FUNDAMENTE ALE ECONOMIEI MONDIALE

FUNDAMENTE ALE ECONOMIEI MONDIALE

Economiile nationale - subsistem de baza al sistemului economiei mondiale

Diviziunea mondiala a muncii

Relatiile economice internationale

1. Economiile nationale - subsistem de baza al sistemului economiei mondiale

Una din caracteristicile fundamentale ale economiei mondiale contemporane o reprezinta faptul ca este constituita din economiile nationale - considerate "celule de baza' ale acesteia deoarece:

formeaza cadrul in care opereaza agentii economici;

au avut si au rol hotarator in: dezvoltarea fortelor de productie; aparitia unor noi tipuri de specializari in productie si, in consecinta, de adancire a diviziunii muncii; participarea la relatiile economice internationale, la circuitul economic mondial si, in consecinta, la formarea economiei mondiale.

Formarea economiilor nationale este rezultatul unui proces indelungat istoric, care la diferite popoare s~a produs diferit, proces influentat de mai multi factori:

de natura economica: dezvoltarea fortelor de productie; adancirea diviziunii muncii; dezvoltarea economiei de schimb si a pietei interne;

de natura politica: revolutiile burgheze; formarea statelor centralizate.

Aparitia economiilor nationale s-a produs pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, si anume atunci cand s-a conturat procesul de formare a natiunilor si a statelor centralizate ce a marcat intrarea omenirii intr-o etapa superioara a vietii economice.

Economiile nationale au aparut si se dezvolta pe baza activitatii conjugate a unei natiuni si a unui numar de minoritati nationale in cadrul unui stat sau a mai multor natiuni care desfasoara o activitate economica comuna in cadrul unor state federative.

Definiri:

Economia nationala este o entitate rezultata din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati intre membrii unei comunitati umane -de obicei natiunea - pe ansamblul unui teritoriu national⁷.

Economiile diferitelor tari au numeroase particularitati, specifice unor momente istorice diferite de constituire care se regasesc in modul de formare si de dezvoltare a structurilor economice de ramura la un moment dat si, ca urmare, au caracter istoric. Din acest punct de vedere, economiile nationale reprezinta totalitatea ramurilor de activitate economica existente la un moment dat, considerate in stransa lor interdependenta, legaturile dintre ramuri constituindu-se in piata interna nationala.

Structura economiilor nationale:

a cunoscut un proces evolutiv de la simplu la complex, care se caracterizeaza printr-o multime de particularitati;

nu exista o structura ideala - un model general valabil de adoptat;

s-a format in timp, in raport cu anumite conditii concrete -specifice fiecarei tari, sub influenta a numerosi factori:

endogeni: conditiile concrete specifice fiecarei tari, care, folositi corect, asigura o dezvoltare armonioasa,

exogeni: nu trebuie sa aiba influenta excesiva pentru a nu determina structuri deformate.

Datorita caracterului comim al activitatii si existentei unei piete interne unice, care constituie elementul decisiv in procesul de constituire a economiilor nationale, economia nationala are caracter unitar.

'Economia nationala reprezinta cadrul de baza al reproductiei sociale contemporane, rol ce rezulta din faptul ca:

- unitatile de productie se specializeaza si ocupa un anumit loc in diviziunea sociala a muncii, care, prin fluxurile de schimb pe care le determina, este o diviziune a muncii in cadru national;

Dumitrescu S.. coord. - "Economie mondiala', Ed. Microinformatica. Cluj. 1992

schimbul de activitati intre unitatile economice se realizeaza in forme comerciale, monetare, de credit, care presupun o organizare corespunzatoare a spatiului national;

o serie de functii in domeniul comunicatiilor, educatiei, sanatatii, asigurarii infrastructurii, care sunt indispensabile desfasurarii vietii economico-sociale, se organizeaza la nivel national-statal;

sistemul economic national are sarcina sa furnizeze cadrul si sa determine continutul si domeniile schimburilor dintre subsistemele microeconomice si mediul international;

sistemul economic national trebuie sa asigure, in economia contemporana, orientarea fluxurilor dintre subsisteme, o alocare a resurselor astfel incat sa se formeze proportiile cerute de procesul de reproductie.

Economia nationala este un concept cuprinzator, care poate fi atribuit tuturor tarilor lumii, dar numai unele dintre acestea s-au constituit in complexe economice nationale - si anume acelea care fac parte din grupurile care realizeaza tipuri de reproductie superioare cu structuri complexe - multilaterale.

