Dezechilibrele economice

Dezechilibrele economice

1.Teoria echilibrului economic general

si formele lui de manifestare

Din punct de vedere teoretic, echilibrul la nivel macroeconomic reflecta acea stare a economiei in care, toate pietele sunt simultan in echilibru, fara existenta excesului de cerere sau de oferta.In conditiile economiei de piata, echilibrul economic se manifesta sub forma unei stari proprii pietei, generata de actiunea agentilor economici in calitatea lor de producatori-vanzatori si de cumparatori-consumatori. Agentii economici producatori urmaresc maximizarea profiturilor lor, in timp ce agentii economici consumatori satisfacerea trebuintelor lor. De aici si reiese esenta conceptului de echilibru economic general.

Echilibrul economic general exprima acea stare spre care tinde piata nationala in ansamblul sau (piata bunurilor economice, piata muncii, piata monetara si piata capitalului) caracterizata printr-o concordanta relativa a cererii si ofertei agregate, decalajele dintre fortele pietei nedepasind anumite limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultati, de dezechilibre.

Echilibrul economic se manifesta sub o multitudine de forme, care se clasifica dupa anumite criterii:

a)dupa modul de manifestare in timp se distinge: echilibrul economic static, care se caracterizeaza prin absenta schimbarilor si este considerat doar o ipoteza, neexistand practic in realitate ;

b) echilibrul economic dinamic, ce se manifesta prin modificarea permanenta a raporturilor dintre fortele care se confrunta, concordanta lor realizandu-se in timp, ca tendinta dominanta si care poate fi privit ca un echilibru pe termen scurt (se manifesta in conditiile unor schimbari nesemnificative sau al modificarii unor restrictii posibil de ameliorat pe termen scurt) si pe termen lung (admite posibilitatea schimbarilor in toate variabilele sistemului, progresul tuturor factorilor de productie, ceea ce presupune depasirea unor dezechilibre temporare prin atragerea unor forte de compensare existente in sistem sau in afara lui);din punctul de vedere al sferei de cuprindere (al pietelor la care se refera), echilibrul economic poate fi partial si
genera.In raport cu nivelurile agregarii economiei nationale se distinge: echilibrul microeconomic, care se refera la nivelul verigilor primare, al agentilor economici si al unitatilor administrativ-teritoriale de baza; echilibrul mezoeconomic care se refera la structurile de ramura si zone teritoriale (judete, landuri etc); echilibrul macroeconomic, care integreaza agregat primele doua forme de echilibru pe ansamblul economiei nationale si al teritoriului national.In functie de continutul proceselor economice si de modul de exprimare a rezultatelor se distinge: echilibrul economic material, care exprima acea stare de concordanta relativa intre volumul, structura si calitatea productiei (oferta globala), pe de o parte, si nevoile de consum final si de productie (cerere globala), sub aspect cantitativ, structural si calitativ,
pe de alta parte (de ex., pentru a asigura o anumita cantitate de energie electrica e necesara o cantitate determinata de combustibil, intr-o anumita structura si putere calorica); echilibrul economic valoric, care exprima concordanta relativa intre
diferite structuri valorice ale rezultatelor economice, intre acestea si eforturile depuse, si in cadrul caruia se disting urmatoarele forme speciale: echilibrul banesc (monetar), care exprima concordanta relativa dintre expresia baneasca a volumului de bunuri economice existente pe piata si cantitatea de bani aflata in circulatie; echilibrul financiar, care reflecta concordanta relativa intre sursele financiare si necesitatile de plata ale agentilor economici; echilibrul bugetar, care reflecta concordanta relativa intre veniturile si cheltuielile bugetare; echilibrul valutar, care evidentiaza concordanta relativa intre
incasarile si platile in valuta; echilibrul resurselor de munca, care exprima concordanta relativa dintre cantitatea, structura si calitatea factorului uman activ disponibil si necesitatile de resurse de munca ale utilizatorilor (mai ales ale unitatilor economice).In unitatea lor, aceste forme concrete de manifestare a echilibrului economic asigura desfasurarea procesului cresterii economice, concretizat in sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice.

