PROCEDEE GENERALE UTILIZATE IN CALCULATIA COSTURILOR

PROCEDEE GENERALE UTILIZATE IN CALCULATIA COSTURILOR

Organizarea si conducerea contabilitatii de gestiune si calculatiei costurilor presupune utilizarea unei calculatii al carei continut si importanta difera in functie de anumiti factori care isi pun amprenta asupra activitatii economice a unei unitati patrimoniale.

Luand in considerare modul de formare a costurilor de productie procedeele de calculatie a costurilor se grupeaza astfel:

1. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte;

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in fixe si variabile;

3. Procedee de calcul a costului pe unitatea de produs, lucrarea, serviciu;

4 Procedee de calculatie a productiei de fabricatie interdependenta.

1 Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte

Pentru repartizarea cheltuielilor directe asupra zonelor (sectoarelor) si in final asupra purtatorilor de costuri se utilizeaza procedeul suplimentarii. Procedeul suplimentarii imbraca doua forme:

A)    Forma clasica

B)     Forma cifrelor relative de structura

A)    Forma clasica a procedeului suplimentarii presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

Ø      alegerea unei chei sau baze de repartizare ()

Ø      determinarea coeficientului de suplimentare.

Determinarea coeficientului de suplimentare se realizeaza conform relatiei:

unde: coeficientul de suplimentare

= cheltuieli totale de repartizat

= suma bazelor de repartizare

Ø      calculul cotei partii din cheltuielile indirecte de repartizat ce revin fiecarui purtator de cheltuieli:

sau

Procedeul suplimentarii in forma clasica prezinta urmatoarele variante:

varianta coeficientului unic sau global de suplimentare

varianta coeficientilor de suplimentare diferentiatii

varianta coeficientilor de suplimentare selectivi.

1) Varianta coeficientului unic sau global de suplimentare. In aceasta varianta pentru repartizarea unei intregii categorii cheltuielile indirecte se utilizeaza un singur coeficient de suplimentare. Varianta se aplica pentru repartizarea cheltuielilor cu intretinerea si functionarea utilajelor (CIFU) a cheltuielilor comune sectiilor cat si a celor generale a intreprinderii.

2) Varianta coeficientilor de suplimentare diferentiati. In aceasta varianta se calculeaza coeficientul de suplimentare pe fiecare fel de cheltuiala si subgrupa de cheltuiala in raport de un alt criteriu.

3) Varianta coeficientilor de suplimentare selectivi presupune folosirea unor coeficientii de suplimentare care difera nu doar de la o categorie de cheltuielii indirecte la alte categorii de cheltuieli indirecte, dar si de la o sectie la alta. Unele produse parcurg itinerariul tehnologic de fabricatie in anumite sectii de productie, iar altele prin alte sectii. Exista produse care parcurg itinerariul tehnologic prin toate sectiile astfel cheltuielile de regie ale anumitor sectii de productie vor trebui repartizate numai asupra acelor produse care au suportat operatii tehnologice de fabricatie in acea sectie.

B) Forma cifrelor relative de structura. Aceasta forma a procedeului suplimentar

presupune parcurgerea urmatorilor pasii:

Ø      alegerea unei baze sau chei de repartizare

Ø      calculul ponderii bazei de repartizare () corespunzatoare pentru fiecare obiect de calculatie ( i ) in totalul bazei de repartizare

Ø      determinarea cotelor de cheltuieli indirecte ( ) ce revin fiecarui obiect de calculatie ( i ) prin ponderea cheltuielilor totale de repartizat cu ponderea ():

Procedee de delimitare a cheltuielilor de productie in cheltuieli fixe si variabile

Procedeul de separare a cheltuielilor de productie in fixe si variabile apare ca necesar in cazul metodei direct costing pentru cheltuielile de regie mixte. De asemenea acest procedeu nou apare ca fiind necesar si pentru elaborarea antecalculatiei sau bugetelor de costuri indirecte in cazul aplicarii costurilor clasice sau al metodei costurilor standard. Se pot utiliza urmatoarele procedee privind delimitarea cheltuielilor de productie in fixe si variabile:

a) Procedeul celor mai mici patrate implica parcurgerea urmatoarelor etape:

1) Calcularea volumului mediu al productiei pentru perioada de baza luata in calcul:

unde n = numarul perioadelor de gestiune

= valoarea productiei medie

= valoarea productiei

i = numarul lunilor luate in calcul

2) Calcularea cheltuielilor medii aferente perioadelor de gestiune care se iau in calcul:

cheltuieli medii

= cheltuieli ale perioadei ale productiei obtinute luate in calcul

n = numarul perioadei de gestiune

3) Determinarea abaterilor ( ):

4) Determinarea abaterilor () unde se calculeaza ca diferenta intre:

unde = valoarea abaterii volumului productiei fata de volumul mediu al productiei

= abaterea cheltuielilor de productie fata de volumul mediu al cheltuielilor de productie

5) Determinarea cheltuielilor variabile unitare:

unde = cheltuieli variabile unitare

xy = produsul dintre abaterile de productie si cheltuieli de productie

abaterea patratica a volumului productiei

6) Determinarea cheltuielilor variabile totale:

unde: Cv = cheltuieli variabile totale

= productia programata a fi realizata intr-o perioada de gestiune.

