Forme de turism

Forme de turism

In activitatea turistica interna si internationala se practica o mare diversitate de forme si aranjamente turistice, capabile sa satisfaca nevoia de turism a oricaror solicitanti. In general, forma de turism reprezinta aspectul concret pe care il imbraca asocierea (combinarea) serviciilor ce alcatuiesc produsul turistic, precum si modalitatile de comercializare a lor.

Aceasta delimitare este importanta:

-pentru identificarea comportamentului vizitatorului, in materie de consum si cheltuieli;

-pentru identificarea obligatiilor si responsabilitatilor organizatorilor de vacante si a prestatorilor de servicii in turism.

1. Tipologia voiajelor

Notiunea de voiaj are o sfera de cuprindere foarte larga si acopera o varietate importanta de forme de manifestare, referindu-se la aspecte foarte diferite, cu privire la:

-motivatia calatoriei;

-durata calatoriei;

-mijloacele de transport;

-originea turistului.

Se impune utilizarea unui ansamblu de criterii de clasificare, delimitarea unor categorii omogene de voiaje, de forme de turism.

Criteriile de clasificare a formelor de turism sunt:

-motivul calatoriei;

-gradul de mobilitate a turistilor;

-originea turistilor;

-periodicitatea plecarilor in vacanta;

-caracterul voiajului;

-modalitatea de comercializare a acestora.

I.In functie de locul de provenienta (originea) al turistilor, deosebim urmatoarele forme de turism:

1) turism intern practicat de populatia unei tari in interiorul granitelor nationale;

2) turism international deplasarea populatiei in afara tarii de resedinta.

In functie de orientarea fluxurilor turistice, exista urmatoarele forme:

-turism emitator (emitent) outgoing = turism de trimitere, turism pasiv si se refera la plecarile turistilor autohtoni peste granita;

-turism receptor-de primire = turism activ,de incoming, ce cuprinde sosirile de turisti pentru petrecerea vacantei in tara primitoare.

Raporturile dintre numarul plecarilor si numarul sosirilor de turisti in/din strainatate determina clasificarea unei tari intr-o categorie sau alta, iar acest raport influenteaza aportul in valuta al activitatilor turistice si echilibrul balantei de plati.

II. In functie de modalitatile de comercializare a vacantelor (de comercializare a prestatiilor turistice), deosebim urmatoarele forme:

-turism organizat;

-turism semiorganizat;

-turism mixt.

Turismul organizat se caracterizeaza prin angajarea anticipata a prestatiei, a tuturor serviciilor sau a principalelor servicii legate de deplasare si sejur. Aceasta angajare se realizeaza prin intermediul unor contracte (bilet de odihna, tratament, voucher) sau alte tipuri de intelegeri convenite intre turist si agentiile de voiaj sau alti organizatori de vacante (hoteluri, companii aeriene).

In aceste intelegeri sunt inscrise: conditiile de plata, serviciile solicitate si oferite si alte obligatii.

Turismul pe cont propriu (denumit, impropriu, si turism neorganizat).

-este organizat de turist si nu presupune angajarea prealabila a unor prestatii turistice;

-turistul hotaraste singur asupra destinatiei, duratei de deplasare, perioada de realizare, mijloacele de realizare.

Turistul apeleaza direct, pe parcursul calatoriei si sejurului, la serviciile unor unitati prestatoare de servicii din zona/tara respectiva. Este o forma de turism practicata in special de turistii cu multa experienta, automobilisti, persoane cu venituri mai mari, deoarece costurile aferente sunt mai mari decat in cazul turismului organizat.

In tarile cu traditie turistica bogata, unde exista o dotare superioara cu echipamente turistice si informarea turistilor este mai adecvata. In tarile vest-europene, ponderea turismului pe cont propriu este de cca 70% din totalul fluxurilor turistice.

Turismul mixt( semiorganizat)

A aparut mai recent si imbina avantajele calatoriei individuale cu cele ale sigurantei. Turismul semiorganizat imbina trasaturile specifice celor doua forme, astfel incat, o parte a serviciilor (cazarea si demipensiunea sau pensiunea completa) se angajeaza in prealabil, iar cealalta parte se obtine pe masura derularii calatoriei. Aceasta forma de turism se adreseaza persoanelor individuale si grupurilor de turisti. La inceputul calatoriei, turismul este practicat in forma sa pe cont propriu, de catre persoane cu disponibilitati financiare ridicate si de cei dornici de aventura, dar, pe masura intensificarii calatoriilor au aparut si forme organizate de turism, consacrate ulterior, odata cu afirmarea turismului de masa.

Dezvoltarea si diversificarea transporturilor si in special a automobilismului, au stimulat dorinta turistilor de a calatorii pe cont propriu.

Avantajele si limitele turismului organizat si semiorganizat.

Aceste forme ofera posibilitatea planificarii prealabile a actiunilor, asigurand o utilizare rationala a capacitatii de cazare si a mijloacelor de transport, dar presupun o anumita incertitudine a incasarilor. Prin facilitatile de pret acordate turistilor, se stimuleaza miscarea turistica in ansamblu si se atenueaza caracterul sezonier al manifestarii cererii.

Din punct de vedere al turistilor, formele organizate si semiorganizate prezinta garantia realizarii vacantelor, a primirii serviciilor in conditii de confort convenite, eliberarea de grija organizarii calatoriei si concentrarea pentru petrecerea cat mai placuta a timpului liber.

Dezavantajele turismului organizat si semiorganizat.

-pentru organizatorul vacantei (prestatorul de servicii): incasari mai mici pe zi turistica datorita facilitatilor de pret practicate si obligativitatea respectarii riguroase a conditiilor contractuale;

-in privinta turistului, aceste forme conduc la ingradirea libertatii de miscare, in sensul ca este nevoie sa participe la un program ce nu corespunde in totalitate dorintelor sale.

Avantajele turismului pe cont propriu.

-avantaje pentru prestator: incasari mai mari pe zi turistica si asigura o valorificare superioara a bazei tehnico-materiale;

-pentru turisti: sunt create conditii de organizare a vacantelor dupa propria vointa, se asigura o mobilitate mai mare si posibilitati de a vizita mai multe obiective turistice intr-un timp scurt.

Dezavantajele turismului pe cont propriu:

-decurg din sezonalitatea accentuata a manifestarii cererii si exprimarii ofertei;

-se inregistreaza o suprasolicitare a bazei materiale a turismului, in perioadele de varf de sezon (in special a capacitatilor de cazare, alimentatie, transport, agrement) si folosirea incompleta a acestora in extrasezon.

Din punct de vedere al turistilor, exista riscul imposibilitatii satisfacerii cererii sau a satisfacerii ei la parametrii inferiori dorintelor, datorita capacitatii limitate a ofertei de spatii de cazare, de mijloace de transport, agrement, dar si a conditiilor naturale: suprafata peisajelor, a partiilor de schi, etc.

Cu toate aceste dezavantaje, la care se adauga pretul mai ridicat, turismul pe cont propriu este tot mai solicitat, datorita dorintei turistilor de a-si organiza singuri voiajul, de a nu fi obligati sa respecte un program prestabilit. In sporirea ponderii acestor forme de turism un rol important l-a avut cresterea gradului de dotare cu masini, cu echipamente pentru turisti (rulote, corturi), dar si cresterea experientei turistilor. Organizatorii de vacante actioneaza pentru diversificarea ofertei de programe, in acordarea de noi facilitati, pentru a creste interesul fata de formele organizate de turism.

