor unui cumul de angajare au recurs la th de divizare a riscurilor.

Presupunem un portofoliu de contracte de asigurare format din 4.000 cladiri cu o valoare medie a sumei de asigurare 30.000 RON (valoarea totala asigurata 120.000.000 RON). Echilibrul mutualitatii ar fi in pericol daca una dintre aceste cladiri ar fi de o valoare foarte mare comparativ cu media de exemplu de 20.000.000 RON, sau daca 40 de cladiri asigurate ar fi apartamente situate in acelasi bloc in valoare de 1.200.000 RON.

In primul caz nu ar exista omogenitatea riscurilor iar in cel de-al II-ea caz nu se respecta dispersia riscului deoarece un singur sinistru ar putea pune mutualitatea in stare de faliment. Pentru a putea face fata acestor situatii asiguratorii pot practica urmatoarele tehnici de divizare a riscurilor:

coasigurarea consta in impartirea aceluiasi risc intre mai multi asiguratori. Considerand datele tehnice din exemplul anterior in aceasta situatie asiguratorul are posibilitatea preluarii in asigurare a 10% din valoarea portofoliului, restul urmand sa fie plasat la alti asiguratori. Asiguratorii proportional cu valoarea preluata vor stabili si valoarea primelor de asigurare pe care urmeaza sa le incaseze de la asigurati dar si a daunelor pe care urmeaza sa le suporte in cazul ap. riscului asigurat.

fractionarea riscului in transe succesive de capitaluri presupune plasarea obiectului asigurat in mai multe contracte de asigurare si permite amanarea angajamentelor proprii de fiecare asigurator sau coasigurator. Astfel valoarea cladirii de 20.000.000 RON, care afecteaza omogenitatea riscului ar putea fi fractionata astfel:

- o prima transa de 5.000.000 RON este plasata la un prim asigurator

- o a doua transa de 10.000.000 RON la un alt asigurator care va interveni numai pentru sinistrele care depasesc prima transa de capital

- a treia transa de 5.000.000 RON la un al III-lea asigurator care acopera sinistrele in situatia in care acestea depasesc valoarea primelor 2 transe.

In aceasta situatie spre deosebire de coasigurare nu exista proportionalitatea primelor in functie de fiecare transa de capital intrucat cel mai mare numar de sinistre va afecta de regula prima transa, in mod exceptional pe a II-a, iar a III-a numai in cazuri foarte rare.

Reasigurarea ( asigurarea asiguratorilor) este operatia prin care o societate de asigurari numita reasigurat transfera o parte din riscurile pe care si le-a asumat unei alte societati de asigurare numita reasigurator. Reasigurarea permite asiguratorilor sa subscrie riscuri de valori foarte mari care depasesc posibilitatile financiare ale acestora. Majoritatea reasiguratorilor opereaza pe mai multe piete straine realizand o diviziune a riscurilor la scara internationala. Aceste tehnici de divizare a riscurilor nu se exclud unele pe altele, acelasi risc putand fi divizat intre mai multi coasiguratori si cedat in reasigurare integral sau partial mai multor reasiguratori.

Managementul riscului

Managementul sau controlul riscului are rolul de a preveni pierderile, de a reduce marimea lor si de a diminua perioada lor de refacere. Managementul riscului este definit ca identificarea, cuantificarea si reactia la expunerea la riscuri pure, riscuri accidentale si potentiale.

Persoana dintr-o firma care se ocupa cu managementul riscului se numeste manager de risc si gestioneaza numai riscurile pure si nu si pe cele speculative. El trebuie sa atraga atentia managerului companiei asupra riscurilor pure care pot aparea sa propuna masuri pentru prevenirea, reducerea si limitarea pagubelor, sa calculeze eventualele pagube precum si alte activitati legate de acestea. Masurile de acest gen sunt foarte diverse cum ar fi: dotarea cu sisteme de alarma impotriva spargerilor, instalarea de camere de luat vederi, sisteme de securitate, incheierea de contracte de asigurari pentru riscurile care nu pot fi controlate. Din definitia data managementului de risc rezulta ca acesta are la baza 3 etape:

identificarea pierderilor posibile

cuantificarea riscului respectiv determinarea efectelor pierderilor posibile prin aprecierea frecventei de aparitie si a marimii pagubelor posibile

controlul riscului respectiv modalitatile de reactie la efectele riscurilor

1) Identificarea riscurilor - reprezinta o incercare de a determina toate evenimentele posibile, situatii sau activitati ce pot cauza sau spori pierderile. Aceasta etapa este foarte dificila si are la baza cunoasterea situatiilor reale, a datelor statistice, experienta si cunostintele acumulate, inspectia de risc si interviuri realizate cu diverse persoane.

Principalele categorii de pierderi ce pot sa apara sunt:

- pierderi din proprietate (pierderi din active);

- pierderi legate de raspunderea civila;

- pierderi legate de personal, ca urmare a accidentarilor, imbolnavirilor sau decesului angajatilor si pentru care soc este raspunzatoare daca acestea au aparut in timpul desf atributiunilor de serviciu;

- pierderi fin care se datoreaza clientilor rau platnici sau fraudelor, furturilor ef de catre angajati;

- pierderi cauzate de intreruperi ale procesului de productie din diverse cauze, inclusiv cele prezentate anterior. Odata ce au fost identificate posibilele pierderi, managerul de risc va analiza cauzele directe care le pot produce.

