NOTIUNI DE DESEN TEHNIC

NOTIUNI DE DESEN TEHNIC

1 Introducere in desenul ethnic

In forma sa clasica, traditionala, desenul tehnic este un limbaj grafic de

comunicare, care inglobeaza un ansamblu de metode pentru reprezentarea grafica plana

a obiectelor, si care se bazeaza pe reguli si conventii standardizate, fiind utilizat in

inginerie pentru exprimarea si transmiterea conceptiilor tehnice, cu scopul

materializarii lor. Cantitatea de informatie inglobata intr-o reprezentare grafica este mare

2 Rolul standardelor in desenul ethnic

Pentru a fi eficient, desenul tehnic trebuie sa se bazeze pe norme si prescriptii

unitare in reprezentarea si interpretarea conceptiilor ingineresti. Sistematizarea si

unificarea conventiilor si regulilor de reprezentare este realizata prin standarde si

norme cu caracter national si international.

Standardele romanesti au indicativul SR, iar cele identice cu normele ISO, au

indicativul "SR-ISO". Standardele mai vechi, nerevazute dupa 1989, sunt caracterizate

prin indicativul "STAS" .

3 Clasificarea desenelor tehnice

Domeniul de utilizare al desenelor tehnice delimiteaza urmatoarele categorii

Modul de intocmire a desenelor tehnice diferentiaza schita si desenul la scara

Gradul de detaliere al elementelor reprezentate clasifica desenele tehnice in conformitate cu Tabelul 1.3:

Dupa destinatia lor, desenele tehnice pot fi (Tabelul 1.4):

4 Moduri de reprezentare in tehnica

4.1 Reprezentarea in proiectii ortogonale

Reprezentarea in proiectii ortogonale este inca cea mai folosita metoda de

redare a formei si dimensiunilor obiectelor in domeniul tehnic (Figura 1.1). Metoda are

la baza principiile geometriei descriptive, si utilizeaza mai multe imagini ale obiectului

considerat, obtinute ca proiectii ortogonale pe mai multe plane de proiectie. In desenul

tehnic clasic, reprezentarea in proiectii ortogonale poate reda complet forma si

dimensiunile oricaror obiecte, oricat de complicate.

4.2 Reprezentarea "in perspectiva"

Reprezentarea in perspectiva simuleaza in planul desenului imaginea spatiala a

obiectului. Reprezentarea nu este una realmente spatiala, deoarece elementele ei se

gasesc toate in acelasi plan. Prin alegerea potrivita a axelor de coordonate, se pot crea

in plan desene care sa reprezinte nu numai o fata a obiectului, ci si dimensiunea

perpendiculara pe aceasta.

In inginerie, cea mai folosita reprezentare in perspectiva este cea izometrica, in

care axelor rectangulare de coordonate din lumea reala le corespund 3 axe dispuse ca in

Figura 1.2. Dimensiunile masurate in lungul axelor rectangulare se transpun

nemodificate pe axele izometrice.

Figura 1.2 Perspectiva izometrica a obiectului din exemplul anterior

5 Elemente generale in desenele tehnice

5.1 Linii in desenul tehnic industrial

Pentru reprezentare si cotare, in desenul tehnic industrial, se utilizeaza diferite tipuri

de linii, diversificate functie de aspect si grosime.

In conformitate cu STAS 103-84, se folosesc patru categorii de linii: linia continua

linia intrerupta, linia punct si linia doua puncte, in doua clase de grosime. Acelasi standard

stabileste si grosimea de baza pentru trasarea liniei groase, pe un desen, notata cu litera b; ea

poate avea una din urmatoarele valori exprimate in mm:

Linia subtire trebuie sa fie trasata cu o grosime cuprinsa intre b/3 si b/

Tabelul 2.1 reda destinatia fiecarui tip de linie din desenul tehnic industrial.

5.2 Formate in desenul tehnic industrial

formate de baza, seria A (ISO) (vezi tabel),

formate alungite speciale,

formate alungite exceptionale.

Formatele alungite se obtin prin alungirea dimensiunilor pe una din directii, cu un

multiplu intreg din dimensiunea de baza a laturii.

5.3 Scari de reprezentare

Notiunea de scara de reprezentare desemneaza raportul dintre dimensiunile

liniare ale elementului din desen si cele din realitate [

Scarile de reprezentare sunt standardizate (Tabelul 2.2).

6 Reprezentarea in proiectii ortogonale

In desenul tehnic industrial clasic, forma cea mai completa de redare a

ansamblurilor, subansamblurilor si reperelor o constituie reprezentarea in proiectii ortogonale.

In loc de doua plane de proiectie, se pot folosi pana la

sase plane de proiectie perpendiculare intre ele. Aceste plane formeaza un cub cunoscut

sub denumirea de cub de proiectie Deci, piesa ce urmeaza a fi reprezentata se aseaza in mijlocul unui cub imaginar

(cubul de proiectie), care are fetele transparente si, se proiecteaza prin metoda proiectiei

paralele ortogonale, pe cele sase fete interioare ale cubului, (figura . Rezulta un numar de

sase proiectii, care poarta denumirea de vederi. Denumirea lor completa se stabileste in raport cu directia de proiectare

astfel:

vedere din fata (dupa directia 1);

vedere de sus (dupa directia 2);

vedere din stanga (dupa directia 3);

vedere din dreapta (dupa directia 4);

vedere de jos (dupa directia 5);

vedere din spate (dupa directia 6);

Vederea din fata se mai numeste sivedere principala tocmai datorita faptului carealizarea desenului se face prin raportare la aceasta.

