Domeniul de aplicare al prevederilor legale privind clauzele abuzive

Domeniul de aplicare al prevederilor legale privind clauzele abuzive.

Legea 193/2000 are o incidenta generala, in sensul ca se aplica tuturor contractelor incheiate intre comercianti si consumatori.

In ceea ce priveste competenta rationae personae, art. 1 alin 1 din Lege circumscrie sfera de aplicare a prevederilor sale contractelor care se incheie intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii (inclusiv cele financiare - conform art. 1 din Legea nr. 296/2004).

Astfel, in acest context se impune determinarea notiunilor de "comerciant" si "consumator".

Deoarece notiunea de "consumator" am tratat-o in detaliu in capitolul I, paragraful 4, mai sus, in continuare voi aborda notiunea de "comerciant".

Conform art. 2 alin 2 din Legea 193/2000 " prin comerciant se intelege orice persoana fizica sau juridica ce incheie un contract in cadrul unei activitati autorizate, comerciale sau profesionale"[1].

O.G. nr. 21/1992 face referire la agentii economici pe care ii defineste in art. 3 ca "persoane fizice sau juridice autorizate, care in cadrul activitatii lor profesionale fabrica, importa, transporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea sau presteaza servicii". Deci, in categoria comerciantilor vor fi inclusi producatorii, distribuitorii si prestatorii de servicii.

In concluzie, in lumina reglementarilor citate, se poate spune ca o persoana fizica sau juridica va avea calitatea de comerciant si, in consecinta, asupra ei isi va produce efectul prezumtia de profesionalism, din momentul in care se poate considera ca ea desfasoara o activitate comerciala sau profesionala autorizata si din momentul in care ea contracteaza in legatura directa cu aceasta activitate[2].

Conform art. 3, alin 2 din Legea 193/2000 sunt exceptate de la prevederile art.1 "clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative". S-ar deduce astfel ca, asigurarile obligatorii prin efectul legii ar fi excluse de la control sub aspectul clauzelor abuzive. Astfel, asupra clauzelor prevazute de lege se instituie o prezumtia absoluta de echilibru contractual. La fel si Directiva 93/13/CEE in art. 1, alin. 2 excepteaza sferei ei de aplicare clauzele contractuale rezultate din dispozitiile cu caracter imperativ de natura statutara sau reglementara sau din prevederile conventiilor internationale la care statele membre au aderat, excluzand in mod expres contractele din domeniul transportului.

In conditiile in care art. 4 alin 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca "o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard (este si cazul contractelor de asigurare obligatorie) si cele care contin conditii generale prestabilite (de ex. cele privind asigurarea contra incendiilor) practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv", in literatura de specialitate s-a afirmat ca legea are implicatii majore asupra contractelor de adeziune[3], contracte al caror continut este predeterminat de comercianti si in legatura cu care consumatorii nu au putere de decizie, in sensul posibilitatii modificarii continutului sau a naturii contractului .

Sub aspectul formei contractului, Legea nr. 193/2000 in art. 3 prevede ca, "prevederile legii se aplica si bonurilor de comanda sau bonurilor de livrare, tichetelor, si altora asemenea care contin stipulari sau referiri la conditii generale prestabilite ". Deci sfera de aplicare a dispozitiilor legale privind clauzele abuzive nu tine seama nici de modul de redactare a inscrisului care contine astfel de clauze si nici de natura contractului, care poate fi de vanzare-cumparare, de asigurare, de inchiriere, de imprumut, etc. [5]

In concluzie, intr-un contract de asigurare va fi considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu asiguratul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte clauze din contract[6] creeaza in detrimentul asiguratului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.