Complexul economic national este, de fapt, forma superioara de dezvoltare si de organizare a economiei nationale, adica o economie nationala evoluata care se deosebeste de celelalte prin urmatoarele trasaturi;

structura sa pe ramuri se caracterizeaza prin gradul ridicat de diversificare si specializare a ramurilor;

nivel tehnic avansat, modern al productiei materiale;

gradul inalt de integrare a ramurilor sale, avand capacitatea de a prelucra si valorifica complex, intensiv, superior resursele proprii materiale si umane, intreg potentialul tehnico-stiintific;

nivelul ridicat al productivitatii muncii in toate ramurile de

activitate;

capacitatea de a genera inovatie stiintifica si tehnica la nivelul

realizarilor mondiale.

asigura un nivel de trai ridicat, o calitate a vietii superioara

membrilor societatii;

participarea activa Ia circuitul economiei mondiale cu produse de nivel tehnico-economic superior calitativ;

- realizarea pe baza acestor trasaturi a autonomiei de functionare si independentei economice reale, adaptarea mai rapida la schimbarile mediului economic, depasirea disfunctionalitatilor proprii.'⁸

Sistemele economice nationale formate sunt sisteme deschise ce intra in relatii, necesare in mod obiectiv, cu sisteme din exterior, deci nu se dezvolta autarhic.

Definire:

Complexul economic national reprezinta ansamblul coerent in care activitatile economice sunt integrate atat pe orizontala cat si pe verticala, intr-tm spatiu organizat unitar sub aspect comercial, monetar, financiar, care are capacitatea necesara pentru stabilirea prioritatilor dezvoltarii pornind de la criterii proprii de eficienta economica si este capabil de den^oltare autocentrata si autointr e tinuta⁹

In acest cadru, dezvoltarea este rezultatul unor hotarari care urmaresc:

transformarea resurselor potentiale intr-um potential economic in crestere, exprimat in maximizarea PNB pe baza efortului propriu;

imbunatatirea pozitiei in diviziunea mondiala a muncii;

sporirea eficientei participarii la circuitul economic mondial;

asigurarea conditiilor de viata pentru populatie;

dezvoltarea premiselor independentei economice.

Caracterizarea economiilor nationale

Realitatea contemporana arata ca economiile nationale, ce reprezinta structuri de baza ale economiei mondiale, sunt de o mare varietate. De aceea, devine necesara caracterizarea lor pentai a le preciza trasaturile principale si pentm a le incadra corect in diviziunea mondiala a muncii, a le stabili locul in economia mondiala.

Atat raporturile intre state, cat si locul unui stat in economia mondiala depind de o serie de factori economico-sociali si politici, nivelul dezvoltarii economice; potentialul economic, gradul de acoperire a necesitatilor de productie si de consum din resurse proprii; gradul de valorificare a factorilor de productie; gradul de participare la comertul mondial; natura relatiilor de productie etc.

Rotaru I. s.a. - "Sistemul economiei mondiale si mecanismele sale de functionare Ed. Mirton, Timisoara, 2001, pg. 37-38

Dumitrescu S., coord. - "Economie mondiala', Ed. Mircoinformatica, Cluj, 1992

Caracterizarea economiilor nationale se realizeaza printr-o cercetare stiintifica, folosind un ansamblu de criterii si indicatori.

Criteriile de analiza sunt multiple si variate: economice, geografice, sociale, politice sau de potential (de productie, tehnic, stiintific, institutional, valutar financiar, comercial, militar), de nivel de dezvoltare, de structura (ramuri, sectoare, teritorii), de dinamica, etc.

Acestea necesita a fi masurate prin indicatori corespunzatori, prin folosirea unor sisteme de indicatori agregati si combinati prin diferite modele matematice, care sa permita o evaluare cat mai corecta.

Pentru a caracteriza cel mai corect gradul de dezvoltare economica a unei tari pot fi folosite diverse grupe de indicatori.

indicatori de nivel (economico - sociali) - exprima gradul de dezvoltare economico - sociala al unei economii, prin care datele se raporteaza la: numarul de locuitori, o persoana ocupata, 1 ha, o unitate de resursa naturala, o unitate valutara nationala (productie/locuitor, consum/locuitor, medici/10000 locuitori, PNB/locuitor);

indicatori de dinamica - exprima evolutia in timp a economiei unei tari, grupe de tari, zone, sectoare, ramuri, folosind ritmul de crestere (ex.: rata marginala de crestere a productiei unei ramuri);

indicatori de structura - exprima diferite corelatii din viata economica si sociala care pot sa exprime fie gradul de dezvoltare, fie profilul unei economii nationale (ex.: ponderea diferitelor ramuri in PNB, structura teritoriala, structura cheltuielilor, structura consumului etc);

indicatori de potential economic absolut ~ caracterizeaza forta economica, stiintifica, culturala a unei tari (numarul populatiei active, volumul investitiilor, etc)

indicatori de potential economic relativ - care rezulta din raportarea datelor partiale la cele totale (ex.: populatia ocupata in agricultura/total populatie ocupata, productia industriala a unei tari/total productie industriala mondiala);

indicatori tehnico-calitativi si de eficienta - exprima parametrii economici si de exploatare a produselor sau nivelul tehnic si de dotare a ramurilor si subramurilor economiei (ex. : cheltuielile materiale pe unitatea de produs, eficienta comertului exterior, consumuri specifice, etc);

indicatori sintetici - care rezulta din corelarea si agregarea, prin diferite modele matematice, a indicatorilor prezentati mai sus.¹⁰