In figura 3 este exemplificat modul in care se aseaza vederile in raport cu vederea

principala (vederea din fata) :

-vederea de sus se va aseza dedesubtul vederii principale;

-vederea din stanga se va aseza la dreapta vederii principale;

-vederea din dreapta se va aseza la stanga vederii principale;

-vederea de jos se va aseza deasupra vederii principale;

-vederea din spate se va aseza la dreapta vederii din stanga si, in cazul in care acest

lucru nu este posibil din lipsa de spatiu, ea se poate aseza in una din urmatoarele

trei pozitii: la stanga vederii din dreapta, deasupra vederii de jos sau dedesubtul

vederii de sus.

In practica nu se traseaza intotdeauna toate cele sase vederi ci, doar, numarul minim

necesar (cel putin doua).

7 Vederi particulare

In afara celor 6 proiectii principale, numite si vederi obisnuite, pentru

explicitarea desenului, pot fi utilizate si vederi particulare, obtinute dupa alte directii

decat cele anterioare.

Pentru vederile particulare, se indica printr-o sageata directia privirii. Directia

respectiva se noteaza cu o majuscula, aceeasi notatie regasindu-se si deasupra vederii obtinute.

8 Vederi partiale, vederi locale, vederi intrerupte

Pentru anumite vederi, este suficenta uneori o reprezentare partiala a zonei de

interes din obiectul redat in desen. Aceasta este o vedere partiala (Figura 3.11).

Figura 3.11 Vedere partiala

Vederea partiala este delimitata prin linii de ruptura (linii continue subtiri

ondulate) la ambele capete sau numai la unul din capete.

o vedere locala poate inlocui o vedere completa (Figura 3.12), Vederea locala este legata de proiectia principalacorespondenta prin linie-punct subtire.

Vederile intrerupte pot fi utilizate pentru piese lungi, de sectiune uniforma.

Partea mediana, care nu contine detalii de forma, poate fi omisa, fiind reprezentate doar

extremitatile (Figura 3.13).

Figura 3.13 Vedere intrerupta a unei piese lungi de sectiune uniforma

Proiectii simetrice

Pe o proiectie ortogonala simetrica, se traseaza axa de simetrie cu linie-punct

subtire, axa care depaseste cu 2-3 mm conturul exterior al proiectiei (Figura 3.14) [7].

Figura 3.14 Proiectie simetrica, cu axa de simetrie globala dupa directia verticala

Proiectiile ortogonale simetrice pot fi reprezentate pe jumatate. Indicarea pe

desen a reprezentarii reduse, se realizeaza prin doua semne egal trasate cu linie subtire,

perpendiculare pe axa de simetrie, in afara conturului exterior al proiectiei respective

(Figura 3.15). Al doilea mod de marcare a reprezentarii pe jumatate consta in depasirea

axei de simetrie cu 2-3 mm de catre toate liniile de contur simetrice (Figura 3.15).

Figura 3.15 Proiectii simetrice reprezentate pe jumatate

Marcarea centrelor pentru formele circulare

Contururile circulare au marcat centrul cu doua linii subtiri, perpendiculare

intre ele, depasind cu 2-3 mm conturul respectiv (Figura 3.17

Daca mai multe contururi circulare succesive apropiate au centrele pozitionate

pe o aceeasi dreapta, pentru marcarea centrelor acestora, se recomanda trasarea unei

singure axe comune pe directia respectiva (Figura 3.18).

Figura 3.18 Marcarea centrelor unor contururi circulare plasate pe aceeasidreapta-suport

Pentru mai multe contururi circulare dispuse polar, adica in jurul unui punct, la

aceeasi distanta de acesta, se recomanda trasarea integrala sau partiala a cercului

purtator al centrelor, cu linie-punct subtire. Marcarea centrelor va fi realizata pe

directie radiala (Figura 3.19).

Tesiri plane ale formelor de revolutie

In proiectie longitudinala, tesirile plane ale formelor de revolutie, au trasate

diagonalele cu linie continua subtire (Figura 3.20), pentru a diferentia fetele plane de

cele curbate.

Suprafete cu striatii sau cu relief marunt

Relieful marunt si uniform, striatiile, se reprezinta numai pe o mica portiune

langa contur, folosind linie continua subtire, chiar pentru muchiile reale (Figura 3.21).

Figura 3.21 Reprezentarea conventionala a reliefului marunt

13 Piese care se reprezinta intr-o singura proiectie ortogonala

13.1 Placi plane subtiri de grosime uniforma

Piesele de tip placa plana subtire de grosime uniforma se caracterizeaza prin

aceea ca una din dimensiunile de gabarit, grosimea, este constanta pe toata suprafata

piesei si mult mai mica decat celelalte doua dimensiuni de gabarit (Figura 3.22) [3],

[8],. Piesele de acest tip se reprezinta intr-o singura proiectie ortogonala, si anume

vederea frontala (Figura 3.23). A treia dimensiune de gabarit, grosimea, care nu este

redata grafic, se inscrie cu ajutorul unei linii de indicatie terminata cu punct ingrosat pe

suprafata placii (Figura 3.23).

