SANCTIONAREA CONCURENTEI neloiaLE

Sanctionarea concurentei neloiale se face prin mijloace:

- de drept penal, legea calificand unele acte neloiale ca fiind infractiuni;

- de drept civil, prin actiunea in concurenta neloiala;

- contraventionale

1. Infractiunea de concurenta neloiala prevazuta de Legea nr. 11/1991

1.1. Obiectul juridic

Obiectul juridic general al infractiunii prevazuta de Legea nr. 11/1991 il constituie relatiile sociale care privesc desfasurarea normala a activitatilor economice

Obiectul juridic special il constituie ocrotirea activitatilor industriale sau comerciale impotriva procedeelor ilicite de captare a beneficiarilor prin inducerea in eroare a acestora

1.2. Obiectul material

Infractiunea examinata are un obiect material, ce poate consta in:

- produsele purtand desene, modele industriale, embleme, ale altui comerciant;

- materialele publicitare si ambalajele care imita concurentul;

- marfurile contrafacute sau pirat;

- rezultatele unor expermentari;

- marfurile, serviciile purtand mentini false privind marcile, brevetele de inventie, indicatiile geografice, originea si caracteristicile.

1.3. Subiectul infractiunii

Infractiunea prevazuta de Legea nr. 11/1991 poate fi savarsita de orice persoana, care este in majoritatea cazurilor un concurent.

Participatia este posibila atat in forma pluralitatii de subiecte active nemijlocite (coautori), cat si in forma pluralitatii de subiecte active mijlocite (instigatori, complici).

Subiectul pasiv principal este statul, iar cel secundar orice persoana afectata, inclusiv consumatorul.

1.4. Latura obiectiva

Infractiunea de concurenta neloiala presupune savarsirea uneia din urmatoarele actiuni:

a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj

b) punerea in circulatie de marfuri contrafacute si (sau) pirat,

c) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

d) divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert, daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;

e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamaantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinaand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice;

g) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vaanzarea unor marfuri ori servicii purtaand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare - si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului.

In cazul de la lit. a nu este vorba de folosire ilicita a unor semne distinctive protejate ale altuia, ceea ce ar reprezenta infractiune de contrafacere, ci folosirea semnelor distinctive ale altuia in scopul crearii de confuzie.

Pentru a fi realizata latura obiectiva a infractiunii trebuie indeplinite cateva conditii esentiale:

- in cazul actelor de la lit. a cerinta esentiala este ca acestea sa fie de natura a crea confuzie ;

- comercializarea sanctionata de lit. b, trebuie sa aduca atingere titularului marcii si sa induca in eroare consumatorul asupra calitatii produsului;

- scopul folosirii rezultatelor despre care vorbeste lit. c trebuie sa fie unul comercial;

actele sanctionate la lit. g trebuie sa fie facute in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

Urmarea actiunilor care alcatuiesc elementul material este crearea unei situatii prejudiciabile activitatilor economice, prin folosirea unor procede neleale in castigarea si mentinerea clientelei.

1.5. Latura subiectiva

Infractiunea se savarseste cu intentie directa legea cerand in unele cazuri ca fapta sa aiba drept urmare inducerea in eroare consumatorilor, comerciantilor sau beneficiarilor. Nu este necesar insa ca scopul urmarit sa fi fost realizat.

1.6. Consumarea

Tentativa nu este pedepsita. Infractiunea este consumata in momentul savarsirii oricauia din actele prevazute de textul art. 5.

Sanctiunea este inchisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda de la 25 000.000 lei la 50.000.000.

1.7. Aspecte procedurale

Actiunea penala se pune in miscare la plangerea partii vatamate ori la sesizarea Camerei de comert si industrie sau a altei organizatii profesionale ori la sesizarea persoanelor imputernicite de Oficiul Concurentei.

In legatura cu acest text s-a ridicat problema daca prin 'plangerea partii vatamate' se intelege 'plangerea prealabila'. Raspunsul este unul pozitiv, aflandu-ne in prezenta unui caz special in care opereaza atat principiul disponibilitatii cat si principiul oficialitatii avand in vedere posibilitatea de a introduce plangerea de catre organizatiile profesionale, camera de comert si industrie sau persoanele imputernicite de Oficiul Concurentei (actiunea penala se pune in miscare din oficiu).

