TIPOLOGIA SERVICIILOR

TIPOLOGIA SERVICIILOR

Eterogenitatea ramurilor cuprinse in sfera tertiarului si diversitatea tipologica a activitatilor de masura a serviciilor intalnite in orice economie, pe de o parte, si dificultatile de masurare a dimensiunilor sectorului tertiar, de evaluare a contributiei acestora la dezvoltarea economico - sociala si mai ales, de asigurarea a comparabilitatii intre tari cu privire la nivelul atins de servicii si perspectivele acestora, pe de lata parte, au adus frecvent in actualitatea necesitatea structurarii lor dupa criterii unitare, realizarea de categorii omogene din punctul de vedere al continutului si comportamentului economic.

1 Necesitatea si oportunitatea clasificarii serviciilor

Sectorul serviciilor este constituit dintr-o mare varietate de activitati, rezultat al cuprinderii largi a acestui si diversitatii domeniilor de referinta. Astfel, din componenta acestui sector fac parte ramurile care, prin natura lor, intrunesc caracteristicile serviciilor - transport, telecomunicatii, comert, invatamant, sanatate, etc. - si care alcatuiesc structura de baza a tertiarului, dar si alte activitati din celelalte compartimente ale economiei, cum ar fi: cercetare - proiectare, management, consultanta, prelucrarea informatiilor, etc, care se autonomizeaza sub forma serviciilor.

Continutul foarte diferit al acestor activitati ca si faptul ca se regasesc in toate sectoarele vietii economice si sociale, purtand amprenta specificitatii acestora, se reflecta in eterogenitatea sferei serviciilor, facand aproape imposibila tratarea ei globala nediferentiata. Apare, astfel, ca deosebit de necesara, structurarea serviciilor in categorii omogene, cu trasaturi comune si mecanisme proprii de evolutie. Necesitatea clasificarii serviciilor decurge, totodata, si din dinamismul inalt al acestora marcat nu numai printr-o crestere ci, mai ales prin diversificarea lor tipologica.

Pe un alt plan, nevoia gruparii serviciilor, a elaborarii unui sistem unitar, coerent de ordonare a lor, trebuie pusa in corelatie cu particularul productiei si consumului acestora. Astfel, in privinta productiei se remarca numarul mare de prestatori implicati in realizarea serviciilor, precum si diferentierea lor din punctul de vedere al formei de proprietate, scopului urmarit, modului de organizare, etc. De asemenea, consumul se caracterizeaza prin prezenta unor beneficiari individuali sau colectivi, finali sau intermediari, interni sau externi, etc., la randul ei, utilizarea serviciilor vizand satisfacerea efectiva a unei trebuinte sau crearea cadrului pentru acoperirea acesteia.

Diversitate si complexitatea serviciilor, cresterea locului si rolului lor in viata economica si sociala a tarilor lumii, completata de intensificarea prezentei serviciilor in ansamblul schimburilor internationale acutizeaza problema delimitarii acestora atat in raport cu alte activitati sau cu bunurile, cat mai ales intre ele, prin definirea unor categorii omogene, bine determinate. Stabilirea unor frontiere clare, precise intre diferite grupe de servicii, desi dificila si labila, are o mare utilitate practica, privita in raport cu cerintele modernizarii conducerii proceselor economico - sociale, dar si teoretica si metodologica.

Serviciile ca activitati distincte se regasesc in structura multora dintre clasificari internationale. In privinta tipologiei, aceste clasificari pot fi: pe produs, pe activitati, pe ocupatii, etc. Cele realizate pe produs au in vedere caracteristicile acestora si se subdivizeaza in clasificari pentru bunuri si pentru bunuri si servicii. Intre cele mai frecvent utilizate si care includ, evident, si serviciile, se numara Clasificarea Internationala a Tuturor Bunurilor si Serviciilor (CITBS) - ONU; Nomenclatorul Tabelelor Input - Output (NTIO) - CEE; Clasificarea Bunurilor si Serviciilor pentru Gospodarii (CBSG) - ONU, etc.

Clasificarile pe activitati regrupeaza unitatile de productie in raport cu tipul activitatii pe care o desfasoara si in functie de materia prima utilizata, specificul productiei, etc., din aceasta categorie fac parte: Clasificare Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI) sau International Standard Industrial Clasification (ISIC), Nomenclatorul General al Activitatilor Economice (NACE) utilizat in UE; Clasificarea Ramurilor Economiei Nationale (CREN).

