EVALUAREA STOCURILOR POTRIVIT ACTUALELOR PREVEDERI ALE LEGII CONTABILITATII

EVALUAREA STOCURILOR POTRIVIT ACTUALELOR PREVEDERI ALE LEGII CONTABILITATII

1. Notiuni si principii ale evaluarii

Evaluarea consta in cuantificarea si exprimarea prin bani, a marimii elementelor patrimoniale si a operatiilor privind miscarea acestor elemente.

Componentele evaluarii sunt:

- obiectul evaluarii il constituie structurile proprii, in cazul nostru, stocurile, precum si operatiile economice si financiare privind circuitul acestora;

- etalonul monetar reprezinta unitatea de calcul care permite masurarea si compararea valorilor economice. Banul este unitatea de valoare, o unitate de masura instabila, reprezinta o valoare a carei marime, exprimata prin puterea de cumparare, poate creste sau se poate micsora;

- compararea exprimata prin pret, care realizeaza legatura intre obiectul evaluat si banul, in calitatea sa de unitate de masura a valorii; prin mijlocirea banului, valoarea elementelor patrimoniale se exprima ca pret.

In teoria si practica de contabilitate, doua criterii stau la baza evaluarii stocurilor:

- valoarea de utilitate

- timpul

Primul criteriu considera ca valoarea trebuie sa reprezinte costul sau sacrificiul consimtit la un moment dat, pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu.

Cel de-al doilea criteriu vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, in prezent sau in viitor.

Pornind de la aceste doua criterii s-au stabilit urmatoarele principii ale evaluarii:

1) Principiul stabilitatii monetare

2) Principiul costului istoric

3) Principiul prudentei

1) Principiul stabilitatii monetare

In contabilitate, etalonul monetar, ales ca unitate de masura a situatiei patrimoniului si a rezultatelor, are un caracter instabil determinat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Pentru a depasi si aceasta limita, unitatea de masura contabila este considerata constanta.

Stabilirea unitatii de masura e discutabila in conditiile inflatiei persistente. Cantitatea de moneda (in lei), necesara evaluarii unui bun, creste prin inflatie, nu din cauza modificarii relative a bunului in raport cu altele, ci din cauza schimbarii semnificatiei etalonului.

2) Principiul costului istoric

Acest principiu consta in evaluarea elementelor patrimoniale la costul de origine sau de intrare, stabilit pe baza documentelor justificative.

In mod concret costul istoric se identifica, dupa caz, cu:

a) valoarea de utilitate pentru bunurile intrate prin aport in natura, obtinute cu titlu gratuit sau de donatie. Ea se stabileste in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru intreprindere, starea si amplasarea sa.

b) valoarea de achizitie sau costul de achizitie pentru bunurile procurate cu titlu oneros. Costul de achizitie este format din: pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrare in gestiune a bunurilor respective.

c) valoarea de productie sau costul de productie pentru bunurile produse in unitatea patrimoniala. Costul de productie cuprinde: costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumabile, celelalte cheltuieli directe de productie precum si cota cheltuielilor indirecte de productie repartizate rational (proportional cu gradul de folosire a activitatii) asupra bunului produs in unitatea patrimoniala.

3) Principiul prudentei

Discutat prin prisma evaluarii, un asemenea principiu impune o estimare cu precautie sau rezonabila a elementelor patrimoniale astfel incat sa se previna supraevaluarea activelor si veniturilor, respectiv subevaluarea pasivelor si cheltuielilor. Procedand astfel, se evita constituirea nejustificata de rezultate supradimensionare care la randul lor genereaza o de capitalizare a intreprinderii prin sarcinile fiscale mari si distribuirea de dividende fictive.

Pentru a raspunde la principiul prudentei, in contabilitate se foloseste tehnica amortizarilor si provizioanelor pentru deprecierea valorii activelor, provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli si provizioanelor reglementate. Totodata, aplicarea prudentei impune evitarea crearii de rezerve sau provizioane excesive.

2. Formele evaluarii

Problema evaluarii, in contabilitate, se pune atat in mod curent, pentru reflectarea operatiilor economice si financiare care au loc in cursul perioadelor de gestiune si care modifica marimea valorica a elementelor patrimoniale, cat si in mod periodic cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale si a elaborarii documentelor de sinteza financiar-contabila.

Evaluarea curenta se aplica in contabilitate, in cursul perioadei de gestiune, pentru a exprima valoric modificarile determinate de operatiile economice si financiare asupra elementelor patrimoniale, atat in cadrul circuitului patrimonial extern, cat si in cel intern.

Evaluarea se localizeaza in cele doua momente principale ale miscarii acestora: intrarea si iesirea din patrimoniu sau gestiune.

Evaluarea la intrare sau la prima inregistrare se bazeaza pe costul istoric, care in raport de natura elementelor patrimoniale si a operatiilor economico-financiare capata urmatoarele forme:

- valoarea de utilitate pentru bunurile intrate prin aport in natura cu titlu gratuit sau prin donatii;

- costul de achizitie pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

- costul de productie pentru bunurile produse in unitatea patrimoniala;

Pentru bunurile intrate, exprimate in moneda straina, valoarea acestora este convertita in lei la cursul zilei cand a avut loc operatia.