Colectiv - "Tratat de economie contemporana'. Ed. Politica, Bucuresti- 1986

Tipologia economiilor nationale

Cercetarea stiintifica asupra economiilor nationale, folosind criterii si sisteme de indicatori, ajunge la concluzii partiale de o mare varietate, care, unite in concluzii cu caracter sintetic, permit realizarea unor tipologii ale economiilor nationale. Clasificarile utilizate in practica economica au in vedere: nivelul de de2woltare economica, potentialul economic, participarea la comertul international, etc.

Gruparea tarilor dupa nivelul de dezvoltare economica. Nivelul de dezvoltare economica este expresia gradului de dezvoltare a fortelor de productie in cadrul unui spatiu national. Din punctul de vedere al elementelor constitutive, inseamna: gradul de dezvoltare a aparatului de productie; a sistemului de infrastructuri; capacitatea tehnologica; gradul de utilizare si nivelul de pregatire a fortei de munca; modul si gradul de utilizare a avantajelor specializarii si cooperarii economice - adica, combinarea micro si macroeconomica a factorilor de productie; gradul de dezvoltare si calitatea relatiilor externe.

Dintre toti indicatorii utilizati in statistica internationala pentru exprimarea cantitativa a unui asemenea fenomen complex, cel mai utilizat este PNB/locuitor. Acesta 'personalizeaza' prin raportarea la populatie rezultatele activitatii economice a unei tari si, ca urmare:

este indicatorul cel mai expresiv;

reflecta gradul de inzestrare tehnica a muncii si productivitatea muncii sociale;

evolueaza paralel cu alti indicatori partiali care au aceeasi semnificatie: productia industriala/loc; ponderea populatiei neagricole in total populatie ocupata; consum de energie/loc; ponderea industriei in crearea PIB.

Potrivit acestui criteriu, tarile lumii pot fi grupate in:

tari dezvoltate;

tari cu nivel mediu de dezvoltare;

tari in curs de dezvoltare;

tari cu economie in tranzitie.

Tarile dezvoltate - sunt tari ale caror economii se caracterizeaza printr-un inalt grad de dezvoltare a fortelor de productie, exprimat in nivelul pe locuitor superior fata de media mondiala a unor indicatori sintetici (ex.: PNB/locuitor, PIB/locuitor etc).

Statisticile internationale au identificat deseori aceasta grupa de tari cu tarile membre OCDE, care cuprindea, in 2002, 30 de tari dezvoltate de pe toate continentele.

Grupa tarilor dezvoltate nu este omogena, in interiorul ei sunt deosebiri importante de putere economica si de mod de viata - determinate de particularitatile dezvoltarii lor istorice si nationale.

Cu toate acestea, tarile care fac parte din aceasta categorie au o serie de trasaturi comune, dintre care cele mai importante sunt:

sunt tari industriale. Acest fapt se afla la originea avansului lor economic in raport cu alte sate. In aceste state, factorii intensivi ai dezvoltarii au trecut pe primul plan, sub impulsul revolutiei tehnico-stiintifice, ceea ce a determinat un salt important in domeniul productivitatii;

structura economiei lor nationale se caracterizeaza printr-o preponderenta a sectoarelor tertiar si secundar, in dauna cehii primar. In cele mai avansate dintre ele, sectorul cuaternar (activitatile de cercetare-dezvoltare) a inceput sa detina o pondere semnificativa;

agricultura s-a industrializat, zootehnia crescand cu precadere in raport cu productia vegetala;.

economiile acestor tari realizeaza cea mai ridicata eficienta. Ele se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii ridicata, prin inzestrare tehnica si tehnologica moderna si prin rate de crestere a P.l.B. stabile dar moderate, in raport cu celelalte state ale lumii;

proprietatea privata predomina in aceste state, piata fiind cea care regleaza mecanismul cerere-oferta prin intermediul concurentei libere. In anumite sectoare, in special in cele 'strategice' exista totusi proprietate de stat Sctu mixta;

nivelul de trai in aceste tari este cel mai ridicat din lume. Ponderea cea mai insemnata in structura cererii individuale de consum revine bunurilor de folosinta indelungata. Nivelul venitului pe locuitor este superior mediei mondiale, avand o tendinta de crestere la intervale de timp relativ scurte. Analfabetismul a fost eradicat iar asistenta sanitara se asigura, in linii mari, pentru intreaga populatie;

participa la comertul mondial in special cu produse manufacturate cu grad inalt de prelucrare;

acest grup de tari a determinat transnationali zarea vietii economice. Ele sunt tari-gazda ale celor mai multe societati transnationale.