2) Cuantificarea riscului - consta in a calcula impactul pierderilor posibile asupra activelor unei firme. Pentru fiecare identificare a pierderilor posibile se analizeaza:

Numarul posibilelor pierderi din fiecare an sau frecventa medie a acestora. Se are in vedere ca unele pierderi sunt extrem de rare si se produc in medie la 10-20 ani, cum ar fi cutremurele, iar altele au loc destul de frecvent, cum ar fi accidentele de autovehicule. Mai mult managerul de risc trebuie sa cunoasca distributia de probabilitate a frecventei pierderilor. Aceasta are forma unui tabel care prezinta posibilitatea de a avea una, doua, sau mai multe pierderi intr-un an, sau de a nu avea nici o pierdere.

Marimea posibila a fiecarei pierderi, are in vedere rationamentul ca in general pierderile mici au o probabilitate maxima de a se produce, iar pierderile din ce in ce mai mari devin tot mai imposibile.

Evaluarea activelor si pierderilor posibile. Evaluarea unui activ poate sa previna din punct de vedere al costului de oportunitate, adica pierderea sau cheltuiala aditionala cu care s-ar confrunta societatea daca ar fi lipsita de acel activ. In practica nu exista o metoda unica de calculare a costului de oportunitate a unui activ, practicandu-se 3 metode reprezentative:

Costul de inlocuire sau pretul de achizitie la momentul curent, insa aceasta metoda nu este aplicabila daca activul distrus nu este inlocuibil

Val. de revanzare la momentul curent, adica pretul care s-ar putea obt. daca s-ar vinde activul respectiv. Ac. metoda nu este aplicabila activelor foarte specializate (un scaun stomatologic)

Valoarea neta actuala a castigurilor asteptate. Aceasta metoda evalueaza un activ in conformitate cu puterea de castig viitoare. Insa, in practica exista opinii diferite cu privire la marimea si natura acestui castig. Un manager de risc si un inspector de asigurari pot atribui valori destul de diferite aceluiasi activ.

Evaluarea posibilelor pierderi nepatrimoniale este si mai dificila. Pierderile de raspundere civila sunt in general determinate prin hotarare judecatoreasca ce stabileste suma ce urmeaza sa se plateasca tertilor pagubiti sau vatamati. Pierderile de personal sunt de asemenea greu de evaluat.

3) Controlul riscului - exista 2 posibilitati: controlul fizic si controlul financiar al riscului.

Controlul fizic: - se refera la tehnicile si operatiile fizice destinate sa reduca impactul numarului si marimii posibilelor pierderi din fiecare an. In acest sens exista 2 alternative:

sa se elimine complet orice posibilitate de pierdere, adica sa se evite riscul;

sa se intreprinda masuri care afecteaza marimea si frecventa pierderilor, adica sa se reduca riscul

Evitarea riscului presupune renuntarea la activitatea care il genereaza. De exemplu: un fabricant poate sa evite riscurile asociate unui anumit proces tehnologic, renuntand la el si achizitionand produse de la o alta firma. Insa, de regula aceste activitati cu riscuri crescute aduc si profituri mari si fabricantul nu renunta la acesta.

Reducerea riscului cuprinde toate masurile destinate sa reduca frecventa medie a pierderilor, marimea lor medie si pragul inferior de risc al acestora. Reducerea riscului poate avea loc prin: construirea unor disponibilitati fizice, cum ar fi diferite imprejmuiri de securitate, zone speciale de fumat, ventilatoare de fum, etc; educatia si securitatea muncii pentru salariati; instrumente procedurale pentru manager cu ajutorul carora acesta trebuie sa proiecteze procese tehnologice care sa asigure securitatea muncii si a mediului inconjurator.

Controlul financiar al riscului - presupune constituirea unor provizioane care sa fie folosite in scopul acoperirii pierderilor. Controlul financiar al riscului se poate realiza prin urmatoarele 2 cai: asumarea riscului si transferul riscului.

1.Asumarea riscului de catre o intreprindere se poate realiza prin:

trecerea pierderilor pe cheltuielile curente de functionare reducandu-se astfel profitul

vanzarea de active pentru a le inlocui pe cele pierdute sau deteriorate

constituirea unui fond pentru situatii neprevazute sau a unui fond de autoasigurare prin care se pot face plati in acest scop

apelarea la un imprumut pentru acoperirea eventualelor pierderi

constituirea unor soc captive de asigurare infiintate special pentru a asigura protectia firmei

O societate captiva de asigurari poate fi o societate de asigurari detinuta de asigurat sau o societate de asigurari in care asiguratul are un interes patrimonial.

Avantajele constituirii unei societati captive sunt:

• firmele membre ale societatii captive au acces la un pret mai redus pe piata asigurarilor
• aceste societati ofera protectie si pentru riscuri care de obicei sunt asigurate de catre societati traditionale de asigurari
• profitul obtinut de societatea captiva ramane la dispozitia firmelor
• de obicei aceste societati captive functioneaza in paradisurile fiscale

Pentru a opta pentru asumarea riscului, o societate comerciala are in vedere marimea si frecventa prognozata a pierderilor, avantajele fiscale, situatia sa financiara, etc.

De obicei, pierderile mari cu o frecventa redusa nu se preteaza la asumarea riscului, aceasta fiind indicata pentru pierderile mici si mai frecvente.

2.Transferul riscului consta in transmiterea responsabilitatii de a acoperi propriile pierderi unei alte persoane. Transferul riscului se poate realiza in 2 modalitati:

transferul activitatii care creaza pierderile - se poate realiza prin subcontractarea acelei activitati care poate genera pierderi

transferul responsabilitatii pentru plata pierderilor - poate fi realizat prin intermediul asigurarii