Partea vatamata trebuie sa introduca plangerea in termen de 2 luni de la data cand a cunoscut faptuitorul.

Competenta cu judecarea plangerii este, potrivit art. 7 al Legii nr. 11/1991, tribunalul locului savarsirii faptei sau in a carui raza teritoriala se gaseste sediul paratului sau inculpatului, iar in lipsa sediului competent este tribunalulu domiciliului paratului sau inculpatului.

In literatura juridica s-a sutinut ca intenta legiuitorului a fost ca prin tribunal sa se refere la 'instanta' si deci competenta ar fi judecatoria. Ideea nu a fost impartasita nici de doctrina, nici de practica , competenta solutionarii cauzei revine tribunalului.

Prin completarea adusa de Legea nr. 298/2001, se acorda puteri de investigatie in aplicarea legii, Oficiului Concurentei, puteri care sunt cele prevazute de art. 39-46 ale Legii nr. 21/1996. Se subintelege deci ca se extind atributiile Oficiului Concurentei si la practicile concurentiale neloiale, nu numai la cele anticoncurentiale. Aceasta inseamna ca la primirea unei cereri sau plangeri denuntand o practica neloiala , Consiliul Concurentei, respectiv Oficiul Concurentei, examineaza daca aceasta prezinta suficient temei de fapt si de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigatii. In urma acesteia Oficiul Concurentei poate sesiza instanta, punand in miscare actiunea penala.

2. Infractiunea de concurenta neloiala reglementata de art. 301 din Codul penal

Textul de lege, amintit mai sus, are aplicare in mica masura datorita caracterului derogator al legii speciale (Lege nr.11/1991) . Avand in vedere ca art. 301 C.pen. este in vigoare, dupa cum s-a aratat aterior[9] , el va fi analizat si in cele ce urmeaza .

Obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale care privesc relatiile economice, interesele producatorilor si consumatorilor fata de punerea in circulatie a unor produse de origine si calitate necorespunzatoare.

Obiectul material il constituie bunurile asupra carora se actioneaza in vederea punerii in circulatie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false sau aplicarii pe produsele puse in circulatie a unor mentiuni false privind brevetele de inventii.

Autor al infractiunii poate fi orice persoana. Este posibila participatia sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii.

Subiect pasiv principal este statul, avand in vedere ca este afectata in primul rand economia iar statul are in acest domeniu obligatii constitutionale.

Subiect pasiv secundar poate fi o persoana fizica sau juridica care este producator sau comerciant, precum si consumatorul.

Situatia premisa o constituie existenta unor produse care poarta denumiri de origine sau indicatii de provenienta reale sau mentiuni reale privind brevetele de inventii, nume comerciale ori denumirea unor organizatii comerciale ori industriale.

Latura obiectiva are ca element material urmatoarele modalitati:

a) fabricarea sau punerea in circulatie a unor produse care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false. Fabricarea presupune activitatea de confectionare a unui produs. Punerea in circulatie consta intr-un act prin care se introduce in comert produsul care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false.

b) aplicarea pe produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de inventii. Aplicarea presupune inscrierea unor mentiuni, prin stampilare, stantare, pe eticheta sau ambalaj.

c) folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor oranizatiilor de comert ori industriale odata cu punerea in circulatie a unor produse.

Elementul material al laturii obiective nu poate fi deci decat o actiune.

Urmarea imediata o reprezinta crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale ocrotite, afectand agentii economici aflati in concurenta dar si consumatorii.

Infractiunea se realizeaza cu intentie directa si in scopul inducerii in eroare a beneficiarilor cu privire la calitatea, denumirea, provenienta etc a produsului.

Infractiunea se consuma in momentul realizarii actiunii care formeaza elementul material si producerii urmarii imediate. Daca infractiunea imbraca forma continuata, ea se consuma in momentul incetarii ultimului act.

Tentativa nu se pedepseste.

Pedeapsa este inchisoarea de la o luna la doi ani sau amenda.