Dimensionarea conturului exterior se poate realiza (Figura 3.25): cotand

formele pline (a), cotand decupajele de pe contur (b), cu baza de referinta unica pe o anumita directie

13.2 Piese cu configuratie axial-simetrica

Piesele din categoria mentionata se reprezinta intr-o proiectie longitudinala:

daca sunt pline (ax, tija, prezon, bolt, etc.), se reprezinta in vedere longitudinala

Daca au prelucrari longitudinale in interior (bucsa, distantier, izolator, carcasa de

bobina sau de rezistenta, etc.), se reprezinta in semisectiune sau sectiune totala in lungul

axei

14 Piese care se reprezinta in doua proiectii ortogonale

Piesele care necesita doua proiectii ortogonale pentru a fi reprezentate complet

sunt

piese avand forma geometrica prismatica, piramidala sau o combinatie de forme de

revolutie si forme prismatice si/sau piramidale dispuse dupa o singura directie;

piese de revolutie cu tesiri, crestaturi, decupaje laterale, simetrice sau asimetrice;

piese de revolutie cu nervuri de rigidizare.

Proiectia principala (vederea din fata) trebuie sa fie proiectia cea mai relevanta,

pe care sa fie vizibile cele mai multe detalii; a doua proiectie se alege una adiacenta (in

nici un caz vederea din spate).

15 Piese care se reprezinta in trei proiectii ortogonale

Forma geometrica a pieselor care necesita trei proiectii ortogonale este

complexa, compusa din primitive geometrice prismatice, piramidale, de revolutie

dispuse dupa doua sau mai multe directii in spatiu (Figura 3.36).

16 Generalitati privind sectiunile

Definitie

Prin sectiune se intelege reprezentarea, in proiectie ortogonala, pe un plan a piesei,

dupa ce aceasta a fost intersectata cu o suprafata fictiva de sectionare si, a fost indepartata imaginar portiunea din piesa cuprinsa intre suprafata de sectionare si ochiul observatorului.

Urma suprafetei de sectionare pe planul de proiectie se numeste traseu de sectionare si, se reprezinta cu linie punct mixta (linie punct subtire care are la capete si in locul in care-si schimba directia segmente de linie groasa). La extremitatile acestuia se amplaseaza sageti care sugereaza directia in care a fost dusa sectiunea.

Notarea traseelor de sectionare se face cu litere majuscule din alfabetul latin, avand dimensiunea nominala de 1,5.2 ori mai mare decat cea folosita pentru inscrierea cotelor pe desen. Notarea se poate face si in locurile de schimbare a directie suprafetei de sectionare.

Sectiunile se clasifica in functie de forma suprafetei de sectionare si de pozitia

acesteia in raport cu planele de proiectie. Asadar, sa vedem modurile de clasificare:

Dupa modul de reprezentare

a) Sectiune propriu-zisa, cand

se reprezinta numai

elementele geometrice

cuprinse in suprafata de

sectionare (figura 1 a) ).

b) Sectiune cu vedere, cand se

reprezinta atat elementele

geometrice cuprinse in

suprafata de sectionare cat si,

elementele geometrice

ramase in spatele acestei suprafete (figura 2 b) ).

16.2 Dupa pozitia suprafetei de sectionare in raport cu planele de

proiectie

a) Sectiune orizontala, cand suprafata de sectionare este un plan de nivel (plan paralel cu planul orizontal de proiectie [H]), traseul de sectionare B-B din

figura 2.

b) Sectiune verticala, cand suprafata de sectionare este un plan de front (planparalel cu planul vertical de proiectie [V]), traseul de sectionare A-A din figura

c) Sectiune inclinata, cand suprafata de sectionare este un plan de pozitie generala, (figura 3

16.3 Dupa forma suprafetei de sectionare

a) Sectiune plana, cand suprafata de sectionare este un plan (figurile 1,2,3).

b) Sectiune franta, cand suprafata de sectionare este formata din doua sau maimulte plane care fac intre ele unghiuri diferite de 90, (figura 4). De retinut ca

in acest caz planul care este inclinat se rabate pana cand devine paralel cu unuldin planele de proiectie.

c) Sectiune in trepte, cand suprafata de sectionare este formata din mai multeplane care formeaza intre ele unghiuri egale cu 90, (figura 5). De retinut ca inlocul in care suprafata de sectionare isi schimba directia hasura se reprezinta

deplasata.

d) Sectiune cilindrica, cand suprafata de sectionare este cilindrica, (figura 6). Deretinut ca in acest caz sectiunea se desfasoara pe unul din planele de proiectie.

16.4 Dupa proportia in care se face sectiunea

a) Sectiune completa, cand proiectia respectiva a piesei este reprezentata inintregime in sectiune, (figurile 1,2,3,4,5).

b) Sectiune partiala, cand numai o parte a piesei este reprezentata in sectiune,(figura 7).