2 Criterii si modalitati de clasificare a serviciilor

Una din cele mai cunoscute modalitati de clasificare a serviciilor are drept criteriu continutul acestora, particularitatile activitatilor respective. Utilizata pe scara larga in statisticile nationale si internationale pentru identificarea serviciilor si evaluarea productiei acestora, cunoscuta sub denumirea de Clasificarea Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI), reuseste o abordare completa si detailata a ramurilor ce intra in alcatuirea sectorului tertiar.

Corelatia cu structura ramurilor economice diferitelor tari, CITI creeaza cadrul unitar cercetarii problematicii serviciilor. Meritele ei incontestabile sunt relevate si de frecventa cu care este adusa in discutie in lucrarile si studiile de specialitate.

CITI - Rev 3 este o clasificare de tip arborescent, desfasurata pe patru niveluri de agregare si simbolizate cu litere si numere si anume: categorii (codificate cu litere), diviziuni (cod de 2 cifre), grupe (cod de 3 cifre) si clase (cod de 4 cifre). Potrivit acestei clasificari, serviciile, in functie de nivelul unu de agregare, sunt reprezentate prin categoriile:

E - hoteluri si restaurante;

I - transporturi, depozitare si comunicatii;

J - activitati de intermediere financiara;

K - activitati imobiliare, de inchiriere si de servicii pentru intreprinderi;

L - administratia publica si apararea, asigurarile sociale obligatorii;

M - invatamant;

N - sanatate si asistenta sociala;

O - alte activitati colective, sociale si personale;

P - gospodarii care folosesc personal casnic;

Q - organizatii extrateritoriale.

Fiecare categorie are, in structura, una sau mai multe diviziuni, iar acestea, la randul lor, grupe si clase. De exemplu, categoria K - activitati imobiliare, de inchiriere si de servicii pentru intreprinderi, una dintre cele mai dinamice in tarile dezvoltate, cu economie de piata, cuprinde diviziunile:

70 - activitati imobiliare:

71 - inchirieri de masini si echipamente si de bunuri materiale si casnice;

72 - activitati de informatica si conexe;

73 - cercetare - dezvoltare;

74 - alte activitati de servicii pentru intreprinderi;

Diversitatea serviciilor este inca si mai evidenta luand in discutie nivelurile 3 si 4 de agregare, niveluri care, in situatia categoriei de mai sus, reflecta tendinta de aparitie a noi tipuri de servicii; astfel diviziunea 74 cuprinde o gama larga de prestatii structurale in 4 grupe si 13 clase s.a.m.d.

Aceasta clasificare (CITI) prezinta o seama de avantaje intre care, faptul ca reuseste o inventariere a tuturor activitatilor de natura serviciilor, o delimitare a lor si evidentierea raporturilor cu celelalte sectoare ale economiei; de asemenea, asigura un limbaj unitar, o comunicare simpla in analizele interne si internationale cu privire la servicii, iar prin sistemul de codificare ofera posibilitatea utilizarii calculatorului imprimand clasificarii aparent greoaie si complicata, caracteristicile unui instrument de lucru operational. Intre neajunsuri, poate fi mentionata cuprinderea, uneori fortata, in aceeasi categorie a unor activitati sensibil diferite si mai ale, caracterul limitativ - dispunand de 11 categorii, 100 diviziuni, 1000 grupe si 10.000 clase -, cu toate aceste limite, CITI are multe merite si deosebita valoare, constituindu-se ca punct de pornire in procesul ordonarii si ierarhizarii serviciilor.

In concordanta cu preocuparile internationale de modernizare si armonizare a clasificarii activitatilor, Romania a adoptat, dupa 1990, Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala (CAEN), care asigura identificarea tuturor activitatilor si unificarea denumirilor, sistematizarea si codificarea intr-un ansamblu unitar, creandu-se astfel premisele organizarii si rationalizarii circuitului informatice de prelucrare si analiza a datelor, conectarea la structurile internationale de tipul tabelelor input - output si Sistemul Conturilor Nationale.

Clasificarea este structurata pe cinci trepte (sectiuni, subsectiuni, diviziuni, grupe si clase) dupa principiul omogenitatii, utilizandu-se drept caracteristici: natura bunului sau serviciului, modul de folosire, materia prima, procesul tehnologic, organizarea si finantarea productiei.