Evaluarea la iesire sau la a doua inregistrare se face in principiu la valoarea lor de intrare sau valoarea contabila. Daca bunurile sunt de natura stocurilor, avand valori de intrare diferite si nu exista posibilitatea de identificare a valorii lor de intrare, evaluarea la iesire se poate face pe baza:

- metoda costului mediu ponderat (CMP)

- metoda epuizarii loturilor : FIFO,LIFO, NIFO

- metoda pretului standard sau prestabilit

Metoda costului mediu ponderat

Costul unitar mediu ponderat se calculeaza ca raport intre valoarea totala a stocului initial (Si) plus valoarea totala a intrarilor (Vi) si cantitatea existenta in stocul initial (qs), plus cantitatile intrate(qi):

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicat in doua variante:

a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat dupa fiecare intrare, unde CMP este obtinut prin urmatoarea formula:

b. Varianta actualizarii CMP in functie de durata medie de stocare

Prin varianta actualizarii periodice a CMP, in conditiile cresterii preturilor prin inflatie, pretul de evaluare al stocului final este mai mic decat ultimul pret de aprovizionare, astfel ca valoarea iesirilor va fi mai mare decat in prima varianta, influentand cheltuielile de exploatare si rezultatele finale.

Metoda prima intrare- prima iesire (FIFO)

Potrivit acestei metode, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie al primului lot intrat, iar pe masura epuizarii lotului, stocurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie al lotului urmator in ordine cronologica.

Din aplicarea metodei FIFO la datele luate spre exemplificare, rezulta urmatoarea evaluare a iesirilor si stocurilor.

Prin aceasta metoda iesirile se estimeaza la valoarea de intrare in ordinea intrarii loturilor in gestiune.

Metoda ultima intrare- prima iesire (LIFO)

Potrivit acestei metode, iesirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat, iar dupa epuizarea lotului, cantitatile iesite vor fi evaluate la costul lotului anterior.

Prin aceasta metoda iesirile se estimeaza la valoarea de intrare in ordinea inversa intrarii loturilor in gestiune.

Metoda costului standard

Potrivit acestei metode, intreprinderile in cadrul contabilitatii interne de gestiune, pot sa determine costurile si preturile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. In cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de inregistrare, cu ajutorul carora se evalueaza si inregistreaza intrarile si iesirile. Diferentele dintre costul de inregistrare si costurile efective de achizitie sau de productie se evidentiaza in conturi distincte.

Alegerea unei metode sau alteia este o problema a carei solutie este determinata de interese economice, financiare sau fiscale.

Evaluarea periodica se realizeaza, de regula, la incheierea exercitiului financiar. Ea se face odata cu inventarierea patrimoniului si intocmirea bilantului contabil. In consecinta, aceasta evaluare se diferentiaza la randul sau in:

a) evaluarea de inventar

b) evaluarea bilantiera

a) Evaluarea de inventar se face cu ocazia controlarii, prin inventar, cel putin o data la 12 luni, a existentei si a valorii stocurilor. Ea se bazeaza pe valoarea actuala numita si valoare de inventar.

Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, se apreciaza ca in multe cazuri, valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare.

In mod concret, pentru stabilirea valorii de inventar, se folosesc individual sau asociate urmatoarele metode:

♠ metoda valorii de inlocuire;

♠ metoda valorii de realizare;

♠ metoda valorii actualizate;

♠ metoda valorii de intreprindere;

♠ metoda valorii curente.

Inventarierea este necesara in doua momente:

- in cursul exercitiului, pentru controlul gestiunilor;

- la inchiderea exercitiului, pentru stabilirea situatiei patrimoniale reale si in vederea evaluarii stocurilor.

Inventarierea de control poate avea loc o data sau de mai multe ori in cursul anului, precum si in urmatoarele situatii: predarea-primirea gestiunii; constatarea plusurilor sau minusurilor in gestiune; la cererea organelor de control; in cazul comasarii unor unitati, a desfiintarii lor; in caz de forta majora (calamitati).

Fazele inventarierii sunt:

1) pregatirea inventarierii, prin care se emite dispozitia de inventariere care se inmaneaza comisiei. Ea contine gestiunea ce urmeaza a se inventaria, componenta comisiei, obiectivul si perioada inventarierii;

2) desfasurarea inventarierii, care presupune constatarea faptica a stocurilor prin masurare, cantarire si numarare. Stocurile stabilite se consemneaza in liste de inventar;

3) stabilirea si regularizarea diferentelor de inventar, faza in care plusurile

se inregistreaza ca intrari de stocuri, iar minusurile sunt imputate gestionarului, daca acesta efectueaza o gestiune defectuoasa, si se deconteaza asupra cheltuielilor, daca ele au rezultat independent de vointa cuiva.

La inchiderea exercitiului financiar, inventarierea este lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului.

b) Evaluarea bilantiera are un caracter mai complex si sta la baza inchiderii conturilor, stabilirii situatiei financiare a patrimoniului si calcularii rezultatelor. Este o lucrare contabila efectuata la inchiderea exercitiului financiar.

Pentru evaluarea bilantiera s-a adoptat valoarea neta contabila (valoarea bruta corectata cu amortizari sau provizioane). In acest scop se compara valoarea contabila cu valoarea de inventar si se retine cea mai mica, rezultand astfel doua situatii:

- valoarea de inventar este mai mare decat valoarea de intrare, caz in care stocurile au inregistrat o plusvaloare;

- valoarea de inventar este mai mica decat valoarea de intrare, caz in care stocurile au suferit o depreciere valorica, inregistrand un minus de valoare. Se recomanda constituirea unui provizion pentru depreciere.