7) Determinarea cheltuielilor fixe se face in functie de ultima perioada de gestiune luata in calcul (sau orice alta perioada de gestiune luata in calcul):

Cf = cheltuieli fixe

= cheltuieli realizate in ultima perioada de gestiune

Cheltuieli fixe se considera a se mentine la acelasi nivel si in perioada curenta de gestiune (ele nu sunt dependente de evolutia volumului de productie).

b) Procedeul punctelor de maxim si minim presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

1) Determinarea cheltuielilor variabile unitare:

2) Determinarea cheltuielilor fixe in functie de ultima perioada de activitate care se ia in calcul considerate a se mentine la acelasi nivel si in perioada curenta de gestiune, costurile fixe nefiind dependente de evolutia productiei:

3) Cheltuielile variabile aferente productiei programate in perioada curenta de gestiune:

4) Cheltuielile totale aferente perioadei curente de gestiune:

c) Procedeul analitic este utilizat atunci cand nu exista informatii cu privire la conturile de productie ale perioadelor anterioare si astfel nu se pot utiliza procedeele prezentate mai sus. Procedeul analitic este utilizat si in situatia in care datele referitoare la conturile de productie ale perioadelor precedente reflecta o alta evolutie a conturilor decat una liniara. Procedeul analitic presupune colaborarea personalului care este insarcinat cu probleme legate de calculatia costurilor cu inginerii tehnologii. Se realizeaza astfel o analiza aferenta a oricarei cheltuieli pentru a se vedea care este comportamentul acesteia in raport cu evolutia volumului fizic al productiei. Se stabileste astfel o caracteristica fiecarei cheltuieli fixe, variabila, mixta, etc.

3 Procedee de calcul al costului pe unitatea de produs, lucrare, respectiv serviciu

In activitatea practica se cunosc urmatoarele procedee de calcul a costului pe unitate de produs:

A.     Procedeul diviziunii simple

B.     Procedeul cantitativ

C.     Procedeul coeficientilor de echivalenta

D.     Procedeul echivalarii produsului secundar cu o cantitate data de produs principal

E.      Procedeul valorii ramase

A.     Procedeul diviziuni simple se utilizeaza in cadrul productiei omogene iar costul unitar

se determina conform relatiei:

unde: = costul unitar

cheltuieli de productie pe articole de calculatie

Q = cantitatea de productie ce formeaza obiectul calculatiei

Acest procedeu are o arie restransa de aplicabilitate limitandu-se doar la acele unitatii care fabrica un singur produs fara sa apara semifabricate sau productie neterminata la sfarsitul perioadei de calcul al costului unitar. Exemplu: unitatile producatoare de energie electrica, centrala termica, sectie de transport. Ca urmare procedeul se aplica in acele unitatii cu productie perfect omogena, caz rar intalnit in productia industriala moderna.

B. Procedeul cantitativ se utilizeaza pentru calculul costului unitar in cazul produselor obtinute simultan din acelasi procedeu tehnologic avand aproximativ aceeasi valoare de intrebuintare si care sunt considerate in totalitate produse principale. Prin perfectionarile aduse tehnologiei de fabricatie s-a putut ajunge la valorificarea superioara a materiilor prime obtinandu-se concomitent in stadii succesive de prelucrare mai multe produse. Acest tip de productie se numeste productie simultana. Procedeul se utilizeaza in industria chimica la obtinerea sodei caustice prin electroliza clorurii de sodiu, fabricarea semicocsului, etc. Se poate intampla ca nu toate produsele obtinute simultan sa fie valorificate integral. Unele produse pot prezenta pierderi tehnologice in momentul captarii, lichefierii sau imbutelierii. Procedeul cantitativ presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

a) determinarea costului mediu pe unitatea fizica de produse simultane:

= costul mediu unitar teoretic

= cheltuieli pe elemente primare de cheltuieli sau articole de calculatie "i"

= cantitatile de produse colaterale obtinute din fiecare produs "j"

i = articolul de calculatie ia valori

j = felul produselor j =

b) determinarea costului unitar efectiv pentru produsele la care intervin pierderile tehnologice, reutilizari, etc:

unde = costul unitar efectiv

= cantitatea teoretica de produs colateral j

= pierderea tehnologica.

