O CALATORIE PE "ROTILE' LA FRATI INSTRAINATI

Frunzuleana paduret,

Oliolio, frate razlet!

Ca de cand te-ai razletit,

Pe la noi n'ai mai venit,

Sa vezi cat esti de jelit.

Cum te plange maica-ta,

Cum te plang surorile,

De cu zori ca florile!

Cantec poporan.

Dintre toate popoarele mici ale Europei, poate nici unul nu intruneste mai multe ademeniri pentru cercetatorul carturar, ca poporul roman.

Nobil prin originea sa in buna parte latina, mai mare intre cei mici, stapan pe niste tari de Dumnezeu binecuvantate, infasurat cu braul muntilor Carpati priveste peste campiile manoase Marea, ce-i deschide orizonturi largi.

Altoiu al incuscririlor latine-dace-slave, poporul roman n'ar fi numai obiectul studiilor celor mai interesante antropologice, etnografice si linguistice; ci e menit sa mai fie, cum a mai fost, mijlocitorul intre lumea latina si cea slava-traca-latina din peninsula-balcanica.

Si aci nu ne gandim, ca pamantul romanesc fusese mult timp adapostul si ocrotitorul nazuintelor culturale si politice ale Grecilor, Bulgarilor si Arnautilor; nici ca Romaniei i-a placut sa faca pe sora mai mare si mai cu vaza, dand ospitalitate impaciuitoare, precum a fost la incheierea pacii intre Serbia si Bulgaria la 1886: ci la inraurinta de veacuri, ce a avut-o poporul nostru - cheltuindu-si o parte din cultivabilitatea sa inascuta si din cultura sa castigata, romanizand pe Slavii dacici; si jerfindu-si existenta sa nationala, civilizand pe Traco-Slavii balcanici; dupa cum se invedereaza aceasta din chipul si portul unor franturi sarbe si bulgare, precum si din intemeierea vietei orasenesti de catre Aromanii, ce s'au stans printre acestia[2].

In masura cu menirea insemnata a Romanilor este si intinderea teritoriului, ce-l ocupa; caci acesta in limitele sale etnografice intrece cu mult pe cel al Ungurilor si Polonilor, si pe a tuturor popoarelor mici, afara de Scandinavia.

Acest teritoriu etnic, ce are aproape forma unui cerc, tarmurit pe ²/₃ de rauri, ar fi destul de compact, de n'ar avea in inima sa doua enclave puternice de Secui si Sasi; fie pentru a stanjeni poporului roman mersul cultural, fie pentru a-l sili, sa se incoarde mai puternic, spre a trimite catre periferia trupului national valuri de energie potentata.

Dar daca temeiul populatiunii romanesti este compact si rotunzii, esind din acel cerc etnic, tot mai dai pana in mari departari de madulari ai poporului nostru. In aceasta privinta Romanii dintre popoarele mici iarasi sunt intrecuti numai de Greci si Evrei.

Fi-va fost in timpurile stravechi intunecate ale istoriei medievale energia rassei, ce a manat aschiile din tulpina neamului sa se trunchieze deapururea, ducand apoi o viata neticnita in mijlocul unor semintii neingaduitoare; fi-vor fost cumpene istorice, ce au imbrancit unele franturi de populatiune romaneasca spre apus, miaza-zi si miaza-noapte: adevarul e ca departe, peste mari si tari, se mai cuvanta dulcea limba romanica cu o indaratnicie demna de admirat.

Si de multisor unii carturari romani au cutreierat asezamintele acestor frati razleti si ni i-a apropiat, cunostintei si inimelor noastre prin descrierile calatoriilor, facute pe la ei. Un Ioan Maiorescu ne-a inavutit literatura cu un prea interesant "Intinerar in Istria' si un dictionar istro-roman. D-l T. Burada din Iasi, n'a vizitat numai colonii razlete, ca cele de peste Nistru pana la satul Voloska de pe Nipru, langa Ekaterinoslav; ci si populatiunile, odinioara romanesti si trecute astazi etnograficeste sub alta nationalitate, ca cele ale Valachilor din Moravia sau cele ale "Pisticosilor' de pe coastele Anatoliei.

Cu toate acestea tot mai licaresc din cand in cand stiri despre alte salasuri romanesti, necunoscute pana acuma. Astfel, afara de putinii literati, toata lumea, care vizitase pe timpul expozitiunii jubiliare pavilionul Romanilor din afara de regat, zari cu mirare si un compartiment privitor la Romanii din Bosnia.

D. T. Filipescu, Roman banatean si chimist in serviciul vamal din Saraievo, calatorind de pe la anul 1901 prin Bosnia si Hertegovina, a descoperit mai intaiu la Gipulic, langa Bugoino, apoi si in alte sate, ramasite de populatiune romaneasca. Rezultatele cercetarilor sale le publica mai intaiu in limba sarbo-croata[3].

Existenta Romanilor in Bosnia a vestit-o insa publicului romanesc d-l Isidor Iesan, un alt functionar al guvernului austriac, bucovinean de fel, printr'o comunicare facuta "Academiei Romane' la 19 Noembrie 1904 si publicata in analele ei[4].

In urma se gasi indemnat d-1 T. Filipescu. a tipari in 1906 o lucrare amanuntita despre "Coloniile romane din Bosnia'[5], insotita de harti etnografice si de probe din limba .,Kara-vlahilor' din Bosnia.

Interesul, ce am purtat pururea Romanilor razleti, m-a indemnat a compila in anul 1886 o mica lucrare despre "Romanii din Serbia', ce am cetit-o la una din sedintele societatii academice "Romania juna' din Viena. Importanta, ce se dadea in operele consultate, precum: Kanitz, Serbien, Milicevic, Kniazevina Srbija, in descrierile lui Ami Bouee, Lejean si ale altora Romanilor din Serbia, s'a imparechiat in cursul timpului cu resemnatiunea, ca acestia au ramas fara cuvant cei mai uitati frati din straini, lasati prada unui sovinism national poate mai exclusivist ca aiurea. Cu amaraciune ma gandesc la timpul, cand agitatiunea nesabuita a unor agitatori internationali - pe tema unor reglemente scolare, neluate in sama de scolile bulgaresti din Dobrogea, sau pe cea a presupusei romanizari a catorva mii de Bulgari tot de acolo tulburasera intr'atata raporturile de prietenie ca vecinii nostri, incat mai, mai era sa ne pierdem sarita: pe cand cele trei sute de mii de Romani din Serbia nu au nici pana astazi o singura scoala romaneasca, nici s'a gasit pana acuma cineva sa pledeze macar pentru o singura biserica din Kraina, in care cuvantul dumnezeesc si cantarea liturgica sa rasune ca acum vreo cinzeci de ani si in limba romana. Ca scoli de fete satesti se gasesc in Serbia numai in partile romanesti, cum am aflat de la un Morav, ce se indeletnicea cu vinderea de biblii ale societatii biblice pare asemenea lucru de necrezut Ardoarea mea deci de a cunoaste Serbia, era foarte legitima.

Asta vara, in fine, putui in parte realiza vechea-mi dorinta. Pusei deci in gand, a intreprinde intr'acolo o calatorie pe bicicleta. Asa dara plecai la 1 August de la Calimanesti cu hotarirea, de a trece in Ardeal, luand dela Sibiiu calea Banatului, peste Hateg, a razbate apoi prin Serbia in Bosnia si a trece apoi in Dalmatia, vizitand un "fratello' italian la Spalato, cu care facusem politica panlatina la Viena; iar la intoarcere, de a ma abate prin satele "terenilor si "fratutilor' din Serbia.

Crezand, ca aceasta calatorie ar putea sa interezeze publicul romanesc, din felurite puncte de vedere, am primit bucuros invitatiunea stimatului meu amic d-l Aurel Popovici, de a a tipari in "Samanatorul".

Dupa ce ma "trenasem' in timpul din urma prin felurite excursiuni pe jos si pe bicicleta sau -erte'mi falanga neologistilor pacatul, de a incerca sa inlocuesc acest neologism cu un provincialism romanesc foarte potrivit, fiindca indica si el un sistem de doua roate - pe "rotile', plecai in ziua de 1 August 1908 la 4 dimineata, de la Hotelul Jantea din Calimanesti pe o vreme cam posomorita. Calatoria pana la Caineni, pe la "cheile' Coziei, pe la "Carligele' Oltului si prin minunatiile, ce se desfasoara pana la Brezoiu si de aci inainte - fu o sarbatoare imbatatoare de placeri pentru intregul organism simtitor si cugetator. Un potop de impresiuni te faceau sa plutesti in plin avant cu natura inconjuratoare, care, in starea de afect, in care te napadeau, se transformau lesne in energia motrice, atat de prielnica "rotilelor'. Prima amaraciune si primul dus nu intarziara a se ivi, dand acestor dispozitiuni sufletesti umbra varietatii.

Fig. Vedere spre manastirea Cozia.

Dupa ce ajunsei in trei oare la Caineni si ma restaurasem, cum putui, in restaurantul "farmacopeic' de la gara, pornii spre frontiera in contemplatiuni istorice-nationale. De odata, tocmai cand, visand-mergand, ma dedei in vorba cu "tata' Traian, unde ar fi mai bine sa asezam capitala Daciei, fui scuturat din aiurari de un puternic "Jo regelt kivanok' al unor excursionisti unguri, ce ma lamuri, ca sunt aproape de granita.

Ori de cate ori parasesc pamantul Tarii, mi se strange inima de un fior nepatruns, de intensitatea doar a placerii reintoarcerei intre ai mei. De asta data presimtirea neplacuta era din nefericire justificata. La vama ungureasca am intampinat adica mizeria de a trebui sa depun o cautiune de 60 coroane pentru masina, si suplimentul ei: de a schimba bunii mei bani romanesti dupa cursul "fortat' al unei jupanese sasoaice, ce tinea carciuma la Rau-Vadului.

Fig. Port din Sebes.

Dupa ce am perdut vre-o doua ore cu formalitatile acestea, plecai cu un "Doamne-ajuta" inainte. Cand colo, la "Turnul spart' - o ruina din timpuri stravechi - mi se sparse si mie camera gumei si cu toate incordarile mele, abia ajunsei pana in seara, mai mult pe jos de cat bucuros, la Boita, facand in prima jumatate de zi 68 kilometri. A doua zi mai facui pe biciclistul pedestru, trecand culmea pe langa ruina "Landskrone' si coborind in satul sasesc Talmaciu; de aci luai trenul si ajunsei la Sibiiu.

Dupa o sedere de o zi, in timpul careia imi dresei masina, plecai Duminica, la 3 August peste Seliste, Apold si Mercurea la Sebes, facand vre-o 60 kilometri. Calea pana aci foarte buna, ici colea, deluroasa si placuta. Mai ales interesant e scoborisul spre Apoldul-Mare peste o serpentina de toata frumusetea, nu numai lunga vre-o opt kilometric dar si asternuta pe o intindere larga. In cale ma apuca o ploae "bulbucata', pe care in ferbinteala, cu care "cuceream' in fuga Ardealul, o binecuvantaiu mai intaiu; dupa ce insa vazui, ca se intuneca din ce in) ce, ca nourii se ingramadesc mereu asupra capului meu, ca ploaea tindea a se preface in bae pentru mine si in potop pentru Iunie; ca tunetele se inteteau avan, iar fulgerele nu mai conteniau si imi dadeau rotogoale tot mai concentrice; si in cele din urma si o grindina nastrusnica incepu sa ma piseze de-a "raul': imi abatui cu simt de mantuire carutul meu de otel spre o carciuma din drumul mare, unde gasii adapost temporar si bere inveselitoare la un carciumar roman, care era inconjurat de o droae de copilandri dolofani.

Fig. Biserica romaneasca din Orastia.

Dupa ce statu ploaia, plecai si ajunsei prin noroiu la seapte oare seara la oraselul Sebes, pe Mures, facand de la Sibiiu vre-o 70 de kilometri.

Fig. Cetatuea Unedoara.

Luni in 4 August plecai de aci, dupa repararea ciclometrului si inlocuirea a vre-o opt spite frante, la 9 ore dimineata, luptand amarnic mai toata ziulica cu un vant taricel, ce'mi sufla in fata. La ora doua ajunsei in Orastia, unde poposii doua oare.

Seara la seapte ajunsei la Unedoara (65 km. unde niste lautari unguresti, ca vai de ei, cantau in piata, preaslavind ajunul onomasticei "dragutului de imparat'. Pentru acelas cuvant trebueam sa indur si iluminatia ferestrelor odaei mele dela "Kozponti Szalloda'.

A doua zi, 5 August, vizitai mareata cetatuie de architectura gotica, pe care o restaureaza guvernul unguresc, si care iti aminteste la fiecare pas prin graiul heraldic stralucirea familiei romanesti a Corvinilor, de a caror faima se ingrasa istoria Ungariei.

De aci peste culmi interesante la Hateg (pranzul); apoi pana la Gradiste pe o vale larga, pe un drum de vai Doamne!, cu vantul in fata si tot urcand; apoi de aci tot mereu urcand pana la pasul "Portile de fer', scoborind apoi la Zavoiu in Banat, unde ajunsei la opt oare pe intunecate (84 km.).

Ardealul dealmintrelea gasitu-l-am ca totdeauna, frumos si "pestrit'; nu manos ca alta data, ci secetos si tanguind; si pururea sperand intr'o soarta mai buna.

Trecand prin targuletele sasesti vedeam cu mandrie si cu uimire, cum firmele romanesti se inaltau cu semetie si cu vigoare printre cele sasesti, ca in Mercurea; cum falnicele cladiri ale bancilor romanesti, precum a "Hotelului Central', a societatii "Ardeleana' din Orastia, sau a "Hateganei' din Hateg, intreceau pe celelalte.

Spintecand apoi pe rotile amurgul, ma desfatam, privind cu nesat turistic piscurile celor munti carunti, ce salutau din zari fumurii.

Urcand culmea si Cetatuia lui Ioan Corvin dela Hunedoara, sau trecand printre ruinele dela Gradistea, amintirile istorice inecau impresiile pitoresti, etnografice sau culturale, contopindu-le intr'o nota melancolica, ce te stapineau dureros de dainuitor. Dupa Sarmisagetuza de odinioara, cand vaile se ingusteaza, spre a deschide calea spre "Portile de fer' ale Ardealului, un monument original in forma unui buzdugan urias, asezat pe o colina, arata par'ca amenintator locul, unde "Iancu Sibinian' al baladelor sarbesti a frant in lupta la 6 Sept. 1443 pe Sehabeddin Beglerbeg. Pe valea aceea se dureaza acuma o cale ferata, menita a fi gata pana la toamna, spre a efreca si mai si Ardealul si Banatul de Tara ungureasca.

Fig. Fort si tipuri din Hateg.

Pe unde poposeam si ma dadeam in vorba cu vre-un Roman, numai vaetele si plangerile unor oameni amariti de-apururi. Cu uimire ascultam, cum un biet circiumar, ce-si avea cascioara la vre-o sease chilometri departare de Sebes, spunea, ca e nevoit sa-si trimeata copilasii in departari, ca nu cumva "duhul cel rau', sa le fure sufletul si sa-si vada odraslele instrainate de limba si legea stramoseasca!

Cata deosebire induiosatoare si inaltatoare intre aceste duioase tanguiri ale poporului, insetat de romanism, si intre declaratiunile calculate ale atator politiciani vanzatori de tara si constiinte!

Si cate bogatii sufletesti nu culege calatorul prin meleagurile fratilor instrainati!

Si asa si eu:

Tot mergeam, mai poposeam,

Cale lunga strabateam

Pe sosele albicioase,

Peste maguri sacetoase,

Ce s'astern mereu in zare

Pana-n fund in departare.

Pogorand valcelele

Sau furand colnicele

Ziua 'ntreaga, zi cu soare,

Pana'n seara pe racoare,

Tot prin plaiuri romanesti,

Tot prin sate razasesti,

Tot prin cuiburi vitejesti.

Si-am tot mers neincetat

Din Ardeal pana'n Banat,

Cand pe malul Streiului,

Cand pe al Timisului,

Cand privind urma traiana

De pe coasta banateana

Prin campii cu rauri pline,

Sau prin vai de jale pline.

Raurile sorbi le'as

Vaetele stange-le-as.

Ferice de acela, care pentru vre-o luna de zile poate sa arunce grijile dupa spate si sa calatoreasca, fie pe jos, fie pe rotile, in automobil, corabie sau cu calea ferata, spre acele regiune farmecatoare prin pozitiunile pitoresti, prin reminiscentele istorice sau etnografice, si unde se framanta in doruri si dureri de veacuri natia noastra mult inteligenta, iscusita si prea indelung rabdatoare.

Trecerea peste Portile de fer nu justifica de fel acest nume prin niscaiva pozitiuni tari, vagauni petroase sau urcusuri prapastioase; ci sunt corelative cu credinta, ca la "cumpana apelor' s'ar fi aflat odinioara intradevar intarituri de peatra, incheiate cu niste porti de fer. Aceasta numire si relatiune aduce cu asa numitele "Porti de fer' ale Caucasului sau Derbendului, langa Marea Caspica; caci in interesantul muzeu de la Tiflis se mai pot vedea portile gaurite de rugina, ce sa fi stavilat odinioara trecerea din Europa sau Asia. Toata calea aceasta intre Hateg si Caransebes aminteste privelistea, pentru o trecere prin munti hotarnici cam searbada, a Carpatilor "padurateci' (Karpatisches Waldgebirge) din Galitia.

Pentru sportsmeni mai trebuie adaogat, ca soseaua este cat se poate de mizerabila para la Caransebes.

Plecand a doua zi, 6 August, la sase oare din Zavoiu, ajunsei din acea cauza abia la pranz la Caransebes.

Daca este placut a privi din tren panorama variata, ce se desfasura pe un orizont cam ingust intre Teregova si "Baile Erculane', calatoria pe rotile pe "drumul tarii', poate sa incante pe ori si ce brav velocipedist. Dela Caransebes se vad muncelele, dealurile si colinele, ce te asteapta, sportsman infierbantat, sa te cuprinda in vaile si valcelele lor racoroase, sa te umbreasca cu cetinele brazilor, molizilor si pinilor, ferindu-le de dogoreala soarelui arzator, sa-ti sopteasca prin paraele si raurile spumegande, sa te incante cu privelistile, ce mereu se deschid ochilor setosi oferindu-ti, ademenindu-te, mai in fiecare satulei belsugul berii de Steinbruch. Culmea muntilor, ce desparte valea Timisului de a Cernei, e si "culmea' frumusetilor firii pe toata intinderea aceasta.

Aparitiunea mea seara pe terasa "Cursalonului' din Baile Erculane, a pus in nedumerire pe vre-o cativa Craioveni, carora li se parii ceva extraordinar aceasta calatorie ,,de placere' pe ,,roata', in patru zile dela Sibiiu. Aci, in ,,Erculene', masei. (101 km).

A doua zi, adica a seaptea dela plecarea din Calimanesti, parasii "Mehadia', indrumandu-ma spre Orsova. Calea pana aci admirabila, privelistea mandra, timpul frumos; iar eu vesel in adastarea panoramei marete, ce o gusta privitorul, carele calatoreste cu vaporul pe Dunare in sus prin stramtorile, ce incatuseaza cursul acestui fluviu, ce desparte aci Carpatii de sistemul muntilor Balcani.