In ciuda acestor trasaturi comune, grupa tarilor dezvoltate este extrem de eterogena atat in ceea ce priveste venitul pe locuitor cat si in privinta sistemului si modului de organizare si dezvoltare economica.

Conform unor teorii larg acceptate in lumea occidentala, tarile cu economie de piata se impart in 4 mari categorii:

tari orientate catre consum (S.U.A., Marea Britanic, Canada, Australia),

tari orientate catre productie (Germania, Japonia, Mexic, Franta);

tari cu capitalism de familie (Taiwan, Malaiezia, Thailanda, Indoneyia, Coreea de Sud, Singapore);

tari in tranzitie (tarile din Europa de Sud-Est si China).

. Tarile orientate catre consum se caracterizeaza prin urmatoarele: ~ libertate maxima initiativelor private;

rol determinant acordat 'fortelor pietei' in reglementarea macroeconomica,

implicare minima a statului prin parghii administrative;

granite economice si comerciale cu larga deschidere catre exterior, reglementate bilateral sau multilateral;

puternic orientate catre profit;

mai putin 'paterne' fata de categoriile defavorizate.

Aceste state se pot confrunta cu o serie de probleme potentiale legate de polaritatea accentuata a bogatiei, ratele scazute ale economisirilor, deficitele publice insemnate si rolul redus al guvernarii centrale asupra economiei. Tipic pentai aceste tari este ca ele traiesc pe credit, peste posibilitatile actuale ale economiei, 'nota de plata' urmand a fi suportata de generatiile viitoare.

Cele mai reprezentative state din acest grup sunt S.U.A si Marea Britanic.

. Tarile orientate catre productie se caracterizeaza prin cateva trasaturi:

accent deosebit pus pe productie;

incurajarea exporturilor;

ocuparea fortei de munca;

rate de economisire a populatiei ridicate;

constituirea unui climat politic si social stabil.

Problemele potentiale care pot aparea in cazul acestei grupe sunt legate de mentinerea la nivelul actual, foarte costisitor, al sistemelor de asigurari sociale si de diminuarea volumului investitiilor productive din ultimii ani.

Aceasta grupa de tari include si doua state (Japonia si Germania) considerate 'miracolele economice' ale ultimilor 50 de ani. Ele au reusit sa renasca din 'propria cenusa' devenind a doua respectiv a treia putere economica a lumii.

Tarile cu capitalism de familie se caracterizeaza prin:

preponderenta afacerilor mici, de familie, in totalul initiativelor economice din aceste economii;

transmiterea afacerilor din generatie in generatie;

rate ale economisirii extrem de ridicate, aceste tari fiind campioane in ceea ce priveste mobilizarea economiilor populatiei;

infiintarea intreprinderilor in special in ramurile traditionale si incurajarea de catre stat a mestesugurilor traditionale;

protectionism economic ridicat;

legaturi stranse intre sectorul de afaceri si guvern/sectorul administrativ.

Problemele cu care se confrunta aceste tari constau in productivitatea muncii mai redusa decat in celelalte state dezvoltate, insuficienta infrastructurii sociale si greutati in acumularea bruta a capitalului (ex.: Coreea de Sud).

Tarile in tranzitie se caracterizeaza prin cateva trasaturi comune, care tin de conditiile istorice ale dezvoltarii lor economice:

existenta unei ponderi inca insemnate a proprietatii de stat, care mentine o ineficienta ridicata, fapt ce conduce adesea la dificultati de ordin macroeconomic;

initierea unui proces de restructurare a intreprinderilor si a unui proces de privatizare a fostelor societati de stat;

existenta unor ramuri dinamice, care s-au adaptat perfect regulilor pietei dar si a unor ramuri industriale invechite, a caror mentinere in fianctiune tine mai mult de ambitia guvernului si de criterii de ordin politic si social, decat de criterii de ordin economic;

dificultati macroeconomice care genereaza slaba productivitate a muncii, mentinerea monopolului asupra utilitatilor si imposibilitatea reducerii arieratelor,

lipsa unei discipline reale a agentilor economici si indivizilor fata de plata taxelor si a impozitelor, fapt ce poate provoca greutati geuvernului in derularea unor programe de investitii economice si sociale;

necesitatea acestor economii de a beneficia de asistenta tehnica, manageriala si financiara din partea tarilor dezvoltate pentru a definitiva procesul restructurarii si implementarii sistemului economic de piata libera.

Tarile cu dezvoltare medie. In aceasta grupa intra acele tari care au reusit sa faca progrese insemnate pe calea dezvoltarii economice si cresterii nivelului de trai al populatiilor lor , dar care nu se ridica la nivelul tarilor dezvoltate, din punct de vedere al PIB pe locuitor, inzestrarii tehnologice si dezvoltarii infrastructurii.