C. Procedeul coeficientilor (indicilor) de echivalenta se aplica in productie tipo-dimensionala sau sorto-dimensionala care se caracterizeaza prin faptul ca in cadrul aceluiasi proces tehnologic si din aceeasi materie prima se obtin produse intr-o gama larga de tipuri, dimensiuni sau cantitatii diferite si ca urmare nu exista posibilitatea diferentierii cheltuielilor de productie pe tipuri de produse (industria sarmei, sticlariei, maselor plastice, rulmentilor. In industria lemnului din prelucrarea de bustenilor, rezulta sipci, grinzi, etc. Fiecare din aceste tipuri diferite de cherestea au format dimensiuni si calitatii diferite.

Metoda coeficientilor de echivalenta presupune determinarea unor caracteristici, parametrii comune tuturor sorturilor care se obtin diferentiate in acelasi timp ca nivel de la un produs la altul caracteristici care stau la baza omogenizarii productiei in scopul diferentierii cheltuielilor. Parametrii de echivalare pot fi:

Ø      tehnici ( elemente de urmatoarea natura: greutate, densitate, lungime, greutate moleculara)

Ø      economici(salarii directe, costul sectiei, costul de productie, preturile de productie a produselor realizate)

Calculatia costurilor prezinta mai multe variante:

1) varianta coeficientilor de echivalenta simpli

2) varianta coeficientilor de echivalenta complecsi

3)varianta coeficientilor de echivalenta agregati

4)varianta coeficientilor de echivalenta inversati

1) Varianta coeficientilor de echivalenta simpli presupune alegerea celui mai reprezentativ produs (produsul etalon sau de baza) si a unei caracteristici de baza comuna tuturor produselor cu sprijinul caruia se pot realiza diferentierea cheltuielilor pe fiecare produs. Varianta presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

a) se alege sortul sau produsul cel mai reprezentativ care indeplineste rolul de produs etalon;

b) calculul coeficientilor de echivalenta pentru fiecare produs ( tipodimensiune):

in care: = coeficientul de echivalenta a fiecarei tipodimensiuni (produs)

= parametrul pe fel de produs

= parametrul de baza

i = numarul de produse obtinute.

c) determinarea productiei totale exprimate in unitatii echivalente:

in care: = productia exprimata in unitatii echivalente

= cantitatea fizica dintr-un produs ; = coeficientul de echivalenta pentru fiecare produs

d) se determina costul unei unitatii echivalente prin raportarea totalului cheltuielilor directe si indirecte la productia echivalenta totala:

e) determinarea costului unitar al fiecarui produs sortimental prin inmultirea costului unitatii de masura echivalenta cu coeficientii de echivalenta:

2) Varianta coeficientilor de echivalenta complecsi echivaleaza productia luand in considerare mai mult parametrii ( doua sau mai multe criterii de echivalare). De exemplu se aleg drept parametrii de echivalare consumurile specifice si timpii de munca corespunzatorii. Varianta presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

a) se alege sortul sau produsul cel mai reprezentativ care indeplineste rolul de produs etalon

b) calculul coeficientilor de echivalenta complecsi in functie de parametrii de echivalare. In calculul coeficientilor se iau in considerare mai multe caracteristici:

c) transformarea productiei fizice in productie echivalenta:

( calculat dupa formula de mai sus)

d) se determina costul unei unitatii echivalente:

e) determinarea costului unitar al fiecarui produs sortimental prin inmultirea costului unitatii de masura echivalenta cu coeficientii de echivalenta:

3) Varianta coeficientilor de echivalenta agregati. Spre deosebire de variantele prezentate anterior in aceasta varianta se urmaresc cheltuielile in structura lor conform cu modul de formare al acestora stabilindu-se ponderea fiecarui fel de cheltuiala in totalul cheltuielilor de productie. Varianta presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

a) stabilirea ponderii fiecarui fel de cheltuiala in totalul cheltuielilor de productie:

unde: = ponderea fiecarui fel de cheltuiala in total cheltuieli

= nivelul previzional al fiecarui nivel de cheltuiala

Ch = totalul cheltuielilor de productie

j = felul cheltuielilor

b) determinarea coeficientilor simpli de echivalenta pentru fiecare produs si pe fiecare fel de cheltuiala in parte pe baza criteriului celui mai potrivit acestuia:

in care = coeficientul simplu de echivalenta al fiecarui produs la nivelul fiecarui fel de cheltuiala

j = felul de cheltuieli

i = felul produsului

c) determinarea coeficientilor de echivalenta complecsi pentru fiecare tip de produs si la nivelul fiecarei cheltuieli:

d) determinarea coeficientilor de echivalenta agregati:

e) determinarea productiei totale exprimata in unitatii echivalenta:

f) determinarea costului unei unitatii echivalente:

g) determinarea costului unitar al fiecarui produs:

4) Varianta coeficientilor de echivalenta inversati se utilizeaza in cazul in care cheltuielile de productie repartizate pe obiecte de calcul se afla in raport invers proportional fata de marimea unui anumit parametru care exprima efortul de fabricatie. Etapele de lucru sunt aceleasi insa calculul coeficientului de echivalenta pentru fiecare produs se realizeaza prin raportarea parametrului de baza la parametrul pe fel de produs conform relatiei:

= coeficientul de echivalenta inversat tipo dimensionare.

