Globalizare versus regionalizare

Globalizare versus regionalizare

Economia mondiala este marcata in ultima perioada, de o multitudine de mutatii de fond care remodeleaza tesatura de interdependente pe baza carora ea functioneaza. Doua forte principale, dinamice si oarecum contradictorii conduc acest proces, si anume: aparitia si dezvoltarea aranjamentelor economice regionale si adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale[1]. Aparitia si raspandirea proceselor de integrare economica la scara mondiala in perioada postbelica, avand la baza un cumul de factori (revolutia tehnico-stiintifica, lupta pentru impartirea si reimpartirea pietelor intre centrele de putere, disparitia imperiilor coloniale, accentuarea independentelor dintre state etc.) s-a desfasurat in paralel cu tendinte de globalizare a economiei mondiale, care se manifesta in principal prin internationalizarea productiei si a tehnologiei si prin globalizarea pietelor de marfuri, de servicii si de capital, urmare directa a activitatii societatilor transnationale.

Regionalizarea presupune ca statele nationale cultiva relatii integrative tot mai stranse intre ele cu grade diferite de complexitate. Acest puseu de regionalizare a fost formalizat prin proliferarea gruparilor regionale integrationiste sau s-a dezvoltat natural sau informal prin adancirea raporturilor comerciale, investitionale sau a fluxurilor financiare zonale. Cooperarea regionala este privita de unii analisti ca o alta forma marginala si neevoluata institutional de regionalism, care consta din masuri menite sa combine infrastructuri, sa perfectioneze managementul resurselor comune sau sa aiba prioritar obiective politice decat economice.

Globalizarea este mai dificil, dar poate fi conceputa ca o forma de internationalizare a activitatii economice. O latura a globalizarii este adancirea si expansiunea integrarii corporationale atat in interiorul, cat si intre societatile transnationale[2].

Ambele tendinte, globalizarea si regionalizarea, in actiune concomitenta au determinat o retea relationala tot mai elaborata care face sa se atenueze, cel putin economic, rolul granitelor nationale si sa fie tot mai dificila stabilirea identitatii si originii firmelor internationalizate. Aceasta evolutie alternativa, concomitenta sau complementara a globalizarii si regionalizarii a generat o economie mondiala din ce in ce mai interdependenta.

Europa a fost un premiant al acestui proces formativ prin Uniunea Europeana, care cuprinde in prezent 25 (de la 1 mai 2004) dintre cele mai puternic industrializate state ale lumii este cea mai avansata pe calea punerii in practica a unui aranjament de integrare regionala. Totodata, Uniunea Europeana a facut serioase demersuri atat pentru a sprijini integrarea regionala a altor tari, cat si pentru a rafina si dinamiza propriile relatii inter-regionale cu aceste zone; societatile transnationale ale tarilor europene dezvoltate sunt printre cei mai mari negustori si investitori globali a caror prezenta corporationala se face simtita in orice regiune a lumii.

Marirea pietei europene si evolutia progresiva a procesului de integrare a determinat localizarea tot mai pronuntata a societatilor transnationale in aceasta zona.

In tentativa de circumscriere a pozitiei economiei Europei in contextul interdependentelor globale si regionale trebuie aruncata o privire obiectiva asupra particularitatilor contextului. Aceasta trebuie sa se refere la evolutiile si tendintele care, in paralel cu globalizarea si regionalizarea, au afectat caracteristicile structurale ale economiei mondiale si in conformitate cu invatamintele trase a generat un nou mod de activitate economica. De asemenea, procesul de integrare europeana se inscrie in mutatiile profunde pe care le-au alimentat aceste doua forte dinamice.

Aceste trasaturi si provocari rezultate pot fi rezumate astfel :

structura tripolara a sistemului economic si comercial global, avand ca piloni Uniunea Europeana, S.U.A. si Japonia, care impreuna domina comertul mondial si fluxurile de capital si reprezinta un major centru de crestere economica si acumulare de bunastare; atractia gravitationala a acestor superputeri economice genereaza in continuare regionalism, prin continua largire a Uniunii Europene, aparitia si dezvoltarea NAFTA si maturizarea, ca obiective, a cooperarii Economice Asia-Pacific (APEC); pe diversele axe posibile conturate in aceasta triada, echilibrele sunt relative, dinamica este diferentiata si posibilitatile sunt foarte mari;

aparitia si cresterea importanta a noilor concurenti redutabili, tari in curs de dezvoltare nou industrializate, indeosebi din Asia de Est, redefineste harta centrelor    de putere industriala, comerciala si financiara; in timp, aceste noi forte dinamic concurentiale, au subminat bazele avantajelor comparative ale multor producatori europeni, intensivi in munca si nu in tehnologii avansate; aceste tari nou industrializate devin concurenti redutabili in sectoarele productive generatoare de valoare adaugata stimulate de integrarea regionala;

sfidarile lansate de noile paradigme tehno-industriale care fac ca dezvoltarea industriala a viitorului sa se sprijine pe concentrarile tehnologice formate in jurul tehnologiilor informatice, biotehnologiilor si stiintei noilor materiale si produse; revolutia microinformatica a ridicat probleme legate de maniera radical modificata de organizare si coordonare a activitatilor productive si neproductive atat pe plan national, cat si mai ales international; societatea informationala este asociata si cu un impact socio-economic pe masura, atat la nivel international cat si regional;

perfectionarea managementului cunoasterii si al resurselor umane - necesitate presanta pentru companii, organizatii si chiar autoritati guvernamentale; imperativul de a dezvolta capacitatea efectiva in sectoarele intensive in cunostinte si in alte activitati ale noului val confera o prioritate absoluta educatiei si pregatirii cadrelor;

punerea bazelor unei dezvoltari economice tot mai durabile pentru a limita sau rezolva disfunctionalitatile generate de presiunile ecologice tot mai acute; cele mai actuale stadii stiintifice sugereaza ca sunt necesare noi baze ale dezvoltarii pentru a preintampina un colaps ecologic global; tarile europene si alte natiuni industrializate sunt pe masura responsabile de bresele in echilibru ecologic global si de solutiile pe care trebuie sa le ia pentru a inchide ranile acestuia; la scara globala, actori in ecuatia economie-ecologie trebuie sa se dovedeasca si tarile in curs de dezvoltare;

democratia pluralista orientata spre regulile pietei care s-au dovedit un model economic ceva mai credibil decat altele, dar nu infailibil; transformarile produse in Europa Centrala si de Est, noul curs al dezvoltarii luat de aceste tari creeaza noi realitati in binomul multilateralism-regionalism.

Inca din perioada postbelica, prin aparitia G.A.T.T., si mult mai tarziu prin crearea Organizatiei Mondiale a Comertului, care a inceput sa functioneze efectiv de la 1 ianuarie 1995, si-a facut aparitia tendinta de multinationalizare, respectiv de globalizare si liberalizare a schimburilor comerciale internationale prin stabilirea si aplicarea unui set de reguli, principii si discipline care sa guverneze la scara mondiala relatiile comerciale internationale si politicile comerciale ale statelor membrelor[4]. Fostul G.A.T.T. (1947) si actualul O.M.C. au admis si admit crearea de uniuni vamale si zone de liber-schimb ca o derogare de la clauza natiunii celei mai favorizante. Ca urmare, se poate duce ca tendintele de regionalizare a schimburilor comerciale, prin aparitia unor astfel de grupari economice integrationiste, nu vor intra in contradictie cu tendinta tot mai pronuntata de globalizare a economiei mondiale si de liberalizare a schimburilor comerciale.

De aici decurge firesc o intrebare: globalizarea si liberalizarea economiei mondiale se va realiza numai prin proliferarea de grupari economice integrationiste la nivel subregional si regional? Nu cumva aceste tendinte de regionalizare a schimburilor comerciale, care sunt si un rezultat al luptei pentru impartirea si reimpartirea pietelor intre centrele actuale si viitoare de putere vor submina, in cele din urma, globalizarea si liberalizarea in domeniul schimburilor economice internationale?

Exista puternice interferente intre regionalizare si globalizare, care se refera la o mare diversitate de aspecte. Actiunile care conduc evolutia ambelor tendinte pot fi, la nivel general, interpretate ca reactii de adaptare la riscuri si incertitudine, raspunsuri strategice care sa compenseze presiunile aparent colaterale si alte amenintari potentiale. Acestea vor include eforturile de crestere a eficientei, a competitivitatii si a dimensiunii internationale a tuturor partilor implicate in actiuni de regionalizare sau globalizare, fie ca este vorba de firme, de state sau de blocuri comerciale. Aceasta abordare trebuie sa se valideze practic intr-o economie mondiala in care interdependentele globale si regionale se alimenteaza reciproc. O politica de protejare impotriva riscurilor folosind ca instrumente colaborarea sau diversificarea este tot mai dificila prin cresterea numarului de permutari necesare, derivate din gradul tot mai ridicat de interdependente existente intre partile existente[5].

Aceasta apreciere poate fi sustinuta cu cazul retelelor produse de aliantele strategice internationale care s-au dezvoltat, in special in industriile inalt intensive tehnologic si s-au suprapus peste acordurile regionale intrate in vigoare intre tarile care gazduiau acele companii. Procesul este autoregenerator intrucat eforturile de colaborare si diversificare, ca instrumente atat ale strategiei ofensive, cat si a celor defensive, genereaza noi stadii, mai evoluate, pentru fiecare parte.

In acest context, internationalizarea activitatii firmelor s-a accentuat, acestea capatand un acces sporit la piete tot mai mari prin exporturi sau plasamente de capital. Ridicarea unei centuri protectioniste la granitele pietei integrate va determina o accentuare a plasamentelor de capital in interiorul gruparii regionale pentru a elimina impactul masurilor de politica comerciala. Dezvoltarea procesului de integrare va fi stimulata si de eficienta sporita pe care o confera adancirea procesului. Stimulentele pot fi in avantajul companiilor in interiorul pietei regionale, daca raportul cost-eficienta poate fi optimizat.

Accelerarea semnificativa a plasamentelor de capital japoneze in Europa Vestica, in perioada lansarii si consolidarii Pietei Unice Interne si masivul afux de investitii americane care a precedat mai toate etapele procesului de integrare europeana s-a explicat semnificativ prin sesizarea oportunitatilor oferite de piata integrata.

Analizele economice releva o corelatie destul de puternica intre evolutia proceselor de integrare intr-o anumita regiune si fluxurile de capital strain care se indreapta spre acea regiune. Intelegerea acestei corelatii a motivat intr-o anumita masura unele tari sa-si adanceasca procesele de integrare regionala. De cele mai multe ori, afluxul de capital strain are un efect benefic asupra economiei receptoare atat pe dimensiunea structurala, cat si complementara intrucat este insotit de transfer de tehnologie, de implementarea si difuzarea unui management avansat si a unor tehnici de productie, de ocuparea fortei de munca etc. Eforturile regionale de atragere a societatilor transnationale terte se concretizeaza, tot mai mult, in adevarate strategii promotionale, prioritar definite prin scutiri de taxe si impozite, simplificarea climatului general de afaceri, avantaje bugetare si financiar-bancare. Cu toate acestea, actiunile societatilor transnationale sunt inca frecvent subiectul unor variate restrictii atat pentru a evita abuzurile ce decurg din pozitia lor de pe piata, fie pentru a obtine maximum de profituri din activitatea lor (de exemplu, regula continutului local). In timp ce activitatea companiilor transnationale se mentine prioritar administrata la nivel national, multe din importantele grupari integrationiste au adoptat, in ultima vreme reglementari uniforme la nivel regional.

Data fiind existenta unui tot mai deschis si interdependent climat global de afaceri, se amplifica ideea ca tarile vecine trebuie sa actioneze tot mai mult impreuna pentru sporirea reciproca a competitivitatii. Aceasta a fost o prima motivatie economica a programului vizand crearea Pietei Unice Interne si a devenit obiectul sau central. Se poate adauga si ca aceasta intarire a integrarii regionale poate fi benefica si, uneori prioritar, tertilor atat direct, daca dobandesc statul de investitori persoane juridice interne gruparii, cat si indirect, prin cererea sporita pentru importuri. Aceste avantaje pentru tert pot fi contrabalansate de concurenta superioara a producatorilor din gruparea regionala atat pe piata integrata cat si in afara acesteia. Globalizarea face tot mai dificila dezagregarea activitatilor economice productive din interiorul gruparii de cele din afara sa.

De aceea, integrarea regionala poate genera numai avantaje pentru comunitatea integrativa a firmelor care opereaza in interiorul granitelor proprii. Totusi, motivatii puternice fac ca in anumite sectoare strategice sa se prefere participarea unor parteneri terti. Aceasta afirmatie este ilustrata de alianta internationala strategica a firmei Siemens cu IBM si Toshiba la inceputul anilor '90.

In acelasi timp, se adopta politici sectoriale regionale sau se armonizeaza cele nationale pentru a raspunde provocarilor ridicate de globalizare, concomitent cu nevoia de convergenta intre autoritatile nationale si regionale intr-o economie care a devenit tot mai global dispersata. Aceste reguli, cel putin in sfera politicilor comerciale sunt clar conturate la scara globala, sub auspiciile O.M.C. Aceste secvente de politica economica devenite reprezentative se refera la concurente si investitii staine.

Pentru ca barierele comerciale tarifare si netarifare au fost treptat inlaturate si pietele facute tot mai integrate ramane totusi nivelul national zonal care poate actiona asupra concurentei internationale si a investitiilor transfrontaliere. Importurile relativ reduse si penetrarea modesta a capitalului strain in Japonia este atribuita tocmai acestor reglementari interne de natura structurala.

Avansarea interdependentelor globale si regionale genereaza o serie de provocari strategice importante pentru Europa la diferite niveluri si in multe domenii de activitate. Mai sunt multe de facut pentru ca nivelul de performanta obtinut sa faca fata acestor provocari. Cresterea globalizarii activitatii economice, de asemenea, presupune ca a devenit tot mai dificil sa se stabileasca cu certitudine componentele unei economii, care sunt agentii sai economici si in favoarea cui lucreaza ei.