Strategii de realizare a produselor informatice

Strategii de realizare a produselor informatice

1. Strategia clasica

Strategia clasica de realizare a produselor informatice impune respectarea unor principii de baza ca:

delimitarea clara si precisa a domeniului de aplicare a produsului informatic si a problemelor de solutionat;

posibilitatea identificarii si specificarii tuturor cerintelor informationale de performanta si de calitate ale produsului informatic;

existenta unei experiente, din partea proiectantului, in realizarea de produse informatice similare atat in ceea ce priveste cunoasterea sistemului obiect cat si a solutiilor tehnice posibile de utilizat.

Procesul tehnologic de realizare a produselor informatice este structurat in urmatoarele etape:

• Elaborare tema de realizare;
• Proiectare;
• Elaborare programe;
• Integrare si testare.

In functie de tipul si de complexitatea produsului informatic, etapa de proiectare poate fi privita ca o etapa unica sau ca doua etape. Pentru sistemele informatice se efectueaza mai intai o proiectare de ansamblu a intregului sistem urmata de o proiectare de detaliu, la nivelul componentelor functionale ale sistemului, al carei obiectiv este evidentierea arhitecturii functionale a acestora si modul de implementare atat pe suportul hardware - software cat si in mediul utilizator.

Pentru aplicatii informatice etapa de proiectare are aceleasi obiective ca cea de proiectare de detaliu a unei componente functionale a unui sistem informatic. Pentru produse - program se efectueaza intai o proiectare preliminara care pune in evidenta arhitectura functionala a produsului si apoi o proiectare de detaliu cu caracter tehnic prin care se specifica modul de implementare pe suportul hardware - software a arhitecturii functionale.

Fiecare etapa are ca obiectiv realizarea unui produs, ale carui structura si continut sunt bine definite. Etapele se termina cu o faza de control care presupune verificarea si validarea produsului intermediar elaborat in cadrul ei. Eventualele modificari solicitate la nivelul unei etape nu trebuie sa afecteze decat, cel mult, produsele intermediare elaborate in etapa anterioara.

Organizarea echipei de realizare presupune stabilirea de atributii si responsabilitati clare pentru fiecare membru al echipei.

Implicarea utilizatorului in procesul tehnologic de realizare este mai mare la inceputul acestuia, in elaborarea temei de realizare si a proiectului de ansamblu si in etapele de punere in functiune / experimentare, receptie / omologare, exploatare / utilizare si intretinere si aproape de loc in etapele de proiectare de detaliu, realizare programe si integrare si testare.

Relatiile intre utilizator si elaboratorii produsului informatic au un pronuntat caracter oficial.

Prin utilizarea strategiei clasice produsul informatic poate fi realizat:

integral, in sensul ca sunt identificate si specificate cerintele informationale, de performanta si calitate la nivelul produsului informatic, se proiecteaza  arhitectura produsului informatic si apoi toate componentele sale sunt elaborate si testate in paralel iar integrarea lor se face intr-o singura etapa; etapele procesului tehnologic cadru de realizare sunt parcurse secvential, iar eventualele intoarceri se fac numai la etapa anterioara;

prin incrementare functionala, in sensul ca se identifica si specifica cerintele informationale, de performanta si de calitate la nivelul produsului informatic, se proiecteaza arhitectura produsului informatic, iar componentele sunt elaborate si testate gradat in timp, integrarea facandu-se treptat, pe masura ce o noua componenta este finalizata. Produsul informatic este realizat astfel printr-un proces tehnologic care presupune parcurgerea iterativa a etapelor de proiectare de detaliu, realizare programe, integrare si testare, cu eventuale reintoarceri numai la etapa anterioara.

Realizarea integrala a produsului informatic sau prin incrementare functionala se face pe baza anumitor criterii, conform tabelului 7.3:

Tabelul 7.3: Criterii de realizare a unui produs informatic

Dupa realizare, produsul informatic este pus in functiune (integral sau componenta cu componenta), experimentat, iar dupa acceptarea / omologarea lui intra in exploatare curenta.

Utilizarea strategiei clasice pentru realizarea produselor informatice ofera o serie de avantaje si anume:

planificarea si urmarirea riguroasa a activitatilor care trebuiesc executate pe parcursul tehnologic de realizare si a produselor intermediare care se elaboreaza;

proiectarea completa si consistenta a produsului informatic; specificatiile de definire si de realizare sunt riguros elaborate;

integrarea usoara a componentelor produsului informatic prin proiectarea riguroasa a interfetelor atat interne cat si cu mediul utilizator.

