Definitia contabilitatii

Definitia contabilitatii (qdictionar.com)

Orice persoana fizica sau juridica in viata /activitatea sa se foloseste de anumite bunuri (valori ) economice. In legatura cu aceste bunuri, persoana respectiva are drepturi si obligatii, aceasta intrucat orice valoare economica are o dubla natura: ca utilitate indicand destinatia sa si ca resursa indicand provenienta, respectiv relatiile juridice in cadrul carora s-a obtinut.

Totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoarea economica apartinand unei persoane fizice sau juridice, precum si bunurile la care se refera, constituie patrimoniul. Patrimoniul, in aceasta acceptie, se constata, are o dubla natura: economica si juridica.

Stiinta care studiaza modificarile ce au loc, in timp, in patrimoniul unei persoane juridice (organizatii), adica miscarile de valori, explicand cauzele si consecintele lor este contabilitatea. Pentru cuantificarea si evidenta acestor modificari se foloseste o anumita tehnica contabila, intervenind deci contabilitatea ca activitate practica. Asadar, in cadrul procesului general al cunoasterii, contabilitatea s-a afirmat si se manifesta in dubla ipostaza: ca activitate practica si ca disciplina stiintifica.

1 Contabilitatea ca activitate practica

Nevoia omului de a cuantifica si memora obiectele si faptele observate in mediul sau existential a dus la ceea ce se cheama evidenta. In acest sens, inca inaintea descoperirii numerelor, ei au facut diferite insemnari folosind pentru aceasta mijloace precum: pietricele (calculus, in latina) asociind fiecarui obiect sau fapt cate o pietricica, crestaturi pe bete sau pajuri, funii innodate, insemnari pe table cerate, foi de papirus, etc. Aparuse asadar o evidenta, dar intr-o forma rudimentara si avand un caracter sporadic. Cu timpul, pe masura progresului obtinut de societatea omeneasca in domeniul economic si in cel al cunoasterii, evidenta a cunoscut si ea un proces de dezvoltare, capatand un caracter tot mai organizat. Dintre momentele mai semnificative in aceasta evolutie mentionam descoperirea numerelor, trecerea de la numarat la socotit, descoperirea scrierii, inventarea hartiei si a tiparului.

Odata cu perfectionarea sa, evidenta economica a cunoscut si un proces de diferentiere, in functie de obiectul si metodele utilizate. Se delimiteaza astfel in cazul evidentei economice, cele trei forme ale acesteia: evidenta tehnic-operativa, evidenta statistica si evidenta contabila sau contabilitatea ca practica sociala.

In definirea contabilitatii, in ipostaza acesteia de activitate practica, in literatura de specialitate se intalnesc mai multe solutii. Dennis Patz grupeaza aceste solutii in paradigme:

paradigma instrumentului de masurare;

paradigma instrumentului de informare;

paradigma instrumentului de intermediere sociala.

A. Paradigma instrumentului de masurare

Potrivit acestei paradigme contabilitatea este vazuta ca o activitate de masurare cu scopul de a reflecta realitatea economica a intreprinderii.

In cadrul acestei paradigme contabilitatea este definita fie ca o arta a inregistrarilor, fie ca o tehnica de gestiune.

a) Contabilitatea ca arta

Cei ce definesc contabilitatea ca arta (a inregistrarilor contabile) au in vedere sensul de activitate umana care necesita pricepere si indemanare, maiestrie, si nu pe acel, cel mai utilizat, de activitate umana care produce valori estetice si care utilizeaza mijloace de exprimare cu caracter sensibil. Avand in vedere confuziile pe care le-ar putea provoca, definirea contabilitatii ca o arta nu se justifica.

Era de inteles considerarea contabilitatii ca arta, la un moment dat, pe parcursul evolutiei sale, atunci cand in aceasta indeletnicire, in absenta unor reguli si principii bine statuate, contabilul, "maestrul" se baza pe cunostintele empirice pentru care avea priceperea, maiestria de a le aplica. In acest sens Luca Paciolo, in 1514, vorbeste despre partida dubla in termenii "dell'arte della scriitura venezziana".

b) Contabilitatea ca tehnica

Prin tehnica se intelege, in general, un ansamblu de procedee imbinate cu o anumita maiestrie personala si aplicate in executarea unei operatiuni sau lucrari sau in practicarea unei profesiuni. Contabilitatea definita ca o tehnica este redusa numai la inregistrarile contabile (ceea ce nu e cazul). Ea este vazuta ca o tehnica de masurare (exprimare cifrica, in special in etalon valoric) a realitatii economice.

