Stiinta economica: cateva concluzii generale

Frontiera procesului economic

Intr-un grad valabil de importanta relativa, controversa a fost un stimulent permanent in toate domeniile de activitate intelectuala, de la critica literara la fizica pura. Indeosebi evolutia gandirii economice a depins de controversa intr-o masura care poate parea exasperanta neinitiatilor. Este insa adevarat ca spiritul in care au fost abordate unele probleme fundamentale a daunat progresului stiintei noastre. Acest neajuns este exemplificat in modul cel mai elocvent de controversa asupra frontierei economiei politice sau ceea ce revine la acelasi lucru, asupra frontierei procesului economic.

Aceasta problema a fost implicit ridicata mai intai de scoala istorica germana, dar nu a provocat practic nici o framantare inainte ca Marx si Engels sa fi expus doctrina materialismului istoric. Din acel moment, propozitia care constituie principalul stalp al acestei doctrine a facut obiectul unei controverse sustinute si indreptate gresit. Propozitia spune ca procesul economic nu este un sistem izolat. Economistii nemarxisti cred probabil ca, demonstrand existenta unor frontiere naturale ale procesului economic, vor demonstra implicit absurditatea materialismului istoric si, prin urmare, a corolarului sau: socialismul stiintific. Dar, orice am avea de spus despre ceilalti stalpi ai marxismului, cu greu putem gasi un adevar mai evident decat acela ca procesul economic nu constituie un sistem izolat. Pe de alta parte, tot atat de evidenta este si necesitatea de a delimita intr-un fel acest proces: altfel nu ar vea nici un sens sa vorbim despre procesul economic.

Problema se leaga de faptul ca frontierele obiectelor concrete si indeosebi ale evenimentelor sunt penumbre dialectice. Tocmai pentru ca este imposibil sa spunem, de exemplu, unde se termina procesul chimic si unde incepe cel biologic, nici macar stiintele naturale nu au frontiere fixate strict si trasate net. Nu exista nici un motiv pentru ca economia sa faca exceptie in aceaste privinta. Din contra, totul tinde sa indice ca domeniul economic este inconjurat de o penumbra dialectica mult mai larga decat aceea a oricarei stiinte naturale.

In aceasta vasta penumbra economicul se impleteste cu socialul si politicul. Fara aceasta penumbra cum am putea explica stagnarea economica din Europa evului mediu care a durat un mileniu intreg ?

Ne amintim ca Malthus a sustinut ca exista, de asemenea, o legatura intima intre evolutia biologica a speciei umane si procesului economic. In general economistii au respins doctrina lui desi Malthus avea in esenta dreptate. Aceasta se poate constata usor din analiza entropica pe care am facut-o procesului economic. Faptul ca factorii biologici si cei economici se pot suprapune si pot interactiona in moduri surprinzatoare este putin cunoscut printre economisti.

In trecut, comunitatile din multe parti ale lumii au trait secole in sir fara sa fie zguduite de vreo miscare sociala importanta, astfel incat efectele genetice ale impartirii in clase sociale au avut timp sa se realizeze aproape complet, un caracter comun al claselor de sus - observat chiar de James Cook la unele populatii din Pacific - consta din trasaturi fizice mai fine decat ale celorlalte clase. Francisc Galton, in celebra sa lucrare "Hereditary genius" 1869, a emis o teza in care le-a atribuit posibilitati barbatilor din clasele de sus de a se casatori cu cele mai frumoase femei. Folosind date genealogice complete, Galton a aratat cum dorinta de bogatie - evident, un factor economic - a contribuit la disparitia biologica a 12 din cele 31 familii engleze nobile initiale. El a constatat ca "pairii" se casatoreau de cele mai multe ori cu "mostenitoare"- in engleza o fiica singura la parinti - bogate introducand astfel gena fecunditatii scazute in descendentii lor directi. La circa 40 de ani dupa descoperirea lui Galton, J.A.Cobb a aratat ca acest fenomen este mult mai general. Intr-o societate in care averea personala si pozitia sociala sunt strans corelate - ca in sistemul de proprietate privata - gena fecunditatii scazute tinde sa se raspandeasca printre bogati iar cea a fecunditatii crescute printre cei saraci.