In Orsova ajunsei pe la unsprezece. Dupa un pranz admirabil, stropit cu o "bericica cristalina, gurita de floricea' in hotelul unui Sarb pe marginea Dunarii, plecai la unu pe soseaua renumita a lui Szecsenyi, construita de-a stanga fluviului dupa pilda si chipul caei, si mai renumite odinioara a lui Traian de-a dreapta sa, a carei urme se vad adesea in cale.

La intrarea in pasul Cazanului, Dunarea face un lac mare, unde niste pescari sarbi isi au salasul lor. Aci gustai o bae de Dunare, nepretuita pentru un velocipedist, ce se luptase patru zile cu vantul, arsita si pulberea.

Inviorat de puteri noue, esii la mal, incalecai Pegasul meu de metal si ma'ndrumai spre Cazan, trecand de aci inainte mereu in revista frumusetile, ce se tin lant.

Ca la 22 de kilometri de la Orsova, trecem pe langa pestera Veterani, renumita prin apararea vitejeasca a unei trupe austriace de sub comanda baronului de Arnau (300 soldati cu cinci tunuri, contra unei osti superioare turcesti la anul 1661 timp de 45 zile.

Cu totul nepotrivit i s'a dat acestei pesteri, ce are o lungime de 30 m., o latime de 20 m., si o inaltime de 15 m., numirea dupa numele generalului, ce daduse numai ordinul de a o apara.

Nu departe de aci mai intalnim si pestera "Liliacilor' si multe altele, prin vagaunile calcaroase ale stancilor colturate, ce se cladesc uriase deasupra drumetului.

Adeseori soseaua se vara pe sub stanca, ce formeaza aluneca un fel de baldahin, sub care suflul de aer, totdeauna puternic prin stramtoarea Cazanului, incearca pe alocurea melodii bizare.

Calatorul nu mai stie, caror simturi sa dea mai multa ascultare, caci toate il coplesesc de impresiunile cele mai farmecatoare.

Dupa ce ti-ai rasplatit placerea "vitala' sau musculara, inghitind, sub sudoarea imbelsugata a fruntii, la kilometri zile intregi - ce mai desfatare, nene biciclistule, de a te asterne

Ca si floarea campului,

La bataea vantului,

- drumului dunarean, adesea in umbra de peatra, ferit de razele soarelui, ce scapata curand dupa muncei, sorbind boarea racoritoare din preajma, sarutand cu ochii Dunarea spumeganda, culmile paduratece sau piscurile sarbesti, culele si turnurile razlete ale unei ruini, uitate de veacuri - ei! si cate alte frumuseti, ce mai intalnesti in cale! La esirea din pasul Cazanului, o treime de turnuri, numite "Triculele', asezate razlete intre sosea si apa, atrage atentiunea calatorului. Pe inserate, aproape de targusorul "Berzasca', unde am mas in ziua aceea, globul electric de la un vapor, ce incarca carbuni, pe o buna distanta:

Calea'mi lumina,

Noaptea ca ziua,

proectand apoi dinnainte-mi o umbra uriasa a vehicolului, precum si a calaretului.

La descalecare ciclometrul imi arata 96 kilometri de la Mehadia.

Vineri in 8 August, a opta zi de la plecarea din Calimanesti si a seaptea zi de calatorie, am urmat calea de-alungul Dunarii pana la Bazias, de unde am trebuit sa apuc in dreapta spre Biserica-Alba, parte fiind ca de aci incolo se retrag colinele si incep nasipurile, parte fiindca in cele doua zile de la Caransebes se franse vre-o cateva spite la masina.

Dincolo de Berzasca mai sunt demne de a-mintit culele de la Coronini, avand de-a curmezisul, pe cealalta parte a Dunarii, o corespondenta cu turnurile de la Golubac, (rost. Colubat).

Desigur vor fi fost candva sub aceias stapanire, puse aci veghe la ingustarea Dunarii, spre a atinea calea pe apa si pe uscat celor ce ar fi dorit sa apuce a deal sau a vale.

In apropiere de localitatea din urma se afla si pestera cu acelas nume, renumita prin legenda despre mustele primejdioase, ce ar esi din acea pestera din gatlejul smeului ucis de Santul George.

Intre aceste localitati se ridica in mijlocul apei si coltul de peatra maret, numit Babakai, ce a ramas inca ca vechiu martur neinfrant ai opintirilor Dunarii de a desparti Carpatii de Balcani.

Pana sa sosesc la Moldova-Veche, targusor locuit in buna parte de Romani, si carele imi redestepta o amintire asa de placuta despre "Tara dulce si frumoasa', atat de indepartata de aci; avusei un mic conflict cu un bivol, pe care o tarharoaica de fata il mana drept spre rotilele mele, crezand, poate, ca are a face cu vreun Ungur, care natie "cavalereasca' nu e deajuns considerata prin tinuturile acestea. Scapai, insa nu tocmai cu multa gratie, deoarece, spre a ocoli dihania, ma pomenii cu bicicleta pe varful unui musuroiu de prund, si cat p'aci, sa cad in santul din stanga. Dar se vede ca era scris, sa pate ceva neplacut Tocmai imi faceam intrarea triumfala in Moldova mult dorita - era pe la pranzisor si flamanzisem binisor - cand de-odata imi sari inainte nu un epure, ci un munz sburdalnic de-a curmezisul rotilelor, vrand sa urmeze o caruta, ce apucase aci in rascruce, alt drum.

In fuga-i nemanierata atinse cu butul de dinnapoi roata de dinnainte, incat imi tranti masina jos si m'asternu si pe mine de-alungul drumului. In afara de deranjarea toaletei si nitel si a moralului, scapai si de asta data teafar; dar rotilele mele capatara un alt fason, strambandu-li-se carma cu vre-o 30 de grade. Pana la ospatarie mersei, cum putui. Dupa ce m'am razbunat asupra neplacutei intamplari cu o admirabil de bine gatita cega de Dunare si cu un pepene verde delicios, m'apucai sa dreg carma, caci aci nu se pomenea de mecanic. O desfacui si o indreptai lesne; dar vrand sa insurubez "cordeaua' ce infasura si fixeaza carma de gatul masinei, nu mergea nicicacum. Dar nevoia, sireaca, te invata! intrebuintand cornul drept al carmei ca o parghie, reusii sa aplec "cordeaua', pana ce intra in capatul surubului. In urma, piulita de deasupra desavarsi opera; si ma simtii mandru de talentul de mecanic, ce descoperi in mine.

Dupa un popas de doua oare si jumatate, plecai spre Biserica-Alba, unde ajunsei la cinci dupa pranz. E acesta un orasel sarbesc-nemtesc de provincie cu strade largi, drepte, asfaltate si - ferit de "molima palestiniana'. Aci e locul sa spunem, ca, pe cand Romanii au intrecut pe Sarbi in privinta bancilor chiar si in oraselul de asemenea mai mult sarbo-german, Panciova, se rasfata banca romaneasca "Panciovana' - Sarbii sunt stapani pe piata in oraselele lor, incepand cu Banatul si pana in Bosnia si Dalmatia. Cele mai chipese hoteluri din Orsova chiar sunt in manile lor.

Restul zilei acesteia, in care facui totusi 74 km., stetei la Biserica-Alba. Fiind aci balciu si mecanicul foarte ocupat, iar eu avand a face mai multe cumparaturi de schimburi si de reparaturi la toaleta neaparata; adastai aci pana a doua zi la trei dupa pranz, cand abia putui urma calea.

Din aceasta cauza si din altele, ce se vor invedera indata, facui in aceasta a noua zi, numai 40 de km. pana la satul Gaia, locuit pe trei parti de Sarbi, iar pe o patrime de Romani, ce se perd incetul cu incetul intre Sarbi, neavand si chiar nedorind scoala romaneasca, 16 kilometri dela Biserica-Alba, aproape de rauletul Caras, de unde comitatul isi trage numele, soseaua se termina brusc; de aci inainte pana la Gaia nu duc decat sleauri si urme de carute, abia ghicite, prin nasipuri. Fusesem sfatuit a dibui calea pana la Dubovac, de unde as fi putut urma valul, ce tocmai se dura, spre apararea campurilor manoase a splaiului Dunarei de "unda' ei. Ajungand insa acolo, digul se dovedi nepracticabil pentru "placul' velocipedistic. In disperare sportica gasii oarecare mangaiere, admirand lucrarea uriasa, ce era pretuita la 30 milioane de coroane, platibile de catre proprietarii si proprietarasii a caror pamanturi erau periodic scaldate in timpul revarsarilor - in timp de 60 de ani cu cate 14 coroane de "jugar'.

In timp ce priveam si admiram, faceam reflectii asupra progresului, ce am putea face si noi, daca tendinta democratica nivelatoare, ce tiranizeaza capetele carturarilor nostri prin imitatiune, mostenire, naivitate sau rea credinta, n'ar apasa in mod dezastruos asupra geniilor noastre intelectuale-morale, zadarnicind un progres adequat calitatilor acestora si micsorandu-l, pogorindu-l si potrivindu-l priceperii, sau aperceperii imorale a mediocritatilor si nulitatilor majorante! Caci patura noastra culta nu se inspira dela intelepciunea poporului, nici dela cea a strabunilor, fara multa carte, dar cu buna randuiala in creer, cu masura si cumpaneala in toate; nu !

Cum Bucovinenii imprumuta dela Poloni complimentele a la ,padam do nog' si felul dulceag, dar cam fatarnic, de a intretine o convorbire cu un om mai putin cunoscut; cum ziaristii si carturarii Romanilor ungureni copiaza - cum observase inca Eminescu - fara sa-si dea seama, pe Unguri in multe din manifestarile publice si chiar politice: tot astfel si oamenii nostri politici, inspirandu-se dela ideologii francezi si din atmosfera socializatoare a Parisului, carpocesc in toate chipurile antereul lui Arvinte, uitand ca a sosit timpul, de a verifica daca acel crez liberal - nu de a lucra pentru popor caci acesta se intelege dela sine, si noi il aprobam, il iscalim si juram intru el: ci - "de a lucra prin popor' - e si mantuitor pentru totalitatea sau majoritatea sa; e si sinonim cu fericirea sa; cand, stiut, majoritatea celor chemati, a-si da parerea prin vot spre binele obstiei, stanjenind si anihiland voturile acelor putini, cari si-ar da si viata pentru natiune - cern parerile prin sita trebuintelor lor personale sau de clasa!

Dar vad ca soarele a inceput sa scapete spre toaca, si mai aveam de infruntat pana in seara pusta sau pustiul "Deliblatului', ca sa nu m'apuce cumva amurgul sau chiar noaptea pe niste drumuri de. vai, Doamne!, batatorite de lucratori din toata lumea, si cu cine mai stie ce fel de apucaturi. Deci la naiba cu toata filosofia politica si sa-mi vad de cale!

Rotilele mele innotand prin pulbere, iar eu sbuciumandu-ma sa respir ceva aer curat prin buretele ud, ce-l tineam la gura, cu greu am razbatut, cand calare, cand pe jos, prin sireagurile de salahori, ce furnicau intre val, cantina, sat si corturile lor.

Esind apoi din sat, m'am mai usurat nitel. Drumul devenise mai putin colbos, dar in schimb era sapat adanc de doua fagase, ceeace imi ingreuia mersul, pedalele lovindu-se lesne cand de-o lature, cand de "inima' drumului.

Calea printre porumburile nesfarsite parea o vecinicie. De se bifurcau drumurile, numai pe ghicite porneam pe unul din ele.

Soarele apuse foarte prozaic; incepuse amurgul, si de sat sau de vreun adapost, nici poveste, innoptase apoi de-abinelea, si ma miram numai, cum de mai puteam calari. Ce-i drept, scapai de vre-o doua, trei ori netrantit; dar incepusem acum sa doresc chiar niste capite de fan, sa ma aciuez si sa scap de pardalnicul luminis al stelelor. Si atunci imi zisei cu drept cuvant: "Pan' vei ajunge la Gaia, o sa te manance gaia'. Intr'un tarziu, auzii vocea unui "pacurar", manand oile in porneala. Apropiindu-ma de turma, detei intr'un ghaciu pastorului "Buna seara' pe romaneste. Care-mi fu insa mirarea, cand imi raspunse limpede. "Multamim d-tale!'

Era Roman si fusese chiar prin Tara, pe la Craiova, imi dete apoi deslusire, ca satul nu e departe, si ma indrepta si catre un carciumar roman, la care as fi putut manea. Multamindu-i, luai "ramas bun' si in curand ajunsei la 8 ore in Gaia, tinta calatoriei mele de astazi, facand in jumatate de zi, pe niste drumuri!. vorba cantecului batranesc:

Pe carari perdute,

Pe urme nevazute,

- frumoasa distanta de 40 kilometri, dintre cari vre-o 10 chilometri pe jos.

A zecea zi, Duminica in 10 August, ajunsei dupa o calatorie anevoioasa de patru ore, la orele 9 jum. dimineata, la Panciova.

Pretutindeni, pana aci, putui razbate cu romaneasca, sau gasii oameni cari o intelegeau.

Deoarece aci se face trecerea cu vaporul la "Beograd', cautand sa-mi scot cautiunea, ce fusesem silit s'o depun la Raul-Vadului, dar din cauza Duminicii vama era inchisa. Ma hotarii atunci sa plec si sa raman pana Luni la Semlin, dincolo de Dunare, care face aici un unghiu drept, schimbandu-si cursul dinspre miaza-zi, spre rasarit.

In aceasta zi iarasi nu facui decat 53 kilometri.

Astfel intr'o calatorie mai indelungata de la sine se ivesc popasuri, care apoi de sigur, iti prind foarte bine.

Curand dupa plecarea pe apa Timisul se varsa in Dunare, si vaporul nostru pluteste pe din'naintea pitorescului Beograd, fara sa fi putut inca sti, de-l voiu putea vedea mai de aproape.

Semlinul sau "Zemun', dupa cum ii zic Croato-Sarbii, caci localitatea se afla in Croatia, este un oras de vre-o 25.000 de locuitori, mai ales Sarbi, despartiti de capitala Serbiei prin raul Sava. El intretine un negot viu cu Peninsula Balcanica si a format inca din timpuri vechi un punct strategic, un fel de ,,ochiu' al Austriei asupra partilor protivnice invecinate. Marturie mai sunt ruinele castelului lui Ioan Corvin de Unedoara, ce incununeaza colina, la poalele careia se intinde Zemunul.

In acest oras interesant fui martor la o scena, cat se poate de nostima pentru ilustrarea referintele politico-sociale-etnice de aci si mai ales ni rolului, ce-l joaca Jidanii in Croatia si aiurea, ca un fel de "cameleoni' etnografici, neintrecuti si nu indeajuns "apreciati'.

Abia ma leganai vre-o jumatate de ora in bratele lui Morfeu, si fui desteptat pe la miezul noptii de o larma nemaipomenita in gradina restaurantului hotelului, cu discursuri contradictorii violente, strigate de "Zivio' si "Elyen', retusate de tusurile unei taraf e de lautari unguresti, cari cautau sa multameasca ambele tabere "beligerante'. Desfasurarea si desbaterea chestiunii nationale in localuri publice nu era ceva neobicinuit pentru cei, ce au trait in Austro-Ungaria.

Cu toate acestea asemenea scene sunt totdeauna gustate acolo, unde coarda nationala e intinsa la toate neamurile mult mai tare ca aiurea.

Scandalul cand se micsora, cand se intetia cu mai mare furie; in fine, cand se parea ca a cuprins tot publicul din gradina, deoarece tot din alte parti se auziau unele glasuri vociferand, - rasunara dintr'un colt alte voci noul strigand cu inversunare: "Abzug Jidovi!' adica "Afara Jidanii!'. Nu mai era chip de stat; neputand dormi, ma saturasem de a face pe martorul "auzitor' si as fi dorit sa fiu si eu fata, la acest "pronciamento' atat de spontan al antisemitismului sud-slav.

Lucrul nu era tocmai usor, deorece botinele mele disparusera de la usa, spre a fi probabil lustruite, iar la sunarea mea disperata nu se ivi nici o fiinta serviabila. Asa dar, in fata acestei necesitati "inexorabile", ma scoborii tiptil in caltuni pana jos, de unde, cucerindu-mi ghetele, intrai in arena luptei.

Cearta incepuse cu prilejul unor cantece sarbesti si unguresti, cerute cand de Sarbi, cand de niste Ovrei, din ce in ce cu mai multa insistenta, impletite apoi cu fel de fel de observari si apostrofe la adresa adversarilor, si cu intentiunea de a anihila tabara protivnica prin cate un imn sau cantec national, tusuri si contratusuri muzicale. Cand spiritele, incinse de betia pozitiva a feluritelor spirturi, ajunsera la cea comparativa a muzicei nationale, ele isi descarcara energia prisoselnica in cea superlativa a betiei de cuvinte!

Sarbii anume se indignasera de rolul fatarnic al Iudeilor, cari pe de-o parte afectau simpatia pentru cantecele Unguresti, pe de alta se dadeau "oficial' drept Croati, caci incepeau discursurile lor totdeauna cu stereotipicul "Mi Hrvati', adica "Noi Croatii', traind doar in Croatia, iar inima lor batand pururea pentru cei mai tari!

Noi insa in acea nopticica avuseseram fericirea intelectuala si nefericirea morala de a vedea ceata de Ebrei, manifestandu-se inca sub alte doua "ipostase' sau infatisari nationale.

Ei intre ei intrebuintau in mod familiar dar astfel ca orisice calator neamt putea sa constate si sa se bucure de "simpatiile' evreiesti pentru Germani - limba sau mai bine zis - jargonul nemtesc. Dar abia dupa ce se retresesera toti ceilalti de prin prejur - se facuse acum doua dupa miezul noptii - isi detera Jidovii nostri arama pe fata; si mie imi fu dat sa ascult, ceeace nici prin gand nu-mi trecuse, nici auzisem pomenindu-se candva: imnul israelit (!), comandat de o cotoroanta coroiata de la masa "cohnationala', care dupa vaza, de care se bucura la masa "Israelului' si dupa inspiratiunea, ce fiecare orator par'ca sorbea din ochii acelei batrane "Megere' - parea un fel de preoteasa a "Zionului' obijduit!

Multamindu-ma cu cele vazute, am lasat comentariile pe alta data si am plecat sa ma culc, cautand alinare in vise mai frumoase, decat "frumoasa' realitate!

A 11 zi, Luni in 11 August, trecui cu trenul pesta Sava la "Beograd'. Deci in tara sarbeasca! Imi facui ochii in patru, sa nu'mi scape uimite din cate minunatii intrevedea fantasia mea, atatata de cele ce auzisem si cetisem despre acesti faimosi Sarbi.

