Agroturismul

Agroturismul

Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane intr-o localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in societatea rurala privita in toata complexitatea sa.

Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea turistica propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement (calatorie, pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte, activitatea economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii) agroturistice gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a produselor agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la turisti sau prin alte retele comerciale.

Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad sporit de ruralitate si un potential turistic valoros.

Asezarile cu un trecut istoric indelungat, cu cladiri in stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu obiceiuri, traditii si un mod de viata propriu, atrag turistii care doresc sa cunoasca pe viu aceste aspecte.

Nu este de ajuns sa spunem ca Romania este frumoasa, ca poate oferi multe posibilitati pentru practicarea turismului rural si agroturismului, ci este necesar sa dezvoltam aceste doua activitati complementare pe principiul rentabilitatii (Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezinta in numeroase tari ale lumii o creatie mai recenta, aparuta din nevoia de evadare in spatii de liniste, dincolo de zidurile orasului sau de aglomeratia unor statiuni turistice. Ele pun in evidenta specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri, activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele situatii valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Pot apare in teritoriu in mod unitar (ca in culoarul Bran- Rucar, Depresiunea Dornelor, Valea Ariesului sau dispersate sub forma satelor turistice (statiuni verzi), precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Bai (Hunedoara), Tismana (Gorj); Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramures); Bala (Mehedinti).

Experiente importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine europene, acestea fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta forma de turism (Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).

Intre acestea, Elvetia este tara in care a aparut "aventura turistica" (denumirea de inceput a agroturismului) in jurul anilor 1840. Este vorba de zona Chateau d' Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifica (peisaje montane, ape de munte, pajisti bogate cu turme de vite, oameni primitori) si in care s-au revarsat (peste 700 de turisti in anul 1878), ocupand toate pensiunile agroturistice. La cele 6 milioane de locuitori, Elvetia gazduieste astazi 10 milioane de turisti anual, practic satele sale dobandind, in cea mai mare parte functia agroturistica (zona lacului Leman, Muntii Jura, Neuchatel).

Franta are o veche si bogata traditie in organizarea turismului rural, activitatea fiind aici coordonata de asociatia generala TER (Tourisme et Espace Rural). Statul francez incurajeaza dezvoltarea acestor zone, inspre care se dirijeaza persoanele cu venituri mai modeste, promovand un sistem de creditare avantajos si o politica fiscala stimulatoare. Aceasta explica evolutia rapida a numarului de adaposturi rurale (Gites de France) clasificate si a numarului de nopti de cazare petrecute (2,5 milioane in 1994). Cele mai importante zone pentru aceasta forma de turism sunt: Masivul Central (Auvergne, Limousin, Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi.

Austria a dezvoltat o importanta baza turistica in mediul rural (satele turistice de recreatie), promovand sistemul pensiunilor complete rurale pentru vacantele familiale. Sunt bine reprezentate in Tirol si zona Salzburg pe Valea Dunarii.

Germania a trecut la organizarea turismului rural dupa 1960, prin organizarea primara a unui inventar al siturilor care se preteaza la practicarea turismului, cu deosebire fermele bine intretinute. Cele mai multe au fost inregistrate si functioneaza in Muntii Padurea Neagra (Schwartzwald), dar la fel de importante sunt si cele raspandite in celelalte landuri de la Marea Nordului.

In Muntii Alpi, in zonele montane din sud, turismul rural se manifesta ca un puternic ferment de stimulare a productiei artizanale si a comertului cu produse proaspete de ferma.

Polonia detine peste 3 000 de sate turistice, primele amenajari turistice rurale aparand in jurul anului 1970, zonele rurale preluand importante efective turistice interne si internationale, descongestionand astfel marile zone si centre, practic sufocate in timpul sezonului. Satele turistice au aparut ca urmare a initiativelor locale pe baza unui nomenclator de criterii, fiind omologate prin certificat de clasificare de catre Centrul National de Informatii Turistice.

Belgia si-a construit veritabile nuclee pentru turismul rural prin asocierea a 5-6 familii care investesc, deruleaza activitatile si impart profitul. Prezenta turismului rural a incurajat productia locala alimentara, cointeresand direct micii producatori.

Danemarca a promovat produsul turistic rural denumit "vacante active". Sunt oferite servicii complete (pensiune la ferma) in 22 de asezari rurale cu 3000 de locuri de cazare.

Irlanda dispune de circa 500 de ferme cu capacitati de 6-10 persoane, in care se ofera servicii complete sau partiale, completate cu activitati de agrement diversificate (echitatie, pescuit, escalada, golf).

Italia a trecut la promovarea pe scara larga a "vacantelor verzi", in care un rol important revine agroturismului. Dispune de peste 1500 locuri de primire (ferme, vile, case traditionale, castele), situate in 20 de regiuni ale tarii (Piemonte, Toscana, Veneto, Alto, Adige, Abruzzo, Calabria, Sicilia). Aceasta activitate este puternic stimulata printr-o publicitate constanta, ghidul Agroturist care apare din 1995, mentionand informatii foarte pretioase. Traditiile culturale, gastronomia si vinurile, folclorul, fac din Italia un principal receptor si, in acelasi timp, un emitator al turismului rural european.

