Statutul contabilitatii

Statutul contabilitatii

Este cunoscut faptul ca intreprinderea ocupa o pozitie centrala in societatile contemporane. Instrumentul prin intermediul caruia intreprinderea da socoteala mediului sau despre ceea ce face, despre pozitia sa financiara, despre performantele sale, nu este altul decat contabilitatea financiara.

Considerata adesea ca un simplu mecanism de tratare a informatiei, bazat pe aplicarea cu rutina a principiului partidei duble si a conventiilor de tip debit si credit, contabilitatea este, inainte de toate, o tehnica de reflectare, de modelare a intreprinderii, destinata sa informeze partenerii asupra functionarii sale, prin intermediul situatiilor financiare (documentelor de sinteza). Privita din acest punct de vedere, contabilitatea poate fi considerata o disciplina informationala.

Analiza statutului contabilitatii se inscrie in perimetrul unei controverse: se va vedea ca exista argumente sa consideram contabilitatea fie arta, fie tehnica, fie stiinta, fie limbaj de comunicare

Ultimele cinci decenii au fost marcate de cresterea preocuparilor multor autori de a elabora si valida o teorie a contabilitatii, ceea ce a facut ca, in timp, sa se contureze existenta mai multor paradigme in contabilitate. Astfel, profesorii Bernard Esnault si Christian Haurau, in anul 1994, au identificat cinci paradigme (abordari) fundamentale in contabilitate:

abordarea inductiva: elaborarea teoriei contabile se face prin generalizarea observatiilor furnizate de practicile contabile;

abordarea deductiva: presupune definirea prealabila a obiectivelor din care sunt deduse postulatele, conventiile si regulile contabile;

abordarea predictiva: consta in testarea metodelor si regulilor contabile, in functie de capacitatea lor de predictie a evenimentelor;

abordarea comportamentala sau psihologica: studiaza reactiile utilizatorului individual in momentul publicarii informatiei contabile si pune accentul pe pertinenta informatiei contabile in luarea deciziei;

abordarea economica: apreciaza informatia contabila ca un bun economic, supusa regulilor economiei de piata, respectiv, principiului cererii si ofertei; natura si cantitatea informatiilor publicate depind de oferta producatorilor de informatii contabile si de cererea utilizatorilor. Deoarece se considera ca o piata total libera a informatiei contabile este ineficienta, s-a impus reglementarea pietei, adica existenta normalizarii contabile, existenta de postulate, principii si norme contabile.

Astazi, contabilitatii ii revin sarcini din ce in ce mai grele. Ea cauta sa-si depaseasca limitele, fiind pusa in situatia de a descrie organizatii din ce in ce mai complexe ce opereaza intr-un mediu economic si social in continua miscare si transformare. Tocmai de aceea, contabilitatea trebuie studiata sub trei aspecte principale

ca instrument de descriere, de modelare a intreprinderilor;

ca instrument de prelucrare a informatiilor necesare acestei prelucrari;

ca practica, sau "joc social", inscrisa intr-o retea de restrictii reglementare mai mult sau mai putin stricte.