Orientul in editie sarbeasca este urzeala, iar tiviturile, raurile si floricelele sunt tesute dupa un sistem franco-german-moscovit insa cu stangacie nationala. Bietii Sarbi! "Un popor de tarani, un popor democrat, dupa istorie si dupa Constitutie', ar zice cineva cu usurinta; de fapt insa un popor - ce fuse ocarmuit in vechime dupa vechiul drit slavic-sarbesc al "zadrugei',- unde bunicul sau cel mai in varsta si mai cu vaza unchias administra comunitatea de bunuri, ingrijind ca un bun parinte de bunastarea si fericirea celorlalti madulari ai familiei - este deodata smuls din stravechile-i datini, izvorite si potrivite firei sale, si silit sa se acomodeze unei vieti constitutionale, zamislite pe alte plaiuri, pentru alte firi si pentru altfel de cultura! Cum sa nu dea gres o asemenea naivitate constitutionala? Si intradevar, pojghita de carturari, cari manuesc condeiele si inneaca cu cuvintele lor amagitoare poporul votant, se recruteaza ca pretutindeni in tarile latine sau balcanice mai cu deosebire din advocati. Acestia, chiar daca ar fi convinsi de indrumarea gresita constitutionala, au tot interesul mentinerii acestor stari de lucruri, ce la garanteaza, desi numai in rastimpuri, exploatarea Tarii. De aceea toata staruinta lor tinde in a face "Marti' de adversari, a ademeni si a castiga aderenti cat mai multi. Oameni cinstiti, carturari sau necarturari, sunt prinsi in mrejele celorlalti si cauta, prin conferinte si discursuri sa convinga pe pungasi, ca rau fac, de nu-si iubesc Tara! Un cerc vitios, o genune de intunerec, rea credinta si naivitate - una din nenumaratele experimentari ale culturii omenesti pentru timpurile d'apoi sau pentru oamenii intelegatori!

Fig. Vederi din Beograd.

Functionarii vamali sarbi, cu cari facui mai inaiu cunostinta, m'au uimit prin felul lor, de a fi prevenitori si politicosi. Dupa ce s'au convins de bunele mele intentiuni, au trecut peste formalismul, asa de crud si suparator la Unguri bunaoara, si mi-au facut toate inlesnirile pentru trecerea si petrecerea in tara lor. Unul din ei vorbea chiar bine romaneste.

Dupa ce scapai asa de frumos de formalitatile vamale, primul meu gand era sa ma duc, la agentia N. F. R., ca sa salut tricolorul romanesc, ce decora asa de mandru vre-o cateva slepuri pe Dunare, si sa schimb doua vorbe si niste bani cu compatriotii de acolo. La agentie fui foarte bine primit de harnicul agent, d-l Ioan Ioanelly, carele imi dete indicatiunile si indrumarile necesare. Aci aflai si de hotelul "Macedonia', tinut de doi frati Armani, a caror proprietate este.

Dupa ce ma instalasem aci, alergai sa-mi fac si datoria de sportsman, prezentandu-ma la "Prvo srbsko vclocipedsko drustvo', adica - ati inteles! spre a ma informa despre drumuri si altele. Oaspetii romani fiind, cam rari pe la Beograd, fui cat se poate de cordial primit de confratii sarbi, indrumat, purtat si preumblat, ba chiar si ospatat, cu toate ca ma aparam din rasputeri. Nu destul cu atata. Mecanicul clubului imi drese chiar mai multe lucruri la masina, fara, bine inteles, sa auda de vre-o remuneratie oarecare. Prinsera cu un cuvant, Sarbii dragoste de Romani si pace! Asa deci, fui condus pe la toate minunatiile capitalei sarbesti. .Vazui Luni intre altele cetatea din Kalimegdan cu putul roman imprejurul caruia conduc 207 scari, in adincime pina la nivelul Savei, apoi muzeul armatei, cel etnografic, de toata frumusetea, si muzeul Tarii. Marti facuram apoi cu mai multi insi o exeursiune la minunatul parc Topsider, ce gaseste o frumoasa continuare fireasca in codrii si colinele din imprejurimi. Acest parc mai redesteapta insa si amintiri istorice ingrozitoare, ce par totusi palide fata de macelul cumplit, prin care s'a stins sub ochii nostri dinastia Obrenovic.

Marti seara, pe cand ma plimbam cu un biciclist sarb pe langa Teatru National, auzii deodata o puternica voace de bariton, intreband pe "cicerone' al meu, daca e vre-o proba, imi raspunse: ..Ba, dar in casa de alaturi, canta intr'o cafenea niste Tigani sarbi. Cunoscand pana acuma numai tarafe sarbesti de "tamburite' - un fel de instrument, ce tine mijlocul intre cobza si mandolina, - eram curios, de a asculta si asemenea lautari, si intraram inlauntru.

Aci vazui intradevar o tarafa cam ca cele unguresti. Puterea lor erau vioarele, si mai intrebuintau si timbala. De naiu, cobza sau tamburita, nici pomeneala.

Public era putin; abia dupa teatru se umplea cafeneaua. Intr'o pauza se intampla, ca o matisoara sa sara peste niste mese, ceeacc atrasese luarea aminte a unui lautar. Gesticuland si aratand celorlalti scena, se adresa spre marea mea mirare, acestora intr'o romaneasca curata: "Uitati-va, cum sare pisica, ma!

Acest incident ma facu sa descopar, ca in Serbia - afara de Romanii, cari locuesc, precum se stie, in Kraina, adica partea, ce cuprinde judetele intre Morava, Dunare si Timoc, deci cam o treime din tara intreaga mai sunt si numeroase colonii de ,,Caravlasi' sau "Cara-vlahi' ( - Romani negri), adica a unei populatiuni de origine tiganeasca, care vorbeste si iubeste limba romaneasca ca a lor proprie, necunoscand vre-un graiu "romanicel'.

Intreband anume pe lautari de unde sunt ei mi-au raspuns, ca sunt de la Sabac, adica vre-o 80 de kilometri spre apus de Beograd. Si deoarece drumul meu spre Dalmatia ducea, prin partile acelea, imi pusesem in gand, sa cercetez vre-o cateva salasuri de ale Caravlasilor. Eram acuma in cea mai mare nerabdare, de a vizita la fata locului aceasta populatiune interesanta, despre a carei viata, numar si intindere in Serbia apuseana, nu aveam de cat indicatiuni generale [6].

Dupa ce mi-am luat ramas bun de la confratii biciclisti, pornii Mercuri in 31 August din Beograd, intovarasit, de un Dalmatin, d-l M. Mandic, functionar la o societate de asigurare, si care intrase - pour l'amour de l'art in toate secretele mecanicei, deci un "fartate' ideal in asemenea expeditiuni.

Aceasta era sa se adevereasca in scurt timp. Calea adica, ce ducea din Beograd, era sub toata critica, si adanc sub conformatiunea tecnica a soselei Dorohoi-Braesti, pe care, in indignarea mea "judeteana' o luam mereu drept masura pentru cea mai mizerabila sosea, din cate batatorisem in indelungata mea "cariera' de velocipedist. Pentru a ocoli deci si a scurta aceasta, sa-i zicem impertinenta sosea sarbeasca, am luat-o pe un drum de tarina si de camp, bun si neted la inceput, carele insa mai tarziu imi reaminti intr'un mod prea putin poetice cantecul "Barca pe valuri salta usor'. Ciclometrul meu civilizat, nefiind verificat pentru asemenea teren, innecat pe alocurea in buruieni si balarii, se "sminti', gratie insa amabilitatii si mai ales iscusintii d-lui Mandic, fu reparat "stande pede'.

Intrand la regasirea soselei pardalnice iarasi sat, am poposit la cafenea. Aci trebue sa amintim cu glorie pentru vecina noastra Serbia, ca mai toate cafenelele satelor, in felul, cum sunt oranduite astazi: in anumite dimensiuni, cu feresti mari, cu tavanul inalt, aeroase si aratoase, toate asezate la marginea drumului principal din sat - sunt mostenire administrativa dela principele Milos Obrenovic.

De nu poti capata altceva acolo, apoi de cafea turceasca si de "malina' (sirop de zmeura; cu apa, ambele cu cate zece bani portia, poti fi sigur!

Dupa ce ne-am cinstit cu aceste deliciuri nevinovate, am luat "ramas bun' foarte cordial de la delegatul clubului sarbesc, acesta lasandu-ma sa meditez asupra ultimului sau cuvant: "Sa cauti, sa nu prea calatoresti intr'amurg prin "Serbia' noastra!' Cu sentimente foarte amestecate ma indrumai asa dara pe calea necunoscutului.

Nu poate cineva, strain de meserie, sa-si inchipue asa lesne placerea deosebita, ce o simte un calator pe cai neumblate, infruntand, in asteptarea de lucruri, infatisari si impresiuni noue, nevoile drumului cu inima, vartutea si experienta sa. N'as putea nici eu spune, ca timpul mi-ar fi micsorat entuziasmul pentru asemenea intreprinderi, din contra. Cu largimea cercului de cunostinte se inteteste si atentiunea putand mai usor gasi atuncea puncte de innodare cu vechile cunostinte, intrevazand aci o continuare, aci o desvoltare, sau poate chiar o stare primordiala. Iar daca in cazuri fericite te intalnesti cu ceva original: mai usor il poti distinge din cele indatinate si il poti pretui dupa adevarata-i valoare.

Drumul meu ducea de aci innainte dealungul Savei, care e pe aci un fluviu foarte insemnat si navigabil pentru vapoare pana la Sabat. Dupa vre-o zece chilometri soseaua se perde, serpuind si urcand o culme paduroasa. Caldura pranzisorului dogorea; un prilej bun, de a descaleca, de a mai varia miscarile musculare, de a te mai furisa sub umbra unui gorun tuf os, de a mai privi linistit campia, ce pe masura urcusului se desfasura ochilor.

Inconvenientul formal, de a lua din cand in cand la asemenea urcari "bicicleta' de-a brateta, de mult l-am transformat - dupa pilda lui "Till Eulenspiegel' (un fel de Pacala al Nemtilor, tradus si in romaneste pe la mijlocul secolului trecut la Brasov sub titlul ciudat de "Tilu-Buh-oglinda') - in placerea intelectuala: de a ma bucura la suis de valea, ce negresit trebue sa urmeze dealului, si de placerea alunecarii apoi fara truda din inaltime spre campie, asemenea unui aeronaut, al carui aeroplan s'ar cobori cu oarecari scuturaturi sensuale spre sesul, ce-l atrage.

Dupa ce am platit tributul meu de sudoare serpentinelor priporoase sarbesti, ma razbunai la scoborire, lunecand cu un "brio' spre ses, incat pluteam intre placerea de a spinteca aerul ca un erete si intre teama de a frange iarasi, de nu gatui, apoi totusi vre-o cateva spite. Caci soseaua aceasta de atata timp nu mai fusese prunduita, incat bolovanii, ce-i avea drept temelie, esisera pe alocurea la suprafata. Trecand pe neasteptate peste asemenea petroae, rotilele mele lovindu-se sariau zanganind in aer, parcea ar fi vrut prin saltul lor viu sa protesteze si sa respinga aceste obstacole necivilizate, in unul din aceste salturi se deschise tolba cu uneltele, si imi sbura din ea o surubelnita, ceeace ma facu sa ma intorc vre-o 300 metri din cale, spre a o regasi.

Dupa asemenea mici neplaceri, ce sunt condimentele oricarei calatorii, drumul se imbunatati in mod surprinzator, astfel ca putui face pe la pranz intrarea mea triumfala in Baile de la Obrenovac. In loc insa de a lua aci o bae calda de pucioasa, cum mi se recomandase la Beograd, am preferat a ma scalda in raul Ub, unde putui innota de-a binele. In birtul, unde pranzii, numai vre-o doi, trei tarani, oaspeti de cura, cari nu se puteau indeajuns mira de un oaspe asa de indepartat din "Karavlaska', in aceasta localitate si pe raul Ub in sus, se gasesc primele asezaminte de "Karavlasi', cum aflai insa mai tarziu.

La 3,15 pornii de aici. Drumul devenea excelent. Apucandu-ma in cursul calatoriei o durere de cap ingrozitoare, incercasem de vre-o cateva ori, a face intre 3 - 7 o bae in Sava, care e pe aci lata, cat Dunarea la Severin; dar malurile fiind glodoase, nu putui sa ma racoresc. De la o vreme, prinsei a osteni. Retinandu-ma de mai multe ori, a bea apa, spre a nu descalica; dar mai la urma ma razbira si setea si osteneala; astfel ca, trecand pe langa o casa, unde gospodina tocmai asezase o caldare cu apa pe o lavita langa drum, ma scoborii si baui nu mai putin de cinci cupe. Calea, in cea mai mare parte buna, accidentata, devenea din ce in ce mai interesanta, cotea prin sate resfirate in case singuratice, cu livezi intinse, sau prin paduri. Unde ajungeam vre-o culme, fata lucioasa a Savei saluta din departare pe dreapta; iar in preajma - o dunga fumurie in zare, pe masura, ce inaintam, se prefacea in muche de deal, se desfacea in colnice, se impodobea cu sihle si paduri, la capatul carora trebuiau sa dau de Sabac, tinta calatoriei mele de astazi. Inserase la 7 si jumatate, cand ajunsei in acest port, insemnat prin negotul sau de producte agricole. Ciclometrul arata, ca facusem in acea zi 90 de kilometri. Cand esii dupa cina, sa ma preumblu pe jos nitel, nimerii o berarie, unde o capela de Ovreice din Bucuresti delecta lumea "aleasa' cu opere clasice si cantece romanesti, destul de bine executate pentru un public necunoscator de asemenea bucati exotice. Cercetand despre Caravlasi, aflai, ca ei nu locuiesc chiar in Sabac, ci vre-o 12 kilometri in susul Savei, la Drenovac.

Asa dar a doua zi, Joi 74 August, ma abatui din calea mea spre acest sat, plin de curiozitate pentru cele ce voiu fi avand de vazut si de insemnat. Ajungand acolo, ma oprii la cafeneaua satului, ce se afla tocmai in dreptul locuintelor Caravlasilor, cari locuiesc, ca pretutindene, cate un "cot' in satele sarbesti.

Pe Caravlasi ii cunosti numai decat dupa coloarea fetei, care e mult mai intunecata decat a Sarbilor. Cu toata dorinta mea, de a intalni in ei Romani curati, si nu numai o populatiune, ce vorbeste limba romaneasca, sa marturisim, ca acesti Caravlasi au mai mult infatisare de Tigani corciti decat de Romani. Ei seamana insa, ce-i drept, mai mult cu lautarii nostri de pe la orase, decat cu Tiganii de lac, cu toate ca pe alocurea, ca la Loznica, la frontiera Bosniei, am intalnit trei Tigance leite, dupa chip si asemanare, vorbind romaneste, limba, ce ei o considera ca a lor. Copiii cresc cu aceasta limba, si o vorbesc intre dansii din obicinuinta si pentru a nu fi intelesi de Sarbi, pe cari ii considera de "prosti' din cauza, ca nu cunosc de cat limba lor.

Aparitiunea mea intre ei cu velocipedul si vorbind romaneste a starnit pe la toate casele lor o revolutiune intreaga. Toti ma intrebau cu vioiciune; toti doreau sa ma "cinsteasca' pe la casele lor.

Intrebandu-i asupra asezamintelor lor, ei mi-au raspuns, ca se gasesc aci de vre-o 20 de ani, venind de pe la Banopolia langa Drina, unde au mai ramas patru familii.

Din confruntarea diferitelor stiri, am aflat, ca se mai afla Caravlasi pe Sava in sus, la Mitrovita, Salas, Zastovita si Ramnea; apoi la Rusevat, "la Tabanovici sunt multi'. Asemenea la Lipolist, la Novoselo langa Drina si la Duvaniste.

La Petcovita "multi', la Cioclesina si la Bielarieka, la Obrenovac, unde pranzisem eri, "multi', apoi la Proova, langa Sava, pe raul Ub si aiurea!

Dintre acestia ani vizitat a doua zi pe cei dela Duvaniste, fiind in cale; iar la Lipolist m'am a-batut, fiind in apropiere.

Portul Caravlasilor, pe cari i-am vazut, este "european', atat al barbatilor, cat si al femeilor. Dintre acestea insa, unele poarta un fel de marama. Cositele le poarta pe spate, pe canid Sarboaicele le leaga la cap.

Intreband, daca n'au cumva danturi deosebite de ale Sarbilor, mi s'a spus, ca da si mi-au numit: "Vlasco cuconeste', "Parcoso' si "Hora'.

Dam aci si cuvintele unui cantec, ce mi-l cantara, si care, ca melodie, mi se paru cat se poate de romanesc:

Cate steale panga luna,

le ca'n stat la vreame buna

Vai de mine, mama mea!

Numa una nu-i ca lumea.

Aia steaua mandrei meale.

Vai de mine, mama mea!

Care omu al frumos,

Cand azunge, torna'n cos,

Care omu al uratu,

Nici la moara n'are randu.

Apoi un alt cantec, din care am retinut:

Mandra mea din Timisoara

Cu papuci, cu ghiocei.

Fusei pe la doua, trei case, neputand scapa de rugamintele lor staruitoare, "de a le face cinstea', fiind primit pretutindenea cu apa rece si zahar, urmat de cafea turceasca.

Ce indemn frumos pentru un filolog sau folklorist, de a studia aceasta interesanta populatiune de Caravlahi, dupa doua zile de calatorie cu vaporul dela Turnu-Severin, prin minunatele stramtori ale Dunarii intre Serbia si Banat.

Intorcandu-ma dupa trei oare de la Drenovac, fiind o zi frumoasa si calduroasa, iar Sava "facandu-mi cu ochiul' dela Beograd incoace, fara sa ma fi putut pogori pana acuma in undele ei - in apropiere de Sabac, la un loc potrivit ma detei prada placerii unice, pentru cine stie s'o pretuiasca, a scaldatului si inotatului.

Sava curgand foarte lin, te poti avanta de parte in larg, fara teama, ca valurile ei sa te rapeasca la vale asa de lesne.

Ajungand la Sabac, observai pe la patru, in momentul plecarii spre Lesnica, ca lipsesc vre-o patru spite. Dupa inlocuirea lor, fu insa cu neputinta, de a umfla "camera', cu toate straduintele mele si ale mecanicului. Dupa ce ne-am chinuit pana'n seara, abia a doua zi observai, ca ventilul dela camera, sistemul "Michelin', era stramb, ceeace pricinuise rasuflarea aerului din tub.

Din aceasta cauza facui in aceasta zi numai 24 de chilometri.

A 15-a zi de calatorie pornii la 7 j unu din Sabac. Treceam acuma prin manoasa Maciva, 1 coltul de tara dintre Sava si Drina, unde se gasesc cele mai multe asezaminte de Caravlahi. Una din aceste localitati este si Duvaniste, ce-mi statea tocmai in cale. Aci Caravlahii locuesc in 35 de familii.

Barbatii cutriera Serbia si tarile sarbesti ca lautari, pe cand muierile lor vad de copii si de munca campului. Aci mi s'a spus, ca ei se incuscresc si cu Sarbii. Danturile lor sunt: "Hora', "Prolonca', "Peste picior', "Negotina', "Duvanisco kolo', "Snininiasco kolo'. "Novoselsco kolo' si "Lipolisca cuconita'.

