Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Reglementari legale ale clauzelor abuzive si evolutia acestora in timp

Asigurari

+ Font mai mare | - Font mai mic



Reglementari legale ale clauzelor abuzive si evolutia acestora in timp.

In urma Rezolutiei Consiliului Europei din 16 noiembrie 1976 prin care se recomanda statelor membre „sa creeze instrumente eficiente, juridice si altele, cu scopul de a proteja consumatorii impotriva clauzelor abuzive” a fost adoptata in Franta Legea din 10 ianuarie 1978[1] privind protectia si informarea consumatorilor de produse si servicii, numita Legea Scrivener, care in Capitolul IV a abordat pentru prima data problema clauzelor abuzive in contractele cu consumatorii.




Dupa aceasta numeroase tentative legislative au marcat istoria clauzelor abuzive. Astfel, vom mentiona: Legea nr. 88-14 din 5 ianuarie 1988 care autoriza asociatiile de consumatori sa actioneze in justitie pentru inlaturarea clauzelor abuzive; art. 9 din proiectul legii Neiertz (legea nr. 92-60 din 18 ianuarie 1992) abandonat, insa, de catre parlamentari, care avea ca obiectiv marirea puterii judecatorilor in materia clauzelor abuzive; decretul nr. 93-314 din 10 martie 1993 care autoriza judecatorii sa ceara Comisiei pentru clauze abuzive avizul asupra caracterului abuziv a unei clauze litigioase.

Codul consumatiei (adoptat prin legea nr. 93-949 din 26 iulie 1993), preluand textul existent al Legii din 1978, a consacrat Capitolul II, Titlul III din I Carte clauzelor abuzive.

Interventiile legislative nu s-au oprit aici. Pentru armonizarea si transpunerea in legislatia interna a prevederilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, legiuitorul francez a adoptat legea nr. 95-96 din 1 februarie 1995, care a modificat mai multe articole din Codul consumatiei cu privire la clauzele abuzive, inclusiv art.132-1, care definea termenul de „clauza abuziva”. Aceasta lege a conferit puteri mai mari judecatorilor, autorizandu-i sa declare abuziva o clauza fara sa fie necesara o interdictie prealabila printr-un decret al Consiliului de Stat. Au fost introduse, de asemenea, si niste prevederi noi: o lista orientativa a clauzelor abuzive, prevederi cu privire la interpretarea clauzelor ambigue in favoarea consumatorului in caz de dubiu, precizarea unor reguli in cazul conflictului de legi; reglementarea actiunilor intentate de catre asociatiile de consumatori[2].

In temeiul legii din 10 ianuarie 1978 a fost constituita Comisia pentru clauze abuzive, care a initiat si continua sa desfasoare o activitate extrem de bogata in materie de clauze abuzive. Aceasta este o structura administrativa in subordinea ministrului consumatiei, avand o tripla misiune:

este consultata asupra proiectelor de decrete care ii sunt transmise de catre ministrul consumatiei si care au ca obiect interzicerea, limitarea sau reglementarea anumitor clauze considerate ca fiind abuzive;

examineaza modelele de contracte propuse de catre profesionisti consumatorilor in vederea gasirii in acestea a clauzelor care ar putea prezenta un caracter abuziv (articolul L. 132-2) fie la sesizarea ministrului consumatiei, fie la sesizarea asociatiilor pentru protectia consumatorilor, fie de catre profesionalii interesati, fie din oficiu, si emite recomandari pentru a obtine suprimarea sau modificarea clauzelor abuzive;

emite un raport anual, facut public, care poate contine propuneri de modificari legislative sau reglementare care le considera necesare in legatura cu scopul sau.

In urma modificarilor Codului consumatiei (prin decretul nr. 93-314 din 10 martie 1993), a fost introdusa o prevedere noua care permite instantei care judeca caracterul abuziv al unei clauze contractuale de a cere avizul Comisiei pentru Clauze Abuzive, iar decizia instantei de a cere avizul nu e susceptibila de atac si avizul emis de Comisie nu obliga judecatorul.

Chiar daca nu poseda nici o putere de decizie autonoma, „recomandarile” care le emite sunt publicate si au un impact psihologic cert asupra profesionistilor vizati.

Comisia a emis, in materie de asigurari, patru recomandari care, chiar daca au caracter indicativ, au totusi o anumita autoritate, si constituie un efort pentru desavarsirea acestui domeniu al dreptului francez:

Recomandarea nr. 85-04 din 20 septembrie 1985 cu privire la contractele de asigurare de riscuri multiple a locatiunii;

Prin aceasta s-a recomandat sa fie eliminate dintre conditiile generale ale contractelor 40% dintre clauze considerate abuzive, si anume: clauzele de decadere din dreptul pentru cea mai mica intarziere, dupa termenul legal de 5 zile, pentru declararea sinistrului, declararea riscurilor sau agravarea riscurilor, conditiile foarte stricte de reziliere, conditiile privind proba furtului foarte greu de indeplinit, etc.