3. Actiunea in concurenta neleala ca actiune in responsabilitate delictuala

3.1. Natura juridica. Caractere

Actiunea in concurenta neloiala isi gaseste fundamentul, pe de o partea, in protejarea dreptului la clientela (care nu este un veritabil drept subiectiv), iar pe de alta parte, in faptul generator de raspundere civila, constand intr-un abuz de drept - potrivit unei opinii - sau in incalcarea unei obligatii legale pentru comerciant.

De-a lungul timpului au existat mai multe opinii cu privire la natura juridica a acestei actiuni:

doctrina franceza a considerat-o un fel de actiune reala, intre actiunea posesorie si cea in revendicare ce protejeaza un drept de proprietate[14];

mijloc de apararea fondului de comert, teza comercialista;

in prezent ea e calificata ca fiind o actiune in responsabilitate delictuala de tip de special, deoarece se apropie foarte mult de actiunea de raspundere delictuala iar prin reglementarea speciala si prin raporturile reglementate, ea capata un caracter special .[15]

Fundamentul actiunii ramane atat in jurisprudenta romana cat si in cea franceza articolele reglementand raspunderea civila delictuala: 998 C.civ. roman si art. 1382 C. civ. francez.[16] De altfel, legea 11/1991 face trimitere la aceasta, prevazand in art.9, ca atunci cand una din faptele prevazute de art.4 si 5 cauzeaza daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este in drept sa se adreseze instantei competente cu actiune in raspundere civila corespunzatoare.

Actiunea in concurenta neloiala are urmatoarele caractere:

- este una in realizarea unui drept imbracand in principal forma actiunii de interzicere, prin care se cere instantei sa oblige pe parat sa se abtina de la anumite fapte;

- caracter reparator atunci cand s-a creat un prejudiciu patrimonial ori moral, sau cand au fost insusite in mod ilicit documente confidentiale.

3.2. Conditiile de admisibilitate a actiunii in concurenta neloiala.

3.2.1 Consideratii generale

Plecand de la opinia unanim acceptata astazi ca actiunea in concurenta neloiala este una in raspundere civila, discutii au aparut cu privire la necesitatea indeplinirii tuturor conditiilor cerute pentru ca aceasta sa fie angajata: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si vinovatia. Solutia si opiniile doctrinare in acest sens sunt criticabile. Pentru crearea unei stari de confuzie, de exemplu, nu e nevoie de existenta prejudiciului, iar o actiune in concurenta cu scopul de a interzice fapta este justificata. Cu toate acestea, este de mentionat decizia Curtii Supreme de Justitie[17] care stabilea ca 'avand in vedere elementele concurentei neloiale (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si vinovatia persoanei raspunzatoare) nu se poate retine culpa paratei in imprimarea unui simbol pe pungi. () deoarece parata nu s-a manifestat culpabil cu scopul de a stimula comertul propriu in dauna comertului reclamantei.'

Deoarece prin actiunea in concurenta se poate solicita incetarea, inlaturarea actului neloial sau 'despagubiri pentru daunele pricinuite', in functie de caracterul actiunii conditiile de admisibilitate ale acesteia sunt diferite, fara a fi necesara intrunirea cumulativa a tuturor elementelor.

3.2.2. Fapta ilicita

Potrivit dreptului civil, fapta ilicita este orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane. In practica judecatoreasca, fapta ilicita a fost apreciata in mod extensiv in sensul ca ea poate afecta nu numai un drept subiectiv dar si interesele anumitor persoane.

In cazul actiunii in concurenta neloiala a fost admisa, aproape unanim, opinia lui P. Roubier, ca ea sanctioneaza incalcarea unei obligatii si nu a unui drept. Opinia contrara sustine ca actul de concurenta neloiala constituie incalcarea dreptului asupra fondului de comert si asupra clientelei.