Finlanda are omologate peste 500 de sate turistice, cu peste 10000 locuri de cazare. Beneficiind de un cadru natural de exceptie, rezultat din alaturarea oglinzilor de apa (18800 lacuri) cu paduri (68% din teritoriul tarii), precum si prezenta noptilor albe, Finlanda ofera doritorilor de liniste si destindere posibilitati de agrement multiple (schi, pescuit, sauna, echitatie), inclusiv participarea la diverse lucrari agricole in fermele agroturistice gazda.

In Romania, bazele institutionalizate ale agroturismului au fost puse in anul 1972, cand Ministerul Turismului, a selectat 118 asezari rurale reprezentative, ce urmau a fi promovate in turism (OMT 297/1972).

Prin Ordinul Ministerului Turismului nr. 744/16 iulie 1973, au fost declarate "sate turistice" un numar de 14 asezari rurale din 10 judete ale tarii: Bogdan Voda (Maramures), Fundata si Sirnea (Brasov), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldovitei (Suceava), Poiana Sarata (Bacau), Recas (Timis), Tismana (Gorj), Vaideeni (Valcea).

Prin Hotararea Guvernului nr.438/1990, s-a infiintat Comisia Zonei Montane din Romania ale carei atributii au fost preluate, dupa 1993, de catre Federatia Romana pentru Dezvoltarea Montana si de catre Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), afiliata (din 1994) la EUROGITES (Federatia Europeana de Turism Rural, care coordoneaza intreaga activitate de promovare si dezvoltare in domeniu).

Organizarea spatiala a agroturismului este caracterizata prin dualitatea concentrare - dispersie:

concentrarea serviciilor de masa, cazare si animatie in sate sau statiuni verzi;

dispersia activitatilor (promenada pietonala sau ecvestra, pescuit, turism fluvial) in spatiul rural;

Turismul rural are o sfera de cuprindere mult mai larga, un caracter continuu si dispune de o structura de primire eterogena, reprezentata nu prin gospodariile taranesti, ci prin campinguri, popasuri turistice, sate de vacanta cu bungalouri sau vile grupate in jurul unor spatii comune pentru masa, distractii sportive. In acest caz, activitatea de baza a persoanelor implicate este prestarea unor servicii turistice, iar veniturile realizate au caracter permanent (Candea, Erdeli, Simon, 2001). In Franta el reprezinta 28% din totalul sejururilor estivale si 28% din cel al sejururilor de iarna.

Satele turistice sunt asezari rurale pitoresti, bine consolidate din punct de vedere economic, edilitar si cultural, situate in medii nepoluate, conservatoare a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obiectelor de munca, port, gastronomie) si care, dincolo de functiile politice, administrative, culturale, sociale, indeplinesc, sezonier sau permanent, functia de primire a turistilor.

Numeroase clasificari avansate de specialisti au in vedere functionalitatea acestor sate (Negoescu, 1974, Nistoreanu, 1999, Buianu, Bogdan, 2001), adica elementul esential care contureaza motivational actul turistic. Au fost identificate urmatoarele tipuri de sate:

sate peisagistice si climaterice: Fundata, Sirnea (in culoarul Rucar-Bran), Tismana (Gorj), Bradet, Podul Dambovitei (Arges), Botiza (Maramures), Dorna Candreni (Suceava), Arieseni (Alba), Vama Veche, 2 Mai (Constanta);

sate turistice pentru practicarea sporturilor de iarna: (Fundata - Brasov, Garina - Caras Severin) si nautice (Murighiol, Mila 23);

sate balneare: Zizin, Covasna, Bala(Mehedinti), Oglinzi si Baltatesti (in Subcarpatii Moldovei), Costiui (Maramures), Calacea (Timis), Sacelu (Gorj), Geoagiu si Vata de Jos (Hunedoara), Moneasa (Arad), Tinca (Bihor);

sate turistice pastorale: Orlat, Rasinari, Saliste, Gura Raului, Miercurea Sibiului, Cisnadioara (toate in Marginimea Sibiului), Vaideeni, Polovragi, Stanesti, Pocruia, Tismana, (in depresiunile Olteniei), Borlova, Turnu Ruieni (Caras Severin), Pui, Clopotiva, Ohaba de sub Piatra (in tara Hategului);

sate cu monumente istorice, de arta si arhitectura : Sucevita, Putna, Dragomirna, Agapia, Varatec (in Moldova), Aninoasa, Cotmeanca, Cozia, Horezu, Polovragi, Tismana (in Subcarpatii Getici), Harman, Prejmer, Biertan, Feldioara, Cristian - cu renumitele biserici fortificate (in Transilvania);

satele turistice etnofolclorice: Curtisoara (Gorj), Avram Iancu (Alba), Rasinari (Sibiu), Vama (Suceava), Sapanta (Maramures), Pietrosita (Dambovita), Bujoreni (Valcea), Naruja (Vrancea);

sate turistice de creatie artistica si artizanala: Oboga, Marginea (Suceava), Corund (Harghita), Humulesti (Neamt), Sacel si Sapanta (Maramures), Carpus (Cluj), Malu cu Flori (Dambovita);

sate turistice pomi-viticole: Recas si Giarmata (Timis), Voinesti (Dambovita), Cotesti, Jaristea, Straoane (Vrancea), Pietroasele, Sahateni (Buzau), Radaseni (Suceava), Siria (Arad), Agapia (Neamt), Murfatlar si Ostrov (Constanta), Bucium (Iasi), Dabuleni (Dolj).