Starea de echilibru economic este o expresie a compatibilitatii, a concordantei relative a deciziilor luate de agentii economici producatori si, respectiv, consumatori, aceasta mentinandu-se intr-o anumita perioada de timp, pana in momentul in care intervin factori perturbatori, cu actiune contrarie. Pentru ca economia unei tari sa se afle in stare de echilibru este necesara respectarea anumitor conditii, in cazul diferitelor piete:

a)in cazul pietei bunurilor economice oferta agregata de marfuri si servicii trebuie sa fie egala cu cererea agregata de marfuri si servicii;

b)in cazul pietei monetare oferta monetara agregata trebuie sa fie egala cu cererea monetara agregata;

c)in cazul pietei muncii oferta de locuri de munca trebuie sa fie egala cu cererea de locuri de munca la nivel macroeconomic.

Echilibrul economic general sau echilibrul macroeconomic caracterizeaza, asadar, acea situatie generala a economiei unei tari in care proportiile si corelatiile dintre marimile sau variabilele macroeconomice permit desfasurarea normala a fluxurilor reale si monetare in economie, o functionare performanta a sistemului care da satisfactie subiectilor economici. In raport de aceasta stare a economiei, a pietei nationale in ansamblu, sunt formulate si obiectivele politicii macroeconomice spre care tind toate tarile: o crestere economica pozitiva si durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea nivelului general al preturilor, balante comerciale si de plati externe echilibrate pe termen mediu si lung.Economia in orice tara este dominata de dezechilibrare.

Dezechilibrele economice sunt expresia modificarilor limitelor resurselor si tehnologiilor, a restrictiilor consumatorilor privind cumpararea de bunuri si servicii, inclusiv a unor greseli de politica economica generala pe termen lung, reflectand neconcordanta dintre cererea si oferta agregata. Dinamica fortelor care se interactioneaza confera dezechilibrelor economice un caracter permanent, normale sau anormale din punctul de vedere al intereselor agentilor economici, in calitatea lor de vanzatori, sau de cumparatori.

Dezechilibru! economic se manifesta in forma de crize economice, de deficit bugetar, somaj si inflatie.

2.Somajul si formele Iui de manifestare

Ocuparea fortei de munca in activitatile economico-sociale si somajul reprezinta modul cum functioneaza piata muncii intr-o perioada sau la un moment dat. Raportul dintre cererea si oferta de forta de munca determina ocuparea sau somajul in anumite conditii de timp si de spatiu. Problematica ocuparii si somajului constituie o latura importanta a echilibrului macroeconomic si o componenta indispensabila a politicilor marcoeconomice si macrosociale.Somajul reprezinta un fenomen social-economic concretizat dtntr-un dezechilibru important al pietei muncii, prin care apare un excedent al ofertei fortei de munca (cererea de locuri de munca) fata de cerere (oferta de locuri de munca). Someri sunt considerate persoane ce fac parte din categoria populatiei active disponibile si care doresc sa lucreze si cauta un ioc de munca retribuit, cat si aceie persoane care si-au pierdui locul de munca pe care I-au avut, precum si noile generatii de ofertati de munca, ce nu gasesc unde sa se angajeze. Somerii, in conformitate cu criteriile Biroului International al Muncii (organizatie din sistemul Natiunilor Unite), sunt persoanele de 15 ani si peste care in cursul perioadei de referinta corespund simultan urmatoarele conditii:

a .sunt apti de munca;

b. nu au loc de munca si desfasoara o activitate in scopul obtinerii unor venituri;

c. sunt disponibile de munca salariata;

d. sunt in cautarea unui loc de munca, utilizand in ultimele saptatmani diferite metode pentru a-1 gasi.
Sunt incluse, de asemenea:

a. persoanele fara loc de munca, disponibile sa lucreze, care asteapta sa fie rechemate la lucru sau ce au gasit un loc de
munca si urmeaza sa inceapa lucrul la o data ulterioara perioadei de referinta;

b. persoanele,care in mod obisnuit fac parte din populatia inactiva (copii, elevi, studenti, pensionari), dar care au declarat ca sunt in cautarea unui loc de munca si sunt disponibile sa inceapa lucrul.

