Reasigurari

REASIGURARI

1.Necesitate si concept

Asa cum orice asigurator are sarcina de a-si proteja asiguratii impotriva posibilelor daune majore, tot asa si reasiguratorul isi protejeaza reasiguratii. Societatile de reasigurari preiau de la asiguratori acele riscuri care sunt prea mari pentru capacitatea lor financiara. Astfel, reasigurarea isi asuma un rol foarte important, daca nu chiar vital, pentru industria asigurarilor. Acest rol poate fi sintetizat astfel:

Cresterea capacitatii de asigurare;

Omogenizarea riscurilor;

Stabilizarea financiara.

Cresterea capacitatii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apeleaza la reasigurare este cresterea capacitatii de primire in asigurare. In fiecare domeniu de asigurare exista riscuri care, datorita dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite in intregime de o singura companie de asigurari. Asemenea riscuri sunt numeroase, iar cel mai bun exemplu l-ar putea constitui asigurarile aviatice. In anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului intre companiile de asigurari. Astfel, fiecare companie asigura atat cat isi poate permite, iar restul este asigurat de catre celelalte companii. Aceasta procedura este denumita "coasigurare".

Figura 1. Exemplu de derulare a tranzactiei

In alte cazuri, companiile de asigurari acopera initial intregul risc, dupa care cedeaza o parte din suma acceptata altor companii de asigurari si reasigurari, pastrand pe cont propriu numai atat cat isi pot permite sa asigure. Prin urmare, daca suma asigurata pentru un risc sau pentru un grup de riscuri ce caracterizeaza un eveniment depaseste limita retinerii pe care si-o poate permite o companie de asigurari, este necesar ca acea companie sa apeleze la reasigurare. Schema din Figura 1. exemplifica derularea tranzactiei.

Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurarii este acela de a nivela rezultatele obtinute de compania de asigurari pe o anumita perioada de timp. Oscilatiile mari ale rezultatelor obtinute de o companie de asigurari pot periclita imaginea acesteia in fata publicului si pot genera ingrijorare in randurile actionarilor.

Rezultatele fluctueaza ca urmare a acumularii intr-o anumita perioada de timp a unor pagube diferite de valoare ridicata, sau ca rezultat al producerii neasteptate a unei pagube catastrofale. Reasigurarea minimizeaza aceasta fluctuatie, prin limitarea riscului de dauna si prin reducerea nivelului daunelor per eveniment sau per an contabil.

Graficul din Figura 2. ilustreaza aceasta functie. Zona hasurata reprezinta participarea reasigurarii la rezultatele obtinute pe parcursul perioadei analizate. Reasiguratorul "urmeaza soarta" companiei cedente; prin participarea la profit (partea de sub linie) si prin contributia la daune (partea aflata deasupra liniei).

Rezultatul este stabilizarea ratei daunei (reprezentata de linia orizontala), pe perioada acoperirii.

Figura 2. Omogenizarea riscurilor prin reasigurare

Forme de reasigurare

Reasigurarea poate fi realizata in mai multe forme. In Tabelul 1. se prezinta aceste forme si tipuri care vor fi analizate in sectiunile urmatoare.

Tabelul 6 .1. Forme de reasigurare

1. Reasigurarea facultativa

Exista numai doua tipuri de reasigurari: reasigurarea facultativa si reasigurarea obligatorie. Acest subcapitol este dedicat reasigurarii facultative, urmand ca reasigurarea obligatorie sa fie studiata in subcapitolele urmatoare.

Reasigurarea facultativa este cea mai veche metoda de reasigurare care, desi este mai putin folosita decat reasigurarea obligatorie, este totusi necesara si utila.

Caracteristici de baza. Principalele caracteristici ale reasigurarii facultative sunt:

reasiguratorul analizeaza separat fiecare risc care necesita un plasament facultativ;

compania de asigurare trebuie sa puna la dispozitia reasiguratorului toate materialele informative despre riscul in cauza, pentru a-i permite acestuia din urma sa decida daca il va accepta sau nu si in ce conditii;

reasiguratorul are posibilitatea fie sa accepte riscul partial sau integral, fie sa il respinga.

Dezavantaje. Principalele dezavantaje ale acestei reasigurari facultative sunt:

A    Efort de gestionare semnificativ, de aici rezultand costuri administrative ridicate, atat pentru asigurator, cat si pentru reasigurator. Aceasta situatie este creata de necesitatea analizarii de catre reasigurator a tuturor detaliilor oferite de asigurator pentru fiecare risc in parte, atat in momentul incheierii contractului, cat si in cazul reinnoirii acestuia.

