MICROECONOMIE - Producatorul

MICROECONOMIE - Producatorul

Intreprinderea si factorii de productie

Factorii de productie

Intr-o definitie mai generala dar poate si mai vaga, productia poate fi definita ca fiind operatia care consta in transformarea - prin intermediul muncii - a bunurilor si serviciilor existente in alte bunuri si servicii. Agentii economici care organizeaza aceasta activitate in scopul obtinerii de profit sunt intreprinderile.

Toate 'intrarile' de bunuri si servicii utilizate in productie, fie ca este vorba de factori primari fie de consumuri intermediare, poarta denumirea de factori de productie. Acesti factori de productie sunt combinati, adica utilizati in anumile proportii, pentru a conduce la realizarea de produse (bunuri si servicii), produse care reprezinta 'iesirile' din acest proces. Orice intreprindere utilizeaza doua categorii de factori de productie: ficsi si variabili.

Un factor fix este un factor a carui cantitate nu poate fi schimbata in timpul perioadei de timp studiate. Dimpotriva, un factor este variabil daca cantitatea in care este utilizat poate fi modificata in aceasta perioada.

Factorii de productie sunt munca, natura si capitalul, la care se adauga o serie de neo-factori de productie, cum sunt: abilitatea intreprinzatorului, capitalnl uman etc. Factorul munca cuprinde totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale ale populatiei apte de munca. Factorul natura se refera la dotarile, resursele naturale ce pot fi utilizate in procesele productive: pamant arabil, paduri, resurse minerale, petroliere, de apa etc. Factorul capital consta in ansamblul bunurilor acumulate si care, folosite mai departe in procesul de productie, determina sporirea randamentului celorlalti factori de productie

Functia de productie si productivitatea: caz general

Productivitatea medie a unui factor de productie h este raportul dintre productia obtinuta y si cantitatea de factor utilizata:

Productivitatea medie a    factorului

Productivitatea marginala a unui factor a fost definita in paragraful precedent ca fiind sporul de productie obtinut prin utilizarea unei unitati suplimentare din factornl respectiv. Daca insa factorii de productie variaza intr-o maniera continua si presupunand ca functia de productie este diferentiabila, atunci:

Productivitatea marginala a factorului ,

Variatia productiei rezultata din cresterea cu o unitate a factorului h (deci

Δx_h =1) este aproximativ egala cu .

Restrictia bugetara a producatorului

Daca producatorul dispune de un volum total al resurselor, de un buget notat cu C (el reprezinta de fapt costul productiei), iar preturile unitare ale celor doi factori de productie sunt respectiv w₁ si w₂, atunci restrictia care ii este impusa se poate scrie:

,

unde x₁ si x₂ sunt cantitatile din cei doi factori pe care le poate cumpara.

Aceasta relatie este ecuatia dreptei bugetului, numita si dreapta izocostului.

Conditia de maximizare a profitului pe termen scurt

Profitul este definit ca fiind venituri minus cheltuieli.

Profiturile pe care firma le obtine, π, pot fi exprimate astfel :

unde primul termen reprezinta venitul, iar cel de-al doilea costul.

Problema maximizarii profitului firmei poate fi scrisa in felul urmator:

max pf (x₁, x₂) - w₁ x₁ - w₂ x₂

Aceasta functie are o singura variabila, x₁, deci conditia de maximizare a profitului (anularea derivatei intai a expresiei profitului) ne conduce la:

pPmg₁ (x^*₁, x₂) = w₁,

unde p este pretul produsului realizat, iar Pmg₁ este productivitatea marginala a factornlui de productie 1. Cu alte cuvinte, valoarea prodnctivitatii marginale a unui factor trebnie sa fie egala cn pretul sau.

Conditia minimizarii costului

Presupunem ca avem doi factori de productie care au preturile w₁ si w₂ si dorim sa gasim cea mai ieftina cale pentru a obtine un anumit nivel de productie y.

Daca notam x₁ si x₂ cantitatile folosite din cei doi factori, f (x₁, x₂) fiind functia de productie a firmei, problema poate fi scrisa ca:

astfel incat f (x₁, x₂) = y.

Profitul firmei

Profitul obtinut de firma va fi:

π = py - C(y) = y(p-C(y)/y) = y(p-CTM)

Profitul este egal cu diferenta dintre incasari si cheltuieli, adica produsul dintre cantitatea produsa (y) si profitul unitar (p-CTM); profitul unitar este la randul lui egal cu diferenta dintre pretul de vanzare si costul mediu

Surplusul producatorului

Surplusul producatorului este egal cu veniturile minus costurile variabile, sau cu profiturile plus costurile fixe:

Profituri = py - CV(y) - CF ;

Surplusul producatorului = py - CV(y).