Someri inregistrati sunt persoanele apte de munca, care nu au loc de munca, un alt venit legal si sunt inregistrati la oficiile fortei de munca ca persoane in cautare de lucru si care dau dovada ca doresc sa se incadreze in munca.in termenii pietei muncii, somajul este un fenomen macroeconomic opus ocuparii, reprezentand un surplus relativ de populatie activa fata de acea care poate fi angajata in conditii de rentabilitate, impuse de piata.

Pe piata muncii se pot intalni: o situatie de echilibru, care reflecta o ocupare optima a fortei de munca si o situatie de dezechilibru, care reflecta un grad de subocupare sau de supraocupare a fortei de munca.

Principalele caracteristici ale somajului sunt urmatoarele:

Nivelul, marimea sau proportia somajului Ia un moment dat, care constituie un indicator statistic ce reflecta numarul persoanelor, care nu lucreaza, in raport cu numarul total al persoanelor, care sunt apte si doresc sa lucreze. Se masoara fie in expresie absoluta (prin numarul celor neocupati din populatia activa), fie in expresie relativa (prin rata somajului). Rata somajului este raportul procentual dintre numarul somerilor si populatia activa ori ocupata, sau dintre numarul somerilor si cel al salariatilor:

unde:   

R, - rata somajului;

N5 - numarul somerilor;

Pa - populatia activa;

Po - populatia ocupata;

S - numarul salariatilor.

Rata somajului exprima ponderea persoanelor care cauta loc de munca fata de totalul populatiei apte de munca (activa, ocupata, numarul salariatilor).

Ocuparea deplina presupune o populatie ocupata in proportie de 95% sau o rata a somajului de 5%.

Ponderea persoanelor neocupate in perioada in care ele se afla in procesul de schimbare a locului de munca sau a celor care nu se adapteaza la conditiile de munca poarta denumirea de rata naturala a somajului. In functie de aceasta rata deosebim:

a. starea de subocupare a fortei de munca (cand rata efectiva este mai mare decat cea naturala, adica se iroseste munca
sociala);

b. starea de supraocupare a fortei de munca (cand rata efectiva este mai mica decat cea naturala);

c. starea de ocupare normala a fortei de munca (cand rata efectiva este egala cu rata naturala).

In procesul masurarii somajului se pot intalni asa procese ca subevaluarea somajului si supraevaluarea lui. Subevaluarea somajului presupune inregistrarea doar a persoanelor care primesc indemnizatie de somaj excluzand alte categorii ca: tinerii care incheie un ciclu de invatamant si nu gasesc loc de munca pentru a se angaja; persoane care .temporar-. nu au de lucru; persoanele aflate in somaj deghizat. Supraevaluarea somajului presupune inregistrarea ca someri si a altor categorii neindreptatite ca: persoane care, desi incaseaza ajutor de somaj, totusi nu au intentia de a se incadra in munca;persoane care au un loc de munca insa pretind ca sunt someri, intrucat lucreaza "la negru'; persoane care nu doresc sa lucreze din motive personale; persoanele care au mai multe locuri de munca determinand supraevaluarea locurilor de munca prin socotirea locurilor de munca neocupate din lipsa de oameni calificati etc.

Intensitatea somajului - gradul in care este prezenta imposibilitatea de angajare a persoanelor ce nu au loc de munca' Durata somajului - intervalul de timp din momentul pierderii locului de munca pana la reluarea normala a muncii. Deoarece durata somajului de la o persoana sau categorie de persoane la alta este diferita se impune luarea in calcul a duratei medii a somajului (care se poate calcula tinandu-se seama de numarul somerilor si ritmul intrarilor (persoanele concediate, persoanelor care au incheiat un ciclu de invatamant, persoanele casnice s.a.), respectiv, iesirilor in si din somaj (persoanele care gasesc noi locuri de munca,persoanele care prefera sa ingrijeasca copii, persoanele care emigreaza, pensionarii s.a.).

Structura sau componenta somajului releva componentele acestuia tinand seama de diferite criterii, gradul de calificare pe ramuri si subramuri economice, varsta, rasa, sex etc.

Somajul se manifesta in urmatoarele forme:

1. Din punct de vedere al intensitatii:

a.somaj total - consta in pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii;b.somaj partial - presupune diminuarea perioadei de munca, in special prin reducerea duratei zilei sau saptamanii de lucru sub cea legala;c.somaj deghizat - se refera la acele persoane care au o activitate aparenta cu o productivitate mica.