Ceea ce este important in calificarea unui act ca neloial este natura mijloacelor utilizate, care sunt apreciate fie prin prisma moralei si a principiilor generale de drept, fie prin raportare la uzantele cinstite. Astfel, fundamentul sanctionarii actului neloial difera in functie de sistemul legislativ:

teoria formalista pleaca de la ideea ca se incalca o dispozitie speciala [20];

sistemul francez sanctioneaza actul neloial ca fiind o incalcare a unei obligatii morale, iar jurisprudenta a fost consecventa in aplicarea principiului raspunderii civile delictuale;

fundamentul poate fi incalcarea unei obligatii sociale, avand in vedere definirea concurentei neloiale de catre Conventia de Uniune la Paris pentru protectia proprietatii industriale defineste concurenta neloiala prin raportare la uzantele cinstite .

Sistemul roman este unul mixt, imbratisand atat teza formalista - prin sanctionarea unor fapte (prevazute in art 4 si 5 ale Legii nr. 11/1991) - cat si ideea incalcarii unei obligatii sociale , legea romana definind concurenta neloiala la fel ca si Conventia de la Paris.

Avand in vedere ca un act este considerat ilicit numai cand este contrar legii si se incalca un drept subiectiv, iar in cazul concurentei neloiale nu se intampla acest lucru, actiunea in concurenta trebuie privita ca o modalitate a celei in raspundere civila delictuala. Astfel, pentru promovarea unei actiuni in concurenta nu trebuie sa se savarseasca neaparat o fapta ilicita in sensul dreptului civil, ci un act reprobabil, contrar uzantelor cinstite. De altfel, fapta ilicita ( in sensul de incalcare a unui drept subiectiv) este sanctionata penal de lege in art. 5. Printre practicile concurentiale cinstite se afla: pregatirea marfurilor pentru vanzare prin ambalare, etichetare, sondarea pietei, participarea la targuri, reclama comerciala etc

Practica judecatoreasca s-a pronuntat si ea in acest sens, aratandu-se ca 'imprejurarea ca art.9 din lege, care se refera la raspunderea civila, face trimitere la faptele prev.in art.4 si 5 (contraventii si infractiuni), nu este de natura a conduce la ideea ca sesizarea instantei civile trebuie sa se faca numai dupa ce fapta a fost constatata ca fiind contraventie sau infractiune, asa cum eronat a retinut instanta de fond. A accepta un asemenea punct de vedere ar insemna pe de o parte a face inutile disp.art.3 din lege, ce reglementeaza distinct cele trei raspunderi (civila, contraventionala sau penala) iar pe de alta parte, din nici o dispozitie a legii nu rezulta conditia ca pentru a sesiza instanta cu actiunea in raspundere civila, fapta trebuie constatata in prealabil, contraventional sau penal.' [21]

Avand in vedere ca actiunea in concurenta neloiala este o modalitate a celei in raspundere delictuala, conditia existentei unei fapte ilicite nu trebuie indeplinita stricto sensu, fiind suficienta savarsirea unui act reprobabil, contrar uzantelor cinstite.

3.2.3. Prejudiciul

Prejudiciul ca element al raspunderii civile delictuale consta in rezultatul, in efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana (un animal sau lucru)

In cazul actiunii in concurenta, prejudiciul nu poate fi intotdeauna cuantificat el constand in indepartarea clientelei si scaderea cifrei de afaceri, deci o scaderea a profitului. Pierderea clientelei poate fi relativa, clientii trecand la un alt fond de comert, sau absoluta in cazul in alterarii imaginii si pierderii intregii clientele[23].

In practica pot fi intalnite doua situatii:

a) in cazul actiunii in concurenta prin care se cere incetarea unor acte neloiale si nu obligarea la daune-interese, nu este necesara existenta si doevedirea unui prejudiciu.

b) atunci cand se solicita acordarea de daune-interese se pune problema cuantificarii prejudiciului patrimonial sau moral despre care vorbeste art. 9 al Legii nr. 11/1991.

In dreptul civil roman, prejudiciul trebuie sa fie cert, actual sau viitor. Prejudiciul eventual in opinia majoritara nu justifica acordarea de despagubiri. In dreptul concurentei s-a sustinut, in jurisprudenta franceza si unii autori, ca o actiune in concurenta, prin care se cer daune, poate fi admisa in prezenta unui prejudiciu eventual sau chiar daca el este inexistent. Astfel, Y. Eminsecu afirma ca prejudiciul eventual este considerat suficient in cazul actiunii in concurenta neloiala. T. R. Popescu apreciaza de asemenea ca 'victima poate sa ceara justitiei sa faca sa inceteze faptele ce constituie concurenta si despagubiri chiar pentru un prejudiciu eventual (afectarea clienetelei) sau moral.'