B. Paradigma instrumentului de informare

Potrivit acestei paradigme, contabilitatea este o activitate de informare, scopul sau fiind satisfacerea nevoilor informationale ale diferitelor categorii de utilizatori.

In cadrul acestei paradigme, contabilitatea este definita in principal ca un sistem informational.

a) Contabilitatea ca sistem informational

Sistemul informational este una dintre cele trei componente ale unei entitati, vazuta ca un sistem cibernetic, stand practic alaturi de celelalte doua, sistemul decizional si cel de executie, si mai mult decat atat, constituind puntea lor de legatura.

Definit drept "un ansamblu de elemente (resurse materiale si umane) care permite culegerea, prelucrarea, stocarea si comunicarea informatiilor" (I. Ionascu, 1997) , aplicabilitatea sa in luarea deciziilor depinde de calitatea componentelor sale, componente ce se prezinta astfel

resurse informationale, ce iau forma informatiilor generate, obtinute, disponibile si refolosibile, de la nivelul fiecarei functii a intreprinderii;

fluxuri si circuite informationale, ce definesc cantitatea de informatii vehiculate intre emitatorii acestora si receptori, pe o directie (drum) bine stabilita;

proceduri si mijloace de tratare a informatiei, astfel incat aceasta sa corespunda nevoilor de informare ale utilizatorilor. Acestea se concretizeaza in metode, tehnici si mijloace de culegere, inregistrare, transmitere si prelucrare, operatiile componente, suporturile materiale ale informatiilor, de a caror numar, structura si calitate depinde obtinerea unor rezultate finale in timp real.

Asadar, contabilitatea ca sistem informational, opereaza cu informatia contabila, ca resursa informationala, care circula intre producatorii si utilizatorii acesteia, pe un traseu bine conturat, fiind tratata prin proceduri si mijloace specifice (proprii). Astfel scopul prioritar al acesteia este satisfacerea nevoilor informationale ale utilizatorilor, prin reprezentarea realitatii economice (functia de masurare).

E. Horomnea, intr-o lucrarea de-a sa precizeaza: "contabilitatea reprezinta un sistem informational care cuantifica, prelucreaza si comunica informatii financiare despre o entitate economica, ceea ce permite utilizatorilor sa opteze in mod rational in procesul decizional".

In diversitatea lor, utilizatorii informatiei contabile si nevoile lor informationale se prezinta astfel:

investitorii fiind cei care furnizeaza capital, solicita informatii pentru a decide daca ar trebui sa cumpere, sa pastreze sau sa vanda. Actionarii sunt interesati de asemenea si de informatii care le permit sa evalueze capacitatea intreprinderii de a plati dividende;

angajatii si grupurile lor reprezentative (sindicate) sunt interesati de informatii privind stabilitatea si profitabilitatea intreprinderii, precum si de informatii care le permit sa evalueze capacitatea intreprinderii de a le oferi remuneratii, pensii si alte avantaje, ca si oportunitati profesionale;

creditorii financiari sunt interesati de informatii care le permit sa determine daca imprumuturile acordate si dobanzile aferente vor fi rambursate la scadenta;

furnizorii si alti creditori comerciali sunt interesati de informatii care le permit sa cunoasca daca intreprinderea va fi apta sa le plateasca la scadenta sumele datorate, daca ea este in masura sa-si continue activitatea (in special, in cazul furnizorilor pentru care intreprinderea in cauza reprezinta principalul client);

clientii sunt interesati de informatii privind continuitatea activitatii intreprinderii, in special atunci cand au o colaborare pe termen lung cu intreprinderea respectiva sau sunt dependenti de ea (ca furnizor principal);

guvernul si institutiile sale sunt interesati de informatii privind alocarea resurselor si repartizarea veniturilor, informatii necesare pentru a reglementa activitatea intreprinderilor si pentru a determina politica fiscala, precum si ca baza pentru calculul venitului national si al altor indicatori statistici similari;

publicul poate fi influentat de intreprinderi intr-o varietate de moduri si, ca urmare, acest utilizator este interesat de informatii despre evolutia recenta si tendintele legate de dezvoltarea intreprinderii si consecintele activitatilor intreprinderii asupra economiei locale.