Este necesar sa revenim la sectiunile propriu-zise deoarece acestea sunt folosite infoarte multe ocazii, ele permitand economisirea spatiului de desenare si a timpului de lucru. Dupa pozitia pe desen in raport cu proiectia principala a piesei, ele se clasifica astfel:

a) Sectiune propriu-zisa obisnuita, cand

sectiunea este dispusa in afara proiectiei, (figura 1).

b) Sectiune propriu-zisa suprapusa, candsectiunea se dispune peste conturul pieseirespective, (figura 8). Ea se traseaza cu liniecontinua subtire, iar traseul de sectionare cu liniepunct subtire, el reprezentand si axa de simetriea piesei.

c) Sectiune propriu-zisa intercalata, candproiectia se intrerupe si, in intervalul rezultat, sedispune sectiunea, (figura 9). In acest caz nu senoteaza urma suprafetei de sectionare.

d) Sectiune propriu-zisa deplasata, cand sectiunea sedispune in afara conturului proiectiei, de-a lungulaxei care reprezinta urma suprafetei de sectionareprivita din stanga, (figura 10).

17 Reguli de reprezentare a vederilor si sectiunilor

Conturul aparent si muchiile vizibile se traseaza cu linie continua groasa.

Muchiile fictive (apar acolo unde sunt racordari) se traseaza cu linie continua subtire, fara a intersecta liniile de contur.

Muchiile acoperite si golurile interioare se reprezinta cu linie subtire intrerupta.

Fetele paralelipipedelor, ale trunchiurilor de piramida si portiunile de cilindri tesite plan se reprezinta, in vedere, prin trasarea cu linie continu subtire, a doua diagonale (figura 1).

In sectiune longitudinala nervura nu se hasureaza, (figura 7).

Daca suprafata de sectionare trece printr-o muchie, aceasta se reprezinta, (figura 7).

Hasura se reprezinta deplasat in cazul sectiunilor in trepte, marcand astfellocul in care suprafata de sectionare isi schimba directia, (figura 5).

Planele de sectionare de pozitie generala, din componenta suprafetelor frante de sectionare, se rabat pana devin paralele cu unul din planele de proiectie, evitand astfel, deformarea prin proiectie a diferitelor formegeometrice, (figura 4)

18. Rupturi

Definitie:

Ruptura este reprezentarea pe un plan, in proiectie ortogonala, a unei piese, din care s-a indepartat o anumita parte, separata de restul piesei cu ajutorul unei suprafete neregulate, numita suprafata de ruptura.

Suprafata de ruptura este perpendiculara pe planul de proiectie si, urma s-a pe

acesta se numeste linie de ruptura.

Linia de ruptura se traseaza cu linie continua subtire 

ondulata.

Ruptura se executa in doua scopuri:

a) Reducerea spatiul necesar pentru desenarea

pieselor de profil constant, in cazul in care acestea

sunt foarte lungi, (figura 11). Daca este necesar in

zona de ruptura poate fi asezata o sectiune propriuzisa

intercalata. Observati ca linia de cota a fost

trasata, fara a fi intrerupta, intre liniile ajutatoarede cota.

b) Trasarea unor parti ale piesei care, in reprezentarea in vedere, sunt acoperite si nupot fi cotate si/sau contin detalii ce trebuie puse in evidenta, (figura 12).

Este important de retinut ca in cazul reprezentarii pieselor simetrice pe jumatate sau pe sfertlinia de ruptura nu se traseaza, ea fiind asimilata cu linia de axa respectiva.

19 Hasurarea suprafetelor sectionate

Suprafetele rezultate in urma sectionarii se hasureaza. Hasurarea consta in

umplerea cu un anumit model a unui contur inchis. Suprafetele hasurate nu exista in

realitate; ele au o prezenta imaginara, ca urmare a reprezentarii in sectiune.

20 Sectionarea nervurilor

Nu se sectioneaza niciodata o nervura printr-un un plan paralel cu fata sa

lunga! Daca suprafata de sectionare trece in lungul unei nervuri, nervura ramane

nehasurata, fiind reprezentata in vedere (Figura 4.25).

La sectionarea transversala a nervurii, aceasta este hasurata in mod obisnuit.

21 COTAREA IN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL

Definitie:

Cotarea este operatia prin care se indica pe desen toate dimensiunile necesare

executiei piesei.

Principiile si metodele generale de executare a cotarii, aplicabile desenelor tehnice din

toate domeniile (arhitectura, constructii, mecanic etc.), sunt prevazute in standardul SR ISO

Elementele cotarii

sunt: cota, linia de cota, liniile

ajutatoare de cota, liniile de

indicatie, extremitatea liniei de

cota si punctul de origine.

20.1 Cota

Definitie:

Cota este valoarea

numerica a unei dimensiuni,

inscrisa pe desen direct sau prin

linii, simboluri si note.

Cotele se inscriu

deasupra liniei de cota, la o

distanta de 1.2 mm de acestea si, de preferinta, catre mijlocul locul lor. Pentru scrierea

cotelor se folosesc cifre arabe a caror dimensiune se alege din sirul de valori nominale alescrierii standardizate, dar nu mai mici de 3,5mm.

21.2 Linia de cota

Definitie:

Linia de cota este linia deasupra careia se inscriu valorile numerice ale cotelor.

Aceasta se traseaza cu linie continua subtire, paralela cu linia de cont proiectiei piesei si, la odistanta de minim 7mm de acesta.

