FUZIUNEA INTERNATIONALA A SOCIETATILOR COMERCIALE

FUZIUNEA INTERNATIONALA A SOCIETATILOR COMERCIALE

In baza legilor nationale, precum si a unei practici indelungate, fuziunea societatilor comerciale se poate realiza pe doua cai:

a)         prin absorbtie;

b)        prin contopire.

Absorbtia reprezinta inglobarea a doua sau mai multe societati comerciale intr-una existenta, care ramane in fiinta, iar celelalte societati inglobate, incluse, dispar ca subiecte de drept.100 Contopirea consta in reunirea a doua sau mai multe societati comerciale, care isi inceteaza activitatea, dand nastere unor noi societati.

Fuziunea este posibila numai intre societati comerciale.101 Si in cazul absorbtiei si in cel al contopirii suntem in prezenta unei modificari al statutului societatilor comerciale respective. Fuziunea implica:

a)         incorporarea sau reunirea patrimoniilor societatilor comerciale 102;

b)        contopirea subiectelor de drept.

Nici incorporarea sucursalei unei societati comerciale de catre o alta societate comerciala nu reprezinta o fuziune, ci o cesiune de fond de comert.

Fuziunea mai multor societati se hotaraste de catre adunarea generala a fiecarei societati in parte.103 Cererea de inscriere in registrul comertului a hotararii de fuziune adoptata de adunarea generala societatii trebuie insotita de bilantul contabil al acesteia.

Societatea care inceteaza de a exista in urma fuziunii, trebuie sa depuna o declaratie-inscrisa in registrul comertului-in care va preciza modul in care intelege sa actioneze pentru a stinge pasivul sau.

In diferite sisteme de drept este acceptat principiul potrivit caruia fuziunea unor persoane juridice de nationalitati diferite poate fi realizata daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de cele doua legi nationale aplicabile statutului lor organic.

Fuziunea internationala a societatilor comerciale urmareste:

a)         expansiunea tranzactiilor comerciale;

b)        cresterea puterii lor economice si financiare;

c)         obtinerea succesului in competitia cu potentialii concurentei.

1. GRUPARILE DE SOCIETATI COMERCIALE

Pe plan international se manifesta tot mai pregnant tendinta de grupare a societatilor comerciale pentru realizarea unor structuri organizatorice de mare amploare capabile sa faca fata cu succes concurentilor potentiali.Din punc de vedere economic acest fenomen da expresie procesului de concentrare a capitalurilor care si el este un fenomen specific actualului stadiu de evolutie a economiei de piata in tarile dezvoltate.

Gruparile de societati comerciale se disting intre ele prin gradul de integrare realizat intre societatile implicate in cadrul fiecarei asemenea structuri. In functie de acest criteriu se pot distinge trei grupari de societati comerciale si anume :

1.1. Gruparea de tip trust

Gruparea de tip trust constituie o structura realizata prin reunirea mai multor societati comerciale de forta economica relativ redusa in cadrul careia integrarea acestora (adica a societatiolor implicate) este totala. Trustul unifica intr-o singura entitate colectiva societatile implicate in grupare astfel incat acestea isi pierd practicautonomia fiind subordonate unei conduceri centralizate care stabileste directiile activitatii economice a gruparii astfel formate, precum si obiectivele si mijloacele acestei activitat.

Gruparea de tip trust este o entitate caracterizata zonei de comert Nord-American. In Germania acestea are corespondent in ceea ce aici se numeste konzern.

Konzern-ul este o societate comerciala de mari proportii ce se constituie prin reunirea altor societati comerciale de proportii mai reduse, sub o conducere, asigura de catre o intreprindere dominanta, de care acestea sunt dependente. O asemenea grupare poate lua fiinta fie in virtutea unui contract de dominare fie prin efectul absorbtiei, ce are ca rezultat preluat de catre societatea comerciala dominanta a conducerii celorlalte societati astfel reunite.[1]

1.2. Gruparea de tip holding

Este in esenta ei o societate comerciala care, detinand in mod legal majoritatea actiunilor uneia sau mai multor filiale, are controlul activitatii acestora. Exercitarea dreptului de control permite societatii holding sa influenteze, in armonie cu interesele sale specifice, strategia si tactica societatilor comerciale.

De regula holding-ul stabileste directive obligatorii pentru societatile aflate sub controlul sau pe linie financiara, de management si de comercializare a produselor.