Insusi faptul inscrierii contabilitatii printre cele trei forme ale evidentei economice (prin evidenta intelegandu-se tocmai "activitatea ce asigura informarea permanenta si precisa despre situatia dintr-un anumit domeniu" ) poate constitui un argument in plus care sa sustina definirea contabilitatii ca un sistem informational.   

Pornind de la acest scop, ce atribuie contabilitatii o functie de comunicare, si cum insasi comunicarea nu poate exista fara un limbaj, s-a ajuns la ideea definirii contabilitatii ca limbaj formalizat, respectiv ca "limbajul afacerilor" (Esnault si Hoarau, 1994)

b) Contabilitatea ca limbaj formalizat

In acest context, termenul de "limbaj" nu trebuie privit in sens strict, drept "sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele si dorintele" , ci in sens larg ca "mijloc, baza de intelegere"

Data fiind aceasta postura a contabilitatii, limbajul acesteia prezinta trei componente

sintaxa contabilitatii, ca ansamblu de reguli, metode si proceduri utilizate pentru inregistrarea operatiilor, colectarea si prelucrarea informatiilor, prezentarea si publicarea documentelor de sinteza, avand drept baza simboluri ce alcatuiesc vocabularul contabil;

semantica limbajului, ce atribuie o semnificatie aparte semnalelor transmise de contabilitatea intreprinderii;

latura practica a limbajului, priveste modul de comunicare si utilizare a informatiilor contabile.

Astazi, in contextul armonizarii si convergentei normalizarii la nivel international, putem vorbi de un limbaj contabil universal, bine fundamentat, ce prezinta avantaje de la o mai mare transparenta a activitatii entitatilor, la o facilitare a dialogului intre "actorii" pietei informatiei contabile.

Intrucat Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare defineste, drept scop al situatiilor financiare, furnizarea informatiilor pentru fundamentarea luarii deciziilor, putem spune ca aceasta paradigma este actuala si cat se poate de viabila.

C. Paradigma instrumentului de intermediere sociala

Aceasta paradigma priveste contabilitatea ca o activitate de intermediere sociala, accentul punandu-se pe consecintele pe care le are informatia contabila asupra mediului social, efecte ce nu pot fi decat dezirabile. In acest context contabilitatea apare in doua ipostaze: contabilitatea ca joc social si contabilitatea ca bun social.

a) Contabilitatea ca joc social

Contabilitatea ca joc social, isi are inceputul odata cu aparitia societatilor pe actiuni, care separa conducatorii (administratorii) unei entitati de proprietarii acesteia, fortandu-i pe cei dintai, in conditiile aparitiei si altor utilizatori, la publicarea informatiilor financiar-contabile. Aceasta i-a determinat pe manageri ca, in functie de categoria de utilizatori careia ii sunt destinate informatiile din situatiile financiare, sa le "cosmetizeze", in limitele legale, in acord cu propriul interes.

B. Colasse definea contabilitatea "ca un joc social cu actorii si regizorii sai, cu instante de normalizare si reglementare" . Principalii "actori" care participa la "jocul social" care este contabilitatea, in viziunea lui N. Feleaga si I. Ionascu, sunt

producatorii de informatii contabile: profesionistii contabili care isi desfasoara activitatea ca salariati in diferite organizatii, ca angajati in firmele de servicii contabile sau cu titlu individual;

utilizatorii de informatii contabile: din interiorul intreprinderii (managerii) si externi: investitorii (actuali si potentiali), partenerii comerciali, creditorii financiarii, salariatii, statul, publicul etc.

verificatorii (controlorii) calitatii informatiei contabile: auditori sau cenzori contabili, care prin controlul extern si independent al informatiei contabile, dau o nota de credibilitate acesteia;

"Piesa" este regizata de normalizatorii contabili, ca organisme de reglementare contabila, care au rolul de a produce norme contabile si care, vrand, nevrand, trebuie sa-si mentina o pozitie de neutralitate in fata tuturor presiunilor exercitate de diferite categorii de utilizatori ce au in vedere, de cele mai multe ori, propriul interes si nu si al celorlalti.