Turismul organizat continua sa fie solicitat de turisti cu mai putina experienta si cu venituri mai mici. Turismul organizat se regaseste indeosebi in cazul deplasarilor in strainatate, ce presupun riscuri pe care turistii nu si le pot asuma.

Formele turismului organizat si semiorganizat se particularizeaza in functie de mijlocul de transport utilizat, luand nastere, astfel, o serie de angajamente:

-voiaj forfetar sau angajament INCLUSIVE TOURS (IT);

-calatoriile CHARTER;

-forme combinate de transport: FLY&DRIVE, RAIL&ROUTE.

III. In functie de gradul de mobilitate a turistilor, deosebim urmatoarele forme:

a) turism itinerant (de circulatie) se caracterizeaza printr-un grad ridicat de mobilitate; programul cuprinde vizitarea mai multor locuri cu sedere de scurta durata in aceeasi localitate sau zona;

b) turismul de sejur cu grad redus de mobilitate, ce presupune petrecerea vacantelor in aceeasi statiune, indiferent de durata:

-sejur scurt: evenimente ocazionale (culturale, sportive);

-sejur mediu 12-15 zile;

-sejur lung (rezidential) atunci cand depaseste 30 zile (turism de tratament balneo-medical, turism pentru cei cu venituri mari si disponibilitati mari de timp).

Turismul de sejur, indiferent de durata, raspunde motivatiilor de calatorie ale persoanelor mature si ale celor de varsta a III-a, care prefera zonele linistite, vacantele de odihna. Turismul itinerant este specific populatiei tinere, dornica de a cunoaste cat mai multe locuri; practicarea sa depinde de existenta unor mijloace proprii de deplasare.

Este important faptul ca turismul itinerant, nefiind legat de un anumit sezon, se poate practica si in perioade de maxima concentrare a activitatii turistice, ceea ce favorizeaza exploatarea superioara a bazei materiale.

IV. In functie de frecventa de manifestare a cererii, exista doua forme de turism:

-turism continuu (permanent) - se desfasoara pe intreaga perioada a anului: turism balnear, cultural, de afaceri;

-turism sezonier este legat de existenta anumitor conditii naturale sau a unor evenimente culturale, artistice, sportive.

Sezonalitatea activitatii turistice are cauze multiple: existenta unor conditii naturale adecvate pentru practicarea unor sporturi (alpinism, schi), de organizare a unor manifestari (targuri, expozitii, sarbatori, traditii);

-turism de iarna deplasarile sunt motivate de practicarea unor sporturi specifice sau pentru a beneficia de cure helio-terapeutice montane;

-turism de vara specific zonelor de litoral si este motivat de cura helio-marina;

-turism de circumstanta (ocazional) este determinat de participarea la diferite manifestari.

V. In functie de tipul mijloacelor de transport utilizate in efectuarea calatoriei:

-drumetia cuprinde deplasarile pedestre in zone nepoluate (alpinismul);

-turismul ecvestru;

-turismul: rutier (ciclism, motociclism, automobilism);

-turismul feroviar,

-turismul naval, nautic sportiv,

-turismul aerian (pe distante lungi si foarte lungi, datorita vitezei mari de deplasare si confortului).

VI. In functie de motivatia calatoriei.

Categorii de motivatii turistice:

- loisir (petrecerea placuta a timpului liber, inclusiv odihna);

- vizite la rude, prieteni;

- afaceri si vizite profesionale;

- sanatate;

- religie (in special pelerinaje);

- alte motive;

VII. Formele de turism se grupeaza si dupa caracteristicile socio-economice ale cererii (ale clientului):

-turism privat (particular):

Cei care calatoresc pe cont propriu, fiind specific celor cu venituri mari, cu experienta in domeniul calatoriilor, dispusi sa-si asume riscuri.

Exista turisti care manifesta exigenta sporita fata de calitatea serviciilor, rezultand unele forme de turism privat ce se identifica cu cele ale turismului de lux.

-turism social:

Este specific turismului de masa;

Se adreseaza acelor categorii de populatie cu posibilitati financiare modeste, in general tineri, studenti, someri, persoane de varsta a III-a, locuitori ai satelor;

Serviciile la care se apeleaza sunt de nivel mediu sau sub mediu, in privinta calitatii, si care se gasesc intr-o varietate redusa;

Presupune existenta facilitatilor: subventii, scaderea tarifelor, astfel incat sa asigure accesul la vacante al unor categorii defavorizate ale populatiei, avand, astfel, rolul de protectie sociala.

O forma particulara o constituie turismul de tineret, care incurajeaza dezvoltarea calatoriilor turistilor tineri, prin unele facilitati acordate acestora.

2. Forme moderne de turism

In ultima perioada, in turismul international s-au produs o serie de mutatii importante, in sensul diversificarii obiectivelor calatoriilor si al modificarii prioritatilor in preferintele turistilor. Astfel de transformari au condus la aparitia unor noi forme de petrecere a vacantei si a imbogatirii continutului pentru formele clasice de turism. Dintre acestea, o apreciere deosebita din partea turistilor se bucura de urmatoarele forme:

1) Turismul de afaceri;

2) Turismul cultural principala componenta a turismului urban;

3) Turismul rural.

1) Turismul de afaceri.

Se refera la calatoriile oamenilor pentru scopuri legate de munca lor.Este vorba de deplasarile in interes oficial, comercial sau de alta natura, participarea la diverse manifestari, organizate de firme sau organisme administrative, pentru salariatii lor. Desi asemenea calatorii presupun desfasurarea unor activitati, ele sunt asimilate turismului, intrucat organizarea si desfasurarea lor implica utilizarea dotarilor turistice de cazare, alimentatie, agrement si consumul unor servicii specifice furnizate de organizatorii de vacante.

In prezent, turismul de afaceri detine in lume peste 20% din totalul calatoriilor internationale si aproape ¼ din totalul incasarilor turistice, cu diferente insemnate de la o tara la alta. Turismul de afaceri reprezinta una din componentele cele mai dinamice (cu cele mai mari ritmuri de crestere) ale activitatii turistice. Ca urmare a intensificarii relatiilor internationale, in special al celor economice, asistam la cresterea cererilor pentru calatoriile de afaceri, avand loc si o diversificare a formelor acestor calatorii. Astfel, calatoriile de afaceri pot avea un caracter intern sau extern, in functie de beneficiarul si rezultatele acestora.

De formele turismului de afaceri cu caracter intern beneficiaza salariatii unei firme si au ca obiectiv motivarea acestora, in vederea cresterii productivitatii muncii lor si imbunatatirea performantelor. Astfel de actiuni se concretizeaza in participarea la seminarii sau la intalniri ale conducerii firmei cu unii dintre salariati, pentru o mai buna cunoastere, impartasirea experientei, rezolvarea problemelor specifice, prin actiuni de formare a personalului sau de actualizare a pregatirii acestora, prin actiuni desfasurate in afara intreprinderii, fie in firme specializate, de tipul centrelor de pregatire profesionala, institutii de cercetare sau universitare, fie in cadrul unor unitati hoteliere cu dotari adecvate, fie in cadrul pur turistic. Tot in categoria actiunilor cu caracter intern intra si asa-zisele calatorii-recompensa sau stimulent ( incentive).