2. Conform originii somajului:

a.somaj conjunctural (ciclic) - persoanele eliberate din functie in urma declinului (crizei) economic;

b.somaj structural - persoanele eliberate din functie in urma modificarii structurii socio-profesionale;

c. somaj tehnologic - persoanele eliberate din functie in urma aplicarii tehnologiilor noi;

d.somaj sezonier - persoanele, care activeaza in ramurile economiei nationale ce depind de factori sezonieri (agricultura, constructii, lucrari publice);

e.somaj frictional - persoanele care se afla in cautarea noilor locuri de munca;

f.somaj de discontinuitate - persoanele, care isi intrerup temporar activitatea de munca (concediu de maternitate s.a.);

g.somaj flotant - persoanele care au pierdut lucrul temporar in legatura cu schimbarea locului de lucru sau de trai;

h.somaj latent - persoanele care activeaza in agricultura;

i.somaj speculativ - lucratorii-someri, care primesc indemnizatii de somaj, insa lucreaza;

j somaj stagnat - lucratorii care si-au pierdut calificarea si traiesc pe contul lucrului ocazional;

k.somaj imaginar - persoanele care se ocupa de gospodaria auxiliara sau de educarea copiilor.

3. Tinand cont de ansamblul de cauze complexe:

a.somaj voluntar - persoanele, care se afla in cautarea locurilor de munca mai prestigioase;

b.somaj involuntar - persoanele neocupate, care sunt dispuse sa se angajeze la orice munca salariata.

Formarea somajului are la baza doua m&n procese social-economice:

a. pierderea locului de munca de catre o parte a populatiei ocupate (la baza stau cauze directe ce dau nastere unor forme particulare de somaj: ciclic, structural, tehnologic, sezonier etc);

b. cresterea ofertei de munca, prin afirmarea pe piata muncii ca populatie activa disponibila a noilor generatii sau a noilor segmente mai varstnice de populatie care n-au mai lucrat. Acest proces genereaza somaj datorita starii economice,care nu poate asigura cererea de locuri de munca in concordanta cu sporirea ofertei de munca.

Somajul este un factor negativ, deoarece impune trei feluri de costuri unei tari: mai intai, un cost social datorat efectului psihologic pe care somajul il poate avea asupra indivizilor si problemelor sociale pe care le poate crea; in al doilea rand, un cost financiar constand in ajutoarele platite si in pierderea veniturilor rezultate din impozitare si asigurari nationale; in al treilea rand, este costul economic determinat de pierderea de productie ca urmare a subutilizarii fortei de munca.

Pentru aprecierea cat mai buna a efectelor si costurilor somajului este util sa avem in vedere si legea Okun: daca rata somajului e mai mare ca somajul natural cu 1%, atunci produsul national brut se reduce cu 2,5%. Deci, aceasta lege exprima interrelatia negativa dintre nivelul si dinamica somajului, pe de o parte, si marimea si modificarea in termeni reali ale produsului national brut, pe de alta parte.

in orice tara pentru combaterea somajului se elaboreaza politici antisomaj (ansamblu de masuri luate de catre societate (stat) si agentii economici in vederea atenuarii consecintelor somajului si diminuarii sau chiar resorbirii acestuia).

Exista urmatoarele politici de reducere a somajului:

a.politici care privesc nemijlocit somerii (recalificarea somerilor, angajarea somerilor la lucrari publice, acordarea indemnizatiilor de somer, angajarea partiala a somerilor in campul de munca, acordarea ajutorului social, crearea de noi locuri de munca);

b.politici referitoare la populatia ocupata (ridicarea nivelului de calificare a lucratorului in conformitate cu cerintele tehnologice, interzicerea angajarii in campul muncii a imigrantilor);

c.alte politici (contracte de scurta durata etc).

3.Inflatia: esenta, cauzele, formele, consecintele.

Masuri antiinflationiste.

Unul dintre cele mai perverse dezechilibre marcoeconomice actuale o prezinta inflatia. In unele tari si perioade, infiati a fost si este pericolul (inamicul) numarul unu al dezvoltarii si progresului economic.

Termenul inflatia a aparut la sfarsitul secolului al XlX-lea si era asociat cu dereglarea in circulatia monetara.

