Concepte de turism si turist

Concepte de turism si turist[1]

Desi considerat de cei mai multi dintre experti din domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si ca atare, primele incercari de definire si caracterizare a lui dateaza din aceasta perioada.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul "TURISM" provine din termenul englezesc "TO TOUR" (a calatori, a colinda), avand deci semnificatia de excursie.

De-a lungul anilor, continutul notiunii de turism s-a modificat, s-a imbogatit continuu. Unul dintre specialistii consacrati in cercetarea fenomenului turistic, a carui opinie a fost imbratisata de un numar mare de teoreticieni, este profesorul elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin "ansamblul relatiilor si fenomenelor ce rezulta din deplasarea si sejurul persoanelor in afara locului de resedinta, atata timp cat sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanenta sau o activitate lucrativa oarecare".

Unii specialisti au reprosat acestei definitii ca este prea generala, ca nu exclude unele forme de deplasari ce nu au scopuri pur turistice (elevi ,studenti). In schimb, alti specialisti i-au reprosat caracterul limitativ, deoarece exclude o serie de manifestari care au si continut turistic, ca de exemplu participarile la congrese si reuniuni interne si internationale, deplasarile oamenilor de afaceri, manifestari in care se solicita in mare masura si servicii turistice.

Principalele elemente care marcheaza activitatea turistica sunt

● deplasarea persoanelor in cadrul calatoriei efectuate,

● sejurul intr-o localitate in afara domiciliului (resedintei permanente) a persoanei care se deplaseaza,

● sejurul are durata limitata,

● sejurul sa nu se transforme intr-o resedinta definitiva.

OMT apreciaza faptul ca turismul[2] se refera la activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Corespunzator acceptiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, si anume:

a) turism intern (domestic tourism) : rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia;

b) turism receptor (inbound tourism) : non-rezidentii care calatoresc in tara data;

c) turism emitator (outbound tourism) : rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.

Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dand nastere altor categorii ale turismului, si anume:

● turism interior, forma care regrupeaza turismul intern si turismul receptor;

● turism national, constituit din turismul intern si turismul emitator;

● turism international, alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.

Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului calatoriei, respectiv a turistului.

Turistul[3] ca persoana a fost definit mai tarziu decat turismul ca fenomen. In 1937, un comitet de experti statisticieni din subordinea Ligii Natiunilor, a definit, mai intai, turistul international ca fiind "acea persoana care intreprinde o calatorie pentru cel putin 24 de ore intr-o alta tara decat cea in care se afla resedinta sa permanenta". Conferinta ONU pentru turism si calatorii internationale, Roma, 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna "orice persoana care viziteaza o tara, alta decat cea in care se afla resedinta sa obisnuita, pentru orice alt motiv decat desfasurarea unei ocupatii remunerate in interiorul tarii pe care o viziteaza".

Aceasta definitie acopera doua categorii de vizitatori:

- turisti - vizitatori temporari ce stau cel putin 24 de ore in tara vizitata si ale caror motive de calatorie pot fi grupate in :

a) loisir (recreere, sanatate, sport,odihna, studii sau religie),

b) afaceri, familie, misiuni si reuniuni.

- excursionisti - vizitatori temporari ce calatoresc pentru propria placere si stau mai putin de 24 de ore in tara vizitata.

Cu acelasi prilej a fost definit si calatorul (turistul) in tranzit, considerat a fi orice persoana care traverseaza o tara, chiar daca ramane mai mult de 24 de ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurta durata si/sau sa aiba alte scopuri decat cele turistice.

Ulterior, s-a pus problema stabilirii unui plafon maxim de timp, in cadrul caruia persoana care calatoreste este considerata turist. In 1991, la Ottawa, s-a stabilit ca aceasta perioada sa fie de 1 an, dupa care persoana respectiva este considerata rezident, azilant, etc.

Conform precizarilor OMT, turistul[4] este reprezentat de "orice persoana care se deplaseaza spre un loc aflat in afara resedintei sale obisnuite, pentru o perioada nu mai mare de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizitat".

Sunt mentionate , in acest context, trei criterii considerate esentiale pentru a distinge vizitatorii (in sensul de turisti) de alte categorii de calatori pentru a elimina ambiguitatile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii:

. voiajul trebuie efectuat intr-un loc situat in afara resedintei obisnuite, ceea ce nu exclude calatoriile mai mult sau mai putin regulate intre domiciliu si locul de munca sau de studii;

. sejurul nu poate depasi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul avand, din punct de vedere statistic, statutul de rezident;

. motivul principal al calatoriei trebuie sa fie altul decat exercitarea unei activitati remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migratia legata de locul de munca.

Vizitatorii sunt grupati, dupa rezidenta, in vizitatori internationali si vizitatori

Interni, iar fiecare categorie este, la randul ei, subdivizata in turisti (cei care petrec cel putin o noapte la locul vizitat) si excursionisti (vizitatori de o zi).

Legat de durata voiajului, se sugereaza posibilitatea inregistrarii si evidentierii calatoriilor pe diverse lungimi de intervale, in functie de necesitatile analizei. Corespunzator acestei fragmentari a duratei calatoriei, unii autori propun si notiunea de vacantieri - pentru cei care realizeaza o calatorie de cel putin 4 zile. Se face , in acest fel, distinctie intre turismul de week-end (1-3 zile) si turismul de vacanta.

In ceea ce priveste motivele calatoriei, se recunoaste necesitatea identificarii acestora in scopul evaluarii comportamentului de consum si a cheltuielilor vizitatorilor. Principalele mobiluri ale calatoriilor turistice sunt:

- loisir, recreere si vacanta (odihna) : vizitarea oraselor, participarea la diverse manifestari culturale si sportive, efectuarea cumparaturilor (shopping), plaje (cura helio-marina), practicarea diferitelor sporturi (ca amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihna, voiaje de nunta, etc,

- vizite la rude si prieteni vizitarea parintilor, concedii in camin (familie), participarea la funeralii, participarea la programe de ingrijire a invalizilor, etc,

- afaceri si motive profesionale : instalarea de echipamente, inspectii, vanzari si cumparari in contul unei firme, participarea la reuniuni, conferinte si congrese, targuri si expozitii, studii, cursuri de limbi straine sau de pregatire profesionala, participarea la activitati sportive profesionale, misiuni guvernamentale, etc,

- tratament medical cure si tratamente de orice tip,

religie/pelerinaje : participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje,

- alte motive echipajele aeronavelor si vaselor destinate transportului public (personalul insotitor de bord), tranzit, alte activitati.

Industria turismului este acea parte a economiei, alcatuita dintr-o suma de activitati sau mai multe ramuri, a caror functie comuna este satisfacerea nevoilor turistilor. Din industria turistica fac parte sectoarele:

● locuinta si alimentatie (in conformitate cu structurile consacrate "Hoteluri si restaurante") hoteluri, moteluri, case de oaspeti, ferme, vase de croaziera, castele campinguri, restaurante, baruri, cafenele, etc.;

● transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, cai ferate, autocare, firme de inchirieri masini, etc.

● organizatorii de calatorii: agentii de voiaj si tour - operatori;

● atractii-agrement: elemente naturale (forme de relief, gradini, parcuri, etc.) si construite - catedrale, monumente, castele, galerii de arta, teatre, parcuri de distractie, facilitati sportive, cazinouri, festivaluri si evenimente cultural-artistice, etc.;

● organizatorii/administratorii destinatiilor : oficii de turism nationale, regionale ,locale