A    Timpul necesar pentru a plasa un risc, compania de asigurari fiind nevoita sa contacteze fiecare reasigurator pentru fiecare risc in parte. Adesea, asiguratorul trebuie sa contacteze cativa reasiguratori, care sa preia cate o parte din fiecare risc.

A    Asiguratorul nu poate oferi imediat acoperirea solicitata pentru riscurile care depasesc capacitatea sa de absorbtie, deoarece acesta trebuie sa asigure mai intai plasamentul sumei pe care doreste sa o reasigure.

A    Datorita motivelor mentionate, comisioanele acceptate de reasiguratori pentru cesiunea facultativa tind sa fie mai mici decat pentru reasigurarile obligatorii

2.2. Reasigurarea obligatorie

Anterior s-au evidentiat cateva dezavantaje ale metodei de reasigurare facultativa. Reasigurarea obligatorie s-a dezvoltat ca urmare a incercarilor de a gasi modalitati de reasigurare mai eficiente, care sa nu prezinte aceste neajunsuri. Reasigurarile obligatorii sunt impartite in doua categorii: proportionale si neproportionale. In Tabelul 2. sunt clasificate diferitele tipuri de reasigurari obligatorii.

Tabelul 2.

Tipuri de reasigurari obligatorii

Reasigurari obligatorii proportionale. Reasigurarea obligatorie proportionala este un contract incheiat intre un asigurator si un reasigurator, prin care asiguratorul cedeaza si reasiguratorul accepta un procent din toate asigurarile ce intra in sfera acestui contract. Aceasta este echivalenta cu o protectie automata: reasiguratorul este obligat sa accepte toate riscurile care cad sub incidenta contractului de reasigurare, iar asiguratorul este obligat sa cedeze riscurile in conformitate cu termenii contractului. Astfel, asiguratorul poate accepta orice propunere de asigurare pe care doreste sa o accepte si care se incadreaza in limitele contractului.

Reasiguratorul nu va mai putea examina fiecare risc in parte si nu are posibilitatea de a respinge sau a evalua un risc, atat timp cat cade sub incidenta contractului - el trebuie sa accepte riscurile mici la fel ca si pe cele mai mari. Pentru a permite reasiguratorilor sa cunoasca riscurile care le-au fost cedate, asiguratorii pot sa ofere reasiguratorilor, prin acord, borderouri detaliate ale riscurilor cedate. Cu toate acestea, datorita costurilor administrative ridicate, aceasta practica a fost abandonata.

In acordurile proportionale, asiguratorul mai este denumit uneori "cedent" sau "companie cedenta", deoarece riscurile sunt cedate pe baza contractelor. In notele de acoperire ale reasigurarilor obligatorii proportionale apar urmatoarele informatii:

Compania cedenta;

Categorii de asigurari;

Limite teritoriale;

Tipul contractului;

Limita maxima per retinere (plin);

Numar de plinuri;

Venit din prime estimat;

Comision;

Comision din profit;

Rezerve;

Dobanda asupra depozitelor;

Portofoliu;

Limita valorica a pagubei;

Borderouri;

Deconturi;

Data de intrare in vigoare;

Anuntarea rezilierii;

Informatii statistice;

Limita raspunderii.

O parte din acesti termeni au fost deja explicati in paragraful privind cesiunile facultative. Termenii specifici unui anumit tip de contract proportional vor fi explicati ulterior. Ceea ce urmeaza sunt definitii ale termenilor comuni pentru toate reasigurarile obligatorii proportionale.

Comisionul din profit Reprezinta un procent din profitul obtinut de reasigurator in urma acordului, procent care se restituie companiei cedente la sfarsitul fiecarui an al contractului. Profitul obtinut din contract se datoreaza priceperii si atentiei dovedite de compania cedenta in administrarea contractului si este normal ca aceasta sa obtina un profit din afacerile pe care le-a cedat reasiguratorului.

3.Caracteristici principale ale reasigurarii obligatorii

In paginile urmatoare, vom prezenta caracteristicile de baza ale diferitelor forme de reasigurare obligatorii.

Reasigurarea cota-parte

Contractul de reasigurare cota-parte este un acord prin care compania cedenta este obligata sa cedeze si reasiguratorul sa accepte o anumita proportie din fiecare risc acceptat de compania cedenta. Astfel, reasiguratorul participa proportional la toate daunele si primeste acelasi procent din primele de asigurare, mai putin comisionul. De exemplu, o companie cedenta poate incheia un acord cota-parte pentru un procent de 80%, acord care acopera riscul de incendiu aferent tuturor asigurarilor incheiate de cedenta. Retinerea companiei va fi de 20% din fiecare risc, iar proportia cedata reasiguratorului este de 80%. Astfel, reasiguratorul va acoperi 80% din toate riscurile, va primi 80% din prime (mai putin comisionul) si va plati 80% din toate daunele care intra sub incidenta acordului. Se obisnuieste, insa, ca in acordul cota-parte sa se precizeze o limita valorica pentru fiecare risc, limita peste care reasiguratorul nu va accepta sa fie obligat la plata. In exemplul anterior, aceasta limita ar putea fi exprimata astfel: "Se accepta 80% din fiecare risc asigurat, dar fara a se depasi 800.000 u.m. pentru fiecare risc in parte".