Solutia este, in opinia noastra, una intermediara. Nu se poate sustine acordarea despagubirilor pentru un prejudiciu eventual deoarece - pe langa longevitatea principiului in dreptul civil - s-ar da nastere la arbitrariu si abuzuri procesuale. Dupa cum s-a aratat, prejudiciul care apare in cazul unui act neloial este afectarea clientelei, prejudiciu care, in opinia noastra, daca exista el are caracter cert, el fiind sigur atat in privinta existentei, cat si in privinta posibilitatii de evaluare. Acesta din urma este probabil motivul pentru care s-a apreciat ca ne aflam in prezenta unui prejudiciu eventual, desi cuantificarea se poate face printr-o expertiza care sa stabileasca diferenta dintre cifrele de afaceri avute anterior si ulterior savarsirii actului neloial.

Aceasta este si opinia Curtii Supreme de Justitie care a decis ca 'instanta de fond avea obligatia sa puna in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize tehnico-contabila, asa cum obligau dispozitiunile art. 129 si 130 din Codul de procedura civila, expertiza care trebuia sa stabileasca daca tarifele practicate de paaraata pe anumite trasee sunt socotite inechitabile in raport cu cele practicate de societatea reclamanta, care apar ca disproportionate fata de serviciile efectuate si costurile reale de productie. Un asemenea exces de comportament, abuziv al intreprinderii care practica preturi inferioare celor de cost, in scopul de a elimina concurentii, ar fi justificat scopul penetrarii pe piata, prin destabilizarea competitorilor, care nu izbutesc sa suporte rabaturi corespunzatoare in favoarea propriei clientele. La fel, trebuia stabilita prin aceasta expertiza perioada in care s-a manifestat comportamentul abuziv al societatii paaraate si daca in aceasta perioada aceasta a suferit pierderi.'

Un altfel de prejudiciu se poate datora folosirii rezultatelor unor experimente sau divulgarii unor secrete ( art. 5 lit c,d,e, al Legii nr. 11/1991), caz in care dovedirea existentei sale si cuantificarea este mai usoara.

Concluzionand, actiunea in concurenta neloiala prin care se cer depagubiri, este admisibila numai cand prejudiciul este cert (actual sau viitor), deoarece afectarea clientelei este un prejudiciu sigur ca existenta si evaluabil atunci cand ea s-a produs in realitate. Pe de alta parte daca nu exista un prejudiciu material cert, ci doar un risc de confuzie, se poate utiliza actiunea in incetare si se impiedica indepartarea clientelei. Mai mult, art. 9 al Legii nr. 11/1991 permite celui prejudiciat sa solicite daune morale atunci cand ii este afectata credibilitatea.

Ideea repararii daunelor morale a fost intr-o prima etapa respinsa categoric de doctrina socialista. In momentul de fata, acordarea despagubirilor pentru un prejudiciu nepatrimoial apartine instantelor, care au libertate totala in aprecierea existentei si intinderii prejudiciului.

Repararea prejudiciului se face potrivit principiului general al repararii integrale de catre autor, care va acoperi atat prejudiciul efectiv - damnum emergens - cat si beneficiul nerealizat - lucrum cessans. In principiu repararea se face in natura (de exemplu restituirea documentelor confidentiale potrivit art. 6 al Legii nr. 11/1991), iar cand nu mai este posibil prin echivalent.

Alineatele 2 si 3 ale art. 9 din Legea nr. 11/1991 stabilesc raspunderea solidara a comerciantului cu salariatul sau, care a savarsit actul de concurenta neleala in exercitiul atributiilor sale, precum si a persoanelor care au cauzat impreuna prejudiciul.

3.2.4. Legatura de cauzalitate

Prejudiciul trebuie sa se datoreze faptei concurentului, fara o legatura de cauzalitate neputand obliga pe cineva la despagubiri pe care nu le datoreaza.