Linia de cota se executa si sub

forma unor arce de cerc in cazulcotarii dimensiunilor unghiulare

(figura 2) sau, in cazul cotarii

lungimii arcelor de cerc (figura 3).

Linia de cota este prevazuta la ambele capete cusageti (Figura 1),

bare sau combinatii de puncte cu sageti

(Figura 4).

Linia de cotapoate avea sageata doar la un singur capat cand se coteaza razele de curbura

(figura 5). In acest caz celalalt capat este pozitionat in centrul razei, centru care poate fi balustrat, ca in exemplul nostru, sau nu.

Linia de cota poate fi franta in cazul cotarii razelor de curbura foarte mari, al caror centru nu poate fi determinat la scara desenului (figura 6).

21.3 Liniile ajutatoare de cota

Definitie:

Liniile ajutatoare de cota sunt liniile care indica suprafetele sau planele intre care se

inscriu cotele.

Ele se traseaza cu linie continua subtire, pornesc chiar de pe linia de contur si sunt, de regula, perpendiculare pe liniile de cota pe care le depasesc cu 2..3mm.

Pentru a nu afecta claritatea cotarii, in unele cazuri (figura 7), liniile ajutatoare de cota

se pot trasa inclinat la 60, fata de liniile de contur.

Ca linii ajutatoare de cota pot si folosite liniile de contur ale proiectiei piesei (figura

sau, chiar prelungiri ale liniilor de cota (figura 9).

21.4 Liniile de indicatie

Servesc la indicarea unor prescriptii (figura 1), notari conventionale sau, a unei cote(figura 11) care nu poate fi

inscrisa in mod obisnuit dinlipsa de spatiu. Ele se traseaza cu linie continua subtire si setermina printr-o sageata cand se refera la un contur (figura 1), cu un punct ingrosat cand se refera la o suprafata (figura 10) si, fara sageata sau punct, cand se refera la o linie de cota

(figura 11).

22. Simboluri folosite la cotare

In unele cazuri pentru a putea intelege corect forma geometrica a pieselor, cotele

inscrise pe desen sunt precedate, dupa caz, de simboluri grafice. In tabelul 1 sunt prezentate

simbolurile care sunt folosite la cotare.

23 Reguli de inscriere a cotelor pe desene

Vom prezenta mai jos cele mai importante regulide cotare:

Inscrierea cotelor se face astfel incat sa poata fi citite de jos in sus si din dreapta proiectiei, inraport cu baza formatului pe care este trasat indicatorul.

Cand spatiile afectate cotarii nu permit inscrierea cotelor se folosesc linii de indicatie (figura

In cazul pieselor lungi, cu profil constant,reprezentate intrerupt, linia de cota se traseazacomplet intre liniile ajutatoare de cota.

Daca cotele inscrise reprezinta o alta scara,acestea se subliniaza.

La piesele de revolutie, cotele se inscriu alternativ,de o parte si de alta a axei (figura 1). Cand nu este posibil acest lucru, cotele se pot inscrie pe axacu conditia ca in zona respectiva axa sa seintrerupa.

Putem scrie o cota pe o suprafata hasurata, cu conditia ca in zona respectiva liniile de hasura sa se intrerupa.

In cazul pieselor simetrice reprezentate combinat (vederi si sectiuni), liniile de cota referitoare la diametre se traseaza intrerupt, depasind cu 5- 10 mm axa de simetrie (figura 20). Regula se aplica si pieselor simetrice reprezentate pe jumatate (figura 18).

In cazul cotarii a mai mult de 4 cercuri concentrice se pot cota doar 4 dintre acestea in interiorul conturului, restul diametrelor trebuind scoase in afara, cu ajutorul liniilor de indicatie (figura 19).

Atunci cand pe o aceeasi proiectie trebuie date atat dimensiuni interioare cat si dimensiuni exterioare, cotele care se refera la exteriorul piesei se grupeaza de o parte a proiectiei, iar cele care se refera la interiorul piesei, de cealalta parte a proiectie (figura 20).

Cand pe o aceeasi parte a unei proiectii trebuie inscrise mai multe cote, intai se inscriu cotele cu dimensiuni mai mici, apoi cele cu dimensiuni mai mari.

Elementele identice si dispuse simetric pe aceeasi proiectie se coteaza o singura data (figura 15).

Cand o piesa este complet determinata intr-o singura proiectie (de regula piesele foarte subtiri) grosimea acestora se noteaza la capatul unei linii de indicatie (figura 10), sau in interiorul acestora.

Este interzis:

A trasa liniile de cota pe liniile de contur sau in prelungirea lor.

-A intersecta liniile de cota intre ele.

-A intersecta o linie de cota cu o linie ajutatoare de cota

Nu se recomanda

Sa se suprapuna linia de cota cu o linie de axa.

-Sa se coteze elementele acoperite.

-Sa se foloseasca linii ajutatoare prea lungi.

24 Cotarea tesiturilor

Distingem doua situatii:

a) pentru tesiturile la 45cotarea se face ca in exemplul din figura 21;

b) pentru alte valori ale tesiturii, decat cele de 45, cotarea se face ca in exemplul din

figura 22, adica se coteaza separat distanta de tesire si unghiul sub care se face tesirea.