Deoarece inflatia este un proces monetar, precizarea naturii lui se poate face in corelatie cu formele de bani cunoscute i evolutia societatii.

Istoriceste procesul inflationist s-a manifestat astfel:

a.inflatie sub forma devalorizarii (falsificarii) banilor - metale pretioase (separarea continutului nominal al monedelor

metalice (mai mare) de continutul lor real (mai mic, diminuat prin falsificari repetate si pe cai diverse));

b.inflatie a banilor de hartie convertibili in aur (atata timp cat banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar miscarea semnelor valorii oglindea legea circulatiei banilor-aur cu valoare deplina, precum si marirea acestora. Daca banii de hartie intreceau inca propria lor masura, respectiv, cantitatea de bani aflata in circulatie o depasea sensibil pe acea care rezulta din raportul dintre masa aurului monetar si etalonul aur, atunci surplusul de bani de hartie antrena cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie);

c.inflatie a banilor de hartie neconvertibili in aur si/sau neconvertibili in generat (pe plan extem) (acum existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. in conditiile in care singurele elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna functionare a sistemului monetar, inflatia poate sa apara si, de fapt, apare ca un excedent de oferta monetara).

Referitor Ia natura inflatiei in literatura de specialitate exista numeroase puncte de vedere, totodata identificandu-se cateva trasaturi specifice ale inflatiei contemporane:

a.un proces de depreciere a banilor, respectiv diminuarea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie, incluzand
diminuarea lor prin actiunile agentilor economici specializati;

b.reprezinta o crestere durabila a tuturor preturilor;

c.reflecta mutatiile colective structurale in ansamblul sferei circulatiei; releva un excedent al masei monetare in
circulatie in raport cu oferta de marfuri;

d.desi este evidenta in sfera circulatiei banesti, se prezifUa ca un proces monetaro-material; fluxurile monetare si de
credit, autonomizate, le dubleaza pe cele reale;

e.exprima un dezechilibru monetar-material;

f.disfunctie acceptata de agentii economici ca un rau necesar al cresterii economice; inflatiei moderata, controlata de
institutiile bancare, mentinuta in limite suportabile de salariati cu masuri fixe; ofera sanse de progres general;

g.proces structural, ce include ansamblul macrosocial; el are efecte restructurante mari sau mici, mai dureroase sau
pozitive.

Reiesind din cele mentionate mai sus putem concluziona ca:inflatia contemporana reprezinta un dezechilibru structural monetaro-material, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza cresterea generala a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor (deprecierea lor).

Trebuie de mentionat, ca nu fiecare majorare a preturilor duce la inflatie. Ea are Joc atunci, cand cresc costurile de productie si, respectiv, preturile in toate ramurile economiei nationale, adica la nivel macroeconomic. Inflatia trebuie deosebita de deflatie, aceasta din urma reflectand scaderea masei monetare in circulatie si stoparea majorarii preturilor.

Cauzele inflatiei sunt urmatoarele:

1.inflatie prin moneda - cresterea excesiva a masei monetare in raport cu cantitatea de marfuri existente pe piata.
Cauzele care aduc la cresterea excesiva a masei monetare:finantarea necontrolata, prin deficit bugetar, a unor cheltuieli publice; dezvoltarea exagerata a creditului bancar;

intrarea in circulatie activa a unor sume de bani care anterior au fost tinute in rezerva; intrarea masiva de devize, ca urmare a unui excedent al balantei platilor curente; cresterea vitezei de rotatie a banilor;o politica salariata nefondata conform criteriilor economice, care umple canalele circulatiei cu bani fara acoperire.

2.inflatie prin cerere - existenta unui dezechilibru dintre cerere si oferta ca urmare a cresterii cererii agregate.
Cauze care pot duce Ia exces de cerere:

-scaderea inclinatiei spre economisire;detezaurizarea, determinata si intretinuta de instabilitate economica si politica;

-intrarea de devize starilor suplimentare (excedentul balantei comerciale etc);

-sporirea cheltuielilor neproductive (a celor militare);

-dezvoltarea excesiva a creditului de consum;

-cresterea excesiva a salariilor fara acoperire in bunuri si servicii; cresterea demografica sustinuta.