Problema legaturii de cauzalitate se pune numai in cazul actiunii in concurenta neloiala prin care se cere acoperirea unui prejudiciu, nu si atunci cand aceasta urmareste incetarea unor acte.

In materia concurentei comerciale stabilirea legaturii de cauzalitate este mai greu de facut decat in dreptul civil, avand in vedere multitudinea relatiilor economice pe care cel ce invoca un prejudiciu le are pe piata. Nu este usor de stabilit daca o fapta care poate avea caracter neloial a creat prejudiciul sau acesta se datoreaza unor elemente de conjunctura existente pe piata.

Dintre criteriile propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate cel mai raspandit in literatura este sistemul cauzalitatii necesare. Potrivit acestuia, cauza este fenomenul care precedand efectul, il provoaca in mod necesar.[27] Nu sunt deci in raport de cauzalitate cu prejudiciul acele fapte care au reprezentat numai conditii pentru defasurarea actului neloial cauzator de paguba. Instantele judecatoreasti au inclus si aceste conditii in categoria factorilor contributivi, cu rol cauzal.

In practica, pentru a stabili care din faptele produse au avut rolul de a cauza prejudiciul se apeleaza de cele mai multe ori la expertize contabile sau de alta natura, prin care se urmareste delimitarea, pe baza probelor administrate, a cauzelor principale , secundare sau concomitente, care au determinat producerea prejudiciului.

In concluzie, judecatorul este suveran in a aprecia elementele furnizate de comerciantul reclamant si poate retine o atenuare a responsabilitatii concurentului daca factorii care au concurat la pierderea clientelei sunt diversi

3.2.5. Vinovatia

Concurenta neloiala este, datorita naturii mijloacelor utilizate, o forma speciala de conduita culpabila. Astfel, un act neloial presupune el insusi existenta unei forme de vinovatie. Pornind de la acest principiu, s-a pus problema daca este suficienta culpa, ca forma de vinovatie, sau trebuie sa existe rea-credinta, practic un element intentional. Doua au fost ideile exprimate:

- concurenta neloiala presupune rea-credinta (intentie) si

- concurenta neloiala culpabila care exista si in lipsa elementului intentional, amandoua fiind sanctionabile.

In materia dreptului concurentei prin rea-credinta s-a inteles intentia de a crea un prejudiciu prin acapararea clientelei in mod neloial. Aceasta inseamna ca un concurent actioneaza cu rea-credinta atunci cand cunoaste ca fapta sa este contrara uzantelor cinstite si urmareste ca prin ea sa preia clientela altuia. In sistemul roman de drept, buna credinta se prezuma, potrivit art. 1899 alin. 2 C.civ..

Culpa este forma de vinovatie care presupune doar usurinta (autorul apreciaza fara temei ca nu se va crea risc de confuzie) sau neglijenta (autorul actului nu prevede rezultatul faptei desi putea sa o faca).

Reaua credinta este considerata de regula o conditie importanta a concurentei neloiale. Astfel, s-a decis ca 'reaua credinta nu a fost dovedita, motivarea instantei cu privire la acest aspect este redusa la actul incheiat de Camera de Comert si Industrie care doar 'apreciaza' ca paaraata nu-si acopera costurile cu incasarile ceea ce 'ar incalca uzantele comerciale obisnuite', fara a verifica si a dovedi ca preturile practicate de paaraata sunt inferioare pretului de cost, in scopul eliminarii concurentilor.' Solutia care trebuie aleasa in aprecierea actului neloial, din punct de vedere al vinovatiei, este una nuantata:

Cazul actiunii in concurenta neloiala prin care se cere acoperirea prejudiciului

a) Atunci cand se savarseste un act neloial pentru a carui existenta chiar legea prevede intentia (de exemplu: cazul infractiunilor prevazute de art. 5 al Legii nr. 11/1991), reaua-credinta este intrinsec legata de actul respectiv.