Actiunile cu caracter extern au drept obiectiv buna desfasurare a activitatilor firmelor si constau in deplasari cu caracter profesional. Este vorba de:

-supravegherea sau administrarea unor lucrari;

-acordarea de asistenta tehnica;

-lucrul pe santiere;

-actiuni de prospectare a pietei;

-participarea la diverse targuri, expozitii, congrese.

In functie de continutul lor, formele turismului de afaceri sunt:

a) Turism general de afaceri cunoscut sub denumirea de delegatie;

b) Reuniuni sau intruniri;

c) Targuri si expozitii;

d) Calatorii-stimulent.

a) Delegatiile sunt activitatile persoanelor care lucreaza, intr-o perioada limitata de timp, in afara locului de munca (reprezentanti de vanzari, ziaristi, etc.).

b) Reuniuni si intruniri aceasta forma este legata de participarea la evenimente de tip intalniri, conferinte, simpozioane, congrese, colocvii. Este considerata una dintre cele mai obisnuite forme de turism de afaceri. Datorita acutizarii nevoii de schimburi de informatii din toate domeniile, turismul de reuniuni se afla in plina expansiune.

In cadrul turismului de reuniuni se evidentiaza turismul de congrese, care anual atrage zeci de milioane de participanti. Cele mai multe astfel de actiuni se concentreaza in Europa (cca 60% din totalul mondial). Pe tari, cele mai multe actiuni se organizeaza in SUA, Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Elvetia, Belgia, Spania, Japonia. Ca orase, Parisul are cca. 380 manifestari pe an, avand dotari deosebite (peste 100000 locuri) .

c) Targurile si expozitiile sunt prezentari de produse si servicii destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vanzare sau de a informa vizitatorul. Aceasta forma de turism stimuleaza calatoriile a doua mari categorii de persoane:

-expozantii, care sunt salariati ai unor firme, ai Camerelor de Comert, ai unor institutii cultural-artistice;

-vizitatorii, care se impart in specialisti (publicul avizat, a caror deplasare este motivata de interese profesionale) si publicul larg (a caror motivatie este curiozitatea).

Participarea la targuri si expozitii se include atat in sfera turismului de afaceri, cat si a turismului de agrement. Ca forma de agrement, targurile si expozitiile ofera publicului larg un mod placut de petrecere a timpului liber, de informare cu privire la realizarile din diverse domenii.

Tematica targurilor si expozitiilor este foarte variata, de la realizari industrial generale sau specializate, pana la expozitii de arta, cultura, de bunuri de larg consum.

Aceste manifestari se concretizeaza printr-un numar mare de vizitatoare si volumul ridicat al incasarilor. Anual, in Europa, volumul incasarilor din targuri, expozitii si saloane internationale depaseste 20 mld., cumuland peste 3500 expozanti si peste

500 000 angajati. In ierarhia celor mai renumite evenimente si a principalelor orase gazde, pe primul loc se afla Parisul (6,5 milioane de vizitatori pe an), urmat de Milano, Bruxelles, Hanovra, Madrid, Barcelona, Amsterdam, Mnchen, Geneva, etc.

d) Calatoriile-stimulent sunt vacante scurte, dar cu nivel ridicat de confort, de lux si sunt oferite unor categorii de angajati, adesea si pentru familiile acestora, accentul fiind pus pe distractie, relaxare. Ele sunt, de fapt, recompense pentru activitatea si rezultatele deosebite obtinute de salariat.

Calatoriile-stimulent sunt considerate ca o tehnica a managementului modern, folosite pentru motivarea angajatilor, dar si ca o forma a turismului. In privinta acestui tip de calatorii, cea mai mare cota de piata o are SUA, dar piata europeana se afla in plina ascensiune. Dintre tarile europene, pe primele locuri se afla: Germania, Anglia, Spania, Suedia, Belgia, Franta.

Indiferent de forma prin care se manifesta, turismul de afaceri s-a impus in ultimul deceniu, ca una din formele cele mai dinamice si mai profitabile ale industriei turismului.

Avantajele turismului de afaceri sunt:

-profituri mari, obtinute de organizatorii de astfel de actiuni si de prestatorii de astfel de servicii;

-contribuie la atenuarea sezonalitatii, independent de conditiile materiale;

-se utilizeaza dotarile existente;

-impactul asupra mediului este redus.

Avantaje sunt si pentru economiile zonelor de primire turistica.

In Romania, turismul de afaceri, atat cel intern, cat si cel international, ocupa un loc modest in structura circulatiei turistice, desi, in ultimii ani, au aparut unitati noi si dotari deosebite in cadrul unitatilor de profil. Dintre cele mai reprezentative mentionam: Centrul International de Conferinte din cadrul Palatului Parlamentului, World Trade Center, Centrul de conferinte din Complexul Romexpo, Centrul de conferinte Snagov, Complex Palace Sinaia, Centrul de Afaceri Marea Neagra- President, Centrul International de Conferinta Neptun Mangalia. Hoteluri de pe litoral care au sali de conferinta: Rex, Iaki, Mamaia, Royal etc.

2) Turismul urban.

Se refera la petrecerea timpului liber, a vacantelor, in orase pentru vizitarea acestora si desfasurarea altor activitati foarte diverse printre care: vizite la rude, intalniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expozitii, efectuarea de cumparaturi.

Turismul urban are o sfera larga de cuprindere, ceea ce a determinat dificultati in masurarea acestor tipuri de turism.

Din punct de vedere turistic, elementul urban presupune atat deplasari de o zi (excursii), cat si turismul de sejur. Exista pareri conform carora aspectul urban al unor localitati presupune ca populatia acestora sa fie de cel putin 20.000 de locuitori, care sa aiba o oferta deosebita din punct de vedere arhitectural.

In privinta motivelor calatoriilor, pe primul loc se situeaza agrementul, programele cu continut cultural (35-40%), urmate de intalniri cu familia si prietenii (20%), afaceri si alte motive profesionale, la care se adauga vizitele cu continut gastronomic, cumparaturi, participarea la evenimente culturale, artistice.

Prin motivatia sa foarte diversa, turismul urban detine o pondere importanta in structura circulatiei turistice. In majoritatea tarilor europene, deplasarile in orase reprezinta peste 1/3 din totalul calatoriilor, ponderile fiind variate de la o tara la alta si diferentiate de la turism intern la turism international. Proportia turismului urban intern este superioara celui international. Tarile cu cea mai mare cota de piata sunt: Franta, Marea Britanie, Germania, Suedia, mai putin tarile cu turism de litoral: Grecia, Spania, Portugalia.

Circa 80% din vizitele in orase reprezinta turism pur (motivatia este exclusiva), iar 20% reprezinta turism complementar. Vizitarea acestor asezari urbane este asociata cu alte forme de petrecere a vacantei: litoral, circuite, etc.

Turismul urban este una dintre cele mai dinamice forme de turism. In tarile vest- Europene, cresterea acestei forme s-a realizat cu 35% pana la 50% in perioada 1985-1995, cresterea fiind in ritmuri anuale de cca. 4%, ritmuri superioare circulatiei de ansamblu (peste medie).

Dinamica turismului urban se datoreaza sporirii mobilitatii de scurta durata a populatiei; este influentat de reducerea sejururilor si fractionarii concediilor, argumentate cu dorinta vizitarii si cunoasterii a mai multor locuri, dar si ca rezultat al perfectionarilor din domeniul transportului (cresterea vitezei, confortului, reducerea costurilor).

Turismul urban beneficiaza de actiunea unor factori favorabili:

-cresterea interesului pentru vizitarea unor obiective culturale;

-dezvoltarea turismului de afaceri.