Aplicarea strategiei clasice implica si o serie de dezavantaje, si anume:

utilizatorul nu poate sa evalueze concret facilitatile oferite de produsul informatic decat dupa realizarea si testarea lui sau gradat pe masura realizarii unei componente;

proiectantul nu poate sa determine concret performantele si calitatile produsului final decat cel mai devreme in fazele de testare;

efortul de intretinere a produselor informatice elaborate este relativ mare dat fiind faptul ca sunt putine cazurile in care utilizatorul poate formula de la inceput cerinte complete;

costurile de realizare a produselor informatice nu sunt foarte mari; costurile de intretinere sunt insa mari datorita dificultatilor in depistarea timpurie a erorilor.

Avantajele si dezavantajele pe care le ofera strategia clasica de abordare a procesului de realizare a unui produs informatic ofera ele insele informatii utile pentru alegerea sau nu a acestei strategii ca o abordare posibila pentru realizarea unui produs informatic concret.

2. Strategia prototipizarii

Strategia prototipizarii este o strategie de structurare a procesului de realizare a unui produs informatic care presupune respectarea urmatoarelor principii:

desfasurarea procesului de realizare prin construirea unuia sau mai multor prototipuri partiale, care sunt de fapt modele ale viitorului produs informatic, extinse doar la un set semnificativ de functiuni / facilitati ale acestuia; de obicei se iau in consideratie functiuni / facilitati critice, care se caracterizeaza prin aceea ca daca nu sunt realizate corect afecteaza puternic functionalitatea intregului produs informatic;

realizarea prototipului produsului final in urma experimentarii si/sau dezvoltarii prototipurilor partiale;

definitivarea produsului informatic (final) in urma experimentarii prototipului sau.

In general prototipul partial / pilotul trebuie sa fie un model al comportarii produsului final si trebuie sa fie realizat rapid, fara cheltuieli mari, pentru a fi dat cat mai repede in exploatare utilizatorului. Prin exploatarea prototipului partial de catre utilizator se pot preciza cerintele / solutiile reale si complete pentru produsul informatic. Se poate afirma ca produsul informatic este construit pe baza informatiilor obtinute si a experientei capatate prin exploatarea prototipului partial.

Utilizatorii prototipului partial pot fi utilizatorii finali ai produsului informatic care, pe masura ce lucreaza cu prototipul partial construit pentru identificarea cerintelor, precizeaza si definitiveaza urmatoarele elemente:

cerintele fata de produsul informatic;

interfata cu utilizatorul;

functiile produsului informatic;

eficacitatea produsului informatic (timpul de executie, memorie ocupata).

Exista mai multe variante pentru prototipizarea facilitatilor produsului informatic:

prototipuri partiale diferite pentru facilitati diferite ale produsului informatic;

un singur prototip partial care sa acopere mai multe facilitati ale produsului informatic.

Strategia prototipizarii preconizeaza un proces iterativ de proiectare, codificare, testare si modificare cu implicarea continua a utilizatorului pana ce toate cerintele sunt indeplinite.

Utilizarea strategiei prototipizarii ofera urmatoarele avantaje in realizarea produselor informatice:

analizarea si identificarea cerintelor este bine facuta prin implicarea si participarea utilizatorului pe parcursul intregului proces tehnologic de realizare;

comunicarea eficienta intre utilizatori si elaboratori;

solutionarea rapida a unor elemente si situatii de risc;

adaptarea usoara la modificari in perceperea cerintelor;

furnizarea timpurie a unor facilitati ale produsului informatic;

stabilirea, pe masura ce utilizatorul lucreaza cu prototipul partial, a corectitudinii functionarii acestuia, inainte de adaugarea de noi functii;

realizarea unei interfete om - masina mult mai bune in raport cu strategia clasica;

disponibilitatea continua a unei versiuni executabile pentru produsul informatic, adaugand continuu facilitati functionale (in cazul cand prototipul partial se converteste in produsul informatic);

realizarea unui software care poate fi usor intretinut.

Principalele dezavantaje ale utilizarii strategiei prototipizarii sunt:

efectuarea unei proiectari mai putin coerente;

integrarea dificila a componentelor functionale datorita specificarii incomplete a interfetelor intre componente.