b) Cand este vorba doar de producerea unui risc de confuzie ( de exemplu utilizarea unor semne distinctive), elementul intentional nu intra in discutie, fiind necesara doar culpa. Aceasta a fost si solutia instantei supreme romane care a decis, avand in vedere culpa, ca ' parata nu s-a manifestat culpabil, cu scopul de a stimula comertul propriu in dauna comertului efectuat de reclamanta, astfel ca, in mod corect instanta de apel a concluzionat ca faptele nu prezinta caracter de neloialitate, neputandu-se retine o disimulare prin imitatie sau alte indicatii, chiar daca culorile folosite se aseamana, fiind astfel exclus riscul de a confunda produsele puse in comercializare.[29]

c) Jurisprudenta franceza a admis uneori actiunea in concurenta chiar si in lipsa culpei in cazul reproducerii servile a unor produse si desene industriale neprotejate prin depozit. Solutiile au fost criticate pe buna dreptate, avand in vedere ca, in ciuda caracterului special al actiunii in concurenta neloiala, aceasta este o modalitate a celei in raspundere delictuala, care nu poate exista fara notiunea de vinovatie. De fapt, lipsa culpei ar putea fi interpretata ca fiind in sensul respectarii obligatiei legale de exercitare a comertului cu buna-credinta.

Cazul actiunii in incetarea unui act care creaza risc de confuzie, fara sa se fi produs un prejudiciu

Atunci cand lipseste prejudiciul s-a afirmat ca reaua-credinta este un element indispensabil al actiunii in concurenta neloiala[30]. Opinia este criticabila, cel putin dintr-un punct de vedere: in cazul actiunii in concurenta prin care se cere interzicerea unui act care creaza risc de confuzie, aceasta poate fi admisa si in prezenta doar a culpei sau chiar in absenta acesteia. De exemplu, un comerciant impacheteaza produsele in ambalaj identic cu al concurentului, fara a cunoaste existenta acestuia sau a produsului. O actiune incetare este perfect admisibila, pentru ca fara sa vrea riscul de confuzie exista.

In concluzie, chiar daca in majoritatea cazurilor actul neloial se savarseste cu rea-credinta (intentie), sunt si cazuri in care pericolul de confuzie se realizeaza fara intentie, actiunea in concurenta fiind admisibila.

3.2.6. Raportul de concurenta

O conditie prealabila pentru a fi angajata raspunderea pentru prejudiciul creat este ca actul neloial sa se fi savarsit intr-un raport de concurenta. Sunt in raport de concurenta persoanele, care, exercitand o activitate comerciala sau industriala, se adreseaza aceleiasi clientele ori domeniul de activitate este unul similar sau identic. Exista si execptii, cum este cazul afectarii bunului renume prin utilizarea numelui comercial , cand nu se cere existenta unui similaritati a domeniului de activitate.

Conditiile pentru existenta raportului de concurenta sunt urmatoarele:

activitatile comerciale sau industriale identice (similare) sa fie efectiva;

actul sa fie savarsit in scop de concurenta, obiectiv si subiectiv el sa fie savarsit in scopul de a face concurenta, de a castiga clientela.

Nu este obligatoriu sa existe o concordanta totala intre activitatile subiectilor si nici ca aceasta sa fie obiectul principal al lor de activitate.

3.2.7. Concluzii

Actiunea in concurenta neloiala este una fondata pe art. 998 C.civ. si pe art. 6 si 9 ale Legii nr. 11/1991 fiind modalitate a actiunii in raspundere civila delictuala.

Elementele care trebuie intrunite pentru admiterea actiunii in concurenta neloiala sunt apreciate cu un liberalism care de multe ori a fost criticat:

- fapta ilicita trebuie privita lato sensu, fiind una contrara uzantelor si care produce risc de confuzie;

- cand se solicita despagubiri este necesara dovedirea prejudiciului si a legaturii dintre actul neloial si acesta.

Prin exercitarea acestei actiuni se urmareste in concluzie incetarea actului de concurenta neleala si, daca e cazul, repararea prejudiciului cauzat. Aceasta din urma va fi in principal una in natura, prin restabilirea situatiei anterioare, interzicerea in viitor a actelor de concurenta neleala si suprimarea sau distrugerea materialului care a servit la savarsirea actelor de concurenta neleala. Prejudiciul patrimonial poate fi reparat si prin obligarea la plata unor despagubiri banesti.