Turismul cultural, componenta a turismului urban, detine o pondere mare in structura motivationala a calatoriilor urbane (cca. 40%). Pentru ca o calatorie sa fie inclusa in sfera turismului cultural, ea trebuie sa indeplineasca trei conditii:

a) sa fie determinat de dorinta de cunoastere, de cultivare;

b) sa aiba loc consumul unui produs turistic cu semnificatie culturala;

c) sa presupuna interventia unui mediator (persoana sau document scris sau audio-vizual) care sa puna in valoare produsul cultural.

Dezvoltarea turismului cultural este stimulata de curiozitatea oamenilor si de cresterea nivelului de civilizatie, de instruire. Un alt factor favorizant este transformarea ideii de cultura, in sens larg, care inglobeaza modul de viata, sistemul de valori, traditii, credinte.

Diversificarea aspectelor ce dau continut vietii culturale se reflecta in multitudinea formelor turismului cultural. Cele mai importante se concretizeaza in:

-vizitarea unor obiective din patrimoniul istoric: monumente, castele, edificii religioase, parcuri, gradini, ansambluri arhitectonice;

-vizitarea muzeelor;

-participarea la evenimente culturale, spectacole de opera, balet, teatru, concerte, festivaluri (muzica, dans, film, folclorice), targuri, etc.

Turismul industrial si tehnic se situeaza intre turismul cultural si cel de afaceri si se concretizeaza in:

-vizitarea unor obiective economice, culturale, industriale;

-vizitarea unor constructii specifice: baraje, tunele, canale, poduri;

-vizitarea unor ansambluri arhitectonice moderne sau traditionale.

Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfasurare si modul de organizare se integreaza celui urban, interferandu-se cu cel de agrement si cu cel de afaceri. Produsul turistic cultural se obtine prin sinteza a doua grupe distincte de elemente:

-cele culturale, reprezentate de dorinta vizitarii, de obiectiv, de ghid;

-cele turistice, reprezentate de structurile de cazare, alimentatie, de mijloacele de transport.

Organizatorii de asa-numite vacante tematice trebuie sa gaseasca solutii pentru armonizarea acestor componente si adaptarea lor la cerintele consumatorilor.

3) Turismul rural.

Reprezinta una din cele mai eficiente solutii de armonizare a cerintelor turismului cu exigentele protejarii mediului si ale dezvoltarii durabile. El nu este o forma noua de turism, dar dupa 1970 a avut loc o afirmare deosebita a cererii pentru aceasta forma de turism.

Turismul rural, motivat de dorinta intoarcerii la natura, la viata si obiectivele traditionale, se caracterizeaza prin petrecerea vacantei in spatiul rural. In practica uzuala, pentru desemnarea vacantelor petrecute in mediul rural, se folosesc doua notiuni distincte:

-turism rural;

-agroturism.

Aceste doua concepte se suprapun intr-o anumita proportie, dar au si elemente particulare. Sfera de cuprindere a turismului rural este mai larga, iar continutul activitatii este definit in termeni mai vagi. Turismul rural se refera la toate activitatile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate in mediul rural, mijloc de gazduire putand fi gospodariile taranesti de tipul pensiunilor sau fermele agroturistice, cat si echipamentele turistice de factura mai generala (hanuri, popasuri, hoteluri rustice, etc.).

Agroturismul presupune o delimitare mai stricta in privinta conditiilor vacantei si ia in calcul anumite aspecte legate de efectele economice asupra gospodariilor taranesti si asupra locurilor rurale, in ansamblul lor. Agroturismul presupune sederea in gospodariile taranesti (pensiuni, ferme), consumul de produse agricole din gospodaria respectiva, precum si participarea la unele activitati specifice.

Indiferent daca este vorba de agroturism sau turism rural, conditiile sunt:

- spatiul rural: gazduirea trebuie sa se desfasoare in spatiul rural

- locuitorii: pastratorii de traditii, obiceiuri, dar si de detinerea spatiilor de gazduire si ofertantii de servicii pentru turisti;

-produsele: agroalimente, consumate de turist pe parcursul sejurului in gospodarie lor; activitati turistice care sa puna in valoare atractiile ce motiveaza deplasarea turistului.

Satul turistic este o asezare rurala, pitoreasca, situat intr-un cadru natural, nepoluat, pastratoare de traditii si cu un bogat trecut istoric si care indeplineste, temporar, functia de primire si gazduire a turistilor pe perioada unui sejur.

Satul turistic se grupeaza, in functie de caracteristicile biografice ale zonelor unde sunt amplasate si de specificul activitatii economice desfasurate, in:

-sate purtatoare ale traditiilor si obiceiurilor traditionale;

-sate de creatie artistica si artizanala;

-sate peisagistice sau climatice;

-satele vitei de vie, pomicole;

-sate pescaresti sau de interes vanatoresc;

-sat pastoral;

-sate pentru practicarea sporturilor de iarna.

In concordanta cu tipul satului se dezvolta si dotarile turistice si activitatile cu caracter distractiv-recreativ.

Turismul rural are o baza motivationala larga reprezentata prin:

a) reintoarcerea la natura;

b) cunoasterea traditiei, culturii, creatiei unor colectivitati;

c) ingrijirea sanatatii;

d) consumul de alimente proaspete, naturale, ceea ce genereaza o multitudine de forme de manifestare.

Turismul rural raspunde astfel unei diversitati de gusturi si preferinte, adresandu-se unor segmente largi de consumatori. Acestor caracteristici li se adauga numeroase avantaje, atat pentru clienti, cat si pentru comunitatile locale:

-costuri mai mici, comparativ cu alte forme de vacanta;

-sezonalitate mai redusa;

-ineditul si originalitatea calatoriilor;

-absenta aglomeratiei, precum si stimularea economica a zonelor rurale, prin crearea unor noi locuri de munca;

-obtinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole;

-protejarea mediului si conservarea traditiilor.

Toate acestea actioneaza ca factori favorizanti, situand turismul rural intre optiunile de vacanta ale unor segmente tot mai numeroase de consumatori. Astfel, in 1985, potrivit OMT, turismul rural detinea numai 3% din totalul cererilor de vacanta, in prezent detinand circa 15%, cu pondere mai ridicata in tarile cu traditie in domeniu: Franta, Germania, Elvetia, Austria, Belgia etc. Pentru viitor se apreciaza o crestere a interesului fata de turismul rural, sub actiunea unor factori ca:

-sporirea nivelului de educatie;

-cresterea dimensiunilor timpului liber;

-dezvoltarea transporturilor si comunicatiilor;

-consecinte pozitive asupra sanatatii;

-cresterea interesului pentru traditiile si facilitatile oferite.

Turismul rural este una dintre cele mai institutionalizate forme de turism, mai ales la nivelul european, ceea ce se reflecta pozitiv, prin dezvoltarea acestuia. Astfel de organisme internationale si interegionale in domeniul rural sunt: ECOVAST, EUROTER, EUROGITES, organizatii nationale si chiar tur-operatori si agentiile de voiaj specializate, ce ofera un vast program de voiaje turistice in mediul rural.

Comparativ cu alte forme de turism, turismul rural este bine conturat si in tara noastra. Astfel, exista nu numai un potential turistic ridicat, ci si o bogata traditie si o experienta in domeniu, primele sate turistice fiind organizate in anii 1967 1968.

