Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Clauzele abuzive in legislatia romana

Asigurari



+ Font mai mare | - Font mai mic



Clauzele abuzive in legislatia romana.

In conditiile in care, odata cu cresterea consumului de bunuri si servicii, comerciantii au adoptat practica de a propune consumatorilor contracte preredactate in care erau inserate si clauze abuzive, fara posibilitatea pentru consumator de a negocia, si aducand astfel atingere principiului libertatii contractuale, legiuitorul european a emis Directiva 93/13/CEE, in scopul armonizarii legislatiei statelor membre cu cea a Comunitatii Europene, in care traseaza principiile generale de protectie a consumatorilor in acest domeniu si impune statelor membre gasirea unor mijloace adecvate si eficiente pentru stoparea si prevenirea utilizarii de clauze abuzive in contractele incheiate de catre comercianti cu consumatorii.



In legislatia romana notiunea de clauza abuziva a fost definita pentru prima data in art.2 al O.G. nr. 58 din 30 ianuarie 2000 pentru modificarea si completarea O.G. 21/1992 privind protectia consumatorilor, iar aceasta notiune este preluata in Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 care este consacrata exclusiv combaterii clauzelor abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Aceasta din urma a preluat in mare parte prevederile Directivei 93/13/CEE.

Astfel, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 "o clauza contractuala va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ".

In ideea simplificarii aprecierii caracterului abuziv al unei clauze, Legea nr. 193/2000, preluand exemplul Directivei, enumara in anexa, cu titlul exemplificativ, clauzele considerate a fi abuzive.

Si Codul consumului reglementat prin Legea nr. 296/2004, adoptata in cadrul procesului de armonizare a legislatiei interne cu acea comunitara are ca obiect, chiar daca are o sfera mai larga de reglementare, excluderea abuzului in oricare din formele sale de manifestare si protectia consumatorului. Definitia notiunii de clauza abuziva a fost preluata din Legea nr. 193/2000 in pct. 6 al Anexei, ca si o parte din principiile prevazute in aceasta lege. Astfel, art. 77 din Legea 296 /2004 interzice comerciantilor stipularea unor clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, iar art. 76 preia statuarile art. 2 alin 1 din Legea nr. 193/2000, instituind criteriul interpretarii clauzelor contractuale, in caz de dubiu, in favoarea consumatorului, in timp ce art. 74 statueaza: clauzele contractuale privind vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie sa fie clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

Reglementarile legale ale clauzelor abuzive in contractele de asigurare in legislatia romaneasca sunt sporadice, care se refera indirect la aceasta problema si sunt prevazute in principal de Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania si Legea 32 din 3 aprilie 2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor.

Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 32/2000 in asigurarile facultative asiguratorul trebuie sa elaboreze: propriile conditii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare; propriile clauze de asigurare, care pot modifica conditiile de asigurare, in functie de optiunea proprie sau de cea a asiguratului; propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare; propriile reglementari si instructiuni de constatare si lichidare a daunelor, in stricta concordanta cu prevederile cuprinse in conditiile si in clauzele de asigurare. Aceste dispozitii legale, extrem de protectoare pentru asiguratori, favorizeaza introducerea si impunerea unor clauze abuzive in contractele de asigurare[1].

In aceste conditii, tinand cont de faptul ca nu exista vreun act normativ special aplicabil clauzelor abuzive din contractele de asigurare, se vor aplica in aceasta materie dispozitiile Legii 193/2000. Aceasta concluzie se fundamenteaza pe urmatoarele considerente: prevederile legii sunt general aplicabile fara sa fie excluse in mod expres contractele de asigurare din campul sau de aplicare, iar pe de alta parte, daca facem o analiza a legislatiei franceze in aceasta materie, vom trage concluzia ca si acestia au adoptat aceeasi solutie, aplicand prevederile speciale ale legislatiei de natura consumerista cu privire la clauzele abuzive la contractele de asigurare.

In materie de asigurari problema clauzelor abuzive se pune numai in cazul asigurarilor contractuale, obligatorii sau facultative[2], deoarece asigurarile prin efectul legii exprima vointa legiuitorului, care se manifesta in interesul beneficiarilor asigurarilor si, prin urmare, nu se poate vorbi despre un abuz al legii impotriva acelora carora ea le este adresata.



E. M. Minea, op.cit. 1, p. 263

dupa criteriul actului juridic pe baza caruia se incheie se disting asigurari prin efectul legii si asigurari contractuale (care la randul lor sunt obligatorii si facultative).



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1784
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved