Limite ale auditului. "Audit-expectation gap"

Limite ale auditului. "Audit-expectation gap"

Nici un audit nu poate furniza o asigurare absoluta ca situatiile financiare nu contin erori sau fraude semnificativa. Erorile pot exista fie urmare a procesarii incorecte a datelor contabile, fie urmare a erorilor de rationament in selectarea si aplicarea standardelor de contabilitate, iar auditorul s-ar putea sa nu le poata depista indiferent de rigurozitatea cu care aplica standardele de audit.

Potrivit literaturii de specialitate, situatiile financiare de sinteza nu pot fi de o acuratete perfecta, fie si datorita unor concepte destul de ambigue existente in contabilitate. De asemenea, multe din rezultatele care sunt calculate in contabilitate pe baza de estimari nu pot avea o exactitate mai mare decat permit insasi metodele utilizate pentru dimensionarea acestora. Spre exemplu, nimeni nu poate previziona cu exactitate rezultatele unui anumit eveniment care urmeaza sa se produca - cat va fi de exemplu cursul valutar la data platii, sau pretul pietii la combustibili. Din acest motiv, ori de cate ori estimarile contabile vor depinde de rezultatele nesigure ale unor evenimente viitoare, aceste estimari vor fi inexacte prin natura lor. Prin urmare, conturile anuale care sunt auditate, nu pot avea nici ele un grad mai mare de acuratete, datorita limitarilor inerente pe care un sistem contabil le are.

Mai mult decat atat, nu o data standardele contabile ofera mai multe tratamente contabile distincte pentru reflectarea aceleiasi tranzactii. Alegerea unui tratament contabil sau a altuia va determina in mod implicit alte rezultate din punctul de vedere al prezentarii situatiilor financiare. Poate ca cele mai cunoscute cazuri de tratamente contabile alternative sunt cele care privesc regimul de amortizare al activelor fixe, sau modul in care stocurile sunt evaluate la iesirea din gestiune. Aplicand una sau alte dintre metodele permise de catre lege (sau de catre practica contabila pentru anumite tari) rezultatul companiei si valoarea activelor sale pot fi serios afectate, fara sa se poata demonstra incalcarea imaginii fidele sau a standardelor contabile.

De asemenea, alaturi de limitarile pe care insusi sistemul contabil adoptat de catre o tara sau alta le impune, managementul firmei determina la randul sau anumite limitari ale sistemelor contabil si de control intern. Echipa manageriala ia decizii, bazate in special pe raportul costuri - beneficii, in ceea ce priveste structura sistemului contabil si a celui de control intern.

Chiar daca sistemul de contabilitate ar fi perfect pus la punct, procesul de audit, prin specificul sau si prin tehnicile puse in aplicare nu poate garanta ca datele prezentate in situatiile financiare sunt obiective in proportie de 100%. In mod ideal, un auditor are la indemana suficiente mijloace tehnice pentru a verifica in mod exhaustiv fiecare tranzactie, dar un astfel de proces nu mai poate avea loc in mod practic: costurile implicate ar fi foarte mari, iar timpul necesar pentru a duce la bun sfarsit o astfel de sarcina ar face ca raportul de audit sa fie deja desuet.

Literatura de specialitate, precum si standardele de audit recunosc limitarile inerente ale procesului de audit. Din acest motiv, auditorul trebuie sa se asigure ca obtine in urma misiunii de audit suficiente probe de audit pentru a avea o baza solida in vederea emiterea unei opinii rezonabile de audit.

Cu toate acestea, apare o problema apare vis-à-vis de asteptarile publicului. Utilizatorii obisnuiti nu cunosc limitarile unei misiuni de audit sau chiar limitarile unei raportari contabile. Astfel, de cele mai multe ori, publicul larg percepe calitatea muncii prestate de catre auditori ca fiind mult mai slaba decat este acesta in realitate. Motivatia se pare ca este data de faptul ca, ori de cate ori a avut loc un faliment sau o restrangere dramatica a activitatii unei companii, perceptia generala (chiar daca gresita) este aceea ca situatia respectiva trebuie sa fi fost declansata de o raportare financiara frauduloasa (care implica inclusiv un esec al unui audit care a dat "unda verde" situatiilor financiare respective).

Chiar si in contextul Romaniei, aproape de fiecare data falimentul unei anumite firme este asociat cu o gestionare frauduloasa. Problema este creata de faptul ca in toata lumea, in special in fostele tarile comuniste, unde exista o tendinta naturala de a ostraciza in mass-media afacerile de tip capitalist, cel mai intens mediatizate sunt falimentele care au avut la baza o gestiune frauduloasa, iar falimentele datorate restrangerii cererii sau a schimbarilor structurale din economie de regula sunt prezentate ca evenimente economice periferice, retinand prea putin timp atentia.

In consecinta, rezultatul este acela ca asteptarile publicului sunt foarte mari in ceea ce priveste performantele pe care trebuie sa le atinga serviciile de audit in raport cu performantele sale reale si normale, fenomen care duce la crearea asa-numitului "expectation gap" - diferentieri create de catre asteptari neconforme cu realitatea.

Studiile efectuate in acest domeniu arata ca asteptarile nerealiste care le au utilizatorii informatiei auditate au un efect tot atat de dezastruos asupra procesului de audit precum un set de standarde contabile sau de audit concepute sau aplicate gresit. Auditorul este chemat sa sporeasca increderea publicului in situatiile financiare auditate. Daca profesionalismul sau este pus la indoiala, implicit misiunea acestuia este compromisa inca inainte de a incepe propriu-zis.

Pentru ca auditul sa poata fi perceput la dimensiunea sa reala, profesia contabila este chemata sa joace un rol hotarator atat in ceea ce priveste informarea publicului, cat si imbunatatirea calitatii serviciilor prestate. Daca utilizatorii informatiei contabile pot fi determinati sa aiba asteptari rezonabile de la o misiune de audit, in aceeasi masura si auditorii trebuie sa vina in intampinarea utilizatorilor pentru a nu cadea in extrema opusa (cand utilizatorii au asteptari rezonabile, dar profesia contabila nu se ridica la inaltimea acestora).

Practic, acest lucru se poate realiza in special de catre cei care profeseaza in domeniul de audit, putand exista doua directii de actiune: (i) o corecta informare a utilizatorilor vis-à-vis de rolul si limitarile auditului; si (ii) imbunatatirea continua a calitatii auditului, in special prin imbunatatirea standardelor de audit si prin ridicarea nivelului de pregatire profesionala a auditorilor.