Problema delimitarii, chiar aproximativa, a sferei economiei este deci o problema spinoasa. In orice caz, nu este atat de simpla pe cat ne indeamna Pareto s-o credem spunand ca, asa cum geometria ignora chimia, economia poate face abstractie de "homo ethicus, homo religiosus" si toti ceilalti "homines". Pareto nu este insa singurul care sustine ca procesul economic are limite naturale bine definite. Aceeasi pozitie este caracteristica scolii de gandire care a urmat calea atragatoare deschisa de primii marginalisti matematicieni si care poate fi numita economia politica conventionala. Conform unei formulari mai recente a acestei pozitii, sfera economiei se limiteaza la studiul modului in care mijloace "date" sunt folosite pentru a indeplini scopuri "date". Mai exact : in orice moment de timp sunt date atat mijloacele de care dispune fiecare individ cat si scopurile sale viitoare; de asemenea sunt date modalitatile (tehnice si sociale) in care aceste mijloace pot fi folosite direct sau indirect pentru indeplinirea tuturor scopurilor date sau a unora din ele; obiectivul esential al economiei este alocarea mijloacelor date in vederea indeplinirii optime a scopurilor date. Economia este redusa astfel la "mecanica utilitatii si a interesului personal".

Natura economica a alocarii unor resurse date pentru indeplinirea optima a unor scopuri date nu poate fi negata. In forma ei abstracta, o asemenea alocare reflecta o preocupare permanenta a fiecarui individ. Nu putem nega nici ca deseori problema se prezinta in termeni concreti si este susceptibila de o solutie numerica deoarece toate datele necesare sunt efectiv date. Rezultale obtinute recent in aceasta directie in urma muncii de pionierat a lui T.C.Koopmans merita cea mai mare lauda. Totusi, desi aceste rezultate sunt de mare valoare, noul domeniu al ingineriei economice (sau al managementului) nu cuprinde tot procesul economic.

Acuzarea economiei conventionale numai pentru motivul ca se ocupa de "indivizi imaginari care vin pe piete imaginare cu liste gata intocmite ale preturilor de oferta si oferta" este evident absurda. Chiar daca ignora schimbarea, abstractia nu este un "privilegium odiosum" exclusiv al stiintei economice. Abstractia constituie cea mai valoroasa scara a oricarei stiinte. Asa cum a argumentat convingator Marx, ea este cu atat mai indispensabila in stiintele sociale unde "capacitatea de abstractizare" trebuie sa compenseze imposibilitatea de a folosi microscoape sau reactii chimice. Dar misiunea stiintei nu este sa se urce pe scara cea mai lesne de urcat si sa ramana pentru totdeauna acolo sus distiland si redistiland acelasi material nediferentiat. Economia conventionala s-a identificat cu dogmatismul.

Asadar, teoria economica conventionala este pasibila de o critica indreptatita din cauza dogmatismului ei si nu pentru ca foloseste abstractia. Observarea intamplatoare a fenomenelor care se produc in sfera organizatiilor economice sau intre aceste oragnizatii si indivizi dezvaluie fenomene care nu constau intr-un proces de tatonare in vederea atingerii cu mijloace date a unor scopuri date respectand reguli date. Aceste fenomene arata fara urma de indoiala, ca in toate societatile individul tipic urmareste incontinuu sa-si mareasca venitul pe care il poate pretinde in conformitate cu pozitia sa actuala si cu normele de repartitie a veniturilor. Urmarirea acestui scop este ceea ce face ca individul sa fie un adevarat agent al procesului economic.

Individul poate urmari acest scop prin 2 metode: poate cauta moduri de a imbunatati calitativ mijloacele pe care le poseda deja sau poate cauta sa-si mareasca partea lui din stocul sau fluxul de mijloace sociale.

Intrebarea care se pune este de ce o stiinta interesata de mijloacele, scopurile si repartitia "economica" poate sa refuze in mod dogmatic sa studieze si procesul prin care se creeaza noi mijloace, scopuri si relatii economice.

In ce priveste locul unde trebuie stabilita corect frontiera procesului economic nu este un raspuns mai bun decat definitia data de Marshall stiintei economice ca "studiul omenirii in activitatile obisnuite ale vietii" cu conditia sa nu vrem neaparat o interpretare aritmomorfa a fiecarui termen.