HTML

HTML

HTML nu este un limbaj de programare iar un document HTML nu este un program de computer. In timp ce un program de computer inseamna o serie de proceduri si instructiuni care se aplica unor date, un document HTML reprezinta chiar datele. Limbajul HTML specifica gramatica si sintaxa tag-urilor (etichetelor) care, inserate in date (de pilda text), spun browserului cum anume sa citeasca documentul HTML. Din punct de vedere tehnic HTML este un subset al SGML iar un document HTML este o instanta a unui document SGML. SGML s-a nascut sub numele GML (General Markup Language) la IBM, spre sfarsitul anilor '60, intr-o tentativa de a rezolva problemele ivite la transportul documentelor intre diferite computere. Numele markup vine din lumea publicistilor unde se refera la instructiunile codate inserate de editor in manuscris privind tipul caracterelor. SGML este generalizat prin faptul ca in loc sa specifice exact cum anume trebuie prezentat un document el descrie tipuri de documente impreuna cu modalitatea de marcare pentru formatarea si prezentarea instantelor fiecarui tip. GML a devenit SGML cand a fost acceptat ca standard de catre International Standards Organization (ISO) la Geneva (ISO 8879, 1986).

Un document SGML are trei parti. Prima descrie setul de caractere si lucrul cel mai important, care sunt caracterele care vor fi folosite pentru a diferentia textul de tag-uri (etichete). Cea de a doua parte declara tipul documentului (Document Type Definition - DTD) si care tag-uri sunt considerate legale. A treia parte se numeste instanta documentului si contine textul si tag-urile. Cele trei parti nu trebuie sa se gaseasca in acelasi fisier fizic, lucru fericit deoarece ne permite sa "uitam" de SGML si sa lucram numai cu HTML. Toate browserele HTML presupun aceeasi informatie legata de setul de caractere si declaratiile legate de tipul documentului asa incat avem de a face doar cu instantele HTML ale documentului, simple fisiere text.

Setul de caractere de baza al unui document HTML este ISO 8859/1, cunoscut ca Latin-1. Este un alfabet pe 8 biti cuprinzand caractere pentru cele mai multe limbi americane si europene. ISO 646, cunoscut ca ASCII pe 7 biti, este subset al setului Latin-1. Nu exista nici o obligatie pentru a utiliza intr-un document HTML mai mult decat cele 128 de caractere ASCII standard. De fapt s-ar putea spune ca este chiar incurajata raminerea in cadrul US-ASCII deoarece documentele pot fi editate cu orice editor de text si "vazute" de cele mai rudimentare browsere. Caracterele Latin-1 care nu fac parte din US-ASCII sunt incluse in HTML sub forma unor "caractere entitati". Caracterele entitati incep cu semnul & (ampersand) care este urmat de numele sau numarul caracterului si de punct si virgula. De pilda litera A este &Atilde, a este &atilde, I este &Icirc, i &icirc, A &Acirc, a &acirc, etc.

Tag-urile HTML sunt delimitate de paranteze unghiulare < si >. Ele apar fie singular, cum este de pilda <P> care indica un paragraf nou in text fie in perechi marcand inceputul si sfirsitul textului asupra caruia au efect. De pilda <B> Atentie !</B> reprezinta etichetarea cuvintului pentru a fi afisat ingrosat pe ecran. Exista tag-uri pentru formatare, pentru specificarea legaturilor, pentru includerea fisierelor grafice, video sau sunet precum si tag-uri pentru definirea unor campuri de editare, interactive.

Numarul tag-urilor si al caracterelor entitati creste in continuu facand necesara redefinirea periodica a HTML. Acum exista trei nivele de standardizare: Nivelul 0 este nivelul primelor browsere (modul text). Nivelul 1 este obligatoriu pentru toate browserele si inseamna nivelul 0 plus imagini. Nivelul 2 include nivelul 1 plus tag-urile care definesc intrarile utilizatorului (formularele). Nivelul 3 (cunoscut si ca HTML+) include tag-uri pentru obiecte mai speciale cum ar fi tabele, figuri sau formule matematice.

Formularele HTML sunt contributia cea mai inovativa la versiunea 2.0. Ele permit autorului documentului web sa prezinte cititorului un formular interactiv care include campuri de intrare, butoane si meniuri pull-down. Formularele pemit implementarea unei clase noi de de aplicatii Web. Utilizarea lor se extinde de la furnizarea unor interfete sofisticate pentru cautatori pina la inregistrari on-line si aplicatii interactive in care input-ul in formular determina natura si continutul doumentului afisat. Formularele sunt extrem de folositoare deoarece reprezinta mecanismul prin care un limbaj de descriere a paginii hypertext este transformat intr-o unealta pentru crearea de documente interactive.

Ceea ce a rezultat, documentul interactiv, va fi citit de cineva care va completa campurile de editare. Un program va face ceva cu datele de intrare si va furniza ceva utilizatorului pe baza acelor date. Evident, autorul va trebui sa scrie un program (practic in orice limbaj de programare) numit CGI (Common Gateway Interface), aplicatie care manipuleaza intrarea, (cauta informatie, trimite un e-mail, etc, orice vreti).

Imaginile senzitive, o alta specificatie a limbajului HTML, au facut posibila depasirea fazei in care imaginile erau utilizate doar pentru efectul decorativ. Extinderea HTML a constat in definirea unor zone "calde" care conecteaza diferite regiuni ale imaginii de diferite actiuni. Cand cineva face clic pe o anumita zona, numai informatia legata de acea zona este afisata. Acest lucru se poate realiza fie cu ajutorul formularelor fie cu ajutorul variabilelor de mediu. Programul care implementeaza aceasta facilitate citeste informatia din punctele calde ale unei imagini dintr-un fisier, cauta "valoarea" asociata punctului cald x,y si furnizeaza utilizatorului documentul sau actiunea asociata cu acel punct.

Dezvoltarea HTML nu s-a terminat, evolutia specificatiilor fiind corelata cu evolutia serverelor si browserelor Web. Aproape intreaga munca de dezvoltare a HTML se face pe Web sub forma grupurilor de discutii. Specifcatiile HTML urmeaza un model deschis de dezvoltare: se propune o noua caracteristica, se implementeaza in cativa clienti pentru testare si se fac testarile pe cateva aplicatii. Daca exista cerere suficienta pentru noua caracteristica atunci alti implementatori de browsere sunt incurajati sa faca acest lucru si caracteristica se generalizeaza. In acest proces designul este revazut si probabil modificat si imbunatatit.