Observatie:

Daca toate tesiturile de pe un desen au aceleasi dimensiuni (de exemplu 3x45), se

poate scrie deasupra indicatorul textul "Toate tesiturile sunt 3x45" fara a mai cota tesiturile

pe desen.

24.1 Conicitatea

Definitie:

Conicitatea reprezinta raportul intre diferenta diametrelor a doua sectiuni ale unui

con si distanta dintre ele( figura 23) :

Valorile standardizate ale conicitatii se aleg din urmatoarele siruri:

Prezentam in figura 24 un exemplu de cotare a unei conicitati.

24.2 Inclinarea

Definitie:

Inclinarea (la poliedre) este raportul dintre diferenta lungimii laturilor a si b si,

dublul distantei (2 x l) dintre acestea (figura 25).

In figura 26 prezentam un exemplu de notare a inclinarii.

24.3 Cotarea obiectelor cu variante dimensionale

Daca un acelasi obiect are mai multe variante dimensionale, cu forma

geometrica similara, acesta poate fi reprezentat grafic o singura data, indicarea

dimensiunilor variabile facandu-se parametric (Figura 5.31).

Valorile dimensiunilor variabile sunt indicate intr-un tabel plasat in formatul

de desenare. Dimensiunile invariabile sunt inscrise direct pe desen.

25 Clasificarea cotelor

- Cote functionale: (sau principale) sunt dimensiuni esentiale in functionarea

obiectului reprezentat. Nerespectarea unei cote functionale duce la rebutarea,

defectarea, sau scoaterea din functie a obiectului (Figura 5.39).

Figura 5.39 Exemplu de clasificare a cotelor dupa rolul lor

- Cote nefunctionale: (sau cote de importanta secundara) sunt dimensiuni care nu

intervin esential in functionarea obiectului reprezentat, dar sunt absolut necesare in

definirea completa a formei acestuia (Figura 5.39).

- Cote auxiliare: sunt dimensiuni ce pot sa nu fie inscrise in desen, avand rol pur

informativ. Forma obiectului este perfect determinata si in absenta lor. Daca se

opteaza pentru inscrierea unor cote auxiliare, ele sunt obligatoriu inchise in

paranteze ovale. Utilitatea lor consta in evitarea unor calcule numerice. Cotele

auxiliare nu sunt niciodata tolerate dimensional (Figura 5.39).

25.2 Dupa criteriul geometric si constructive

- Cote de forma: sunt dimensiuni ce definesc forma geometrica a diferitelor elemente ale obiectului, marimea acestor forme (Figura 5.40).

- Cote de pozitie: sunt dimensiuni ce determina pozitia diferitelor elemente de

forma, unele in raport cu altele (distante, unghiuri) (Figura 5.40).

- Cote de gabarit: sunt dimensiunile maxime ale obiectului (Figura 5.40).

Figura 5.40 Clasificarea cotelor dupa criteriul geometric si constructive

25.3 Dupa criteriul tehnologic

- Cote de trasare: reprezinta dimensiuni ce trebuie sa fie determinate prin trasare in

vederea fabricarii obiectului reprezentat.

- Cote de prelucrare: reprezinta dimensiuni ce sunt inscrise pe desenele de

fabricatie, tehnologice.

- Cote de control: reprezinta dimensiuni delimitate de o suprafata de referinta si un

reper de control al instrumentului de control dimensional sau de verificare o

obiectului, dupa fabricarea lui.

26 Reprezentarea pieselor cu filete standardizate

26.1 Reguli de reprezentare

Filetele standardizate se reprezinta in desenele tehnice in mod conventional.

Filetele nestandardizate se reprezinta de asemenea conventional pe piese, dar va exista

si o reprezentare detaliata, pentru cotarea elementelor filetului.

26.2 Reprezentarea imbinarilor prin filet

Imbinarile cu filet sunt imbinari demontabile, deoarece astfel de imbinari pot fi

dezasamblate, fara deteriorarea vreuneia din componentele care participa la realizarea imbinarii .

Regula de baza in reprezentarea unei imbinari cu filet este urmatoarea: Intr-o imbinare cu filet, se reprezinta vazuta piesa de tip surub, adica piesa cu filet exterior (piesa patrunzatoare) (Figura 6.9).

Figura 6.9 Reprezentarea unei imbinari filetate

In sectiunile longitudinale ale unor imbinari filetate, suruburile, prezoanele,

stifturile filetate, se reprezinta in vedere si nu se hasureaza, intrucat sunt piese pline

26.3. Notarea filetelor

Odata cu inscrierea diametrului si a lungimii portiunii filetate se face, obligatoriu, si notarea filetului, inscriind inaintea valorii diametrului, simbolul (profilului) filetului. Dupa valoarea diametrului se mai pot scrie, in ordinea urmatoare, elementele: pasul, numarul de inceputuri, precizia si sensul filetului.

Observatie:

La filetele conice, inaintea simbolului filetului se inscrie litera K.

Prezentam, cu ajutorul tabelului 1, simbolurile folosite la notarea filetelor.