Activitatea in cadrul turismului rural s-a restrans in anii 1980, fiind relansat dupa 1989 si incurajat prin reglementari interioare si asistenta internationala. Exista un sistem organizatoric adecvat, reprezentat la nivel national de asociatii profesionale ca: Asociatia Nationala pentru Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), Agentia Romana pentru Agroturism, Operatiunea satele romanesti, etc.

Exista o legislatie stimulativa, ce vizeaza acordarea unor facilitati pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montana, din Delta Dunarii, si de pe Litoralul Marii Negre.

Cu toate acestea, turismul rural detine, deocamdata, in tara noastra, sub 1% din totalul circulatiei turistice, atat pentru turisti straini, cat si pentru cei nationali.

Forme ale turismului durabil

Cresterea fluxurilor turistice nu antreneaza, in mod spontan, dezvoltarea economica a zonelor de destinatie turistica, asa cum nu asigura, in mod automat, o reglare corespunzatoare a impacturilor asupra mediului inconjurator. Turismul durabil este strans legat de notiunea de dezvoltare durabila, adica acea dezvoltare care nu pune in pericol durabilitatea mediului natural si social[1].

1. Conceptul de turism durabil

Conceptul de turism durabil se refera la o activitate global benefica, ce presupune respectul fata de mediul inconjurator si fata de generatiile viitoare.

Turismul durabil reprezinta forma de turism care, in opozitie cu turismul de masa, favorizeaza gestionarea, pe termen lung, a ansamblului resurselor, astfel ca nevoile economice si sociale ale oamenilor sa poata fi satisfacute, mentinand integritatea culturii, procesele ecologice esentiale si biodiversitatea .

Termenul de turism durabil utilizat de O.M.T. este conceput ca fiind o maniera de a gestiona toate resursele ce permit satisfacerea nevoilor economice, estetice si sociale si prezervarea integritatii culturale, a ecosistemelor, a biodiversitatii si a sistemelor care sustin viata. Acest concept acopera si notiunile de responsabilitate, echilibru si etica, iar demersul turismului durabil se sprijina pe ideea ca efectele nedorite, generate de activitatea turistica, sunt susceptibile de a afecta, pe termen lung (si chiar pe termen mediu) cererea turistica si profiturile obtinute din turism.

Notiunea de turism durabil, asa cum este prezentata in publicatia OMT intitulata Turismul in anul 2010 se refera la faptul ca aceasta forma de turism dezvolta ideea satisfacerii nevoilor turistilor actuali si a industriei turistice si, in acelasi timp, a protejarii mediului si a oportunitatilor pentru viitor. Astfel, se are in vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc. ale actorilor din turism, mentinandu-se integritatea culturala, ecologica, diversitatea biologica si toate sistemele ce sustin viata .

Conceptul de turism durabil incearca sa impace obiectivele economice ale dezvoltarii turistice cu mentinerea bazei de resurse indispensabile pentru existenta sa. Este vorba, mai exact, de un turism ce asigura o dezvoltare economica durabila, pe termen lung, respectuoasa atat cu resursele de mediu si cu cele socioculturale, dar si respectoasa fata de oameni (vizitatori, salariati ai sectorului turism, populatiile din zonele de primire turistica).

Notiunea de dezvoltare durabila, aplicata turismului, conduce la formularea anumitor reguli, referitoare la caracterul echitabil, viabil si durabil al proiectelor turistice :

Caracterul echitabil

Dezvoltarea turistica este considerata a fi durabila, in conditiile in care repartizarea incasarilor din turism este echilibrata, intre diferitele categorii sociale implicate. Aceasta presupune, de exemplu, o buna gestionare a fenomenului turistic la nivel local, in conditiile in care locuitorii permanenti ai zonelor de primire turistica sa fie implicati si sa aiba responsabilitati reale in cadrul programelor de dezvoltare turistica. In acest sens, de rezultatele economice obtinute din turism trebuie sa beneficieze cea mai mare parte a populatiei locale. Astfel, activitatea de turism trebuie sa fie tratata si condusa ca pe o activitate ce participa la dinamica de ansamblu a comunitatii umane respective, ceea ce presupune, de exemplu, ca aceasta activitate sa se sprijine si/sau sa stimuleze aparitia si/sau dezvoltarea altor activitati economice, precum artizanatul sau agricultura etc.

Caracterul viabil

Adeseori se afirma ca economia si mediul se afla in opozitie. Cu toate acestea, turismul reprezinta, probabil, acel domeniu al economiei in cadrul caruia, compatibilitatea cu mediul este cea mai accesibila. De altfel, este recunoscut faptul ca, principalele at-uri ale activitatilor turistice sunt reprezentate de calitatea peisajului, puritatea apelor, a aerului si a ecosistemelor, in general, motiv pentru care este necesara acordarea unei atentii deosebite prezervarii acestor resurse. Iar resursele naturale respective nu sunt vesnice si sunt necesare atat pentru desfasurarea activitatilor turistice, cat si pentru viata si nevoile vitale ale populatiilor rezidente din zonele de destinatie turistica.

Un turism durabil trebuie, deci, sa gestioneze, in mod rational, aceste resurse naturale.

Caracterul durabil

Capacitatea de primire turistica trebuie sa aiba in vedere si dimensiunea umana a activitatii, atunci cand se intentioneaza implementarea unui proiect turistic intr-o comunitate. Un turism cu adevarat durabil se poate instala doar in conformitate cu prevederile Cartei europene a turismului durabil, pornind de la nevoile populatiei permanente din zona.

De altfel, Comisia Europeana a adoptat propria definitie a turismului durabil: Turismul durabil reprezinta orice forma de dezvoltare, de amenajare, de activitate turistica ce respecta mediul, prezerva pe termen lung, resursele naturale si culturale si este durabila si echitabila din punct de vedere social si economic.

In anul 1995 (27-28 aprilie), in Insulele Canare (Spania), in cadrul Conferintei Mondiale privind turismul durabil, a fost adoptata Carta turismului durabil, ale carei principii si obiective (cuprinse in Declaratia adoptata cu prilejul acestei Conferinte) au fost, in principal[6], urmatoarele:

Dezvoltarea turistica trebuie sa se bazeze pe criterii de durabilitate, sa fie suportabila pe termen lung, pe plan economic si echitabila, pe plan etic si social, pentru populatiile locale [].

Turismul trebuie sa contribuie la dezvoltarea durabila integrandu-se in mediul natural, cultural si uman, el trebuie sa respecte echilibrele fragile ce caracterizeaza numeroasele destinatii turistice, in special micile insule si zonele ecologice fragile [].

Activitatea turistica trebuie sa ia in considerare efectele sale incluse asupra patriotismului cultural si asupra elementelor, activitatilor si dinamicilor traditionale ale fiecarei populatii locale. Recunoasterea acestor factori locali si sustinerea identitatii lor, a culturii si interesul lor, trebuie sa reprezinte puncte de referinta, care sa nu lipseasca in cadrul conceperii strategiilor turistice [].

Orice optiune privind dezvoltarea turistica trebuie sa aiba o incidenta efectiva asupra imbunatatirii calitatii vietii populatiei locale si sa contribuie la imbogatirea social-culturala a acesteia.

[] Urgent, trebuie sa se aplice masuri care sa permita o impartire echitabila a beneficiilor si incasarilor (taxe, impozite) din turism. Aceasta implica o schimbare in modelele de consum si introducerea unor metode de fixare a preturilor care sa permita integrarea costurilor de mediu [].