Recomandarea nr. 89-01 din 19 mai din 1989 cu privire la contractele    de asigurare de vehicule, automobile de turism;

Aceasta recomandare vizeaza contractele de asigurare de automobile de turism cu excluderea vehiculelor profesionale in special de transport persoane sau marfuri. Aici se regasesc referiri la aceleasi clauze abuzive.

Aceasta recomandare a precedat cu cateva luni legea din 31 decembrie 1989 privind adaptarea codului asigurarilor la deschiderea pietei europene, astfel incat dispozitiile ei au putut fi luate in considerare la redactarea capitolului din lege consacrat drepturilor partilor din contractul de asigurare. Chiar daca au fost suprimate numai cele mai manifeste clauze abuzive, dreptul francez al asigurarilor era considerat la acea data cel mai protectionist dintre toate tarile Comunitatii Europene.



Recomandarea nr. 90-01 din 10 noiembrie 1989 cu privire la contractele de asigurare accesorii unui contract de credit de consum;

Aceasta recomandare se refera la contractele de asigurare accesorii unui contract de credit de consum sau imobiliar sau unui contract de locatiune cu optiune de cumparare.

Recomandarea nr. 90-01 din 1989 cu privire la contractele de „daune de munca”.

Aceasta recomandare se refera la domeniul constructiilor, un domeniu particular al asigurarilor.

Legea Scrivener a fost considerata o evolutie pozitiva in acest domeniu, chiar daca i-au fost aduse si numeroase critici[3].

In acest context s-a pus problema daca Legea Scrivener se aplica si contractelor de asigurare, in conditiile in care din cuprinsul acesteia reiese ca asigurarile nu au fost preocuparea principala a legiuitorului. Totusi in lipsa dispozitiilor exprese ale legi care sa excluda aplicarii sale asigurarile, s-a opinat ca este logic sa se considere ca ele se aplica tuturor prestarilor de servicii, inclusiv asigurarilor.

Prevederi legislative care sa garanteze minimum de protectie asiguratului, inclusiv dreptul la informare si protectie impotriva clauzelor abuzive au existat in legislatia franceza inainte chiar sa fie adoptate legile de natura consumerista. Astfel, Legea din 13 iulie 1930 cu privire la contractul de asigurare a jucat un rol esential in evolutia prevederilor legislative in aceasta materie, iar dispozitiile acesteia cu caracter de ordine publica (imperative), care limitau libertatea contractuala cu scopul de a proteja asiguratii impotriva clauzelor abuzive, au fost preluate in 1976 in Codul asigurarilor.

Ca urmare a deschiderii pietei unice europene si necesitatii reformarii Codului asigurarilor a fost adoptata Legea nr. 89-1014 din 31 decembrie 1989 privind adaptarea dreptului asigurarilor la deschiderea pietei europene, in care Titlul III a afisat o ambitie consumerista: „Dispozitii privind contractele de asigurare si protectia asiguratilor”. Aici sunt de subliniat, amelioratiunile, inca insuficiente, dar totusi semnificative, in materie de declararea riscurilor la incheierea contractului si agravarea riscurilor pe parcursul executarii contractului, sanctionarea asiguratului ca urmare a declararii tardive a sinistrului, rezilierea contractului, asigurarile de viata si asigurarile de raspundere civila. Chiar daca nu a fost redactata in termeni imperativi legea a limitat libertatea de a contracta excesiva in acelasi timp, tinand cont de esenta insasi a libertatii contractuale care permite adaptarea contractului la necesitatile partilor. In virtutea acestui principiu, intre reglementarea „sclérosante” si libertatea fara frane echilibrul este delicat: aceasta este problema contractelor preredactate („contrat dirigé”). Astfel, in marja de libertate necesara vietii contractuale, prin adeziune asiguratul se poate afla inca intr-o „capcana”, iar in aceste conditii jurisprudenta in temeiul prevederilor legislative trebuie sa-l protejeze[4].



urmata de Decretul de aplicare nr. 78-464 din 24 martie 1978, JO 1 er aprile 1978, p.1412

Abbas Karimi, op.cit., pp. 1-3

a se vedea Luc Bihl, Clauses Abusives, in Les contracts d'adhésion et la protection du conommateur”, Colloque organisé les 3 et 4 juin 1978 par l'association „Droit et commerce”, Paris, 1978, pp.173-177

Yvonne Lambert-Faivre, op.cit, pp.100






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 949
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site