- inflatie prin costuri - apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata. Daca firmele sunt confruntate cu o sporire a costului, ele vor raspunde partial prin cresterea pretului de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii.

Cauze care pot duce la cresterea costurilor de productie:cresterea preturilor la materia prima si sursele energetice;cresterea impozitelor si altor plati obligatoare;cresterea mai rapida a salariilor decat cea a productivitatii;costul datoriei-publice;devalorizarea monedei nationale;costul importurilor.

3.inflatie structurala - presupune o situatie grava din economie in care cererea si oferta agregate se modifica in senscentrar: cererea agregata creste, iar oferta agregata scade. Ea este atat o continuare intre inflatia prin cejsre si cea prin costuri, dar are si componente specifice: existenta unor puternice structuri monopoliste, de oligopol si administrativ birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.

Pentru determinarea dimensiunilor procesului inflationist, se foloseste un sistem de indicatori si indici, fiecare concretizand o latura sau alta a inflatiei.

Criteriul cel mai consistent de masurare a procesului inflationist este decalajul absolut si relativ dintre cererea solvabila nominala si oferta reala de marfuri si servicii. Cererea solvabila include cheltuielile totale dintr-o tara (ale agentului agregat consumator pentru bunuri de consum personale, ale firmelor, producatorilor pentru bunuri investitionale; ale administratiilor publice si private pentru bunurile sociale; ale agentului economic din strainatate (exporturile acestuia)).

Oferta agregata se compune din: bunurile materiale si serviciile produse si respectiv prestate intr-un an; soldul pozitiv sau negativ ale acestora-bunurile oferite de strainatate. Decalajul absolut isi gaseste expresie in excedentul de masa monetara, in volumul de semne monetare in circulatie, care nu au acoperire in marfuri necesare si solicitate de populatie, sau in diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de marfuri si servicii puse in circulatie. Decalajul relativ se masoara ca raport procentual dintre marimea absoluta aratata si masa ofertei reale de bunuri.

Indicii si coeficientii masurarii inflatiei contemporane:

-indicele general al preturilor (IGP) sau deflatorul PIB, PNB, care este calculat prin raportarea PIB sau PNB, calculat in preturile curente, la PIB sau PNB, calculat in preturile perioadei de baza:

-Rata inflatiei (R;): R, = (IGP -1) X100%.

-indicele preturilor de consum (IPC) exprima modificarea medie ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediu! urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale istoriceste determinate:

unde:    Qo - reprezinta structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia sociala in perioada de baza; Po, P] - pretul curent si cel de baza.

Indicele puterii de cumparare a banilor se determina ca raport procentual dintre puterea de cumparare a banilor in perioada curenta si puterea de cumparare a banilor in perioada anterioara.

E necesar de mentionat ca inflatia influenteaza asupra ocuparii fortei de munca (a populatiei). S-a demonstrat ca intre inflatie si somaj exista, o dependenta invers proportionala, autorul fiind economistul englez Phillips, care a propus urmatoarea curba (fig. 12.1). Din figura se observa ca la cresterea inflatiei somajul se reduce, si invers: la micsorarea inflatiei are loc cresterea nivelului somajului.

Politicile antiinflationiste sunt masuri antihiperinflationiste si urmaresc prevenirea, diminuarea si controlul inflatiei, precum si protectia subiectilor economici de cresterea preturilor si diminuarea puterii de cumparare a banilor.

Politicile antiinflationiste cuprind si masuri de protectie sociala a subiectilor economici de cresterea preturilor si de diminuarea puterii de cumparare a banilor:

indexarea salariilor, a pensiilor, a altor venituri;

acordarea de compensari de catre stat si intreprinderi pentru angajati etc.

Strategiile antiinflationiste trebuie sa fie flexibile, sa formeze un sistem unitar de masuri care sa se completeze cat mai bine.

Bibliografie :

Economie, manual universitar Dumitru Ciucur, Ilie Gavrila, Constantin Popescu,editura Economica, 2001, Bucuresti

Economie,manual pentru clasele a 10-a si a 11-a Viorel Cornescu,Ion Bucur,Sica Stanciu,Catalina Bonciu,Magdalena Platis,editura all 2000

Oscar Lange and Frederick Taylor, On the Economic Theory of Socialism (New York: Monthly Review Press, 1964).