Si aci fui primit cu multa dragoste. Auzindu-ma vorbind romaneste, toti facura roata imprejurul meu. Unele femei mai naive ma tot intrebau, de unde stiu eu limba lor? Grabindu-ma sa plec, mi-am luat ramas bun dela ei, urmat de strigatul: "Sa ai buna cale!'

De aci m'am abatut vre-o cativa chilometri spre sud-vest la satul Lipolist, unde asemenea o parte din sat este locuit de Caravlahi, si unde se facea tocmai in acea zi "ruga', adica hram. Ma bucurasem sa pot vedea aci, ca la hram, ceva viata de sarbatoare a acestei populatiuni, ce vorbea aceiasi limba cu noi, traind intr'un colt asa de indepartat al Serbiei.

In dreptul unei biserici aratoase era un loc deschis, unde se facuse toate pregatirile pentru petrecerea poporana: mese si lavite sub scutul unei panzarii, erau quartierul general al unui carciumar, ce-si rasucea musteata stufoasa in asteptarea unui "dever' frumusel; lautari, ce-si incordau diblele, copii, ce jucau mingea, pana sa le dispute locul tineretul dantuitor; carute deshamate, sub ceviltirul carora se odihneau de cale oaspetii satului, si alte de asemenea. Din nefericire nu putui iarasi perde o zi, pan' sa vad abia dupa pranz, cand se va mai fi racorit, farmecul privelistei jocurilor nationale, de care asa de greu imi vine sa ma despart, tot privindu-le.

Dupa un pranz frugal la cafeneaua satului din apropiere, ma indreptai in spre partea, unde locuiau Caravlahii. Ajungand acolo, ma surprinse vorba unor copilandri, cari strigau:

"Uite bicicleta, ma!' Nu ma puteam dumeri, daca acest cuvant il aveau si Sarbii; si ma miram, cum de a patruns atunci acest neologism pana la ei.

Aci iarasi mirare si bucurie; si fiindca era Sarbatoarea Santei Marii, chef si ospat. Dupa ce le-am satisfacut curiozitatea si le-am spus planul drumului, nu se mai saturau intrebandu-ma: cum se chiama cutare lucru la noi, daca s'au facut bucate, daca se vorbeste sarbeste la noi, in ce limba vorbesc autoritatile si multe altele.

M'am executat cu multa pofta, vazand bucuria si spontaneitatea lor. Am trebuit sa le cant cantece de pe la noi, dupa cum m'au harazit si ei cu cantece romanesti de-ale lor. In fine, desi cu mult regret de a nu fi putut culege mai mult de la ei, am pornit la drum, urmat de toata "jeuneuse doree" a satului, ce se intrecea a fugi, care mai de care, in strigatele de "cale buna', "sa umbli sanatos' si altele in urma mea, starnind o prafarie mare si alarmand tot satul.

Ajungand la calea principala, intalnii in drum sub un nuc cracos un Sarb, care delecta lumea de prinprejur cu un must de mere foarte gustos si care, spre marea mea mirare, invatase putina romaneasca, traind intr'un sat cu Caravlasii.

Spre seara am ajuns la targusorul Loznica, unde era balciu.

Dela Duvaniste pana aici calea iarasi devenise nepracticabila din cauza noeanului de nasip, in care se cufundau roatele mele. Mult alaiu la un asemenea targ. Siruri nesfarsite de carute, ce starniau o mare colbarie si prefaceau vazduhul intr'o mare "colbarie', vestiau cu 20 de chilometri innainte, ca acolo la obarsie trebuie sa se fi adunat multa "stransura'. Fiind Santa-Maria, ce se serbeaza de Sarbi cu deosebita pompa, in dreptul tuturor locuintelor din drum erau asezate, in afara de ograda casei, mese, incarcate cu sipuri, cupe si bauturi; iar alaturea de santul soselei se rostogolea, infipt in teapa, pretutindeni cate un miel, "tinerel, rotund si gras', ce umplea aerul de o miroasna destul de seducatoare pentru orice trecator. De toti invitat, regretasem, a fi mancat cu temeiu la Lipolist; astfel ca spre a nu fi silit cam "cu nepusa masa' a fi totusi pus la masa: treceam incetisor pe la asemenea ospete, spre a ma opinti apoi deodata intr'un avant viu, intr'o fuga sprintenioara, urmat de chiote, lucraturi si alte manifestari a unor sentimente amestecate.

Intrand in vatra targului, aproape de apusul soarelui, se putea intrevedea, ce trebue sa fi fost pe acolo in faptul zilei. Zgomot, pulbere in aer; multime de care, oameni, animale, ocupand toata soseaua si batatura balciului, miros de carne fripta, sunete de sticle si acorduri de vioare, dinspre ospatariile improvizate, copii ratacitori, copile si baloane ,,plangatoare', manzi nechezand dupa epe; scrancioabe leganand parechi indragostite in slava cerului - si un biet velocipedist trudit, flamanzit, insetat si totusi imbratisand cu nespusa desfatare a ochilor si a mintei, aceasta priveliste interesanta, aceasta amestecatura rara de diferite porturi, tipuri si scene, straine si chiar stranii, din care apoi are placerea, de a trai o viata de amintiri.

In acest targusor, ce se afla pe o coasta a vaei Drinei, deci la hotarul apusean al Serbiei spre Bosnia, s'ar fi afland, dupa stirile culese din fata locului, vre-o 200 de Caravlasi. Chiar la sosirea mea, indreptandu-ma dupa sunetele unei tarafe de lautari din apropiere, dedei de doua familii de Caravlasi, ce erau Tigani curati ca infatisare. Invitandu-i pe toti la hotel, veni numai o pareche; intreband de cealalta, primii raspunsul: "Apoi, se duse si el cu tiganca lui acasa'.

Deoarece in Serbia mai nu e sat fara lautari, ai putea calatori cu limba romaneasca cu mai multa inlesnire decat cu vre-o alta limba straina. In ziua aceasta facui 76 de kilometri.

A 16-a zi plecai din Loznica la 5,20 oare dimineata. Regiunea se schimba de aci cu desavarsire. Calea, ocolind fasia de coline, ce petrece raul Drina pana in campia Macivei, paraseste campul larg, se furiseaza spre stanga pe clina culmilor, mai intr'una luptand cu pripoare nenumarate, si, adapostita de paduri, indeamna pe calator pe asternutu-i neted, a tot colinda de dragul drumului, patrunzand frumosul curs al Drinei, care din ce in ce limpezeste trecatorului fugar vaile si apele ei.

Dupace drumul se lasase iarasi in campie, calatorii intr'una pe langa case vesele de sarbatoare, cu mese incarcate de udatura si de ale mancarii, si cu neaparatul mielusel, ce se mai rostogolea inca in frigare. Dupa un ceas de calatorie, in urma pe o sosea umbrita de o admirabila alee de plopi batrani de pe timpul lui Milos Obrenovici, ajunsei la baile de pucioasa dela Koviliaca, asezate intr'o pozitiune frumoasa. Un mic popas se impunea, pentru a gusta "apele', a vizita parcul si baile, a lua o "gustare' la ospataria bailor, in ascultarea muzicei din pavilion, si - a scrie si vre-o cateva carti postale ilustrate amicilor din Tara.

Dintre ape, una e cam rau mirositoare si are gust salciu, alta aduce cu izvorul No. 5 dela Slanicul Moldovei si se intrebuinteaza ca si aceea ca apa de ochi. Instalatiunea bailor este moderna, preturile foarte convenabile. O baie de lux in scalde de portelan, costa 1,50 dinari, iar o baie comuna numai 30 de bani.

Dela Coviliata, valea Drinei iar se ingusteaza. Suntem in pozitiune muntoasa. Culmi cu paduri se vad presarate ici-colea cu colti de piatra; din cand in cand cate un parauas, venind turbat de-a curmezisul soselei, sa-si stampere nitel energia, se arunca in scocul unei mori de apa sau unei piue, inainte de a se pierde in undele verzui ale Drinei, ce da acestei "campenii' un farmec deosebit. Pe o zi de vara, cand soarele balcanic de pe la pranzisor incepe sa-si arate taria; cand sirenele Drinei te ademenesc a spori acest plac velocipedistic cu acel al unei scalde invioratoare de putere si infioratoare de placeri; cand fantazia in asemenea deslantuiri priincioase ale cerintelor sufletesti si trupesti stie asa de "bine' sa le "combine' pe toate: preceptele higienice tind si ele sa se "imbine' in "bine' cu cele poetice precum si cu cele culinare ale unui ospat "in lege' dupa baie.

Imi tupilai deci rotilele mele sub o punte, ma desbracai si ma aruncai cu pofta in apele Drinei. Innotand, imi veni gandul semet, de a trece raul in Bosnia, cu toate ca aveam de luptat cu ingrijirea scaldatului intr'un rau necunoscut si cu teama, de a fi prins de jandarmii bosniaci. Dar infruntarea primejdiei mi-a fost pururea o necesitate etica. N'o cautam anume; dar daca o intalneam in cale, si parea ca-mi tulbura planurile: o impleteam in ele si o biruiam fara frica si cu incordarea agera a mintii si a muschilor; ceeace ma facea apoi sa gust o impatrita placere: intelectuala, musculara, sufleteasca si morala.

Biruii deci si Drina, cu toate ca ma furase departe spre vale, si vedeam ca-mi cam slabesc puterile. La intoarcese m'am mai rugat de ea, sa nu-mi faca rusinea, trecui cu bine, si - la drum, baete!

Colinele dinspre Bosnia se cladeau din ce in ce, devenira petroase de tot, luand forme bizare. Incepeam sa ma cutremur de placere in asteptarea frumusetilor turistice, ce se vor defasura de aci innainte. Pe la pranz, am ajuns in fine la ultima statiune sarbeasca "Mali Zvornik', de unde aveam sa trec in tara romantica a Bosniei.

Privelistea, ce se deschidea de pe malul sarbesc asupra Zvornikulm din Bosnia este unica si rapitor de frumoasa.

Un munte, numai piatra goala, cu o clina de vre-o 75 de grade, ce se ridica in slava, la o inaltime de vre-o 300 de metri deasupra albiei raului, abia lasand loc oraselului sa-si lipeasca casele ca niste cuiburi de randunele de stanca. Zvornikul e o cetatue veche, ale carei intarituri se tarae in zidarii din vale pana pe creasta muntelui, complectand tabloul pitoresc cu nota romantica a luptelor seculare, ce s'au purtat pentru apararea sa.

Dupa ce autoritatea vamala sarbeasca imi dete un document privitor la identitatea velocipedului meu pentru cazul reintoarcerii mele in Serbia prin alt punct, imi luai adio cu un "sbogom!' (- cu Dumnezeu!) de la Sarbii mei si trecui pe un timp admirabil si pe un pod plutitor Drina - in Bosnia!

De la plecarea mea din Calimanesti intrai acum in a cincea tara. Si aci, vom da de Romani instrainati, fie prin sentimente, limba, departare sau amestec cu alta "lege'.

Dar intrarea mea in Bosnia a fost si mai anevoioasa decat cea in Ardeal. Pasaportul meu, scris si implinit numai in romaneste si frantuzeste, nu avu destula trecere innaintea autoritatilor politienesti, nefiind vizat de vr'un consul austriac, iar d-lor neajungand pana la cunostinta limbei franceze.

Plecai deci de la granita in colinda pedestra cu jandarmul de serviciu, mai intaiu la comandamentul jandarmeriei. Aicea nici o deslegare. De aci o buna distanta pana la "capitanatul' districtual (prefectura). "Capitanul', un Ungur, care insa stia si nemteste, imi opuse si el al sau "veto', astfel ca eram pe punctul de a face ,,stanga 'mprejur' si a pleca, pe unde am venit. Norocire insa, ca putui in cele din urma a-1 aduce la intelegere, punandu-i sub ochi carnetul meu de calatorie si niste scrisori particulare, primite la Beograd dela niste prieteni din Saraievo, din care putu, in fine, sa se incredinteze, ca siguranta statului nu va suferi intru nimic, daca voiu fi lasat sa calatoresc prin Bosnia.

Dupa ce am scapat in fine, ma indrumai catre restaurantul de primul rang din Zvornik, unde am pranzit minunat si unde facui prima cunostinta cu "excelentisima' bere a "Societatii pe actiuni bosniace pentru fabricarea berei din Saraievo'.

La 3 oare am plecat pe o sosea ideala. La fiecare pas putui vedea, ca faima, ce se raspandise de ani de zile despre administratia exemplara austriaca a acestor provincii, secatuite de veacuri de Turci, nu era numai o vorba goala.

Dupa cum caracteristica tuturor lucrarilor noastre publice este luxul; dupa cum confortul este o particularitate englezeasca; dupa cum tot ce trece prin mana Francezului transpira eleganta; a "Neamtului' este soliditatea. Sosele, pretutindeni bine intretinute, nu largi peste masura. ca sa incapa, ca la noi, cate sease care, - "bombate', curatite de burueni si macadamisate; paduri, supuse regimului silvic, ferite de pasunat si cu "taetoare' randuite; posta si telegraf, functionand minunat sub administratia militara, de la primul functionar pana la cel din urma "ajutor'; o industrie domestica, inflorind sub impulsiunile fericite a unei scoli de meserii "poporane', a unui muzeu etnografic "hors concours' si a unor inteligent conduse bazare si locuri de desfacere a produselor bosniace in capitala imparatiei si aiurea in lumea larga; rationalizarea culturii prunaretului si organizarea sa in "partasii' a unei intinse asociatii; o administratie severa dar dreapta: toate acestea ferite de molima politicianismului demagogic "latino-balcanic-sublim-de-prapaditor' - au facut aici, ca si Englejii in Egipt, in scurtul timp al ocupatiunii austriace de treizeci de ani si cu sacrificii enorme de bani si munca, minunea,- ca acele tari sarace sa se poata sustine din anul acesta cu propriile mijloace.

Incepand a strabate in asemenea imprejurari Bosnia, farmecul orientului necunoscut se imbina pentru mine asa de fericit cu binecuvantarea unei vechi si incercate civilizatii; iar imprejurimile cu totul alpine de pe la Zvornik si de aci incolo potentara si incununara o placere sportica, ce cu greu sufere vre-o asemanare.

S'ar parea totusi o cimilitura psihologica, cum in culmea unor placeri asa de multiple starea de afect, in care te transpune bunaoara o campenie admirabila, ar putea sa se preschimbe si sa gaseasca continuare intr'o nota melancolica, ce te farmeca si te misca totodata. Si totusi nu odata mi s'a intamplat aceasta. Prima oara, intr'o colind are pe "Schneealpe" langa Murzsteg, renumit astazi prin convenirea si programul celor doi imparati, - cand farmecat de panorama uriasilor ghetari, ce straluceau imbujorandu-se de razele soarelui, fui miscat pana la lacrimi.

In raport invers cu cresterea placerii estetice pentru frumusetile firei, sta cea a neplacerii, de a nu putea comunica si gusta impreuna cu cei ce-ti sunt dragi, acele dumnezeiesti bucurii nevinovate, nu numai trupului invioratoare, ci si sufletului innaltatoare.

Daca aceste randuri nemaestrite ar putea sa convinga pe cineva de sinceritatea celor spuse; sa-l faca sa simta macar pentru o clipa betia aceasta olimpiana turistica: retie-le in memorie, mearga, guste apoi desfatarea in cupa plina a "placului' turistic - facand parte intregului organism, nu numai ochilor, la acea metempsihoza a netrebnicei noastre fiinte pamantesti in "Nirvana' priceperii si gustarii firei aevea!

Soseaua coboara mai intaiu nitel, spre a trece printre portile "cetatii din vale'. Aci ziduri vechi si impozante, ce se urca pe o panta de vre-o 80 de grade spre crestetul coastei. O companie de unguri din Erlau, ce-si blastamau soarta, tinea aci veghea. Trecand pe sub boltile arcate, boarea racoroasa, contrastand cu caldura de afara, par'ca 'ti mai ingaima mersul.

In afara de cetate soseaua incepe sa urce binisor, lasand Drina albastra, spumegatoare si zgomotoasa din ce in ce mai in vale. Se desfasura acuma o priveliste de o neinchipuita frumuseta. Fiind deal si spre a-mi intipari mai mult amanuntimile acelui tablou maret, am descalecat, uitandu-ma in toate partile, imprejur, in vale si spre innaltimi. Am regretat atunci nu numai prietenii, pe cari n'am eloquenta de a-i smulge vreodata dela table sau dela carti, spre a-i face sa guste din dulceata naturii: ci si faptul ca nu stiam a desemna sau macar a fotografia.

Voiu incerca sa prind insa macar din condeiu acea unica priveliste a stramtoarei Drinei de langa Zvornik.

Fig. Cetatuea Zvornik.

Din crestetul soselei priviam in urma pitorescul oras de munte cu casele sale turcesti, de lemn, zabrelate, printre care se innalta, jucind in foc de soare, ca niste senine uriase de exclamatiune - elegantele minarete, contrastand cu verdeata inchisa a crangului de pe coasta sarbeasca din preajma.

Din apa Drinei se ridica zidul cetatii, urcand paretii in linie dreapta pana la cetatea de sus ce incununeaza toata valea.

Peste rau duce dealungul vaei o sosea sarbeasca, strabatand colti pietrosi, inconjurandu-i, disparand si iar albind prin desimea codrilor.

Adanc in vale, dand viata ambelor maluri, se incovoae spumegatoare sprintena Drina verzue, mai inchisa pe o parte in umbra, ce-o arunca coasta muntelui din stanga ei.

Albia si splaiurile raului au in acest loc o topografie din cele mai variate si mai rapitoare. Putin mai in sus, Drina se ingusteaza si formeaza un "grind"; ceeace se vede din bulbucarea apei si din iuteala, cu care plutele aluneca pe acolo spre vale.

In dreptul nostru raul se largeste ca un lac, in mijlocul caruia pe o insula plana un salas de vrabii se scalda in nisipul cald.

Alaturea de rapa dreapta se vede miscandu-se roata unei mori de apa, in ale carei cupe se arunca cu vehementa unda unui sburdalnic paraias de munte. Tot in acel "lac' al Drinei se ridica spre partea Sarbiei niste stei fantastici de vre-o 15 metri, incununati cu verzis de arbori tuf ari.

Daca veti mai stropi acest tablou cu punctele negre si rosiatice ale mioarelor si caprelor, ce se vedeau acatandu-se pe munceii din fata; de veti acoperi totul apoi cu albastrul dulce si nepatat al cerului oriental; de va veti fi deprins in fine nu numai cu toarcerea viselor viitoare de fericire, ci si cu resemnatiunea, de a mai gusta si din comoara trecutului: veti pricepe de ce mereu duc jindul locurilor acelea; de ce mereu ma bate intr'acolo dorul de duca!

Am mers calea Drinei spre miazazi pana la imbucatura Drinacei. In catunul cu acelas nume s'ar fi afland si vre-o cateva familii de Caravlasi, despre care nu gasesc dealtmintrelea nicaeri vre-o pomenire in operele, ce'mi sunt la indemana.