De asemenea, se mai poate preciza si ca acest procent de 20% va fi retinut de compania cedenta in cont propriu si nu va fi reasigurat. Astfel, compania cedenta, care accepta riscuri mici si le reasigura partial, conform acordului cota-parte, nu mai poate sa reasigure retinerea sa, fara a pastra o raspundere pentru acel risc.

Avantaje si dezavantaje. Acordul cota-parte are avantajele si dezavantajele sale. Uneori, avantajele pentru compania cedenta pot fi dezavantaje pentru reasigurator si invers. Principalele avantaje ale unui contract cota-parte, pentru o companie cedenta, sunt:

Simplitatea operatiilor. O data ce acordul a fost incheiat, acesta implica eforturi de administrare reduse.

Se pot obtine comisioane mai mari si clauze mai avantajoase. Deoarece acest tip de contract impiedica selectia riscurilor in defavoarea reasiguratorului, acesta este, de regula, mai profitabil decat alte acorduri proportionale si include termeni si comisioane mai bune.

Principalele dezavantaje sunt :

Compania cedenta nu poate sa-si modifice retinerea pentru anumite riscuri si, astfel, plateste prime si pentru riscurile mici, pe care ar fi putut sa le pastreze in contul propriu.

Marimea riscurilor retinute de cedenta nu este omogena, atat timp cat aceasta pastreaza un procent fix din toate riscurile subscrise, iar dimensiunile acestora variaza.

Avantajele pentru un reasigurator sunt:

Reasiguratorul primeste cate o parte din fiecare risc. Nu se face nici o selectie in defavoarea lui, astfel incat poate participa la afacerile subscrise de asigurator intr-o masura mai mare decat prin alte tipuri de reasigurari.

Reasiguratorul obtine un profit mai mare de la compania cedenta decat ar putea obtine in oricare alt tip de contract de reasigurare.

Contractul cota-parte nu are nici un dezavantaj important pentru reasigurator, cu exceptia aceluia ca trebuie sa plateasca un comision mai mare companiei cedente decat in alte tipuri de acorduri, insa, atat timp cat reasiguratorul este compensat de o profitabilitate mai buna si de o extindere mai mare a contractului, acest lucru nu este chiar un dezavantaj.

Principalele utilizari ale contractelor cota-parte. Contractul cota-parte este cel mai potrivit pentru:

Companiile cedente nou infiintate, sau pentru companiile care se lanseaza intr-o noua clasa de afaceri, sau intr-o noua zona geografica. Acesta ar putea fi cel mai bun mod de a obtine participarea reasiguratorilor la un portofoliu cu un istoric necunoscut, de dimensiuni reduse.

Companie cedenta, care doreste sa primeasca in reasigurare, dar si sa ofere o parte din afacerile proprii, pe baza de reciprocitate.

Cresterea ratei solvabilitatii unei companii cedente.

Reasigurarea excedent de suma asigurata

Un contract excedent de suma asigurata este o intelegere prin care compania cedenta este obligata sa cedeze, iar reasiguratorul este obligat sa accepte excedentul de raspundere peste retinere al companiei cedente.

Un contract excedent de suma permite companiei cedente sa reasigure orice parte a riscului, altfel spus - excedentul - care nu este retinut pe propria raspundere. Astfel, daca un anumit risc este retinut in intregime, nu mai poate fi vorba de un excedent care sa fie plasat prin acord.

Cand ne referim la un contract excedent de suma, se presupune ca acesta acopera, spre exemplu, 20 sau 30 de plinuri. Aceasta inseamna ca acordul va implica o valoare maxima de 20 sau 30 de ori retinerea companiei cedente. Un plin reprezinta retinerea companiei cedente.

Reasigurarea mixta si poolurile de reasigurare

Pooluri de reasigurare. Principiul poolului de reasigurare este acela ca toti membrii aceluiasi pool pun intr-un fond comun o parte sau toate primele pentru o anumita categorie de asigurari si impart intre ei revendicarile totale, fie proportional cu primele, fie pe baza unei alte metode acceptate. Profiturile, pierderile si cheltuielile sunt impartite in acelasi mod. De fapt, acest pool actioneaza ca o companie de asigurare sau reasigurare creata de membrii sai, fara a fi necesar ca acestia sa detina capital pentru formarea unei astfel de companii.

