Structura Internetului - mic ghid

Structura Internetului - mic ghid - partea 2

Continuam cu prezentarea catorva notiuni despre Internetul 'vazut de sus' (structura logica).

Internetul este o imensa retea formata din alte retele interconectate. Aceste retele componente pot fi academice (universitati, institute), retele ale guvernelor sau retele comerciale. Cele comerciale, marea majoritate, sunt formate din asa numiti Internet Service Providers ('ofertanti' de servicii Internet). Acestia investesc in infrastructuri de date, se (inter)conecteaza cu alti provideri si devin astfel parte a Internet-ului. Companiile ISP ofera apoi acces internet clientilor lor, prin diferite metode (fibra, cablu tv, wireless, etc). Prin intermediul lor noi putem avea acces la Internet.

Retelele mari constituente ale Internetului (precum si cele mai 'speciale', de exemplu cele care au nevoie de 2 provideri pentru siguranta) au asociat un asa-numit AS Number (AS - Autonomous System). In cazul aratat in figura de mai jos, exista 3 provideri, unul in Austria, unul in Ungaria, unul in Romania (locatia lor este mai putin importanta, puteau fi in aceeasi tara sau in continente diferite). Fiecare primeste in acest caz numarul de AS 100, 200 sau 300 de la organizatia responsabila, si anume IANA. Este numarul care identifica in Internet reteaua providerului in intregul sau (deci si cu clientii sai inclusi).

Acesti provideri (ISP1, 2 si 3) au o conexiune cu 'Internetul', ceea ce se traduce prin faptul ca au o legatura cu alti provideri mai 'mari' din Internet, nespecificati aici, aflati in 'norul Internet' din figura. In general toti providerii au cel putin 2 legaturi cu 2 provideri diferiti, pentru backup. Fiecare AS (deci provider in exemplul nostru) primeste de la IANA (sau alte organisme de asignare adrese, RIR sau LIR) clase de adrese IP pe care le poate folosi in interiorul retelei sale. Acestea vor fi date mai departe clientilor spre folosire (IP-urile nu se vand, se inchiriaza) sau se vor folosi chiar de provider in diverse moduri.

Folosind un protocol de rutare dinamic numit BGP (Border Gateway Protocol - protocolul de baza pentru rutarea dinamica in Internet si cel fara de care Internetul nu ar exista asa cum il stim acum), fiecare AS 'anunta' altora faptul ca el foloseste clasele respective. Astfel, spre exemplu ISP1 si ISP3 vor afla imediat ce ISP2 isi anunta clasele, ce clase a anuntat acesta, si pe unde trebuie sa trimita traficul destinat claselor respective. In momentul in care Client3 doreste sa aiba un schimb de informatii cu Client2, Client3 va trimite traficul evident pe singura lui legatura catre ISP3. ISP3 a aflat folosind BGP unde se afla destinatia (in cazul nostru clasele sunt anuntate de ISP2) si observa ca singurul mod prin care poate ajunge la ISP2, neavand o legatura directa cu el, este sa trimita datele spre providerul propriu (neportretizat aici) aflat in norul Internet. Acela va trimite mai departe datele pana cand acestea vor ajunge in final la providerul ISP2, si apoi la Client2, destinatia traficului. In acest caz, traficul este nevoit sa treaca prin potentiale conexiuni lente sau lungi, pentru ca ISP3 nu are o legatura directa cu ISP2.

Uneori, providerii pot ajunge la intelegeri prin care se interconecteaza, in folosul ambelor parti. Astfel, se stabileste un asa numit 'private peering', o conexiune directa intre provideri, asa cum au si ISP1 si ISP2 in exemplul nostru. In acest caz, daca Client1 doreste sa trimita date catre Client2 (sau invers) traficul care va venit de la Client1 nu va fi trimis de ISP1 in Internet, pentru ca exista o ruta mai buna (mai rapida) catre ISP2, si anume exact acea conexiune de peering. Astfel, acest peering se dovedeste a fi foarte util pentru clientii ISP 1 si 2, ei putand acum transfera date mai rapid datorita conexiunii directe. Pentru alte destinatii, de exemplu daca Client1 doreste sa ajunga la Client3, traficul va trebui sa fie rutat prin Internet, posibil prin multi alti provideri si conexiuni mai mult sau mai putin libere, pentru ca nu exista alta 'varianta' directa intre ISP1 si ISP3.

Legaturile de peering intre provideri nu sunt obligatorii si depind exclusiv de dorinta fiecarui provider. Este foarte posibil ca un provider foarte mare sa nu doreasca un peering cu un provider mult mai mic, pentru ca ar fi o investitie foarte profitabila pentru providerul mic dar foarte putin utila pentru clientii celui mare (sanse mici sa existe clienti ai providerului mare care sa doreasca sa faca trafic cu clienti ai providerului mic, fata de sanse mari in sens invers). In unele cazuri, conexiunea de peering se poate plati in functie de trafic (si de sensul sau.. daca clientii mei au 'cerut' mult trafic de la clientii providerului cu care am peering comparativ cu sensul invers, voi plati in functie de acest trafic providerului respectiv).

Conexiunile de peering sunt foarte utile si folosite de foarte multi provideri. Pentru ca uneori este ineficient si scump ca fiecare provider sa aiba o astfel de conexiune cu fiecare din ceilalti provideri, au aparut de-a lungul timpului puncte de 'agregare' a acestor conexiuni private, numite Private Exchanges (IX - Internet Exchanges sau IXP - Internet Exchange Point) in care fiecare provider aduce o singura conexiuni, avand prin exchange legatura cu toti ceilalti provideri (puteti sa va imaginati exchange-urile ca niste switch-uri in care intra fiecare provider cu cate un cablu). Exemple in Europa: RONIX (Romania), DE-CIX (Germania), AMS-IX (Amsterdam).