De aci carmii spre apus pe Drinacea in sus, prin codri stufosi, prin munti padurosi; pe un drum sapat, de ape mancat; ocolind pripoare, "taind' prin razoare; mai poposind inca sub umbra de stanca; apoi iar mergand, peptis aburcand, codrii rasbatand si tot n'ajungand, pan'la luminis, pan' la paltinis.

Noaptea ca venea si ma cuprindea, cu luciul de stele - sa tot cati la ele! - cu valu-i umbros, mandru fioros. Printre clocotici, roiu de licurici, drumul mi-l taiau, calea'mi luminau. In jur, in verdeata, cu multa dulceata grierii cantau, de se prapadeau, gandu'mi desmierdau. Poezia dulce si romantica a unei astfel de calatorii, noaptea prin pustii, prin tari departate, pe carari uitate, singur singurel, o gusta insa in plin numai acela, carele a intrat in acest sanctuar al fericirii pamantesti prin indelungata; straduinta sufleteasca: de a fi stavilat pe cat se poate, cerintele materialiste si de a fi pretuit si cules roadele imbelsugate ale idealismului fara seaman din monumentele maestre ale artelor si literaturii, din comorile sufletesti ale oamenilor alesi si din nepatrunsa carte a vietii.

Pe innoptate ajunsei la Vlasenica, unde avui norocirea sa dau, spre marea mea mirare, de un hotel in toata regula, intretinut de un Croat; aci imi stamparai foamea - velocipedistii sunt pururea flamanzi - si imi odihnii trupul meu trudit pe un pat saltaret si delicios de vartos. Consultand ciclometrul, aflai ca facusem in aceasta zi 78 de kilometri, cu doi adica mai mult ca ieri.

Abia a doua zi dimineata vazui, ca Vlasenica, care, fiind capitala unui judet isi ia tot avantul, spre a deveni un orasel placut de provincie, e asezata intr'o pozitie incantatoare, pe un tapcean de deal, cu vederi in fundul ambelor vai ce-o marginesc, si in fata maretului podis numit "Romania' (!), ce se ridica inspre apus, cu caracter alpin, pietros si paduros, asemenea unui segment dintr'un amfiteatru.

Ceeace isbeste pe cetitor in aceasta parte de descriere, e de sigur rasarirea acestor doua nume, ce se intregesc unul pe altul, ca un rasunet indepartat in loc si timp. Caci aceste nume, scumpe inimilor noastre, oglindesc timpuri medievale, cand Romanii sunt amintiti in nenumarate monumente istorice ca pastori, negustori sau ostenit, traind prin mai toate tarile si provinciile balcanice, ba si prin Dalmatia, Croatia si Slavonia, cu o asa forta de expansiune, in cat unele teritorii ocupate de ei, capata chiar o numire administrativa sau poate si politica dupa nationalitatea lor.[7]

Podisul "Romania' care are o latime de vre-o 70 de chilometri si o lungime aproape de trei ori pe-atat, apare ea un document topografic, a carui insemnatate asteapta deslegarea. Adevarul e, ca in apropierea sa si pe laturea rasariteana a Bosniei, se afla nu numai salasuri numeroase de Caravlahi, ci si colonii de ale Aromanilor[8]. La Vlasenita mai aflai, ca atat intr'un catun, ce tine de acest orasel, precum si in Camenica si Drinacea, pe drumul de Ia Zvornik incoace, ar locui asemenea Caravlahi. Tin a releva aceasta, deoarece d-l Filipescu nu aminteste in scriptura sa, aceste localitati.

Duminica in 17 August, deci a 17-a zi de la plecarea mea din Tara si a 14-a zi de calatorie, pornii pe un timp admirabil la 5 oare si un patrar din Vlasenica, pe o sosea "intinsa ca o curea', urcand in vre-o trei ceasuri, mai mult pedestru, serpentinele interminabile, ce serpuiau prin toate coclaurile delurisului si prin toate cotloanele maguroase ale Romaniei, deschizandu-mi-se din ce in ce vederi in vai si valcele tot mai prapastioase si inspre zari tot mai indepartate.

Urcand mereu vre-o 12 kilometri, clopotele bisericii din Vlasenica, ce chemau intr'un ton jalnic pe credinciosi la liturghie, rasunau din ce in ce mai "perdendosi', ca vocea tainuita si duioasa a inimei sub impresiunea atator culmi de cele mai alese mandrete. Soarele rasarise intr'un noian de focuri; apele argintii ale paraelor racoreau verdele, gras al campiilor; calea "imparateasca' se incovoea in neinchipuite intorsaturi, si se desfacea mai la vale in alte cai albicioase, ce se asterneau apoi in linii drepte; in campii, intretaindu-se cu altele. Vlasenita in vale, cu casele ei acoperite cu olane si cu turnurile rasarite ale bisericii, parea un buchet stralucitor in foc de soare, Pe culmile, colinele si dealurile de prinprejur, acoperite parte cu sehelbe si paduri, parte cu livezi, fanete si praturi licariau din intregul campeniei de munte casele si colibele singuratice bosniace, ademenitoare, pentru ochii privitorului visator, mai mult inca pentru cei ai acerei, ce se roteste falnic in slava cerului, pandind a prada. Ajungand culmea si poposind langa un sipot cu o apa minunata, avui o intalnire interesanta cu un "Hutean' bucovinean, pe care il recunoscui indata dupa cioarecii rosii si dupa sumanul sau cei scurt. Stiind "rupe' ruteneste, ma dedei in vorba cu el si aflai, ca ei lucreaza de vre-o opt ani ca "lemnatori' in codrii invecinati la o societate de Evrei, cari si pe aci si-au pus in gand sa ucida poezia si sa-si umple pungile, suta pana la doua sute in suta.

Incalecand apoi, detei goana "calutului' meu ca sa rascumpar din timpul pierdut la suis. Scoborind pe o panta dulce, cu picioarele intinse pe "razamatoare', gustand repaosul meritat dupa trei ore de mers, sorbind aerul "invantat', ce se produce in fuga rapegioara a "rotilelor': - n'asi fi schimbat sborul meu ondulat cu nici un alt "plac' de cat cu cel al "talpigelor' sau patinelor de nea (ski).

Calea accidentata ducea acum prin paduri sau poene intinse, pe alocurea insemnate cu tablite cu inscriptiunea "zabraneno suma', "zabraneno liub' sau "zabraneno put', adica "padure, pasune sau drum oprit'. Padurile erau in cea mai mare parte de mult taiate, iar acuma asteptau sa fie din nou puse la contributie pentru marile cheltueli, ce necesiteaza o administratie europeana. Ici-colea se mai vedeau sinele micelor cai ferate pentru transportarea bustenilor. Cum apa este foarte rara prin Bosnia, iar caldura tropicala, eram tinut sa ma abat adeseori pe la cafenele, ce intalneam in cale. Astazi fiind Duminica, mai aveam ocaziunea sa studiez chipul si portul poporenilor adunati acilea. Portul este cel turcesc, cunoscut indeajuns si la noi in Tara. Caracteristice pentru partile acestea sunt fesul si cealmaua rosa, pe care o poarta fara deosebire si crestini si mahomedani.

Cat priveste chipul locuitorilor, ma voiu margini a spune, ca intalnim aci un amestec de fel de fel de tipuri, dar mai ales slave, romane si a unui al treilea tip, deosebit de celelalte doua prin expresiunea cam slutuia si salbateca a fetei, urechile latarete, ochii si parul negru - tip, pe care am fi dispusi sa-l punem pe seama populatiunei bastinase ilire.

Fig. Port a unei Sarbe din Saraievo.

Se regretam insa cu aceasta ocazie, din punctul de vedere stiintific, ca pana in timpul de fata ne multamim, cu privire la cercetarea antropologica chiar a popoarelor celor mai interesante numai cu indicatiuni generale in loc de a intreprinde in fine prin monografii cercetarile si in privinta stabilirii gradului de amestec a populatiunii unei comune bunaoara - ceeace ar fi de un folos nepretuit intre altele si pentru a limpezi prin date sigure chestiunea arzatoare, daca si intrucat amestecul intre cutare si cutare popor e folositor pentru urmasi sau din contra, duce la corcituri si degenerare.

In una din aceste cafenele la marginea drumului putui sa ma incredintez de ceea, ce stiam din literatura de multisor, ca Mahomedanii numesc pe Sarbii ortodoxi Vlahi ! [9].

Dupa schimbari de vorbe stereotipe, asupra calatoriei mele, dupa sorbirea cafelutei, imbinate conform "chefului' turcesc cu cate o tigarica din tutunul cam tare bosniac, dupa o dusca de apa de cisterna porneam cu hotarirea de a nu ma potrivi iarasi ispitei cafenelelor din cale.

Era pe la zece. Facusem dela Sabac vre-o 190 de chilotmetri, si rotilele mele devenisera, sarmanele, vaduve de vre-o seapte spite. Eram deci cam ingrijorat, ca nu cumva calutul meu sa cada si el mort de oboseala.

Tocmai pogoram o rapede valcea, iar un austru sec imi arunca in fata o pulbere "arinoasa', masina luase nitica goana si nimerise un pietroiu: pe loc obada rotilei din urma incepu sa "tarsiasca' de furca sa, smuncind si incetinind fuga bicicletei.

Descalecai in graba si incepui operatiunea "centrarii' spitelor, insuruband pe cele din preajma tarsiiturii si dessuruband pe cele din partea ei, cu ajutorul unei unelte anumite.

Pe cand lucram, ma pomenii cu un turist englez, carele abia putea vorbi ceva nemteste, intrebandu-ma, daca calea pana la Vlasenica este buna. El mergea in urma unei carute incarcate cu mobile, dar n'am putut scoate dela dansul, cu ce rost umbla el pe acolo.

Pe o caldura nemaipomenita ajunsei la pranz statiunea de calatorie "Han pod Romania', unde se gasea numai un "han', cateva dependinte si o cazarma cu un batalion de infanterie!

De aci se vede, cum administratia militara a gasit, ca aceasta localitate are o importanta strategica deosebita. Lipsa de apa, care impiedeca formatiunea de sate prin "Romania', a silit guvernul, sa dureze aci o mare cisterna. Pranzii aci admirabil si ma razbunai de arsita de afara cu bere, luata de pe ghiata.

Din cauza caldurii nesuferite, fui nevoit sa stau aci patru oare, cu toate dorinta mea, de a ajunge inca astazi in capitala Bosniei. Cand incercam insa, sa ies afara, par'ca intram intr'un cuptor!

La patru, in fine, plecai. M'apropiam acuma de cealalta parte a podisului, la capatul caruia era sa man in ziua aceea.

Drumul mergea mai mult urcand; din cand in cand se zaria cate o casa adapostita intr'o poiana din vale. In cale - tipenie de om! Catre seara ajunsei la marginea nesfarsitului podis. Privelistea mandra asupra vaiei largi ("polie'), a muntilor pietrosi dinspre Saraievo si a serpentinelor, ce se lasau in vale, incolacindu-se ca un balaur - era sporita de amurgul rosiatic al cerului apusean. Adanc sub picioarele mele se ivea in umbra muntilor "Mokro', unde trebuiam sa curm astazi calea; si parea o minune, cum o sa scoboare calea intr-acolo.

E o placere intr-adevar comparabila, a gusta in sborul rotilelor - fara alta truda, decat infranarea din cand in cand a masinei cu piciorul - campenia, ce o imbratisezi cu ochiul si o sorbi prin toti porii. Unde mai pui, ca in acelas timp trupul, odihnindu-se, mai scutura din lenevia lui sau mai bine zis din osteneala drumului.

La Mokro ajunsei la 7 si jum. seara; ciclometrul imi indica 77 kilometri dela Vlasenita,

A doua zi, Luni in 18 August, adica intr'a 15-a zi de calatorie, eram gata de plecare la 5 ore si jumatate dimineata, avand a mai face pana la Saraievo, inca vre-o 27 de kilometri, mai mult pe vale; dar in clipa plecarii observai ca o rotila rasuflase. Dupa ce m'am necajit trei oare, abia o pusei in regula. Rotilei principale insa ii lipseau acuma nu mai putin de opt spite; afara de aceasta, mai capatase si un cusur la "dintatura' (sistem "Crescent', fara lant), producand o scrasnire foarte suparatoare.

Campenia se schimbase cu totul. Ce vedeam in zare, era pustietate salbateca: munti suri, goi de ori si ce plante, apasau cugetarea privitorului, nededat cu asemenea privelisti. Chiar si valea navalnicei Milacica, ce-si sapase adanc albia, devenea din ce in ce mai pietroasa. In prourmare era o adevarata minune, de mai zareai undeva case omenesti sau verzis de pomi ori de vie. Si atunci te mirai, cum mai pot trai fiinte prin asemenea deserturi!

Fig. Pe valea Milacica.

Calea se furisa acuma prin stramtoarea formata de stancile drepte si golase ale raului, ^e-si urma cursul sau incovoiat si iute scoboritor, de par'ca ar fi vrand sa se strecoare in haurile iadului. Innainte insa de a intra in Saraievo, calea cauta sa iasa din fundatura, caci raul aruncandu-se aci intr'o vagauna prapastioasa de o mare adancime, ea e nevoita sa se vare pe sub sparturi anevoioase, spre a urca povarnisul si pentru a ajunge la larg. In urma, coborind in serpuiri admirabil de frumoase coasta muntelui, deschide primele vederi asupra cetatilei romantic asezate pe muche de stanca a capitalei bosniace.

Ne aflam aci intr'un hartop sau gavan. Sus pe sub colti se distinge calea ferata de miaza-zi, menita a strabate prin sangeacul Novibazar spre Macedonia si Salonic. Sosele serpuiesc pretutindeni, iar pe ele se vad, colindand incetisor asini si catari, legati unul de coada celuilalt, incarcati cu diferite sarcine si manati de cate un Bosniac cu cealmaua rosa pe cap. Impunatoare vederii sunt si albindele "aparii' si "apadusuri' - durate de guvernul austriac - ce mana pana la casele cele mai din deal, racoroasa binecuvantare a apei.

Ca printr'o uriasa strunga de muncele, intram apoi in alt gavan mai larg, in carele se resfata Saraievo, stralucita capitala a Bosniei.

Asupra pranzului trecem pe langa o bae populara. Ce mai de vorbit? Intram, ne scaldam si ne invioram! Apoi in dispozitiunea cea mai buna, plin de curiozitate, mandrie si multamire, calarim spre inima orasului, luandu-ne dupa splaiul drept al Milacicai. Aci totul este modern. Raul este canalizat, stradele drepte, pardosite, chiar asfaltate; cafenele europene, chiar vieneze; ospatariile deasemenea: "feciori' servind pe un brat cate zece si mai multe feluri de bucate, gustoase si bine proportionate; magazine cu cravatele cele mai elegante, comisionari, tramvae electrice, telefoane, gramofoane - "mein Liebchen, was willst du noch mehr?'

Mie insa imi ardea inima, sau mai bine zis "talpile' de un cizmar, caci dela Beograd nu mai dadusem pe la un asemenea mester, iar pingelele botinelor mele se tocisera de atata "franare'. Dupa putin timp, calcam mai mandru si mai cu temeiu. Unui mecanic ii incredintai rotilele mele "tanjinde'. Apoi mai complectai unele albituri, cumparai o duzina de carti postale ilustrate, si ma indrumai spre restaurantul cel mai aproape, caci flamanzisem ca un Bosniac.

Dupa pranz vizitai familia d-lui Filipescu, autorul lucrarii migaloase asupra Caravlahilor, citata de noi mai sus, si pe amicul si conscolarul d-l I. lesan, asemenea autor al aceluias si ale multor alte subiecte. In societatea acestuia si a d-lui consilier dela posta centrala militara din Saraievo, d-1 colonel C. Cosmuta, am petrecut, ca intre frati, in modul cel mai placut cele doua zile, cat am stat acolo. Escursiunile pe la "cetatea', la "bazar' si la statiunea balneara din apropiere "Ilige' mi-au rapit insa prea mult timp, astfel ca "minunatiile' ramasera sa fie vizitate la intoarcere.

Numai cine cunoaste frumusetile imprejurimilor Rosforului sau ale Salzburgului, poate sa-si Saraievo.

Inchipuiasca asemanatoarele privelisti ale capitale bosniace. Orasul actual are cu totul alta fata decat sub dominatiunea turceasca, caci pe locul unde se intinde astazi partea europeana. se tologiau pe atuncea vitele locuitorilor.

Capitala pe de-antregul ni se infatiseaza astazi astfel: un oras asezat intr'un gavan, strabatut de verdele viu al unui raulet ager de munte; un colan de tipice case turcesti, zebrelate, stapanitoare urcusurilor hartopului si inconjurand binalele si palatele europene; minarete elegante contrastand cu pantecoasele cupole ale bisericelor "bizantine'; gradinele vesele din centru cutremurandu-se de pusietatea imprejurimilor; iar "stancaria' si Turcimea de sus privind amenintatoare asupra "pietrariei' de case "ghiaure' din vale!

Acestea le vedeam, acestea le simteam de pe terasa unei cafenele turcesti, asezate sus langa, cetate, deasupra unei prapastii infioratoare, sorbind nectarul unei cafele turcesti si gustand farmecul unui apus de soare, ce puse culme frumusetilor firii.

Marti in 19 August dimineata, vizitai Muzeul tarii, interesant in privinta etnografica si mai ales cu privire la porturile osebitelor tinuturi. Apoi facui o preumblare de orientare pe rotile prin oras, urcand cu noua cifra kilometrilor calcati. Seara am petrecut-o insa in societatea Stimatilor mei amici intr'o gradina, unde canta o tarafa de Caravlasi. Prezenta noastra le-a facut mare placere, si ei ne-au inveselit si cu cantece romanesti. Dar vai! Nu cunosteau decat pe "Stii tu' si vre-o doua alte bucati, invatate dela lautarii unguri, cu cari venisera in atingere.

Ma resimtii de aceias imparechere stranie a placerii si durerii morale, ce sapa asa de adanc in inima, precum ar fi: constatarea unui nationalism inflacarat - la un "Roman dela Bolechova'[11] ce si-a uitat limba; graiul limpede si dulce moldovenesc - al unui Jidan crescut la tara in Tara; gloria unui Roman - desnationalizat; reusita stralucita in strainatate a unui patriot expatriat, - fiindca tara sa i-ar fi primit serviciile sale cu pretul umilintei fata de politiciani.

Noaptea tarziu ma despartii foarte cordial de pretuitii fartati amintiti, in speranta de a continua petrecerea impreuna la intoarcerea peste o saptamana dela Spalato.

Mercuri in 20 August plecai la 7 si jum. dimineata din Saraievo, dupa ce ma indoldorai bine la o cafenea de pe splaiu cu o gustare "sviterana' si cu - "Neue Freie Presse', ca sa-mi tie de drum.

Calea mea ducea acum iarasi prin tinuturi inverzite si populate, destul de frumoase si variate, pentru ca inima sa tresara adesea de placere la ivirea unor vederi seducatoare.

La inceput, pana ce am esit din cuprinsul cetatii, orientarea imi fu cam anevoioasa din cauza deselor rascruci si fiindca aveam sa las valea Milacicai, spre a ma abate pe la baile dela Kisseliak.