Guvernele, industria (turistica), autoritatile si ONG-urile competente in materie de turism trebuie sa incurajeze si sa participe la crearea retelelor accesibile pentru cercetare, pentru difuzarea informatiilor si pentru transferul de cunostinte si tehnologii corespunzatoare in materie de turism durabil.

Rolul si efectele transportului turistic asupra mediului inconjurator trebuie sa faca obiectul unei atentii speciale. In acest sens, trebuie luate masuri in scopul reducerii proportiei de energii si resurse neregenerabile utilizate si al incurajarii masurilor ce vizeaza reciclarea si reducerea cantitatilor de deseuri produse de instalatiile turistice.

In anul 1999, Comisia Europeana a constituit un grup de lucru intitulat Promovarea protectiei mediului inconjurator si a dezvoltarii durabile in materie de turism. Acest grup avea ca mandat definirea durabilitatii in privinta turismului, identificarea strategiilor pertinente la diferite niveluri, pentru promovarea dezvoltarii durabile a turismului, evaluarea contributiei actuale si existente si potentiale, tinand de politicile si programele comunitare, precum si pentru propunerea unor recomandari in vederea unei mai bune utilizari a instrumentelor si programelor comunitare.

Grupul respectiv a propus punerea in practica a unei Agende 21 pentru sectorul turismului la nivel european, in masura in care acesta ar urma sa participe la adoptarea institutionala a politicii pentru incorporarea obiectivelor privind mediul, dar si a celor economice si sociale.

Principiile generale ale Agendei 21 europene a turismului sunt[7] urmatoarele:

Adaptarea turismului la conceptul de dezvoltare durabila

Intarirea rolului Uniunii Europene, in respectul principiului subsidiaritatii

Punerea in practica a Agendei 21, adaptata la fiecare tara membra

Contributia turismului la durabilitate.

Propunerile acestui grup de lucru au inceput sa se concretizeze in crearea retelei europene a teritoriilor pilot de turism durabil, la nivel local, national, regional si la nivelul Uniunii Europene.

2. Formele turismului durabil

Turismul durabil permite dezvoltarea activitatilor de turism si a celor recreative intr-o tara, regiune sau destinatie turistica, tinand seama de principiile de baza ale dezvoltarii durabile, aratand respect pentru mediu, pentru oameni si pentru economia si cultura locala a zonei de primire turistica.

Din punct de vedere ecologic, practicarea unui turism durabil inseamna multiplicarea initiativelor responsabile, grija permanenta pentru prezervarea planetei pe care traim, precum si difuzarea (raspandirea) exemplelor de buna practica in domeniu.

Din punct de vedere social, turismul durabil presupune incercarea de a se axa, pe cat posibil, pe universul uman local, pentru intelegerea preocuparilor localnicilor, aprecierea valorilor locale si a profunzimii obiceiurilor si traditiilor din zonele respective.

Dezvoltarea durabila inseamna si descoperirea unei culturi straine, iar pentru aceasta turistii ar trebui :

sa ramana curiosi, dar atenti cu mediile naturale (sa priveasca plantele, fara a le rupe si sa priveasca, in liniste, animalele, fara a le deranja);

sa aleaga hotelurile dupa criteriul respectului pentru mediu; sa acorde o atentie privilegiata asezarilor rurale si cazarii in casele (pensiunile) rurale;

sa respecte modul de viata al gazdelor, interesandu-se de cultura si limba acestora, iar inainte de a pleca spre o asemenea destinatie sa se documenteze, pentru a sti cate ceva despre obiectivele ce pot fi vizitate in zona;

sa-si adapteze, pe cat posibil, comportamentul alimentar la traditiile locale.

Bazele turismului durabil pleaca de la refuzul de a accepta dublul standard (eu fac la tine ceea ce nu as face acasa la mine). Atunci cand plecam undeva, ar trebui sa adoptam, in acel loc, aceleasi reguli de viata ca si in mediul nostru obisnuit, cu conditia ca acest mod de viata sa nu contravina regulilor locale de viata.

Turismul durabil este considerat a fi acea forma de turism care privilegiaza gestionarea, pe termen lung, a ansamblului resurselor, intr-o asemenea maniera incat nevoile economice si sociale sa poata fi satisfacute, mentinand integritatea culturii, procesele ecologice esentiale, biodiversitatea si sistemele de raspuns la nevoile vitale[9]. Produsele turismului durabil functioneaza, la nivel local, in armonie cu mediul, cu comunitatea si culturile locale.

Exista mai multe forme ale turismului durabil: turismul ecologic (ecoturismul), turismul verde, turismul dulce, turismul rural si agro-turismul, turismul comunitar, turismul echitabil, turismul solidar si responsabil, etc.

Turismul ecologic reprezinta denumirea generica pentru exploatarea (comercializarea) resurselor naturale, sub forma de produse turistice, in mod durabil[10].

Exista opinii ale unor specialisti potrivit carora doar turismul desfasurat in rezervatii naturale si in parcurile nationale este considerat a fi un turism ecologic sau eco-turism.

Notiunea de ecoturism a fost definita pentru prima data in 1983, de mexicanul Hector Cballos-Lascurain (devenit, ulterior, director al Comisiei pentru ecoturism al UICN Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii). A fost vorba, de fapt, de un concept creat pentru a descrie o calatorie turistica avand motivatie de cunoastere, de descoperire, intr-un cadru natural protejat, accentul fiind pus pe educatie si pe sensibilizare a turistului fata de mediul inconjurator.

Ecoturismul sau turismul verde este[11] un turism ecologic al carui obiectiv principal este acela de a proteja natura sau de apropiere fata de unele specii deosebite. Activitatea ecoturistica presupune o componenta importanta de educatie si de interpretare, precum si sprijinul in vederea constientizarii privind necesitatea de prezervare a capitalului natural si al celui cultural. Ecoturismul trebuie sa aiba consecinte minime asupra mediului si trebuie, de asemenea, sa contribuie la bunastarea populatiilor locale.

Ecoturismul a devenit mai cunoscut la inceputul anilor 1990, in America de Nord, ca o reactie de raspuns la cresterea interesului pentru natura salbatica si reprezinta o forma de calatorie responsabila, desfasurata in spatiile naturale, ce contribuie la protejarea mediului si la imbunatatirea conditiilor de viata ale populatiilor locale[12]. Produsele ecoturistice sunt concepute cu o atentie deosebita acordata naturii, in zone putin perturbate de oameni. Ecoturismul implica respectul pentru siturile si culturile locale, intr-o optica a dezvoltarii durabile.

Societatea Internationala a Ecoturismului considera ca ecoturismul reprezinta[13] o calatorie responsabila in areale naturale, care au drept scop conservarea populatiei gazda.

Potrivit aceleiasi organizatii, conceperea si practicarea activitatilor ecoturistice presupune respectarea urmatoarelor principii:

1. Minimizarea efectelor asupra resurselor naturale si asupra populatiei gazda.

2. Constientizarea si respectul pentru mediu si pentru cultura zonei vizitate (din partea turistului).

Prevederea unor efecte pozitive, atat pentru vizitatori, cat si pentru populatia gazda.