Una dintre modalitatile consacrate de grupare a serviciilor are drept criteriu functiile economice indeplinite de acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferele reproductiei sociale. Sunt identificate astfel:

- servicii de distributie: transport, comunicatii, stocare, comert cu ridicata si cu amanuntul;

- servicii de productie (de afaceri): finante, asigurari, cercetare-dezvoltare, contabilitate, publicitate;

- servicii sociale (sau colective): sanatate, educatie, aparare;

- servicii personale: hoteluri si restaurante, reparatii, turism, ingrijire personala, casnice, etc.

Cresterea aportului serviciilor la dezvoltarea economica dublata de necesitatea determinarii valorii (productiei) lor si evaluari proportiei de participare la formarea produsului intern brut, a condus la cristalizarea unui model de structurare a acestora. In acest spirit serviciile sunt grupate in materiale, si nemateriale, productive si neproductive, pure si asociate bunurilor tangibile.

Facand abstractie de faptul ca aceste modalitati de clasificare nu se suprapun intru totul, trebuie subliniat ca s-a avut in vedere participarea serviciilor la crearea productiei materiale si mai putin forma de exteriorizare a acestora.

O alta grupare a serviciilor, cu semnificatii deosebite pentru practica economica si ca urmare cu o foarte larga raspandire are drept criteriu prezenta si respectiv natura relatiilor piata. Din acest punct de vedere serviciile se impart in:

-servicii market (marfa sau comerciale) si

-servicii non - market (non marfa, non comerciale)

Serviciile market sunt cele procurate prin intermediul actelor de vanzare - cumparare, in cadrul relatiilor de piata, in timp ce serviciile non-market sunt distribuite prin mecanismul din afara pietei.

In aceasta a doua categorie sunt cuprinse, mai ales, servicii publice, guvernamentale, culturale sau furnizate de organizatii private non-profit, este vorba in primul rand de servicii publice colective, asigurand prestatii in beneficiul general al colectivitatii (armata, politia, justitia, etc.) si servicii publice de care beneficiaza direct indivizii (scolar, asistenta medicala, ajutoare, etc.). Consumul acestor servicii este "socializat", adica este decis de colectivitate, consumatorul neavand posibilitatea unei alegeri directe si reale. Chiar in cazul serviciilor publice destinate direct consumatorilor, rolul individului se limiteaza la un consum aproape obligatoriu, colectivitatea luand deciziile cu privire la nivelul prestatiilor si modul de repartizare intre cetateni

Separarea serviciilor in market si non-market, desi oficial recunoscuta de organismele internationale (ONU, CEE) nu este acceptata in toate tarile; de exemplu, in SUA, si nu numai, este preferata subdivizarea in servicii profit si servicii non-profit sau chiar servicii publice si servicii private.

Nici una din solutiile propuse nu poate fi suprapusa celei privind clasificarea in servicii market si servicii non-market, deoarece exista organizatii private care presteaza servicii fara scopul obtinerii unui profit, dupa cum exista si organisme publice ale caror servicii sunt destinate comercializarii, cu scopul declarat al obtinerii unui profit (servicii de transport, telecomunicatii, etc.). Opozitia "privat - public" nu este atat de clara, managerii si angajatii firmelor de afaceri nu urmaresc numai interese private, iar cei care lucreaza in institutii guvernamentale numai interese publice. De asemenea, desi sectorul privat este considerat terenul propice competitivitatii, concurenta exista si in cadrul organizatiilor publice, intre angajati pentru avansare, intre institutiilor guvernamentale rivale pentru o parte cat mai mare din subventii

Distinctia intre market si nonmarket este vaga si predispusa diverselor interpretari, mai ales, prin faptul ca, in timp, unele servicii au trecut dintr-o categorie in alta, modalitatile de plata

Notiunile de public si privat se regasesc si in forma de proprietate, respectiv modul de organizare a prestatorilor de servicii in concordanta cu acest criteriu se distinge:

sectorul public reprezentat de tribunale, spitale, cazarmi, posta, scoli, agentii de forta de munca, etc.;

sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta, biserici, muzee;

sectorul privat din care pot fi mentionate companiile aeriene, organismele financiar-bancare si asigurarile, etc.

Un numar impresionant de clasificari ale serviciilor folosesc drept criteriu de structurare, beneficiarul (utilizatorul) acestora.