D. Procedeul echivalarii produsului secundar cu o cantitate data de produs principal se aplica in intreprinderile in care din procesul de productie se obtine un produs principal si un produs care se considera secundar daca exista posibilitatea transformarii cantitatii de produs secundar in cantitate echivalenta de produs principal in baza unei relatii de transformare. Calculul acestui cost in baza acestui procedeu presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

1) transformarea cantitatii de produs secundar in cantitate echivalenta de produs principal in baza unei relatii de transformare;

2) determinarea cantitatii teoretice de produs principal

3) determinarea costului unitar al produsului principal prin raportarea cheltuielilor totale de productie la cantitatea teoretica de produs principal;

4) determinarea costului total al produsului secundar prin scaderea din totalul cheltuielilor a celor aferente produsului principal;

5) determinarea costului unitar al produsului secundar prin raportarea costului total al produsului secundar la cantitatea reala de produs secundar.

E. Procedeul valorii ramase se utilizeaza in intreprinderile care obtin din procesul de productie simultan un produs principal si unul sau mai multe produse secundare si nu exista posibilitatea de separare a cheltuielilor pe produse cu ajutorul unui raport de transformare. Costul unitar al produsului principal se determina in baza urmatoarei relatii:

= costul unitar al produsului principal

= cheltuieli pe articole de calculatie

= cantitatea de produs secundar

= pretul produselor secundare

= cantitatea de produs principal

t = totalul produselor secundare

4 Procedee de calculatie a productiei de fabricatie interdependenta

Evaluarea si determinarea costurilor privind productia de fabricatie interdependenta se realizeaza in cadrul unitatilor cu activitate industriala in care au loc livrarii de produse reciproce, lucrari si servicii intre sectii sau ateliere. Determinarea costului productiei de fabricatie interdependenta se poate realiza utilizand urmatoarele procedee:

a) Procedeul neluarii in calcul a costurilor, livrarilor sau prestatiilor reciproce are in vedere determinarea costurilor produselor, lucrarilor sau serviciilor conditionate reciproc fara a lua in calcul costurile celorlalte produse, lucrarii sau servicii dependente reciproc atunci cand livrarile sau prestatiile reciproce au pondere nesemnificativa. Procedeul se utilizeaza in special in elaborarea antecalculatiei.

b) Procedeul reevaluarii livrarilor sau prestatiilor reciproce la costuri prestabilite cum ar fi costul standard, normat sau alt cost cunoscut. Acest procedeu se utilizeaza doar in cazul sectiilor sau atelierelor cu productie omogena.

c) Procedeul reiterarii. Reiterarea consta in efectuarea unor prelucrarii repetate si succesive de catre sectiile primitoare a unor cote partii din cheltuielile sectiilor furnizoare de produse, lucrarii sau servicii reciproce care sunt proportionale cu volumul productiei preluate de alte sectii. Preluarile se repeta pana cand influentele reciproce devin atat de mici incat pot fi neglijate.

Ponderile cantitatilor de productie livrata se determina astfel:

= ponderea cantitatii productiei livrate de fiecare sectie furnizoare fiecarei sectii beneficiare in totalul productiei respective ponderea cheltuielilor aferente productiei livrata de fiecare sectie furnizoare fiecarei sectii beneficiare in totalul cheltuielilor sectiei furnizoare

= productia livrata de catre fiecare sectie furnizoare fiecarei sectii beneficiare

= cantitatea totala de productie a sectiei furnizoare

= cheltuieli aferente productiei livrate de fiecare sectie furnizoare fiecarei sectii beneficiare

= cheltuieli totale ale sectiei furnizoare

m = sectia furnizoare

n = sectia beneficiara

Cheltuielile aferente productiei livrate de fiecare sectie furnizoare fiecarei sectii beneficiare se determina dupa relatia:

d)Procedeu algebric. Calculul costului productiei de fabricatie interdependenta se determina prin intermediul unui sistem de ecuatii liniare. Costul unitar al productiei de fabricatie interdependenta a diferitelor sectii se considera ca o necunoscuta. Sistemul de ecuatii se determina pe baza principiului: productia fiecarei sectii evaluata in functie de costul sau unitar este egala cu cheltuieli initiale ale sectiei producatoare la care se adauga prestatiile primite de celelalte sectii evaluate in functie de costul lor unitar.