4. Prevederea unor beneficii financiare si a unor oportunitati pentru populatia locala.

5. Prevederea unor resurse financiare alocate pentru conservarea mediului.

6. Cresterea sensibilitatii tarilor gazda cu privire la climatul politic, social si de mediu.

In cadrul Reuniunii mondiale la varf privind ecoturismul, din mai 2002, de la Quebec (Canada), s-a insistat in mod deosebit asupra dimensiunilor solidare si umane inerente a acestei forme de turism. Cu acelasi prilej, a fost adoptata Declaratia privind ecoturismul, in cadrul careia este apreciat faptul ca aceasta forma de turism inglobeaza principiile turismului durabil, in privinta efectelor acestei activitati, in plan economic, social si asupra mediului si au fost adoptate, de asemenea, Principiile particulare ale ecoturismului.

Pe de alta parte, Alianta Mondiala pentru Natura a precizat finalitatea ecoturismului:a admira, a studia, a aprecia peisajul, vegetatia, animalele salbatice si orice caracteristica de natura culturala a respectivei regiuni.

Conferinta Internationala privind utilizarea durabila a resurselor biologice desfasurata la Budapesta, in 1996, a definit ecoturismul astfel: formele de turism prin care resursele naturale sunt utilizate in mod durabil, in limitele capacitatii de suportabilitate a ecosistemelor. Aceste forme pot fi: vizitarea parcurilor nationale, pescuitul sportiv, vanatoarea, echitatia, sporturile nautice nemotorizate, schiatul, turismul rural etc.

Pentru unele tari, ecoturismul nu este doar o activitate marginala, destinata sa finanteze actiunile de protectia mediului, ci un sector se reprezinta motorul economiei nationale, precum si un mijloc de generare a unor importante venituri[14]. De exemplu, in tari precum Kenia, Ecuador, Nepal, Costa Rica si Madagascar, ecoturismul reprezinta principala sursa de incasari valutare.

Exista, inca, destule persoane care nu au inteles semnificatiile ecoturismului si care considera ca acesta consta doar in construirea unui hotel in mijlocul naturii, in cadrul unui peisaj natural splendid, ignorand faptul ca aceasta investitie dauneaza ecosistemului local. Dupa parerea unor asemenea persoane ecoturismul trebuie ca, inainte de toate, sa-i sensibilizeze pe oameni in privinta frumusetii si fragilitatii naturii, dar nu sunt constienti de faptul ca ei insisi contribuie la degradarea mediului natural, prin utilizarea instalatiilor de aer conditionat sau a piscinelor etc. Asemenea activitati sunt denumite de profesionistii din sectorul turistic spalatorie verde (lavage vert) si se considera ca acest gen de activitati ascund, de fapt, un turism de masa, conventional, considerat , a fi, insa, un turism verde.

Pe plan mondial, SUA constituie principalul rezervor de ecoturisti (peste 5 mil. de persoane/an), majoritatea celorlalti ecoturisti provenind din Europa si dintre elitele catorva tari din Sud.

Turismul verde este reprezentat de totalitatea formelor particulare ale circulatiei turistice, a caror dezvoltare se afla in perfecta armonie cu mediul natural si socio-cultural al zonei receptoare. De asemenea, mai este definit ca ansamblul formelor de turism promovate in scopul imbunatatirii impactului turismului din punct de vedere social, cultural si al mediului inconjurator[15].

Turismul dulce sau bland[16]. In afara scopului de protejare a naturii, care reprezinta un numitor comun pentru toate formele de turism ce urmaresc compatibilitatea cu mediul, precum si a celui de protejare a sanatatii oamenilor, acest tip de turism are si alte scopuri: pe de o parte cele de ordin social, respectul pentru obiceiuri, traditii, structurile sociale si familiale ale populatiei locale), iar pe de alta parte, cele de ordin economic (repartitia echitabila a veniturilor, diversificarea ofertei turistice).

Turismul rural reprezinta una dintre cele mai eficiente solutii de armonizare a cerintelor turismului cu exigentele protejarii mediului si ale dezvoltarii durabile[17].

In sens larg, prin turism rural se intelege petrecerea vacantei in spatiul rural[18], dar aceasta definitie s-a dovedit a fi imprecisa, generand opinii foarte diverse privind continutul si caracteristicile turismului rural, de la simpla sedere a turistului in zonele rurale, pana la respectarea stricta a unor criterii legate de comportamentul consumatorilor-turisti, cum ar fi: consumul de produse agroalimentare din gospodaria gazdei si participarea turistilor la unele activitati economice specifice fermei sau gospodariei taranesti etc.

In contextul actual, al economiei globale, turismul rural se defineste[19] ca valorificarea turistica:

a spatiilor rurale, resurselor naturale, patrimoniului cultural, constructiilor rurale, traditiilor satesti, produselor pamantului;

prin produse de marca, ilustrative pentru identitatea regionala, acoperind nevoile consumatorilor pentru cazare, alimentatie, activitati de agrement, animatie si servicii diverse;

in scopul dezvoltarii locale durabile si pentru a raspunde, in mod adecvat, nevoilor de relaxare in societatea moderna, intr-o noua solidaritate sociala oras-sat.

Productia turistica rurala presupune desfasurarea urmatoarelor categorii de servicii si activitati[20]:

cazare (la ferma, in pensiunea rurala, castel, sat de vacanta, la manastire, in hotel sau camping) si alimentatie (la restaurant, in han, la ferma sau pensiune);

activitati de relaxare in aer liber (drumetie, escalada, speologie, echitatie, pescuit, vanatoare, tenis, golf, inot, caiac-canoe, schi fond etc.);

animatie locala cu caracter cultural (eco-muzee, traditii populare, situri si monumente, vizitarea atelierelor artizanale), religios (manastiri si schituri, pelerinaje rurale) si ludic (serbari locale, spectacole folclorice etc.);

facilitarea sejurului la tara (prin prezenta unitatilor comerciale si a serviciilor necesare);

informare turistica (puncte si oficii de informare, asociatii si agentii locale).

Daca sfera de cuprindere a conceptului de turism rural este mai larga, referindu-se la toate activitatile ocazionate de petrecerea unui sejur in mediul rural, indiferent de tipul unitatii de gazduire la care se apeleaza, agroturismul reprezinta o forma de turism rural mai stricta in privinta respectarii unor conditii ale vacantei, avand in vedere unele aspecte privind efectele economice ale turismului asupra gospodariilor taranesti si ale localitatilor rurale in zonele de primire turistica.

Astfel, agroturismul presupune[21] sejurul in gospodaria taraneasca (pensiune, ferma), consumul de produse agricole provenind din respectiva gospodarie, precum si participarea, intr-o anumita masura, la unele activitati agricole specifice.

Pentru a raspunde la cererea mereu crescanda pentru formele participative ale turismului rural, ofertele de cazare in mediul rural s-au imbogatit cu sejururi cu tema, care propun oaspetilor sa descopere natura (plimbari calare sau pedestre), cursuri de gastronomie locala sau regionala, degustari de vinuri si de preparate culinare specifice etc.

Turismul comunitar este centrat pe implicarea populatiilor locale intr-o dezvoltare turistica localizata si in profitul acestora: ele construiesc si gestioneaza structurile de primire turistica, precum si serviciile oferite turistilor pe plan local. Populatiile locale exercita un control complet asupra veniturilor obtinute din turism, o parte importanta a acestora fiind destinata imbunatatirii conditiilor de viata ale comunitatii, acordandu-se o atentie deosebita respectului pentru natura si pentru traditiile populatiei locale. Aceasta forma de dezvoltare a turismului este combinata, adesea, cu dezvoltarea unor activitati de productie, cum ar fi atelierele de transformare a produselor agricole sau de artizanat, ale caror produse sunt vandute, cu prioritate, turistilor.