Unii analisti apreciaza ca aceasta grupa a fost creata artificial, pentru a incuraja unele state in curs de dezvoltare sa continue progresele economice si sociale, deoarece, multe dintre tarile aflate pe ultimele locuri din categoria celor dezvoltate si in avangarda tarilor in curs de dezvoltare, pot fi incluse in aceasta categorie.

Trasaturile definitorii ale acestei categorii de state sunt:

au venituri intermediare, al caror evantai este foarte larg, incepand cu 800-900 de dolari si ajungand pana la 4000-4200 USD;

si-au dezvoltat ramuri industriale moderne care insa coexista cu ramuri industriale invechite;

au o mare capacitate de a absorbi tehnologiile moderne;

in agricultura, ca si in industrie, coexista unitati economice performante si inalt mecanizate, care practica o agricultura intensiva impreuna cu unitati agricole inapoiate, care practica o agricultura extensiva;

nu au terminat procesul de restructurare al propriilor economii;

au dificultati in ceea ce priveste infrastructura sociala;

au diferite grade de economie de piata, proprietatea de stat fiind inca destul de prezenta in structura economiei;

participa la comertul mondial atat cu bunuri primare cat si cu bunuri manufacturate.

Tari in curs de dezvoltare. In aceasta categorie intra majoritatea tarilor lumii. Aceasta grupa are o serie de trasaturi comune, care constau in special in faptul ca se afla intr-un proces de transformare sistemica si de implementare a economiei de piata si ca exista un decalaj de nivel de dezvoltare intre ele si tarile dezvoltate.

Grupa tarilor in curs de dezvoltare este extrem de eterogena, in interiorul ei putandu-se distinge trei subgrupe:

noile tari industrializate;

tarile exportatoare de petrol;

tarile cu cel mai scazut nivel de dezvoltare.

. Noile tari industrializate. in contextul economic si social al ultimelor decenii, fiecare stat a cautat, in conditiile impuse de concurenta, sa ocupe un loc cat mai bun in ierarhia dezvoltarii economice, a economiei mondiale. Multe tari au urmarit sa ajunga la un nivel relativ de echilibru si eficienta a economiilor lor, infruntand situatii diferite: crize economice mai mult sau mai putin indelungate; sporuri naturale diferite; emigrarea populatiei si, deci, a fortei de munca; conditii naturale diferite; contextul social-poiitic si geografic.

Unele au reusit ca, prin imbinarea eficienta a mai multor factori favorabili, sa se dezvolte si sa-si asigure un avans economic fata de altele. Ca urmare, din grupa tarilor in curs de dezvoltare se detaseaza aceasta categorie de tari.¹¹

La inceputul anilor '90, erau considerate 'noi tari industrializate': Brazilia, Argentina, Mexic, Coreea de Sud, Singapore, Malaesia, Taiwan si Hong Kong - care au facut progrese insemnate in ultimele decenii pe calea dezvoltarii industriale.

Sunt tari avansate din punct de vedere economic si social din ansamblul tarilor in curs de dezvoltare si se caracterizeaza prin:

au cele mai mari venituri pe locuitor din randul tarilor in curs de dezvoltare. Veniturile lor pot ft comparabile cu cele ale tarilor dezvoltate aflate pe ultimele locuri ale acestei categorii;

ramuri de baza ale industriei manufacturiere dar si cele de varf contribuie la cresterea PIB si a exporturilor;

ratele de crestere a PIB sunt superioare celor din unele tari dezvoltate si din tarile in curs de dezvoltare, permitandu-le sa recupereze rapid decalajele existente. Ele sunt considerate adevarati 'poli de crestere economica' in regiunile de provenienta;

Badrus Gh. - "Ascensiunea rapida a noilor tari industrializate', T.E. 6/1990, pg. 27

gradul de diversificare al activitatii economice este remarcabil, productivitatea muncii, chiar daca pe ansamblu este inferioara tarilor dezvoltate, este comparabila cu cea din aceste tari in ramurile industriei de varf;

dezvoltarea acestor state s-a facut pe seama atragerii masive de capital strain si stimularii exporturilor;

contribuie la comertul mondial in special cu bunuri manufacturate, atat din industriile traditionale cat si din industriile de varf;

au o economie de piata functionala;

se confrunta inca cu probleme legate de ineficienta economica, insuficienta infrastructurii, coruptia, slaba pregatire a fortei de munca, si caracterul limitat al resurselor.

