Strategii si politici monetare

STRATEGII SI POLITICI MONETARE

Continuare

1. Tipologia obiectivelor si modul de actiune al acestora

Cresterea masei monetare si în consecinta a ofertei de moneda conduce la stimularea si alimentarea cererii de moneda.

Economia reala nu poate raspunde de regula rapid prin cresterea de productivitate si cantatatii sporite de bunuri si servicii, fapt care conduce la o deschidere a acesteia catre exterior, la cresterea importanta si scaderea exporturilor. Se produce un dezechilibru al balantei de plati si se acumuleaza o „inflatie prin cerere”.

Din acest motiv finantarile devin mai accesibile, iar pe piata rezista si acei întreprinzatori mai putin rentabilitatea.

Rezultatul este o încetinire a cresterii economice (obiectivul fundamental al oricarei politicii) si o nerealizare sau realizare partiala a obiectivelor Bancii Centrale, urmarit cu prioritate si anume urmarirea asigurarii si mentinerii stabilitatii preturilor.

Acest exemplu releva faptul ca echilibrul stabil si sustenabil între economia simbolica si cea reala trebuie urmarit si tintit în aceeasi masura cu tintirea agregatelor monetare.

1. Un nivel stimulativ al ratei dobânzii

Adeptii lui Keynes sustin o rata a dobânzii la un nivel cât mai scazut considerat ca realizarea unei

bunastari în economie este în directa legatura cu nivelul dobânzii. Pentru acestia conteaza în mod deosebit rata nominala a dobânzii si o rata reala a acesteia, stabila si moderat pozitiva.

Monetaristii sunt interesati de nivelul ratei dobânzii; pentru ei conteaza doar cantitatea de moneda emisa si pusa în circulatie. Acestia erau interesati doar de nivelul real al dobânzii. Importanta ratei dobânzii în economie se manifesta atât pe plan intern, cât si pe plan extern.

Pe plan intern influenteaza volumul investit întreprinzatorilor, volumul constructiilor de locuinte, achizitiile de bunuri de folos îndelungat si arbitrajele între titlurile financiare si moneda ca lichiditate.

Pe plan extern influenteaza puternic miscarile de capital pe termen scurt.

Din aceste perspective este necesar ca nivelul dobânzii reale sa fie pozitiv si mai ales stabil pentru a permite plasarea eficienta a capitalului, acumularea de rezerve atât interne cât si internationale.

Economia germana a reutit pastrând un nivel al dobânzii reale de 3-3,5% sa creeze o situatie favorabila generata de acomodarea celor 2 obiective specifice:

cresterea masei monetare;

adecvarea ratei dobânzii la conditiile pietei.

2. Un nivel favorabil al cursului de schimb

Cursul de schimb al monedei nationale reprezinta unul dintre cele mai importante semnale externe ale

unei notiuni.

Nivelul cursului de schimb preocupa deopotriva autoritatea monetara suprema (polica cursului de schimb si strategii de tintire a cursului de schimb) si autoritatea executiva (guvernul) care în elaborarea si aplicarea politicilor macroeconomice urmareste drept obiectiv de prim rang cursul de schimb.

Un curs de schimb slab al monedei nationale (moneda devalorizata) creeaza o presiune mai mult sau mai putin puternica în economie, amplifica tensiunile inflationiste si frâneaza selectia întreprinzatorilor dupa eficienta. Este de natura sa pastreze pe piata întreprinzatori invariabili, sa genereze un dezechilibru al balantei de plati, o reducere a capacitatii de productie si în ultima instanta o reducere a nivelului de trai.

Un curs de schimb forte (moneda valorizata) creeaza o presiune deflationista în economie si conduce la eliminarea (falimentul) unor întreprinzatori incapabili sa se adapteze conditiilor noi de pe piata si în consecinta încetineste cresterea economica.

Plecând de la aceste structuri argumentative care ar putea fi astfel considerat un nivel favorabil pentru cursul de schimb al monedei nationale?

Raspuns: Dat de paritatea monedei, de faptul ca aceasta trebuie sa se situeze la un nivel care sa permita acumularea de rezerve interne si internationale si la un nivel al preturilor interne comparabil cu cel al produselor similare de pe pietele externe.

Utilizând o politica monetara forte de supraevaluare relativa a monedei, Germania a reusit sa creeze o economie competitiva bazându-se pe flexibilitatea structurilor industriale, pe dezvoltarea acelor ramuri (industria de automobile) capabile sa realizeze suficienta valoare adaugata si o diferentiere durabila fata de concurenta.

Utilizând o politica monetara forte, Marea Britanie a suferit o serie de tensiuni si probleme în economie ca urmare a unor structuri rigide si utilizeaza în continuare a unor piete internationale.

Aceste doua exemple releva faptul ca alegerea unui nivel al cursului de schimb, a unei politici monetare forte sau slabe nu este suficient de libera. Depinde într-o mare masura de gradul de dezvoltare al economiei reale de structura economica, de flexibilitatea acestora si de eficienta pietelor de desfacere utilizate.

3. O buna alocare a resurselor financiare

Modalitatea de alocare a resurselor financiare, mecanism de transmitere si circuitele parcurse de moneda

sunt responsabilitatea Bancii Centrale.

Aceasta urmareste o rentabilitate cât mai înalta a tuturor utilizarilor posibile ale resurselor financiare. În

acelasi timp se cunoaste faptul ca exista sectoare în economie a caror rentabilitate este mai îndepartata si în multe dintre cazuri aleatorii Banca Centrala dirijeaza catre aceste sectoare resurse financiare în conditiile stabilirii unor prioritati si a unei ierarhii date de evolutia pietelor financiare si de afaceri si de interesele generale ale politicii economice.

2.1.           CONTRADICTIILE DINTRE OBIECTIVELE POLITICII MONETARE SI DE CREDIT.

Obiectivele specifice politicii monetare nu sunt independente unele fata de altele se manifesta adesea în contradictie, fapt care obliga autoritatea monetara responsabila la o acomodare si la un arbitraj generator de prioritati.

Banca Centrala anunta periodic ordinea obiectivelor specifice politicii monetare, urmarind sa atenueze, amelioreze si sa elimine contradictiile manifestate pe termen scurt, mediu si lung.

Contradictia clasica se manifesta între masa monetara si nivelul ratei dobânzii. Aceasta contradictie este generata de necunoasterea efectelor variatiei ratei dobânzii; obliga autoritatile monetare la realizarea unor arbitraje între titlurile financiare si moneda lichida. Pe termen scurt fluctuatiile ratei dobânzii modifica substantial nivelul masei monetare.

Cresterea nivelului ratei dobânzii conduce pe termen scurt la accelerarea (cresterea) nivelului masei monetare adresându-se în special cererii speculative de moneda si pe termen mediu si lung conduce la scaderea masei monetare.

Scaderea nivelului ratei dobânzii conduce la o încetinire pe termen scurt a ritmului de crestere a masei monetare ca urmare a aceleiasi adrese.

Stabilizarea nivelului ratei dobânzii conduce la stabilizarea anticipatiilor cu privire la acestea, iar efectul astfel manifestat dispare.

Pe termen mediu si lung cresterea nivelului conduce la o reducere a masei monetare fiind afectata în mod direct cererea tranzactionata de moneda.

Scaderea nivelului ratei dobânzii provoaca o crestere a nivelului masei monetare ca urmare a sporirii dimensiunilor creditului si a intensificarii plasamentelor.