Societatea de Gimnastica, Sport si Muzica din Iasi

Dupa cum arata si denumirea ei, aceasta asociatie nu a avut preocupari limitate numai la turism si alpinism, ca in cazul Clubului Alpin din Brasov, S.K.V., E.K.E. sau al Societatii Carpatine "Sinaia'. Era o societate de cultura generala, de gimnastica, sport si muzica, intre initiatorii acestei formatii gasim pe Ion Gavanescul, Paul Bujor, Ion V. Praja, V. Teodoreanu, C. Meissner, Vasile Negrutzi, C. V. Praja, M. Tomida, Em. Bardasare, Gh. Virnav-Liteanu, I. Burghele, M. Tilenschi, Gh. Scor-pan, C. Botez, Teodor Berescu si Dim. Dimitriu. Societatea a luat fiinta la 14 noiembrie 1902. In Iasi, avind ca scop, asa cum rezulta clin procesul verbal de constituire, procurarea mijloacelor necesare membrilor ei spre a-si dezvolta fizicul prin exercitii gimnastice, cum si gustul muzical prin exercitii muzicale; de asemenea, dezvoltarea sportului, excursiilor si tirului.

In cele ce urmeaza, ne vom ocupa, in principal, de alpinism, activitate desfasurata in muntii Moldovei si in special in Ceahlau.

Numele dat la inceput, "Societatea de Gimnastica si Muzica', s-a schimbat pe parcurs in Societatea de Gimnastica, Sport si Muzica; aceasta s-a petrecut in momentul cind a luat fiinta, pe linga celelalte sectii ale societatii, sectia de turism-alpinism.

Pentru dezvoltarea alpinismului in regiunea avuta in vedere de societate trebuiau construite adaposturi. Cladirea ridicata la 1879 de batrinul Vasile Macarescu, la Fintinele, loc numit si azi "Fintina Macarescului', a rezistat peste 20 de ani, servind numai ca adapost de vreme rea, fie la urcat, fie la coborire. La 1906, ziaristul Gheorghe Panu care venea vara la schitul Durau, unde avea o casa de locuit, a construit o coliba pe Ceahlau, la Fintina Rece. In iarna ce a urmat, aceasta s-a darimat. El a mai incercat dupa aceea sa inalte un alt adapost din lemn, la Piatra Sura, pe versantul estic al Ocolasului. Dupa terminarea lui insa, din cauza intemperiilor, s-a ruinat si vintul l-a aruncat in abrupturile muntelui. Profesorii Dimitrie Cadere si Ion V. Praja, din Iasi, au luat initiativa zidirii, pe locul unde se gaseste actuala cabana Dochia, a unui adapost numit numarul l, din pietre lipite intre ele cu lut. La 30 iunie 1908 s-a facut inaugurarea in prezenta a 12 membri ai Societatii de Gimnastica, Sport si Muzica, a unei delegatii a Societatii Turistilor din Romania (Dragomir Hurmuzescu, Ion Gavanescul, Sava Anastasiu, Dim. Dimitriu, Bratu Ion si C. Praja) si a peste una suta persoane (sateni, invatatori, preoti) din imprejurimi. Casa avea doua camere, una pentru vizitatori si cealalta pentru ingrijitor (care statea acolo pina la 15 septembrie); avea "paratoner' (para-traznet), masa, paturi, sobe, saltele, perne. A costat 5000 de lei, bani strinsi din subscriptii si din conferintele tinute de Ion Gavanescul[1].

Taxele erau: 50 de bani, doar pentru adapostire in cabana, si 1 leu pentru innoptare, cind excursionistul primea caldura de la focul facut in sobe, pat si serviciul necesar. Din cauza liantului slab, constructia s-a ruinat curind. V. G., un autor al carui nume ascuns sub initiale nu l-am putut identifica, semnala in Anuarul S.T.R. din 1909 "am admirat ruinele cabanei distruse de vint si pe fostul pazitor care se incapatineaza sa pazeasca ruinele'. S-au incercat in 1910 unele remedieri, dar totul a fost zadarnic; in 1911-1912 s-a darimat complet. In 1913, un comitet alcatuit din profesorii Dimitrie Cadere si Ion V. Praja, doctorul Ion Costinescu, inginerii Bals si Niculescu Dacu, sub presedintia generalului medic Nicolae Vicol, a delegat pe profesorul Dimitrie Cadere si inginerul Niculescu Dacu sa supravegheze si sa conduca lucrarile de construire a unei cabane din beton armat, avind si acoperisul tot din beton acoperit cu smoala, pe acelasi loc, numindu-l adapostul numarul 2 (inca nu se daduse numele de Dochia). Antreprenor a fost angajat locuitorul din Piatra Neamt, Carlo Zane. In toamna 1913, constructia a fost terminata la "rosu' (materialele au fost duse pe cai cu samare, carute cu doua roti mici in fata, mergind cite 8-10 ore pina sus pe munte, ca o caravana), iar in primavara 1914 a avut loc inaugurarea. Cabana a avut mult de suferit in timpul razboiului din 1916-1918, dar a fost refacuta cu mari cheltuieli si reinaugurata la 6 august 1922 in prezenta a 606 persoane (excursionisti din Iasi, Piatra Neamt si sateni din satele de la poalele muntelui). Avocatul Macarescu a inaltat, dupa 1922, un adapost din birne de brad, cu doua camere de gazduire, linga "Fintina Macarescului', avind cite 10-12 paturi fiecare camera. A rezistat multi ani si in ultima vreme servea drept magazie pentru cabana "7 Noiembrie'. Drumurile de acces la cabane au fost marcate in 1931 de catre profesorul Nicolae Macarovici si inginerul Alexandru Chelarescu. In 1932, sub egida societatii a aparut Calauza Ceahlaului, cu o schita de harta. Lucrarea cuprindea numeroase date istorice, descria drumurile de acces spre cabane, cum si Ceahlaul, mentiona adaposturile etc. Totodata, brosura indica numele membrilor comitetului Societatii pe anul 1932: presedinte - Oswald Gh. Racovita; vicepresedinti - Teodor Berescu si P. Gh. Serban; secretar general - C. Vinograschi; casier - capitan Th. Alisar; cenzori - Alexandru Chelarescu, Ilie Criveanu, Em. Rogus. Sectia de turism a avut urmatorul comitet: presedinte - Cesar Parteni Antoni; secretar - Nicolae Macarovici; membri - doctor C. Papp, V. Paraschiv si Em. Petro v. Nicolae Macarovici si Ion Protopopescu au tiparit in 1936, la institutul de cartografie "Unirea' din Brasov, o harta a Ceahlaului cu traseele turistice marcate in anul 1931. Harta a aparut insa sub egida Turing-Clubului Romaniei.

Sectia de turism organiza la inceput excursii in jurul Iasului si serbari cimpenesti. Curind insa pasii s-au indreptat spre munte. Mersul pe Ceahlau a devenit o traditie, iar ziua de 6 august a fost proclamata de asociatie drept "Ziua muntelui'. Se faceau dese excursii colective cu numerosi participanti pina la al doilea razboi mondial si dupa acesta, pina la dizolvarea societatii.