Avantaje si dezavantaje Poolurile sunt formate pentru diferite motive. Principalul motiv consta in posibilitatea de a acoperi riscul de catastrofa sau cele dintr-o categorie speciala, precum riscul nuclear. Acestea nu s-ar putea asigura sau reasigura in alt mod. In trecut, poolurile au fost create, in anumite tari sau regiuni, pentru a reduce tendinta de reasigurare in afara tarii sau regiunii. Exista, de asemenea, si dezavantaje. Principalul dezavantaj consta in pericolul potential al acumularii riscurilor de aceeasi natura sau al unor posibile daune produse in acelasi timp de catre un singur risc. Resursele membrilor pot sa nu fie suficiente pentru a acoperi daunele de o asemenea natura.

Reasigurarea mixta. Reasigurarea mixta sau contractul facultativ-obligatoriu este un acord prin care compania cedenta are optiunea de a ceda (si nu obligatia), iar reasiguratorul este obligat sa accepte (fara a putea refuza) o parte dintr-un anumit risc subscris de compania cedenta. Acest contract se realizeaza, de regula, peste limita unui contract excedent de suma si ofera companiei cedente, in mod automat, posibilitati de reasigurare, atunci cand s-a depasit valoarea excedentului. Acesta actioneaza ca un surplus suplimentar, cu exceptia cazului in care compania de asigurare nu il cedeaza, deoarece poate apela la alte aranjamente mult mai profitabile.

Avantaje si dezavantaje

Avantajele companiei cedente sunt:

reasigurare prompta peste limita contractului obligatoriu;

Obtinerea automata a unor facilitati pentru riscurile de o anumita natura sau pentru evenimente cu producere neregulata.

Dezavantajele pentru reasigurator sunt:

Nu se poate exercita nici un control asupra asigurarilor cedate de asigurator;

Nu este garantat un anumit volum de afaceri, precum in contractele cota-parte sau surplus de suma asigurata;

Exista pericolul selectiei riscurilor in defavoarea reasiguratorului.

Singurul avantaj pentru reasigurator consta in faptul ca aceasta metoda ii permite sa aiba o mai buna dispersie a riscurilor decat in cazul metodei facultative.

Reasigurarea oprire de dauna

Acoperirea stop dauna il protejeaza pe reasigurat impotriva pagubelor mai mult decat o anumita valoare prestabilita, pentru o anumita clasa de afaceri.

De obicei, aceasta valoare variaza in functie de venitul din prime al reasiguratului aferent categoriilor de asigurari in cauza si se prezinta sub forma de procent. Astfel, reasiguratorul nu este raspunzator pentru nici o paguba, pana cand rata daunelor pentru acel an nu depaseste un anumit procent din prime.

Dupa acesta, el este raspunzator pentru toate pagubele, mici sau mari, pana se atinge limita de raspundere a contractului. Si aceasta limita se exprima in functie de rata daunei. Acoperirile stop dauna sunt des utilizate in asigurarea recoltelor. In acest domeniu evenimentele sunt, de obicei, de natura catastrofala, iar producerea lor nu poate fi estimata.

Acest lucru face dificila utilizarea celorlalte tipuri de reasigurare anterior descrise, cu exceptia reasigurarii cota-parte.

O protectie suplimentara pentru reasigurator este aceea de a stabili o limita baneasca peste care raspunderea sa va inceta, chiar daca rata maxima a daunei nu a fost atinsa. Aceasta opreste reasiguratul sa-si mareasca foarte mult volumul primirilor in asigurare, marind, totodata, raspunderea reasiguratorului.

Asa cum arata si denumirea, o acoperire stop dauna urmareste sa protejeze asiguratul de o paguba foarte mare. Acoperirea stop dauna nu garanteaza un profit companiei. In acest fel, rata daunei peste care intra in actiune acoperirea trebuie sa fie suficient de mare, astfel incat compania sa fi suportat deja o paguba inainte de aplicarea acoperirii.

Bibliografie selectiva

C.Bennet, Dictionar de asigurari, Editura Trei, Bucuresti, 2002;

Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Ana M. Ungureanu, Alina Costache, Reasigurari, Editura Bren, Bucuresti, 1998;

Dan Anghel Constantinescu, Tratat de asigurari, vol.I+II, Editura Economica, Bucuresti, 2004;

Gh. Iosif, Al. Gherasim., N. Cirsan, I. Galiceanu, G. Saner, P. Tanasescu, Sistemul de asigurari in Romania, Tribuna Economica, Bucuresti, 1997

XXX    C.S.A. Raport privind activitatea desfasurata si evolutia pietei de asigurari in anul 2007, Bucuresti, 2007