E. Horomnea explica ipostaza de "joc social" al contabilitatii astfel: "conflictele intre diferitele categorii de utilizatori, genereaza o anumita "glisare" sau alunecare a adevarului contabil, care, privind diferite segmente socio-profesionale, a capatat numele de joc social"

b) Contabilitatea ca bun social

Autorul mentionat mai sus, preia expresia de "bun social" asociata stiintei, in general, de catre savantul John Bernard, si o atribuie si contabilitatii datorita consecintelor acesteia: "contabilitatea inseamna ordine, rigoare, disciplina si moralitate in viata economica"

In contextul in care contabilitatea, prin insasi menirea ei, cultiva in cei ce o practica, si nu numai, valori ce nu sunt de neglijat (incredere, altruism, corectitudine, independenta, profesionalism, competenta) si mai mult decat atat, reuseste prin efectele create sa stimuleze cresterea economica, putem afirma impreuna cu profesorul Horormnea, ca ipostaza contabilitatii ca "bun social" este pe deplin confirmata.

2 Contabilitatea ca disciplina stiintifica

Statutul contabilitatii, ca disciplina stiintifica, a starnit de-a lungul timpului o serie de controverse ce se manifestau intre doua extreme: pe de o parte respingerea absoluta a stiintificitatii contabilitatii, pe de alta parte acceptarea ei ca o stiinta in faza de adolescenta (R. Mattessich, 1995) sau chiar ca o disciplina stiintifica matura (I. Ionascu, 1997) . Acestea au pornit de la existenta diverselor modalitati de a defini contabilitatea: de la cea de tehnica de gestiune si pana la considerarea contabilitatii ca stiinta.

Totusi cei mai multi cercetatori, au ajuns la concluzia ca tocmai existenta multiplelor paradigme in definirea contabilitatii confirma statutul acesteia de disciplina stiintifica matura. I. Ionascu, intr-o lucrare de-a sa , precizeaza: "contabilitatea trebuie considerata ca o disciplina matura cu mai multe teorii, componenta a stiintelor de gestiune, abordare rezultata dintr-o noua repozitionare a disciplinelor stiintifice din domeniul social".

Contabilitatea privita ca teorie stiintifica reprezinta: (1) un sistem de principii si cunostinte care explica legaturile si raporturile intre componentele patrimoniului, iar pe aceasta baza furnizeaza informatii asupra modului cum trebuie gestionat eficient patrimoniul si (2) totodata, in plan metodologic, elaboreaza tehnici de lucru pentru realizarea contabilitatii ca practica, ca sistem de culegere, de prelucrare, stocare, transmitere si analiza a informatiilor privind pozitia financiara si performanta entitatii. Aceasta reprezinta, in concluzie, "un sistem de principii care fundamenteaza modul de cunoastere si gestiune" a patrimoniului.

Contabilitatea are o istorie indelungata, drumul parcurs in evolutia sa, fiind "predominant de la practica la teorie, in cadrul caruia experienta din practica a fost cea care a anticipat si modelat teoria si metoda contabilitatii".

Prima lucrare teoretica de contabilitate apartine savantului matematician italian Luca Paciolo si a aparut la Venetia, in 1494, sub titlul "Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita". In capitolul intitulat "Tratatus de computis et scripturis" (in versiune romaneasca "Tratat de contabilitate in partida dubla") al acestei lucrari este riguros descrisa tehnica contabila venetiana, cea mai perfectionata din acea vreme.

In masura in care se accepta ideea ca prin vocatia sa, contabilitatea este o disciplina stiintifica, ea isi defineste obiectul sau de studiu si metoda sa de cercetare.