Pornind de la acest criteriu, S.P. Hill subdivide prestatiile in

servicii care afecteaza bunurile (transport, curatatorie, reparatii, intretinere bunuri si locuinte);

servicii care afecteaza persoanele - subclasificate in servicii care vizeaza conditia fizica sau intelectuala a acestora - (transport de persoane, comunicare, educatie - invatamant, frizerie - coafura, ingrijirea sanatatii, etc.);

unele activitati (servicii financiare) care influenteaza atat conditia bunurilor cat si a persoanelor sau sunt asociate cu productia intermediara;

Ulterior, aceasta clasificare a fost perfectionata in sensul combinarii mai multor criterii si adaptarii la evolutia economico-sociala; in noile conditii sunt pastrate primele doua categorii, respectiv servicii fizice si servicii raportate la fiinta umana, iar ce-a de-a treia devine servicii legate de informatie (telecomunicatii, prelucrarea datelor, banci, asigurari, servicii financiare, contabilitate, servicii juridice, administratie, etc.).

Beneficiarul (utilizatorul) serviciilor mai poate fi: din punctul de vedere al naturii (tipului) individual sau colectiv, iar in functie de localizarea geografica, intern sau extern.

Pastrand acelasi criteriu de referinta - beneficiarul -, una din cele mai importante si frecvent utilizate clasificari grupeaza serviciile in:

prestatii destinate consumului intermediar (productie sau agenti economici);

prestatii destinate consumului final (al gospodariilor sau persoanelor).

Serviciile intermediare sunt activitati constituite ca parte integranta, indispensabila procesului productiei materiale; cel mai adesea, aceste servicii nu pot fi izolate de continutul productiei propriu-zise sau nu prezinta interes (utilitate) in afara acestuia. In aceasta categorie intra: stocarea si depozitarea, transporturile, asigurarile si reasigurarile, finantele, activitatile juridice, contabile, pregatirea fortei de munca, managementul, cercetarea stiintifica, etc.

Serviciile finale sunt destinate consumului direct al gospodariilor, colectivitatilor sau persoanelor sau creeaza conditii pentru desfasurarea normala a acestuia, fiind, din acest punct de vedere un element constitutiv al calitatii vietii, in aceasta categorie pot fi cuprinse si serviciile destinate exportului, indiferent daca in tara de destinatie sunt utilizate in scop productiv sau pentru consum.

In concordanta cu varietatea trebuintelor carora se adreseaza, dar si cu modul de obtinere sau de consum, serviciile finale reprezinta intr-o mare diversitate tipologica, ca urmare, cel mai adesea, ele sunt subdivizate in servicii comerciale (marfa sau platite de populatie) si servicii oferite cu titlu gratuit (non-marfa sau finantate public)[6], in aceasta a doua categorie pot fi mentionate ingrijirea sanatatii, educatia, prevenirea accidentelor, planningul familial, reciclarea deseurilor etc.

Din punct de vedere al posibilitatilor de comercializare exista servicii transferabile (care pot fi inmagazinate si schimbate la distanta) si servicii netransferabile care trebuie furnizate "in situ" (produse la locul de consum)[7], pentru realizarea actului vanzarii - cumpararii si respectiv consumului, unele servicii presupun deplasarea ofertantului (a prestatorului), altele a consumatorului.

O alta clasificare a serviciilor cu semnificatie deosebita pentru organizarea activitatii urmareste daca desfasurarea acestora se bazeaza, in principal, pe echipamente sau personal[8].

Un alt criteriu de structurare a serviciilor tine seama de prezenta clientului si de modul activ sau pasiv de implicare a acestuia in realizarea prestatiei.

Modalitatile de clasificare a serviciilor, indiferent de amploare, momentul sau motivul pentru care au fost realizate, sustin diversitatea tipologica deosebita a acestora. Ele argumenteaza necesitatea dobandirii unui sistem de clasificare a serviciilor suficient de detaliat incat sa permita identificare unui numar cat mai mare de activitati; elastic-flexibil capabil sa asigure integrarea in viitor a serviciilor nou aparute si sa reflecte mutatiile structurale intervenite in procesele economice si sociale; compatibil, in masura sa realizeze armonizarea intre gruparile nationale si internationale; operational - sa permita "standardizarea" activitatilor si sa satisfaca nevoi de evidenta si conducere cu ajutorul tehnicii de calcul.