Pe la pranzul cel mare, tocmai cand scoboram o valcea, o detunatura puternica, in imediata mea apropiere imi spinteca deodata auzul.

Un atentat, - nu mai incape indoiala - e prima ideie, ce-ti fulgera crierii. A doua, e, cum sa cazi mai priincios, de vei fi fost nemerit. A treia - unde-o fi rana? Iar a patra, cum sa pleci mai departe, daca te-a ranit la matul -     gumei?!

Detunatura, ce se produce la spargerea violenta a camerii, este o emotiune velocipedistica, ce nu te lasa niciodata indiferent, de nu cumva esti "englez'.

Asa dar, ca cearcanul pataniilor sportice sa fie cat se poate de "plinit' in cursul acestei calatorii, trebuia sa mi se intample si aceasta.

Cum intelesei pozna, ma si "vantai' jos, blastamand (de randul acesta fara cuvant) pe cel ce a nascocit "aeroasele' acestea afurisite, cu dracu 'n ele. Caci desi ma bucur ca uri bun crestin, cand crapa unul din ei, ma doare, pe de alta parte si pe mine grozav, fiindca in; acelas timp crapa si inima in mine, cand trebuie sa incep si sa reincep o munca "sisifana'[12], pompand la aer, pana ma trec sudorile. Ceea-ce-mi casunase aceasta mica, dar altfel "sudorifica' dauna, fu un cuiu "teapan' de bocanca, ce binevoise a strapunge "camasa' si tubul rotilei.

Aceasta intamplare cam neplacuta ma facu sa aflu insa - la o casa din vale, dela o Bosniaca de o frumuseta clasica romana - despre existenta unui put de apa minerala acra (burcuta) din apropiere. Si cum eram insetat foarte, ma dadei dupa vorba fetei, de nimerii - si ma racorii.

La intoarcere dresei "invalitoarea', punandu-i pe dinauntru, un potlog, ce-l purtam in tolba pentru asemenea intamplari.

Dupa ce petecii si tubul, pornii spre Kiseliak prin tinuturi paduratice, cu gradini vesele sau livezi de pruni, cand suind, cand coborind - si ajunsei apoi pe la pranz acolo.

Flamand, ca mai totdeauna in calatorie, cautai sa inspectez mai intaiu ospatariile si apoi hotelurile si asezamintele de bai. Aceasta insa nu se putea face cu temelii, decat imbucand cate ceva. Ma asezai, deci la masa in restaurantul ce-mi parea mai impunator, fiindca zarii innauntru pe langa fete mai simandicoase - si fete de mese; si infulecai nu mai putin de cinei feluri de bucate, "bez' cafea si ciubuc; plutind pentru acest belsug culinar, numai doua coroane! In urma trecui si pe langa sipotul cu apa "acra', de un gust minunat.

Aci sunt vre-o trei case, adaptate pentru hoteluri, si - desigur - 'o fi afland si vre-un stabiliment de bai, pe care insa - o spun cu sfiala - n'am avut destula curiozitate sau dispozitie sa-l vizitez.

Rog deci pe criticii mei critici sa nu-mi critice si aceasta criticabila relatiune!

Dupa un popas de doua oare plecai la drum. Pare minunat celor, ce nu-s din tagma turistilor, cum cineva poate s'o duca zile, zeci de zile, mergand sau calarind, fara sa obosiasca, si cititorul care m'a urmat pana aci, si-o fi pus deasemenea adesea aceasta intrebare. Intalnindu-se deci aci curiozitatea cititorului cu dorinta povestitorului, de a lamuri aceasta cimilitura turistica-psihologica, vom cauta sa corespundem in cele urmatoare amandurora.

Ca omul si orice vietate osteneste dupa un timp oarecare de lucru, este firesc; si natura a pus ostenelii margine in somnul periodic, ajutat in zona noastra si de intunericul noptii. Controversa poate deci fi numai asupra "catului' resistentii. Aceasta insa atarna foarte mult de indeletnicirea "placului' turistic, velocipedistic sau oricarui altul.

In mers normal, un turist sau velocipedist sanatos poate sa mearga saptamani, fara sa cunoasca decat osteneli sau osteniri relative, nu si absolute.

Numai la inceput, cand nu esti exercitat sau trenat, sau cand pacatuesti contra unor regule sportice de "training' elementare, se poate intampla, ca un mars de o zi sau chiar de o jumatate de zi sa te dea gata.

In favorul biciclistului e, ca el nu-si poarta trupul, ci'l duce numai, pe cand la mers, picioarele sale trebuie sa faca si una si alta, iar - stand in picioare, - trupul din contra e numai purtat, nu si dus. In dauna sa e, ca el are de dus si masina; mecanismul genial al bilelor de otel insa, ce prefac miscarea rotilei imprejurul osiei dintr'o frecare a doua planuri curbe, opuse, intr'o rotire "de-a valatucul', usureaza intr'atata munca efectiva a velocipedistului, in cat ii trebuie pentru locomotiunea sa mult mai putina incordare decat unui pedestras.

Pe la 6 ore am sosit la Bialalovac, unde am facut un mic popas. Aci am aflat, ca s'ar gasi asemenea Caravlasi, cari s'ar ocupa cu rudaria: ei s'ar fi afland insa acuma prin padurile din apropiere la lucru.

De aci mai aveam 24 de kilometri pana la Travnik, unde voiam sa man. Soseaua, ce apuca de aci pe valea raului Laciva,, e de toata bunatatea, dar urca intr'una spre Vlasici-Planina.

De prisos a mai spune, ca e o suprema placere, de a calatori prin tinuturile acestea ale Bosniei. Dupa ce mai facui un popas langa o statie de cale ferata, spre a imbuca ceva, plecai iar la drum, temandu-ma, sa nu ma apuce noaptea. Dar de ce'mi fu frica, nu scapai. Intrasem spre seara intr'o regiune, udata bine de ploaie. Cu anevoe puteam patrunde inainte. Cerul fiind innourat, se facuse curand intuneric, in cat nu mai vedeam aproape nimica. Abia ma putui orienta dupa baltoacele, cari se aflau cam pe la mijlocul drumului, pe cand laturile, nefiind batute, ingreuiau sau faceau cu neputinta "pedalarea'.

Rotilele lunecau ingrozitor sub mine, si ma asteptam la fiece clipa sa ma prabusesc. Intr'un tarziu ajunsei la o bariera, imi inchipuiam, ca era Travnik, caci vedeam albind, vre-o cateva case. Ma scoborii si intrebai. Drept raspuns fui luat eu la intrebari, ca de undei vin pe o vreme ca aceasta, etc. Din raspunsul cam ingaimat al unei femei, intelesei, ca am ajuns la locul de destinatie. Abia insa plecai de aci, si se facu iar intuneric bezna. Mai mersei inca vre-o doi kilometri; si acum incepui sa ma indoesc, daca nu cumva am trecut de Travnik. Cand colo, la o intorsatura a drumului, vazui orasul in splendoarea luminatului electric. Eram salvat. Trasei la un hotel, cum se cade, unde gasii curand un cerc de functionari austriaci, carora trebuiam sa le istoricesc miezul calatoriei mele, pe care au gasit-o si d-lor interesanta. Ciclometrul imi arata 95 km. dela Saraievo.

Fig. O ospatarie din Travnik.

La 21 August se implinira trei saptamani dela plecarea mea din Calimanesti, dintre cari una au inghitit-o popasurile de voe sau de nevoe, astfel ca aveam la raboj 15 zile "calatorite'. Ne apropiem de tinta calatoriei noastre nespus de interesante si frumoase, caci, dupa cum se va vedea, mai aveam de facut trei zile, pana sa ajung la Spalato, pe tarmul Marii Adriatice Daca cetitorul ingaduitor m'a urmat pana acilea, sper ca'mi va pastra bunavointa si de aci incolo; mai ales fiindca cele mai frumoase, cele mai miscatoare campenii, ce ni le vor infatisa campul si cu florile, muntii cu valcelele, marea cu talazurile, le aveam inca innainte.

Cum parasim orasul Travnik, incep sa se iveasca muntii camposi, pajiste ideala pentru turmele de capre si mioare.

Mai tarziu drumul se infunda iarasi in valea Lacivei, trecand din cand in cand pe langa o moara de apa, o piua sau un ferestrei. Casele se raresc din ce in ce. In fundul vaiei, unde calea incepe sa fure delurisul in serpentine mladioase, vederea incantator de variata a muncelelor din fata, acoperite cu bradet si arbori rasfirati, capata viata prin mieii, ce roiesc behaind in luminisuri, si prin sunetul duios al clopoteilor dela gaturile lor.

Descalescai si gustai cu pofta tihnita Boarea cea racoroasa si pacea idilica, Saturandu'mi plamanii, ochii si sufletul de frumusetele introlocate acolo.

Deodata, sedus de aceste minune bosniace, ma lovi nostalgia de mandri mei munti carpatini si de farmecul, ce se desprinde din dulci amintiri: s-unde 'ncepui sa doinesc, haulind haiduceste, cum deprinsei din popor, cand eram copilandru, prinzand in cant de caval tanguirea Moldovei - Si par'ca 'mi cereau ale inimei tainice cute, nu numai focul sa'l rastalmacesc si aleanu-i; ci'nca, putere-as da viata clipelor moarte, sa rascolesc in inimi instrainatate, sa redestept prin cantari simtiri adormite printre pastori cu priviri vulturesti de romane!

Innaltandu-ma aevea si prin cantec tot mai sus in slava; incantandu-ma ca ciocarlia de propria-mi cantare; imbratisand in urcare zari din ce in ce mai largi; beat de beatitudine si rapit de culmea placului plaiurilor - ramasei aiurit, poposind si dus pe ganduri sub umbra unui pin din alte timpuri. - Deodata mi se paru, ca aud niste acorduri ca baziitul monoton al unui bondar. Dar par'ca semanau si a glas omenesc.

Plecai innainte, si sunetele contenira. La o intorsatura a drumului putui insa distinge vocile a doi copii, ce indrugau un cantec, zis si cantat, de o monotonie nemaipomenita si neinchipuita, caci nu cuprindea decat trei tonuri!

Imi fac o placere "folkloristica', servind aci cetitorilor melodia, ce-am indurat-o, ascultand-o vre-un patrar de ora, in timp ce urcam serpentinele culmei.

Nu ma pot opri aici, sa aduc intru asemanare, o alta pilda de monotonie muzicala ce am prins-o din auz din gura unui cantaret poporan francez la Geneva.

Fig. Partitura

Acestea da! sunt cantece monotone si protestul meu contra parerilor unor nestiutori, sugestionati de straini rauvoitori, ca si cantecele noastre ar fi monotone, nu e numai patriotic, ci si stiintificeste indreptatit. Fata de motivele "rasucite' si adesea searbade ale Apusului, repetirea aceleias melodii in cantecele poporane ale oricarei natii nu secondeaza, ce-i drept, toata gandirea, ce are pururea un caracter succesiv. Dar cantecul poporan n'a fost niciodata complinirea unei poezii, ci el a caracterizat o stare sufleteasca coexistenta, ce nu suferea in afectul ei sincer o desvoltare succesiva sau o preschimbare maestrita a motivelor. Poezia trebuia sa i se acomodeze, si nu viceversa. A gasi cantecului poporan cusurul scurtimei, cand el rasplateste prin calitatea sinceritatii, este a taxa poezia dupa multimea strofelor si nu dupa miezul ideilor si sentimentelor exprimate. In cele doua "cantece' amintite insa melodia are si mai putina insemnatate; si anume credem, ca ea serveste, impreuna cu ritmul ei caracteristic, ca punct de razim, ca un apel la atentiunea ascultatorului "ad captandam benevoletiam', pentru a putea toarce apoi pe aceasta urzeala "firul din poveste', dupa cum "belferul' ovreiu investeste chiar seaca invatare a alfabetului jidovesc intr'o melodie, indulcind-o astfel pentru auzul copilului; sau dupa cum parintii nostri invatau tabla inmultirii, apropiind-o memoriei prin imbinarea ei cu o melodie "pedagogica'.

Daca tinta unei astfel de calatorii este punctul neclintit, ce te atrage magnetic pe calea resfirata sute de chilometri, impresiunile ce le primesti dealungul ei, se perindeaza pe dinaintea ta, calatorule, asemenea figurilor dintr'un caleidoscop.

Din arsita soarelui dogoritor - incapi lesne in umbrosul crang racoritor; de pe culmea muntelui, campi si zari cuprinzatoare, o tulesti prea curand in valceaua primitoare; din superlativul placului turistic - te pomenesti deodata pompand, de-ti ese sufletul, afurisind pe cel, ce a inventat pardalnicele tuburi aeroase, bune numai pentru cei ce se rasfata in biciclete nichelate pe dinaintea cafenelelor, pe pardoseli apusene.

Mai ales cat priveste nacazurile si durerile sufletesti, ce-ti casuneaza rasuflarea unui tub, nu scapi, cum nu scapi de durerea de masele.

Nici nu esti sigur, un kilometru macar, cu fabricatele cele mai laudate; caci adesea cele mai cu multa reclama intampina si cele mai multe reclamatii.

Dupa vre-o doua ceasuri de urcare peste magura "Radovan', ajunsei culmea, unde poposii la casa unui "drumar' si ma 'nviorai cu o oala de lapte dulce, ce-l baui, insetat si infometat cum eram, de par'ca as fi sorbit sufletul unei alte vieti.

De aici pana in valea insemnata a raului "Vrbas', ce se perdea in adancime, ma dedei prada unui noian de placeri sportice, caci serpentinele unor cai bine asternute sunt poezia cea mai gustata de un velocipedist.

Salti de placerea musculara a repaosului meritat; sbori ca o pasare sau ca zeul Mercur, cel cu calcaele inaripate; cuprinzi ca vulturul sau ca un generalism intreaga topografie a imprejurimilor vaei si te arunci pe fugarul tau neobosit cand pe o parte cand pe cealalta a vaei, scociorind cu privirea si indrumandu-te si aevea prin toate coclaurile si valcelele dependente; sorbi in unde pline aerul "invantat', ce-ti racoreste fata, tamplele si tot trupul; bine-cuvintezi apoi sporturile sau "placurile'; si deplangi numai pe serbii cafenelelor si pe dracii jocurilor "la noroc'.

In avantul plin al unei fiinte cugetatoare, ce a rapit acerei aripele, ma scufundai deci iara intr'un zbor fugarnic in undele de aer, printre care licaria in fundul vaei Dolni-Vakuj.

Un orasel asezat dealungul unei vai inguste, cu bazare cat se poate de. turcesti, cu figuri cat se poate de sinistre, parlite si de soare si de soarta, lancede de caldura, de lene si de stoicism mahomedan! Cu minarete subtirele, cu cadane ochesele, ce pandeau dupa zabrele sau treceau pe strada ca niste fantome, invesmantate in cel mai neestetic port din Europa: iata pe unde trecui ca sageata, purtat de gandul mantuitor, de a ajunge pana in seara la Livno, spre a nu fi silit sa man iarasi in cine stie ce cuibar bosniac.

Si poate as fi ajuns acolo, daca blastamurile, aruncate de mine de atatea ori in vazduh contra fauritorilor de tuburi, nu ar fi starnit prin "telepatie' mania lor, urgisindu-ma tot pe mine, a umfla mereu, mai la fiecare miriametru, tuburile rotilelor. Observasem in cele din urma un cusur foarte ciudat la ventilul "Michelin'. Mica mea pompa nu umfla indeajuns camera, deoarece o mare catime de aer asia in timpul pomparii. De intrebuintam insa in vre-un atelier o pompa mai mare, presiunea puternica interioara il inchidea aproape hermetic. In sudoarea fruntii, insa mi se lumina mintea, astupand rasuflaturile ventilului cu cleiu.

Mantuire si fericire!

Dela Dolni-Vakuf valea se largeste foarte. Mersei tot intr'o 'ntinsoare pe o sosea cam "gropareata' pana la Bugoino, unde ajunsei pe la pranz.

Ospatai ca un pasa june-turc, care stie sa pretuiasca si udatura lui Gambrinus; apoi facui un popas de trei ore. Nenorocul insa mereu ma pastea in ziua aceia.

Plecai pe la trei din Bugoino, dar in loc sa carmesc la dreapta spre munti, tinui valea innainte; astfel ca ma pomenii dupa vre-o 20 de kilometri tocmai la Gorni-Vakuf.

Pornit deci indarat, de undo plecasem, pierzand in acea zi vre-o 45 de kilometri de munca zadarnica; facand insa in total 77 de kilometri.

Vineri in 22 August plecai pe la 4 jum. pentru a doua oara din Bugoino. Cativa kilometri de aici, dam prin satul Cipulici, locuit de o populatiune de origine macedo-romana, ce se indeletniceste cu meseria spoirei vaselor.

D-l T. Filipescu, de care amintiram la inceputul acestei descrieri de calatorie, povesteste, cum intamplarea il slujise, spre a descoperi primul salas romanesc in Bosnia, trecand pe la anul 1901 prin acel sat.

Cititorii imi vor ingadui sa reproduc aci interesanta sa relatiune:

"Calatorind odata prin acest sat si stand din intamplare inaintea casei unui atare spoitor de vase de arama, am auzit un mosneag spoitor zicand unui baiat, ce freca caldarea: frecai jos caldara', si baiatul la aceste vorbe incepu sa frece caldarea si mai tare. M'am gandit mult timp la aceste cuvinte si in fine, am intrebat pe mosneag sa-mi spue, ce limba e aceea, in care a vorbit el cu baiatul. El imi raspunse: ca aceasta[13] e limba "kalaigiana'. La aceea i-am raspuns, ca si eu am inteles ce a vorbit. Mosneagul ma privi mirat si ma intreba pe loc, de unde sunt. Eu i-am spus, ca sunt din Saraievo si l-am rugat sa-mi spuna, unde a invatat ei aceasta limba, pentru ca ma intereseaza mult. Atunci mesterul imi raspunse, ca aceasta e limba ,"caravlasa', adica limba romana, si ca aceasta limba au invatat-o dela parintii sai, si ca mai innainte cu multi ani a vorbit-o ei bine aceasta limba, dar acum generatiunea de acum o vorbeste slab. Mi-a spus si aceea, ca numai mesterii cei batrani mai stiu sa vorbeasca bine aceasta limba, dar ca ei nu sunt acum pe acasa, ci umbla prin lume cu meseria lor' .

Din spusele d-lui Filipescu nu putui nimic verifica privitor la graiul si populatiunea din Cipulici, deoarece atuncea, cand treceam pe acolo, nu aveam cunostinta exacta despre locuintele aromane sau caravlahe din Bosnia. Totusi, ajungand la Cuprest, aflai dela o carciumareasa despre acel graiu "calaingesc' si despre unele cuvinte ca "apa', "casa' si altele.

Pana sa ajung la aceasta localitate, trebuiam iar sa urc un sir de munti cu toate placerile, surprinderile si desfatarile lor neaparate.

Lasand in urma satul Cipulici, calea incepu sa urce incetinel pe o vale ingusta si racorita de boarea diminetii, de adierea aerului si de respirarea arborilor "foiosi'. Din cand in cand intalneam cate un Bosniac, manand din urma caii sau magarii, incarcati cu gateje, aduse cale de 2 - 3 oare, afurisind pe "Svabii', ce-i "chinuiau' in asa mod.