. Tarile exportatoare de petrol - ocupa un loc aparte printre tarile in curs dezvoltare si se caracterizeaza prin rate de acumulare ridicate, ca urmare a veniturilor mari in devize obtinute din exportul de petrol. Aceasta categorie, departe a fi omogena, poate fi divizata in mai multe subgrupuri, in raport de marimea venitului pe locuitor. in 2000 situatia se prezenta astfel:

tari cu venituri foarte ridicate: Kuweit - 24 000 USD, Emiratele Arabe Unite - 23 500 USD, Quatar - 15 140 USD, Arabia Saudita - 10 500 USD;

tari cu venituri superioare: Bahrein - 8 100 USD, Oman - 5 600 USD;

tari cu venituri intermediare - Congo, Ecuador, Siria si Algeria (1030 - 1830 USD), Iran-2230 USD;

tari cu venituri scazute - Nigeria - 310 USD, Indonezia - 730 USD.

Deosebirile dintre venituri provin pe de o parte de pe urma potentialului de productie, iar, pe de alta parte, de pe urma marimii populatiei. In vreme ce Emiratele Arabe Unite au o populatie de numai 1,7 milioane de locuitori si Quatarul de numai 524 000 locuitori, populatia Nigeriei depaseste 100 de milioane, iar cea a Indoneziei 180 de milioane de locuitori in anul 2000.

Principala ramura economica a acestor state este extractia titeiului, unele dintre ele creandu-si si capacitati proprii de rafinare. Ele detin cele mai importante rezerve de petrol de pe glob.

. Grupa tarilor cu cel mai scazut nivel de dezvoltare reuneste acele tari in curs de dezvoltare care, datorita saraciei pronuntate si problemelor specifice cu care se confrunta, necesita o atentie si un tratament special din partea comunitatii internationale.

Ideea constituirii acestui grup a fost concretizata in 1971 de catre Adunarea Generala a O.N.U., data la care au fost incluse un numar de 25 de tari cu o populatie de 150 mii. loc. In prezent, din acest grup fac parte 49 de tari cu o populatie de peste 600 mii. loc.

Criteriile stabilite de Adunarea Generala a ONU pentru ca o tara sa poata fi considerata ca apartine acestei categorii sunt:

sa realizeze un PNB/Ioc. sub 700$;

ponderea productiei industriala manufacturata in PIB sa fie mai mica de 10%;

rata analfabetismului sa depaseasca 80%. Tarile din aceasta grupa se caracterizeaza prin:

sunt economii agrare. Cu toate ca agricultura este sectorul predominant, suprafata cultivata nu reprezinta decat o mica parte din teritoriul arabil;

activitatea industriala este concentrata in domeniul alimentar, textil

si de prelucrarea lemnului;

gradul de valorificare al materiilor prime este foarte scazut, cu toate ca aceste state detin unele resurse importante;

ritmul de crestere al economiilor acestor state este redus, multe dintre ele inregistrand chiar ritmuri negative de crestere, datorita institutiilor productive insuficiente, predominarii tehnicilor manuale, artizanale si absentei tehnicilor si tehnologiilor avansate;

participa la exportul mondial preponderent cu produse primare;

populatia tarii sufera de foame si se confrunta cu alte probleme sociale grave (lipsa educatiei, asistentei sanitare si uneori chiar a adaposturilor).

Gruparea tarilor dupa potentialul economic al statelor. Potentialul economic este un concept care apreciaza, din punct de vedere economic, forta unei tari data de volumul resurselor materiale si umane si de gradul de valorificare a acestora.

Potentialul economic este determinat de o serie de factori care se influenteaza reciproc, si anume:

factorul natural-geografic: asigura cadrul natural pentru desfasurarea activitatilor economice si determina marimea resurselor naturale;

factorul demografic: da dimensiunea capacitatii potentiale de productie a fortei de munca,

factorul tehnico-economic: nivelul atins de dezvoltarea mijloacelor

de productie;

factorul social-economic (respectiv natura relatiilor sociale de productie): potenteaza procesul de valorificare al potentialului economic,

factorul social-educational: ridica calitatea factorului demografic prin instmire.

Potentialul economic global al unei tari este format, deci, dintr-o serie de potentiale economice partiale: natural, uman, productiv (industrial, agricol), iiwestitional, tehnico-stiintific, financiar-valutar, comercial, turistic.

Potentialul economic are caracter dinamic - ponderea elementelor sale constitutive se schimba in timp, in functie de modificarea influentei factorilor care actioneaza asupra sa.