3.3. Aspecte procesuale.

Dreptul la actiune il au atat persoanele fizice, cat si persoanele juridice care exercita un comert sau o activitate industriala, cu conditia ca intre autor si victima sa existe un raport de concurenta.

In cazul in care actul de concurenta neleala constituie o infractiune, cel pagubit se va putea constitui parte civila in procesul penal, conf.art.14, Cod procedura penala.

Articolul 9 al Legii 11 prevede posibilitatea exercitarii actiunii in concurenta atunci cand s-a savarsit o fapta prevazuta de art. 4 si 5. Aceasta dispozitie lasa deschisa calea actiunii de drept comun in cazurile care nu cad sub incidenta articolelor citate ceea ce presupune intrunirea conditiilor necesare pentru angajarea raspunderii civile delictuale aratate anterior.

Dovada concurentei neleale se face potrivit dreptului comun, prin toate mijloacele, sarcina probei revenind, in principiu, reclamantului.

Competenta in judecarea actiunii in concurenta neleala revine, conf. art.7, al Legii 11/1991, tribunalului judetean in raza caruia s-a savarsit fapta sau se afla sediul paratului sau inculpatului. In lipsa unui sediu, competenta revine tribunalului de la domiciliul paratului sau inculpatului.

Legea se aplica potrivit art.14 si strainilor care savarstesc acte de concurenta neleala pe teritoriul Romaniei.

Dreptul la actiunea civila in concurenta neleala, avand un obiect patrimonial se prescrie, potrivit art.12 al Legii 11/1991, prin trecerea unui an de la data la care cel lezat a cunoscut sau trebuia sa cunoasca dauna si pe cel care a cauzat-o, dar nu mai tarziu de 3 ani de la savarsirea faptei.

Atunci cand actul de concurenta constituie infractiune, partea lezata va putea introduce actiunea in reparatiune, fie la instanta civila, fie la instanta sesizata cu judecarea actiunii penale, prin constituirea ca parte civila.

Cand instanta civila a fost prima sesizata, reclamantul poate reveni asupra alegerii sale, daca hotararea in actiunea civila n-a fost inca pronuntata. Dupa acest moment, parasirea instantei civile nu mai este posibila, chiar daca hotararea pronuntata n-a ramas definitiva.

Chiar si in cazul in care reclamantul isi mentine alegerea in favoarea instantei civile, aceasta va suspenda judecarea litigiului pana la pronuntarea instantei sesizate cu judecarea infractiunii de concurenta neleala.

Daca cel lezat si-a exercitat dreptul de alegere in favoarea instantei penale care este sesizata si cu judecarea actiunii civile, se pot pronunta urmatoarele solutii:

in caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanta are dreptul, fie sa se pronunte prin aceeasi hotarare asupra actiunii civile si judecarea ei intr-o alta sedinta.

in caz de achitare pentru inexistenta unuia din elementele constitutive ale infractiunii sau existenta a unei cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei, instanta poate obliga la repararea daunelor, potrivit legii civile.

in caz de achitare pentru ca fapta nu este prevazuta de legea penala ori de pronuntare a incetarii procesului in lipsa unei conditii prevazute de lege, instanta penala nu solutioneaza actiunea civila, iar partea vatamata se poate adresa, prin actiune separata instantei civile.

Practica interbelica exprima opinia aplicarii si unor sanctiuni specifice, precum publicarea hotararirii. Astfel, Tibunalul Ilfov decidea in 1931 ca cererea partii lezate de a se publica in ziare, pe cheltuiala paratului, hotararea de condamnare constituie o reparatiune necesara a reputatiei proprietarului marcii uzurpate si o prevenire a consumatorilor de a nu mai cumpara produsul purtand marca imitata.

Ideea a fost preluata in Legea 11/1991 care prevede posibilitatea, in art.11, ca instanta sa dispuna publicarea hotararii in presa.

In concluzie, atunci cand instanta constata existenta unui act de concurenta neleala, va putea dispune:

obligarea comerciantului la incetarea si inlaturarea actului, precum si la plata daunelor pricinuite (art.6);

sechestrarea marfurilor si vinderea lor dupa distrugerea falselor mentiuni (art.10);

publicarea hotararirii pe cheltuiala faptuitorului.