Pe la 9 si jum., ajunsei culmea obcinei. O tabla indica acolo drumetilor 1338 m. "nad morem' (deasupra marii)! in apropiere se afla un han, unde, pe langa cafeneaua nelipsita, mai poti si imbuca ceva. Dupa un scurt popas de un patrar de ora si dupa controlarea gumara a masinei imi detei semnalul de plecare!

Dinnaintea mea, pentru nu stiu a catea oara, se asternea incolacindu-se in cele mai mladioase intorsaturi, cand pe o clina, cand pe cealalta a muntelui, o serpentina lunga si nepatrunsa ca si balaurul din poveste; iar la capatul ei din vale satuletul Cuprest, cu casele acoperite cu olane, cu turnuri de biserici si cu ceva verdeata de copaci. Frumuseta salbateca si desfatare sportica pana in vale, pana la liman! Dar de aci incolo, jur imprejur - casca dogoritor, dar fara simtire, fara mila, o stancarie fara speranta, o pustietate fara margine, un desert african, mutat ca o "apa mortilor' nimicitoare in miezul Europei; - si numai ici-colea mai licariau la inspaimantatoare intervale mici grinduri de moina sau verzis de vie si de olivet, incat te cutremurai la gandul, a-ti duce traiul prin tinuturile acestea de Dumnezeu uitate si blastamate.

Intr'o fuga inimoasa si patimasa, ce-si sporeste sborul dupa calitatea drumului si dupa avantul, inimosia si indemnarea calaretului, mi se intampla, ca o biata pasaruica, ce zarise prea tarziu napastuindu-se asupra ei prapadul, se lovi in sboru-i de masina si-si incurca aripioarele in spitele rotilelor, cazand jertfa placului velocipedistic.

Dupa un popas de un ceas in Cuprest, in timpul caruia luai o mica gustare, pornii sa infrunt "desertul', ce m'astepta sa ma mistue.

Caldura se prefacuse in ferbinteala. Razele soarelui, nestanjenite de vre-un nor sau de vre-o adiere, sunt mai darnice acolo in impartasirea vapaei decat la noi. Dogoreala te mai palia si piezis prin rasfrangerea caldurii de pe pietrele si steii din juru-le.

O groaza te prindea. Cauciucurile puteau sa plesniasca, molesindu-se de atata ferbinteala; de le mai desumflai - pietrisul putand mai usor sa-si infiga coltii in guma interioara foarte gingasa - te manai spre aceias primejdie.

Sudoare fiziologica, sudori de grija, sa nu te vezi cumva pedestrand prin acest baragan de peatra!

In cale - nici tu sat, nici tu put, nici tu padure sau rediu umbros!

Colindam de-acurmezisul unui podis. Iar in partea aceasta a Bosniei, ce se aseamana dupa caracterul ei "carstic' cu Hertegovina si Dalmatia, strabatute in directiunea meridianelor de sirurile de munti numiti generic "Karst', numai "poliele' sau campiile sunt roditoare iar "pianinele' sau podisurile precum si muntii au fost "runculite' de paduri din timpuri vechi, astfel ca numai cu anevoie sarguinta omeneasca mai poate pe alocurea cu multa truda asterne pojghita de pamant, trebuincioasa culturii vitei.

Soseaua nu mai avea nevoie sa fie pietruita. Mai totul era piatra. Santurile trebuiau adancite cu cazmaua. Din tot ce cuprindea ochirea pana in fundul zarilor, abia daca o patrime era pamant, restul coloare sura de piatra. In asemenea pustietate se simte amarnic si lipsa de apa. De aceia nu arareori guvernul bosniac a durat cisterne in mijlocul drumului la loc potrivit, ca apa adunata in timpul ploilor sa poata sluji de beut si adapare.

Calea deja un timp fugea tot in pripoare mereu spre vale.

Innainte de a ajunge la Livno, unde o campie larga si manoasa contrasteaza cu massivele granitoase dimprejur, mai scoborim o vale, unde niste case in drum, intocmite ca adaposturi pentru cei ce calatoresc in aceasta mare de peatra, imi pareau adevarate naluciri.

De aci iarasi prin pustietate goala mai furai in urcusuri line o muche de deal, scoborind apoi vre-o 6-7 kilometri pana la Livno, unde ajunsei pe la patru dupa pranz.

Pe la aceasta oara, mai ales daca n'ai pranzit, cum trebuie, te poate ademeni sau pranzul sau cina. Pentru simplificarea lucrului m'am hotarit sa imbin insa amandoua ospete.

Dupa ce'mi mai urcai moralul astfel si poposind in gradina hotelului, vre-o doua oare parasii acest dragut orasel, manand rotilele mele pe o campie manoasa de o intindere neobicinuita. In fata mea se intindeau muntii Dinarici, ce despart Bosnia de Dalmatia. Vroiam sa ajung pana 'n seara culmea la "Vagan', unde chitiam a manca la cazarma jandarmilor. Din departare se si zaria albind soseaua, ce trebuiam s'o urc mai in deseara. Cum soarele' scapata spre asfintire, iar razele sale se cam bagau indiscrete sub cozorocul sapcei, grabiam sa scap cat mai curand sub umbra muntilor. Apropiindu-ma de ei, putui sa-i studiez mai pe indelete.

O creasta "carstica' de vre-o 2.000 m innaltime, spintecata de sus in jos de vagauni, crapaturi si prapastii, din mijlocul sau fundul carora insa nu licaria nici o speranta racoritoare, nici o dungulita de apa; un zid de aparare, dar si un izolator de restul lumii; un camp minunat de manuire pentru turistii "cataratori'; o campenie de munte infiorator de frumoasa pentru pictori si poeti, dar si o grija necurmata in anotimpuri ernatice pentru agricultorii din campie, ca nu cumva hadosii munti sa le acopere agrele cu agest de prund si arina.

Acestia erau muntii Dinarici, ce-i pipaiam din ce in ce mai aproape cu ochii, pana sa pun mana pe ei, pana sa-mi infig calcaele "rotilate' in coama lor. Salbateci-frumosi-fiorosi ca si locuitorii lor - erau apropiati civilizatiei numai prin cingatoarea alba, cu care ingaduiau a li se infasura in incovaeturi cochete, trupul lor pietros si semet.

Pe 'nserate ajunsei la poalele muntilor. Planuiam sa man in catunul resfirat pe marginea soselei. Dar nici nu oblicii vre-un adapost dupa gust, nici nu-mi venia sa ma despart de gandul, de a ajunge astazi frontiera Dalmatiei si de a mai rascumpara din intarzierea cu incunjurul de eri.

Avand a urca de aci innainte serpuirile pana la Vagan, ma hotarii sa plec mai departe.

Dupa ce imi astamparai setea cu apa cam calda dintr'o cisterna, m'aburcai la deal in fartatia iubitelor mele rotile.

Livno, in departare de vre-o 15 kilometri, palea in sarutatul ultimelor raze solare. O ceata subtire ca boarea rasuflarii in timp de iarna. se lasase in straturile de jos ale aerului, acoperind verdele campiei cu un giulgiu straveziu. Pe masura ce te urcai, iti crestea inima: poate, fiindca respirai aer din ce in ce mai curat si mai racoros; poate, fiindca treceai din cand in cand la raboj cate o serpentina, dintr'atatea nenumarate; poate, fiindca te innaltai tot mai sus spre cerul frumusetilor lirei si te indepartai de nemernicia omeneasca; sau poate fiindca constatai, ca n'ai fost inca asasinat de vre-un hot din tufa.

Inserase si placerile sportice ale unui asemenea anotimp, a unei asemenea imprejurimi, si a unor asemenea imprejurari dorire-as sa le rastalmacesc cu o pana maiastra, sa le cant in viers curgator si sa le pilduesc in chipuri si icoane.

Pe un jghiab de vale, sapate adanc in trupul muntelui, se raspandeau inelele serpentinei pe ambele ale ei aripe, asemenea unui schelei ade peste urias, a carui trunchiu alcatuia jgheabul.

Calea strabatea cele mai neinchipuite "stancarii'. Pe muntii pietrosi mai erau samanati pretutindeni stei si pietroae de toate marimile, ramasite ale framantarilor pamantului, casunate de puteri titanice. Viaducte si poduri minunate; ziduri intregi, durate, spre a face cu putinta incovoiarea caei; defilarea aceia printre veghi uriase, alcatuite din colti pietrosi; din cand in cand cate un gavan, in care unda ploilor pe perdea ca intr'o palnie: acestea'ti vorbiau si te miscau.

Inchipuirea fara de voie iti mana gandul la basmele romanesti despre faimosii Stramba-Lemne si Sfarma-Peatra: atat de impunatoare vederii erau acele infatisari ciudate, acele marturii pietroase ale opintirilor telurice, printre cari sarguinta, stiinta si staruinta omeneasca stiu sa patrunda.

Amurgise, si nu stiu de ajunsesem pana la jumatatea caei. Cerul era instelat, zarea indestulatoare pentru continuarea drumului.

Ma oprii la o intorsatura, privind in jos spre caminele caselor din vale, ce luciau ca dintr'un alt cer sau ca ochii lui Argus, ce'mi pandeau gandurile si pasii. M'asezai pe marginea unei prapastii, gustand cu trupul, inima si mintea frumusetile firei.

Repaosul trupului ademenise si pe cel al simturilor; iar acestea incetinind si apoi chiar incetand primirea impresiunilor si transmiterea lor cugetarii: fantazia isi luase insarcinarea combinarii acelora, impletind cele vazute cu cele intrevazute, cele simtite cu cele aiurite, cele firesti cu cele peste fire. Adormisem, vroind numai a cugeta visand, dand "audienta gandurilor' mele, cu toate ca eram trudit dupa o munca incordata.

O puternica hodorogeala a unei carute cu patru cai "buzis', ce era cat p'aci sa dea peste mine, ma facu, spre nenorocire, sa-mi pierd cumpatul si sa ma rostogolesc in prapastiei!

In clipele acele nefericite ma vedeam sorocit pierzarii. Si 'ncercai desperat, asa pe ghicite, sa ma sbat ca'n undele marii:

Cand o volbura vijelioasa de vant

Ce vuia cu vuet din vale

M'avanta in vartej viforos in vazduh!!

Ma trezii, caci visasem aevea!

Luna rasarise, iar eu par'ca renasteam pe un alt taram. Curand insa ma intorsei iarasi la realitate si imi urmai calea.

In drum, nici tipenie de om. Serpuirile nu mai conteneau; ba, dupa ce ajungeam vre-o muche de deal, rasaria alta deasupra-i.

Intr'un tarziu zarii luminis de foc. Apropiindu-ma, nimerii niste drumeti carutasi, ce'si pregatiau merindele pentru cina. La cererea mea imi detera, de ma inviorai, o cupa de apa, si manai innainte.

Dupa vre-un ceas de mers, sclipira in lumina lunei casele singuratice din Vagan. Sosind acolo, gasii totul incuiat si ferecat. Hanul nu ma ademenia, iar "drumarul' trezit, imi spuse cu toata umilinta dar si cu toata hotarirea, ca nu e pregatita casa sa, a primi oaspeti asa "insemnati' (!). Ma dusei atunci la cazarma jandarmilor, unde imi inchipuiam, ca latratul necurmat al unui dulau, ce m'adulmecase din departare, trebuia sa fi trezit din somn pe cei cari se vor fi culcat.

Dar "Es war zu schon gewesen, es hat nicht sollen sein!'

.,Ar fi fost prea frumos, si-a fost, sa nu se intample!' Apasai soneria si batui in zadar la mai multe usi si ferestre: "jandarmaria' dormea dusa.

Neavand incotro, fui nevoit s'o tulesc spre vale, sa-mi gasesc scapare.

Luna se innaltase bine si-si arunca luciul ei asupra vailor adormite. Ma indreptai sa vad si topografia cuprinsului de tara, ce se intindea innainte-mi. Deodata ramasei pironit de o mandreata fara asemanare. In zarea apusului lucia ca un salut de imbarbatare, ca o raza de speranta, ca o cugetare poetica, sclipitoarea fata a Marei Adriatice.

Fii salutata mare strabuna latina,

Ce ai leganat pe timpuri odrasla romana

Spre a Tibrului mal, infratind cu spornica unda

Pe Greci cu Romani in schimb de gandiri si-avutie,

Sporind apoi faima romana manand corabii

Spre-a Tracici tarmuri, spre-a Daciei aspre tinuturi.

Ajun visator de timpuri mijinde menite-ar

Iar sa devii purtatoarea ideiei romane

Intre Ramleni de cea mai aleasa vita,

Mijlocitoare intre campii roditoare

Si 'ntre vatra straveche! culturi latine!

Negasind in neospitalierul "Vagan' nici o "vagauna', unde sa ma adapostesc, pornii inspre necunoscutul intunecos intr'o dispozitiune poetica-desperata.

Frumoase, cum nu se mai poate, erau clipele acele, dar intarziasem rau de tot; si de foame ce'mi era, si de ostenit, ce eram, as fi facut chef si cu apa, numai de-asi fi gasit-o!

Goneam cu 'ncetineala la vale: "festinabain lente!' Caci desi as fi dorit "sa sbor', ochii nemaidistingand pietroaiele, ma feream de ciocniri prea aspre, spre a nu-mi casuna vre-o dauna. Adancindu-ma din ce in ce in vai, intrasem in umbra. O liniste infiorator de frumoasa te cuprindea. Dar daca te-ai intalni cu napaste in drum? Teama'mi era dar frica nu o cunosteam: au pentru ce as fi Roman si barbat? Deci, mana 'nainte, baete!

Serpuirile ma buimacisera, atatea erau. Si ce pacat, ca ochii erau aproape orbiti de intunerec. Noroc, ca dunga drumului mai sclipia.

Pogorii in fine muntele fara nici o sminteala Dar ar fi fost o minune mare, sa scap in noaptea aceea asa teafar.

Dupa 'incetarea serpentinelor, calea mai pastreaza inca mult timp fuga la vale. Drumul fiind intins "ca o curea' si fara incovaeturi, iar eu singur, singurel, numai cu stelele deasupra, incepui sa mai las goana rotilelor.

Si am manat-o binisor o bucata de vreme cu picioarele razamate. Intr'un tarziu - trebue sa fi fost aproape de miezul noptii - ma pomenii cu o turma de asini, ce mergeau in aceiasi directie si prinsera tot latul soselei.

De sunam din cornet, ei fugiau nitel, apoi iar se adunau, neesind din pasul lor cumpanit Cum aceasta atitudine "magareasca' nu putea sa-mi convie pentru zeci de pricini, m'avantai a-i sparia cu sunetul cornetului si a-i goni, pana ce voiu fi reusit: sau sa-i razletesc in fuga lor neegala sau sa-i imprastii peste marginele caci.

Goana promitea sa fie pe atat de interesanta cat si primejdioasa, caci asinii nu vroiau sa se dea batuti cu una cu doua. Fugiau spariati din ce in ce mai tare; iar eu vazand, ca numai cu spaima si cu iuteala rotilelor mele de ,,de rasa' as putea sa-i birui, eram pe urma lor, mereu sunand cornetul si chiuind mocaneste. Fugiau ingrozite bietele animale, de "mancau pamantul', pana ce in fine incepura unul cate unul, care sa se prabuseasca peste mosoroaele de prund, care sa se rostogoleasca in santul soselei.

Biruisem pe vrajmas, rotilele esisera invingatoare: dar in fuga desperata sbarnira, frangandu-se, si vre-o cateva spite, caci trecusem prea cu vigoare peste unele pietre din cale.

Lozinca mea insa trebuia sa fie "tot mereu innainte', de nu voiam sa "campenesc' pe racoare.

Dar cea din urma zi astronomica de calatorie pana la capatul acesteia era menita sa fie nu numai cea mai frumoasa, cea mai aventuroasa, cea mai insemnata din punctul de vedere sportic, dar si cea mai neplacuta, dupa cum se va vedea mai la vale.

Cetind crampeie din aceasta calatorie unora si altora dintre prieteni si cunoscuti, eram intampinat cu afirmatiunea intrebatoare: "De sigur, ti-ai luat insemnare de toate celea in cursul calatoriei? intrebarea era, bineinteles, facuta numai din ochi.

Deoarece banuesc, ca aceias nedumerire or fi avut-o si multi dintre cetitori, sa-mi fie iertat a arata, pe ce m'am intemeiat, cand am luat hotarirea sugubeata, de a descrie aceasta aceasta calatorie, fara alt gand, dealtmintrelea, decat - rascolindu-mi inima si memoria, si alternand impresiile sincere pe hartie - de a produce asupra cetitorilor un rasunet, o reoglindire si o resimtire cat de apropiata a acestor intipariri neuitate, ce mi-au regenerat fiinta.

In micul notit, ce-l purtam la mine, imi treceam numai scurte indicatiuni, care apoi sub farmecul amintirilor si a nostalgiei dupa cele trecute, poate de-apururea, scanteiau la focul memoriei vii amanunte aproape date uitarii.

Eaca aci unele din acele indicatiuni, privitoare la cele ce vor urma: "Un obstacol neintrevazut - propirea instantanee - coborirea "neregulata'' de pe rotile - propirea si fixarea roatei - "campenire' - doua culcusuri, unul pe peatra, altul pe lemne - repararea roatei - "heureka!'. Sa urmam acum desvoltarea lor. Abia scapai de intalnirea cu asinii, si dadui dupa un kilometru de drum de o belea si mai mare. Calea prin locurile acelea fiind chiar si ziua foarte putin umblata, nu puteam presupune, a mai intalni noaptea tarziu pe cineva. Cu toate acestea "era scris' sa pat, ceeace am patit. Coborind clina dulce dar "mai' nesfarsita, ce se lasa din poala muntelui in spre ses, rotilele luasera de voe un mers sprintenior; deodata vazui ceva alb sclipind innaintea ochilor. Erau niste vite manate la vale. Nu era nici un chip, de a trece pe langa ele, caci tot latul drumului al lor era.

In asemenea clipe sbori, fara sa-ti dai bine sama, de pe masina; si te miri apoi, cum te-ai putut "avanta' jos asa de lesne, fara sa fi incercat vreodata miscarile prescrise de teorie. Eu trecusem de mult prin asemenea intamplari, astfel ca numai decat ma avantai la pamant, spre a inconjura o ciocnire, din care n'as fi putut culege nici o glorie.

De unde la descalecarea lina te lasi pe pedala, ce scoboara, iar cu celalalt picior descrii un cerc in aer, sprijinindu-te cu manile de carma: la "avantare', adica la scoborirea rapede ca vantul, te sprijini cu un picior (de obiceiu cu dreptul) pe pedala, ce urca, astfel ca ambele picioare conlucreaza a te salta in aer si a te roti imprejurul carmei spre pamant.

Si asa si eu acuma: intr'o clipa descalceai, inclinandu-ma dulce din cauza rapezelii rotilelor, pana ce acoperii cu lungul trupului presupusa umbra mea. Cetitorii imi vor erta acest eufemism, pentru a caracteriza o cadere, ce nu era cadere. Destul, ca nu m'am lovit. Dar aceasta a fost numai floare la ureche.