Cu privire la controlul exercitat in cadrul gruparilor de tip holding profesorul Dumitru Mazilu face urmatoarela precizari: "Procesul de integrare de tip holding cunoaste unele particularitati:

1. conducerea generala efectuata la nivel global al societatii, desi are o influenta majora asupra politicilor comerciale de ansamblu ale societatilor comerciale implicate, acestea isi pastreaza o anumita autonomie gestionara si functionala;

2. principalele acte de decizie ale societatilor comerciale se integreaza in politicile comerciale ale holding-ului;

3. atat optiunile tranzactionale de moment, dar, mai ales cele de perspectiva, se integreaza in viziunea strategica a managementului holding-ului." Pe baza acestor precizari, autorul citat conchide ca in cadrul unei grupari de tip holding, forma de integrare a societatilor comerciale este mai putin structurata fata de cea a gruparilor de tip trust sau concern. Dupa parerea aceluiasi autor, data fiind mensinerea unei anumite autonomii gestionare si mai ales posibilitatile de crestere a eficientei tranzactionale comerciale ale societatilor cuprinse intr-o grupare de tip holding, se pare ca acest tip de grupare castiga tot mai mult teren in procesul de integrare si concentrare a capitalurilor.

Capitalul societatii de tip holding este in mod obisnuit mult mai mic decat capitalurile insumate ale tuturor societatilor controlate. Cu toate acestea, constituirea unui holding faciliteaza finalmente achizitionarea firmelor mici si mijlocirii aflate in sfera sa de control.

Unele legislatii nationale contin dispozisii normative menite sa ingradeasca abuzurile in acest domeniul. Anglia si S.U.A. societatile controlate de un holding sunt denumite subsidiaries.

Integrarea societatilor implicate in gruparea de tip holding este relativ moderata deoarece dreptul societatii holding de a da directive obligatorii si a controla activitatea socitatilor implicate nu anuleaza integral autonomia gestionara si functionala a acestora din urma.

1.3. Gruparea de interes economic (GIE)

Cu toate ca acest tip de grupare societara este prezentat in mod concis in doctrina romaneasca[3], iar unii autori nici nu-l mentioneaza, consider ca ar trebui sa i se acorde mult mai multa atentie din partea doctrinei dar mai ales din partea legislativului romanesc. Legislativul din Romania trebuie sa aiba in vedere ratiuni istorice.

Doctrina Franceza [4] scoate in evidenta faptul ca in 1967, economia franceza era pe cale sa se deschida Pietei comune. Ori la acea data, intreprinderile franceze riscau sa nu poata suporta socul intrarii in Piata comuna.

Cea mai mare dintre ordonantele promulgate in august si septembrie 1967 au avut o finalitate de concentrare - dezvoltare. Ele au avut tendinta de a permite instaurarea intreprinderilor de talie suficienta pentru a face fata concurentei internationale (ordonanta din 23 septembrie 1967 asupra asupra redresatii economice ti financiare a marilor intreprinderi ;ordonanta din 28 septembrie 1967 asupra Comisiei operatiunilor de Bursa, loialitatea in materie de concurenta si dezvolterea pietei financiare).

Dar intreprinderile mici si mijlocii nu putea fi neglijate.

Lor li s-a oferit, gratie GIE, mijlocul de a se dezvolta fara sa-si piarda individualitatea.

Iata deci ca GIE este o entitate juridico-economica situata la limita de contact intre societatea comerciala si asociatie. Societatile comercile implicate intr-o asemenea grupare isi pastreaza autonomia gestionara si functionala, cat si identitatea de sine ca persoane juridice. In aceste conditii, initial societatile implicate in acest tip de grupare si-au reunit eforturile pentru a realiza in comun obiective economice limitate-precum: birouri de vanzare, case de import sau export, centre de cercetere etc. - pentru a le exploata in comun in vederea facilitarii realizarii obiectivului lor propriu de activitate.

Gruparilr de interes economic (GIE) au fost constituite in toate domeniile de la activitatea cele mai modest pana la cele mai comlexe (gestiunea gruparilor de societati) si mai prestigioase.

In planul principiilor GIE se manifesta ca o renastere a libertatii contractule. De fapt, contrar politicii aplicate de legea din 1966 la SARL si societatile anonime, Ordonanta din 1967 stabileste o structura lejera, lasand celor interesati grija de a completa statutul legal prin stipulatii contractuale adaptate nevoilor lor. Totul sau aproape totul este aici licit, in timp ce rolul vointei individuale este redus in SARL (SRL in dreptul roman) si in societatile anonime, si nu prezinta o importanta notabila decat in societatile civile, societatile in nume colectiv si, de la aparitia legii franceze din 3 ianuarie 1994, societatile pe actiuni simplificate.

Ca urmare, GIE[6] se deosebesc de societatile comerciale propriu-zise deoarece nu urmaresc in mod necesar sa constituie un capital social ca instrument economic de realizare a finalitatii pentru care au fost create. Totodata se deosebesc si de asociatia propriu-zisa prin aceea ca dobandesc personalitate juridica chiar daca nu au un patrimoniu autonom. Calitatea lor de persoane juridice dobandita pe fondul absentei unei autonomii patrimoniale - care este de esenta subiectului colectivde drept - face ca societatile implicate in constituirea gruparii sa aiba o responsabilitate nelimitata si solidara pentru obligatiile asumate de grupare.

Sa nu uitam ca aceasta creatie originala a dreptului francez a inspirat grupul european de interes economic (GEIE) si legislatiile interne care au introdus-o in statele membre ale Uniunii europene.