Dimensiunile principale de care se tine seama in clasificarea tarilor dupa acest criteriu sunt urmatoarele:

Marimeamea populatiei: in literatura si practica de specialitate se disting tarile iiiari (cu peste 50 de milioane de locuitori), tarile mijlocii (15-50 de milioane de locuitori) si tarile mici (pa.na Ia 15 milioane de locuitori) in general, tarile cu populatie numeroasa beneficiaza si de un teritoriu de dimensium corespunzatoare. Marimea populatiei este utilizat pentru determinarea, marimii imei tari, deoarece el arata dimensiunea pietei interne (cererea de consum) si potentialul productiv (facioiul munca);

Specializarea in productie: economiile nationale pot fi postindustriale si industriale (tarile cele mai avansate din punct de vedere economic), cu orientare industriala (cele in curs de industrializare) sau cu orientare primara (tarile cel mai putin avansate din punct de vedere economic). Gradul de valorificare a potentialului unei tari depinde de ponderea sectorului primar sau a celui secundar in ansamblul productiei nationale

Dimensiunea absoluta a produsului intern brut (PIB): acest indicator ofera o imagine sintetica asupra gradului de valorificare a potentialului natural, uman, tehnologic, etc. al unei tari. El este, de fapt, rezultatul interactiunii dintre cei doi factori mentionati ' anterior,' specializarea in productie avand rolul cel mai important. in acest context se cuvine a se face distinctia intre potentialul economic al unei tari -reflectat de suma resurselor naturale, demografice, financiare si tehnologice ale unei tari - si potentialul economic valorificat - reflectat de interactiunea sinergica dintre resursele de mai sus in cadrul unei specializari proprii in productie - care se oglindeste, in ultima instanta, in marimea P.l.B.

Diviziunea mondiala a muncii

Problemele legate de diviziunea mondiala a muncii influenteaza direct si fundamental dezvoltarea economica a fiecarui stat si, in consecinta, influenteaza evolutia relatiilor economice internationale, a economiei mondiale.

Diviziunea mondiala a muncii:

este un alt subsistem al sistemului economiei mondiale ce cuprinde in continutul sau raporturile care intervin intre economiile nationale privind procesul de speciaUzare internationala a productiei.;

nu are caracter de sine statator, independent de dezvoltarea economiilor nationale, a agentilor economici, deoarece aparitia si dezvoltarea acesteia s-a produs atunci cand s-a realizat un anumit potential de productie si cand s-au conturat anumite structuri ale economiilor nationale;

are caracter istoric, deoarece procesul de formare a avut loc odata cu constituirea si diferentierea economiilor nationale si cu procesul de formare a sistemului economiei mondiale;

este un proces obiectiv pentru ca este determinat de dezvoltarea fortelor de productie si, deci, de aparitia unor noi specializari in productie;

este unica - nu poate fi compartimentata pe oranduiri, pe sisteme politice.

Diviziunea mondiala a muncii poate fi definita ca sistemul de specializari in productie, in ramuri si sectoare de activitate ale economiilor nationale, necesar pentru schimburile cu strainatatea, al carui efect este tocmai crearea unui sistem de interdependente intre acestea, ce determina fluxurile economice internationale, participarea la circuitul economic .¹²

Cauzele principale care stau la baza acestor interdependente sunt determinate de conditiile materiale ale productiei. in orice tara, indiferent de marimea ei, de resursele de care dispune, de nivelul de dezvoltare se manifesta permanent o neconcordanta intre structura productiei nationale si structura nevoii sociale. Nu exista tara care, prin structura economiei sale (oricat de complexa ar fi ea) sa poata acoperi din productia interna cerintele consumului productiv si individual, sa asigure realizarea integrala a produsului national exclusiv pe seama pietei interne. in aceasta situatie, interventia asupra productiei si consumului se realizeaza prin intermediul schimburilor internationale, deci a pietei mondiale. Acestea au, uneori, caracter ocazional, dar, de regula, sunt sistematice, pentru ca ele depind de specializarile create si de structura economiilor nationale, determinand dezvoltarea tarilor in cauza si a relatiilor dintre ele.

Aceste schimburi nu sunt doar o modalitate de a compensa minusurile cu plusurile aparute intr-o economie nationala, ci actioneaza ca factor esential asupraS

intensificarii relatiilor economice internationale,

dinamizarii circuitului economic mondial;

reproductiei la nivelul economiei mondiale.

Diviziunea mondiala a muncii:

este atat premisa cat si suport pentru formarea si dezvoltarea economiei mondiale;

a coincis organic cu formarea si dezvoltarea acesteia;

este baza pentru formarea si dezvoltarea celorlalte componente de structura ale economiei mondiale, si anume: relatiile economice internationale; circuitul economic mondial; piata mondiala;

inregistreaza permanent modificari sub infiuenta a numerosi factori: economici, stiintifici, tehnici, sociali, politici, institutionali.

La formarea unei noi diviziuni mondiale a muncii contribuie:

dezvoltarea si modernizarea tuturor sectoarelor de productie si a infrastructurilor necesare unei economii avansate;

asigurarea accesului si realizarea unui transfer echitabil de tehnologii de varf;

colectiv ASE Bucuresti - ..Economie mondiala - Factorii fundamentali ai diviziunii mondiale

a muncii'. Ed. Lito. 1975

intensificarea efortului propriu al fiecarei natiuni;

participarea si intarirea cooperarii internationale.

Specializarea internationala in productie - se realizeaza prin corelarea posibilitatilor economiilor nationale cu cererea existenta pe piata mondiala.