Fericindu-ma, ca am scapat si de asta data teafar, dadui dupa scurt timp sa incalec. Toate straduintele mele insa fura zadarnice: rotila din-napoi nu se misca nici pe loc nici pe osie.

Intelegand, ca intepenise din pricina incordarii musculare a piciorului stang, urmata de opintirea trupului, spre a ma avanta si a scapa de primejdie, desfacui piulitele "dintaturei', folosindu-ma de palida lumina a lunei, care tocmai asfintea. Dar nu fui mai norocos. Luna isi trimetea ultimele ei raze, iar eu ma grabii sa culeg piulitele si sculele "meseriei', spre a-mi cauta vre-un loc de aciueala, vre-un culcus printre pietroaele, ce erau semanate pe amandoua laturi ale soselii, caci nezarind nicaeri luminele vre-unui sat in apropiere, era vadit, ca trabueam sa campenesc.

Cautai deci mai intaiu sa ascund rotilele, pentru ca luciul lor sa nu descopere si umila mea fiinta la niscaiva:

Feciori buni de mana,

Caliti, tari de vana,

Flacai grosi in ceafa,

Voinici far'de leafa,

de care, desi nu eram ingrijit, trebuiam totusi sa am grija prin asemenea locuri. Apoi mai imbracai doua camasi de lana precum si surtucul, pusei traistanul drept capatai, ma incolacii ca feara in covru pe asternutul pietros si incercai sa gasesc in cateva oare de repaos, alinare pentru osteneala, foame, sete si nacaz.

Adormii ca un bustean. Dupa vre-o doua oare ma trezii insa in scuturaturi. Nemaiputand de frig, ma sculai, radicai rotilele, bagai capul in jugul lor si pornii pedestru la drum, parte spre a ma incalzi, parte spre a mai scurta din cale.

Mersei asa, dibuind calea, orbecand vre-un kilometru si dadui de niste lemnarii langa un pod vechiu, menite pentru reconstruirea sa. Facui popas si m'asezai pe lemne si intre ele spre a mai rascumpara din noapte si din odihna.

Fiind aci mai ferit de o usoara adiere, dormii mai bine. Dupa vre-o oara ma trezii iarasi in scuturaturi.

E un chin foarte neplacut; si sub imprejurari ia proportii ingrozitoare acea imparechere a frigului si nedormirii, cate odata si a ostenelii. Fii multamit, daca poti rapune timpul, rupand din noapte si dormind, fie chiar in rastimpuri, pe apucatele.

La rasarit se ivise alba, iar eu m'apucai sa desfac rotila, sa-i vad meteahna.

Un lucru intelesei indata: daca rotila nu se misca nicidecum din loc, nu era cauza vre-un dinte frant. Cusurul dintaturei trebuia sa fi fost casunat, fiindca se smintise vre-un surub. Aceasta dessurubare insa trebuia sa se fi intamplat asta-noapte, cand ma opintisem cu toata puterea, contrapedaland, spre a ma avanta jos. Trebuiam deci sa incerc a intoarce rotila cu toata puterea in directiunea opusa, fara ca pedalele insa sa se miste. Aceasta nsa n'o puteam face singur. De aceia binecuvantai sosirea a doi drumeti, cari ma miluira si cu un strop de apa, de mai udai palatusul uscat de sete.

Dupa vre-o cateva incercari si incordari, simtiram, cum incepu sa se miste rotila.

O bucurie nespusa ma coplesi, vazand ca socotelile mele mecanice nu dadura gres.

In curand tocmii rotila, multamind calduros dalmatinului pentru ajutorul dat. Acesta imi spuse, ca pana la oraselul Sini mai este ,,ura i pul', adica: o oara si jumatate.

Uitandu-ma la ciclometru, ca sa citesc calea batuta ei, vazui cu mirare, ca facusem 160 de kilometri.

Sambata in 23 August, in a 16-a zi de calatorie, plecai deci pe manecate si pe nemancate din tabara campenirei cu speranta dulce, de a ajunge la Marea Adriatica, de a gusta din frumusetile cele mai rapitoare ale acestor tinuturi minunate, de a imbratisa pe un amic de mult dorit si a da si trupului meu, pus la grele incercari, repaosul meritat.

Cu toate ca si in Dalmatia sunt caracteristice pentru topografie "planinele' si "poliele', de care vorbiram mai sus, totusi deosebirea in cultura pamantului si a oamenilor, fata de Bosnia este izbitoare. Cultura vietei copleseste pe toate celelalte. O lupta apriga se incinge aci intre iscusinta si sarguinta, manata de nevoe a omului si intre asprimea muntilor pietrosi, spre a-i apropia civilizatiei, investmantandu-le trupul golas cu pojghita de pamant trebuitor culturei vitei.

Ne pogorim in valea raului Sini, manoasa si imbelsugata ca cea mai aratoasa gradina de legume.

Oraselul cu acelas nume, anuntat de vre-un patrar de oara de o alee de plopi mareti, e in sarbatoarea unui targ de saptamana. Trec prin stradele pavate sau numai pietruite, racorite de boarea diminetii, si ma opresc intro piateta dinaintea unei cafenele europene.

Dupa ce prin ingaduinta cafegiului ma spalai, imi comandai cea mai imbelsugata gustare sviterana, constand din cafea cu lapte, oua, unt si miere, la care dupa vre-o jumatate de oara, am adaugat un kilogram de niste struguri nemaipomenit de gustosi si mascati.

In timp ce ospatam, piata dinnaintea mea furnica de o multime, ce targuia sau sta de vorba.

Cum ai trecut in Dalmatia, te izbeste chipul cu totul deosebit de al Bosniacilor. Dalmatinii sunt mai cu osebire oachesi, avand fata lungareata (dolichochefali) si foarte adeseaori nasuri coroiate; sprinteni in miscari, inteligenti si inimosi; intr'un cuvant, nu sunt, antropologiceste vorbind, nici Slavi, nici Traci, ci Latini, desi nu Romani.

Suntem datori o lamurire. Cine a calatorit prin tarile latine si a facut studii cat de sumare asupra osebitelor chipuri, se va fi incredintat. ca afara de cele locale: germane, slave, france sau iberice, se gaseste pretutindeni sau chipul actualilor locuitori ai Romei, caracterizati astfel: oachesi, fata ovala, bruna-rumena, cu expresiunea blanda, prietenoasa, seducatoare si inteligenta, nasul drept, crestat, sau chipul deasemenea latin, ce ni se infatiseaza astfel: oaches, fata lungareata, nasul coroiat crestat, expresiunea fetei martiala.

Pe acest chip, ce se gaseste si la Grecii din insulele ionice, ce au stat vre-o 300 de ani sub dominatiunea Venetienilor, il confunda, unii fara cuvant cu cel grecesc, care insa are cu totul alta infatisare, si anume: oaches, fata lungareata alba si putin rumena; nasul drept, fara crestatura intre frunte si nas; expresiunea fetei: maiestoasa, clasica, dar rece.

Pe langa chipul locuitorilor mai este demn de amintit si portul lor pitoresc, ce se schimba dupa localitate. In deosebi caracteristic este la barbati tichia rosa, ce o poarta pe cap, si care variaza dupa sat, in privinta gaetanelor si canafului negru, cu care e impodobita. Astfel portul barbatesc se aseamana cu cel bosniac-turcesc, pe cand al femeilor aduce in unele localitati foarte mult cu cel romanesc.

Plecand din orasel, am dat pe la telegraf, spre a trimite o telegrama de intampinare amicului Dr. G. Savo la Spalato, unde speram sa ajung pe la pranz. In Dalmatia limba italiana fiind pretutindeni recunoscuta ca limba oficiala alaturea de cea croata, ma bucuram, ca puteam iarasi auzi sunete cunoscute. Dar tenacitatea latina ce a ocrotit odinioara pe stramosii locuitorilor de astazi contra barbarilor, face astazi zid de aparare si contra reintrarii Croatilor in minoritatea italiana.

Raporturile etnice intre ambele popoare sunt cat se poate de incordate; si in timp de sarbatoare se vad patruland pretutindeni in localitatile dalmatine cu populatiune amestecata, jandarmi cu pustile "insulitate'. Nu arareori ei, trebue sa intervie, ca sa desparta prin impunsaturi si focuri pe cei ajunsi la cutite din cauze nationale.

Esind din cuprinsul oraselului, privirea sau colinda printre sirurile butucilor de vii, semanate pretutindeni, unde huma pamantului acoperea cu un strat, peatra a tot stapanitoare, s'au ratacia desnadajduita prin ceairul muntilor inconjuratori, ce priviau par'ca cu gelozie truda omeneasca de veacuri, nu arareori stanjenita de puhoaele, trimise din innaltimile crestei.. Sa nu-si inchipue insa carecumva, ca pe muntii aceia ar fi traiu pentru locuinti omenesti, pasune pentru oi sau capre macar: cea mai seaca, cea mai curata peatra varoasa luceste inspaimantatoare in vapaia razelor, de par'ca, ar fi frantura de pe alte taramuri. Uneori zaresti cu mirare in cursul drumului pana la Spalato, in mijlocul stancariei, la un loc asezat, cate un cuib de verdeata, in care sta tupilata cate o cascioara: si te infiori de viata, ce o fi traind-o oamenii in asemenea salbaticie.

Lipsa de apa este pe acilea o grija necurmata, de aceia cisternele tin iarasi locul puturilor si fantanelor.

Caldura era si astazi foarte mare, nu mai zic nesuferita, caci in cursul unei calatorii mai indelungate scoti toata catimea de umezeala netrebuincioasa din trup, astfel ca nu mai asuzi nici un strop, afara doara daca nu te-a manat gandul, sa inspectezi toate carciumele si sa gusti din toate cisternele, ce le intalnesti in cale.

Astazi insa, oricum ar fi fost, eram in culmea asteptarii si placerii. Mereu la orisice deal, ce-l biruiam, imi atinteam privirile, scotocind zarile, doar voiu da cu ochii de marea mantuitoare, de privelistea, ce trebuia sa fie incantatoare, de valurile, ce m'ar saluta din departari albastrui.

M'apropiam acuma de niste stei coltosi, printre care trebuia sa se furiseze calea, spre a cobori clina spre mare.

La stanga se cladea un munticel de mai bine de 1000 de metri, ingaduind totusi locuitorilor la poalele sale cultura anevoioasa a vitei si olivelor.

Intre muncelul acesta si intre steii din dreapta casca o ruptura vagaunoasa, peste care in naltul cerului pajure semete isi intindeau falnic aripele, unind, asemenea vedeniilor unor aeroplane marunte, pe niste straturi asa de elastice, pe un plan de aer numai de ele ascultator, ambele uscaturi ale marii vazduhului. Admiram maretia acestei campenii, care din ce in ce mi se parea mai rapitoare; innaltimile ambelor trupuri de munte cresteau, cu cat ma apropiam de ele, cu totul neasteptat, de par'ca s'ar fi involtat si ele din pamant, spintecand cu vigoare aerul si infruntand tariile.

Aceasta crestere nu mi se parea lucru curat, ma temeam, sa nu fi fost eu cumva jertfa unei resfrangeri a razelor de lumina si caldura, ce dau nastere la multe vedenii aeroase.

Privind mai cu luare aminte, mi se parea insa, ca nu atat muntii se ridicau in slava, cat mai vartos aerul infuleca pamantul din adancime.

Ochii mi se painjiniau. Doar nu cumva? Si totusi!

O minune, ziua mare: totul, ce vedeam in zare, pana 'n fund in departare, nu era cat cer si mare!

Da, marea era cea lina, ce n'o distinsesem de vazduhul, cu care isi amestecase in zarea indepartata fata si undele. Si ceeace mi se parea hau nepatruns de aer, era fata neguroasa a genunei de apa.

Ce pana ar fi atat de maeastra, sa zugraviasca aceasta covarsitoare, inima si minte seducatoare, mareata campenie a naturei?

Te pierzi in admirarea frumosului; imbratisezi totul cu nemarginita dragoste; iti pari si tu fiinta din alte sferi, avand simt pentru asemenea avanturi dumnezeesti: si totusi dulcea melancolie dureroasa, ce'mi umbreste pururea astfel de campenii stiindu-ma numai om, ce trebue sa ma despart de aceste mandrete - imi sapa adanc in inima amintiri despre asemenea neuitate comori de frumuseti.

In drum o ruina de cotatue pe o muche de stanca[15], amenintand calea, ce incepe sa coboare spre Salona de odinioara; acel "buen retiro' al imparatului Diocletian, unde se retrasese reorganizatorul Imperiului, dupa ce domnise partasia de 20 de ani, durandu-si un maret palat, unul din cele mai frumoase cladiri ale anticitatii. In cuprinsul acestui intins "palatium' se aciuasera de groaza Avarilor navalitori pe la anul 640 locuitorii din imprejurimi; si astfel se intemeia orasul de astazi Spalato, ce poarta azi cel mai insemnat negot din Dalmatia.

Coasta acestei tari cazand mai pretutindeni prapastioasa spre mare; si aci soseaua se desprinde intr'o multime nenumarata de incovaeturi, ce fac desperarea celui care le urca, sau desfatarea celui, ce le coboara. Ceeace vad ochii nesaturati, cuprinde un noian din cele mai neinchipuite privelisti. Muntele si marca se intrec a intemeia aci un raiu de frumuseti firesti, demne a fi fost alese de un imparat intre atatea alte campenii ale unei imparatii cat lumea. Cum muntele e incondeiat prin piscurile, vagaunele, vaile si paraele sale; prin cadrul de verdeata dela poalele sale: prin caile, ce se furiseaza in serpuiri sirete spre culme; si prin ruinele si cetatuele, ce-i incununeaza vre-o creasta: tot astfel si marea se desprinde in golfuri, porturi si subsuori; alcatueste insule, gaturi si canaluri; impuiaza aceste campenii de mare cu mii de luntre, barci, caice, nai, corabii si vapoare arunca prin valurile si talazurile sale umbre spumoase - si farmeca "sub cer semn, sub aer cald' prin coloritu-i de smarald.

Fig. Spalato.

Cine a pogorit vreodata coastele Adriaticei spre Fiume, poate sa-si inchipue frumusetea privelistei ce incununeaza Spalato, dinspre, culmea dinarica.

Acest port este asezat ca si Constanta pe o peninsula, al carei cap e scobit in forma unei cocioarbe. Si ce mandru este a privi, cum albastrul marei imprejmuitoare se desfateaza la fata roscata a caselor si turlelor acoperite cu olane, sau la verdele inchis al bradetului si pinetului de pe colina "Marian', ce se ardica la capatul unui corn al portului, pe cand la celalalt, pe patul ingust, leganat de marea pururea in neastampar, dorm in "Cimiterio' somnul veciniciei lesurile celor ce si-au trait traiul. Energia cea mai potentata a vietii alaturea de resemnarea sub legile neinlaturabile ale firei indumnezeite.

Prea multa frumuseta, prea multa fericire par'ca inneaca slaba-ne fiinta omeneasca: de aceea cateva picuri de amaraciune prefac o fericire ingereasca mistuitoare intr'o fericire simfonica omeneasca.

Ne pripim pe serpentinele netede si intortochiate spre vale, mereu descoperind noue pri-legiuiri de multamire sufleteasca.

Salbatacia infioratoare a pietrariei golase numai de n'ar deochia mandrele culturi de vie din vale!

In curand ajungem in campia Salonei de odinioara si de astazi. Zidarii vechi sunt potrivite trebuintelor zilei. Gardurile dintre vii nu sunt garduri vii, ci-s alcatuite din pietrele, ce acopereau si mai acopera moina. Inca un colnic si pe la pranz sosim la Spalato, tinta de saptamani a calatoriei noastre pe rotile. Un oras de port, cu o poporatiune de vre-o 30.000 de locuitori croati si italieni; scoli secundare, muzee si bursa.

Pe splaiul marii se afla o fantana monumentala mareata, hotelul modern ,,Bellevue' si cele mai chipese cladiri, invascute de vechile zidarii ale palatului lui Diocletian, in care se disting "Porta aurea' si "Porta ferrea' precum si asa numitul "Mausoleu' al aceluias imparat, o cladire superba romana in forma rotunda, cu coloane de marmora suprapuse si cu coperisul ca "palatusul'; una din putinele cladiri antice asa de bine pastrate si inca intrebuintate. Dupa ce gasii adapost in falnicul "Hotel Bellevue', ma scuturai, spalai si schimbai; ospatai apoi, cum nu se poate mai cu temeiu; gustai apoi un "dolce farniente' de o ora si jumatate; facui si o mica preumblare de vre-o suta de pasi dealungul splaiului; in fine ma aruncai dupa indeplinirea tuturor acestor precautiuni higienice - in bratele dalbe ale lui Morfeu, ca sa ma desdauneze pentru campenirea poetica, dar vai, cu totul nepriincioasa de asta noapte.

Dupa ce ma sculai, gasii la portar biletul amicului Dr. Giuseppe Savo, care ma cautase dupa telegrama mea pe la toate otelurile, pohtindu-ma la cina la zece oare seara!

Esind pe la patru la preumblare, ne intalniram din intamplare la o cofetarie.

Va puteti inchipui, iubiti cetitori, cum se intampinara doi amici, odinioara colegi la universitate, fauritori de visuri de fericire panlatina, stand pururea in corespondenta din timpurile seducatoare ale juniei!

Ispravind cursul acestei povestiri, ramane sa mai aratam fartatilor "rotativului' plac al rotilelor, ca am indeplinit aceasta colinda "rotiland', in cursul a 23 de zile, 16^l/₃ si facand in totul mai bine de 1400 kilometri.

Cu parere de rau iau acum ramas bun si dela cetitorii, cari m'au urmat, poate, cu oarecare vartute, si dela indeletnicirea, devenita placuta, a descrierii nepretentioase a acestei calatorii: caci pe deoparte istorisirea celor vazute si intamplate la intoarcerea cu vaporul si calea efrata ar trece peste cele propuse a le zugravi; iar pe de alta ar fi folositor, de a rupe cu povestirea tocmai, cand parea mai frumoasa, spre a face pe cei, cari ar fi tinut sa-i preumblu dealungul coastelor incantatoare ale Dalmatiei - sa caute sa toarca ei insisi din propriul fuior firul nepretuit al unei astfel de calatorii.

Daca descrierea aceasta, in care s'a cautat a se impleti toate intiparirile si toate cugetarile, starnite prin ele, o fi indemnat si pe altii a face asemenea preumblari; daca cultul pentru graiul neaos romanesc de pretutindeni ar gasi indurare inaintea celor, carora partea logica a lexicologiei le intuneca mintea asupra inrudirei cuvintelor cu restul limbei; daca in fine incercarea indrazneata - in ochii celora, cari privesc limba romaneasca drept graiul unor paseri carturare, si nu drept panea si sarea Romanimei - de a crea cuvinte noue din propriul avut, va fi fost incununata macar catdecat de reusita: cel, ce a injghebat aceasta scriptura, se va simti indeajuns rasplatit pentru tipetele cobitoare ale unor bufnite literare.