27 Inscrierea tolerantelor in desene

27.1 Tolerante geometrice

Tolerarea geometrica este o tehnica precisa de specificare a variatiilor maxime

admise ale formei sau pozitiei elementelor si suprafetelor din geometria reperelor, cu scopul asigurarii functionalitatii si interschimbabilitatii acestora [1]. Tolerarea geometrica consta dintr-o serie de tehnici bine definite, utilizate pentru controlul anumitor caracteristici geometrice ale pieselor: rectilinitatea, planeitatea,

cilindricitatea, inclinarea, etc.

Ca si in cazul tolerarii dimensionale, nu este necesar sa se inscrie pe desen

tolerante geometrice pentru fiecare caracteristica a unei piese, ci numai pentru cele care

sunt esentiale in functionare. Acest sistem precis de tolerare este folosit mai des pentru

a controla marimi sau forme unde pot sa apara incovoieri, sau alte deformari, cat si

pentru marimi care necesita limite stranse [1], [2], [3].

Pentru anumite categorii de piese, cum ar fi cele care se fabrica prin aschiere,

exista posibilitatea inscrierii pe desen a unor tolerante geometrice generale, in

conformitate cu una din clasele de toleranta definite in standarde [4]. In acest caz, se

expliciteaza pe desen numai acele tolerante care sunt mai severe decat cele generale.

27.2 Tolerante de forma

Tolerantele de forma se refera la controlul rectilinitatii, planeitatii, curburii,

etc. O toleranta de forma specifica zona in interiorul careia elementele ce definesc a

anumita forma trebuie sa fie continute.

Simbolurile tolerantelor de forma sunt redate in Tabelul 7.4.

27.3 Tolerante de pozitie, orientare si bataie

O toleranta de pozitie sau de orientare defineste zona in interiorul careia

centrul, axa sau planul central al unei caracteristici de o anumita marime este permis sa

varieze fata de pozitia teoretic exacta

Tipurile de tolerante de pozitie, orientare si bataie, precum si simbolurile lor

sunt prezentate in Tabelul 7.5

27.4 Inscrierea pe desen a tolerantelor geometrice

Pentru notarea tolerantelor geometrice pe desen, se utilizeaza un cadru

dreptunghiular, trasat cu linie continua subtire. Cadrul contine doua, trei casute, sau

mai multe casute, avand urmatoarea destinatie (Figura 7.17):

Valoarea tolerantei se exprima in milimetri si este precedata de majuscula Ø

pentru zone de toleranta circulare sau cilindrice.

Specificarea elementului tolerat (suprafata, axa, muchie, etc.) se realizeaza cu

ajutorul unei linii de indicatie, trasata cu linie continua subtire si terminata prin sageata

(Figura 7.19). Frecvent, linia respectiva este franta la 90O.

Figura 7.19 Indicarea elementului tolerat geometric

28 Desenul de ansamblu

28.1 Continutul unui desen de ansamblu

Desenul de ansamblu oglindeste principalele dimensiuni ale ansamblului

reprezentat, spatiul necesar pentru montare si pentru functionare, posibile raporturi cu

ansamblurile invecinate.

Daca ansamblul reprezentat este simplu, desenul sau poate servi si ca desen de

executie pentru toate reperele componente. In acest caz, desenul de ansamblu trebuie sa

contina toate dimensiunile necesare fabricarii reperelor

28.2 Tipologia desenului de ansamblu

Desenul de ansamblu al unui produs existent este un desen de releveu.

Desenul de ansamblu al unui produs nou, aflat in faza de conceptie, este un

desen de proiect.

Pentru prezentarea unui produs in catalog, se utilizeaza desene de prospect

sau de catalog, desene sintetice care includ numai informatiile esentiale despre

produsul respectiv: forma geometrica globala, aspectul, gabaritul, modul de conectare

cu elementele invecinate din mediul de lucru. Pentru a fi mai sugestive, astfel de

desene sunt realizate frecvent in perspectiva.

28.3 Reprezentarea ansamblurilor

28.3.1 Reprezentarea desenelor de proiect si de releveu

Un ansamblu se reprezinta intr-un numar minim de proiectii ortogonale, dar

suficiente pentru redarea completa a componentei si a dimensiunilor sale. Proiectiile

respective pot fi vederi sau sectiuni si respecta in totalitate regulile de reprezentare

clasice privitoare la acestea.

Pozitia de reprezentare a unui ansamblu este pozitia de functionare.

Conturul a doua piese alaturate se deseneaza cu o singura linie groasa

continua, daca intre cele doua piese nu exista joc rezultat din diferenta de dimensiuni

nominale (Figura 1 a). In cazul existentei unui joc datorat valorilor diferite ale

dimensiunilor nominale, fiecare piesa va fi conturata separat, desenul evidentiind

existenta jocului respectiv (Figura 1 b) [3], [4].

Regulile de reprezentare se aplica pe larg in sectiunile din desenele de ansamblu: reprezentarea in vedere a pieselor

pline sectionate longitudinal, utilizarea modelelor de hasurare in concordanta cu

materialul din care este realizata piesa sectionata, hasurarea diferita a suprafetelor

sectionate apartinand unor piese diferite, hasurarea identica a suprafetelor sectionate ce

apartin aceleeasi piese (Figura 1 a si b)

Regula privind desenarea in vedere a piulitelor si saibelor standardizate

sectionate longitudinal se concretizeaza in desenele de ansamblu.