De-a lungul timpului s-au conturat mai multe tipuri de specializare internationala in productie:

specializarea in diverse productii primare (cafea, citrice, petrol, etc.) - depinde de existenta unor conditii naturale favorabile (resurse), adica este decisiva influenta factorului intern, majoritatea tarilor in curs de dezvoltare se caracterizeaza printr-un asemenea tip de specializare;

specializarea internationala in produse manufacturate - depinde, mai ales, de factori tehnico - economici si sociali, precum: nivelul tehnicii; calificarea fortei de munca; disponibilitati de capital; traditii industriale etc.

Sunt numeroase tari in curs de dezvoltare care cunosc o specializare mai larga alaturi de specializarea internationala in produse primare si, in unele cazuri, numai specializarea in produse manufacturate.

Grupa tarilor dezvoltate este incadrata in diviziunea mondiala a muncii printr-o specializare internationala in produse manufacturate in domenii de mare eficienta, de varf ale industriei si de mare productivitate ale agriculturii, in sectorul serviciilor etc. Scopul specializarii internationale in aceste cazuri este de a valorifica superior potentialul de productie din anumite domenii pe piata externa.

Se poate aprecia ca, in economia mondiala contemporana exista grade diferite de specializare internationala.

In timp, multe tari si-au schimbat specializarea si, ca urmare, si incadrarea in diviziunea mondiala a muncii.

In prezent, sistemul diviziunii mondiale a muncii - din punct de vedere al complementaritatii activitatilor organizate -~ cunoaste mai multe tipuri de specializare internationala:

specializarea intersectoriala (industrie-agricultura);

specializarea interramuri (industrie - industrie, agricultura -agricultura);

specializarea intraramura (structurarea pe subramuri: electronica-electronica);

specializarea organologica (in cadrul aceleiasi subramuri, pentru producerea unor componente sau subansambluri, organe ale unor produse complexe);

specializarea tehnologica (proces care a rezultat ca urmare a dezvoltarii cercetarii stiintifice si tehnologice si care a determinat aparitia producatorilor de cunostinte stiintifice si tehnologii).

Fiecare dintre aceste tipuri se realizeaza in modele si forme diferite de la o tara la alta. Ele coexista si exprima trepte istorice succesive de evolutie a diviziunii mondiale a muncii.

3. Relatiile economice internationale

Relatiile economice internationale, alt subsistem al sistemului economiei mondiale, reprezinta totalitatea legaturilor dintre economiile nationale, dintre agentii economici de pe glob, legaturi care s-au format o data cu dezvoltarea factorilor de productie si adancirea diviziunii mondiale a muncii.

Cresterea interdependentelor economice a determinat cresterea importantei relatiilor economice internationale in dezvoltarea economica la nivel international. Ca urmare, acestea au devenit obiect al preocuparilor din partea organelor de stat si al interventiei acestora in definirea cadrului juridic pentru organizarea si desfasurarea lor prin:

incheierea de acorduri comerciale si de cooperare;

infiintarea de reprezentante peste granita etc.

Un rol important in extinderea acestor relatii il au: statul, firmele transnationale, diversele organizatii regionale, organizatii specializate etc.

Relatiile economice internationale se desfasoara in cadru bilateral sau multilateral. Mecanismele si formele de manifestare a relatiilor economice internationale au fost, in timp:

fie de colaborare intre diverse state,

fie adecvate intereselor principalelor puteri economice, relatiile fiind atunci de dependenta a unor state fata de altele.

Acest lucru a contribuit, alaturi de alti factori, la aparitia si extinderea fenomenului subdezvoltarii.

In prezent, se apreciaza ca una din trasaturile cele mai noi ale relatiilor economice internationale si cea mai semnificativa o constituie "dezvoltarea multilateralismului - adica a ansambluha de raporturi simultane si coordonate la scara subregionala, regionala sau mondiala, inti'e state independente si suverane'¹³

Procesul de multilateralizare a relatiilor economice internationale a

fost determinat:

pe plan economic de accentuarea fara precedent a interdependentelor intre economiile nationale, ca urmare a aparitiei unor noi tendinte de specializare internationala, sub influenta revolutiei tehnico-stiintifice;

necesitatea rezolvarii problemelor globale cu care se confrunta omenirea - subdezvoltarea cu toate consecintele sale, problema alimentara, a mediului, a resurselor, populatiei, datoria externa - care presupun solutii globale in care sa fie angajate, in acelasi timp, toate statele lumii pentru coordonarea eforturilor si realizarea de actiuni

eficiente.

Multi lateralismul :

asigura colaborarea/cooperarea reciproc avantajoasa;

ofera stabilitate in relatiile interstatale.

Dumitrescu S., s.a. - 'Economie mondiala'. Ed. Microinformatica, Cluj, 1992