Turismul echitabil

Acesta reprezinta[22] o conceptie a turismului international ce consta in aplicarea, in cadrul acestui sector, a principiilor comertului echitabil. Desi inca mult mai putin dezvoltat decat comertul echitabil, turismul echitabil este practicat de un numar in crestere de diverse asociatii si chiar intreprinderi de turism, a caror ambitie este aceea de a asigura comunitatilor in care traiesc in locurile de destinatie turistica o parte echitabila a veniturilor generate din activitatile de turism practicate in acele locuri, precum si de impacare (conciliere) a turismului cu dezvoltarea durabila a acestor comunitati.

In mod concret, turismul echitabil se refera la o serie de criterii ce vizeaza respectarea locuitorilor si a mediului lor de viata, intalnirile dintre turisti si localnici, precum si durabilitatea progreselor aduse de turism pentru comunitatile locale.

Astfel, proiectele turistice sunt elaborate de catre comunitatile de care apartin destinatiile turistice sau macar in parteneriat cu acestea. Comunitatile respective participa intr-un mod efectiv la evolutia activitatilor desfasurate de vizitatori in cadrul destinatiilor turistice, avand posibilitatea de a le modifica, de a le reorienta sau chiar de a le stopa.

Turismul solidar si responsabil.

Conform definitiei data in cadrul Forumului international privind turismul solidar, desfasurat la Marsilia (Franta) in anul 2003, turismul solidar si responsabil reprezinta o miscare sociala care cauta sa tina sub control si sa valorizeze economia turistica in beneficiile comunitatilor de primire (receptoare de turisti), inscriindu-se intr-un demers de dezvoltare teritoriala. Acest demers este construit, in intregime, pornind de la resursele umane ale societatii, de la resursele culturale, economice si de mediu, ce formeaza spatiul de viata al comunitatilor de primire turistica[23].

Aceasta forma de turism angajeaza responsabilitatea ansamblului actorilor implicati: populatia gazda, intermediarii si turistii, responsabilitatea respectiva bazandu-se, in primul rand, pe respectul obiceiurilor si valorilor locuitorilor si pe mediul acestora, precum si pe o anumita redistribuire, echitabila, a veniturilor obtinute din aceasta activitate.

Asadar, turismul echitabil pune accent pe aspectul remuneratiei corecte pentru diversele entitati ce intervin pe filiera productiei si comercializarii produselor turistice, in mod deosebit, a populatiilor locale. Turistul (se presupune ca) va accepta sa plateasca mai scump prestatia respectiva, stiind ca diferenta de pret (tarif) va permite o mai buna remuneratie pentru prestatorii serviciilor turistice de baza. Ca si in cazul bunurilor de consum, si serviciile turismului durabil tind sa se bazeze pe o marca,     prin care sa fie certificata calitatea acestora.

Turismul solidar stabileste, mai precis, o relatie de dialog, de concertare, de solidaritate si de ajutor reciproc intre turisti (originari, in general, din tarile dezvoltate), pe de o parte si gazdele lor, din tarile in curs de dezvoltare, pe de alta parte. In cazul turismului solidar, organizatiile neguvernamentale din tarile dezvoltate se implica in relatii de parteneriat cu alte ONG-uri din tarile in curs de dezvoltare, care, la randul lor, se bazeaza pe relatia cu comunitatile locale.

Principalele trasaturi ale conceptului de turism solidar si responsabil pot fi considerate a fi[24] urmatoarele:

acest tip de turism se realizeaza in profitul relatiilor locale si cu intreaga participare a acestora;

sunt sprijinite societatile de turism locale, care sunt ajutate sa se organizeze, carora le sunt furnizate mijloacele umane si financiare necesare, accentul fiind pus pe capitalul uman;

faciliteaza sinergiile intre actorii locali ai dezvoltarii: sectorul privat, organizatiile de afaceri, administratiile locale, serviciile desconcentrate ale statului, ONG-urile;

minimizeaza impactul ecologic si cultural asupra mediului inconjurator;

joaca un rol important, de educatie privind dezvoltarea, pentru populatiile tarilor dezvoltate;

se inscrie in demersul dezvoltarii locale durabile.

Demersurile turismului echitabil si social se sprijina, astfel, pe doua elemente strategice:

1) Populatiile tarilor de Sud implicate constituie veriga slaba a filierei turistice, in fata altor actori, care cauta sa-si maximizeze profitul, in timp ce concurenta isi diminueaza, dramatic, beneficiile.

2) O parte crescanda a turistilor provenind din tarile din Nord, dar si multe ONG-uri, precum si anumite intreprinderi cetatenesti sunt pregatite sa sprijine acest proces de consolidare a societatilor locale si sa maximizeze rezultatele economice in beneficiul direct al acestor populatii, favorizand descoperirea celuilalt, in respectul identitatii si al valorilor sale.

Turismul responsabil dovedeste ca, desi se desfasoara pe baze comerciale, de piata, este posibila o alternativa la consumul produselor turistice de masa. Fiind un camp de experimentare pentru turismul viitorului, turismul responsabil pune in valoare specificitatea locurilor, a patrimoniului si culturilor locale si testeaza practicile transfrontaliere (bunele practici), cum ar fi repartitia beneficiilor in randul populatiilor din zonele de primire turistica.

Turismul responsabil acopera forme ale turismului alternativ sau avansat, integrat si difuz, respectiv, in principal: ecoturismul, turismul solidar, turismul comunitar si turismul in favoarea saracilor.

Un punct comun al acestor forme de turism il reprezinta contributia lor la dezvoltarea populatiilor din zonele de primire. Celelalte se refera la strategie, la modurile de operare, la eficacitate, nise de piata, mijloace umane si financiare variabile afectate actiunilor de dezvoltare .

Turismul conventional (clasic) face obiectul unor numeroase critici. De exemplu, tarile in curs de dezvoltare nu pot tine sub control fluxurile turistice, controlate, in general, de grupurile internationale din tarile industrializate, iar soldurile conturilor balantei de plati externe sunt, adesea, negative, in aceste tari in curs de dezvoltare, deoarece intrarile de valuta forte sunt grevate de nevoia crescanda de produse din import.

Din punct de vedere social, locurile de munca din turism sunt, adeseori, platite cu salarii mici, si sunt, in majoritate, sezoniere si cu putine posibilitati de a obtine calificari reale. Se spune chiar ca turismul fragilizeaza tesutul social , zdruncina bazele culturale si adanceste disparitatile sociale, introducand modele de consum nedurabile. De asemenea, prin efectuarea transporturilor, se emit gazele cu efect de sera, contribuind, astfel, la sporirea dezechilibrului planetar iar prin impacturile asupra pamantului, are loc o poluare, o supra-exploatare, o degradare si o artificializare a peisajelor.

Puncte slabe ale turismului responsabil

Din perspectiva constrangerilor locale si internationale, a dependentei sale fata de opinia publica, de moda, de tipurile de consum etc., oferta actuala de turism responsabil prezinta o serie de puncte slabe.

Astfel, unul dintre pericolele ce pandesc turismul responsabil il reprezinta saturatia siturilor, a locurilor, comunitatilor si persoanelor responsabile cu primirea turistilor, prin efect mecanic al unei cresteri deosebite a frecventarii. Un alt pericol consta in tentatia de a crea nise, inchideri, protectii, segmente foarte inguste de clientela precum, si aceea de a practica un elitism al destinatiilor, al produselor, teritoriilor sau clientilor.