Pentru evidentierea relatiei ansamblului reprezentat cu ansamblurile alaturate,

conturul celor din urma poate fi trasat partial sau total cu linie-doua puncte subtire, fara

ca eventualele suprafete sectionate sa fie hasurate (Figura 3).

28.3.2 Inscrierea dimensiunilor intr-un desen de ansamblu

Pe desenul unui ansamblu, se inscriu urmatoarele dimensiuni [4]:

dimensiunile de gabarit;

dimensiunile de legatura cu ansamblurile invecinate;

dimensiunile de montaj;

dimensiunile functionale;

alte dimensiuni necesare si care nu rezulta din desenele componentelor ansamblului.

Dimensiunile de gabarit sunt necesare pentru definirea spatiului ocupat ansamblul respectiv si al spatiului necesar functionarii.

Dimensiunile de legatura se refera la cotele de forma si de pozitie ale elementelor care asigura legarea ansamblului reprezentat cu ansamblurile invecinate

Dimensiunile de montaj sunt cotele necesare operatiei de montaj sau cele necesare reglarii ansamblului in starea sa initiala .

Dimensiunile functionale sunt cele esentiale in functionarea ansamblului, mai ales cele care rezulta din asamblarea componentelor si nu sunt evidentiate pe desenele reperelor.

28.3.3 Pozitionarea componentelor

Componentele unui ansamblu (repere sau subansambluri) trebuie sa fie identificate in desenul ansamblului respectiv printr-un numar de pozitie . Fiecare componenta diferita a ansamblului primeste un numar depozitie distinct. Componentele identice care se repeta primesc acelasi numar de pozitie.

Numerele de pozitie se dispun in afara conturului exterior al proiectiilor ansamblului, in coloane si randuri paralele cu chenarul, astfel incat sa poata fi citite privind desenul de la baza formatului

Asocierea numarului de pozitie cu componenta pozitionata este realizata printr-o linie de indicatie terminata cu punct ingrosat pe suprafata elementului pozitionat si trasata cu linie continua subtire Atribuirea numerelor de pozitie se realizeaza respectand o anumita regula: fie conform succesiunii pieselor la montare, fie parcurgand desenul in sens orar sau antiorar.

28.3.4 Completarea tabelului de componenta

Pentru cunoasterea componentelor unui ansamblu, desenul acestuia contine un tabel de componenta, cu datele de identificare ale componentelor (Figura 5,

Un model pentru tabelul de componenta este prezentat in Figura 6.

Rubricile obligatorii ale tabelului de componenta sunt cele de la (1) la (4).

Completarea tabelului de componenta se realizeaza de jos in sus.

Numarul de ordine al fiecarei componente din tabel trebuie sa coincida cu numarul de pozitie atribuit componentei pe desen.

29 Reprezentarea imbinarilor nedemontabile

Sudura se utilizeaza la imbinarea nedemontabila a pieselor metalice . Sudura se poate realiza prin depunerea unui material special, sub forma unui cordon de sudura continuu sau intrerupt [7].

Reprezentarea sudurilor intr-un desen de ansamblu se poate face fie detaliat, fie simplificat. A doua varianta de reprezentare este mai frecvent folosita.

Reprezentarea simplificata (sau schematica) se bazeaza pe un set de elemente (Figura 8), care include:

􀂃 simbolul principal,

􀂃 simbolul secundar,

􀂃 linia de reper,

􀂃 linia de referinta simpla (continua) sau dubla (traseu continuu si traseu

intrerupt),

􀂃 cote si indicatii suplimentare.

Simbolul principal se refera la tipul sudurii, definit de forma suprafetei.

Variante mai frecvent utilizate sunt redate in Tabelul 2.

Simbolul principal se aseaza de partea traseului continuu al liniei de referinta,daca marcarea sudurii se realizeaza pe partea pe care se gaseste suprafata exterioara a sudurii (Tabelul 2, liniile 1, 3, 4, 5, 8), sau de partea traseului intrerupt al liniei de referinta, daca marcarea sudurii se realizeaza pe partea opusa (Tabelul 2, liniile 2 si 3).

Daca sudura este realizata pe ambele parti, simbolul principal va fi dispus atatdeasupra cat si sub linia de referinta, iar traseul intrerupt este omis (Tabelul 2,liniile 7 si 9).

Simbolul se plaseaza chiar pe linia de referinta daca sudura se afla in planul de imbinare (vezi sudura in puncte, Tabelul 2, linia 6).

Simbolul secundar reda informatii suplimentare despre forma suprafetei

exterioare a sudurii (Tabelul 3) si se combina cu simbolul principal (vezi sudura in colt concava, sau sudura in I convexa).

Linia de reper este o linie continua subtire avand la capat o sageata ce indica

sudura. In prelungirea acesteia, paralel cu chenarul, se traseaza linia de referinta

continua si cea intrerupta.

Cotele aferente sudurii si care se inscriu pe desen sunt: la stanga simbolului,

sectiunea transversala a sudurii, iar la dreapta simbolului dimensiunea longitudinala a

sudurii (Figura 9).

Daca este necesara redarea pe desen a unor detalii privind procedeul de sudare,

nivelul de acceptare, pozitia de sudare, metalul de adaos, materialele auxiliare, linia de

referinta continua este prevazuta cu o ramificatie in extremitatea dreapta (Figura

10).